NORME METODOLOGICE din 7 octombrie 2009 privind finanțarea cheltuielilor pentru acordarea despăgubirilor pentru animalele tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 741 din 30 octombrie 2009



    Notă
    Aprobate prin HOTĂRÂREA nr. 1.214 din 7 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 741 din 30 octombrie 2009.
     +  Articolul 1Despăgubirea proprietarilor de animale pentru animalele tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor se face pe baza decontului al cărui model este prevăzut în anexa nr. 5.  +  Articolul 2Documentația prevăzută la art. 11 din hotărâre cuprinde următoarele acte însoțitoare:a) memoriul justificativ, care include ancheta epidemiologică și acțiunile care trebuie întreprinse pentru lichidarea rapidă a focarului de boală transmisibilă, întocmită și pusă la dispoziție de către medicul veterinar oficial al circumscripției sanitar-veterinare zonale unde a fost declarată boala, însușit de Centrul local de combatere a bolilor și de consiliul local implicat;b) actul sanitar-veterinar de declarare a bolii, eliberat de medicul veterinar oficial al circumscripției sanitar-veterinare zonale unde a fost declarată boala, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1;c) raportul de notificare a bolilor pentru suspiciune/confirmare eliberat de Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală, respectiv de direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București, conform anexelor nr. 2 și 3;d) copiile buletinelor de analiză eliberate de laboratoarele sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor sau, în cazul tuberculozei, copia rezultatului tuberculinării;e) fișa de evaluare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4;e^1) fișă de evaluare pentru pesta porcină africană, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4^1; (la 06-07-2018, Articolul 2 a fost completat de Punctul 4, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 484 din 5 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 574 din 06 iulie 2018 ) f) documentele care trebuie să însoțească orice mișcare a animalelor vii, eliberate potrivit normelor sanitar-veterinare în vigoare;g) documentele care atestă sumele de bani încasate de către proprietarii de animale în urma valorificării prin sacrificarea animalelor, dacă este cazul;h) decontul, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5;i) procesul-verbal întocmit de comisia de evaluare, necesar pentru acordarea despăgubirilor privind pagubele colaterale, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6;j) declarația pe propria răspundere a proprietarului de animale că nu a fost sancționat contravențional, conform modelului prevăzut în anexa nr. 7.  +  Articolul 2^1Prin excepție de la prevederile art. 2, proprietarii de animale suspecte sau bolnave de pestă porcină africană, în vederea acordării de despăgubiri, depun la direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București actele însoțitoare prevăzute la art. 2 lit. c), d), e^1), h) și i). (la 06-07-2018, Actul a fost completat de Punctul 5, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 484 din 5 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 574 din 06 iulie 2018 )  +  Articolul 3(1) Direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București, după verificarea și aprobarea documentației, întocmește centralizatorul deconturilor, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 8, semnat de directorul coordonator, de directorul coordonator adjunct sanitar-veterinar și de directorul coordonator adjunct economic, și îl transmite la Direcția economică și financiar-contabilă din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.(2) Direcția economică și financiar-contabilă din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor întocmește și aprobă centralizatorul deconturilor, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 9.  +  Articolul 4(1) În vederea efectuării plăților reprezentând despăgubiri ce se cuvin proprietarilor de animale, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor transmite la Ministerul Finanțelor Publice cererea de deschidere a creditelor bugetare, care va fi însoțită de centralizatorul deconturilor prevăzut în anexa nr. 9.(2) După aprobarea de către Ministerul Finanțelor Publice a cererii de deschidere a creditelor bugetare necesare pentru plata despăgubirilor, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor virează în contul direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București sumele respective pentru plata deconturilor.(3) Plata se va efectua de către direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București, din fondurile prevăzute la art. 6 alin. (1) și (2) din hotărâre.  +  Articolul 5(1) Plata despăgubirilor pentru animalele tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor se face la valoarea de piață, în termen de 90 de zile de la tăierea, uciderea sau afectarea în alt mod a animalelor, conform art. 2 lit. a) din Regulamentul (CE) nr. 349/2005 al Comisiei.(2) Documentația prevăzută la art. 2 se depune la direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București, în termen de cel mult 30 de zile de la tăierea, uciderea sau afectarea în alt mod a animalelor.  +  Articolul 6(1) Până la data de 10 a lunii curente, pentru luna anterioară, direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București vor transmite Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor centralizatorul deconturilor prevăzut la art. 3 alin. (1).