DECIZIA nr. 46 din 19 iunie 2023referitoare la interpretarea art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare
EMITENT
  • ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 676 din 24 iulie 2023



    Dosar nr. 1.130/1/2023
    Gabriela Elena Bogasiu- vicepreședintele delegat al Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului
    Laura-Mihaela Ivanovici- președintele Secției I civile
    Marian Budă- președintele Secției a II-a civile
    Mariana Constantinescu- președintele Secției de contencios administrativ și fiscal
    Carmen Elena Popoiag- judecător la Secția I civilă
    Andreia Liana Constanda- judecător la Secția I civilă
    Cristina Truțescu- judecător la Secția I civilă
    Beatrice Ioana Nestor- judecător la Secția I civilă
    Mirela Vișan- judecător la Secția I civilă
    Roxana Popa- judecător la Secția a II-a civilă
    Rodica Zaharia- judecător la Secția a II-a civilă
    Petronela Iulia Nițu- judecător la Secția a II-a civilă
    George Bogdan Florescu- judecător la Secția a II-a civilă
    Csaba Bela Nasz- judecător la Secția a II-a civilă
    Horațiu Pătrașcu- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
    Decebal Constantin Vlad- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
    Alina Pohrib- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
    Daniel Gheorghe Severin- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
    Lucian Cătălin Mihai Zamfir- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
    1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.130/1/2023, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023 (Regulamentul).2. Ședința este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreședintele delegat al Înaltei Curți de Casație și Justiție.3. La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.4. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 102/110/2022, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulat un punct de vedere de către recurentul-pârât.6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:I. Titularul și obiectul sesizării7. Curtea de Apel Bacău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 7 februarie 2023, în Dosarul nr. 102/110/2022, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:Dacă, în lumina Deciziei nr. 23 din 15 noiembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 20 ianuarie 2022, art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare, trebuie interpretat în sensul că la stabilirea drepturilor bănești cuvenite polițiștilor de penitenciare, pentru perioada cât se află în delegare, detașare, incapacitate temporară de muncă, alte concedii plătite, precum și învoiri plătite care se acordă în baza dispozițiilor legale în vigoare, trebuie avute în vedere sporurile pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceștia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective?II. Dispozițiile legale supuse interpretării Înaltei Curți de Casație și Justiție8. Ordonanța Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 64/2006):  +  Articolul 38(1) Funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pe timpul cât se află în delegare, detașare, incapacitate temporară de muncă, concediu de odihnă, concediu de maternitate, alte concedii plătite, precum și învoiri plătite care se acordă în baza dispozițiilor legale în vigoare, primesc salariile de bază și celelalte drepturi bănești avute, inclusiv sporurile de care beneficiază, potrivit legii.III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept9. Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal la 10 ianuarie 2022, cu nr. 102/110/2022, reclamanții, prin sindicat, au solicitat obligarea pârâtului la calcularea și plata, pentru o perioadă de 3 ani anteriori formulării cererii, a drepturilor salariale cuvenite pentru perioadele de delegare, detașare, concediu medical, concediu de odihnă, alte concedii și învoiri plătite, în cuantumul prevăzut de art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006, precum și plata în continuare, în acest cuantum, pe toată durata raporturilor de serviciu și actualizarea sumelor rezultate cu rata inflației și dobânzile legale.10. În motivarea cererii au arătat, în esență, că în calitate de polițiști de penitenciare încadrați în centrul educativ pârât, potrivit art. 36 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 293/2004), au dreptul atât la concediu de odihnă, cât și la alte drepturi salariale pe perioadele de delegare, detașare, incapacitate temporară de muncă, alte concedii plătite și învoiri plătite, prevedere legală preluată în art. 104 din Legea nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 145/2019), drepturi ce se stabilesc în conformitate cu art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006, primind salariile de bază și celelalte drepturi bănești avute, inclusiv sporurile de care beneficiază, potrivit legii, fără o distincție între sporurile cu caracter permanent și cele variabile.11. Prin Sentința civilă nr. 333 din 30 mai 2022, prima instanță a respins excepția lipsei de obiect invocată de pârât și a admis în parte cererea de chemare în judecată, obligând pârâtul la calcularea și plata către reclamanți a drepturilor salariale cuvenite pentru perioadele de concedii de odihnă în cuantumul prevăzut de art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006, sume