DECIZIE nr. 32 din 30 ianuarie 2023privind modificarea, pe baza indicelui de inflație stabilit la nivel național, a remunerației cuvenite producătorilor de fonograme, prevăzută la pct. 1 subpct. (5) din Metodologia privind reproducerea fonogramelor publicate în scop comercial, destinate exclusiv comunicării publice în scop ambiental și lucrativ, prevăzută în protocolul publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 192/2007
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 9 februarie 2023
În conformitate cu dispozițiile art. 167 și art. 181 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare,având în vedere:– Adresa Uniunii Producătorilor de Fonograme din România - Asociația pentru Drepturi Conexe - UPFR nr. 995 din 25.01.2023, înregistrată la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) cu nr. RGII/341 din 25.01.2023;– Referatul Direcției registre și gestiune colectivă nr. RGII/433 din 30.01.2023,în temeiul prevederilor art. 7 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcționarea, structura personalului și dotările necesare îndeplinirii atribuțiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, cu modificările ulterioare,directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite prezenta decizie. + Articolul 1Se modifică, pe baza indicelui de inflație stabilit la nivel național, remunerația cuvenită producătorilor de fonograme, prevăzută la pct. 1 subpct. (5) din Metodologia privind reproducerea fonogramelor publicate în scop comercial, destinate exclusiv comunicării publice în scop ambiental și lucrativ, prevăzută în protocolul publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 192/2007. + Articolul 2Punctul 1 subpunctul (5) din Metodologia privind reproducerea fonogramelor publicate în scop comercial, destinate exclusiv comunicării publice în scop ambiental și lucrativ, prevăzută în protocolul publicat prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 192/2007 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 6 iunie 2007, se modifică după cum urmează:(5) Remunerația menționată la subpct. (1) se constituie într-o sumă forfetară de 1.396 lei/an, indiferent de numărul fonogramelor reproduse din repertoriul organismului de gestiune colectivă al producătorilor de fonograme, și va fi indexată anual ținându-se cont de indicele de inflație. La această sumă se adaugă TVA. + Articolul 3Prezenta decizie poate fi atacată la instanțele judecătorești de contencios administrativ. + Articolul 4Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare în prima zi a lunii următoare datei publicării.
Directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor,
Andrei-Simion IjacBucurești, 30 ianuarie 2023.Nr. 32.-----
EMITENT |