(2) Direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București răspund de respectarea întocmai a prevederilor prezentelor norme metodologice și exercită controlul asupra modului de desfășurare a acțiunilor de depistare a bolilor transmisibile la animale, de lichidare a focarelor și de combatere a epizootiilor, precum și asupra modului în care sunt folosite mijloacele financiare.(3) Răspunderea pentru asigurarea și cheltuirea fondurilor de la buget, potrivit legii, revine directorului coordonator, directorului coordonator adjunct sanitar-veterinar și directorului coordonator adjunct economic ai direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București.  +  Articolul 7Anexele nr. 1-9 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.  +  Anexa nr. 1la normele metodologice AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR DIRECȚIA SANITAR-VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR ........... Circumscripția sanitar-veterinară zonală .............................. ACT SANITAR - VETERINAR DE DECLARAREA BOLII Nr. ...... din ......... 1. Denumirea bolii ........................................ Speciile de animale receptive ............................. 2. Data apariției bolii ................................... Localitatea ................, județul ..................... 3. Exploatațiile contaminate (denumirea exploatației, unității, fermei) Codul exploatației ........................................ Numele proprietarului ..................................... Adresa .................................................... 4. Efectivele de animale existente în exploatațiile contaminate*: Specia ...... Categoria .......... Numărul de animale ........... 5. Numărul de animale: bolnave ........ tăiate ......... ucise ........ moarte ........ 6. Originea bolii (sursele și modul de contaminare) ................. 7. Măsurile și restricțiile sanitar-veterinare stabilite în focar ......... 8. Măsurile și restricțiile sanitar-veterinare stabilite în zona de protecție ......... 9. Măsurile și restricțiile sanitar-veterinare stabilite în zona de supraveghere ......
    Medicul veterinar oficial al circumscripției sanitar-veterinare zonale, ........................................... (semnătura, ștampila și parafa) L.S.
    Reprezentantul Unității locale de sprijin din cadrul Centrului local de combatere a bolilor, Primar/Reprezentantul acestuia, .................................................,L.S.
    Notă
    *) Pentru animalele identificate conform legislației în vigoare se va anexa la actul sanitar-veterinar de declarare a bolii de către medicul veterinar oficial al circumscripției sanitar-veterinare zonale un tabel cu numerele de identificare individuale ale animalelor din exploatație.
     +  Anexa nr. 2la normele metodologiceRAPORT DE SUSPICIUNE A BOLILOR INSTITUTUL DE DIAGNOSTIC ȘI SĂNĂTATE ANIMALĂ/LABORATORUL SANITAR-VETERINAR ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR DIN CADRUL DIRECȚIEI SANITAR-VETERINARE ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR ............................... │_____│_____│_____│_____│_____│_____│_____│_____│_____│_____│_____│ Codul bolii Ziua Luna Anul 1. │_______________________________│_____│_____│_____│_____│_____│ Județul Codul de notificare al județului 2. │__________________________________________________________│ Numele și funcția persoanei care raportează 3. │__________________________________________________________│ Numărul de fax și adresa de poștă electronică 4. │__________________________________________________________│ Numele bolii 5. │__________________________________________________________│ Metoda de diagnostic 6. │___│___│___│ Data detecției inițiale a modificării statusului de sănătate 7. │___│___│___│ Data estimativă a primei infecții 8. │___│___│___│ Nr. de focare identificate 9. │__________________________________________________________│ Localizarea geografică a focarului (focarelor)* ............................................................... ............................................................... ............................................................... 10*). Detalii referitoare la focar/focare┌──────┬──────┬─────────┬────────┬─────────────────────────────────────────────┐│Nr. de│ │ Nr. de │Nr. de │ Din care: ││focare│Specia│ animale │animale ├────────────────┬────────┬───────┬───────────┤│ │ │existente│afectate│Cu semne clinice│ Moarte │ Ucise │Sacrificate││ │ │în focar │ │ │ │ │ │├──────┼──────┼─────────┼────────┼────────────────┼────────┼───────┼───────────┤└──────┴──────┴─────────┴────────┴────────────────┴────────┴───────┴───────────┘ 11*). Detalii privind efectivul afectat ............................................................... ............................................................... 12*). Detalii privind epidemiologia bolii ............................................................... ............................................................... 13*). Măsuri de control luate la data raportării ............................................................... ............................................................... 14. Datele de identificare ale proprietarului (persoană fizică sau juridică) ............................................................... ...............................................................
