DECIZIA nr. 55 din 18 septembrie 2023referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile in ceea ce privește acordul de voință al asociației de proprietari, în baza art. 50 lit. b) din Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condomiilor, cu modificările ulterioare
EMITENT
  • ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 971 din 26 octombrie 2023



    Dosar nr. 1.536/1/2023
    Laura-Mihaela Ivanovici- președintele Secției I civile - președintele completului
    Irina Alexandra Boldea- judecător la Secția I civilă
    Carmen Elena Popoiag- judecător la Secția I civilă
    Simona Lala Cristescu- judecător la Secția I civilă
    Dorina Zeca- judecător la Secția I civilă
    Mihai Andrei Negoescu-Gândac- judecător la Secția I civilă
    Valentin Mitea- judecător la Secția I civilă
    Denisa Livia Băldean- judecător la Secția I civilă
    Lavinia Dascălu- judecător la Secția I civilă
    Diana Florea Burgazli- judecător la Secția I civilă
    Adina Georgeta Nicolae- judecător la Secția I civilă
    Lavinia Curelea- judecător la Secția I civilă
    Mirela Vișan- judecător la Secția I civilă
    1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.536/1/2023, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă și ale art. 34 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023 (Regulamentul).2. Ședința este prezidată de doamna judecător Laura-Mihaela Ivanovici, președintele Secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.3. La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.4. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă, în Dosarul nr. 1.577/3/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat părților conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părți.6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:I. Titularul și obiectul sesizării7. Tribunalul București - Secția a V-a civilă a dispus, prin Încheierea din 9 mai 2023, în Dosarul nr. 1.577/3/2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:Dacă acordul de voință al asociației de proprietari, în baza art. 50 lit. b) din Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, cu modificările ulterioare, se consideră format în baza tuturor declarațiilor scrise și semnate ale fiecărui proprietar (caz în care este necesară exprimarea în scris a opțiunii fiecărui proprietar) sau este suficientă dovedirea înștiințării fiecărui proprietar cu privire la problemele supuse dezbaterii, fără a mai fi necesară comunicarea declarației scrise a fiecărui proprietar, astfel că acordul de voință al asociației ar fi format în baza unui număr suficient de declarații pentru a asigura votul majorității simple din numărul total al proprietarilor.II. Dispozițiile legale supuse interpretării Înaltei Curți de Casație și Justiție8. Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, cu modificările ulterioare (Legea nr. 196/2018):  +  Articolul 50Acordul de voință al asociației de proprietari se realizează:a) în adunarea generală a asociației de proprietari saub) în baza declarațiilor scrise și semnate ale fiecărui proprietar.III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept9. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la 19 mai 2022, cu nr. 12.041/4/2022, astfel cum a fost modificată la data de 7 iulie 2022, reclamanții au solicitat, în contradictoriu cu asociația de proprietari pârâtă, constatarea nulității absolute a hotărârii adunării generale a membrilor asociației de proprietari din data de 31 martie 2022, anularea proceselor-verbale din 21 ianuarie 2022 și 10 martie 2022 ale comitetului executiv al asociației de proprietari, anularea convocării din 16 martie 2022 și a procesului-verbal de numărare voturi din 5 aprilie 2022 și suspendarea art. 6, 7, 10, 14, 17 și 21 din cadrul hotărârii din 31 martie 2022.10. În motivarea cererii, printre altele, reclamanții au arătat că s-a convocat de către comitetul executiv o adunare generală a membrilor asociației de proprietari în baza art. 50 lit. b) din Legea nr. 196/2018, în baza acordului de voință, la data de 16 martie 2022, când nu mai exista nicio cauză de restricționare a întâlnirilor publice (restricțiile pandemice nu mai operau), astfel că ar fi trebuit ca adunarea să se desfășoare cu prezența fizică a proprietarilor membri ai asociației de proprietari, conform art. 48 alin. (1) din Legea nr. 196/2018.11. Prin Sentința nr. 14.371 din 27 octombrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 12.041/4/2022, Judecătoria Sectorului 4 București a respins cererea privind anularea convocatorului din 16 martie 2022, ca inadmisibilă, a respins excepția inadmisibilității cu privire la anularea procesului-verbal din 21 ianuarie 2022 și a procesului-verbal din 10 martie 2022, a admis în parte cererea principală modificată și cererea de intervenție accesorie, a anulat hotărârea adunării generale a asociației de proprietari din 31 martie 2022, procesele-verbale din 21 ianuarie 2022 și 10 martie 2022 ale comitetului executiv al asociației de proprietari și procesul-verbal din 5 aprilie 2022 al asociației de proprietari și a suspendat executarea art. 6, 7, 10, 14, 17 și 21 din hotărârea adunării generale a asociației de proprietari din 31 martie 2022 până la rămânerea definitivă a hotărârii.12. Cu privire la chestiunea de drept în discuție, prima instanță a reținut că în anul 2021 a existat un litigiu ce privea anularea unei alte hotărâri a aceleiași asociații de proprietari, adoptate în urma unei adunări generale a asociației din data de 26 martie 2021, ce a făcut obiectul Dosarului nr. 7.701/4/2021 al Judecătoriei Sectorului 4 București, fiind anulată respectiva hotărâre prin Decizia nr. 1.666 din 23 iunie 2022 a Tribunalului București - Secția a V-a civilă, definitivă, pentru motive ce țin de modul de desfășurare a adunării generale a membrilor asociației de proprietari, de exprimare a votului prin acordul de voință și pentru că nu s-a probat calitatea de membru al asociației de proprietari și numărul acestora pentru a se verifica îndeplinirea cvorumului prevăzut de lege.13. Instanța de fond a mai reținut că, în cauza de față, în mod nelegal pârâta a optat pentru utilizarea modului de adoptare a hotărârii adunării generale prin acordul de voință exprimat prin declarație scrisă și semnată de fiecare proprietar în condițiile art. 50 lit. b) din Legea nr. 196/2018, nefiind întrunite condițiile pentru o astfel