DECIZIA nr. 1 din 16 ianuarie 2023referitoare la interpretarea și aplicarea prevederilor art. 539 din Codul de procedură penală
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 142 din 20 februarie 2023
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Dosar nr. 2.149/1/2022
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).2. Ședința este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.3. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna Loredana Brezeanu, procuror-șef al Biroului de reprezentare din cadrul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil.4. La ședința de judecată participă magistratul-asistent Bogdan Georgescu, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulament.5. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă, prin Încheierea din 20 septembrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 5.637/105/2019.6. După prezentarea referatului cauzei, președintele completului acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public.7. Doamna procuror-șef Loredana Brezeanu expune argumentele cuprinse în concluziile scrise depuse la dosar, în sensul celor arătate în continuare. În principal, sesizarea este inadmisibilă, întrucât nu este îndeplinită cerința caracterului veritabil al chestiunii de drept supuse dezlegării, în condițiile existenței în ordinea juridică a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 15 din 18 septembrie 2017 („Decizia de recurs în interesul legii nr. 15/2017“) și a Deciziei Curții Constituționale nr. 136 din 3 martie 2021 („Decizia Curții Constituționale nr. 136/2021“). În subsidiar, pe fondul chestiunii de drept, se solicită pronunțarea unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunilor de drept în discuție, în sensul că soluția de achitare este suficientă prin ea însăși pentru acordarea de despăgubiri persoanei private de libertate și, ulterior, achitate, iar, în acest context, „caracterul injust/nedrept al măsurilor privative de libertate“ și „netemeinicia acuzației în materie penală“ constituie criterii autonome, care extind sfera de aplicare a dispozițiilor art. 539 din Codul de procedură penală și dau dreptul persoanei la repararea pagubei.8. Președintele completului închide dezbaterile, iar completul rămâne în pronunțare asupra admisibilității sesizării.
ÎNALTA CURTE,deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:I. Titularul și obiectul sesizării9. Prin Încheierea din 20 septembrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 5.637/105/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarele chestiuni de drept:a) În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 539 din Codul de procedură penală, față de efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 136/2021, în ipoteza unei privări de libertate în cursul unui proces penal finalizat prin soluția definitivă de achitare, fără ca nelegalitatea măsurii privative de libertate să fi fost stabilită în conformitate cu Decizia de recurs în interesul legii nr. 15/2017, soluția de achitare este suficientă prin ea însăși pentru acordarea de despăgubiri persoanei private de libertate și, ulterior, achitate?b) În acest context, „caracterul injust/nedrept al măsurilor privative de libertate“, respectiv „netemeinicia acuzației în materie penală“ constituie criterii autonome care dau dreptul persoanei în cauză la repararea pagubei și care extind sfera de aplicare a dispozițiilor art. 539 din Codul de procedură penală?II. Dispoziții legale incidente10. În mecanismul hotărârii prealabile sunt supuse interpretării prevederile art. 539 din Codul de procedură penală, conform cărora: + Articolul 539(1) Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată nelegal de libertate.(2) Privarea nelegală de libertate trebuie să fie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi și libertăți sau a judecătorului de cameră preliminară, precum și prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanței de judecată învestită cu judecarea cauzei.III. Expunerea succintă a cauzei11. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova - Secția I civilă cu nr. 5.637/105/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței, în temeiul dispozițiilor art. 539 raportat la art. 540 alin. (2) din Codul de procedură penală, obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 lei, reprezentând prejudiciul moral cauzat prin arestarea nelegală.12. Prin Sentința civilă nr. 2.193 din 8 octombrie 2020, Tribunalul Prahova - Secția I civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată.13. Prin Decizia civilă nr. 2.210 din 13 octombrie 2021, Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile pronunțate de Tribunalul Prahova - Secția I civilă, pentru următoarele considerente: (i) Deși dispozițiile legale pe care s-a întemeiat, în principal, cererea de chemare în judecată - dispozițiile art. 539 din Codul de procedură penală - și-au încetat efectele juridice, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 136/2021, acțiunea apelantului-reclamant nu poate fi respinsă de plano fără a examina, în fapt și în drept, cererea formulată, cu atât mai mult cu cât sunt încă în vigoare dispozițiile art. 9 alin. (5) din Codul de procedură penală, potrivit cărora „orice persoană față de care s-a dispus în mod nelegal, în cursul procesului penal, o măsură privativă de libertate are dreptul la repararea pagubei suferite, în condițiile prevăzute de lege“. (ii) Asupra caracterului nelegal al privării de libertate în urma arestării preventive nu se poate pronunța decât judecătorul de drepturi și libertăți sau de cameră preliminară, respectiv instanța de judecată. (iii) Pentru a se naște dreptul la despăgubire este necesar ca încheierea sau hotărârea pronunțată de judecător să fie definitivă și să constate că măsura a fost luată, prelungită sau menținută cu încălcarea dispozițiilor legale. Nu se pune problema nelegalității atunci când măsura a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale. Caracterul nelegal al privării de libertate nu rezultă implicit din soluția dispusă de organele judiciare, iar hotărârea judecătorească de achitare, prin ea însăși, nu poate constitui temei al stabilirii caracterului nelegal al măsurii privative de libertate, având în vedere Decizia de recurs în interesul legii nr. 15/2017, în același sens fiind și jurisprudența Curții Constituționale (Decizia Curții Constituționale nr. 48 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 5 mai 2016, paragrafele 12, 17). (iv) Or, în litigiul pendinte, încheierile prin care s-a dispus și, ulterior, s-a prelungit măsura arestării preventive au fost contestate de către apelantul-reclamant, iar, prin încheieri definitive, contestațiile au fost respinse, ca neîntemeiate. În ceea ce îl privește pe apelantul-reclamant, nici prin încheierile definitive prin care s-a dispus și, apoi, s-a prelungit măsura arestării sale preventive de către judecătorii de drepturi și libertăți și nici prin încheierea judecătorului de cameră preliminară nu s-a stabilit caracterul nelegal al privării sale de libertate, împrejurare care a fost corect stabilită de către prima instanță. 14. Împotriva deciziei civile pronunțate de instanța de apel a declarat recurs apelantul-reclamant, susținând, în esență, că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a prevederilor art. 539 din Codul de procedură penală, cu nesocotirea Deciziei Curții Constituționale nr. 136/2021, întrucât a condiționat dreptul la despăgubiri de nelegalitatea privării de libertate, fără a lua în considerare faptul că, în cauză, măsura arestării preventive apare ca fiind una nedreaptă prin raportare la soluția de achitare. 15. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă cu nr. 5.637/105/2019, dosar în care a fost formulată sesizarea menționată la paragraful 9 din prezenta decizie.IV. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție16. Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.17. Cu privire la fondul chestiunilor de drept, instanța de trimitere a arătat că sunt posibile două interpretări: (i) o interpretare în sensul că, în urma pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 136/2021, general obligatorie, chiar în absența intervenției legiuitorului conform art. 147 alin. (1) din Constituție și art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se impune recunoașterea, în favoarea celui vătămat, a dreptului la repararea pagubei, în cazul privării de libertate dispuse în cursul unui proces penal soluționat prin achitare, chiar în condițiile în care privarea de libertate nu a avut caracter nelegal, fiind o privare de libertate numai nedreaptă/injustă sau determinată de o acuzație penală netemeinică, potrivit considerentelor deciziei instanței constituționale; (ii) o interpretare în sensul că art. 539 din Codul de procedură penală nu asigură, chiar după publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 136/2021, temeiul legal pentru acordarea de despăgubiri numai în baza hotărârii penale de achitare a persoanei care a fost privată de libertate în cursul unui proces penal.V. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție18. Prin Adresa nr. 2.410/C/3.577/III-5/2022 din 23 decembrie 2022, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat concluzii, în sensul celor arătate în continuare: (i) în principal, sesizarea este inadmisibilă, întrucât nu este îndeplinită cerința caracterului veritabil al chestiunii de drept supuse dezlegării, în condițiile existenței în ordinea juridică a Deciziei de recurs în interesul legii nr. 15/2017 și a Deciziei Curții Constituționale nr. 136/2021; (ii) în subsidiar, pe fondul chestiunii de drept, se solicită pronunțarea unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunilor de drept în discuție, în sensul că soluția de achitare este suficientă prin ea însăși pentru acordarea de despăgubiri persoanei private de libertate și, ulterior, achitate, iar, în acest context, „caracterul injust/nedrept al măsurilor privative de libertate“ și „netemeinicia acuzației în materie penală“ constituie criterii autonome care dau dreptul persoanei în cauză la repararea pagubei și care extind sfera de aplicare a dispozițiilor art. 539 din Codul de procedură penală.VI. Jurisprudența națională cu privire la chestiunea de dreptA. Jurisprudența la nivelul curților de apel19. În urma analizei jurisprudenței transmise de curțile de apel la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată în temeiul art. 520 alin. (11) coroborat cu art. 516 alin. (7) din Codul de procedură civilă, au fost decelate orientările jurisprudențiale prezentate în continuare. 20. Într-o orientare jurisprudențială s-a apreciat că, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 539 din Codul de procedură penală, față de efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 136/2021, în ipoteza unei privări de libertate în cursul unui proces penal finalizat prin soluția definitivă de achitare, soluția de achitare nu este suficientă pentru acordarea despăgubirilor, fiind necesar ca nelegalitatea măsurii privative de libertate să fi fost stabilită în conformitate cu prevederile art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, în acord cu Decizia de recurs în interesul legii nr. 15/2017.21. Într-o altă orientare jurisprudențială, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 539 din Codul de procedură penală, față de efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 136/2021, prin care a fost extins domeniul de aplicare a prevederilor respective și la situațiile de deținere nedreaptă, s-a apreciat că, în ipoteza unei privări de libertate în cursul unui proces penal finalizat prin soluția definitivă de achitare, soluția de achitare este suficientă prin ea însăși pentru acordarea de despăgubiri persoanei private de libertate, fără a fi necesar ca nelegalitatea măsurii privative de libertate să fi fost stabilită în conformitate cu Decizia de recurs în interesul legii nr. 15/2017. B. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție22. Prin Decizia nr. 15 din 18 septembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 935/1/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 946 din 29 noiembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, caracterul nelegal al măsurilor preventive privative de libertate trebuie să fie constatat explicit prin actele jurisdicționale prevăzute în cuprinsul acestuia, iar hotărârea judecătorească de achitare, prin ea însăși, nu poate constitui temei al stabilirii caracterului nelegal al măsurii privative de libertate.VII. Jurisprudența Curții Constituționale23. Prin Decizia nr. 136 din 3 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 12 mai 2021, Curtea Constituțională a constatat că soluția legislativă din cuprinsul art. 539 din Codul de procedură penală, care exclude dreptul la repararea pagubei în cazul privării de libertate dispuse în cursul procesului penal soluționat prin clasare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală, sau achitare este neconstituțională, întrucât încalcă art. 1 alin. (3), art. 23 alin. (1) și art. 52 alin. (3) teza întâi din Constituție.VIII. Raportul asupra chestiunii de drept24. Prin raportul asupra chestiunii de drept, întocmit conform art. 520 alin. (11) coroborat cu art. 516 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este admisibilă și a fost propus și motivat proiectul soluției ce se propune a fi dată sesizării.IX. Considerentele Înaltei CurțiA. Cu privire la admisibilitatea sesizării25. Din cuprinsul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă se desprind condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite cumulativ, și anume:a) existența unei cauze aflate în curs de judecată;b) cauza care face obiectul judecății să se afle pe rolul Înaltei Curți, al unei curți de apel sau al unui tribunal;c) instanțele mai sus menționate să judece cauza în ultimă instanță;d) să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei;e) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate;f) această chestiune să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii sau al unei statuări anterioare a Înaltei Curți.26. Aceste condiții sunt îndeplinite, pentru considerentele arătate în continuare.27. Astfel, litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, aflându-se pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă, care este învestită cu judecarea unui recurs împotriva unei decizii pronunțate în apel, cauza având ca obiect despăgubiri civile provenite dintr-un proces penal. Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 cu referire la art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă judecă în ultimă instanță, hotărârea pronunțată fiind definitivă.28. În contextul în care recurentului nu i s-a recunoscut, în fazele procesuale anterioare, dreptul la despăgubiri derivate dintr-un proces penal finalizat printr-o soluție de achitare, ca urmare a interpretării dispozițiilor art. 539 din Codul de procedură penală prin raportare la două decizii cu forță obligatorie, aparținând Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv Curții Constituționale, iar partea menționată a criticat, în calea de atac, raționamentul juridic al instanțelor referitor la aplicarea deciziilor juxtapuse enunțate, soluționarea cauzei depinde de chestiunile de drept ce se solicită a fi lămurite.29. Problemele de drept vizate de sesizare prezintă caracter de noutate, în condițiile în care Decizia Curții Constituționale nr. 136/2021 a fost pronunțată relativ recent, iar instanțele nu au dat încă o interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 539 din Codul de procedură penală, din perspectiva hotărârii instanței de contencios constituțional, la nivel jurisprudențial, de o anumită întindere sau consistență. De asemenea, prezintă și un anumit grad de dificultate, hotărârile judecătorești și punctele de vedere exprimate de instanțe, sensibil egale, fiind diferite în legătură cu dreptul la despăgubiri al unei persoane care a fost supusă unei măsuri privative de libertate în cursul unui proces finalizat printr-o hotărâre de achitare pentru unul sau mai multe dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală. În plus, gradul de dificultate rezidă și din aparentul înțeles diferit al celor două instanțe care au pronunțat deciziile obligatorii în legătură cu relevanța hotărârii de achitare în ce privește dreptul la despăgubiri solicitat în temeiul art. 539 din Codul de procedură penală. 30. Evidențele consultate relevă lipsa unei statuări anterioare a Înaltei Curți asupra chestiunii de drept, precum și faptul că aceasta nu formează obiect al unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.B. Cu privire la fondul chestiunilor de drept a căror dezlegare se solicită31. Cu privire la fondul chestiunii de drept se solicită, în primul rând, dezlegarea problemei dacă, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 539 din Codul de procedură penală, raportat la efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 136/2021, soluția de achitare este suficientă pentru acordarea despăgubirilor cuvenite unei persoane care a fost arestată preventiv, în ipoteza în care procesul penal, în cursul căruia a fost arestată, s-a soluționat printr-o hotărâre definitivă de achitare și fără ca nelegalitatea măsurii preventive privative de libertate să fi fost constatată în conformitate cu Decizia de recurs în interesul legii nr. 15/2017.32. În al doilea rând, în aceeași ipoteză, se solicită dezlegarea chestiunii de drept - dacă noțiunile „caracterul injust sau nedrept al măsurilor preventive privative de libertate“ și „netemeinicia acuzației în materie penală“ constituie criterii autonome care dau dreptul persoanei respective la repararea pagubei.33. Se constată că, prin conținutul său, art. 539 din Codul de procedură penală, citat la paragraful 10 din prezenta decizie, consacră dreptul la repararea pagubei al persoanei față de care s-a dispus, în mod nelegal, o măsură preventivă privativă de libertate sau o altă măsură cu efect similar, neprevăzută de lege. Determinat de reglementarea acesteia în Codul de procedură penală, procedura reparării pagubei materiale sau a daunei morale în caz de privare nelegală de libertate constituie o procedură specială în raport cu răspunderea civilă delictuală reglementată în Codul civil. 34. În interpretarea, în vederea aplicării unitare, a dispozițiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 15/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că nelegalitatea măsurii preventive privative de libertate trebuie să fie constatată explicit prin actele jurisdicționale prevăzute în cuprinsul acestuia, iar hotărârea judecătorească de achitare, prin ea însăși, nu poate constitui temei al stabilirii caracterului nelegal al măsurii privative de libertate.35. Textul art. 539 din Codul de procedură penală a fost declarat parțial neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 136/2021, constatându-se neconstituționalitatea soluției legislative care exclude dreptul la repararea pagubei în cazul privării de libertate dispuse în cursul procesului penal soluționat prin clasare sau achitare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală.36. Excepția a fost invocată într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni pentru repararea pagubei formulate împotriva statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, acțiune întemeiată, în esență, pe faptul că autorul excepției de neconstituționalitate a fost supus unor măsuri preventive privative de libertate în cursul procesului penal, însă a fost achitat definitiv.37. Curtea Constituțională a avut de analizat critica potrivit căreia reglementarea dreptului la repararea pagubei în concepția art. 539 din Codul de procedură penală este mult prea restrictivă, deoarece condiționează acest drept numai de criteriul nelegalității privării de libertate și refuză luarea în considerare a unui criteriu alternativ, cu caracter complinitor, care să valorifice soluția de achitare pronunțată - și, implicit, pe cea de clasare dată conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală -, indiferent de modul în care a fost dispusă măsura privativă de libertate în cursul procesului penal.38. Analizând această critică, instanța de contencios constituțional a considerat că, „având în vedere obligația statului de a valoriza dreptatea, încălcarea inviolabilității libertății individuale în cazul analizat constituie o eroare judiciară în sensul art. 52 alin. (3) teza întâi din Constituție, dar nu din perspectiva aprecierii judecătorului cauzei care s-a bazat pe materialul probator existent în cauză, ci din perspectiva soluției procesului. Astfel, este inadmisibil ca o persoană achitată să continue să suporte stigmatul privării de libertate la care a fost supusă, fără a i se face o necesară reparație atât materială, cât și morală. De aceea, condiționarea dreptului la despăgubiri strict de caracterul nelegal al măsurii privative de libertate este de natură să limiteze sfera de aplicare a dispozițiilor art. 52 alin. (3) teza întâi coroborat cu art. 23 alin. (1) și art. 1 alin. (3) din Constituție în condițiile în care, în temeiul acestor dispoziții constituționale, și soluția de achitare/clasare dată pe fondul acuzației în materie penală angajează răspunderea statului pentru privarea de libertate“ (paragraful 44 din Decizia Curții Constituționale nr. 136/2021).39. În urma analizei efectuate, Curtea Constituțională a conchis că, „întrucât un text de lege nu poate restrânge sfera de aplicabilitate a unor prevederi constituționale și nu poate avea prevalență în raport cu o normă de rang constituțional, unei soluții de achitare/clasare date într-un proces penal pentru motivele antereferite trebuie să i se confere aceeași finalitate reparatorie din moment ce ea dovedește încălcarea aceleiași valori constituționale - inviolabilitatea libertății individuale a persoanei - precum în cazul nerespectării normelor legale privind luarea/prelungirea/menținerea măsurii preventive privative de libertate. Este adevărat că situația analizată nu reprezintă un caz de privare nelegală de libertate, însă, având în vedere că ambele ipoteze sunt menite să apere aceleași valori constituționale (dreptatea, libertatea individuală, legalitatea), înseamnă că persoanei căreia i s-a încălcat inviolabilitatea libertății individuale trebuie să i se recunoască și să beneficieze de aceeași protecție. De aceea, Curtea constată că situația analizată reprezintă un caz de privare nedreaptă de libertate, ipoteză în care dreptul la despăgubiri al persoanei nu poate fi anihilat. Prin urmare, juxtapunerea celor două ipoteze antereferite în conținutul art. 539 din Codul de procedură penală reflectă dimensiunea plenară și corectă a prevederilor art. 52 alin. (3) teza întâi din Constituție, tratamentul lor juridic sub aspectul felului și întinderii reparației, precum și al acțiunii pentru repararea pagubei fiind, astfel, identic“ (paragraful 45 din Decizia Curții Constituționale nr. 136/2021).40. Sesizarea prealabilă de față caută răspunsul la întrebarea în ce condiții textul art. 539 din Codul de procedură penală, sancționat de către Curtea