REGULAMENT-CADRU din 15 martie 2023privind criteriile pe baza cărora se stabilește procentul de majorare salarială pentru persoanele prevăzute la art. 16 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și condițiile de înființare a posturilor în afara organigramei în cadrul instituțiilor și/sau autorităților publice care implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și/sau prin Mecanismul de redresare și reziliență
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 219 din 16 martie 2023



    Notă
    Aprobat prin HOTĂRÂREA nr. 234 din 15 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 16 martie 2023.
     +  Capitolul I Condiții de înființare a posturilor în afara organigramei  +  Articolul 1Instituțiile și/sau autoritățile publice beneficiare ale proiectelor finanțate din fonduri europene nerambursabile sau fonduri aferente Mecanismului de redresare și reziliență pot înființa posturi în afara organigramei pentru implementarea proiectelor, peste numărul maxim de posturi aprobat al instituției/autorității publice, în limita posturilor aprobate prin contractul/acordul/ordinul de finanțare semnat de către instituția beneficiară cu autoritatea finanțatoare, atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:a) în urma evaluării posturilor existente și a necesarului de resurse umane a fost aprobată o notă justificativă de către conducătorul instituției și/sau autorității publice beneficiare prin care se constată imposibilitatea personalului încadrat pe posturile prevăzute în organigramă de a prelua atribuții suplimentare sau că nu există suficient personal de specialitate cu competențele necesare desfășurării unor activități specifice din cadrul proiectului;b) există un proiect aprobat prin contract/acord/ordin de finanțare de către autoritatea de management sau structura care gestionează programul/mecanismul din care este finanțat acesta;c) toate cheltuielile cu salariile personalului încadrat în afara organigramei, pe toată durata de implementare a proiectului, sunt prevăzute în bugetul aprobat al proiectului și se suportă din titlul de cheltuieli din care este finanțat proiectul.  +  Articolul 2Înființarea posturilor în afara organigramei pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene nerambursabile sau fonduri aferente Mecanismului de redresare și reziliență se aprobă prin act administrativ al conducătorului instituției și/sau autorității publice, care va conține cel puțin numărul și denumirea posturilor, perioada de înființare, precum și nivelul de salarizare al fiecărui post, conform tarifelor orare din ghidul solicitantului - condiții generale și specifice aplicabile, astfel cum au fost aprobate în cererile de finanțare de către autoritatea finanțatoare care gestionează programul/ mecanismul din care este finanțat proiectul, în limita bugetului aprobat.  +  Articolul 3Personalul/Persoanele încadrat/încadrate în afara organigramei care desfășoară activități în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene nerambursabile sau fonduri aferente Mecanismului de redresare și reziliență se angajează în instituțiile și/sau autoritățile publice, peste numărul maxim de posturi aprobat, pe bază de contract individual de muncă pe perioadă determinată, pe perioada implementării activităților proiectului, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.  +  Capitolul II Criteriile de acordare a procentului de majorare salarială  +  Articolul 4(1) Personalul din cadrul instituției și/sau autorității publice, nominalizat, potrivit prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și/sau fonduri externe rambursabile, precum și pentru implementarea proiectelor finanțate prin Mecanismul de redresare și reziliență, pe perioada în care își desfășoară activitatea în aceste condiții, beneficiază de o majorare a salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, cu până la 50%, în funcție de timpul efectiv lucrat lunar pentru activitățile proiectului și prevăzute corespunzător în fișa postului, după cum urmează:a) până la 20 de ore pe lună se acordă o majorare salarială de 10%;b) între 21 și 40 de ore pe lună se acordă o majorare salarială de 20%;c) între 41 și 60 de ore pe lună se acordă o majorare salarială de 30%;d) între 61 și 80 de ore pe lună se acordă o majorare salarială de 40%;e) peste 80 de ore pe lună se acordă o majorare salarială de 50%.