actualizate în raport cu rata inflației și cu dobânda legală, pentru perioada 10.01.2019-31.08.2021.12. Tribunalul a reținut, cu privire la fondul cauzei, că, având în vedere cele stabilite prin Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, reclamanții au dreptul la calcularea drepturilor salariale acordate pentru perioada concediilor de odihnă cu luarea în considerare a sporurilor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceștia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective, astfel cum aceștia au solicitat prin acțiunea introductivă.13. În ceea ce privește perioada pentru care sunt îndreptățiți să primească diferențele salariale s-a reținut că, începând cu 1 septembrie 2021, pârâtul acordă reclamanților în perioada concediului de odihnă cuantumul tuturor sporurilor cu caracter permanent, în raport cu condițiile specifice locului de muncă, astfel că ulterior acestei date cererea are caracter neîntemeiat.14. Referitor la drepturile salariale aferente perioadelor în care polițiștii de penitenciare se află în delegare sau detașare, tribunalul a reținut că aceștia își păstrează cuantumul drepturilor avute anterior, astfel că nu se pune problema producerii unui prejudiciu. Perioada cât polițiștii de penitenciare se află în delegare sau detașare este o perioadă de activitate, astfel că aceștia sunt remunerați în funcție de condițiile în care își desfășoară activitatea, cu menținerea cuantumului minim avut la unitatea de unde s-a dispus delegarea sau detașarea.15. Cât privește concediile de studii plătite, tribunalul a reținut că prin Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), este reglementată în mod expres modalitatea de calcul al drepturilor bănești de care beneficiază polițiștii de penitenciare în perioada cât urmează cursuri de zi, cursuri de carieră și nivel, precum și alte activități de perfecționare sau formare continuă. Această modalitate de calcul este stabilită printr-o normă de o forță juridică superioară ordonanțelor și hotărârilor de Guvern, precum și ordinelor de ministru, astfel că este obligatorie atât pentru pârât, cât și pentru instanța de judecată.16. În ceea ce privește drepturile bănești aferente perioadei în care polițiștii de penitenciare se află în incapacitate temporară de muncă, tribunalul a reținut că interpretarea dispozițiilor art. 61 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005), coroborate cu art. 38 din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006 este clară, în sensul că, pentru această perioadă, polițiștii de penitenciare primesc salariile de bază și celelalte drepturi bănești avute, inclusiv sporurile de care beneficiază, potrivit legii.17. Având în vedere și soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 285/33/2018, prin Decizia nr. 6.696 din 10 decembrie 2020, prin care a fost anulat pct. 26.1 din Ordinul ministrului justiției nr. 399/C/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 64/2006 (Ordinul ministrului justiției nr. 399/C/2007), tribunalul a reținut că modul de calcul al indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă este clar, în sensul includerii în aceasta a tuturor sporurilor de care polițistul de penitenciare beneficiază potrivit legii, indiferent de caracterul acestor sporuri. Tribunalul a apreciat că această interpretare este valabilă și în cazul drepturilor bănești aferente învoirilor plătite.18. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanții, cât și pârâtul.19. Reclamanții au susținut prin recursul formulat că instanța nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind calcularea pentru o perioadă de 3 ani anteriori cererii introductive a drepturilor salariale cuvenite pentru perioadele de concediu medical, de delegare/misiune, detașare, incapacitate temporară de muncă, alte concedii și învoiri plătite, în cuantumul prevăzut de art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006 (cu includerea în baza de calcul a sporului de condiții vătămătoare și a sporului pentru condiții grele de muncă); de asemenea, nu s-a pronunțat cu privire la solicitarea ca plata acestor drepturi să se realizeze și în continuare, în acest cuantum, pe toată durata raporturilor de serviciu, instanța limitând în timp acordarea, fără însă a oferi o justificare pentru restrângerea la perioada 10.01.2019-31.08.2021.20. Recurenții-reclamanți au criticat modalitatea diferită de acordare a drepturilor salariale expres reglementate de art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006, apreciind că norma este atât clară, cât și explicită, nefiind dubiu că legiuitorul nu a avut în vedere ca pentru unele drepturi să instituie obligativitatea plății sporurilor de condiții de muncă, iar pentru altele să excludă această acordare de sporuri. Nu rezultă această distincție din textul legii, astfel că nici instanța de judecată nu putea trata diferit unul sau mai multe drepturi enumerate în art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006.21. Prin recursul formulat, pârâtul a susținut că, în mod greșit, prima instanță a reținut că, în conformitate cu art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006 și art. 150 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii), rezultă dreptul reclamanților de a beneficia de includerea acestor sporuri în indemnizația de concediu, pe motiv că ele au existat