    Director/Director coordonator, ...........................
    Director adjunct/Director coordonator adjunct sanitar-veterinar, ..........................
    Director adjunct/Director coordonator adjunct economic, .......................
    Notă
    *) Datele și elementele de detaliu sunt deținute de direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București.
     +  Anexa nr. 3la normele metodologice RAPORT DE CONFIRMARE A BOLILOR INSTITUTUL DE DIAGNOSTIC ȘI SĂNĂTATE ANIMALĂ/LABORATORUL SANITAR-VETERINAR ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR DIN CADRUL DIRECȚIEI SANITAR-VETERINARE ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR ...................... │_____│_____│_____│_____│_____│_____│_____│_____│_____│_____│_____│ Codul bolii Ziua Luna Anul 1. │_______________________________│_____│_____│_____│_____│_____│ Județul Codul de notificare al județului 2. │__________________________________________________________│ Numele și funcția persoanei care raportează 3. │__________________________________________________________│ Numărul de fax și adresa de poștă electronică 4. │__________________________________________________________│ Numele bolii 5. │__________________________________________________________│ Metoda de diagnostic 6. │___│___│___│ Data detecției inițiale separate a modificării statusului de sănătate 7. │___│___│___│ Data estimativă a primei infecții 8. │___│___│___│ Nr. de focare identificate 9. │__________________________________________________________│ Localizarea geografică a focarului (focarelor)* ............................................................... ............................................................... ............................................................... 10*). Detalii referitoare la focar/focare┌──────┬──────┬─────────┬────────┬─────────────────────────────────────────────┐│Nr. de│ │ Nr. de │Nr. de │ Din care: ││focare│Specia│ animale │animale ├────────────────┬────────┬───────┬───────────┤│ │ │existente│afectate│Cu semne clinice│ Moarte │ Ucise │Sacrificate││ │ │în focar │ │ │ │ │ │├──────┼──────┼─────────┼────────┼────────────────┼────────┼───────┼───────────┤└──────┴──────┴─────────┴────────┴────────────────┴────────┴───────┴───────────┘ 11*). Detalii privind efectivul afectat ............................................................... ............................................................... 12*). Detalii privind epidemiologia bolii ............................................................... ............................................................... 13*). Măsuri de control luate la data raportării ............................................................... ............................................................... 14. Datele de identificare ale proprietarului (persoană fizică sau juridică) ............................................................... ...............................................................
    Director/Director coordonator, ..............................
    Director adjunct/Director coordonator adjunct sanitar-veterinar, ..........................
    Director adjunct/Director coordonator adjunct economic, .........................
    Notă
    * Datele și elementele de detaliu sunt deținute de direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București.
     +  Anexa nr. 4la normele metodologice
    FIȘĂ DE EVALUARE
    Subsemnații:............., reprezentantul direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București; ........., reprezentantul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale; ........, reprezentantul Unității locale de decizie din cadrul Centrului local de combatere a bolilor, desemnat de prefect ...........;........., reprezentantul Unității locale de sprijin din cadrul Centrului local de combatere a bolilor, respectiv primarul localității sau reprezentantul desemnat de către acesta .........; ......., reprezentantul poliției localeAstăzi, ......., întruniți în comisie, am examinat animalul/animalele din specia ........, cauza examinării ......, proprietatea ......, codul exploatației ...., în localitatea ...../(satul/comuna/orașul/municipiul) ......, județul ........., pentru boala confirmată prin Buletinul de analiză nr. ....... din ......, eliberat de ..........Identitatea animalului:
    Codul exploatației:
    Nr. de identificare:
    Sexul:
    Vârsta:
    Greutatea:
    Starea fiziologică:
    Valoarea de ameliorare globală:
    Prețul estimativ al pieței - lei:
    Prețul de despăgubire - lei:
    În urma examinării, am stabilit că valoarea de plată a animalului/animalelor, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. ..../...., este de ........ lei.În conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru animalul/animalele mai sus menționat/menționate se vor lua următoarele măsuri:
    Uciderea animalului:
    Sacrificarea - tăierea animalului:
    Efectuarea curățeniei mecanice și dezinfecției:
    Reprezentantul direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, ........................
    Reprezentantul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale (Oficiul pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie), .......................
    Reprezentantul Unității locale de decizie din cadrul Centrului local de combatere a bolilor, .........................
    Reprezentantul Unitățiilocale de sprijin din cadrul Centrului local de combatere a bolilor, ........................
    Proprietarul animalul......................
     +  Anexa nr. 4^1
    FIȘĂ DE EVALUARE PENTRU PESTA PORCINĂ AFRICANĂ
    Subsemnații:......................................................., reprezentantul direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București; ................................................................, reprezentantul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale; ................................................................., reprezentantul Unității locale de decizie din cadrul Centrului local de combatere a bolilor, desemnat de prefect ......................................................................................................................., reprezentantul Unității locale de sprijin din cadrul Centrului local de combatere a bolilor, respectiv primarul localității sau reprezentantul desemnat de către acesta ..............................................;........................, reprezentantul poliției localeAstăzi, …......................, întruniți în comisie, am examinat animalul/animalele din specia ....................................................., cauza examinării ..................................................................., proprietatea ......................................., codul exploatației .................................., în localitatea ................................................ (satul/comuna/orașul/municipiul) .............................................. județul ....................................................., pentru boala confirmată prin Buletinul de analiză nr. ................. din ......................................., eliberat de ………................................Lista animalelor ucise sau ucise preventiv:
    Nr. crt.Nr. de identificareSexVârstăGreutate (kg)Preț unitar (lei/kg)Valoarea totală (lei)
    TOTAL
    În urma evaluării, valoarea de plată a animalului/animalelor, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. ....../……..., este de ................... lei.Reprezentantul direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor,.....................................Reprezentantul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (Oficiul pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie),...................................Reprezentantul Unității locale de decizie din cadrul Centrului local de combatere a bolilor,...................................Reprezentantul Unității locale de sprijin din cadrul Centrului local de combatere a bolilor,...................................Proprietarul animalului,..................................... (la 06-07-2018, Actul a fost completat de Punctul 6, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 484 din 5 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 574 din 06 iulie 2018 )