Constituțională, conferă dreptul la despăgubiri nu doar în ipoteza constatării caracterului nelegal al privării de libertate în cursul procesului penal, deci a unei privări nelegale de libertate, ci și în ipoteza unei privări nedrepte de libertate, adică atunci când procesul în care persoana a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate legale s-a finalizat definitiv prin clasare sau achitare, în cazurile reglementate de art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală. 41. În concret, se solicită dezlegarea chestiunii de drept dacă soluția de achitare este suficientă prin ea însăși pentru acordarea de despăgubiri persoanei supuse măsurii preventive privative de libertate și, ulterior, achitate.42. Este de observat că întrebarea instanței de trimitere nu vizează interpretarea deciziei Curții Constituționale, ci efectiva aplicare a textului de lege sancționat de către instanța de contencios constituțional. De altfel, această posibilitate răzbate din jurisprudența Curții Constituționale.43. Astfel, în considerentele Deciziei nr. 358 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022, Curtea Constituțională a apreciat că „este important a stabili în ce măsură norma sancționată prin decizia pronunțată de către instanța de contencios constituțional este aptă să funcționeze fără intervenția ulterioară a legiuitorului, într-o manieră care să nu permită arbitrarul sau o aplicare diferențiată de la caz la caz. Cu alte cuvinte, trebuie analizat dacă ansamblul legislativ pe care considerentele și dispozitivul unei decizii a Curții Constituționale se grefează oferă toate elementele necesare aplicării acestuia într-un mod previzibil, în ciuda pasivității legiuitorului“ (paragraful 54 din decizie).44. Potrivit clasificării, operate și exemplificate în considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 358 din 26 mai 2022, în categoria deciziilor prin care instanța de contencios constituțional a sancționat o soluție legislativă se pot identifica: (i) decizii ce se referă la lipsa din legislație a unor condiții ce trebuie îndeplinite sau a unor situații ce ar fi trebuit prevăzute; (ii) decizii ce au în vedere soluția legislativă ce reiese din utilizarea în cuprinsul unui text a unei sintagme; (iii) decizii ce sancționează omisiunea de incriminare a unei fapte; (iv) decizii ce sancționează lipsa căii de atac.45. Evident, Decizia Curții Constituționale nr. 136/2021 face parte din categoria deciziilor ce sancționează o soluție legislativă, pentru lipsa unei situații ce ar fi trebuit prevăzute de către legiuitor în cuprinsul art. 539 din Codul de procedură penală, instanța de contencios constituțional statuând că, în privința unei măsuri preventive privative de libertate, ipotezei unei soluții de achitare sau de clasare date într-un proces penal trebuie să i se confere aceeași finalitate reparatorie precum ipotezei nerespectării normelor legale privind măsura preventivă privativă de libertate.46. Astfel, pe lângă existența dreptului la repararea pagubei în cazul privării nelegale de libertate în cursul procesului penal, decizia constată existența constituțională a dreptului la repararea pagubei în cazul privării legale de libertate în cursul procesului penal soluționat prin clasare sau achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală.47. Ca atare, se constată că ansamblul normativ în vigoare permite aplicarea, într-un mod previzibil și unitar, a dispozițiilor art. 539 din Codul de procedură penală, astfel cum a fost sancționat de către Curtea Constituțională.48. De altfel, în conținutul considerentelor de la paragraful 45 al Deciziei nr. 136/2021, Curtea Constituțională a remarcat că „juxtapunerea celor două ipoteze antereferite în conținutul art. 539 din Codul de procedură penală reflectă dimensiunea plenară și corectă a prevederilor art. 52 alin. (3) teza întâi din Constituție, tratamentul lor juridic sub aspectul felului și întinderii reparației, precum și al acțiunii pentru repararea pagubei fiind, astfel, identic“.49. Așadar, „în ipoteza privării de libertate dispuse în cursul procesului penal soluționat prin clasare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală, sau achitare, valorificarea dreptului la repararea pagubei în fața instanței civile va avea ca temei respectiva ordonanță de clasare sau hotărâre judecătorească de achitare“ (paragraful 54 din Decizia Curții Constituționale nr. 136/2021).50. În consecință, soluțiile de clasare sau de achitare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală, rămase definitive, sunt suficiente pentru valorificarea dreptului la repararea pagubei în fața instanței civile, ceea ce determină un răspuns afirmativ la prima întrebare din sesizarea prealabilă.51. În același timp, soluțiile de clasare sau de achitare, întemeiate pe vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală, dovedesc caracterul neîntemeiat sau nedrept al acuzației penale și au ca efect reținerea caracterului injust sau nedrept al măsurilor preventive privative de libertate luate în mod legal împotriva persoanei în cauză, în cursul procesului penal. De aceea, noțiunile caracterul injust sau nedrept al măsurilor preventive privative de libertate și netemeinicia acuzației în materie penală constituie criterii autonome care conferă dreptul la repararea pagubei.52. Prin urmare, răspunsul la cea de-a doua întrebare formulată prin sesizarea prealabilă este afirmativ.53. De asemenea, cele două decizii obligatorii, Decizia de recurs în interesul legii nr. 15/2017, respectiv Decizia Curții Constituționale nr. 136/2021, nu oferă o viziune diferită asupra relevanței hotărârii de achitare în ce privește dreptul la despăgubiri, întrucât se raportează la situații distincte în care se pretinde un asemenea drept. Decizia de recurs în interesul legii se referă la ipoteza arestării nelegale, caz în care hotărârea de achitare, prin ea însăși, nu are valoare din perspectiva dreptului la despăgubiri, dacă arestarea nelegală nu s-a constatat în condițiile art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, în timp ce decizia Curții Constituționale are în vedere ipoteza arestării injuste, demonstrate tocmai prin hotărârea de achitare în cazurile reglementate la art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din același cod. Prin urmare, cele două decizii converg în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 539 din Codul de procedură penală, evident, însă, pe laturi diferite. 54. Pentru toate argumentele mai sus expuse, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:Admite sesizarea formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă, în Dosarul nr. 5.637/105/2019, și, în consecință, stabilește:În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 539 din Codul de procedură penală, față de efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 136 din 3 martie 2021, în ipoteza unei privări de libertate în cursul unui proces penal finalizat prin soluție definitivă de achitare, fără ca nelegalitatea măsurii privative de libertate să fi fost stabilită în conformitate cu Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 15 din 18 septembrie 2017, soluția de achitare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală, este suficientă prin ea însăși pentru acordarea de despăgubiri persoanei private de libertate și, ulterior, achitate.În acest context, „caracterul injust/nedrept al măsurilor privative de libertate“, respectiv „netemeinicia acuzației în materie penală“ constituie criterii autonome care dau dreptul persoanei în cauză la repararea pagubei și care extind sfera de aplicare a dispozițiilor art. 539 din Codul de procedură penală.Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 ianuarie 2023.
PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
judecător CORINA-ALINA CORBU
Magistrat-asistent,
Bogdan Georgescu-----
| EMITENT |
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Dosar nr. 2.149/1/2022
| Corina-Alina Corbu | - judecător, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele completului |
| Laura-Mihaela Ivanovici | - judecător, președintele Secției I civile |
| Andrei Claudiu Rus | - judecător, președinte delegat al Secției penale |
| Lavinia Curelea | - judecător la Secția I civilă |
| Beatrice Ioana Nestor | - judecător la Secția I civilă |
| Denisa Livia Băldean | - judecător la Secția I civilă |
| Carmen Elena Popoiag | - judecător la Secția I civilă |
| Valentin Mitea | - judecător la Secția I civilă |
| Adriana Ispas | - judecător la Secția penală |
| Maricela Cobzariu | - judecător la Secția penală |
| Constantin Epure | - judecător la Secția penală |
| Elena Barbu | - judecător la Secția penală |
| Gheorghe Valentin Chitidean | - judecător la Secția penală |
ÎNALTA CURTE,deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:I. Titularul și obiectul sesizării9. Prin Încheierea din 20 septembrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 5.637/105/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarele chestiuni de drept:a) În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 539 din Codul de procedură penală, față de efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 136/2021, în ipoteza unei privări de libertate în cursul unui proces penal finalizat prin soluția definitivă de achitare, fără ca nelegalitatea măsurii privative de libertate să fi fost stabilită în conformitate cu Decizia de recurs în interesul legii nr. 15/2017, soluția de achitare este suficientă prin ea însăși pentru acordarea de despăgubiri persoanei private de libertate și, ulterior, achitate?b) În acest context, „caracterul injust/nedrept al măsurilor privative de libertate“, respectiv „netemeinicia acuzației în materie penală“ constituie criterii autonome care dau dreptul persoanei în cauză la repararea pagubei și care extind sfera de aplicare a dispozițiilor art. 539 din Codul de procedură penală?II. Dispoziții legale incidente10. În mecanismul hotărârii prealabile sunt supuse interpretării prevederile art. 539 din Codul de procedură penală, conform cărora: + Articolul 539(1) Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată nelegal de libertate.(2) Privarea nelegală de libertate trebuie să fie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi și libertăți sau a judecătorului de cameră preliminară, precum și prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanței de judecată învestită cu judecarea cauzei.III. Expunerea succintă a cauzei11. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova - Secția I civilă cu nr. 5.637/105/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței, în temeiul dispozițiilor art. 539 raportat la art. 540 alin. (2) din Codul de procedură penală, obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 lei, reprezentând prejudiciul moral cauzat prin arestarea nelegală.12. Prin Sentința civilă nr. 2.193 din 8 octombrie 2020, Tribunalul Prahova - Secția I civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată.13. Prin Decizia civilă nr. 2.210 din 13 octombrie 2021, Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile pronunțate de Tribunalul Prahova - Secția I civilă, pentru următoarele considerente: (i) Deși dispozițiile legale pe care s-a întemeiat, în principal, cererea de chemare în judecată - dispozițiile art. 539 din Codul de procedură penală - și-au încetat efectele juridice, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 136/2021, acțiunea apelantului-reclamant nu poate fi respinsă de plano fără a examina, în fapt și în drept, cererea formulată, cu atât mai mult cu cât sunt încă în vigoare dispozițiile art. 9 alin. (5) din Codul de procedură penală, potrivit cărora „orice persoană față de care s-a dispus în mod nelegal, în cursul procesului penal, o măsură privativă de libertate are dreptul la repararea pagubei suferite, în condițiile prevăzute de lege“. (ii) Asupra caracterului nelegal al privării de libertate în urma arestării preventive nu se poate pronunța decât judecătorul de drepturi și libertăți sau de cameră preliminară, respectiv instanța de judecată. (iii) Pentru a se naște dreptul la despăgubire este necesar ca încheierea sau hotărârea pronunțată de judecător să fie definitivă și să constate că măsura a fost luată, prelungită sau menținută cu încălcarea dispozițiilor legale. Nu se pune problema nelegalității atunci când măsura a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale. Caracterul nelegal al privării de libertate nu rezultă implicit din soluția dispusă de organele judiciare, iar hotărârea judecătorească de achitare, prin ea însăși, nu poate constitui temei al stabilirii caracterului nelegal al măsurii privative de libertate, având în vedere Decizia de recurs în interesul legii nr. 15/2017, în același sens fiind și jurisprudența Curții Constituționale (Decizia Curții Constituționale nr. 48 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 5 mai 2016, paragrafele 12, 17). (iv) Or, în litigiul pendinte, încheierile prin care s-a dispus și, ulterior, s-a prelungit măsura arestării preventive au fost contestate de către apelantul-reclamant, iar, prin încheieri definitive, contestațiile au fost respinse, ca neîntemeiate. În ceea ce îl privește pe apelantul-reclamant, nici prin încheierile definitive prin care s-a dispus și, apoi, s-a prelungit măsura arestării sale preventive de către judecătorii de drepturi și libertăți și nici prin încheierea judecătorului de cameră preliminară nu s-a stabilit caracterul nelegal al privării sale de libertate, împrejurare care a fost corect stabilită de către prima instanță. 14. Împotriva deciziei civile pronunțate de instanța de apel a declarat recurs apelantul-reclamant, susținând, în esență, că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a prevederilor art. 539 din Codul de procedură penală, cu nesocotirea Deciziei Curții Constituționale nr. 136/2021, întrucât a condiționat dreptul la despăgubiri de nelegalitatea privării de libertate, fără a lua în considerare faptul că, în cauză, măsura arestării preventive apare ca fiind una nedreaptă prin raportare la soluția de achitare. 15. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă cu nr. 5.637/105/2019, dosar în care a fost formulată sesizarea menționată la paragraful 9 din prezenta decizie.IV. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție16. Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.17. Cu privire la fondul chestiunilor de drept, instanța de trimitere a arătat că sunt posibile două interpretări: (i) o interpretare în sensul că, în urma pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 136/2021, general obligatorie, chiar în absența intervenției legiuitorului conform art. 147 alin. (1) din Constituție și art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se impune recunoașterea, în favoarea celui vătămat, a dreptului la repararea pagubei, în cazul privării de libertate dispuse în cursul unui proces penal soluționat prin achitare, chiar în condițiile în care privarea de libertate nu a avut caracter nelegal, fiind o privare de libertate numai nedreaptă/injustă sau determinată de o acuzație penală netemeinică, potrivit considerentelor deciziei instanței constituționale; (ii) o interpretare în sensul că art. 539 din Codul de procedură penală nu asigură, chiar după publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 136/2021, temeiul legal pentru acordarea de despăgubiri numai în baza hotărârii penale de achitare a persoanei care a fost privată de libertate în cursul unui proces penal.V. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție18. Prin Adresa nr. 2.410/C/3.577/III-5/2022 din 23 decembrie 2022, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat concluzii, în sensul celor arătate în continuare: (i) în principal, sesizarea este inadmisibilă, întrucât nu este îndeplinită cerința caracterului veritabil al chestiunii de drept supuse dezlegării, în condițiile existenței în ordinea juridică a Deciziei de recurs în interesul legii nr. 15/2017 și a Deciziei Curții Constituționale nr. 136/2021; (ii) în subsidiar, pe fondul chestiunii de drept, se solicită pronunțarea unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunilor de drept în discuție, în sensul că soluția de achitare este suficientă prin ea însăși pentru acordarea de despăgubiri persoanei private de libertate și, ulterior, achitate, iar, în acest context, „caracterul injust/nedrept al măsurilor privative de libertate“ și „netemeinicia acuzației în materie penală“ constituie criterii autonome care dau dreptul persoanei în cauză la repararea pagubei și care extind sfera de aplicare a dispozițiilor art. 539 din Codul de procedură penală.VI. Jurisprudența națională cu privire la chestiunea de dreptA. Jurisprudența la nivelul curților de apel19. În urma analizei jurisprudenței transmise de curțile de apel la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată în temeiul art. 520 alin. (11) coroborat cu art. 516 alin. (7) din Codul de procedură civilă, au fost decelate orientările jurisprudențiale prezentate în continuare. 20. Într-o orientare jurisprudențială s-a apreciat că, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 539 din Codul de procedură penală, față de efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 136/2021, în ipoteza unei privări de libertate în cursul unui proces penal finalizat prin soluția definitivă de achitare, soluția de achitare nu este suficientă pentru acordarea despăgubirilor, fiind necesar ca nelegalitatea măsurii privative de libertate să fi fost stabilită în conformitate cu prevederile art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, în acord cu Decizia de recurs în interesul legii nr. 15/2017.21. Într-o altă orientare jurisprudențială, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 539 din Codul de procedură penală, față de efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 136/2021, prin care a fost extins domeniul de aplicare a prevederilor respective și la situațiile de deținere nedreaptă, s-a apreciat că, în ipoteza unei privări de libertate în cursul unui proces penal finalizat prin soluția definitivă de achitare, soluția de achitare este suficientă prin ea însăși pentru acordarea de despăgubiri persoanei private de libertate, fără a fi necesar ca nelegalitatea măsurii privative de libertate să fi fost stabilită în conformitate cu Decizia de recurs în interesul legii nr. 15/2017. B. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție22. Prin Decizia nr. 15 din 18 septembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 935/1/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 946 din 29 noiembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, caracterul nelegal al măsurilor preventive privative de libertate trebuie să fie constatat explicit prin actele jurisdicționale prevăzute în cuprinsul acestuia, iar hotărârea judecătorească de achitare, prin ea însăși, nu poate constitui temei al stabilirii caracterului nelegal al măsurii privative de libertate.VII. Jurisprudența Curții Constituționale23. Prin Decizia nr. 136 din 3 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 12 mai 2021, Curtea Constituțională a constatat că soluția legislativă din cuprinsul art. 539 din Codul de procedură penală, care exclude dreptul la repararea pagubei în cazul privării de libertate dispuse în cursul procesului penal soluționat prin clasare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală, sau achitare este neconstituțională, întrucât încalcă art. 1 alin. (3), art. 23 alin. (1) și art. 52 alin. (3) teza întâi din Constituție.VIII. Raportul asupra chestiunii de drept24. Prin raportul asupra chestiunii de drept, întocmit conform art. 520 alin. (11) coroborat cu art. 516 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este admisibilă și a fost propus și motivat proiectul soluției ce se propune a fi dată sesizării.IX. Considerentele Înaltei CurțiA. Cu privire la admisibilitatea sesizării25. Din cuprinsul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă se desprind condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite cumulativ, și anume:a) existența unei cauze aflate în curs de judecată;b) cauza care face obiectul judecății să se afle pe rolul Înaltei Curți, al unei curți de apel sau al unui tribunal;c) instanțele mai sus menționate să judece cauza în ultimă instanță;d) să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei;e) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate;f) această chestiune să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii sau al unei statuări anterioare a Înaltei Curți.26. Aceste condiții sunt îndeplinite, pentru considerentele arătate în continuare.27. Astfel, litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, aflându-se pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă, care este învestită cu judecarea unui recurs împotriva unei decizii pronunțate în apel, cauza având ca obiect despăgubiri civile provenite dintr-un proces penal. Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 cu referire la art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă judecă în ultimă instanță, hotărârea pronunțată fiind definitivă.28. În contextul în care recurentului nu i s-a recunoscut, în fazele procesuale anterioare, dreptul la despăgubiri derivate dintr-un proces penal finalizat printr-o soluție de achitare, ca urmare a interpretării dispozițiilor art. 539 din Codul de procedură penală prin raportare la două decizii cu forță obligatorie, aparținând Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv Curții Constituționale, iar partea menționată a criticat, în calea de atac, raționamentul juridic al instanțelor referitor la aplicarea deciziilor juxtapuse enunțate, soluționarea cauzei depinde de chestiunile de drept ce se solicită a fi lămurite.29. Problemele de drept vizate de sesizare prezintă caracter de noutate, în condițiile în care Decizia Curții Constituționale nr. 136/2021 a fost pronunțată relativ recent, iar instanțele nu au dat încă o interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 539 din Codul de procedură penală, din perspectiva hotărârii instanței de contencios constituțional, la nivel jurisprudențial, de o anumită întindere sau consistență. De asemenea, prezintă și un anumit grad de dificultate, hotărârile judecătorești și punctele de vedere exprimate de instanțe, sensibil egale, fiind diferite în legătură cu dreptul la despăgubiri al unei persoane care a fost supusă unei măsuri privative de libertate în cursul unui proces finalizat printr-o hotărâre de achitare pentru unul sau mai multe dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală. În plus, gradul de dificultate rezidă și din aparentul înțeles diferit al celor două instanțe care au pronunțat deciziile obligatorii în legătură cu relevanța hotărârii de achitare în ce privește dreptul la despăgubiri solicitat în temeiul art. 539 din Codul de procedură penală. 