de situație.14. De vreme ce a fost convocată o adunare generală, rezultă că pârâta a înțeles să facă aplicarea prevederilor art. 50 lit. a) din Legea nr. 196/2018, context în care ar fi trebuit să respecte prevederile art. 47-49 din aceeași lege.15. Prin apelul declarat împotriva acestei sentințe, pârâta a criticat, printre altele, reținerea de către prima instanță a existenței unui melanj între două proceduri diferite care se exclud, precum și faptul că apelanta a ales să facă aplicarea dispozițiilor art. 50 lit. a) din Legea nr. 196/2018.16. A susținut apelanta-pârâtă că toate actele au fost emise în baza art. 50 lit. b) din Legea nr. 196/2018, orice trimitere la art. 47-49 din aceeași lege fiind neavenită, iar reținerea instanței de fond privind amestecarea celor două proceduri nu are nicio fundamentare și nicio dovadă la dosar.17. Referitor la reținerea obligației convocării membrilor asociației de proprietari, apelanta-pârâtă a menționat că art. 50 lit. b) din Legea nr. 196/2018 nu stabilește o astfel de obligație, nefiind aplicabile dispozițiile art. 47 din același act normativ. Textul de lege respectiv face trimitere la calitatea de proprietar și nu la aceea de membru al asociației de proprietari.18. În legătură cu problema de drept în discuție, apelanta-pârâtă a precizat că au fost îndeplinite condițiile art. 50 lit. b) din Legea nr. 196/2018, nefiind necesar un cvorum de 100%, fiind suficient ca asociația de proprietari să facă dovada transmiterii actelor fiecărui proprietar.19. În cursul soluționării apelului, apelanta-pârâtă a formulat o cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile vizând interpretarea dispozițiilor art. 50 lit. b) din Legea nr. 196/2018, precum și o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a aceluiași text de lege, ambele cereri fiind admise de Tribunalul București - Secția a V-a civilă, conform încheierilor pronunțate la data de 9 mai 2023 în Dosarul nr. 1.577/3/2023.IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii20. Completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat că sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, arătând că art. 50 lit. b) din Legea nr. 196/2018 este susceptibil de a da naștere unor interpretări diferite.21. Astfel, prin Decizia nr. 1.666 din 23 iunie 2022 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă în Dosarul nr. 7.701/4/2021, definitivă, instanța de control judiciar a reținut că art. 50 lit. b) din Legea nr. 196/2018 se interpretează în sensul că, pentru a se forma acordul de voință al asociației de proprietari, trebuie să existe declarații scrise și semnate ale fiecărui proprietar, membru al asociației.22. Apelanta-pârâtă din prezenta cauză a învederat, însă, că acest text de lege nu poate fi interpretat în acest mod extrem, deoarece legiuitorul ar fi avut în vedere ca fiecare proprietar să primească toată documentația și buletinul de vot pentru exprimarea manifestării de voință/a opțiunii, în scris, întrucât nu poate fi obligat fiecare proprietar să completeze sau să semneze un înscris din care să rezulte manifestarea sa de voință.23. Prin urmare, soluționarea apelului depinde de chestiunea de drept ce face obiectul sesizării.24. Instanța de trimitere a constatat că problema de drept a fost invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Tribunalului București, în cursul judecății, iar hotărârea ce ar urma să fie pronunțată este definitivă, conform art. 483 alin. (2) coroborat cu art. 94 pct. 1 lit. c) din Codul de procedură civilă.25. Chestiunea de drept este esențială, întrucât de lămurirea acesteia depinde soluționarea motivului principal de apel invocat de apelanta-pârâtă. În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, noțiunea de „soluționare pe fond“ trebuie înțeleasă în sens larg, incluzând nu numai problemele de drept material, ci și pe cele de drept procesual, cu condiția ca de rezolvarea acestora să depindă soluționarea pe fond a cauzei.26. De asemenea, chestiunea de drept este nouă, chiar dacă dispoziția legală a cărei interpretare se solicită - art. 50 lit. b) din Legea nr. 196/2018 - a intrat în vigoare la 28 septembrie 2018, problema de practică judiciară este relativ recentă și nou-apărută în cazuistica instanțelor, nefiind identificată decât o singură decizie prin care a fost interpretată această normă legală.27. Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat deja asupra acesteia printr-o hotărâre obligatorie pentru toate instanțele.28. Prin urmare, instanța de trimitere a reținut că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept constând în interpretarea dispozițiilor art. 50 lit. b) din Legea nr. 196/2018.V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept29. Apelanta-pârâtă a apreciat că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă și a afirmat că intenția legiuitorului nu a fost în sensul ca 100% din proprietari să semneze declarațiile scrise/ buletinele de vot, adică să poată fi făcută dovada de către asociația de proprietari că există toate declarațiile scrise de la toți proprietarii, ci că asociația are obligația de a face dovada faptului că a comunicat către toți proprietarii acele declarații/formulare de vot, astfel încât fiecare proprietar să aibă opțiunea de a-și exprima manifestarea de voință.30. Intimații-reclamanți au susținut că, raportat la motivele de anulare a hotărârii adunării generale a membrilor asociației de proprietari din data de 31 martie 2022, astfel cum au fost reținute de prima instanță, lămurirea prevederilor art. 50 lit. b) din Legea nr. 196/2018 nu are legătură și nu este determinantă pentru soluționarea în fond a cauzei, iar interpretarea acestui text de lege nu reprezintă o veritabilă problemă de drept și nici o problemă nouă.31. Aceeași opinie a fost exprimată și de apelantul-intervenient accesoriu.32. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părțile nu au formulat puncte de vedere.VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept33. Completul de judecată care a formulat sesizarea a apreciat că art. 50 lit. b) din Legea nr. 196/2018 nu este lămuritor în privința condițiilor care trebuie să fie îndeplinite pentru formarea acordului de voință al asociației de proprietari, respectiv dacă acest acord de voință se consideră format în baza tuturor declarațiilor scrise și semnate ale fiecărui proprietar (caz în care este necesară exprimarea în scris a opțiunii fiecărui proprietar) sau este suficientă dovedirea înștiințării fiecărui proprietar cu privire la problemele supuse dezbaterii, fără a mai fi necesară comunicarea declarației scrise a fiecărui proprietar, astfel că acordul de voință al asociației ar fi format în baza unui număr suficient de declarații pentru a asigura votul majorității simple din numărul total al proprietarilor.34. Instanța de trimitere a arătat că, întrucât modalitatea de interpretare a acestei prevederi legale reprezintă și un veritabil motiv de apel formulat de către apelanta-pârâtă, nu își va expune părerea cu privire la „interpretarea corectă“, pentru a nu se antepronunța asupra motivelor de apel invocate.VII. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie35. Din răspunsurile transmise de instanțele naționale, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, au rezultat aspectele ce vor fi arătate în continuare.36. Într-o opinie, s-a apreciat că acordul de voință al asociației de proprietari se consideră format în baza unui număr suficient de declarații pentru a asigura votul majorității simple din numărul total al proprietarilor, fiind suficientă dovedirea înștiințării fiecărui proprietar cu privire la problemele supuse dezbaterii, fără a mai fi necesară comunicarea declarației scrise a fiecărui proprietar. S-a arătat că niciun proprietar nu poate fi obligat să completeze sau să semneze vreun act din care să rezulte manifestarea sa de voință, atât timp cât exteriorizarea manifestării de voință în scris poate fi realizată prin trei modalități alternative: accept, refuz sau abținere, fiind suficient ca asociația să facă dovada transmiterii actelor fiecărui proprietar. Se consideră, astfel, că formularea textului legal se grefează pe dreptul la vot al fiecărui proprietar care justifică posibilitatea, iar nu obligația, ca acesta să formuleze o declarație scrisă și semnată, regula majorității simple fiind aplicabilă și în această ipoteză, câtă vreme legiuitorul nu a consacrat în mod expres dispoziții derogatorii în privința modului de formare a acordului asociației de proprietari, în modalitatea reglementată de lit. b) a art. 50, față de modul de adoptare a hotărârilor în adunarea generală [lit. a) a art. 50]. Totodată, s-a învederat că opinia contrară ar fi de natură să genereze blocaje în luarea deciziilor de către asociația de proprietari, prin lipsa manifestării de voință formal, în scris.37. Nu a fost identificată practică judiciară în sensul acestei opinii, fiind exprimate doar puncte de vedere teoretice de către judecătorii de la Tribunalul București (opinia majoritară), Tribunalul Ilfov, Judecătoria Cornetu, Tribunalul Teleorman - Secția civilă, Judecătoria Roșiori de Vede, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Zimnicea, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Videle, Judecătoria Luduș, Judecătoria Sighișoara, Judecătoria Târgu Mureș, Tribunalul Suceava, Judecătoria Darabani, Judecătoria Fălticeni, Judecătoria Buzău (opinia majoritară), Judecătoria Pogoanele (opinia majoritară), Judecătoria Râmnicu Sărat, Judecătoria Bistrița, Judecătoria Bacău, Judecătoria Buhuși, Judecătoria Onești, Judecătoria Moinești, Curtea de Apel Iași - Secția civilă, Tribunalul Iași - Secția I civilă, Judecătoria Iași - Secția civilă, Judecătoria Pașcani (opinia majoritară), Judecătoria Hârlău, Tribunalul Vaslui, Judecătoria Huși, Judecătoria Vaslui, Tribunalul Galați și instanțele din circumscripția sa, Judecătoria Brașov, Tribunalul Argeș, Tribunalul Arad.38. Într-o altă opinie, s-a apreciat că acordul de voință al asociației de proprietari se consideră format în baza tuturor declarațiilor scrise și semnate ale fiecărui proprietar, caz în care este necesară exprimarea în scris a opțiunii fiecărui proprietar.39. În argumentarea acestei opinii s-a arătat că, pentru formarea acordului de voință al asociației de proprietari potrivit art. 50 lit. b) din Legea nr. 196/2018, este necesar să existe declarații scrise și semnate ale fiecărui proprietar, membru al asociației, nefiind suficient doar ca fiecare proprietar să fi avut posibilitatea să își exprime votul în această ipoteză. Din moment ce pentru formarea majorității în condițiile art. 50 lit. b) din Legea nr. 196/2018 nu se realizează o convocare, respectiv o reconvocare, față de ipoteza formării acordului de voință în cadrul adunării generale a asociației de proprietari, depunerea declarațiilor scrise și semnate reprezintă atât dovada încunoștințării membrilor asociației cu privire la temele puse în discuție, cât și dovada exprimării votului. Or, cele două aspecte nu ar putea fi verificate decât prin depunerea declarațiilor sus-menționate de către fiecare membru al asociației de proprietari.40. Cu titlu de practică judiciară, în acest sens a fost înaintată o singură hotărâre judecătorească, respectiv Decizia nr. 1.666 din 23.06.2022 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă în Dosarul nr. 7.701/4/2021, definitivă (menționată și în cuprinsul încheierii de sesizare).41. Puncte de vedere teoretice în sensul acestei opinii au fost exprimate de judecătorii de la Tribunalul București (opinia minoritară), Tribunalul Giurgiu, Judecătoria Bolintin-Vale, Tribunalul Bihor - Secția I civilă, Tribunalul Satu Mare - Secția I civilă, Judecătoria Târnăveni, Judecătoria Botoșani, Tribunalul Buzău - Secția I civilă, Judecătoria Câmpina, Tribunalul Bistrița-Năsăud - Secția civilă, Judecătoria Baia Mare - Secția civilă, Judecătoria Măcin, Judecătoria Roman, Judecătoria Târgu-Neamț, Judecătoria Răducăneni, Judecătoria Bârlad, Curtea de Apel Craiova și instanțele arondate (cvasiunanim).42. De menționat că au fost identificate și transmise hotărâri judecătorești de către Tribunalul Satu Mare - Secția I civilă, Judecătoria Luduș și Judecătoria Târgu Mureș - Secția civilă care, însă, nu prezintă relevanță pentru chestiunea de drept în discuție, respectiv interpretarea dispozițiilor art. 50 lit. b) din Legea nr. 196/2018 referitor la realizarea acordului de voință al asociației de proprietari în baza declarațiilor scrise și semnate ale fiecărui proprietar.43. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.VIII. Jurisprudența Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție44. Nu au fost pronunțate decizii de către Curtea Constituțională în exercitarea controlului de constituționalitate cu privire la dispozițiile legale supuse interpretării și nici nu au fost identificate decizii relevante pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a practicii judiciare, cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită.IX. Raportul asupra chestiunii de drept45. Judecătorul-raportor a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.X. Înalta Curte de Casație și JustițieAsupra admisibilității sesizării46. Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, trebuie să se verifice dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, așa cum rezultă acestea din textele normative care asigură cadrul legal al declanșării acestei proceduri.47. Astfel, conform dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.48. Cumulativ, art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că: „Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată și al părților“.49. Din analiza dispozițiilor legale mai sus evocate rezultă că deschiderea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, concomitent, următoarele condiții:– existența unei cauze aflate în curs de judecată;– cauza să fie soluționată în ultimă instanță;– cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a curții de apel sau a tribunalului învestit să soluționeze litigiul;– ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată;– chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate;– Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept și aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.50. Examinarea condițiilor în care poate fi declanșat prezentul mecanism de unificare a practicii judiciare pune în evidență faptul că, în cazul concret al prezentei sesizări, doar unele dintre cerințele legale mai sus enunțate se verifică.51. Astfel, se constată că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost făcută de Tribunalul București - Secția a V-a civilă, învestit cu soluționarea apelului formulat împotriva Sentinței civile nr. 14.371 din 27 octombrie 2022, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în Dosarul nr. 12.041/4/2022, tribunalul având competența de a judeca acest litigiu în ultimă instanță, potrivit art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, întrucât, în materia în care a fost promovată acțiunea, hotărârile pronunțate sunt supuse exclusiv apelului, așa cum rezultă din interpretarea coroborată a art. 94 pct. 1 lit. c) și a art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, decizia fiind, astfel, definitivă, în raport cu dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza întâi din Codul de procedură civilă.52. Sunt îndeplinite, așadar, condițiile referitoare la existența unei cauze aflate în curs de judecată, în competența legală a unui complet de judecată al tribunalului, învestit să judece litigiul în ultimă instanță.53. Totodată, din verificările efectuate, se constată că este întrunită și cerința ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept enunțate și să nu fie învestită cu soluționarea unui recurs în interesul legii cu acest obiect.54. În concluzie, se constată că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile de ordin procedural prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, urmând ca, în continuare, să se analizeze și să se stabilească dacă problema juridică în discuție reprezintă o veritabilă chestiune de drept și dacă aceasta are caracter de noutate.55. Cu referire la cerința ivirii unei chestiuni de drept de care depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, se constată că legiuitorul a instituit o dublă condiționare: pe de o parte, să existe o chestiune de drept, iar, pe de altă parte, să fie probată legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate și soluționarea cauzei pe fond.56. În ceea ce privește primul aspect, în mod constant în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a subliniat că, pentru a se putea vorbi de existența unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept supusă dezbaterii să fie una reală, veritabilă, să prezinte o dificultate suficient de mare, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare.57. Cu alte cuvinte, chestiunea de drept trebuie să fie una reală și veritabilă, iar o atare calificare există numai atunci când norma de drept supusă analizei este îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, fiind susceptibilă, în atare condiții, să constituie izvorul unor interpretări divergente și, în consecință, al practicii neunitare.58. Pe de altă parte, problema de drept enunțată în cuprinsul actului de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care necesită cu pregnanță să fie lămurită, trebuie să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, apt să justifice nevoia de interpretare realizată prin mijlocirea instanței supreme, într-un dublu scop: acela al unei rezolvări de principiu și acela al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății.59. Caracterul veritabil al chestiunii de drept trebuie să rezulte din încheierea de sesizare pronunțată de instanța de trimitere, întrucât completul de judecată învestit cu soluționarea pricinii este ținut în primul rând să stabilească dacă este o problemă de interpretare, care să prezinte dificultate și care implică riscul unor dezlegări diferite ulterioare în practica judiciară.60. Încheierea trebuie să fie motivată, aptă să releve reflecția judecătorilor din completul de judecată asupra respectivei chestiuni de drept, asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, iar, în final, să conțină opțiunea provizorie pentru o dezlegare pe care o consideră preferabilă, toate acestea pentru justificarea declanșării mecanismului de unificare a jurisprudenței consacrat prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.61. Această exigență legală a fost subliniată constant în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, considerându-se imperios necesar ca punctul de vedere al instanței de trimitere să cuprindă o argumentare temeinică asupra admisibilității sesizării, nu numai sub aspectul condițiilor de procedură, cât mai ales asupra circumstanțierii condiției privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei (Decizia nr. 20 din 22 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 5 august 2015; Decizia nr. 31 din 19 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 din 11 decembrie 2015; Decizia nr. 21 din 13 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 