(2) În primele 5 zile ale fiecărei luni calendaristice, în funcție de numărul de ore efectiv lucrate în luna anterioară, conform pontajului lunar semnat de coordonatorul de proiect/managerul de proiect/șeful de proiect, se stabilește procentul de majorare salarială acordat pentru activitatea desfășurată în luna anterioară pentru personalul nominalizat în echipele de proiect, în condițiile art. 16 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.(3) Pentru personalul din aparatul propriu de la nivelul consiliilor județene, primăriilor și consiliilor locale sau din cadrul instituțiilor și serviciilor publice de interes local și județean din subordinea acestora, după caz, nominalizat în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și/sau fonduri externe rambursabile, precum și personalul implicat în implementarea Mecanismului de redresare și reziliență prevăzut la art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, aprobată prin Legea nr. 230/2021, cu modificările și completările ulterioare, nivelul veniturilor salariale nu poate depăși nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar, vicepreședinte al consiliului județean sau a viceprimarului municipiului București, după caz, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraș, municipiu, sectoarele municipiului București, Primăria Municipiului București, majorată potrivit art. 6, în limita bugetului aprobat cu această destinație.  +  Articolul 5Pentru personalul prevăzut la art. 4 care își desfășoară activitatea simultan în mai multe proiecte, numărul de ore efectiv lucrate în luna anterioară se cumulează, procentul de majorare salarială fiind stabilit la nivelul corespunzător numărului de ore cumulate.  +  Articolul 6(1) Indemnizațiile lunare ale președinților și vicepreședinților consiliilor județene și primarilor și viceprimarilor unităților administrativ-teritoriale care implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și/sau fonduri externe rambursabile, precum și prin Mecanismul de redresare și reziliență se majorează cu până la 50% în funcție de numărul, tipul și valoarea proiectelor aflate în implementare pentru care unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de beneficiar, conform anexei care face parte din prezentul regulament-cadru.(2) La stabilirea valorii cumulate a proiectelor pentru care se acordă majorare salarială se va lua în considerare valoarea proiectelor aprobate prin contracte/ordine/decizii de finanțare, după caz, sau, dacă este exprimată în euro, utilizând cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României din ziua intrării în vigoare a acestora.(3) Procentul de majorare salarială prevăzut la alin. (1), rezultat în urma aplicării prevederilor anexei la prezentul regulamentul-cadru se reduce cu 50% în situația în care un procent de peste 50% din valoarea cumulată a proiectelor aflate în implementare reprezintă proiecte care au ca obiect capacitatea administrativă a beneficiarului.  +  ANEXĂla regulamentul-cadru
    PROCENTUL DE MAJORARE A INDEMNIZAȚIILOR LUNARE
    A. Procentul de majorare a indemnizațiilor lunare ale președinților și vicepreședinților consiliilor județene, precum și ale primarilor și viceprimarilor unităților administrativ-teritoriale din categoria municipiilor și orașelor care implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și/sau fonduri externe rambursabile, precum și prin Mecanismul de redresare și reziliență
     Procentul de majorare a indemnizațiilor lunare (%)
    Valoarea cumulată a proiectelorsub 1.000.000(lei)1.000.001-2.500.000(lei)2.500.001-5.000.000(lei)5.000.001-10.000.000(lei)10.000.001-20.000.000(lei)Peste 20.000.000 (lei)
    Numărul proiectelor aflate în implementare
    1 proiect15%25%30%35%40%50%
    2 proiecte20%30%35%40%45%50%
    3 proiecte25%35%40%45%50%50%
    4 proiecte30%40%45%50%50%50%
    Cel puțin 5 proiecte50%50%50%50%50%50%
    B. Procentul de majorare a indemnizațiilor lunare ale primarilor și viceprimarilor comunelor care implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și/sau fonduri externe rambursabile, precum și prin Mecanismul de redresare și reziliență
     Procentul de majorare a indemnizațiilor lunare (%)
    Valoarea cumulată a proiectelorsub 500.000 (lei)500.001-1.000.000(lei)1.000.001-2.500.000(lei)2.500.001-5.000.000(lei)5.000.001 - 10.000.000 (lei)Peste 10.000.000 (lei)
    Numărul proiectelor aflate în implementare
    1 proiect15%25%30%35%40%50%
    2 proiecte20%30%35%40%45%50%
    3 proiecte25%35%40%45%50%50%
    4 proiecte30%40%45%50%50%50%
    Cel puțin 5 proiecte50%50%50%50%50%50%
    ----