NORME METODOLOGICE din 8 septembrie 2023privind acordarea gratuității la transportul public rutier local și metropolitan rutier, transportul public rutier județean și interjudețean pentru elevi
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 812 din 8 septembrie 2023



    Notă
    Aprobate prin HOTĂRÂREA nr. 810 din 8 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 812 din 8 septembrie 2023.
     +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1(1) Prezentele norme metodologice reglementează mecanismul de acordare a facilităților de transport pentru elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat, în cadrul unei unități administrativ-teritoriale sau asociații de dezvoltare intercomunitară, după caz, care se deplasează în altă localitate pentru a fi școlarizați, în scopul asigurării dreptului de educație, inclusiv pentru cei înmatriculați în cadrul unităților de învățământ preuniversitar înscrise în Registrul special al unităților de învățământ preuniversitar care funcționează după un curriculum străin, pe durata cursurilor școlare, prin:a) transportul public rutier județean și transportul interjudețean între localitatea de domiciliu a elevului și localitatea în care sunt școlarizați;b) acordarea sumelor forfetare în zonele și pentru distanțele în care nu este organizat serviciu de transport public, transport interjudețean, transport de tip curse școlare, organizate în condițiile art. 83 alin. (11) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare, și nici transport cu mijloacele de transport aparținând unităților de învățământ și unităților administrativ-teritoriale;c) transportul public local și metropolitan.(2) În cuprinsul prezentelor norme metodologice, la data reorganizării instituțiilor subordonate Ministerului Educației, sintagma „inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București“, denumite în continuare ISJ/ISMB se înlocuiește cu sintagma „direcția județeană de învățământ preuniversitar/Direcția Municipiului București de Învățământ Preuniversitar“.  +  Articolul 2În înțelesul prezentelor norme metodologice, expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a) an școlar - perioada anului calendaristic în care se desfășoară activitatea de învățământ preuniversitar a cărei durată este stabilită prin ordin al ministrului educației, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (2) lit. r) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023;b) învățământ preuniversitar - sistemul național de învățământ preuniversitar constituit, conform cap. II al Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, din totalitatea unităților de învățământ de stat, particulare și confesionale, autorizate să funcționeze provizoriu/acreditate, la care se adaugă unitățile de învățământ care nu fac parte din sistemul național de învățământ și care sunt înscrise în Registrul special al unităților de învățământ preuniversitar care funcționează după un curriculum străin;c) elevii din învățământul preuniversitar - elevii înscriși în unitățile de învățământ primar, gimnazial, liceal și postliceal; d) serviciul public de transport local de persoane, inclusiv metropolitan - se efectuează pe raza administrativ-teritorială a unei localități sau, după caz, a unităților administrativ-teritoriale membre ale asociației de dezvoltare intercomunitară și se execută pe rute și cu programe de circulație stabilite potrivit contractului de serviciu public;e) serviciul public de transport județean de persoane - se efectuează între localitățile unui județ, se execută pe rute și cu programe de circulație stabilite potrivit contractului de serviciu public;f) transportul public rutier interjudețean de persoane - se consideră, în cazul navetei elevilor, transportul între județe învecinate, în situația în care elevul se înscrie la o unitate de învățământ în județul vecin;g) relație de călătorie - distanța parcursă care este cuprinsă între stația de îmbarcare și stația de coborâre.  +  Articolul 3(1) În fiecare an, până la data începerii cursurilor anului școlar, consiliile județene transmit ISJ/ISMB lista operatorilor de transport public județean și rutele pe care aceștia operează. (2) ISJ/ISMB transmit către toate unitățile de învățământ din județ lista prevăzută la alin (1).(3) În fiecare an, până la data începerii cursurilor anului școlar, Autoritatea Rutieră Română transmite Ministerului Educației lista operatorilor de transport rutier contra cost de persoane prin servicii regulate în trafic interjudețean și traseele pe care aceștia operează.(4) Ministerul Educației transmite unităților de învățământ, prin inspectoratele școlare, lista menționată la alin. (3).