4 octombrie 2016).62. Raportat la cauza pendinte, din verificarea încheierii din 9 mai 2023 pronunțate în Dosarul nr. 1.577/3/2023, prin care s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea de principiu a chestiunii de drept în discuție, rezultă că instanța de apel, legal învestită cu soluționarea procesului, nu a abordat sub niciun aspect condițiile în care poate fi reținută existența unei chestiuni de drept, care să fie veritabilă și complexă, în măsură să justifice o interpretare de principiu a legii incidente, cerută instanței supreme. Mai precis, încheierea de sesizare nu cuprinde nicio argumentare cu privire la caracterul îndoielnic, lacunar sau neclar al prevederilor art. 50 lit. b) din Legea nr. 196/2018 și nici opțiunea provizorie a judecătorilor instanței de sesizare cu privire la modul în care ar trebui interpretate aceste dispoziții legale, instanța de trimitere mărginindu-se la redarea celor două variante de interpretare a textului legal în discuție, așa cum rezultă acestea din cuprinsul unei decizii de speță pronunțate într-un litigiu anterior și, respectiv, din cuprinsul motivelor de apel formulate de apelanta-pârâtă din cauza pe care o are de soluționat, fără a argumenta, însă, în ce constă dificultatea de interpretare a normelor menționate.63. Astfel, după ce a arătat, pe de o parte, că, prin Decizia civilă nr. 1.666 din 23 iunie 2022 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă în Dosarul nr. 7.701/4/2021, textul art. 50 lit. b) din Legea nr. 196/2018 a fost interpretat în sensul că, pentru a se forma acordul de voință al asociației, „trebuie să existe declarații scrise și semnate ale fiecărui proprietar“, iar, pe de altă parte, că, în opinia apelantei-pârâte din litigiul pendinte, textul de lege nu poate fi interpretat în acest mod extrem, deoarece legiuitorul ar fi avut în vedere ca fiecare proprietar să primească toată documentația și buletinul de vot pentru exprimarea manifestării de voință/a opțiunii, în scris, întrucât nimeni nu poate obliga fiecare proprietar să și completeze sau să semneze acel act sau oricare altul din care să rezulte manifestarea sa de voință, instanța de trimitere a considerat că se află în fața unei probleme de drept de care depinde soluționarea cauzei, dispunând, în consecință, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519, 520 din Codul de procedură civilă, cu mențiunea expresă că nu își va expune părerea cu privire la interpretarea pe care o consideră corectă, pentru a nu se antepronunța și a se plasa, astfel, într-o situație de incompatibilitate.64. Sub un prim aspect, se impune a sublinia că o asemenea abținere nu îi este permisă inițiatorului sesizării, câtă vreme numai prin acest demers este posibilă prefigurarea dificultății chestiunii de drept a cărei interpretare se solicită, art. 520 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă stabilind în mod expres că actul de sesizare trebuie să cuprindă nu doar motivele care susțin admisibilitatea sesizării, așa cum rezultă ele din cuprinsul art. 519, ci și punctul de vedere al completului de judecată și al părților.65. Prin urmare, exprimarea punctului de vedere al instanței de trimitere asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 519 din Codul de procedură civilă constituie, în primul rând, o obligație legală a autorului actului de sesizare, de la care acesta nu se poate sustrage, iar, în al doilea rând, o cerință necesară pentru conturarea dificultății problemei de drept, ca element de structură a admisibilității sesizării, cerință impusă și pentru a se evita abuzul procesual.66. Cum, în cauză, încheierea pronunțată de instanța de trimitere evidențiază doar cele două modalități diferite de interpretare a problemei de drept, completul de judecată solicitând, practic, instanței supreme confirmarea uneia dintre acestea, se constată că sesizarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție nu îndeplinește condițiile de formă și de fond cerute de lege, această lacună repercutându-se în mod imediat asupra condiției dificultății.67. Simpla apreciere a unei părți din proces în sensul că interpretarea dată dispozițiilor art. 50 lit. b) din Legea nr. 196/2018, într-o decizie de speță similară, ar fi greșită, urmată de exprimarea propriului punct de vedere cu privire la modul în care partea consideră că textul legal în discuție ar trebui interpretat, nu este de natură a demonstra dificultatea acestei operațiuni logico-juridice și nici nu se poate substitui obligației instanței de sesizare de a-și exprima opinia pe fondul problemei de drept în discuție, nejustificând, doar prin ea însăși, declanșarea mecanismului procedural reglementat de art. 520 din Codul de procedură civilă.68. De aceea, condiția referitoare la ivirea unei chestiuni de drept nu este îndeplinită, câtă vreme, în lipsa punctului de vedere al completului de judecată asupra problemei de drept, precum și a oricărei alte argumentări, nu se poate stabili dacă instanța a avut o reală dificultate în interpretarea legii.69. De altfel, chestiunea de drept care face obiectul sesizării nu îndeplinește cerința esențială de a fi o veritabilă, reală problemă de drept, născută dintr-un text incomplet, neclar, susceptibil de interpretări contradictorii, rezolvarea acesteia presupunând doar realizarea unui raționament judiciar simplu, relaționarea textului de lege în discuție cu alte prevederi legale ale aceluiași act normativ, cu consecința stabilirii sensului voinței legiuitorului exprimată în norma de drept supusă interpretării.70. În acest sens, este de observat că textul art. 50 din Legea nr. 196/2018 enumeră doar formele în care se poate manifesta acordul de voință al asociației de proprietari. El nu cuprinde niciun fel de dispoziții cu privire la condițiile de cvorum ce trebuie îndeplinite pentru realizarea acordului de voință al asociației, modalitatea concretă de realizare a acestuia rezultând, însă, din prevederile art. 48 și 49 ale aceluiași act normativ, care consacră regula majorității simple în privința adoptării hotărârilor adunării generale și cu care textul a cărui interpretare se solicită trebuie coroborat.71. Prin urmare, rămâne atributul exclusiv al instanței de trimitere să soluționeze cauza cu judecata căreia a fost învestită, aplicând, în acest scop, mecanismele de interpretare a actelor normative, ceea ce impune realizarea unei analize de conținut și corelată