HOTĂRÂRE nr. 481 din 24 august 1992privind organizarea şi funcţionarea Biroului Roman de Metrologie Legală
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 212 din 28 august 1992



    Guvernul României hotărăşte:  +  Articolul 1Biroul Roman de Metrologie Legală este organul de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, însărcinat cu aplicarea politicii acestuia şi a reglementărilor legale în domeniul metrologiei, avînd calitatea de ordonator principal de credite bugetare, în condiţiile legii.  +  Articolul 2Biroul Roman de Metrologie Legală îndeplineşte următoarele atribuţii principale: a) elaborează proiecte de hotărîri şi de instrucţiuni de metrologie legală, cu caracter obligatoriu, pe care le supune spre aprobare Guvernului, urmărind armonizarea normelor interne cu cele internaţionale în domeniul metrologiei legale; b) atesta etaloanele din Sistemul naţional de etaloane; c) asigura şi urmăreşte conservarea şi garantarea exactităţii etaloanelor naţionale şi primare pe care le deţine, prin compararea lor cu etaloanele internaţionale; d) elaborează programe de dezvoltare a activităţii de metrologie legală şi colaborează cu ministerele şi alte organisme naţionale interesate în dezvoltarea metrologiei; e) avizează temele de cercetare din domeniul metrologiei legale, finanţate de la buget; f) efectuează controlul metrologic al statului, reglementează, supraveghează şi controlează fabricarea, repararea şi utilizarea etaloanelor, verificarea mijloacelor de măsurare, precum şi măsurile din domeniile de interes public stabilite de lege; g) constata contravenţiile şi aplica amenzile prevăzute de legislaţia din domeniul metrologiei şi sesizează organele de urmărire penală ori de cîte ori constata încălcări ale legii penale; h) acorda şi retrage autorizaţii pentru exercitarea activităţilor de metrologie prevăzute de lege; i) acorda şi retrage aprobarea de model pentru fabricarea şi importul mijloacelor de măsurare prevăzute de lege; j) organizează şi asigura certificarea mijloacelor de măsurare, conform normelor internaţionale de metrologie legală, pe baza procedurilor proprii; k) organizează şi asigura funcţionarea reţelei de laboratoare de etalonari şi verificări metrologice; l) organizează laboratoare fixe şi mobile pentru etalonarea şi verificarea mijloacelor de măsurare în locurile unde se fabrica, se repara sau se utilizează mijloace de măsurare supuse controlului metrologic al statului; m) propune şi percepe taxe sau, după caz, stabileşte tarife, în condiţiile legii, pentru efectuarea expertizărilor, evaluărilor şi controalelor în vederea emiterii autorizaţiilor, aprobărilor de model şi certificarilor prevăzute la lit. h)-j), precum şi pentru etalonari şi verificări metrologice; n) sprijină învăţămîntul şi organizează formele de perfecţionare profesională în domeniul metrologiei legale; o) asigura editarea şi difuzarea publicaţiilor de specialitate, a instrucţiunilor de metrologie legală, precum şi a altor reglementări şi documente din domeniu; p) participa, reprezentind interesele României, în organisme internaţionale şi regionale de metrologie legală şi colaborează cu instituţii similare din alte tari.  +  Articolul 3Biroul Roman de Metrologie Legală colaborează cu ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, avînd dreptul de a solicita acestora date şi informaţii necesare realizării atribuţiilor sale.  +  Articolul 4Biroul Roman de Metrologie Legală publică periodic, în publicaţii oficiale de metrologie legală, lista cu tipurile de mijloace de măsurare supuse controlului metrologic al statului, lista laboratoarelor de metrologie şi de încercări autorizate sau acreditate, lista cu importurile de mijloace de măsurare avizate, lista cu aprobările de model acordate, lista cu producătorii şi produsele acestora care au obţinut certificarea conform normelor internaţionale de metrologie legală, precum şi alte date referitoare la metrologia legală.  +  Articolul 5Conducerea Biroului Roman de Metrologie Legală este asigurata de un director general, numit prin decizie a primului-ministru. Pe lîngă directorul general funcţionează colegiul de conducere, organ cu caracter consultativ. Preşedintele colegiului de conducere este directorul general.Directorul general conduce activitatea curenta şi reprezintă Biroul Roman de Metrologie Legală în raporturile cu ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, organizaţii din ţara, precum şi în relaţiile internaţionale. În acest scop, directorul general poate da împuterniciri de reprezentare şi altor persoane din cadrul instituţiei.  +  Articolul 6Structura organizatorică a Biroului Roman de Metrologie Legală este prevăzută în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărîre.Biroul Roman de Metrologie Legală are în subordine 14 inspecţii interjudetene de metrologie, unităţi cu personalitate juridică, finanţate de la bugetul de stat, şi laboratoare teritoriale de metrologie, precum şi un laborator de încercări pentru aprobări de model, ca unităţi fără personalitate juridică şi cu finanţare extrabugetara. Organizarea, funcţionarea şi structura organizatorică a acestora se aproba prin ordin al directorului general al Biroului Roman de Metrologie Legală.Biroul Roman de Metrologie Legală preia de la Institutul Naţional de Metrologie laboratorul de încercări de stat şi fiabilitate, precum şi laboratoarele teritoriale şi al municipiului Bucureşti de etalonari şi verificări metrologice, împreună cu personalul aferent acestora.  +  Articolul 7Numărul maxim de posturi al aparatului propriu al Biroului Roman de Metrologie Legală este de 50, iar cel al inspecţiilor interjudetene de metrologie, de 220, conform anexei.  +  Articolul 8Structura organizatorică pe compartimente, atribuţiile şi sarcinile personalului şi regulamentul de organizare interna şi funcţionare ale Biroului Roman de Metrologie Legală, precum şi statul de funcţii avizat conform legii se aproba de directorul general.  +  Articolul 9Finanţarea activităţii aparatului propriu al Biroului Roman de Metrologie Legală este asigurata de la bugetul de stat, ca şi cea a inspecţiilor interjudetene de metrologie.Evidenta financiar-contabila a laboratoarelor teritoriale de metrologie se tine şi se urmăreşte separat de Biroul Roman de Metrologie Legală, prin inspecţiile interjudetene de metrologie pe raza cărora se afla aceste laboratoare.Sumele încasate de Biroul Roman de Metrologie Legală reprezentind taxele pentru expertizări şi autorizari, amenzile, precum şi tarifele provenite din activităţi proprii realizate de personalul bugetar, se fac venit la bugetul de stat.Tarifele pentru etalonarea şi verificarea metrologica obligatorie a mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic al statului, conform legii, se stabilesc de Biroul Roman de Metrologie Legală, cu avizul Ministerului Economiei şi Finanţelor, conform actelor normative în vigoare. Respectarea tarifelor este obligatorie atît pentru laboratoarele teritoriale ale Biroului Roman de Metrologie Legală, cît şi pentru alte laboratoare acreditate de Biroul Roman de Metrologie Legală să efectueze etalonarea şi verificarea acestor categorii de mijloace de măsurare.  +  Articolul 10Institutul Naţional de Metrologie se organizează şi funcţionează ca institut de cercetare de profil, în subordinea Biroului Roman de Metrologie Legală. Institutul Naţional de Metrologie este condus de un director numit de directorul general al Biroului Roman de Metrologie Legală.  +  Articolul 11Institutul Naţional de Metrologie are următoarele atribuţii: a) efectuează cercetări ştiinţifice şi tehnice în domeniul metrologiei; b) asigura conservarea şi perfecţionarea etaloanelor naţionale pe care le deţine şi urmăreşte garantarea exactităţii lor prin comparaţii cu etaloanele internaţionale; c) transmite unitatea de măsura de la etaloane primare la etaloane secundare; d) efectuează, la cerere, alte lucrări de metrologie şi prestări de servicii, autorizate în condiţiile prevăzute de lege; e) participa la lucrările organismelor internaţionale şi regionale privind etaloanele primare şi la orice alte manifestări internaţionale pe probleme de metrologie, altele decît cele de metrologie legală.  +  Articolul 12Pentru orientarea activităţii de cercetare şi a principalelor direcţii de dezvoltare din domeniul metrologiei, se constituie, pe lîngă Institutul Naţional de Metrologie, Consiliul consultativ de metrologie.Consiliul consultativ de metrologie este prezidat de directorul Institutului Naţional de Metrologie.Membrii Consiliului consultativ de metrologie sînt reprezentanţi ai ministerelor, asociaţiilor profesionale, patronatului, altor organizaţii interesate şi alţi specialişti din domeniu şi sînt numiţi de preşedintele acestuia. Directorul general al Biroului Roman de Metrologie Legală este, de drept, membru al Consiliului consultativ de metrologie.Consiliul consultativ de metrologie stabileşte propriul sau regulament de funcţionare, secretariatul acestuia fiind asigurat de Institutul Naţional de Metrologie.  +  Articolul 13Membrii Consiliului consultativ de metrologie, cu excepţia membrilor de drept: a) se numesc pe o perioadă de 4 ani, iar jumătate din ei pot fi înlocuiţi la fiecare 2 ani; b) nu sînt remuneraţi pentru activitatea desfăşurata în cadrul consiliului.  +  Articolul 14Biroul Roman de Metrologie Legală se dotează cu patrimoniu propriu, constituit din patrimoniul fostelor inspecţii interjudetene de metrologie, patrimoniul preluat de la Institutul Naţional de Metrologie, inclusiv dotările şi spaţiile aferente laboratoarelor preluate în condiţiile art. 6 alin. 3, precum şi cu cota-parte de 1/3 din patrimoniul preluat de la fosta Comisie Naţionala pentru Standarde, Metrologie şi Calitate şi unităţile sale teritoriale, pe bază de protocol, încheiat de părţi în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărîri, tinindu-se seama de inventarul faptic înregistrat la zi.  +  Articolul 15În vederea desfăşurării activităţii, Biroul Roman de Metrologie Legală utilizează un parc auto, stabilit potrivit dispoziţiilor legale.  +  Articolul 16Autorităţile administraţiei publice locale vor asigura condiţiile pentru desfăşurarea activităţii organelor teritoriale ale Biroului Roman de Metrologie Legală şi spaţiile de lucru necesare.  +  Articolul 17Biroul Roman de Metrologie Legală poate accepta oferte de donaţie şi contribuţii, în condiţiile legii.  +  Articolul 18Salarizarea personalului din aparatul propriu al Biroului Roman de Metrologie Legală se face potrivit anexei nr. 8 la Legea nr. 40/1991.Salarizarea personalului din inspecţiile interjudetene de metrologie se face conform anexei nr. 9 la Legea nr. 40/1991, iar cea a personalului din laboratoarele teritoriale de metrologie şi din laboratorul de încercări pentru aprobări de model se face conform Hotărîrii Guvernului nr. 307/1991, republicată. Pînă la reglementarea, prin lege, a salarizarii personalului din unităţile de cercetare, personalul din Institutul Naţional de Metrologie îşi păstrează actualele niveluri de salarizare.  +  Articolul 19Ministerul Economiei şi Finanţelor va lua măsuri pentru introducerea modificărilor corespunzătoare, care decurg din aplicarea prezentei hotărîri, în indicatorii financiari pe anul 1992, prin transferarea, din bugetul fostei Comisii Naţionale pentru Standarde, Metrologie şi Calitate, a fondurilor bugetare necesare Biroului Roman de Metrologie Legală.  +  Articolul 20Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărîri orice alte dispoziţii contrare se abroga.PRIM-MINISTRUTHEODOR STOLOJANContrasemnează:───────────────Ministrul economieişi finanţelor,George DanielescuMinistrul bugetului, veniturilorstatului şi controlului financiar,Florian BerceaMinistrul munciişi protecţiei sociale,Dan Mircea PopescuSecretar de stat în Departamentul pentruStrategia Reformei şi Integrare Economică,Bujor-Bogdan Teodoriu  +  Anexa BIROUL ROMÂN DE METROLOGIE                          ┌──────────────────┐                          │ DIRECTOR GENERAL │                          └───────┬──────────┘ ┌───────────────────────┐                                  ├──────────────┤Serviciul de contencios│                                  │ └───────────────────────┘        ┌───────────────┬─────────┼──────────┬─────────────────┐        │ │ │ │ │┌───────┴──────┐┌───────┴────────┐│ ┌────────┴─────────┐┌──────┴───────┐│Direcţia norme││Direcţia tehnică││ │ Direcţia de ││ Direcţia ││reglementări ││ şi verificări ││ │ planificare ││ economico- ││şi autorizări ││ metrologice ││ │sinteză şi control││administrativă│└──────────────┘└────────────────┘│ └──────────────────┘└──────────────┘                                  │        ┌─────────────────────────┼───────────────────┬───────────────┐        │ │ │ │        │ ┌────────┴───────────┐ ┌────┴──────┐ ┌──────┴────────┐┌───────┴────────┐ │ 14 inspecţii │ │Institutul │ │Laborator de ││ Laboratoare │ │interjudeţene de │ │Naţional de│ │incercări ││ teritoriale de │ │ metrologie: │ │Metrologie │ │pentru aprobări││ metrologie │ │Bucureşti, Bacău, │ └───────────┘ │de model ││ (extrabugetare)│ │Braşov, Cluj-Napoca │ │(extrabugetar) │└────────────────┘ │Constanţa, Craiova │ └───────────────┘                         │Galaţi, Iaşi, Oradea│                         │Ploieşti, Piteşti, │                         │Sibiu, Tirgu Mureş │                         │ Timişoara │                         └────────────────────┘_________