și au fost incluse în drepturile bănești primite pentru perioada de lucru efectiv.22. Totodată, a învederat că, raportat la legile anuale de salarizare ulterioare anului 2009, întregul proces de salarizare aplicabil după data de 1 ianuarie 2010, la nivelul instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, potrivit legilor-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, reprezintă în fapt o reconstrucție salarială a elementelor salariale specifice funcției, vechimii și gradului profesional și a unor cuantumuri ale elementelor salariale (prime, indemnizații, sporuri etc.) de care personalul a beneficiat la un moment dat (decembrie 2009), prin preluări succesive ale unui nivel de salarizare aflat în plată în luna decembrie a anului anterior la care s-au acordat majorările conform prevederilor legale.23. A susținut că pentru perioada concediului de odihnă și a învoirilor plătite, drepturile salariale se acordau potrivit prevederilor art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006. Astfel, în anul 2009, în perioada concediului de odihnă și a învoirilor plătite, funcționarii publici cu statut special beneficiau de: salariul de bază, așa cum era definit la art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006, care era format din: salariul pentru funcția îndeplinită, salariul pentru gradul profesional deținut, gradații, sporul pentru misiune permanentă și, după caz, indemnizația de conducere și salariul de merit; sporurile cu caracter permanent, respectiv: sporul de pericol deosebit de 30%, sporul de fidelitate, sporul de confidențialitate, sporul de studii superioare (25%), indemnizația pentru titlul științific de doctor.24. Totodată, a precizat că pe perioada concediului de odihnă și a învoirilor plătite funcționarii publici cu statut special din sistemul penitenciar au beneficiat și de celelalte drepturi salariale neimpozabile, așa cum erau reglementate de legislația specifică, printre care: norma de hrană, drepturile de echipament, decontarea chiriei (după caz).25. A concluzionat că pentru perioada concediului de odihnă nu se poate acorda o dublă compensare a condițiilor speciale de muncă, acestea fiind compensate prin acordarea de zile de concediu suplimentar și nu prin plata sporurilor pentru condiții de muncă (sporurile pentru condiții de muncă, incluse în suma compensatorie, fiind calculate și plătite, conform prevederilor legale, pentru timpul efectiv lucrat în aceste condiții, și nu pentru perioadele de absență).26. În opinia recurentului-pârât, trebuie făcută distincția între indemnizația de concediu prevăzută de dispozițiile Codului muncii și drepturile salariale acordate funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare pe timpul când se află în concediu de odihnă, întrucât izvorul juridic al celor două este complet diferit.27. Recurenții-reclamanți au formulat cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006.IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii28. Completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat că sesizarea este admisibilă, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă.29. Astfel, a arătat că cererea de sesizare s-a formulat în cadrul unui litigiu aflat pe rolul curții de apel, cauza făcând obiectul Dosarului înregistrat cu nr. 102/110/2022, aflat în curs de soluționare.30. Curtea de Apel Bacău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal judecă prezenta cauză în ultimă instanță și a fost legal învestită cu soluționarea recursului.31. Soluționarea pricinii pe fond depinde de lămurirea chestiunii de drept invocate, întrucât problema de drept privește modul de stabilire a drepturilor bănești/drepturilor salariale acordate în perioada concediului medical sau pentru incapacitate de muncă, alte învoiri și concedii plătite, respectiv dacă se includ sau nu în cuantumul acestor drepturi salariale sporurile pentru condiții vătămătoare și condiții grele de muncă de care beneficiază funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare în perioada de lucru, prin raportare la prevederile art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006, așa cum acestea au fost interpretate prin Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.32. Reclamanții au solicitat calcularea și plata drepturilor salariale pentru o perioadă de 3 ani anteriori cererii formulate, drepturile salariale cuvenite pentru perioadele de delegare, detașare, concediu medical, concediu de odihnă, alte concedii și învoiri plătite, în cuantumul prevăzut de art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006, precum și plata în continuare, în acest cuantum, pe toată durata raporturilor de serviciu. Or, de modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006 depinde soluționarea pe fond a cauzei.33. Totodată, prin Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006 și ale art. 150 alin. (1) și (2) din Codul muncii, la stabilirea drepturilor bănești cuvenite polițiștilor de penitenciare pentru perioada concediului de odihnă trebuie avute în vedere sporurile pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceștia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective.34. Elementul de noutate este determinat de faptul că problema de drept dedusă judecății nu a mai făcut obiectul unei analize și dezlegări jurisprudențiale consecvente, neputându-se vorbi despre o practică judiciară constantă în această privință, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 23 din 15 noiembrie 2021 statuând asupra drepturilor bănești cuvenite polițiștilor de penitenciare pentru perioada concediului de odihnă.35. Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra acestei chestiuni de drept prin decizii în casație sau prin recurs în interesul legii și nici pe calea unei alte hotărâri prealabile.V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept36. Prin cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, recurenții-reclamanți au arătat că modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006 influențează soluționarea pe fond a cauzei, întrucât cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile acestui act normativ, reclamanții solicitând a li se calcula și plăti drepturile salariale și în perioadele de concediu medical/incapacitate temporară de muncă, de delegare/misiune, detașare, alte concedii și învoiri plătite, în cuantumul prevăzut de art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006, pentru intervalul 10.01.2019-10.01.2022, precum și în continuare, așa cum sunt plătite pentru perioadele de concediu de odihnă, precum și pentru perioada cât subzistă calitatea reclamanților de funcționari publici cu statut special în cadrul instituției pârâte, prin includerea sporurilor pentru muncă în condiții vătămătoare și pentru condiții grele de muncă de care au beneficiat în perioada de lucru și de care beneficiază în continuare.37. Au invocat incidența Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 23 din 15 noiembrie 2021 și au arătat că, în speță, nu este incidentă niciuna dintre situațiile de interzicere/exceptare de la analogie, astfel că tratarea în mod diferit a modului de soluționare a cererii cu privire la unele sau altele dintre drepturile enumerate de art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006 nu se justifică.38. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, recurentul-pârât a formulat un punct de vedere prin care apreciază că, față de considerentele Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 23 din 15 noiembrie 2021, interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006 trebuie limitate doar la indemnizația pentru concediu de odihnă și nu, pentru identitate de raționament, și pentru perioadele de delegare, detașare, incapacitate temporară de muncă, alte concedii plătite, precum și în cazul învoirilor plătite care se acordă în baza dispozițiilor legale în vigoare.VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept39. Opinia completului de judecată al instanței de sesizare este că, în lumina Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 23 din 15 noiembrie 2021, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 64/2006 trebuie interpretate în sensul că, la stabilirea drepturilor bănești cuvenite polițiștilor de penitenciare pe durata concediului medical/incapacității de muncă, delegare, detașare și alte concedii plătite, respectiv învoiri plătite, trebuie să li se recunoască sporurile pentru muncă în condiții vătămătoare și pentru condiții grele de muncă de care au beneficiat în timpul de lucru în perioada respectivă.40. Astfel, Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a tranșat cu caracter obligatoriu modalitatea de stabilire a drepturilor bănești pe perioada concediului de odihnă. În speță, instanța este chemată a decela modalitatea de stabilire a drepturilor cu privire la celelalte tipuri de concedii și învoiri plătite la care face referire textul de lege supus interpretării.41. Au fost indicate ca relevante în cauză dispozițiile art. 36 din Legea nr. 293/2004, potrivit cărora „Funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare are dreptul la: a) salariu lunar, compus din salariul de bază, indemnizații, sporuri, precum și premii și prime, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege. Salariul de bază cuprinde salariul corespunzător funcției îndeplinite, gradului profesional deținut, gradațiile, sporurile pentru misiune permanentă și, după caz, indemnizația de conducere și salariul de merit; (...) e) concedii de odihnă (...)“; art. 104 din Legea nr. 145/2019: „Polițistul de penitenciare are dreptul la: (...) f) concedii de odihnă, concedii de studii, învoiri plătite (...); g) concedii medicale (...)“; art. 61 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005: „(1) Prevederile prezentei ordonanțe de urgență sunt aplicabile și persoanelor care își desfășoară activitatea în ministerele și instituțiile din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională. (2) Pentru personalul militar în activitate, polițiștii și polițiștii de penitenciare, drepturile bănești aferente concediilor medicale prevăzute la art. 2 alin. (1) se calculează și se plătesc conform prevederilor legale specifice acestor categorii de personal și se suportă din bugetul de stat, prin bugetele ministerelor și instituțiilor din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională (...)“; art. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005: „(1) Cuantumul brut lunar al indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă se determină prin aplicarea procentului de 75% asupra bazei de calcul stabilite conform art. 10. (2) Cuantumul brut lunar al indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă, determinată de tuberculoză, SIDA, neoplazii, de bolile infectocontagioase din grupa A, de urgențe medico-chirurgicale, precum și de unele tipuri de arsuri care se stabilesc prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, inclusiv pentru perioada de recuperare, stabilite în condițiile prevăzute la art. 9, este de 100% din baza de calcul stabilită conform art. 10“; art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 1.946/2004 privind condițiile în baza cărora funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare are dreptul la concedii de odihnă, concedii de studii, învoiri plătite și concedii fără plată, bilete de odihnă, tratament și recuperare, cu modificările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 1.946/2004): „(1) În afara concediului de odihnă prevăzut la art. 1, funcționarii publici din sistemul administrației penitenciare, care își desfășoară activitatea în condiții deosebite - vătămătoare, grele sau periculoase - ori în locuri de muncă în care există astfel de condiții, stabilite potrivit legii, au dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă suplimentar cu o durată cuprinsă între 3 și 14 zile calendaristice (...)“ și art. 20 din Hotărârea Guvernului nr. 1.946/2004: „(1) Funcționarii publici din sistemul administrației penitenciare au dreptul, potrivit legii, la învoiri plătite cu durata de până la 10 zile calendaristice, în cazul următoarelor evenimente familiale: a) căsătoria funcționarului public din sistemul administrației penitenciare; b) nașterea sau căsătoria unui copil; c) decesul soțului/soției sau al unei rude de până la gradul al II-lea a funcționarului public din sistemul administrației penitenciare sau a soțului/soției acestuia. (2) Funcționarii publici din sistemul administrației penitenciare pot beneficia de învoiri plătite cu durata de cel mult 5 zile calendaristice, în următoarele situații: a) în caz de accidentare sau îmbolnăvire gravă a unuia dintre membrii familiei; b) în situația unor dezastre care au afectat domiciliul funcționarului public din sistemul administrației penitenciare, al părinților, socrilor sau copiilor acestuia; c) pentru alte situații sau evenimente excepționale, de natură să justifice învoirea solicitată. (3) Învoirile plătite se aprobă de conducerea unității, la cererea funcționarului public din sistemul administrației penitenciare.“; art. 18 din Hotărârea Guvernului nr. 604/2021 pentru aprobarea condițiilor în care polițiștii de penitenciare pot beneficia de concedii de odihnă, concedii de studii, învoiri plătite, concedii fără plată și bilete de odihnă: „(1) Polițiștii de penitenciare au dreptul, potrivit legii, la învoiri plătite cu durata de cel mult 10 zile calendaristice, în cazul următoarelor evenimente familiale: a) căsătoria polițistului de penitenciare; b) nașterea sau căsătoria unui copil; c) decesul soțului/soției sau al unei rude de până la gradul al II-lea a polițistului de penitenciare sau a soțului/soției acestuia. (2) Polițiștii de penitenciare pot beneficia de învoiri plătite cu durata de cel mult 5 zile calendaristice, în următoarele situații: a) în caz de accidentare sau îmbolnăvire gravă a unuia dintre membrii familiei; b) în situația unor dezastre care au afectat domiciliul polițistului de penitenciare, al părinților, socrilor sau copiilor acestuia; c) pentru alte situații sau evenimente excepționale, de natură să justifice învoirea solicitată. (3) Învoirile plătite prevăzute la alin. (1) și (2) se aprobă de conducerea unității, la cererea polițistului de penitenciare. (4) Polițiștii de penitenciare pot beneficia de învoire plătită stabilită în ore, în cadrul programului normal de lucru dintr-o zi, pentru rezolvarea unor situații urgente sau neprevăzute, cu aprobarea șefului ierarhic.“42. Instanța de trimitere apreciază că interpretarea dispozițiilor art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006, în sensul că „la stabilirea drepturilor bănești cuvenite polițiștilor de penitenciare pentru perioada concediului de odihnă trebuie avute în vedere sporurile pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceștia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective“, așa cum reiese din Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 23 din 15 noiembrie 2021, nu poate fi limitată doar la indemnizația pentru concediul de odihnă, ci, dimpotrivă, pentru identitate de raționament, are în vedere și drepturile bănești acordate în perioada concediului medical și în cazul învoirilor și al altor concedii plătite.43. Se reține legătura intrinsecă dintre sporurile care compun remunerația globală a funcționarului cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor și executarea sarcinilor care îi revin potrivit statutului. Față de interpretarea dată de instanța supremă, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 23 din 15 noiembrie 2021, dispozițiilor art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006, sporurile supuse analizei, ca și elemente salariale, trebuie luate în considerare la calculul sumei cuvenite nu doar în cazul indemnizației de concediu anual, ci și în cazul indemnizațiilor/al drepturilor salariale cuvenite funcționarului public în celelalte situații enunțate de prevederile legale supuse interpretării Înaltei Curți de Casație și Justiție. Atât timp cât pe parcursul unui an