a normelor cuprinse în art. 50 din Legea nr. 196/2018 cu cele ale art. 48 și 49 din același act normativ.72. Pe de altă parte, nu este îndeplinită nici condiția referitoare la caracterul esențial al chestiunii de drept pentru soluționarea pe fond a cauzei, instanța de trimitere nejustificând aptitudinea acesteia de a conduce la rezolvarea pe fond a cauzei, legătura indisolubilă care există între chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită și fondul litigiului, în condițiile în care, în procesul pendinte, nici nu s-a pus problema modului concret de formare a acordului de voință al asociației în baza declarațiilor scrise și semnate ale fiecărui proprietar, ci a fost contestată însăși modalitatea aleasă de asociație pentru adoptarea hotărârii contestate, respectiv exprimarea acordului în baza declarațiilor scrise și semnate ale fiecărui proprietar [art. 50 lit. b)], în loc de convocarea unei adunări generale [art. 50 lit. a)], care presupunea prezența proprietarilor, personal sau prin mandatari.73. În concret, art. 50 din Legea nr. 196/2018 reglementează cele două forme în care se poate realiza acordul de voință al asociației de proprietari cu privire la chestiunile supuse analizei proprietarilor, dintre care prima, prevăzută la lit. a), implică prezența fizică a acestora, prin participarea la adunarea generală, iar cea de-a doua, prevăzută la lit. b), privește comunicarea la distanță, respectiv, prin declarații scrise și semnate ale fiecărui proprietar.74. De regulă, hotărârile adunărilor generale se iau în cadrul adunării generale convocate sau reconvocate [art. 50 lit. a)], utilizarea celeilalte modalități de realizare a acordului de voință al asociației, respectiv în baza declarațiilor scrise și semnate ale fiecărui proprietar [art. 50 lit. b)], fiind posibilă numai în situații excepționale, așa cum rezultă în mod explicit din prevederile art. 21 alin. (4) din anexa nr. 1 „Conținutul-cadru al Statutului asociației de proprietari“ la Ordinul ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 1.058/2019 privind aprobarea conținutului-cadru al statutului asociației de proprietari și al regulamentului condominiului (Ordinul nr. 1.058/2019). Astfel, potrivit acestui text legal, „Acordul de voință al asociației de proprietari se realizează în adunarea generală a asociației de proprietari. În cazurile excepționale, atunci când sunt necesare adoptarea unor hotărâri în regim de urgență sau atunci când, după convocarea adunării generale a asociației de proprietari, conform art. 48 din Legea nr. 196/2018, nu a fost întrunit numărul membrilor prezenți pentru adoptarea hotărârilor, conform prevederilor legale, acordul de voință al asociației de proprietari se poate realiza și în baza declarațiilor scrise și semnate ale fiecărui proprietar“. Alineatul (5) al aceluiași articol prevede că „declarațiile menționate la alin. (4) sunt redactate astfel încât să reiasă în mod clar și fără echivoc acordul sau dezacordul proprietarului din condominiu față de propunerea de hotărâre a adunării generale a asociației de proprietari“.75. În speță, reclamanții au invocat nulitatea hotărârii adunării generale din data de 31 martie 2022, susținând, în esență, că în mod nelegal aceasta a fost adoptată pe baza acordului de voință exprimat prin declarații scrise și semnate ale proprietarilor membri ai asociației, în condițiile în care nu exista nicio situație excepțională, de natură a justifica folosirea procedurii reglementate de art. 50 lit. b) din Legea nr. 196/2018, astfel că ar fi trebuit ca adunarea să se desfășoare cu prezența fizică a proprietarilor membri, conform art. 48 alin. (1) din Legea nr. 196/2018, acordul de voință urmând a se realiza în condițiile art. 50 lit. a) din acest act normativ.76. Prin urmare, instanța este chemată să tranșeze care dintre cele două ipoteze ale textului art. 50 din Legea nr. 196/2018, mai sus menționate, este incidentă, raportat la aspectele de fapt concrete din speța dedusă judecății, și nu să stabilească condițiile de cvorum care trebuie să fie îndeplinite pentru formarea acordului de voință al asociației în baza declarațiilor scrise și semnate ale fiecărui proprietar, astfel că soluția ce urmează a fi pronunțată nu depinde de dezlegarea acestei chestiuni.77. Așadar, chiar dacă dispozițiile art. 50 din Legea nr. 196/2018 au incidență directă în speță și se poate considera, la o primă vedere, că sunt în relație cu dreptul supus judecății în cauza ce face obiectul Dosarului nr. 1.577/3/2023, aflat pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a civilă, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, respectiv dacă acordul de voință al asociației de proprietari, în baza art. 50 lit. b) din Legea nr. 196/2018, se consideră format în baza tuturor declarațiilor scrise și semnate ale fiecărui proprietar (caz în care este necesară exprimarea în scris a opțiunii fiecărui proprietar) sau este suficientă dovedirea înștiințării fiecărui proprietar cu privire la problemele supuse dezbaterii, fără a mai fi necesară comunicarea declarației scrise a fiecărui proprietar, astfel că acordul de voință al asociației ar fi format în baza unui număr suficient de declarații pentru a asigura votul majorității simple din numărul total al proprietarilor, nu are legătură cu cauza, întrucât nici reclamanții, prin acțiunea formulată, nici instanța de judecată, prin hotărârea pronunțată, nu au invocat, respectiv nu a reținut existența vreunei neregularități din perspectiva neîndeplinirii cvorumului necesar adoptării unei hotărâri în această modalitate.78. În acest sens, este de observat că, prin acțiunea dedusă judecății, reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a hotărârii adunării generale a membrilor asociației de proprietari din data de 31 martie 2022, anularea proceselor-verbale din 21 ianuarie 2022 și 10 martie 2022 ale comitetului executiv al asociației de proprietari, anularea convocării din 16 martie 2022 și a procesului-verbal de numărare voturi din 5 aprilie 2022 și suspendarea art. 6, 7, 10, 14, 17, 21 din cadrul hotărârii din 31 martie 2022, susținând, printre altele, că, la data de 16 martie 2022, a fost convocată de către comitetul executiv o adunare generală a membrilor asociației de proprietari, în baza art. 50 lit. b) din Legea nr. 196/2018, în baza acordului de voință, deși la acel moment nu mai exista nicio cauză de restricționare a