(5) Părintele/Reprezentantul legal/Elevul major solicită unității de învățământ, în scris, letric sau online, în primele 5 zile lucrătoare de la începutul anului școlar, traseul și operatorul de transport folosit. (6) Solicitarea trebuie să cuprindă următoarele date:a) numele și prenumele elevului;b) CNP;c) adresa de domiciliu de la care se deplasează zilnic către unitatea de învățământ, adresă care trebuie să coincidă cu adresa cu care elevul este înregistrat în Sistemul informatic integrat al învățământului din România; d) traseul pe care circulă de la domiciliu la unitatea de învățământ și de la unitatea de învățământ către domiciliu;e) distanța în kilometri dintre localitatea de domiciliu și localitatea în care se află unitatea de învățământ;f) operatorul de transport folosit și tipul transportului executat, respectiv local, metropolitan, județean, interjudețean.(7) Pot depune solicitări elevii sau reprezentanții legali ai acestora doar dacă nu există asigurat transport public local, inclusiv metropolitan, între localitatea de domiciliu și localitatea în care se află unitatea de învățământ.(8) În baza solicitărilor, unitățile de învățământ realizează:a) tabele nominale cu elevii navetiști pentru fiecare traseu/operator de transport județean care deservește traseul pe care se deplasează elevul, cu menționarea stației de urcare, respectiv coborâre, pe care le transmit fiecărui operator de transport și inspectoratelor școlare conform anexei nr. 2a). Tabelele nominale sunt însoțite de centralizarea numerică realizată pe fiecare operator de transport;b) tabele nominale cu elevii navetiști pentru fiecare traseu/operator de transport interjudețean care deservește traseul pe care se deplasează elevul, cu menționarea stației de urcare, respectiv coborâre, pe care le transmit fiecărui operator de transport și inspectoratelor școlare, conform anexei nr. 2b);c) tabele nominale cu elevii navetiști care nu sunt școlarizați în unitatea administrativ-teritorială de domiciliu și nu beneficiază de existența serviciilor de transport public și nici de transport asigurat de unitatea de învățământ sau autoritatea locală. Tabelele conțin obligatoriu numărul de km dintre localitatea de domiciliu a elevului până la localitatea în care se află unitatea de învățământ, conform anexei nr. 2c).(9) Unitățile de învățământ preuniversitar completează/ modifică, după caz, tabelele nominale cu elevii navetiști ori de câte ori este nevoie, în caz de transfer, schimbare a domiciliului elevului sau alte situații legale.(10) Operatorii de transport au obligația de a elibera lunar elevilor titluri de transport individuale, fără a solicita contravaloarea acestora. Titlurile de transport au înscrise distanța pentru care sunt valabile și valoarea acestora.(11) Operatorii de transport au obligația de a transmite conducătorilor auto de pe fiecare mijloc de transport lista elevilor care se deplasează pe ruta respectivă, cu menționarea stației de urcare, respectiv coborâre. (12) Elevii primesc acces în mijloacele de transport pe baza documentului de transport menționat la alin. (8) și a unuia dintre următoarele documente școlare:a) cardul național de elev valabil; b) carnetul sau legitimația de elev emis/emisă de unitatea de învățământ de apartenență; carnetul/legitimația de elev conține minimum următoarele elemente: numele și prenumele elevului, CNP-ul elevului, nr. matricol, viza pentru anul școlar în curs;c) adeverința emisă de unitatea de învățământ de apartenență.(13) După încheierea fiecărei luni, în primele 5 zile lucrătoare ale lunii următoare, fiecare operator de transport emite către ISJ/ISMB o factură unică la nivelul județului/municipiului București, însoțită de o anexă care va conține tabelele nominale prevăzute la alin. (8), structurate pe fiecare unitate de învățământ, precum și decontul conform anexei nr. 2d).(14) Pentru efectuarea plății, unitățile de învățământ transmit lunar către ISJ/ISMB copii după documentele de transport eliberate elevilor, conform alin. (8).(15) ISJ/ISMB solicită Ministerului Educației, lunar, până la data de 15 a fiecărei luni, suma necesară pentru decontarea facturilor emise.(16) Ministerul Educației deschide creditele bugetare până la data de 20 a fiecărei luni.(17) ISJ/ISMB efectuează plata facturilor conform termenelor scadente.(18) Elevilor care sunt cazați la internat sau în gazdă în localitatea unde studiază li se asigură decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care studiază și localitatea de domiciliu, astfel: a) contravaloarea a 4 călătorii dus-întors/lună, din bugetul Ministerului Educației, prin unitățile de învățământ unde sunt școlarizați. Decontarea se face pe baza documentelor de transport;b) contravaloarea unei călătorii dus-întors efectuate cu maximum 2 zile înainte și 2 zile după fiecare sărbătoare legală, din bugetul Ministerului Educației, prin unitățile de învățământ unde sunt școlarizați. Decontarea se face pe baza documentelor de transport.  +  Capitolul II Asigurarea sumei forfetare pentru elevii care nu pot fi școlarizați în satul, comuna, orașul sau municipiul de domiciliu și nu beneficiază de existența serviciilor de transport public  +  Articolul 4(1) În cazul în care elevii nu pot fi școlarizați în satul, comuna, orașul sau municipiul de domiciliu și nu beneficiază de existența serviciilor de transport public, serviciu de transport, de transport de tip curse școlare, organizate în condițiile prevăzute la art. 83 alin. (11) din Legea nr. 198/2023, cu modificările ulterioare, și nici de transport cu mijloacele de transport aparținând unităților de învățământ sau consiliilor locale, aceștia beneficiază, pe durata cursurilor școlare, de o sumă forfetară lunară.(2) Până la data de 31 august a fiecărui an, consiliile județene adoptă hotărâri prin care stabilesc valoarea unitară lei/kilometru aferentă sumei forfetare, cu avizul conform al Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, denumită în continuare ANRSC.(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), în anul 2023, consiliile județene adoptă hotărâri prin care stabilesc valoarea unitară lei/kilometru aferentă sumei forfetare, cu avizul conform al ANRSC, până la 15 noiembrie.(4) Suma forfetară de care beneficiază fiecare elev se stabilește pe baza valorii unitare lei/kilometru înmulțită cu numărul de kilometri parcurși zilnic între domiciliu/reședință și unitatea de învățământ și numărul de zile de cursuri din luna de analiză.(5) Asigurarea sumelor forfetare se face pe baza tarifelor aprobate de consiliile județene.(6) Unitățile de învățământ preuniversitar întocmesc, până la data de 5 a fiecărei luni, situația centralizatoare a beneficiarilor de sume forfetare și solicită ISJ/ISMB sumele necesare efectuării plății acestora.(7) ISJ/ISMB solicită Ministerului Educației, lunar, până la data de 15 a fiecărei luni, suma necesară pentru plata sumelor forfetare.(8) Ministerul Educației deschide creditele bugetare până la data de 20 a fiecărei luni.(9) ISJ/ISMB repartizează creditele bugetare unităților de învățământ preuniversitar până la data de 25 a fiecărei luni.(10) Unitățile de învățământ preuniversitar acordă sumele forfetare elevilor cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de sfârșitul lunii, pentru luna următoare.  +  Capitolul III Acordarea facilităților pentru transportul public local și metropolitan  +  Articolul 5(1) Elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat, inclusiv cei înmatriculați în cadrul unităților de învățământ preuniversitar înscrise în Registrul special al unităților de învățământ preuniversitar care funcționează după un curriculum străin, beneficiază de gratuitate pentru transportul rutier local, inclusiv cel metropolitan, pe bază de titlu de călătorie, pe tot parcursul anului școlar.(2) Titlurile de călătorie gratuite pentru elevi se eliberează nominal de către operatorul local de transport, în baza confirmării/validării calității de elev. (3) Eliberarea/Reîncărcarea titlului de călătorie gratuit pentru elevi se realizează în baza carnetului de elev, vizat pentru anul școlar în curs, care va avea înscris pe prima filă codul numeric personal al elevului, sau a adeverinței emise de unitatea de învățământ pentru anul școlar în curs, în original, sau a cardului național de elev, precum și a cărții de identitate, în original, pentru elevii de peste 14 ani, sau a certificatului de naștere în copie, pe suport hârtie sau electronic, pentru elevii sub 14 ani. În cazul în care verificarea calității de elev se va putea realiza prin intermediul Sistemului informatic integrat al învățământului din România, elevii care au împlinit vârsta de 14 ani trebuie să prezinte cartea de identitate, iar elevii cu vârsta până în 14 ani trebuie să prezinte copia certificatului de naștere. (4) Modelul adeverinței care se emite de unitatea de învățământ pentru gratuitate la transport este prevăzut în anexa nr. 1a) la Normele metodologice privind acordarea facilităților de transport intern feroviar, cu metroul și naval pentru elevi.(5) În primele 30 de zile de la începerea anului școlar se va accepta carnetul de elev vizat pentru anul școlar anterior sau adeverința emisă de unitatea de învățământ pentru anul școlar în curs, pentru eliberarea titlului de călătorie gratuit lunar.(6) Elevii pot opta pentru reîncărcarea titlului de călătorie gratuit lunar pe cardurile contactless reîncărcabile nominale prin intermediul unui portal și/sau al aplicațiilor mobile, după implementarea acestor soluții de către operatorul de transport rutier.(7) În cazul în care titlurile de călătorie gratuite pentru elevi sunt reîncărcate pe cardul contactless reîncărcabil nominal prin intermediul unui portal și/sau al aplicațiilor mobile, verificarea calității de elev se va putea realiza prin intermediul Sistemului informatic integrat al învățământului din România, conform unui protocol încheiat potrivit legii și reglementărilor proprii ale operatorului de transport rutier, cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE.(8) În lipsa carnetului de elev/adeverinței din care să rezulte calitatea de elev/cardului național de elev sau a actualizării Sistemului informatic integrat al învățământului din România, după caz, nu se emit/reîncarcă pe cardurile contactless reîncărcabile nominale titluri de călătorie lunare gratuite.(9) Elevii beneficiază lunar de un singur titlu de călătorie gratuit lunar. În cazul pierderii/furtului titlului de călătorie, elevii pot solicita emiterea unui duplicat, conform reglementărilor proprii ale operatorului de transport rutier.(10) Titlul de călătorie gratuit pentru elevi se va putea elibera și pentru perioade succesive de timp, pe card contactless reîncărcabil nominal. Valabilitatea titlurilor de călătorie gratuite lunare eliberate pentru perioade succesive de timp nu va putea depăși data de 30 septembrie a anului școlar următor.  +  Articolul 6(1) La verificarea legalității călătoriei, elevii prezintă carnetul de elev vizat pentru anul în curs, adeverința emisă de unitatea de învățământ pentru anul școlar în curs sau cardul național de elev, după caz, precum și cartea de identitate sau copia certificatului de naștere.(2) În cazul în care, la un control al documentelor de călătorie, elevii fie nu prezintă documentele prevăzute la alin. (1), fie prezintă documente nevizate pentru anul școlar în curs, aceștia sunt considerați ca fiind fără titlu de transport și sunt tratați conform legislației în vigoare și reglementărilor proprii ale operatorului de transport.(3) Operatorul de transport local sau metropolitan va întocmi lunar decontul pentru titlurile de transport rutier pentru elevi, conform anexelor nr. 2e) și 2f).  +  Articolul 7(1) Calculul cheltuielilor aferente facilităților acordate elevilor pentru transportul rutier se va face de către operatorul de transport local/metropolitan, pe baza tabelelor nominale întocmite conform anexei nr. 2e).(2) Operatorul de transport local/metropolitan va transmite decontul lunar către unitățile administrativ-teritoriale pe raza cărora sunt școlarizați copiii până la data de 15 a lunii pentru titlurile de transport eliberate sau valabile, după caz, în luna precedentă.(3) Decontarea facilităților la transportul rutier local/metropolitan se va efectua, în condițiile legii, din bugetele unităților administrativ-teritoriale pe raza cărora sunt școlarizați beneficiarii titlurilor de călătorie.(4) Operatorul de transport rutier răspunde de păstrarea deconturilor și a documentelor primare în baza cărora s-au întocmit deconturile, conform legii.(5) Colectarea și prelucrarea datelor necesare acordării facilităților de transport local/metropolitan se fac cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE.(6) Gratuitatea la serviciile publice de transport public local, inclusiv metropolitan, este asigurată de unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia funcționează unitatea de învățământ la care este înscris elevul. (7) Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, aprobate anual cu această destinație, prin legea bugetului de stat, conform art. 83 alin (1) lit. a) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, se fundamentează de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pe baza datelor fundamentate de fiecare unitate administrativ-teritorială și se transmite Ministerului Finanțelor. (8) Elevii primesc acces în mijloacele de transport pe baza unuia dintre următoarele documente școlare:a) cardul național de elev valabil; b) carnetul sau legitimația de elev emis/emisă de unitatea de învățământ de apartenență; carnetul/legitimația de elev conține minimum următoarele elemente: numele și prenumele elevului, CNP-ul elevului, numărul matricol, viza pentru anul școlar în curs;c) adeverința emisă de unitatea de învățământ de apartenență.  +  Articolul 8Anexele nr. 2a)-2f) fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.  +  Anexa nr. 2a)la Normele metodologice privind acordarea gratuității la transportul public local și metropolitan rutier, transportul public rutier județean și interjudețean pentru elevi
    Tabel nominal cu elevii care folosesc serviciile operatorului de transport județean ....................
    Nr. crt.Numele și prenumeleNr. și seria carnetului de elev/Nr. adeverinței/Nr. cardului naționalCNPTraseulPrețul lunar de transport
    Certificăm pe propria răspundere legalitatea, necesitatea, oportunitatea și exactitatea datelor înscrise.
    Director,
    .......................
    Director economic,
    .......................
    Viză CFP
     +  Anexa nr. 2b)la Normele metodologice privind acordarea gratuității la transportul public local și metropolitan rutier, transportul public rutier județean și interjudețean pentru elevi
    Tabel nominal cu elevii care folosesc serviciile operatorului de transport public interjudețean ....................
    Nr. crt.Numele și prenumeleNr. și seria carnetului de elev/Nr. adeverinței/Nr. cardului naționalCNPTraseulPrețul lunar de transport
    Certificăm pe propria răspundere legalitatea, necesitatea, oportunitatea și exactitatea datelor înscrise.
    Director,
    .......................
    Director economic,
    .......................
    Viză CFP
     +  Anexa nr. 2c)la Normele metodologice privind acordarea gratuității la transportul public local și metropolitan rutier, transportul public rutier județean și interjudețean pentru elevi
    Tabel nominal cu elevii care beneficiază de suma forfetară ......
    Nr. crt.Numele și prenumeleNr. și seria carnetului de elev/Nr. adeverinței/Nr. cardului naționalCNPDistanța în kilometriValoarea unitară lei/kmSuma forfetară acordată
    Certificăm pe propria răspundere legalitatea, necesitatea, oportunitatea și exactitatea datelor înscrise.
    Director,
    .......................
    Director economic,
    .......................
    Viză CFP
     +  Anexa nr. 2d)la Normele metodologice privind acordarea gratuității la transportul public local și metropolitan rutier, transportul public rutier județean și interjudețean pentru eleviOperatorul de transport ................Nr. ......./data .............
    Decont privind transportul județean/interjudețean de elevi aferent lunii …….anului ……., conform Legii nr. 198/2023
    Nr. crt.Unitatea de învățământNr. de elevi transportațiValoarea (lei)
    Certificăm pe propria răspundere legalitatea, necesitatea, oportunitatea și exactitatea datelor înscrise.
    Director,
    .......................
    Director economic,
    .......................
    Viză CFP
     +  Anexa nr. 2e)la Normele metodologice privind acordarea gratuității la transportul public local și metropolitan rutier, transportul public rutier județean și interjudețean pentru elevi
    Tabel nominal cu elevii care folosesc serviciile operatorului de transport local/metropolitan ....................
    Nr. crt.Numele și prenumeleNr. și seria carnetului de elev/Nr. adeverinței/Nr. cardului naționalCNPTraseul Prețul lunar de transportUAT unde se află unitatea de învățământ
    12
     +  Anexa nr. 2f)la Normele metodologice privind acordarea gratuității la transportul public local și metropolitan rutier, transportul public rutier județean și interjudețean pentru eleviOperatorul de transport .......Nr. ..../data .......
    Decont privind transportul local/metropolitan de elevi aferent lunii ..... anului ....., conform Legii nr. 198/2023
    Nr. crt.Localitatea de școlarizareNr. de elevi transportați Tipul abonamentuluiValoarea (lei)
    -----