     +  Anexa nr. 5la normele metodologice DECONTUL pentru stabilirea și plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate DIRECȚIA SANITAR-VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR Județul .......................................... Localitatea ...................................... (comuna, orașul, municipiul) Nr. ............... din .......................... Director coordonator, ............................... (numele și prenumele) L.S. Director coordonator adjunct sanitar-veterinar, .................................. (numele și prenumele) L.S. Se aprobă Director coordonator adjunct economic, ....................................... (numele și prenumele) L.S.┌──┬─────────┬───────┬────┬───────┬─────┬──────┬──────┬─────┬───┬───────┬──────┬──────┬──────┬──────┬─────┬──────┬───────┬────┐│N │ Numele │Locali-│Str.│Nr. de │Sex │Vârstă│Greu- │Denu-│Mă-│Docu- │Valoa-│Prin │Prin │Prin │Total│Dife- │Semnă- │Obs.││r.│ și │tatea │nr. │identi-│ani- │ani- │tatea │mirea│su-│mentul │rea │valo- │valo- │stabi-│-lei-│rența │tura │ ││c │prenumele│ │ │ficare │mal/e│mal/e │în │bolii│ra │în baza│stabi-│rifi- │rifi- │lirea │ │de │de │ ││r │proprie- │ │ │ │ │ │viu/kg│ │dis│căruia │lită │carea │carea │pagu- │ │despă-│primire│ ││t.│tarului │ │ │ │ │ │ │ │pu │s-a │-lei- │cărnii│pielii│belor │ │gubit │sau nr.│ ││ │ sau │ │ │ │ │ │ │ │să │stabi- │ │-lei- │-lei- │colate│ │-lei- │chitan-│ ││ │denumirea│ │ │ │ │ │ │ │ │lit │ │ │ │rale │ │ │ței de │ ││ │persoanei│ │ │ │ │ │ │ │ │valoa- │ │ │ │-lei- │ │ │transmi│ ││ │juridice │ │ │ │ │ │ │ │ │rea │ │ │ │ │ │ │tere │ ││ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├──┼─────────┼───────┼────┼───────┼─────┼──────┼──────┼─────┼───┼───────┼──────┼──────┼──────┼──────┼─────┼──────┼───────┼────┤├──┼─────────┼───────┼────┼───────┼─────┼──────┼──────┼─────┼───┼───────┼──────┼──────┼──────┼──────┼─────┼──────┼───────┼────┤└──┴─────────┴───────┴────┴───────┴─────┴──────┴──────┴─────┴───┴───────┴──────┴──────┴──────┴──────┴─────┴──────┴───────┴────┘ Întocmit ──────── Reprezentantul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale (Oficiul pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie), ......................, ...................... (semnătura) Vizat ───── Reprezentantul direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, ........................., .......................... (semnătura) Director*), .............................. (numele și prenumele) L.S. Contabil-șef*), .............................. (numele și prenumele) L.S. Vizat ───── Reprezentantul Unității locale de decizie din cadrul Centrului local de combatere a bolilor, ........................... L.S. Vizat ────── Reprezentantul Unității locale de sprijin din cadrul Centrului local de combatere a bolilor, ............................. Primar/Reprezentantul acestuia, .......................... L.S. Notă
    *) În cazul unităților cu personalitate juridică.
     +  Anexa nr. 6la normele metodologice PROCES - VERBAL pentru despăgubirea pagubelor colaterale apărute în cazul epizootiilor Încheiat astăzi, .................. Numele și prenumele proprietarului .................................. Adresa .............................................................. Codul exploatației .................................................. Animale afectate .................................................... Specia ............................................................ Rasa .............................................................. Categoria ......................................................... Vârsta ............................................................ Produse și subproduse de origine animală ............................ Denumirea produsului .............................................. Cantitatea ........................................................ Valoarea .......................................................... Produse de origine nonanimală ....................................... Denumirea produsului .............................................. Cantitatea ........................................................ Valoarea .......................................................... Documentul și data confiscării/distrugerii produselor/subproduselor ...... Destinația ............................................................... Semnătura proprietarului ........................Comisia de evaluare*) Notă
    *) Întocmit.
    1. Reprezentantul direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București ..................2. Reprezentantul teritorial al Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale cu atribuții în stabilirea valorii genetice a animalelor (Oficiul pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie) ...................3. Reprezentantul Unității locale de decizie din cadrul Centrului local de combatere a bolilor ......................4. Reprezentantul Unității locale de sprijin, respectiv primarul localității sau reprezentantul desemnat de către acesta ...............................NOTĂ:Organizarea activității de evaluare revine prefectului, la solicitarea scrisă a direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București.Direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București verifică documentația privind efectuarea plăților, răspunde de acordarea despăgubirilor, răspunde și controlează modul de desfășurare a acțiunilor de depistare a bolilor transmisibile la animale, de lichidare a focarelor și de combatere a epizootiilor.
     +  Anexa nr. 7la normele metodologiceDECLARAȚIE PE PROPRIA RĂSPUNDERESubsemnatul/a ........, identificat/ă cu actul de identitate B.I./C.I. seria ...... nr. ......, eliberat/ă de ........ la data de ......., CNP ............, cu domiciliul în localitatea ........, str. ..... nr. ..., ap. ..., bl. ..., sc. ...., sectorul/județul ......, în calitate de ......... al .........., declar pe propria răspundere, cunoscând prevederile legale referitoare la falsul în declarații (art. 292 din Codul penal), că nu am a fost sancționat/ă contravențional conform prevederilor art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 1.214/2009 privind metodologia pentru stabilirea și plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor.Înțeleg că orice omisiune sau incorectitudine în prezentarea informațiilor în scopul de a obține avantaje patrimoniale sau de orice altă natură este pedepsită conform legii. Data Semnătura .......... ...........  +  Anexa nr. 8la normele metodologice DIRECȚIA SANITAR-VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR ........................... Nr. ......../.................. CENTRALIZATORUL DECONTURILOR pentru stabilirea și plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale┌────┬──────────┬─────────┬──────────┬──────────────────┬───────────────────┬────────────┐│Nr. │Categoria │Denumirea│Valoarea │Valoarea stabilită│Sumele recuperate │Diferența de││crt.│de animale│ bolii │stabilită │de comisie pentru │ │ despăgubit ││ │ │ │de comisie│pagube colaterale │ │ (mii lei) ││ │ │ │ pentru │ (mii lei) │ │ ││ │ │ │ animale ├───────┬──────────┼──────┬──────┬─────┤ ││ │ │ │(mii lei) │Produse│Produse de│Prin │Prin │Total│ ││ │ │ │ │ și │origine │valo- │valo- │ │ ││ │ │ │ │subpro-│nonanimală│rifi- │rifi- │ │ ││ │ │ │ │duse de│ │care │carea │ │ ││ │ │ │ │origine│ │cărnii│pielii│ │ ││ │ │ │ │animală│ │ │ │ │ │├────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────┼──────────┼──────┼──────┼─────┼────────────┤│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │└────┴──────────┴─────────┴──────────┴───────┴──────────┴──────┴──────┴─────┴────────────┘ Director coordonator, Director coordonator adjunct Director coordonator adjunct ...................... sanitar-veterinar, economic, ............................. ............................. Vizat CFP ─────────  +  Anexa nr. 9la normele metodologice AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR Se aprobă. ────────── Ordonator principal de credite, ............................... CENTRALIZATORUL DECONTURILOR pentru stabilirea și plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale┌────┬────────┬──────────┬──────────┬──────────┬──────────────────┬───────────────────┬────────────┐│Nr. │ Județul│Categoria │ Denumirea│Valoarea │Valoarea stabilită│Sumele recuperate │Diferența de││crt.│ │de animale│ bolii │stabilită │de comisie pentru │ │ despăgubit ││ │ │ │ │de comisie│pagube colaterale │ │ (mii lei) ││ │ │ │ │ (mii lei)│ (mii lei) │ │ ││ │ │ │ │ ├───────┬──────────┼──────┬──────┬─────┤ ││ │ │ │ │ │Produse│Produse de│Prin │Prin │Total│ ││ │ │ │ │ │ și │origine │valo- │valo- │ │ ││ │ │ │ │ │subpro-│nonanimală│rifi- │rifi- │ │ ││ │ │ │ │ │duse de│ │care │carea │ │ ││ │ │ │ │ │origine│ │cărnii│pielii│ │ ││ │ │ │ │ │animală│ │ │ │ │ │├────┼────────┼──────────┼──────────┼──────────┼───────┼──────────┼──────┼──────┼─────┼────────────┤│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │└────┴────────┴──────────┴──────────┴──────────┴───────┴──────────┴──────┴──────┴─────┴────────────┘ Vizat CFP ───────── Direcția economică și financiar-contabilă Director, ........................ Director adjunct, ........................