întâlnirilor publice (restricțiile pandemice nu mai operau), astfel că ar fi trebuit ca adunarea să se desfășoare cu prezența fizică a proprietarilor membri ai asociației, conform art. 48 alin. (1) din Legea nr. 196/2018.79. Reclamanții au mai susținut că modalitatea de exprimare a votului în adunarea generală a asociației de proprietari este clar prevăzută de lege, prin art. 47 din Legea nr. 196/2018, neputându-se accepta ca acesta să fie exprimat sub forma unei declarații scrise, votul trebuind să fie exprimat personal sau prin reprezentant cu mandat scris, prin prezența fizică la ora, locul și data convocării.80. Cum normele privind convocarea și desfășurarea adunărilor generale ale asociației de proprietari sunt imperative, reclamanții au susținut că nerespectarea acestora atrage nulitatea absolută a hotărârii adoptate cu încălcarea lor.81. Prin Sentința civilă nr. 14.371 din 27 octombrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 12.041/4/2022, Judecătoria Sectorului 4 București a respins cererea privind anularea convocatorului din 16 martie 2022 ca inadmisibilă, a respins excepția inadmisibilității cu privire la anularea procesului-verbal din 21 ianuarie 2022 și a procesului-verbal din 10 martie 2022, a admis în parte cererea principală modificată și cererea de intervenție accesorie, a anulat hotărârea adunării generale a asociației de proprietari din 31 martie 2022, procesele-verbale din 21 ianuarie 2022 și 10 martie 2022 ale comitetului executiv al asociației de proprietari și procesul-verbal din 5 aprilie 2022 al asociației de proprietari și a suspendat executarea art. 6, 7, 10, 14, 17, 21 din hotărârea adunării generale a asociației de proprietari din 31 martie 2022 până la rămânerea definitivă a hotărârii.82. Cu privire la chestiunea de drept în discuție, prima instanță a reținut că, la data de 21 ianuarie 2022, comitetul executiv a stabilit convocarea adunării generale, fiind obligatorie convocarea în primul trimestru a unei adunări generale, conform art. 47 și art. 55 din Legea nr. 196/2018.83. Astfel, prin convocatorul afișat la 16 martie 2022, s-a adus la cunoștință faptul că are loc convocarea adunării generale a asociației de proprietari, în data de 31 martie 2022, în sistem de acord de voință, conform art. 50 lit. b) din Legea nr. 196/2018, și că nu va exista o reconvocare.84. Instanța de fond a reținut că, în cauză, comitetul executiv a optat în mod nelegal pentru exprimarea acordului de voință prin depunerea de declarații scrise și semnate ale fiecărui proprietar, întrucât trebuia ca membrii proprietari să fie convocați pentru a participa fizic, personal sau prin mandatar, la adunarea generală.85. În acest sens, instanța a reținut că acordul de voință al asociației de proprietari se poate realiza în cele două moduri prevăzute de art. 50 din Legea nr. 196/2018, respectiv în adunarea generală a asociației de proprietari sau în baza declarațiilor scrise și semnate ale fiecărui proprietar, folosirea celei de-a doua ipoteze (acord exprimat prin semnarea unei declarații de către proprietar) putând avea loc numai în situații excepționale, respectiv dacă este necesară adoptarea unei hotărâri de urgență sau când, după convocarea adunării generale a asociației de proprietari, conform art. 48 din Legea nr. 196/2018, nu a fost întrunit numărul membrilor prezenți pentru adoptarea hotărârilor (art. 21 din Ordinul nr. 1.058/2019).86. Cum, în cauză, nu s-a dovedit existența niciuneia dintre aceste situații, instanța a apreciat că modalitatea de convocare a adunării generale utilizată de pârâtă încalcă normele imperative ale art. 47-50 din Legea nr. 196/2018, ceea ce atrage nelegalitatea acesteia, întrucât trebuia ca membrii proprietari să fie convocați pentru a participa fizic, personal sau prin mandatar, la adunarea generală.87. A mai reținut instanța de fond că, de vreme ce a fost convocată o adunare generală, rezultă că pârâta a înțeles să facă aplicarea prevederilor art. 50 lit. a) din Legea nr. 196/2018, context în care ar fi trebuit să respecte prevederile art. 47-49 din aceeași lege.88. Rezultă cu evidență din considerentele hotărârii primei instanțe că soluția de admitere a acțiunii reclamanților și de anulare a hotărârii adunării generale a asociației de proprietari nu a fost pronunțată în considerarea neîndeplinirii condițiilor referitoare la cvorumul necesar adoptării unei hotărâri în baza declarațiilor scrise și semnate ale fiecărui proprietar, ci pentru că s-a apreciat că însăși modalitatea de realizare a acordului de voință utilizată de pârâtă nu a fost legală, câtă vreme nu exista nicio situație excepțională care să justifice exprimarea acordului de voință prin declarație scrisă și semnată de fiecare proprietar, în condițiile art. 50 lit. b) din Legea nr. 196/2018, astfel că ar fi trebuit ca membrii proprietari să fie convocați pentru a participa fizic, personal sau prin mandatar, la adunarea generală.89. Cu alte cuvinte, fiind vorba despre o adunare generală obișnuită, convocată în primul trimestru al fiecărui an, în conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 196/2018, și având în vedere faptul că, la data convocării acesteia și, cu atât mai mult, la data desfășurării ei, nu mai exista nicio cauză de restricționare a întâlnirilor publice (restricțiile pandemice nu mai operau), instanța a apreciat că aceasta ar fi trebuit să se desfășoare cu prezența fizică a proprietarilor membri, conform art. 48 alin. (1) din Legea nr. 196/2018, acordul de voință urmând a se realiza în cadrul adunării generale, conform art. 50 lit. a), și nu în baza declarațiilor scrise și semnate ale fiecărui proprietar, conform art. 50 lit. b) din lege, cum în mod nelegal a procedat pârâta.90. Prin urmare, până la acest moment, în cauză, instanța nu a analizat și nu a statuat cu privire la modul în care acordul de voință al asociației de proprietari se consideră format în baza declarațiilor scrise și semnate ale fiecărui proprietar, ea nefiind nici măcar învestită cu o cerere în acest sens, în condițiile în care, așa cum s-a arătat mai sus, motivele pentru care reclamanții au solicitat anularea hotărârii adunării generale au privit doar modul de exprimare a acordului de voință în vederea adoptării hotărârii contestate, respectiv în baza declarațiilor scrise și semnate ale fiecărui proprietar, în loc de întrunirea unei adunări generale cu prezența fizică a proprietarilor, membri