funcționarului i-au fost recunoscute o serie de sporuri, justificat de modul și condițiile de desfășurare a activității, acesta trebuie să beneficieze de aceleași drepturi bănești și pe durata concediului medical/incapacității de muncă/învoirilor plătite aferente anului în cauză, în caz contrar ajungându-se la o diminuare nejustificată a veniturilor.44. Dispozițiile art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006 nu disting între sporurile cu caracter permanent și cele cu caracter variabil, reclamanților cuvenindu-li-se, în mod cert, pe timpul cât se află în concediu medical/incapacitate de muncă/învoiri plătite, „salariile de bază și celelalte drepturi bănești avute, inclusiv sporurile de care beneficiază, potrivit legii“. Modul de calcul al sporurilor nu poate justifica refuzul acordării unui drept legal, părțile neurmărind recunoașterea unor majorări salariale, ci acordarea pe perioada efectuării concediului medical/învoirilor plătite a aceleiași remunerații de care se bucură în timpul desfășurării activității. Mai mult, instanța de trimitere apreciază că sporurile acordate nu pot fi calificate ca fiind temporare, calcularea drepturilor în funcție de timpul efectiv lucrat neputând constitui un argument pentru definirea acestora ca nepermanente.VII. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie45. Din răspunsurile transmise de instanțele naționale, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, a rezultat o opinie unanimă în sensul că, în lumina Deciziei nr. 23 din 15 noiembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, dispozițiile art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006 trebuie interpretate în sensul că, la stabilirea drepturilor bănești cuvenite polițiștilor de penitenciare pentru perioada cât se află în delegare, detașare, incapacitate temporară de muncă, alte concedii plătite, precum și învoiri plătite care se acordă în baza dispozițiilor legale în vigoare, se au în vedere sporurile pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceștia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective.46. Față de cele reținute de instanța supremă în considerentele deciziei de recurs în interesul legii menționate, s-a apreciat că interpretarea dispozițiilor art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006 nu poate fi limitată doar la indemnizația pentru concediu de odihnă, ci, dimpotrivă, pentru identitate de raționament, aceste considerente trebuie avute în vedere și în ceea ce privește celelalte situații prevăzute de textul legal, respectiv perioadele de delegare, detașare, incapacitate temporară de muncă, alte concedii plătite, precum și în cazul învoirilor plătite care se acordă în baza dispozițiilor legale în vigoare.47. Cu titlu de practică judiciară vizând chestiunea de drept în discuție au fost identificate și transmise hotărâri judecătorești de către Curtea de Apel Bacău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Bacău - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Dolj - Secția contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Mehedinți - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.48. Puncte de vedere teoretice în același sens au fost exprimate de judecătorii de la Tribunalul Covasna, Tribunalul Hunedoara - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Buzău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, tribunalele din raza de competență teritorială a Curții de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal și tribunalele arondate, Curtea de Apel București - Secția a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Ialomița (opinia majoritară), Tribunalul Ilfov.49. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.VIII. Jurisprudența Curții Constituționale50. Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate de Curtea Constituțională în exercitarea controlului de constituționalitate cu privire la prevederile legale supuse interpretării.IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție51. Prin Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 20 ianuarie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilind următoarele: „În interpretarea și aplicarea unitară a art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare, și a art. 150 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la stabilirea drepturilor bănești cuvenite polițiștilor de penitenciare pentru perioada concediului de odihnă trebuie avute în vedere sporurile pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceștia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective.“52. La paragraful 122 al considerentelor acestei decizii, instanța supremă a concluzionat că este evident că sporurile pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, având caracter permanent și scopul de a compensa inconvenientele legate în mod intrinsec de executarea sarcinilor de serviciu ale polițiștilor de penitenciare care au beneficiat de aceste sporuri în perioadele de activitate, regăsindu-se, ca atare, în remunerația globală a acestora, trebuie să facă parte în mod obligatoriu și din indemnizația ce li se cuvine pe durata concediului de odihnă.X. Raportul asupra chestiunii de drept53. Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.XI. Înalta Curte de Casație și JustițieAsupra admisibilității sesizării54. În privința obiectului și a condițiilor sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, condiții care trebuie întrunite cumulativ, respectiv:– existența unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanță;– cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza;– ivirea unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată;– chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate;– asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.55. Evaluând elementele sesizării, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condițiilor care permit declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată că doar trei dintre cele cinci cerințe anterior enunțate sunt întrunite.56. Astfel, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate legate de titularul sesizării și de stadiul soluționării pricinii în care sesizarea a fost promovată, caracterul de noutate, precum și cea referitoare la relația de dependență dintre chestiunea de drept ce se cere a fi lămurită și rezolvarea pe fond a litigiului.57. Nu este îndeplinită cerința de existență a unei chestiuni de drept veritabile a cărei interpretare să prezinte o reală dificultate.58. Conform unei jurisprudențe constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, problema dedusă judecății trebuie să fie susceptibilă de interpretări diferite și controversate, din cauza lipsei de claritate a normei juridice, caracterului incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepțiuni deopotrivă de justificate față de imprecizia redactării textului legal (Decizia nr. 16 din 23 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016, paragraful 37; Decizia nr. 32 din 30 martie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020, paragraful 46).59. Prin Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015, s-a statuat că „în sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății“ (paragraful 28).60. Obiectul prezentei sesizări privește includerea cuantumului sporurilor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase la stabilirea drepturilor bănești cuvenite polițiștilor de penitenciare pentru perioadele în care s-au aflat în delegare, detașare, incapacitate temporară de muncă, alte concedii plătite, precum și învoiri plătite, într-o manieră similară interpretării date prin Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în privința stabilirii drepturilor bănești pentru categoria socioprofesională menționată, aferente concediului de odihnă.61. Dispozițiile art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006 reglementează dreptul polițiștilor de penitenciare, „pe timpul cât se află în delegare, detașare, incapacitate temporară de muncă, concediu de odihnă, concediu de maternitate, alte concedii plătite, precum și învoiri plătite care se acordă în baza dispozițiilor legale în vigoare“, de a primi „salariile de bază și celelalte drepturi bănești avute, inclusiv sporurile de care beneficiază, potrivit legii“.62. După cum rezultă chiar din obiectul sesizării, art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006 a primit o dezlegare obligatorie, prin Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că „la stabilirea drepturilor bănești cuvenite polițiștilor de penitenciare pentru perioada concediului de odihnă trebuie avute în vedere sporurile pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceștia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective“.63. Această statuare a fost dată avându-se în vedere efectele Deciziei nr. 6.696 din 10 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 285/33/2018, hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a dispus anularea parțială a Ordinului ministrului justiției nr. 399/C/2007.64. Potrivit considerentelor acestei hotărâri judecătorești, „prin pct. 26.1 din Ordinul ministrului justiției nr. 399/C/2007 legiuitorul infralegal a operat o restrângere a «drepturilor bănești avute» luate în considerare de legiuitorul primar la determinarea situațiilor speciale menționate în ipoteza art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006, reducând-o la indemnizațiile și sporurile care se plătesc în raport cu timpul efectiv lucrat pe baza unor pontaje întocmite în acest sens, fiind excluse, în consecință, cele permanente“.65. Totodată, prin sintagma „potrivit legii“ ce caracterizează „drepturile bănești avute“, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a avut în vedere acele drepturi salariale reglementate prin lege de care au beneficiat subiecții normei legale anterior intervenirii situațiilor speciale reglementate în această normă (delegare, detașare, concedii, zile libere etc.), aspect care rezultă cu claritate din utilizarea, de către legiuitor, a verbului la timpul trecut.66. Ca urmare, instanța de contencios administrativ a reținut, drept cauză de nelegalitate a prevederilor pct. 26.1 din Ordinul ministrului justiției nr. 399/C/2007, încălcarea principiului ierarhiei actelor normative, conform art. 4 alin. (3) și art. 81 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin excluderea categoriei de sporuri reglementată de art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006 din cuantumul drepturilor bănești aferente situațiilor enumerate în acest articol.67. Astfel, cum se arată în paragraful 82 al Deciziei nr. 23 din 15 noiembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, Decizia nr. 6.696 din 10 decembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal prezintă opozabilitate erga omnes, în condițiile art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, fiind general obligatorie și cu putere numai pentru viitor.68. Pe de altă parte, având în vedere și data pronunțării încheierii de sesizare din prezentul dosar, considerentele Deciziei nr. 6.696 din 10 decembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, ce vizează reglementarea drepturilor bănești în situațiile enumerate de art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006, se impun în mod clar și evident, lăsând fără suport necesitatea lămuririi chestiunii de drept.69. Nu este îndeplinită nici cerința ca asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.70. Prin Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a fost soluționată problema de drept, în sensul includerii sporurilor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, la stabilirea indemnizației pentru concediu de odihnă.71. Dezlegarea este dată în temeiul efectului obligatoriu al Deciziei nr. 6.696 din 10 decembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și reținându-se autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunile tranșate prin aceasta: nelegalitatea excluderii, prin pct. 26.1 al Ordinului ministrului justiției nr. 399/C/2007, din cuantumul indemnizațiilor pentru situațiile prevăzute de text, a sporurilor cu caracter permanent, precum și interpretarea dată sintagmei „drepturi bănești avute, (...), potrivit legii“, din cuprinsul art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006, în sensul că include drepturile salariale, inclusiv sporurile prevăzute de lege de care subiecții normei în discuție au beneficiat anterior intervenirii situațiilor juridice enumerate (paragrafele 73, 79, 82 din Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 23 din 15 noiembrie 2021).72. De asemenea, se reține, în cuprinsul considerentelor acestei decizii de recurs în interesul legii, faptul că polițistul de penitenciare are dreptul la concedii de odihnă, concedii de studii, învoiri plătite și concedii fără plată, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, conform art. 104 din Legea nr. 145/2019, iar prin art. 200 din același act normativ se prevede că „Dispozițiile prezentei legi se completează, după caz, cu prevederile cuprinse în legislația muncii“, precum și că sporurile pentru condiții periculoase sau vătămătoare și cele pentru condiții grele de muncă au un caracter permanent.73. Având în vedere problema de drept lămurită de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021, nu se poate solicita, pe calea acestui mecanism de unificare a practicii judiciare, interpretarea aceleiași dispoziții legale ori de câte ori părțile în litigiu se află într-o situație juridică tratată de către legiuitor, prin art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006, ca fiind similară cu aceea care a condus la pronunțarea, deja, a unei soluții în recurs în interesul legii.74. În acest sens, rolul și funcția hotărârii prealabile sunt de a oferi un instrument util instanțelor de judecată învestite cu atribuții de aplicare a legii, la o speță concretă, prin soluțiile pe care le oferă atât la o problemă de drept punctuală, cât și la altele identice ori similare.75. Din această perspectivă, textul art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006 este clar, așa cum rezultă și din opinia unanimă a instanțelor judecătorești (capitolul VII din prezenta decizie) care nu evidențiază divergențe, ci, dimpotrivă, reflectă aceeași modalitate de identificare și interpretare a normei legale aplicabile, în situații similare.76. Prin urmare, existând o dezlegare obligatorie dată acestei chestiuni de drept, urmează ca instanța de judecată să distingă, în raport cu fiecare dintre situațiile menționate în textul de lege, dacă se aplică în mod singular art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006 sau dacă aplicarea acestui articol trebuie coroborată cu norme speciale ce stabilesc o altă bază de calcul al indemnizației aferente situațiilor prevăzute de text.77. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,
    ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 102/110/2022, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:Dacă, în lumina Deciziei nr. 23 din 15 noiembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 20 ianuarie 2022, art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare, trebuie interpretat în sensul că la stabilirea drepturilor bănești cuvenite polițiștilor de penitenciare pentru perioada cât se află în delegare, detașare, incapacitate temporară de muncă, alte concedii plătite, precum și învoiri plătite care se acordă în baza dispozițiilor legale în vigoare, trebuie avute în vedere sporurile pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceștia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective?Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 iunie 2023.
    Pentru vicepreședintele delegat al Înaltei Curți de Casație și Justiție
    judecător Gabriela Elena Bogasiu
    (încetat delegarea în funcția de vicepreședinte)
    semnează
    PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
    JUDECĂTOR CORINA-ALINA CORBU
    Magistrat-asistent,
    Mihaela Lorena Repana
    ------