30. Evidențele consultate relevă lipsa unei statuări anterioare a Înaltei Curți asupra chestiunii de drept, precum și faptul că aceasta nu formează obiect al unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.B. Cu privire la fondul chestiunilor de drept a căror dezlegare se solicită31. Cu privire la fondul chestiunii de drept se solicită, în primul rând, dezlegarea problemei dacă, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 539 din Codul de procedură penală, raportat la efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 136/2021, soluția de achitare este suficientă pentru acordarea despăgubirilor cuvenite unei persoane care a fost arestată preventiv, în ipoteza în care procesul penal, în cursul căruia a fost arestată, s-a soluționat printr-o hotărâre definitivă de achitare și fără ca nelegalitatea măsurii preventive privative de libertate să fi fost constatată în conformitate cu Decizia de recurs în interesul legii nr. 15/2017.32. În al doilea rând, în aceeași ipoteză, se solicită dezlegarea chestiunii de drept - dacă noțiunile „caracterul injust sau nedrept al măsurilor preventive privative de libertate“ și „netemeinicia acuzației în materie penală“ constituie criterii autonome care dau dreptul persoanei respective la repararea pagubei.33. Se constată că, prin conținutul său, art. 539 din Codul de procedură penală, citat la paragraful 10 din prezenta decizie, consacră dreptul la repararea pagubei al persoanei față de care s-a dispus, în mod nelegal, o măsură preventivă privativă de libertate sau o altă măsură cu efect similar, neprevăzută de lege. Determinat de reglementarea acesteia în Codul de procedură penală, procedura reparării pagubei materiale sau a daunei morale în caz de privare nelegală de libertate constituie o procedură specială în raport cu răspunderea civilă delictuală reglementată în Codul civil. 34. În interpretarea, în vederea aplicării unitare, a dispozițiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 15/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că nelegalitatea măsurii preventive privative de libertate trebuie să fie constatată explicit prin actele jurisdicționale prevăzute în cuprinsul acestuia, iar hotărârea judecătorească de achitare, prin ea însăși, nu poate constitui temei al stabilirii caracterului nelegal al măsurii privative de libertate.35. Textul art. 539 din Codul de procedură penală a fost declarat parțial neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 136/2021, constatându-se neconstituționalitatea soluției legislative care exclude dreptul la repararea pagubei în cazul privării de libertate dispuse în cursul procesului penal soluționat prin clasare sau achitare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală.36. Excepția a fost invocată într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni pentru repararea pagubei formulate împotriva statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, acțiune întemeiată, în esență, pe faptul că autorul excepției de neconstituționalitate a fost supus unor măsuri preventive privative de libertate în cursul procesului penal, însă a fost achitat definitiv.37. Curtea Constituțională a avut de analizat critica potrivit căreia reglementarea dreptului la repararea pagubei în concepția art. 539 din Codul de procedură penală este mult prea restrictivă, deoarece condiționează acest drept numai de criteriul nelegalității privării de libertate și refuză luarea în considerare a unui criteriu alternativ, cu caracter complinitor, care să valorifice soluția de achitare pronunțată - și, implicit, pe cea de clasare dată conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală -, indiferent de modul în care a fost dispusă măsura privativă de libertate în cursul procesului penal.38. Analizând această critică, instanța de contencios constituțional a considerat că, „având în vedere obligația statului de a valoriza dreptatea, încălcarea inviolabilității libertății individuale în cazul analizat constituie o eroare judiciară în sensul art. 52 alin. (3) teza întâi din Constituție, dar nu din perspectiva aprecierii judecătorului cauzei care s-a bazat pe materialul probator existent în cauză, ci din perspectiva soluției procesului. Astfel, este inadmisibil ca o persoană achitată să continue să suporte stigmatul privării de libertate la care a fost supusă, fără a i se face o necesară reparație atât materială, cât și morală. De aceea, condiționarea dreptului la despăgubiri strict de caracterul nelegal al măsurii privative de libertate este de natură să limiteze sfera de aplicare a dispozițiilor art. 52 alin. (3) teza întâi coroborat cu art. 23 alin. (1) și art. 1 alin. (3) din Constituție în condițiile în care, în temeiul acestor dispoziții constituționale, și soluția de achitare/clasare dată pe fondul acuzației în materie penală angajează răspunderea statului pentru privarea de libertate“ (paragraful 44 din Decizia Curții Constituționale nr. 136/2021).39. În urma analizei efectuate, Curtea Constituțională a conchis că, „întrucât un text de lege nu poate restrânge sfera de aplicabilitate a unor prevederi constituționale și nu poate avea prevalență în raport cu o normă de rang constituțional, unei soluții de achitare/clasare date într-un proces penal pentru motivele antereferite trebuie să i se confere aceeași finalitate reparatorie din moment ce ea dovedește încălcarea aceleiași valori constituționale - inviolabilitatea libertății individuale a persoanei - precum în cazul nerespectării normelor legale privind luarea/prelungirea/menținerea măsurii preventive privative de libertate. Este adevărat că situația analizată nu reprezintă un caz de privare nelegală de libertate, însă, având în vedere că ambele ipoteze sunt menite să apere aceleași valori constituționale (dreptatea, libertatea individuală, legalitatea), înseamnă că persoanei căreia i s-a încălcat inviolabilitatea libertății individuale trebuie să i se recunoască și să beneficieze de aceeași protecție. De aceea, Curtea constată că situația analizată reprezintă un caz de privare nedreaptă de libertate, ipoteză în care dreptul la despăgubiri al persoanei nu poate fi anihilat. Prin urmare, juxtapunerea celor două ipoteze antereferite în conținutul art. 539 din Codul de procedură penală reflectă dimensiunea plenară și corectă a prevederilor art. 52 alin. (3) teza întâi din Constituție, tratamentul lor juridic sub aspectul felului și întinderii reparației, precum și al acțiunii pentru repararea pagubei fiind, astfel, identic“ (paragraful 45 din Decizia Curții Constituționale nr. 136/2021).40. Sesizarea prealabilă de față caută răspunsul la întrebarea în ce condiții textul art. 539 din Codul de procedură penală, sancționat de către Curtea Constituțională, conferă dreptul la despăgubiri nu doar în ipoteza constatării caracterului nelegal al privării de libertate în cursul procesului penal, deci a unei privări nelegale de libertate, ci și în ipoteza unei privări nedrepte de libertate, adică atunci când procesul în care persoana a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate legale s-a finalizat definitiv prin clasare sau achitare, în cazurile reglementate de