ai asociației, iar nu neîndeplinirea cvorumului necesar realizării acordului de voință.91. Este adevărat că, declarând apel împotriva acestei hotărâri, apelanta-pârâtă a criticat statuările primei instanțe cu privire la nelegalitatea procedurii de convocare și desfășurare a adunării generale, susținând că aceasta nu a reușit să facă diferența între cele două proceduri reglementate de art. 50 din Legea nr. 196/2018 și a invocat, totodată, greșita interpretare și aplicare a textului art. 50 lit. b) din aceeași lege, dezvoltând ample apărări cu privire la modul în care acesta ar trebui interpretat. Astfel, a susținut că, în ceea ce privește declarațiile scrise ale fiecărui proprietar, art. 50 lit. b) din Legea nr. 196/2018 nu se interpretează în sensul că este necesar un cvorum de 100%, o astfel de interpretare fiind dusă la extrem, atât timp cât exteriorizarea manifestării de voință realizate în scris poate fi îndeplinită de către proprietar prin accept, prin refuz sau prin abținere, adică prin lipsa diligenței în a transmite manifestarea sa de voință realizată în scris. A precizat că oricare proprietar ar putea să nu voteze sau să fie plecat din țară, nefiindu-i cunoscută adresa și neputându-și exprima manifestarea de voință în scris, solicitând să se constate că, în cauză, au fost îndeplinite condițiile art. 50 lit. b) din Legea nr. 196/2018, nefiind necesar un cvorum de 100%, fiind suficient ca asociația să facă dovada transmiterii actelor fiecărui proprietar.92. Toate aceste aspecte au fost reluate și în cuprinsul cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la modul de interpretare a dispozițiilor art. 50 lit. b) din Legea nr. 196/2018. Dar, câtă vreme soluția primei instanțe este fundamentată pe alte aspecte, fără legătură cu condițiile de cvorum care ar trebui să fie îndeplinite pentru formarea acordului de voință al asociației în baza declarațiilor scrise și semnate ale fiecărui proprietar, este evident că nu există nicio legătură între chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită și rezolvarea pe fond a litigiului, întrucât, în raport cu dispozițiile art. 478 din Codul de procedură civilă, care reglementează limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță, instanța de apel nu ar putea să ajungă să își întemeieze soluția pe care o va pronunța în cauză pe o chestiune legată de cvorum.93. Cu alte cuvinte, prin raportare la obiectul cererii deduse judecății și la motivele de anulare invocate de reclamanți, interpretarea prevederilor art. 50 lit. b) din Legea nr. 196/2018, din perspectiva stabilirii condițiilor care trebuie să fie îndeplinite pentru formarea acordului de voință al asociației de proprietari, excedează limitelor învestirii deoarece, pe de o parte, nu a fost invocat un motiv de nulitate întemeiat pe acest aspect, iar, pe de altă parte, analiza cvorumului necesar pentru adoptarea unei hotărâri în baza declarațiilor scrise și semnate ale fiecărui proprietar este subsecventă verificării legalității modului de adoptare a hotărârii adunării generale utilizat, respectiv în adunarea generală a asociației de proprietari, conform art. 50 lit. a), sau în baza declarațiilor scrise și semnate de fiecare proprietar, în condițiile art. 50 lit. b) din Legea nr. 196/2018. Or, câtă vreme s-a invocat de către reclamanți și s-a stabilit de către prima instanță că însăși modalitatea de realizare a acordului de voință aleasă de pârâtă (în baza declarațiilor scrise și semnate de fiecare proprietar) a fost nelegală, nu mai prezintă nicio relevanță interpretarea art. 50 lit. b) care, prin ipoteză, ar implica existența unei proceduri legale de convocare și desfășurare a adunării generale, ceea ce, în speță, nu se verifică.94. În consecință, câtă vreme din circumstanțele cauzei nu rezultă legătura dintre chestiunea de drept invocată și soluționarea pe fond a litigiului, iar instanța de sesizare nu a prezentat argumentele pentru care consideră, între altele, că de dezlegarea chestiunii de drept depinde soluționarea pe fond a cauzei, limitându-se la a constata, doar, că aceasta a fost o critică invocată de pârâtă prin motivele de apel, sesizarea este inadmisibilă, întrebarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție neputând fi disociată de contextul care a generat-o, care trebuie să fie întotdeauna unul cazual și să cuprindă exhaustiv toate elementele determinante ale cauzei.95. Prin urmare, reținând că mecanismul de unificare a practicii judiciare, constând în pronunțarea unei hotărâri prealabile, nu poate fi valorificat decât în condițiile restrictive și cumulative de admisibilitate reglementate de art. 519, 520 din Codul de procedură civilă și că, în cazul prezentei sesizări, cel puțin una dintre aceste condiții, respectiv cea referitoare la existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, nu este îndeplinită, urmează ca sesizarea să fie respinsă, ca inadmisibilă, analizarea condiției referitoare la noutatea chestiunii de drept nemaifiind necesară.96. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,
    ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
    În numele legii
    DECIDE:    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă, în Dosarul nr. 1.577/3/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:Dacă acordul de voință al asociației de proprietari, în baza art. 50 lit. b) din Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, cu modificările ulterioare, se consideră format în baza tuturor declarațiilor scrise și semnate ale fiecărui proprietar (caz în care este necesară exprimarea în scris a opțiunii fiecărui proprietar) sau este suficientă dovedirea înștiințării fiecărui proprietar cu privire la problemele supuse dezbaterii, fără a mai fi necesară comunicarea declarației scrise a fiecărui proprietar, astfel că acordul de voință al asociației ar fi format în baza unui număr suficient de declarații pentru a asigura votul majorității simple din numărul total al proprietarilor.Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 septembrie 2023.
    Pentru președintele Secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
    judecător Laura Mihaela Ivanovici
    (încetat activitatea prin pensionare)
    semnează
    PREȘEDINTELE SECȚIEI I CIVILE A ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
    judecător CARMEN ELENA POPOIAG
    Magistrat-asistent,
    Mihaela Lorena Repana    -----