art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală. 41. În concret, se solicită dezlegarea chestiunii de drept dacă soluția de achitare este suficientă prin ea însăși pentru acordarea de despăgubiri persoanei supuse măsurii preventive privative de libertate și, ulterior, achitate.42. Este de observat că întrebarea instanței de trimitere nu vizează interpretarea deciziei Curții Constituționale, ci efectiva aplicare a textului de lege sancționat de către instanța de contencios constituțional. De altfel, această posibilitate răzbate din jurisprudența Curții Constituționale.43. Astfel, în considerentele Deciziei nr. 358 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022, Curtea Constituțională a apreciat că „este important a stabili în ce măsură norma sancționată prin decizia pronunțată de către instanța de contencios constituțional este aptă să funcționeze fără intervenția ulterioară a legiuitorului, într-o manieră care să nu permită arbitrarul sau o aplicare diferențiată de la caz la caz. Cu alte cuvinte, trebuie analizat dacă ansamblul legislativ pe care considerentele și dispozitivul unei decizii a Curții Constituționale se grefează oferă toate elementele necesare aplicării acestuia într-un mod previzibil, în ciuda pasivității legiuitorului“ (paragraful 54 din decizie).44. Potrivit clasificării, operate și exemplificate în considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 358 din 26 mai 2022, în categoria deciziilor prin care instanța de contencios constituțional a sancționat o soluție legislativă se pot identifica: (i) decizii ce se referă la lipsa din legislație a unor condiții ce trebuie îndeplinite sau a unor situații ce ar fi trebuit prevăzute; (ii) decizii ce au în vedere soluția legislativă ce reiese din utilizarea în cuprinsul unui text a unei sintagme; (iii) decizii ce sancționează omisiunea de incriminare a unei fapte; (iv) decizii ce sancționează lipsa căii de atac.45. Evident, Decizia Curții Constituționale nr. 136/2021 face parte din categoria deciziilor ce sancționează o soluție legislativă, pentru lipsa unei situații ce ar fi trebuit prevăzute de către legiuitor în cuprinsul art. 539 din Codul de procedură penală, instanța de contencios constituțional statuând că, în privința unei măsuri preventive privative de libertate, ipotezei unei soluții de achitare sau de clasare date într-un proces penal trebuie să i se confere aceeași finalitate reparatorie precum ipotezei nerespectării normelor legale privind măsura preventivă privativă de libertate.46. Astfel, pe lângă existența dreptului la repararea pagubei în cazul privării nelegale de libertate în cursul procesului penal, decizia constată existența constituțională a dreptului la repararea pagubei în cazul privării legale de libertate în cursul procesului penal soluționat prin clasare sau achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală.47. Ca atare, se constată că ansamblul normativ în vigoare permite aplicarea, într-un mod previzibil și unitar, a dispozițiilor art. 539 din Codul de procedură penală, astfel cum a fost sancționat de către Curtea Constituțională.48. De altfel, în conținutul considerentelor de la paragraful 45 al Deciziei nr. 136/2021, Curtea Constituțională a remarcat că „juxtapunerea celor două ipoteze antereferite în conținutul art. 539 din Codul de procedură penală reflectă dimensiunea plenară și corectă a prevederilor art. 52 alin. (3) teza întâi din Constituție, tratamentul lor juridic sub aspectul felului și întinderii reparației, precum și al acțiunii pentru repararea pagubei fiind, astfel, identic“.49. Așadar, „în ipoteza privării de libertate dispuse în cursul procesului penal soluționat prin clasare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală, sau achitare, valorificarea dreptului la repararea pagubei în fața instanței civile va avea ca temei respectiva ordonanță de clasare sau hotărâre judecătorească de achitare“ (paragraful 54 din Decizia Curții Constituționale nr. 136/2021).50. În consecință, soluțiile de clasare sau de achitare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală, rămase definitive, sunt suficiente pentru valorificarea dreptului la repararea pagubei în fața instanței civile, ceea ce determină un răspuns afirmativ la prima întrebare din sesizarea prealabilă.51. În același timp, soluțiile de clasare sau de achitare, întemeiate pe vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală, dovedesc caracterul neîntemeiat sau nedrept al acuzației penale și au ca efect reținerea caracterului injust sau nedrept al măsurilor preventive privative de libertate luate în mod legal împotriva persoanei în cauză, în cursul procesului penal. De aceea, noțiunile caracterul injust sau nedrept al măsurilor preventive privative de libertate și netemeinicia acuzației în materie penală constituie criterii autonome care conferă dreptul la repararea pagubei.52. Prin urmare, răspunsul la cea de-a doua întrebare formulată prin sesizarea prealabilă este afirmativ.53. De asemenea, cele două decizii obligatorii, Decizia de recurs în interesul legii nr. 15/2017, respectiv Decizia Curții Constituționale nr. 136/2021, nu oferă o viziune diferită asupra relevanței hotărârii de achitare în ce privește dreptul la despăgubiri, întrucât se raportează la situații distincte în care se pretinde un asemenea drept. Decizia de recurs în interesul legii se referă la ipoteza arestării nelegale, caz în care hotărârea de achitare, prin ea însăși, nu are valoare din perspectiva dreptului la despăgubiri, dacă arestarea nelegală nu s-a constatat în condițiile art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, în timp ce decizia Curții Constituționale are în vedere ipoteza arestării injuste, demonstrate tocmai prin hotărârea de achitare în cazurile reglementate la art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din același cod. Prin urmare, cele două decizii converg în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 539 din Codul de procedură penală, evident, însă, pe laturi diferite. 54. Pentru toate argumentele mai sus expuse, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:Admite sesizarea formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă, în Dosarul nr. 5.637/105/2019, și, în consecință, stabilește:În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 539 din Codul de procedură penală, față de efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 136 din 3 martie 2021, în ipoteza unei privări de libertate în cursul unui proces penal finalizat prin soluție definitivă de achitare, fără ca nelegalitatea măsurii privative de libertate să fi fost stabilită în conformitate cu Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 15 din 18 septembrie 2017, soluția de achitare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală, este suficientă prin ea însăși pentru acordarea de despăgubiri persoanei private de libertate și, ulterior, achitate.În acest context, „caracterul injust/nedrept al măsurilor privative de libertate“, respectiv „netemeinicia acuzației în materie penală“ constituie criterii autonome care dau dreptul persoanei în cauză la repararea pagubei și care extind sfera de aplicare a dispozițiilor art. 539 din Codul de procedură penală.Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 ianuarie 2023.
PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
judecător CORINA-ALINA CORBU
Magistrat-asistent,
Bogdan Georgescu-----
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari