HOTĂRÂRE nr. 183 din 10 martie 2020privind aprobarea închirierii unor bunuri imobile proprietate publică a statului, aflate în administrarea Administrației Naționale "Apele Române"
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 234 din 23 martie 2020



    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 333 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare, și al art. 33 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul 1(1) Se aprobă închirierea de către Administrația Națională „Apele Române“ a unor bunuri imobile, proprietate publică a statului, aflate în administrarea acesteia, reprezentând terenurile situate în albiile minore ale cursurilor de apă, malurile acestora și cuvetele lacurilor, imobilele construcții, precum și plajele cu destinație turistică ale Mării Negre, ale căror date de identificare sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.(2) Închirierea bunurilor prevăzute la alin. (1) se face prin licitație publică, în condițiile legii.(3) Prețul minim al închirierii se actualizează anual cu indicele prețurilor de consum.  +  Articolul 1^1Se aprobă închirierea de către Administrația Națională «Apele Române» a unor bunuri imobile, proprietate publică a statului, aflate în administrarea acesteia, reprezentând apele maritime interioare, precum și marea teritorială, ale căror date de identificare sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (la 14-01-2022, Actul a fost completat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.283 din 22 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 42 din 14 ianuarie 2022 )  +  Articolul 2(1) Administrația Națională „Apele Române“ are dreptul să rețină o cotă-parte de 50% din sumele percepute din închirierea acestor bunuri, iar diferența de 50% se face venit la bugetul de stat.(2) Sumele încasate de către Administrația Națională „Apele Române“, potrivit alin. (1), reprezintă venituri proprii și se utilizează în scopuri de investiții pentru dezvoltarea infrastructurii de management cantitativ și calitativ al bazinelor hidrografice ale cursurilor de apă din România, respectiv plaja Mării Negre.  +  Articolul 3Exploatarea resursei minerale, conform destinației menționate în anexă, se realizează cu respectarea prevederilor Legii minelor nr. 85/2003, cu modificările și completările ulterioare, respectiv ale Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare. (la 14-01-2022, Actul a fost completat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.283 din 22 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 42 din 14 ianuarie 2022 )
    PRIM-MINISTRU
    LUDOVIC ORBAN
    Contrasemnează:
    Ministrul mediului, apelor și pădurilor,
    Costel Alexe
    Ministrul economiei, energiei și mediului de afaceri,
    Virgil-Daniel Popescu
    Ministrul finanțelor publice,
    Vasile-Florin Cîțu
    București, 10 martie 2020.Nr. 183.  +  ANEXĂ
    DATELE DE IDENTIFICARE
    ale bunurilor imobile, proprietate publică a statului, aflate în administrarea Administrației Naționale „Apele Române“, reprezentând terenurile situate în albiile minore ale cursurilor de apă, malurile acestora și cuvetele lacurilor, imobilele construcții, precum și plajele cu destinație turistică ale Mării Negre pentru care se aprobă închirierea
    Nr. crt.Nr. M.F.P.Codul de clasificareDenumireaValoarea de inventar(lei)Descrierea bunului propus spre închiriereValoarea bunului care se închiriază (lei)AdresaPrețul minim de pornire mp/lună (lei)DurataDestinația
    012345678910
    ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ ARGEȘ-VEDEA
    163763 parțial8.03.01BH Vedea cu toți afluenții de ordinele I-VI Lungime 599 km, suprafața = 8 kmp8.000.000CF nr. 14693 UAT Ungheni, S = 253.808 mp, teren extravilan albia râului Teleorman, județul Argeș253.808Țara: România, județul Argeș0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 7 UAT Lunca Corbului, S = 15.935 mp, teren intravilan albia râului Cotmeana, județul Argeș15.935Țara: România, județul Argeș0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    263845 parțial8.03.01BH Călmățui DAAV județele Teleorman și Olt L = 330 km, S = 45,2 kmp45.200.000CF nr. 22807 UAT Turnu Măgurele, S = 1.876 mp, teren extravilan, pârâul Călmățui, județul Teleorman1.876Țara: România, județul Teleorman 0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    364079 parțial8.17.02Lac acumulare Bascov și stație pompare râu Argeș, S = la NNR = 199.3 ha; S = la nivelul coronamentului = mc; S = expropriată = mp; CF = V = 1.5 mil. m21.936.846CF nr. 80391 UAT Budeasa, S = 8.696 mp, TDH, județul Argeș140.879Țara: România, județul Argeș, comuna Budeasa0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    464080 parțial8.17.03Acumulare. Budeasa și clădire administrativă - râul Argeș S = expropriată = mp; S = la nivelul coronamentului = mp; CF = Stotală = 4.477.664 mp, St = 1.176.772 mp, Sconstr_C1dig = 95.132 mp, CF nr. 80.958, UAT Merișani, St = 31 mp, CF nr. 80956, UAT Merișani, St = 57 mp, CF nr. 80.957, UAT Merișani, St = 440 mp, CF nr. 84404, UAT Bascov, St = 32 mp, CF nr. 84.771, UAT Bascov, St = 1.602.862 mp, Sconstr_C1 dig_mal_drept = 127.030 mp, CF nr. 84.772, UAT Bascov, St = 1.697.470 mp, Sconstr_C1 dig = 26.891 mp, Sconstr_C2 dig = 29.164 mp, Sconstr_C3 magazie = 22 mp, Sconstr_C4 atelier_mecanic = 93 mp, Sconstr_C5-batardou = 321 mp, Sconstr_C6 priză_mal_stâng = 23 mp, Sconstr_C7 punct_comandă = 36 mp, Sdesf_C7 punct_comandă = 72 mp, clădire tip P + 1, Sconstr_C8 priză_mal_drept = 405 mp, CF nr. 81087, UAT Budeasa 102.953.258CF nr. 80958 UAT Merișani, S = 1.176.772 mp, teren extravilan, județul Argeș27.057.080Țara: România, județul Argeș, comuna Merișani0,01310 ani piscicultură în regim natural nefurajat
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice
    CF nr. 84772 UAT Bascov, S = 1.602.862 mp, teren extravilan, județul Argeș36.854.008Țara: România, județul Argeș, comuna Bascov0,01310 ani piscicultură în regim natural nefurajat
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice
    CF nr. 84404 UAT Bascov, S = 440 mp, teren extravilan, județul Argeș10.117Țara: România, județul Argeș, comuna Bascov 0,01310 ani piscicultură în regim natural nefurajat
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice
    564082 parțial8.17.02Lac acumulare Prundu pe râul Argeș S = la NNR = 110 ha mc; S = la nivelul coronamentului = mc; S = expropriată = mp; CF = V = 3.3 mil mc, Steren = 1.502.685 mp, inclusiv construcțiile C16-C26; municipiul Pitești, localitatea Ștefănești 38.383.352CF nr. 82246 UAT Ștefănești, S = 74.536 mp, teren extravilan, județul Argeș1.903.886Țara: România, județul Argeș, orașul Ștefănești, municipiul Pitești0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    CF nr. 81418 UAT Ștefănești, S = 90.991 mp, teren extravilan acumularea Pitești, județul Argeș2.324.199Țara: România, județul Argeș, orașul Ștefănești, municipiul Pitești0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    664086 parțial8.17.03Acumulare Rusciori Suprafață = 74 ha, Vt = 3.85 mil. mc., Vat = 2.53 mil. mc. 3.629.920CF nr. 50973 UAT Scornicești, S = 202.912 mp, teren extravilan aferent acumulare Rusciori, județul Olt996.298Țara: România, județul Olt, orașul Scornicești0,00310 ani piscicultură în regim natural nefurajat
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    CF nr. 51038 UAT Scornicești, S = 13.128 mp, teren extravilan, județul Olt64.458Țara: România, județul Olt, orașul Scornicești0,00310 ani piscicultură în regim natural nefurajat
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    CF nr. 50193 UAT Poboru, S = 165.554 mp, teren extravilan aferent acumulare Rusciori, județul Olt812.870Țara: România, județul Olt, orașul Scornicești0,00310 ani piscicultură în regim natural nefurajat
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    764087 parțial8.17.03Baraj mobil Bilciurești și canton Bilciurești - râul Ialomița S = expropriată = mp; S = la nivelul coronamentului = mp; CF = 70211, UAT Cojasca, St-canton = 4.896 mp, Q = 8 mc/s, 2 stavile cilindrice, canton P + 1, cărămidă, suprafață = 70 mp, sd = 146 mp, Lderiv = 9,6 km, Stot = 0,48 ha 31.791.296CF nr. 70211 UAT Cojasca, canton S = 4.896 mp, teren intravilan, localitatea Cojasca, județul Dâmbovița6.493Țara: România, județul Dâmbovița, comuna Cojasca0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement, agrement și alte activități economice
    864090 parțial8.17.03Acumulare Plumbuita Vt = 1.5 mil. mc., Vat = 0.4 mil. mc. S = 55 ha 1.144.746CF nr. 231718 București, S = 417.100 mp, teren intravilan aferent acumulare Plumbuita, București, sectorul 2867.568Țara: România, municipiul București, sectorul 2, str. Petricani A.B.A. Argeș-Vedea0,01310 ani piscicultură,
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    9650018.28.01Clădire sediu Potcoava (at. rep. depozit carb. magazie, gard, antenă), S = teren = 2.468 mp; S = construită = S_C1-canton = 109 mp, S_C3-atelier = 75 mp, S_C4-depozit = 48 mp, S_C5 magazie = 30 mp; S = desfășurată = S_C1 canton = 109 mp, S_C3 atelier = 75 mp, S_C4 depozit = 48 mp, S_C5 magazie = 30 mp; tip clădire = P ;CF = 50201, S = utilă = mp; UAT Potcoava18.690CF nr. 50201 UAT Potcoava, S = 2.468 mp, teren intravilan, S = construită = S_C1-canton = 109 mp, S_C3-atelier = 75 mp, S_C4-depozit = 48 mp, S_C5 magazie = 30 mp; S = desfășurată = S_C1 canton = 109 mp, S_C3 atelier = 75 mp, S_C4 depozit = 48 mp, S_C5 magazie = 30 mp; tip clădire = P; localitatea Potcoava, județul Olt18.690Țara: România, județul Olt, comuna Potcoava0,23010 ani construcții provizorii și alte activități economice
    10650028.28.01Punct colectare date Costești (sediu, magazii, atelier, gard, antenă) S = teren = 2.048 mp; S = construită = C1 canton = 206 mp, C2 anexă = 68 mp, C3-wc = 5 mp; S = desfășurată = C1-canton = 206 mp, C2-anexă = 68 mp, C3wc = 5 mp; tip clădire = P; CF = 80946, UAT Costești; S = utilă = mp20.245CF nr. 80946 UAT Costești, S = 2.048 mp, teren intravilan, S = construită = C1 canton = 206 mp, C2 anexă = 68 mp, C3-wc = 5 mp; S = desfășurată = C1-canton = 206 mp, C2-anexă = 68 mp, C3 wc = 5 mp; tip clădire = P; localitatea Costești, județul Argeș20.245Țara: România, județul: Argeș, orașul Costești 0,23010 ani construcții provizorii și alte activități economice
    11650038.28.01Canton Snagov și drum de acces canton S = teren = 9.517 mp; S = construită = C1 canton = 123 mp, C2 = 75 mp, C3 = 66 mp, C4 = 69 mp, C5 = 103 mp, C6 = 43 mp; S = desfășurată = C1-canton = 246 mp, C2 = 75 mp, C3 = 66 mp, C4 = 69 mp, C5 = 103 mp, C6 = 43 mp; tip clădire = P + 1 ; CF = 50991, UAT Gruiu ;S = utilă = mp122.977CF nr. 50991 UAT Gruiu, S = 9.517 mp , teren intravilan, S = construită = C1 canton = 123 mp, C2 = 75 mp, C3 = 66 mp, C4 = 69 mp, C5 = 103 mp, C6 = 43 mp; S = desfășurată = C1-canton = 246 mp, C2 = 75 mp, C3 = 66 mp, C4 = 69 mp, C5 = 103 mp, C6 = 43 mp; tip clădire = P + 1 , localitatea Sântu Florești, județul Ilfov122.977Țara: România, județul Ilfov, comuna Gruiu0,23010 aniconstrucții provizorii și alte activități economice
    12650048.28.01Canton Căldărușani și drum de acces, canton tehnologic; S = teren = 1.326 mp; S = construită = C1 = 101 mp, C2 = 71 mp, C3 = 8 mp, C4 = 1 mp, C5 = 3 mp, C6 = 2 mp; S = desfășurată = C1 = 202 mp, C2 = 71 mp, C3 = 8 mp, C4 = 1 mp, C5 = 3 mp, C6 = 2 mp; tip clădire = P + 1 ;CF = 50248, UAT Grădiștea ; S = utilă = mp130.838CF nr. 50248 UAT Grădiștea, S = 1.326 mp, teren extravilan, S = construită = C1 = 101 mp, C2 = 71 mp, C3 = 8 mp, C4 = 1 mp, C5 = 3 mp, C6 = 2 mp; S = desfășurată = C1 = 202 mp, C2 = 71 mp, C3 = 8 mp, C4 = 1 mp, C5 = 3 mp, C6 = 2 mp; tip clădire = P + 1, județul Ilfov130.838Țara: România, județul Ilfov, comuna Grădiștea0,23010 ani construcții provizorii și alte activități economice
    13650068.28.01Canton Cocani Steren = 1.020 mp; S = construită = C1canton = 123 mp, C2-anexă = 4 mp, C3-anexă = 14 mp, C4anexă = 18 mp, C5-anexă = 50 mp, C6-anexă = 16 mp, C7anexă = 10 mp; S = desfășurată = C1-canton = 351 mp, C2-anexă = 4 mp, C3anexă = 14 mp, C4-anexă = 18 mp, C5-anexă = 50 mp, C6 anexă = 16 mp, C7-anexă = 10 mp; tip clădire = P + 1 + M; CF = 73551, UAT Crevedia; S = utilă = mp69.484CF nr. 73551 UAT Crevedia, S = 1.020 mp, teren intravilan, S = construită = C1canton = 123 mp, C2-anexă = 4 mp, C3-anexă = 14 mp, C4 anexă = 18 mp, C5-anexă = 50 mp, C6-anexă = 16 mp, C7anexă = 10 mp; S = desfășurată = C1-canton = 351 mp, C2-anexă = 4 mp, C3anexă = 14 mp, C4-anexă = 18 mp, C5-anexă = 50 mp, C6 anexă = 16 mp, C7-anexă = 10 mp; tip clădire = P + 1 + M; localitatea Cocani, județul Dâmbovița69.484Țara: România, județul Dâmbovița, comuna Crevedia0,23010 aniconstrucții provizorii și alte activități economice
    1465018 parțial8.28.01Canton Ilfoveni S = teren = 17.600 mp; S = construită = 108 mp; S = desfășurată = mp; tip clădire = P ;CF = ; S = utilă = mp115.937CF nr. 70689 UAT Nucet, S = 1.761 mp, teren intravilan, localitatea Ilfoveni11.605Țara: România, județul Dâmbovița, comuna Nucet0,23010 aniconstrucții provizorii și alte activități economice
    15650258.28.01Canton Tânganu și drum tehnologic S = teren = 1.380 mp; S = construită = C1 canton = 111 mp; S = desfășurată = C1-canton = 333 mp; tip clădire = P + 2; CF = 21353, UAT Fundeni; S = utilă = mp1.322.833CF nr. 21353 UAT Fundeni, S = 1.380 mp, teren extravilan, S = construită = C1 canton = 111 mp; S = desfășurată = C1-canton = 333 mp; tip clădire = P+2 ; județul Călărași1.322.833Țara: România, județul Călărași, comuna Fundeni0,23010 aniconstrucții provizorii și alte activități economice
    16106167 parțial8.03.01BH Vedea și afluenții de ordinele I-VI, lungimea = 954 km, suprafață lucii de apă = 37.7 kmp37.700.000CF nr. 22019 UAT Peretu, S = 60.563 mp, teren extravilan, râul Vedea, județul Teleorman60.563Țara: România, județul Teleorman0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 20545 UAT Vedea, S = 19.743 mp, teren extravilan, curs râu Vedea, județul Teleorman19.743Țara: România, județul Teleorman0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 15010 UAT Mârzănești, S = 487.909 mp, teren extravilan, râul Teleorman, județul Teleorman487.909Țara: România, județul Teleorman0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 15011 UAT Mârzănești, S = 10.674 mp, teren extravilan, râul Viștea, județul Teleorman10.674Țara: România, județul Teleorman0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 15012 UAT Mârzănești, S = 18.138 mp, teren extravilan, râul Gabru, județul Teleorman18.138Țara: România, județul Teleorman0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 15013 UAT Mârzănești, S = 6.200 mp, teren extravilan, râul Valea lui Mihalache, județul Teleorman6.200Țara: România, județul Teleorman0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    17106170 parțial8.03.01BH Vedea cu afluenții de ordinele I-VI, lungimea = 471 km, suprafața = 10,5 kmp10.500.000CF nr. 50684 UAT Poboru, S = 370 mp, teren extravilan, râul Plapcea, județul Olt370Țara: România, județul Olt0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare , agrement , agrement și alte activități economice
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    18106182 parțial8.03.01BH Ialomița și afluenți I-V, I = 177 km, suprafața = 153 kmp169.526.179CF nr. 114758, UAT Corbeanca, S = 55.774 mp, teren extravilan, ape curgătoare, județul Ilfov61.909Țara: România, județul Ilfov0,0502 aniîndepărtare material aluvionar
    0,23010 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare, agrement, activități economice
    0,00510 aniacvacultură în ape dulci
    CF nr. 59895, UAT Periș, S teren = 96.460 mp, teren extravilan, ape curgătoare, județul Ilfov106.8790,0552 aniîndepărtare material aluvionar
    19106214 parțial8.03.01BH Dunăre aferent DAAV, l = 138 km, suprafața = 41,8 kmp41.800.000CF nr. 30708 UAT Oinacu, S = 440 mp, teren extravilan, pârâul Oncești, județul Giurgiu440Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 31639 UAT Putineiu, S = 165 mp, teren extravilan, pârâul Ciuvica, județul Giurgiu165Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 31637 UAT Putineiu, S = 240 mp, teren intravilan, pârâul Ciuvica, județul Giurgiu240Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    20106222 parțial8.03.01BH Argeș cu afluenții I-VI, l = 1.863 km, suprafața = 53,5 kmp26.614.900CF nr. 81367 UAT Mălureni, S = 45.359 mp, teren extravilan, râul Valea Cheii, județul Argeș22.680Țara: România, județul Argeș0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 81932 UAT Mihăești, S = 293.424 mp, teren extravilan, râul Târgului146.712Țara: România, județul Argeș0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 80011 UAT Cetățeni, S = 1.675 mp, teren intravilan, localitatea Cetățeni, județul Argeș838Țara: România, județul Argeș0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 81125 UAT Albeștii de Argeș, S = 2.306 mp, teren extravilan, județul Argeș1.153Țara: România, județul Argeș0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 81124 UAT Albeștii de Argeș, S = 1.884 mp, teren extravilan, județul Argeș942Țara: România, județul Argeș0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 81126 UAT Albeștii de Argeș, S = 1.663 mp, teren intravilan, localitatea Dobrotu, județul Argeș832Țara: România, județul Argeș0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 81540 UAT Lerești, S = 499 mp, teren extravilan, râul Bătrâna250Țara: România, județul Argeș0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    21106223 parțial8.03.018.03.01BH Argeș cu afluenții de ordinele I-VI, județul Dâmbovița, L = 1.086 km, S = 44 kmp31.309.600CF nr. 71157 UAT Nucet, S = 87.961 mp, teren extravilan, județul Dâmbovița62.452Țara: România, județul Dâmbovița 0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    CF nr. 71620 UAT Gura Șuții, S = 14.234 mp, teren extravilan, râul Dâmbovița, județul Giurgiu10.106Țara: România, județul Dâmbovița 0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    CF nr. 71630 UAT Gura Șuții, S = 13.254 mp, teren extravilan, râul Dâmbovița9.410Țara: România, județul Dâmbovița 0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    22106226 parțialBH Argeș și afluenții I-VI, l = 714 km, S = 50,8 kmp50.800.000CF nr. 31729 UAT Grădinari, S = 950 mp, teren extravilan, râul Sabar, județul Giurgiu950Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 35426 UAT Bolintin-Deal, S = 1.189 mp, teren extravilan, derivație Argeș-Dâmbovița, județul Giurgiu1.189Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 35427 UAT Bolintin-Deal, S = 1.294 mp, teren intravilan, râul Sabar1.294Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 31128 UAT Găiseni, S = 2.823 mp, teren extravilan, derivația Brezoaele, județul Giurgiu2.823Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 33263 UAT Ulmi, S = 1.288 mp, teren intravilan, râul Ciorogârla, județul Giurgiu1.288Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 33950 UAT Florești-Stoenești, S = 1.599 mp, teren intravilan, râul Sabar, județul Giurgiu1.599Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 32444 UAT Izvoarele, S = 2.054 mp, teren extravilan, râul Ismar2.054Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 32440 UAT Izvoarele, S = 2.238 mp, teren extravilan, râul Ismar, județul Giurgiu2.238Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 32442 UAT Izvoarele, S = 2.376 mp, teren extravilan, râul Ismar, județul Giurgiu2.376Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 30837 UAT Răsuceni, S = 2.161 mp, teren extravilan, pârâul Valea Porumbenilor, județul Giurgiu2.161Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 35375 UAT Joița, S = 1.124 mp, teren extravilan, râul Dâmbovița1.124Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 33782 UAT Săbăreni, S = 1.580 mp, teren extravilan, râul Ilfov, județul Giurgiu1.580Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 33783 UAT Săbăreni, S = 679 mp, teren extravilan, râul Bâldana, județul Giurgiu679Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 32546 UAT Bucșani, S = 4.142 mp, teren extravilan, râul Dâmbovnic, județul Giurgiu4.142Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 31956 UAT Singureni, S = 376 mp, teren extravilan, râul Bălăria, județul Giurgiu376Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 31955, UAT Singureni, S = 6.579 mp, teren extravilan, râul Neajlov, județul Giurgiu6.579Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 34962 UAT Comana, S = 3.817 mp, teren extravilan, râul Neajlov, județul Giurgiu3.817Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 34961 UAT Comana, S = 325 mp, teren intravilan, râul Gurban, județul Giurgiu325Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 31742 UAT Hotarele, S = 10.388 mp, teren extravilan, râul Argeș, județul Giurgiu10.388Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 32869 UAT Vărăști, S = 911 mp, teren extravilan, râul Cocioc, județul Giurgiu911Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 30599 UAT Isvoarele, S = 160.149 mp, teren extravilan, județul Giurgiu160.149Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 31564 UAT Bulbucata, S = 11.420 mp, teren extravilan și intravilan, localitatea Făcău, județul Giurgiu11.420Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 31879 UAT Stănești, S = 199 mp, teren extravilan, pârâul Ismar199Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 31666 UAT Toporu, S = 1.143 mp, teren extravilan, pârâul Valea lui Damian1.143Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 32214 UAT Izvoarele, S = 497 mp, teren extravilan, pârâul Siliștea497Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 31660 UAT Toporu, S = 1.680 mp, teren intravilan, pârâul Valea Porumbenilor1.680Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 33644 UAT Ghimpați, S = 1.544 mp, teren extravilan, râul Ismar1.544Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 31153 UAT Schitu, S = 1.151 mp, teren extravilan, râul Ismar1.151Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 30777 UAT Crevedia Mare, S = 1.217 mp, teren extravilan, râul Neajlov1.271Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 30620 UAT Mârșa, S = 348 mp, teren extravilan, râul Bratilov348Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 31950 UAT Stoenești, S = 239 mp, teren intravilan, pârâul Racu, localitatea Stoenești239Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 32320 UAT Călugăreni, S = 226 mp, teren intravilan, râul Iordana226Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 30883 UAT Mihai Bravu, S = 273 mp, teren intravilan, râul Dadilovăț273Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 33501 UAT Roata de Jos, S = 1.652 mp, teren extravilan, râul Dâmbovnic1.652Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 33367 UAT Bolintin-Vale, S = 1.206 mp, teren intravilan, râul Sabar1.206Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 33364 UAT Bolintin-Vale, S = 4.024 mp, teren extravilan, râul Argeș4.024Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 30617 UAT Mârșa, S = 588 mp, teren extravilan, râul Milcovăț588Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 30834 UAT Răsuceni, S = 1. 275 mp, teren extravilan, Valea lui Damian, județul Giurgiu1.275Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 38539 UAT Mihăilești, S = 60.187 mp, teren extravilan, județul Giurgiu60.187Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 34362 UAT Buturugeni, S = 1.021 mp, teren extravilan, râul Ilfovăț, județul Giurgiu1.021Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 32153 UAT Băneasa, S = 427 mp, teren extravilan, râul Gurban, județul Giurgiu427Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 33574 UAT Roata de Jos, S = 1.217 mp, teren extravilan, râul Dâmbovnic, județul Giurgiu1.217Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 33067 UAT Ulmi, S = 917 mp, teren extravilan, râul Ciorogârla, județul Giurgiu917Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    CF nr. 32301 UAT Letca Nouă, S = 931 mp, teren extravilan, râul Milcovăț931Țara: România, județul Giurgiu0,0502 ani îndepărtare material aluvionar
    0,23010 ani construcții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 ani acvacultură în ape dulci
    23106232 parțial8.03.01BH Argeș cu afluenții I-VI, l = 151 km, S = 25 kmp25.103.261CF nr. 22720 UAT Fundeni, S = 109.543 mp, teren extravilan, județul Călărași109.543Țara: România, județul Călărași0,0502 aniîndepărtare material aluvionar
    0,23010 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 aniacvacultură în ape dulci
    24106234 parțial8.03.01BH Argeș cu afluenții I-VI, l = 331 km, S = 11,8 kmp11.800.000CF nr. 61 UAT Frăsinet, S = 360.421 mp, teren extravilan HB 312, județul Teleorman360.421Țara: România, județul Teleorman0,0502 aniîndepărtare material aluvionar
    0,23010 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,00510 aniacvacultură în ape dulci
    251128418.03.02Insula Lacul Morii, S_teren = 32.723 mp, inclusiv construcțiile: S_C1_anexa = 17 mp; S_C2_anexa = 15 mp; S_C3_anexa = 13 mp; S_C4_anexa = 252 mp (fântână); S_C5_anexa = 60 mp (foișor)1.521.564CF nr. 216012 București, sectorul 6, S = 32.723 mp, teren intravilan, construcțiile: S_C1_anexa = 17 mp; S_C2_anexa = 15 mp; S_C3_anexa = 13 mp; S_C4_anexa = 252 mp (fântână); S_C5_anexa = 60 mp (foișor); sectorul 6 București1.521.564Țara: România, municipiul București, sectorul 60,01610 anipiscicultură
    0,23010 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    26145273 parțial8.17.03Iazuri decantare nămol Stația tratare Roșu, 2 iazuri, S = 12,15 ha, h dig = 2,5 m, Ldig = 778 m856.508CF nr. 54139 UAT Chiajna, S = 58.547 mp, teren intravilan, localitatea Chiajna412.756Țara: România, județul Ilfov, comuna Chiajna0,23010 aniactivități economice
    27149927 parțial8.17.02Lac de acumulare Mihăilești (inclusiv diguri de contur), râul Argeș , Vat = 72,20 mil. mc, SNNR = 1.030 ha, Ldig m stg. = 11,5 km, Ldig m dr. = 2 km, Ldig m dr. (chiuveta) = 2 km Suprafață la nivelul coronamentului = mc; suprafață expropriată = mp; CF = 2.080.745CF nr. 31604 UAT Grădinari, S = 24.787 mp, teren extravilan, județul Giurgiu38.668Țara: România, județul Giurgiu, Grădinari0,00510 anipiscicultură
    0,23010 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice, sport
    0,0502 aniîndepărtare material aluvionar
    27^163845 parțial8.03.01BH Călmățui DAAV județele Teleorman și Olt, L = 330 km, S = 45,2 kmp45.200.000CF nr. 26817 UAT Ciuperceni, S = 19.968 mp, teren extravilan, fluviul Dunărea, județul Teleorman19.968Țara: România, județul Teleorman0,0522 aniîndepărtare material aluvionar
    1,96510 ani construcții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    0,06710 ani acvacultură în ape dulci, agrement
    CF nr. 26818 UAT Ciuperceni, S = 168.029 mp, teren extravilan, fluviul Dunărea, județul Teleorman168.029Țara: România, județul Teleorman0,0522 ani îndepărtare material aluvionar
    1,96510 ani construcții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    0,01310 ani acvacultură în ape dulci, agrement
    27^264077 parțial8.17.03Acumularea Vâlcele, râul Argeș, suprafață expropriată = mp; suprafață la nivelul coronamentului = mp; CF = v = 51,2 mil. mc, Vat = 9,6 mil. mc, sup. NNR = 445,39 ha90.029.238CF nr. 82181 UAT Merișani, S = 4.219.108 mp, teren extravilan, acumulare Vâlcele, județul Argeș85.283.252Țara: România, județul Argeș, comuna Merișani0,01110 anipiscicultură în regim natural nefurajat
    1,96510 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare, activități economice
    0,0552 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 82210 UAT Merișani, S = 8.254 mp, teren extravilan, județul Argeș166.843Țara: România, județul Argeș, comuna Merișani0,01110 anipiscicultură în regim natural nefurajat
    1,96510 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare, activități economice
    0,0552 aniîndepărtare material aluvionar
    27^3106222 parțial8.03.01BH Argeș cu afluenții I-VI, L = 1.863 km, s = 53,5 kmp26.614.900CF nr. 81937 UAT Mihăești, S = 281.238 mp, teren extravilan, râul Târgului, județul Argeș139.909Țara: România, județul Argeș0,0522 aniîndepărtare material aluvionar
    1,96510 ani construcții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    0,01310 ani acvacultură în ape dulci, agrement
    CF nr. 82507 UAT Micești, S = 71.510 mp, teren extravilan, râul Doamnei, județul Argeș35.574Țara: România, județul Argeș0,0522 aniîndepărtare material aluvionar
    1,96510 ani construcții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    0,06710 ani acvacultură în ape dulci, agrement
    CF nr. 82146 UAT Dârmănești, S = 103.936 mp, teren extravilan, râul Doamnei, județul Argeș51.706Țara: România, județul Argeș0,0522 aniîndepărtare material aluvionar
    1,96510 ani construcții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    0,01310 ani acvacultură în ape dulci, agrement
    CF nr. 81195 UAT Aninoasa, S = 50.330 mp, teren extravilan, râul Argeș, județul Argeș25.038Țara: România, județul Argeș0,0522 aniîndepărtare material aluvionar
    1,96510 ani construcții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    0,06710 ani acvacultură în ape dulci, agrement
    27^4106167 parțial8.03.01BH Vedea și afluenții de ordinele I-VI, lungime = 954 km, suprafață lucii de apă = 37,7 kmp37.700.000CF nr. 21326 UAT Plosca, S = 113.028 mp, teren extravilan, râul Vedea, județul Teleorman113.028Țara: România, județul Teleorman0,0522 ani îndepărtare material aluvionar
    1,96510 ani construcții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    0,01310 ani acvacultură în ape dulci, agrement
    CF nr. 21789 UAT Nenciulești, S = 34.252 mp, teren extravilan, râul Vedea, județul Teleorman34.2520,0522 ani îndepărtare material aluvionar
    1,96510 ani construcții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    0,06710 ani acvacultură în ape dulci, agrement
    CF nr. 22040 UAT Peretu, S = 45.402 mp, teren extravilan, râul Vedea, județul Teleorman45.4020,0522 ani îndepărtare material aluvionar
    1,96510 ani construcții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    0,06710 ani acvacultură în ape dulci, agrement
    CF nr. 21633 UAT Plosca, S = 37.472 mp, teren extravilan, râul Vedea, județul Teleorman37.4720,0522 ani îndepărtare material aluvionar
    1,96510 ani construcții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    0,06710 ani acvacultură în ape dulci, agrement
    CF nr. 21636 UAT Plosca, S = 25.454 mp, teren extravilan, râul Vedea, județul Teleorman25.4540,0522 ani îndepărtare material aluvionar
    1,96510 ani construcții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    0,06710 ani acvacultură în ape dulci, agrement
    CF nr. 21844 UAT Nenciulești, S = 188.193 mp, teren extravilan, râul Vedea, județul Teleorman188.1930,0522 aniîndepărtare material aluvionar
    1,96510 ani construcții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    0,01310 ani acvacultură în ape dulci, agrement
    27^5116570 parțial8.17.02Acumularea Pantelimon I, V = 2,0 mil. mc, S = 93 ha588.518CF nr. 230993 UAT București, S = 242.410 mp, teren intravilan, acumulare Pantelimon, București153.401Țara: România, municipiul București, sectorul 2, șos. Dobroești0,01610 anipiscicultură
    1,96510 ani construcții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    27^663845 parțial8.03.01BH Călmățui, DAAV județele Teleorman și Olt, L = 330 km, S = 45,2 kmp45.200.000CF nr. 21310, UAT Zimnicea, S = 208.320 mp, teren extravilan, fluviul Dunărea, județul Teleorman208.320Țara: România, județul Teleorman0,0522 aniîndepărtare material aluvionar
    1,96510 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    0,16810 aniagrement
    CF nr. 23155, UAT Turnu Măgurele, teren extravilan, km fluvial 597,3, S teren = 162.721 mp, județul Teleorman162.7210,0552 aniîndepărtare material aluvionar
    2,0645 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare, activități economice
    0,1765 aniacvacultură în ape dulci, agrement
    27^764079 parțial8.17.02Lac acumulare Bascov și stație pompare râu Argeș; suprafață la NNR=199,3 ha mc; suprafață la nivelul coronamentului = mc; suprafață expropriată = mp; CF = V = 1.5 mil. mc21.936.846CF nr. 81235, UAT Bascov, S = 849869 mp, teren extravilan, acumulare Bascov, județul Argeș9.354.463Țara: România; județul: Argeș, comuna Bascov0,16810 aniagrement
    1,96510 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    0,06710 aniacvacultură în ape dulci
    CF nr. 80392, UAT Budeasa, S = 479667 mp, județul Argeș5.279.669Țara: România; județul: Argeș, comuna Budeasa0,16810 aniagrement
    1.96510 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    0.06710 aniacvacultură în ape dulci
    27^864080 parțial8.17.03Acumulare Budeasa și clădire administrativă - râu Argeș; suprafață expropriată = mp; suprafață la nivelul coronamentului = mp; CF = Stotală = 4.477.664 mp, St = 1.176.772 mp, Sconstr_C1dig = 95.132 mp, CF nr. 80958, UAT Merișani, St = 31 mp, CF nr. 80956, UAT Merișani, St = 57 mp, CF nr. 80957, UAT Merișani, St = 440 mp, CF nr. 84404, UAT Bascov, St = 32 mp, CF nr. 84771, UAT Bascov, St = 1.602.862 mp, Sconstr_C1dig_mal_drept = 127.030 mp, CF nr. 84.772, UAT Bascov, St = 1.697.470 mp, Sconstr_C1 dig = 26.891 mp, Sconstr_C2 dig = 29.164 mp, Sconstr_C3 magazie = 22 mp, Sconstr_C4 atelier_mecanic = 93 mp, Sconstr_C5-batardou = 321 mp, Sconstr_C6 priză_mal_stâng = 23 mp, Sconstr_C7 punct_comandă = 36 mp, Sdesf_C7 punct_comandă = 72 mp, clădire tip P+1, Sconstr_C8 priză_mal_drept = 405 mp, CF nr. 81087, UAT Budeasa102.953.258CF nr. 81087, UAT Budeasa, S = 1.640.515 mp, teren extravilan, județul Argeș37.719.749Țara: România; județul: Argeș, comuna Budeasa0,16810 aniagrement
    1,96510 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    0,06710 aniacvacultură în ape dulci
    27^964082 parțial8.17.02Lac acumulare Prundu pe râul Argeș, suprafață la NNR = 110 ha mc; suprafață la nivelul coronamentului = mc; suprafață expropriată = mp; CF = V = 3.3 mil mc. Steren = 1.502.685 mp, inclusiv construcțiile C16-C26; municipiul Pitești, localitatea Ștefănești38.383.352CF nr. 81490, UAT Pitești, S = 1.309.370 mp, județul Argeș33.445.472Țara: România; județul: Argeș, orașul Chitila0,16810 aniagrement
    1,96510 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    0,06710 aniacvacultură în ape dulci
    27^10106167 parțial8.03.01BH Vedea și afl. de ord. I-VI, lung = 954 km, supr. lucii de apă = 37,7 kmp37.700.000CF nr. 20822 UAT Plosca, S = 25.349 mp, teren extravilan, râu Vedea, județul Teleorman25.349Țara: România; județul: Teleorman0,0522 aniîndepărtare material aluvionar
    0,16810 aniagrement
    1,96510 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    CF nr. 20832, UAT Plosca, S = 24.044 mp, teren extravilan, râu Vedea, județul Teleorman24.0440,0522 aniîndepărtare material aluvionar
    0,16810 aniagrement
    1,96510 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    CF nr. 21596, UAT Peretu, S = 78.989 mp, teren extravilan, râu Vedea, județul Teleorman78.9890,0522 aniîndepărtare material aluvionar
    0,16810 aniagrement
    1,96510 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    27^11106223 parțial8.03.01B.H. Argeș cu afl. ord. I-VI, L = 1.086 km, S = 44 kmp31.309.600CF nr. 71800, UAT Mănești, S = 139.361 mp, teren extravilan, județul Dâmbovița99.167Țara: România; județul: Dâmbovița0,0522 aniîndepărtare material aluvionar
    0,16810 aniagrement
    1,96510 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    CF nr. 71757, UAT Tătărani, S = 128.272 mp, teren extravilan, județul Dâmbovița91.276Țara: România; județul: Dâmbovița0,0522 aniîndepărtare material aluvionar
    0,16810 aniagrement
    1,96510 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    CF nr. 74393, UAT Uliești, S = 130.842 mp, teren extravilan, județul Dâmbovița93.105Țara: România; județul: Dâmbovița0,0522 aniîndepărtare material aluvionar
    0,16810 aniagrement
    1,96510 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    27^12106226 parțial8.03.01BH Argeș cu afluenți de ordinele I-VI, L = 714 km, S = 50,8 kmp50.800.000CF nr. 33476, UAT Bolintin-Vale, S = 52.354 mp, teren extravilan, râul Argeș, județul Giurgiu52.354Țara: România, județul Giurgiu0,0522 aniîndepărtare material aluvionar
    0,16810 aniagrement
    1,96510 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    CF nr. 30958, UAT Isvoarele, S = 12.522 mp, teren extravilan, județul Giurgiu12.522Țara: România, județul Giurgiu0,0522 aniîndepărtare material aluvionar
    0,16810 aniagrement
    1,96510 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    CF nr. 31726, UAT Valea Dragului, S = 17.478 mp, teren extravilan, județul Giurgiu17.478Țara: România, județul Giurgiu0,0522 aniîndepărtare material aluvionar
    0,16810 aniagrement
    1,96510 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    CF nr. 30698, UAT Isvoarele, S = 11.129 mp, teren extravilan, râul Argeș, județul GiurgiuCF nr. 35323, UAT Vânătorii Mici, teren extravilan, râul Argeș, S teren = 325.233 mp, județul Giurgiu11.129325.233Țara: România, județul Giurgiu0,0522 aniîndepărtare material aluvionar
    0,16810 aniagrement
    1,96510 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    Țara: România, județul Giurgiu0,0552 aniîndepărtare material aluvionar
    2,0645 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare, activități economice
    CF nr. 36762, UAT Florești-Stoenești, teren extravilan, râul Argeș, S teren = 106.243 mp, județul Giurgiu106.243Țara: România, județul Giurgiu0,0552 aniîndepărtare material aluvionar
    2,0645 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare, activități economice
    CF nr. 32349, UAT Găiseni, teren extravilan, râul Argeș, S teren = 65.385 mp, județul Giurgiu65.385Țara: România, județul Giurgiu0,0552 aniîndepărtare material aluvionar
    2,0645 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare, activități economice
    27^13106232 parțial8.03.01B.H. Argeș cu afl. ord. I-VI, L = 151 km, S = 25 kmp25.103.261CF nr. 22928, UAT Budești, S = 132.350 mp, teren extravilan, județul Călărași132.897Țara: România; județul: Călărași0,0522 aniîndepărtare material aluvionar
    0,16810 aniagrement
    1,96510 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    27^14149927 parțial8.17.02Lac de acumulare Mihăilești, suprafață la NNR = inclusiv diguri de contur, vol. total = 72,20 mil. mc, supr. = 1.030 ha, Ldig.stg. = 11,5 km, Ldig.dr. = 2 km, suprafață la nivelul coronamentului = mc; Suprafață expropriată = mp; CF =2.080.745CF nr. 37262, UAT Mihăilești, S = 6.504.848 mp, județul Giurgiu1.314.071Țara: România; județul: Giurgiu0,0522 aniîndepărtare material aluvionar
    0,16810 aniagrement
    1,96510 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    0,06710 aniacvacultură în ape dulci
    27^1563763parțial8.03.01BH Vedea cu toți afluenții de ordinele I-VIlungime 599 km, suprafața = 8 kmp8.000.000CF nr. 6 UAT Lunca Corbului, S = 760.886 mp, teren extravilan, râul Cotmeana, județul Argeș760.886Țara: România, județul Argeș0,052 aniîndepărtare material aluvionar
    1,9654 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    0,1684 aniagrement
    27^1664105parțial8.17.03Acumulare Adunați Stotală_teren = 1.073.418 mp, Steren = 642.970 mp,Sconstr_C1 - baraj = 34.597 mp, CF nr. 71600, UAT Nucet, Steren = 430.448 mp, Sconstr_C1 - deversor_de_ape_mari_disipator_de_energie = 1.943 mp, Sconstr_C2 - dig = 215 mp, CF nr. 72401, UAT Văcărești6.885.190CF nr. 71600 UAT Nucet, S = 608.373 mp, teren extravilan, județul Dâmbovița3.902.267Țara: România, județul Dâmbovița0,0114 anipiscicultură
    1,9654 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    0,1684 aniagrement
    0,0134 aniacvacultură în ape dulci
    CF nr. 72401, UAT Văcărești, S = 428.290 mp, teren extravilan, județul Dâmbovița2.747.167Țara: România, județul Dâmbovița0,0114 anipiscicultură
    1,9654 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    0,1684 aniagrement
    0,0134 aniacvacultură în ape dulci
    27^1764106parțial8.17.03Acumulare Ilfoveni Steren = 1.130.585 mp,Sconstr_C1 - baraj = 28.584 mp, Sconstr_C2-canal_de_evacuare = 5.543 mp, CF nr. 71284, UAT Nucet5.705.806CF nr. 71284, UAT Nucet, S = 1.096.458 mp, teren extravilan, județul Dâmbovița5.533.575Țara: România, județul Dâmbovița0,0164 anipiscicultură
    1,9654 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    0,1684 aniagrement
    0,0134 aniacvacultură în ape dulci
    27^1864113parțial8.17.03Acumulare Oncești 1 Vnnr = 1.120 mil. mc, S = 12,9 ha, Vat = 0,87 mil. mc, Valea Oncești1.366.226CF nr. 33028, UAT Stănești, S = 123.947 mp, teren extravilan, județul Giurgiu1.312.710Țara: România, județul Giurgiu0,0684 anipiscicultură
    1,9654 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    0,1684 aniagrement
    0,0404 aniacvacultură în ape dulci
    27^1964114parțial8.17.03Acumulare Oncești 2 (inclusiv podețe exploatare - Frătești) V(NNR) = 0,4 mil. mc., S(nnr) = 14,9 ha tub PREMO. D = 1 m1.399.567CF nr. 35553, UAT Frătești, S = 147.363 mp, teren extravilan, județul Giurgiu1.384.191Țara: România, județul Giurgiu0,0494 anipiscicultură
    1,9654 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    0,1684 aniagrement
    0,0404 aniacvacultură în ape dulci
    27^20106167parțial8.03.01BH Vedea și afl. de ord. I-VI, lung. = 954 km, supr. lucii de apă = 37,7 kmp37.700.000CF nr. 21794 UAT Nenciulești, S = 13.859 mp, teren extravilan, râu Vedea, județul Teleorman13.859Țara: România, județul Teleorman0,0522 aniîndepărtare material aluvionar
    0,1684 aniagrement
    1,9654 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    CF nr. 21910, UAT Nenciulești, S = 102.965 mp, teren extravilan, râu Vedea, județul Teleorman102.9650,052 aniîndepărtare material aluvionar
    0,1684 aniagrement
    1,9654 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    CF nr. 21358, UAT Plosca, S = 42.242 mp, teren extravilan, râu Vedea, județul Teleorman42.2420,052 aniîndepărtare material aluvionar
    0,1684 aniagrement
    1,9654 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    27^21106222 parțial8.03.01BH Argeș, cu afluenți de ordinele I-VI, L = 1.863 km, s = 53,5 kmp26.614.900CF nr. 81343, UAT Domnești, S = 209.236 mp, teren necunoscut, râul Doamnei, județul Argeș104.090Țara: România, județul Argeș0,052 aniîndepărtare material aluvionar
    0,1684 aniagrement
    1,9654 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    CF nr. 81671, UAT Aninoasa, S teren = 24.532 mp, teren extravilan, râul Slănic, județul Argeș12.2040,0552 aniîndepărtare material aluvionar
    2,0645 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    CF nr. 81672, UAT Aninoasa, S teren = 210.568 mp, teren necunoscut, râul Slănic, județul Argeș104.7520,0555 aniîndepărtare material aluvionar
    2,0645 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare, activități economice
    CF nr. 82360, UAT Stoenești, S teren = 378.382 mp, teren necunoscut, curs de apă Valea Bădenilor, județul Argeș188.2350,0552 aniîndepărtare material aluvionar
    2,0645 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare, activități economice
    27^22106223 parțial8.03.01BH Argeș, cu afluenți de ordinele I-VI, L = 1.086 km, S = 44 kmp31.309.600CF nr. 75932, UAT Petrești, S = 349.641 mp, teren extravilan, râu Argeș, județul Dâmbovița248.798Țara: România, județul Dâmbovița0,052 aniîndepărtare material aluvionar
    0,1684 aniagrement
    1,9654 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    CF nr. 75933, UAT Petrești, S = 535.195 mp, teren extravilan, râu Argeș, județul Dâmbovița380.8350,052 aniîndepărtare material aluvionar
    0,1684 aniagrement
    1,9654 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    CF nr. 79710, UAT Potlogi, S teren = 366.674 mp, teren extravilan, râul Argeș, județul Dâmbovița260.9190,0552 aniîndepărtare material aluvionar
    2,0645 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare, activități economice
    CF nr. 77474, UAT Dragomirești, S teren = 71.265 mp, teren extravilan, râul Dâmbovița, județul Dâmbovița50.7110,052 aniîndepărtare material aluvionar
    1,9655 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    27^23106230parțial8.03.01BH Argeș cu afl. ord. I-VI, L = 29,35 km, S = 5,9 kmp6.537.284CF nr. 228431, Mun. București, S = 25.144 mp, teren intravilan, râu Dâmbovița, municipiul București, sectorul 332.217Țara: România, municipiul București1,9654 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    0,1684 aniagrement
    27^2464078 parțial8.17.03Acumulare Râușor, suprafață expropriată pe râul Târgului, Vt = 68 mil. mc., Vat = 15,6 mil. mc., sup (NNR) = 180,6 ha mp; suprafață la nivelul coronamentului = mp; CF =;296.260.363CF nr. 82989, UAT Lerești, S teren = 1.752.026 mp, teren extravilan, Acumularea Râușor, județul Argeș287.406.345Țara: România,județul Argeș0,0522 aniîndepărtare material aluvionar
    2,0645 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare, activități economice
    0,1615 aniagrement, acvacultură
    Nr. crt.Nr. M.F.P.Codul de clasificareDenumireaValoarea de inventar(lei)Descrierea bunului propus spre închiriereValoarea bunului care se închiriază (lei)AdresaPrețul minim de pornire mp/lună (lei)DurataDestinația
    012345678910
    ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ BUZĂU - IALOMIȚA
    2863747 parțial8.03.01BH Dunăre aferent DA Ialomița - Buzău Călmățui cu toți afluenții de ordinele I-VI; lungime rețea hidrografică = 341,5 km, S = luciu de apă = 6.051.97 ha, (Dunăre+Călmățui), râul Călmățui 135 km; 237,9 ha16.067.234CF. nr. 76502 Vădeni; S = 16.000 mp; teren extravilan4.247Țara: România, județul Brăila0,3410 aniponton
    29101425 parțial8.03.01BH Siret - subbazinul Buzău cu toți afluenții de ordinele I-VI, lungime curs de apă codificat = 1.182 km, suprafață lucii de apă = 5.822,84 ha393.723.566CF nr. 23013, UAT Săgeata, S = 749.636 mp; teren extravilan5.068.821Tara: România; județul: Buzău; -; -; nr.: -; DABI0,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 21586, UAT Pârscov; S = 335.554 mp; teren extravilan2.268.9190,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 23002, UAT Berca; S = 432.698 mp; teren extravilan2.925.7780,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 71023, UAT Buzău; teren S = 718.093 mp4.855.5370,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 20235, UAT Chiliile; S = 12.318 mp; teren extravilan83.2910,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 20232, UAT Chiliile, suprafața - 10.260 mp; teren extravilan69.3750,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 20233, UAT Chiliile; teren S = 14.183 mp;95.9010,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 20234, UAT Chiliile; S = 30.650 mp; teren extravilan, râul Sărățel207.2460,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 20231, UAT Chiliile, S = 60.015 mp; teren extravilan405.8040,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 20135, UAT Cănești; S = 12.612 mp teren extravilan85.2790,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 20131, UAT Cănești; S = 20.312 mp; teren extravilan137.3440,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 20132, UAT Cănești; S = 11.810 mp; teren extravilan79.8560,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 20134 UAT Cănești; teren S = 118.258 mp799.6260,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 20133 UAT Cănești; S = 12.227 mp; Teren extravilan, râul Sărățel82.6750,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 20805, UAT Scorțoasa; teren S = 68.787 mp465.1180,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 20804, UAT Scorțoasa; teren S = 43.619 mp294.9390,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 20789, UAT Scorțoasa, S = 26.282 mp; teren extravilan177.7110,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr .20790, UAT Scorțoasa, teren suprafață -139.630 mp944.1380,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    30101426 parțial8.03.01BH Ialomița cu toți afluenții de ordinele I-VI; lungime curs de apă codificat = 667 km, suprafață luciu de apă = 2.211,37 ha149.350.990CF nr. 72150, UAT I. L. Caragiale; S = 575.422 mp; teren extravilan3.886.271Țara: România, județul Dâmbovița0,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 73507, UAT Bucșani; S = 554.680 mp; teren extravilan3.746.1850,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 72656, UAT Comișani; S = 380.403 mp; teren extravilan2.569.1570,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 79428, UAT Dobra; S = 1.070.411 mp; teren extravilan râul Ialomița7.229.3170,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 79551, UAT Dobra; S = 46.394 mp; teren extravilan râul Piscov313.3350,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 79552 UAT Dobra; S = 98 mp; teren intravilan, localitatea Marcești, râul Piscov6620,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 5731, UAT Bilciurești; teren extravilan râul Ialomița, S = 482.878 mp3.261.2500,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 6741, UAT Vulcana-Băi; S = 113.154 mp; teren extravilan - pârâul Vulcana764.2170,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    31101435 parțial8.03.01BH Ialomița cu toți afluenții de ordinele I-VI, lungime curs de apă codificat = 1.786 km, suprafață lucii de apă = 6.076,96 ha, resursă teoretică = 490,1 mil. mc410.424.305CF, nr. 23861, UAT Cocorăștii Colț; S = 415.298 mp; teren extravilan ape curgătoare, HR182.804.830Tara: România; județul: Prahova; -; -; nr.: -0,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 25031, UAT Ariceștii Rahtivani; S = 115.453 mp; teren extravilan779.7440,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 25080, UAT Ariceștii Rahtivani; S = 496.853 mp; teren extravilan3.355.6340,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 21206, UAT Ștefești; S = 102.106 mp; teren extravilan689.6010,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 21552, UAT Aluniș; S = 28.857 mp; teren extravilan ape curgătoare194.8940,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 20753, UAT Bertea; S = mp; teren extravilan33.1140,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 20754, UAT Bertea; S = 11.695 mp; teren extravilan ape curgătoare78.9850,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 24627, UAT Boldești-Scăeni; S = 11.878 mp; teren extravilan ape curgătoare80.2210,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 24629, UAT Boldești-Scăeni; S = 258.273; teren extravilan ape curgătoare1.744.3180,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 25293, UAT Brazi; S = 155.805 mp; teren extravilan ape curgătoare1.052.2720,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    Cf nr. 29906, UAT Păulești - S = 40.189 mp; teren extravilan271.4280,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 21203, UAT Ștefești; S = 35.039 mp; teren extravilan ape curgătoare236.6460,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 28916, UAT Blejoi; teren S = 192.936 mp; teren extravilan ape curgătoare1.303.0470,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 20756, UAT Bertea; S = 2.449 mp; teren extravilan ape curgătoare16.5400,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 20755, UAT Bertea; S = 1.204 mp; teren extravilan ape curgătoare8.1320,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 23886, UAT Cocorăștii Colț; S = 151.503 mp; teren extravilan ape curgătoare1.023.2170,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 25320, UAT Brazi; S = 40.244 mp; teren extravilan ape curgătoare271.7990,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 23860, UAT Cocorăști Colț ; S = 66.438 mp; teren extravilan ape curgătoare448.7070,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 23169, UAT Filipeștii de Târg; S = 645.433 mp; teren extravilan ape curgătoare4.359.1100,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    32101462 parțial8.03.01BH Dunăre aferent DABI (Dunăre + Mostiștea) cu toți afluenții de ordinele I-VI; lungime curs de apă codificat județul Călărași = 510 km, suprafață luciu de apă - 6.403,83 ha Dunăre + R. Mostiștea+R. Argeș (lungime = 75 km +331 km+42 km), suprafață = 3.847,65 ha brațul Borcea, L = 52 km, S = 2.119,7 ha braț râu, L = 10 km, S = 436, 48 ha432.500.375CF nr. 23432, UAT Tămădău Mare; S = 35.897 mp; teren extravilan, baltă, ghiula, izvoare242.440Țara: România, județul Călărași0,0310 aniacvacultură
    CF nr. 91, UAT Frumușani; S = 95.222 mp; teren extravilan - imobil înscris în CF sporadic 29783; Hb 586 - Frumușani II; Balta Câlnău (satul Frumușani)643.1080,0210 aniacvacultură
    CF nr. 100, UAT Frumușani; S = 114.469 mp; teren extravilan - Balta Câlnău (satul Pasărea)773.0980,0210 aniacvacultură
    CF nr. 97, UAT Frumușani; S = 208.481 mp; teren extravilan - Balta Câlnău1.408.0340,0210 aniacvacultură
    CF nr. 95, UAT Frumușani; S = 77.271 mp; teren extravilan - imobil înscris în CF sporadic 29773; Hb 832 - Pasărea II; Balta Câlnău (satul Pasărea)521.8710,0210 aniacvacultură
    CF nr. 13091, UAT Frumușani; S = 28.826 mp; teren extravilan - imobil înscris în CF sporadic 29774; Hb 594 - Frumușani I; Balta Câlnău (satul Frumușani)194.6840,0310 aniacvacultură
    CF nr. 82, UAT Frumușani; S = 62.233 mp; teren extravilan - imobil înscris în CF sporadic 29775; Hb 39 - Postăvari II; Balta Câlnău (satul Postăvari)420.3080,0210 aniacvacultură
    CF nr. 86, UAT Frumușani; S = 149.434 mp; teren extravilan - imobil înscris în CF sporadic 29777; Hb 123 - Pădurișu; Balta Câlnău (satul Orăști)1.009.2440,0210 aniacvacultură
    CF nr. 84, UAT Frumușani; S = 153.500 mp; teren extravilan - imobil înscris în CF sporadic 29780; Hb 43 - Orăști; Balta Câlnău (satul Orăști)1.036.7050,0210 aniacvacultură
    CF nr. 13090, UAT Frumușani; S = 115.278 mp; teren extravilan - imobil înscris în CF sporadic 29778; Hb 123 - Pădurișu II; Balta Câlnău (satul Orăști)778.5620,0210 aniacvacultură
    CF nr. 89, UAT Frumușani; S = 55.650 mp; teren extravilan - imobil înscris în CF sporadic 29782; Hb 669 - Pădurișu III; Balta Câlnău (satul Pădurișu)375.8480,0310 aniacvacultură
    CF nr. 80, UAT Frumușani; S = 55.476 mp; teren extravilan - imobil înscris în CF sporadic 29776; Hb 19 - Postăvari I; Balta Câlnău (satul Postăvari)374.6730,0310 aniacvacultură
    CF nr. 93, UAT Frumușani; S = 103.310 mp; teren extravilan - imobil înscris în CF sporadic 29774; Hb 594 - Frumușani I; Balta Câlnău (satul Frumușani)697.7330,0210 aniacvacultură
    33641178.17.02Baraj Bolboci, acumularea Bolboci, lac, drum auto Plai cu Flori, drum contur lac Bolboci, S = la NNR = mc; S = la nivelul coronamentului = mc; S = expropriată = mp; CF = 71046, UAT Moroeni, anrocamente, desc. lateral, golire de fund, v = 19,4 mil. mc., St = 987565 mp320.893.173CF nr. 71046, UAT Moroeni; St = 987.565; teren extravilan, UAT Moroeni, județul Dâmbovița320.893.173Țara: România, județul Dâmbovița, comuna Moroeni0,02710 aniagrement
    0,02710 anipescuit sportiv
    0,02710 aniacvacultură
    0,02710 aniconstrucții provizorii
    34641168.17.03Acumularea Pucioasa, baraj, lac, diguri de contur; S = expropriată = mp; S = la nivelul coronamentului = mp; CF = 70990, UAT Pucioasa, beton, pământ, descărcător frontal, V = 6,9 mil. mc., St = 1073449 mp118.827.296CF nr. 70990, UAT Pucioasa; S = 1.073.449 mp; teren extravilan, județul Dâmbovița118.827.296Țara: România, județul Dâmbovița, orașul Pucioasa0,03910 aniagrement
    0,03910 anipescuit sportiv
    0,03910 aniacvacultură
    0,03910 aniconstrucții provizorii
    34^163745 parțial8.03.01BH Siret - subbazinul Buzău cu toți afluenții de ordinele I-VI; lungime cursuri de apă codificate = 1.749 km, suprafață luciu de apă = 7.723,19 ha, resursă teoretică de apă = 95,7 mil. mc, din care județul Brăila 262 km, vol. = 95,7 mil. mc, suprafață lucii = 1.463,9 ha9.886.854CF nr. 73015 UAT Vișani, S = 441.978 mp; teren extravilan categoria ape curgătoare, albie minoră râu Buzău2.983.351Țara: România, județul Brăila0,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    34^2101425 parțial8.03.01BH Siret - subbazinul Buzău cu toți afluenții de ordinele I-VI; lungime curs de apă codificat = 1.182 km, suprafață luciu de apă = 5.822,84 ha393.723.566CF nr. 24064 UAT Cilibia, S = 216.308 mp, teren extravilan, ape curgătoare1.442.774Țara: România, județul Buzău0,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 24068 UAT Cilibia, S = 21.965 mp, teren extravilan, ape curgătoare148.4830,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 24069 UAT Cilibia, S = 44.041 mp, teren extravilan, ape curgătoare297.7170,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 24070 UAT Cilibia, S = 43.988 mp, teren extravilan, ape curgătoare297.3590,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 24071 UAT Cilibia, S = 44.174 mp, teren extravilan, ape curgătoare298.6160,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 71054 UAT Buzău, S = 421.902 mp, teren extravilan, ape curgătoare2.852.0580,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 23346 UAT Berca, S = 107.859 mp, teren extravilan, ape curgătoare729.1270,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 23345 UAT Berca, S = 38.884 mp, teren extravilan, ape curgătoare267.1150,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 23344 UAT Berca, S = 22.945 mp, teren extravilan, ape curgătoare162.2400,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 23358 UAT Berca, S = 111.344 mp, teren extravilan, ape curgătoare759.5810,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 20869 UAT Cătina, S = 395.506 mp, teren extravilan, ape curgătoare2.679.6440,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 20870 UAT Cătina, S = 651.171 mp, teren extravilan, ape curgătoare4.420.9990,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 21626 UAT Cislău, S = 339.718 mp, teren extravilan, ape curgătoare2.296.4940,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    34^3101435 parțial8.03.01BH Ialomița cu toți afluenții de ordinele I-VI, lungime curs de apă codificat = 1.786 km, suprafață lucii de apă = 6.076,96 ha, resursă teoretică = 490,1 mil. mc410.424.305CF nr. 26088, UAT Valea Doftanei, S = 8.041 mp, teren extravilan și teren intravilan, categoria ape curgătoare, albie minoră râul Doftana54.276Țara: România, județul Prahova0,054 aniconstrucții provizorii și alte activități economice
    0,0524 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 24337, UAT Râfov, S = 43.604 mp, teren extravilan categoria ape curgătoare, albie minoră râul Teleajen294.3270,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 24344, UAT Râfov, S = 30.347 mp, teren extravilan categoria ape curgătoare, albie minoră râul Teleajen204.8420,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 25491, UAT Gherghița, S = 324.441 mp; teren extravilan categoria ape curgătoare, albie minoră râul Prahova2.189.9770,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 26069, UAT Dumbrava, S = 45.448 mp, teren extravilan categoria ape curgătoare, albie minoră râul Teleajen306.7740,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 26658, UAT Drăgănești, S = 363.520 mp, teren extravilan categoria ape curgătoare, albie minoră râul Prahova2.453.7600,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 23568, UAT Mănești, S = 62.667 mp, teren extravilan, ape curgătoare423.0020,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 25504, UAT Ariceștii Rahtivani, S = 822.093 mp, teren extravilan, ape curgătoare5.549.1280,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 25544, UAT Ariceștii Rahtivani, S = 32.609 mp, teren extravilan, ape curgătoare220.1110,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 22334, UAT Vărbilău, S = 473.110 mp, teren intravilan și extravilan, ape curgătoare3.193.4930,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 22712, UAT Dumbrăvești, S = 296.003 mp; teren extravilan categoria ape curgătoare, albie minoră râul Vărbilău1.998.0200,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    34^4101462 parțial8.03.01BH Dunăre aferent DABI (Dunăre + Mostiștea) cu toți afluenții de ordinele I-VI; lungime curs de apă codificat județul Călărași = 510 km, suprafață luciu de apă - 6.403, 83 ha Dunăre + R. Mostiștea + R. Argeș (lungime = 75 km + 331 km + 42 km), suprafața = 3.847,65 ha brațul Borcea, L = 52 km, S = 2.119,7 ha braț râul, L = 10 km, S = 436, 48 ha432.500.375CF nr. 22683 UAT Vlad Țepeș S = 128.809 mp; teren extravilan categoria ape stătătoare869.461Țara România, județul Călărași0,0310 aniacvacultură în ape dulci
    0,0310 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice
    CF nr. 22684 UAT Vlad Țepeș S = 56.745 mp; teren extravilan categoria ape stătătoare383.0290,0310 aniacvacultură în ape dulci
    0,0310 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice
    CF nr. 25835 UAT Cuza Vodă S = 1.146.109 mp; teren extravilan categoria ape curgătoare, albie minoră fluviul Dunărea7.736.2360,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    34^5101434 parțial8.03.01BH Ialomița cu toți afluenții de ordinele I-VI, lungime curs de apă codificat = 280,4 km, suprafață lucii de apă = 1.793,7 ha121.142.492CF nr. 24613 UAT Dridu S = 21.824 mp; teren extravilan categoria ape curgătoare, albie minoră râul Prahova147.394Țara: România, județul Ialomița0,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 24612 UAT Dridu S = 46.024 mp; teren extravilan categoria ape curgătoare, albie minoră râul Prahova310.6620,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 22834 UAT Adâncata S = 203.534 mp; teren extravilan categoria ape curgătoare, albie minoră râul Prahova1.373.8540,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    34^61122928.03.03Esna, BH Dunărea, lac natural de crov, S = 151,44 ha, V = 4,5 mil. mc 10.227.919CF nr. 74033 UAT Movila Miresii S = 1.514.400 mp; teren extravilan categoria ape stătătoare10.227.919Țara: România, județul Brăila0,001810 aniacvacultură în ape dulci
    0,001810 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice
    34^7101425 parțial8.03.01BH Siret - subbazinul Buzău, cu toți afluenții de ordinele I-VI, lungime curs de apă codificat = 1.182 km, suprafață luciu de apă = 5.822,84 ha393.723.566CF nr. 22966, UAT Săgeata, S teren = 972.118 mp, teren extravilan, ape curgătoare, râu Buzău6.571.518Țara: România, Județul Buzău0,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 22810, UAT Gălbinași, S teren = 1.089.136 mp teren extravilan, ape curgătoare, râu Buzău7.362.5590,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 20921, UAT Măgura, S teren = 286.988 mp, teren extravilan, ape curgătoare, râu Buzău1.940.0390,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 21280, UAT Calvini, S teren = 753.801 mp, teren extravilan, ape curgătoare, râul Bâsca5.095.6950,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 33244, UAT Mărăcineni, S teren = 878.548 mp, teren extravilan, ape curgătoare, râu Buzău5.938.980,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 25631, UAT Vadu Pașii, S teren = 1.544.828 mp, teren extravilan, ape curgătoare, râu Buzău10.443.0380,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2305 aniconstrucții provizorii, activități economice
    CF nr. 21639, UAT Pârscov, S teren = 133.156 mp, teren extravilan, ape curgătoare, râu Buzău900.1350,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    34^8101435 parțial8.03.01BH Ialomița cu toți afluenții de ord. I-VI, lung. curs de apă codificat = 1.786 km, supr. lucii de apă = 6.076,96 ha, resursă teoretică = 490,1 mil. mc.410.424.305CF. nr. 25080, UAT Ariceștii Rahtivani, Steren = 420.863 mp, teren extravilan, ape curgătoare, râul Prahova2.840.825Țara: România; județul: Prahova0,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF. nr. 25078, UAT Ariceștii Rahtivani, Steren = 72.627 mp, teren extravilan si extravilan, ape curgătoare, râul Prahova490.2320,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF. nr. 28674, UAT Târgșoru Vechi, Steren = 214.317 mp, teren extravilan, ape curgătoare, râul Prahova1.446.6400,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF. nr. 28095, UAT Târgșoru Vechi, Steren = 161.286 mp, teren extravilan, ape curgătoare, râul Prahova1.088.6810,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF. nr. 23855, UAT Cocorăștii Colț, Steren = 5.313 mp, teren extravilan, ape curgătoare, râul Prahova35.8630,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF. nr. 20974, UAT Olari, Steren = 21.933 mp, teren extravilan, ape curgătoare, râul Prahova148.0480,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF. nr. 24425, UAT Olari, Steren = 26.255 mp, teren extravilan, ape curgătoare, râul Prahova177.2210,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF. nr. 23576, UAT Mănești, Steren = 169.379 mp, teren extravilan, ape curgătoare, râul Prahova1.143.3080,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF. nr. 24394, UAT Rafov, Steren = 67.428 mp, teren extravilan, ape curgătoare, râul Prahova434.8890,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF. nr. 24863, UAT Boldești-Scăeni, Steren = 12.585 mp, teren extravilan, ape curgătoare, râul Teleajen86.7920,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF. nr. 20826, UAT Plopeni, Steren = 23.037 mp, teren extravilan, ape curgătoare, râul Teleajen155.5000,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF. nr. 23359, UAT Balta Doamnei, Steren = 384.262 mp, teren extravilan, ape curgătoare, râul Ialomița2.593.7690,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF. nr. 23340, UAT Filipeștii de Târg, Steren = 381.635 mp, teren extravilan, ape curgătoare, râul Ialomița2.593.7690,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF. nr. 23377, UAT Balta Doamnei, Steren = 8.817 mp, râul Ialomița, teren extravilan, ape curgătoare59.5150,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF. nr. 22436, UAT Măgureni, Steren = 99.783 mp, râul Ialomița, teren extravilan, ape curgătoare673.5350,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF. nr. 23620, UAT Mănești, Steren = 109.468 mp, râul Teleajen, teren extravilan, ape curgătoare738.9090,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF. nr. 24896, UAT Bănești, Steren = 171.620 mp, râul Prahova, teren extravilan, ape curgătoare793.9350,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF. nr. 30517, UAT Păulești, Steren = 302.881 mp, râul Teleajen, teren extravilan, ape curgătoare2.044.4470,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF. nr. 22435, UAT Florești, Steren = 663.322 mp, râul Prahova, teren extravilan, ape curgătoare4.477.4240,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF. nr. 25020, UAT Lipănești, Steren = 256.197 mp, râul Teleajen, teren extravilan, ape curgătoare793.9350,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    34^9101462 parțial8.03.01BH Dunăre aferent DABI (Dunăre + Mostiștea) cu toți afluenții de ord. I-VI; lungime curs de apă codificat județul CL = 510 km, supr. luciu de apă - 6.403,83 ha Dunăre + R. Mostiștea + R. Argeș (lung. = 75 km + 331 km + 42 km), supr. = 3.847,65 ha br. Borcea, L = 52 km, S = 2.119,7 ha braț râul, L = 10 km, S = 436,48 ha432.500.375CF. nr. 33070, UAT Călărași, Steren = 100.000 mp, Brațul Borcea, teren extravilan, ape curgătoare675.000Țara: România; județul: Călărași0,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    CF. nr. 23644, UAT Ciocănești, Steren = 600.000 mp, fluviul Dunărea, teren extravilan, ape curgătoare4.050.000Țara: România; județul: Călărași0,0523 aniîndepărtare material aluvionar
    34^1063799 parțial8.03.01BH Dunăre (+ Mostiștea) cu afluenții de ord. I-IV312.564.783CF. nr. 27017, UAT Bordușani, Sm = 350.000 mp, Brațul Borcea, teren extravilan, ape curgătoare2.262.500Țara: România; județul: Ialomița0,0210 aniacvacultură
    34^11650408.28.01Canton Budești104.084Suprafață teren = 3.931 mp; suprafață construită = SC1-canton = 51 mp, SC2-anexă = 18 mp, SC3-anexă = 13 mp, suprafață desfășurată = SC1-canton = 51 mp, SC2-anexă = 18 mp, SC3-anexă = 13 mp; tip clădire = P; CF = 20582, UAT Budești; suprafață utilă = mp104.084Țara: România; județul: Călărași, orașul Budești0,39010 aniconstrucții provizorii și alte activități economice
    34^12650538.28.01Canton Smeeni80.588Suprafață teren = 1.026 mp; suprafață construită = SC1-canton = 77 mp, S_C2-anexă = 69 mp; suprafață desfășurată = S_C1-canton = 154 mp, S_C2-anexă = 69 mp; tip clădire = P+1; CF = 20493, UAT Smeeni; suprafață utilă = mp80.588Țara: România; județul: Buzău; satul Sălcioara1,02010 aniconstrucții provizorii și alte activități economice
    34^13650528.28.01Canton Rușețu105.526Suprafață teren = 2.754 mp; suprafață construită = C1-canton = 79 mp; suprafață desfășurată = C1-canton = 158 mp; tip clădire = P+1; CF = 20162, UAT Rușețu; suprafață utilă = mp105.526Țara: România; județul: Buzău; comuna Rușețu; nr. -; Buzău0,43010 aniconstrucții provizorii și alte activități economice
    34^14650518.28.01Canton Pătârlagele84.396Suprafață teren = 2.844 mp; suprafață construită = C1-canton = 80 mp, C2-anexă = 26 mp, C3-bazin apă = 22 mp, C4-anexă = 85 mp; suprafață desfășurată = C1-canton = 80 mp, C2-anexă = 26 mp, C3-bazin apă = 22 mp, C4-anexă = 85 mp; tip clădire = P; CF = 20792, UAT Pătârlagele; suprafață utilă = mp84.396Țara: România; județul: Buzău; orașul Pătârlagele; nr.: -; Buzău0,82010 aniconstrucții provizorii și alte activități economice
    34^15101425 parțial8.03.01BH Siret - subbazinul Buzău, cu toți afluenții de ordinele I-VI, lungime curs de apă codificat = 1.182 km, suprafață luciu de apă = 5.822,84 ha393.723.566CF nr. 21502, UAT Calvini, S = 180.035 mp, râu Bâsca Chiojdului, teren extravilan, categoria ape curgătoare1.182.830Țara România, județul Buzău0,053 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 22928, UAT Pârscov, S = 319.372 mp, râu Bălăneasa, teren extravilan, categoria ape curgătoare2.098.2740,053 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 73044, UAT Buzău, S teren = 291.208 mp, râul Buzău, teren extravilan, ape curgătoare, județul Buzău1.913.2370,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2305 aniconstrucții provizorii, activități economice
    CF nr. 33415, UAT Mărăcineni, S teren = 520.116 mp, râul Buzău, teren extravilan, ape curgătoare, județul Buzău3.417.1620,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2305 aniconstrucții provizorii, activități economice
    CF nr. 21648, UAT Calvini, S teren = 301.912 mp, râul Bâsca Chiojdului, teren extravilan, ape curgătoare, județul Buzău1.983.5620,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2305 aniconstrucții provizorii, activități economice
    CF nr. 20419 UAT Viperești, S teren = 271.117 mp, râul Buzău, teren extravilan, ape curgătoare, județul Buzău1.781.2390.0524 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2304 aniconstrucții provizorii și alte activități economice
    34^16101435 parțial8.03.01BH Ialomița, cu toți afluenții de ordinele I-VI, județul: Prahova, lungime curs de apă codificat = 1.786 km, suprafață luciuri de apă = 6.076,96 ha, resursă teoretică = 490,1 mil. mc.410.424.305CF nr. 24954, UAT Valea Călugărească, S = 168.586 mp, râu Teleajen, teren extravilan, categoria ape curgătoare1.137.956Țara: România, județul Prahova0,053 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 23146, UAT Măgureni, S = 772.814 mp, râu Prahova, teren extravilan, categoria ape curgătoare5.216.4950,053 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 25745, UAT Poienarii Burchii, S = 279.830 mp, râu Cricovul Dulce, teren extravilan, categoria ape curgătoare1.888.8530,053 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 20654 UAT Secăria, S = 34.215 mp, pârâu Florei, teren extravilan, categoria ape curgătoare230.9510,053 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 20649, UAT Secăria, S = 6.685 mp, pârâu Florei, teren extravilan, categoria ape curgătoare450.9350,053 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 26505, UAT Valea Doftanei, S = 14.374 mp, pârâu Florei, teren extravilan, categoria ape curgătoare97.0250,053 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 21628, UAT Iordăcheanu, S = 188.765 mp, râul Cricovul Dulce, teren extravilan, categoria ape curgătoare1.274.1640,053 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 28722, UAT Bucov, S = 562.134 mp, râul Teleajen, teren extravilan, categoria ape curgătoare3.794.4050,053 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 28029, UAT Șirna, S = 48.721 mp, râul Cricovul Dulce, teren extravilan, categoria ape curgătoare328.8670,053 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 23643, UAT Mănești, S = 208.724 mp, râul Cricovul Dulce, teren extravilan, categoria ape curgătoare1.408.8870,053 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 23642, UAT Mănești, S = 379.475 mp, râul Cricovul Dulce, teren extravilan, categoria ape curgătoare2.561.4560,053 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 25815, UAT Poienarii Burchii, S = 155.684 mp, râul Ialomița, teren extravilan, categoria ape curgătoare1.050.8670,053 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 29427, UAT Târgșoru Vechi, S = 75.467 mp, râul Prahova, teren extravilan, ape curgătoare509.4020,054 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 29433, UAT Târgșoru Vechi, S = 10.787 mp, râul Prahova, teren extravilan, ape curgătoare72.8120,054 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 29429, UAT Târgșoru Vechi, S = 13.970 mp, râul Prahova, teren extravilan, ape curgătoare94.2980,054 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 23659, UAT Mănești, S = 8.765 mp, râul Prahova, teren extravilan, ape curgătoare59.1640,054 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 23660, UAT Mănești, S = 11.397 mp, râul Prahova, teren extravilan, ape curgătoare76.9300,054 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 23661, UAT Mănești, S = 36.438 mp, râul Prahova, teren extravilan, ape curgătoare245.9570,054 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 26039, UAT Ariceștii Rahtivani, S = 14.292 mp, râul Prahova, teren extravilan, ape curgătoare96.4710,054 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 25878, UAT Poienarii Burchii, S = 99.077 mp, râul Ialomița, teren extravilan, ape curgătoare668.7700,054 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 22093, UAT Tinosu, S teren = 135.879 mp, râul Prahova, teren extravilan, ape curgătoare, județul Prahova917.1830,055 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2305 aniconstrucții provizorii, activități economice
    CF nr. 29927, UAT Bucov, S teren = 331.787 mp, râul Teleajen, teren extravilan, ape curgătoare, județul Prahova2.239.5620,055 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2305 aniconstrucții provizorii, activități economice
    CF nr. 22575, UAT Vărbilău, St = 300.909 mp, râul Vărbilău, teren parțial intravilan, ape curgătoare, județul Prahova2.031.1360,055 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2305 aniconstrucții provizorii, activități economice
    CF nr. 24454, UAT Cocorăștii Colț, S teren = 6.539 mp, râul Cricovul Dulce, teren extravilan, ape curgătoare, județul Prahova44.1380,055 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2305 aniconstrucții provizorii, activități economice
    CF nr. 75005, UAT Cornești, S teren = 103.547 mp, râul Cricovul Dulce, teren extravilan, ape curgătoare, județul Prahova698.9420,055 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2305 aniconstrucții provizorii, activități economice
    CF nr. 23516, UAT Albești-Paleologu, S teren = 573.225 mp, râul Cricovul Sărat, teren extravilan, ape curgătoare, județul Prahova3.869.2690,055 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2305 aniconstrucții provizorii, activități economice
    CF nr. 23808, UAT Măgureni, S teren = 649.862 mp, râul Provița, teren extravilan, ape curgătoare, județul Prahova3.869.2690,055 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2305 aniconstrucții provizorii, activități economice
    34^17101426 parțial08.03.01BH Ialomița, cu toți afluenții de ordinele I-VI149.350.990CF nr. 75463, UAT Moroeni, S teren = 429.797 mp, râul Ialomicioara, teren extravilan, categoria ape curgătoare3.008.579Țara: România, județul Dâmbovița0,053 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 74334, UAT Băleni, S teren = 178.202 mp, râul Ialomița, teren extravilan, ape curgătoare, județul Dâmbovița1.247.4140,02305 aniconstrucții provizorii, activități economice
    0,05205 aniîndepărtare material aluvionar
    34^1863892 parțial08.03.03Lacul Lutul Alb, S teren =3.617.105 mp, CF nr. 81186 UAT Movila Miresii, BH Dunăre, lac natural crov, volum = 0,255 mil. mc.388.281CF nr. 81186, UAT Movila Miresii, S = 3.614.391 mp, teren extravilan, lac natural de crov387.990Țara: România, județul Brăila, comuna Movila Miresii0,0024 aniacvacultură în ape dulci
    0,2305 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice
    34^1964118parțial8.17.02Baraj Siriu Steren = 3.407.270 mp, Sconstr_C1 - corp_baraj = 120.523 mp,Sconstr_C2 - canal_deversor = 30.797 mp, Sconstr_C3 - canal = 495 mp,CF nr. 21496 UAT Siriu, bun imobil intabulat parțial1.322.225.113CF. nr. 21496, UAT Siriu, S = 3.255.455 mp, teren extravilan, lac de acumulare1.263.311.788Țara România, județul Buzău, comuna Siriu0.0464 aniagrement, pescuit sportiv, acvacultură în regim natural - fără furajare
    0,2304 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice, sport
    34^2064127parțial8.17.02Acumulare Dridu + pasarelă pietonală + derivație Ialomița - Mostiștea Stotală = 10.837.206 mp, bun imobil intabulat parțial,S teren = 22.546 mp, Sconstr_C1 - baraj_de_beton = 4.045 mp,S constr_C2 - baraj_de_pământ = 17.275 mp, S constr_C3 - baraj_de_pământ = 848 mp,CF nr. 21347 UAT Dridu,Steren = 69.356 mp, S constr_C1 - descărcător = 4.308 mp, CF nr. 21409, UAT Dridu,Steren = 4.201.464 mp, S constr_C1 - stație_pompare = 24 mp,S constr_C2 - dig_de_contur = 17.043 mp,S constr_C3 - dig_de_contur = 33.649 mp,CF nr. 21415 UAT Dridu,S teren = 1.263 mp, Sconstr_C1 - dig_de_apărare = 1.263 mp,CF nr. 22173 UAT Fierbinți-Târg,S teren = 2.350.602 mp, S constr_C1 - pasarelă_pietonală = 445 mp,S constr_C2 - dig_de_apărare = 66.623 mp,S constr_C3 - dig_de_contur = 6.924 mp,CF nr. 22223 UAT Fierbinți-Târg,Steren = 1.700 mp, CF nr. 22224UAT Fierbinți-Târg,S teren = 94.883 mp, S constr_C 1 - dig_de_apărare = 10.141 mp,CF nr. 22225 UAT Fierbinți-Târg,Steren = 106.529 mp, CF nr. 27597UAT Fierbinți-Târg,Steren = 14.280 mp, CF nr. 22232UAT Fierbinți-Târg,S teren = 6.683 mp, CF nr. 22235UAT Fierbinți-Târg,S teren = 14.092 mp, Sconstr_C1 - dig_de_apărare = 14.092 mp,CF nr. 26889 UAT Fierbinți-Târg,S teren = 3.858.813 mp, Sconstr_C1 - stație_pompare = 20 mp,Sconstr_C2 - dig_de_contur = 9.605 mp,CF nr. 22242 UAT Fierbinți-Târg,Steren = 2.139 mp, Sconstr_C1 - dig_de_apărare = 2.139 mp,CF nr. 22243 UAT Fierbinți-Târg,Steren = 23.496 mp, Sconstr_C1 - dig_de_apărare = 6.941 mp,CF nr. 53555 UAT Nuci,Steren = 783 mp, CF nr. 53561 UAT Nuci, Steren = 68.577 mp, Sconstr_C1 - dig_de_apărare = 16.917 mp, CF nr. 53562 UAT Nuci,lungime derivație - 17,8 km733.141.340CF. nr. 21415, UAT Dridu, S = 4.137.935 mp, teren extravilan, categoria ape stătătoare713.143.949Țara: România; județul Ialomița, comuna Dridu; orașul Fierbinți-Târg;județul: Ilfov; comuna Nuci0,0104 aniacvacultură în ape dulci
    0,0104 aniagrement
    0,2304 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice, sport
    CF. nr. 22223, UAT Fierbinți-Târg, S = 2.276.610 mp, teren extravilan, categoria ape stătătoare0,0104 aniacvacultură în ape dulci
    0,0104 aniagrement
    0,2304 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice, sport
    CF. nr. 22224, UAT Fierbinți-Târg, S = 1.097 mp, teren extravilan, categoria ape stătătoare0,0104 aniacvacultură în ape dulci
    0,0104 aniagrement
    0,2304 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    CF. nr. 22225, UAT Fierbinți-Târg, S = 84.742 mp, teren extravilan, categoria ape stătătoare0,0104 aniacvacultură în ape dulci
    0,0104 aniagrement
    0,2304 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    CF. nr. 22232, UAT Fierbinți-Târg, S = 13.937 mp, teren extravilan, categoria ape stătătoare0,0104 aniacvacultură în ape dulci
    0,0104 aniagrement
    0,2304 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    CF. nr. 22235, UAT Fierbinți-Târg, S = 6.683 mp, teren extravilan, categoria ape stătătoare0,0104 aniacvacultură în ape dulci
    0,010agrement
    0,2304 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    CF. nr. 22242, UAT Fierbinți-Târg, S = 3.845.859 mp, teren extravilan, categoria ape stătătoare0,0104 aniacvacultură în ape dulci
    0,0104 aniagrement
    0,2304 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    CF. nr. 27597, UAT Fierbinți-Târg, S = 106.529 mp, teren extravilan, categoria ape stătătoare0,0104 aniagrement
    0,0104 aniacvacultură în ape dulci
    0,2304 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    CF. nr. 53555, UAT Nuci, S = 16.555 mp, teren extravilan, categoria ape curgătoare0,0104 aniacvacultură în ape dulci
    0,0104 aniagrement
    0,2304 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare și alte activități economice
    CF. nr. 53562, UAT Nuci, S = 51.660 mp, teren extravilan, categoria ape curgătoare + stătătoare0,0104 aniacvacultură în ape dulci
    0,0104 aniagrement
    0,2304 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice
    34^21101462 parțial8.03.01BH Dunăre aferent DABI (Dunăre + Mostiștea), cu toți afluenții de ordinele I-VI; lungime curs de apă codificat județul Călărași = 510 km, suprafață luciu de apă - 6.403, 83 ha Dunăre + râul Mostiștea + râul Argeș (lungime = 75 km + 331 km + 42 km), suprafață = 3.847,65 ha, brațul Borcea, L = 52 km, S = 2.119,7 ha braț râu, L = 10 km, S = 436, 48 ha432.500.375CF nr. 33471, UAT Călărași, S = 126.750 mp, braț Borcea, teren extravilan, categoria ape curgătoare855.563Țara: România, județul Călărași0,0304 aniacvacultură în ape dulci
    0,0304 aniagrement
    0,2304 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice
    CF nr. 24241, UAT Lehliu, S teren = 21.840 mp, râul Milotina, teren extravilan, ape stătătoare, balta Buzoieni 3, județul Călărași147.4200,0305 aniacvacultură în ape dulci
    0,0305 aniagrement
    0,2305 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare, agrement, activități economice
    CF nr. 24244, UAT Lehliu, S teren = 10.203 mp, râul Milotina, teren extravilan, ape stătătoare, balta Buzoieni 4, județul Călărași68.8700,0305 aniacvacultură în ape dulci
    0,0305 aniagrement
    0,2305 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare, agrement, activități economice
    CF nr. 21527, UAT Nicolae Bălcescu, S teren = 37.295 mp, râul Milotina, teren extravilan, ape stătătoare, balta Buzoieni 3, județul Călărași251.7410,0305 aniacvacultură în ape dulci
    0,0305 aniagrement
    0,2305 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare, agrement, activități economice
    CF nr. 21530, UAT Nicolae Bălcescu, S teren = 39.111 mp, râul Milotina, teren extravilan, ape stătătoare, balta Buzoieni 4, județul Călărași263.9990,0305 aniacvacultură în ape dulci
    0,0305 aniagrement
    0,2305 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare, agrement, activități economice
    CF nr. 21526, UAT Nicolae Bălcescu, S teren= 43.075 mp, râul Milotina, teren extravilan, ape stătătoare, balta Milotina II, județul Călărași290.7560,0305 aniacvacultură în ape dulci
    0,0305 aniagrement
    0,2305 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare, agrement, activități economice
    CF nr. 25020, UAT Grădiștea, S teren = 380.000 mp, Fluviul Dunărea, teren extravilan, ape curgătoare, județul Călărași2.565.0000,02305 aniconstrucții provizorii, activități economice
    0,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    34^2263799 parțial8.03.01BH Dunăre (+ Mostiștea), cu afluenții de ordinele I-IV312.564.783CF nr. 23313, UAT Drăgoești, S = 59.990, teren extravilan, ape stătătoare, Balta Bisericii IV - Vulpoi404.933Țara: România, județul Ialomița0,0205 aniacvacultură în ape dulci
    0,2305 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare, agrement și alte activități economice
    34^23101434 parțial8.03.01BH Ialomița, cu toți afluenții de ordinele I-VI, lungime curs de apă codificat = 280,4 km, suprafață luciuri de apă = 1.793,7 ha121.142.492CF nr. 23158, UAT Adâncata, S = 35.946, teren extravilan, ape curgătoare, râul Prahova242.636Țara: România, județul Ialomița0,054 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 23394, UAT Moldoveni, S teren = 37.609 mp, teren extravilan, categoria ape curgătoare, râul Ialomița, județul Călărași253.8610,02305 aniconstrucții provizorii, activități economice
    0,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    34^2463746 parțial8.03.01B.H. Ialomița, cu toți afluenții de ordinele I-VI = lungime cursuri de apă codificate = 121 km, suprafață luciu de apă = 277,9 ha;18.768.745CF nr. 20245, UAT Mihăilești, S teren = 125.100 mp, râul Glaveș, teren extravilan, ape stătătoare, județul Buzău821.907Țara: România, județul Buzău0,0305 aniacvacultură în ape dulci
    0,0305 aniagrement
    0,2305 aniconstrucții provizorii, construcții plutitoare, agrement, activități economice
    Nr. crt.Nr. M.F.P.Codul de clasificareDenumireaValoarea de inventar(lei)Descrierea bunului propus spre închiriereValoarea bunului care se închiriază (lei)AdresaPrețul minim de pornire mp/lună (lei)DurataDestinația
    012345678910
    ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ SOMEȘ-TISA
    3564021 parțial8.17.02Acumularea Gilău, suprafață la NNR = S totală = 639.991 mp, St = 632.740 mp, CF nr. 56021; UAT Gilău, St = 7.251 mp, Sconstr_C1-baraj_mixt = 5.618 mp, S constr_C2-casa_barajist = 46 mp, Sconstr_C3-casa_vanelor = 44 mp, Sconstr_C4-casa_vanelor 2 = 59 mp, CF nr. 56019, UAT Gilău, vol. total = 3,914 mil. mc., vol. de atenuare = 1,2 mil. mc; suprafață la nivelul coronamentului = mc; suprafață expropriată = mp; CF = 31.717.261CF nr. 56021, Acumulare Gilău, S totală = 632.740 mp, S ape stătătoare = 632.740 mp, UAT Gilău31.357.910Țara: România, județul Cluj, comuna Gilău0,91610 ani construcții plutitoare, construcții provizorii, agrement
    1,19
    1,053
    0,03
    0,100710 aniactivitatea de piscicultură
    36101328 parțial8.03.01Bazin hidrografic Someș cu toți afluenții de ordinele I-VI, lungime curs de apă codificată = 1.067,5 km, suprafață luciu de apă = 2.398,1 ha, resursă teoretică de apă = 3.658 mil. mc23.981.000CF nr. 51319; S albie minoră râu Someș = 466.294 mp, UAT - Ardusat466.294Țara: România; județul Maramureș0,0510 aniîndepărtare material aluvionar
    0,3810 aniconstrucții plutitoare, construcții provizorii, agrement și alte activități economice, sport
    36^1101328 parțial8.03.01Baz. hidr. Someș cu toți afl. de ord. I-VI, lung. curs de apă codificată = 1.067,5 km, supr. luciu de apă = 2.398,1 ha, resursa teoretică de apă = 3.658 mil. mc23.981.000CF nr. 52111, UAT Fărcașa, ape curgătoare, râul Someș, S = 1.726.151 mp1.726.151Țara: România; județul: Maramureș0,0524 aniîndepărtare material aluvionar
    0,77010 aniamplasare construcții plutitoare, construcții provizorii, agrement și alte activități economice, sport
    36^2101332 parțial8.03.01Bazin hidrografic Someș, cu toți afluenții de ordinele I-VI, lung. curs de apă codificată = 850,2 km, suprafață luciu de apă = 1.504,57 ha, resursa teoretică de apă = 2.744 mil. mc15.045.700CF nr. 51223, UAT Benesat, ape curgătoare, teren extravilan, râul Someș, St = 657 mp657Țara: România, județul Sălaj0,0524 aniîndepărtare material aluvionar
    0,29010 aniamplasare construcții plutitoare, construcții provizorii, agrement și alte activități economice, sport
    0,250
    0,220
    CF nr. 51222, UAT Benesat, ape curgătoare, teren extravilan, râul Someș, St = 2.941 mp2.941Țara: România, județul Sălaj0,0524 aniîndepărtare material aluvionar
    0,29010 aniamplasare construcții plutitoare, construcții provizorii, agrement și alte activități economice, sport
    0,250
    0,220
    CF nr. 51225, UAT Benesat, ape curgătoare, teren extravilan, St = 373.061 mp373.061Țara: România, județul Sălaj0,0524 aniîndepărtare material aluvionar
    0,29010 aniamplasare construcții plutitoare, construcții provizorii, agrement și alte activități economice, sport
    0,250
    0,220
    CF nr. 51462, UAT Napradea, ape curgătoare, teren extravilan, râul Someș, St = 4.931 mp4.931Țara: România, județul Sălaj0,0524 aniîndepărtare material aluvionar
    0,29010 aniamplasare construcții plutitoare, construcții provizorii, agrement și alte activități economice, sport
    0,250
    0,220
    CF nr. 51765, UAT Someș-Odorhei, ape curgătoare, teren extravilan, râul Someș, St = 133.617 mp133.617Țara: România, județul Sălaj0,0524 aniîndepărtare material aluvionar
    0,29010 aniamplasare construcții plutitoare, construcții provizorii, agrement și alte activități economice, sport
    0,250
    0,220
    36^3101332 parțial8.03.01Bazin hidrografic Someș, cu toți afluenții de ordinele I-VI, lungime curs de apă codificată = 850,2 km, suprafață luciu de apă = 1.504,57 ha, resursa teoretică de apă = 2.744 mil. mc15.045.700CF nr. 51474, UAT Napradea, ape curgătoare, teren extravilan/intravilan, râu Someș, St = 662.981 mp662.981Țara: România, județul Sălaj0,0524 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2905 aniamplasare construcții plutitoare, construcții provizorii, agrement și alte activități economice, sport
    0,250
    0,220
    CF nr. 51475, UAT Napradea, ape curgătoare, teren extravilan/intravilan, râu Someș, St = 1.209.691 mp1.209.691Țara: România, județul Sălaj0,0524 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2905 aniamplasare construcții plutitoare, construcții provizorii, agrement și alte activități economice, sport
    0,250
    0,220
    CF nr. 51773, UAT Someș-Odorhei, ape curgătoare, teren extravilan/intravilan, râu Someș, St = 115.928 mp115.928Țara: România, județul Sălaj0,0524 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2905 aniamplasare construcții plutitoare, construcții provizorii, agrement și alte activități economice, sport
    0,250
    0,220
    CF nr. 51771, UAT Someș-Odorhei, ape curgătoare, teren extravilan/intravilan, râu Someș, St = 231.436 mp231.436Țara: România, județul Sălaj0,0524 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2905 aniamplasare construcții plutitoare, construcții provizorii, agrement și alte activități economice, sport
    0,250
    0,220
    CF nr. 51772, UAT Someș-Odorhei, ape curgătoare, teren extravilan/intravilan, râu Someș, St = 361.669 mp361.669Țara: România, județul Sălaj0,0524 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2905 aniamplasare construcții plutitoare, construcții
    0.250provizorii, agrement și alte activități economice, sport
    0,220
    36^4101340 parțial8.03.01Bazin hidrografic Someș-Crasna, cu toți afluenții de ordinele I-VI, cu lungime curs de apă codificat = 656,5 km, suprafață luciu de apă = 1.431,13 ha, res. teoretică de apă = 4.506 mil. mc.14.311.300CF nr. 106239, UAT Odoreu, ape curgătoare, teren extravilan/intravilan, râul Someș, St = 1.319.260 mp1.319.260Țara: România, județul Satu Mare0,0524 aniîndepărtare material aluvionar
    0,8705 aniamplasare construcții plutitoare, construcții provizorii, agrement și alte activități economice, sport
    CF nr. 106946, UAT Păulești, ape curgătoare, teren extravilan/intravilan, râul Someș, St = 701.505 mp701.505Țara: România, județul Satu Mare0,0524 aniîndepărtare material aluvionar
    0,8705 aniamplasare construcții plutitoare, construcții provizorii, agrement și alte activități economice, sport
    CF nr. 108135, UAT Culciu, ape curgătoare, teren extravilan/intravilan, râul Someș, St = 688.375 mp688.375Țara: România, județul Satu Mare0,0524 aniîndepărtare material aluvionar
    0,8705 aniamplasare construcții plutitoare, construcții provizorii, agrement și alte activități economice, sport
    CF nr. 108134, UAT Culciu, ape curgătoare, teren extravilan/intravilan, râul Someș, St = 93.520 mp93.520Țara: România, județul Satu Mare0,0524 aniîndepărtare material aluvionar
    0,8705 aniamplasare construcții plutitoare, construcții provizorii, agrement și alte activități economice, sport
    CF nr. 108137, UAT Culciu, ape curgătoare, teren extravilan/intravilan, râul Someș, St = 7.258 mp7.258Țara: România, județul Satu Mare0,0524 aniîndepărtare material aluvionar
    0,8705 aniamplasare construcții plutitoare, construcții provizorii, agrement și alte activități economice, sport
    36^564024 parțial8.17.02Acumularea Vârșolț S totală_teren = 6.624.110 mp, S teren = 4.591.779 mp, S constr_C1-dig_interfluviu = 15.821 mp, S constr_C2 dig_de_remuu = 6.054 mp, Sconstr_C6-dig_de_remuu = 6.806 mp, CF nr. 53145 UAT Crasna, S teren = 964.503 mp, Sconstr_C1-bara frontal = 143.330 mp, Sconstr_ C2-canal_colector_longitudinal = 108.797.020CF nr. 52894, UAT Meseșenii de Jos, Acumulare Vârșolț, S totală = 1.157 mp, S neproductiv19.003Țara: România, județul Sălaj0,9105 aniamplasare construcții plutitoare, construcții provizorii, agrement și alte activități economice, sport
    1,180
    1,050
    11.593 mp, Sconstr_C3-golire_de_fund_turn_manevră_vechi = 3.522 mp, Sconstr_C4-stație_măsurare_volum_apă_DN800 = 6 mp, Sconstr_C5-stație_măsurare_debite_evacuate_golire_de_fund_umăr_ stâng = 17 mp, Sconstr_C6-golire_de_fund_turn_manevră_umăr_stâng = 1.835 mp, Sconstr_C7-descărcător ape mari = 9.424 mp, Sconstr_C8-reper fundamental = 1 mp, Sconstr_C9-turn_de_ manevră_umăr_stâng = 84 mp, Sconstr_C10-turn_manevră_vechi = 55 mp, Sconstr C11- reper_fundamental = 1 mp, Sconstr C12-stație_măsurare_volume_apă_brută_DN1000 = 7 mp, CF nr. 51127 UAT Vârșolț, S teren = 1.066.671 mp, CF nr. 52893 UAT Meseșenii de Jos, S teren = 1.157 mp, CF nr. 52894, UAT Meseșenii de JosCF nr. 51127, UAT Vârșolț, Acumulare Vârșolt, S totală = 964.503 mp, S ape stătătoare = 656.084 mp61.507.794Țara: România, județul Sălaj0,9105 aniamplasare construcții plutitoare, construcții provizorii, agrement și alte activități economice, sport
    1,180
    1,050
    CF nr. 53145, UAT Crasna, Acumulare Vârșolț, S totală = 4.539.884 mp, S ape stătătoare = 3.744.904 mp61.507.794Țara: România, județul Sălaj0,9105 aniamplasare construcții plutitoare, construcții provizorii, agrement și alte activități economice, sport
    1,180
    0,910
    36^664026 parțial8.17.02Baraj Strâmtori, S teren = 1.118.368 mp, Sconstr_C1-baraj_Strâmtori = CF nr. 125067, UAT Baia Mare49.812.603CF nr. 125067, UAT Baia Mare, teren în acumularea Baraj Strâmtori, S totală = 1.118.368 mp, S ape stătătoare = 1.109.048 mp1.114.298Țara: România, județul Maramureș1,195 aniconstrucții plutitoare, construcții provizorii, agrement, alte activități economice, sport, piscicultură, pescuit sportiv
    1,05
    0,03
    0,165
    36^764025 parțial8.17.02Baraj de priză Berdu, S teren = 100.759 mp, Sconstr_C3-baraj_Berdu = 2.453 mp, CF nr. 125055, UAT Baia Mare18.506.129CF nr. 125055, UAT Baia Mare, Acumulare Berdu, S totală = 100.759 mp, S ape stătătoare = 29.363 mp29.363Țara: România, județul Maramureș1,195 aniamplasare construcții plutitoare, construcții provizorii, agrement, alte activități economice, sport
    1,05
    0,03
    36^8149917 parțial8.03.01Bazin hidrografic Tisa, cu toți afluenții de ordinele I-IV, lungime curs de apă codificat = 1.163 km, suprafață luciu de apă = 1.677,65 ha16.776.500CF nr. 61820, UAT Borșa, ape curgătoare, teren intravilan, râul Secul, S teren = 17.667 mp17.667Țara: România, județul Maramureș0,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 61805, UAT Borșa, ape curgătoare, teren intravilan, râul Secul, S teren = 14.510 mp14.510Țara: România, județul Maramureș0,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 61809, UAT Borșa, ape curgătoare, teren intravilan, râul Secul, S teren = 4.583 mp4.583Țara: România, județul Maramureș0,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 61837, UAT Borșa, ape curgătoare, teren intravilan, râul Secul, S teren = 9.788 mp9.788Țara: România, județul Maramureș0,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 61404, UAT Borșa, ape curgătoare, teren intravilan, râul Fântâna, S teren = 2.079 mp2.079Țara: România, județul Maramureș0,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 61465, UAT Borșa, ape curgătoare, teren extravilan/intravilan, râul Fântâna, S teren = 4.527 mp4.527Țara: România, județul Maramureș0,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 61310, UAT Borșa, ape curgătoare, teren intravilan, râul Fântâna, S teren = 1.448 mp1.448Țara: România, județul Maramureș0,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 60671, UAT Borșa, ape curgătoare, teren intravilan, râul Negoescu, S teren = 472 mp472Țara: România, județul Maramureș0,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 60666, UAT Borșa, ape curgătoare, teren intravilan, râul Negoescu, S teren = 2.277 mp2.277Țara: România, județul Maramureș0,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 60664, UAT Borșa, ape curgătoare, teren extravilan/intravilan, râul Negoescu, S teren = 36.844 mp36.844Țara: România, județul Maramureș0,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 60662, UAT Borșa, ape curgătoare, teren extravilan, râul Negoescu, S teren = 5.903 mp5.903Țara: România, județul Maramureș0,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 61556, UAT Borșa, ape curgătoare, teren intravilan, râul Vișeu, S teren = 5.329 mp5.329Țara: România, județul Maramureș0,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 61557, UAT Borșa, ape curgătoare, teren intravilan, râul Vișeu, S teren = 13.107 mp13.107Țara: România, județul Maramureș0,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 61473, UAT Borșa, ape curgătoare, teren intravilan, râul Vișeu, S teren = 6.013 mp6.013Țara: România, județul Maramureș0,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 61561, UAT Borșa, ape curgătoare, teren intravilan, râul Vișeu, S teren = 5.241 mp5.241Țara: România, județul Maramureș0,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 61420, UAT Borșa, ape curgătoare, teren intravilan, râul Vișeu, S teren = 5.660 mp5.660Țara: România, județul Maramureș0,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 61421, UAT Borșa, ape curgătoare, teren intravilan, râul Vișeu, S teren = 10.008 mp10.008Țara: România, județul Maramureș0,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 61319, UAT Borșa, ape curgătoare, teren intravilan, râul Vișeu, St = 6.498 mp6.498Țara: România, județul Maramureș0,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 60854, UAT Borșa, ape curgătoare, teren intravilan, râul Cisla, S teren = 10.324 mp10.324Țara: România, județul Maramureș0,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 60844, UAT Borșa, ape curgătoare, teren intravilan, râul Cisla, S teren = 12.706 mp10.706Țara: România, județul Maramureș0,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 60871 UAT Borșa, ape curgătoare, teren intravilan, râul Cisla, S teren = 11.087 mp11.087Țara: România, județul Maramureș0,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 60837, UAT Borșa, ape curgătoare, teren intravilan, râul Cisla, S teren = 4.149 mp4.149Țara: România, județul Maramureș0,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 60833, UAT Borșa, ape curgătoare, teren intravilan, râu Cisla, St = 8.214 mp8.214Țara: România, județul Maramureș0,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 60832, UAT Borșa, ape curgătoare, teren intravilan, râul Cisla, S teren = 16.839 mp16.839Țara: România, județul Maramureș0,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 60843, UAT Borșa, ape curgătoare, teren intravilan, râul Cisla, S teren = 10.445 mp10.445Țara: România, județul Maramureș0,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 60888, UAT Borșa, ape curgătoare, teren intravilan, râul Cisla, S teren= 12.607 mp12.607Țara: România, județul Maramureș0,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 60834, UAT Borșa, ape curgătoare, teren intravilan, râul Cisla, S teren = 25.475 mp25.475Țara: România, județul Maramureș0,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    36^9101328 parțial8.03.01Bazin hidrografic Someș, cu toți afluenții de ordinele I-VI, lungime curs de apă codificată = 1.067.5 km, suprafață luciu de apă = 2.398,1 ha, resursă teoretică de apă = 3.658 mil. mc23.981.000CF nr. 68741, UAT Cupșeni, ape curgătoare, teren extravilan//intravilan, râul Șatra, S teren = 29.127 mp29.127Țara: România, județul Maramureș0,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 64354, UAT Cupșeni, ape curgătoare, teren extravilan/intravilan, râul Șatra, S teren = 75.082 mp75.082Țara: România, județul Maramureș0,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 61981, UAT Cupșeni, ape curgătoare, teren extravilan, râul Șatra, S teren = 7.454 mp7.454Țara: România, județul Maramureș0,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    CF nr. 64401, UAT Cupșeni, ape curgătoare, teren extravilan/intravilan, râul Rotunda, S teren = 225.925 mp225.925Țara: România, județul Maramureș0,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    Nr. crt.Nr. M.F.P.Codul de clasificareDenumireaValoarea de inventar(lei)Descrierea bunului propus spre închiriereValoarea bunului care se închiriază (lei)AdresaPrețul minim de pornire mp/lună (lei)DurataDestinația
    012345678910
    ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ MUREȘ
    3763737 parțial8.03.01Bazinul hidrografic Mureș cu toți afluenții de ordinele I-VI, lungime curs de apă codificată = 1.233,09 km, S ocupată de luciu de apă = 1.201,09 ha, resursa teoretică de apă = 891,19 mil. mc13.326.370CF nr. 305, teren extravilan ape curgătoare râul Teleșag, S teren = 4.622 mp, UAT Satu Mare, județul Harghita5.084Țara: România, județul Harghita0,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 53302, teren extravilan ape curgătoare, S teren = 2.428 mp, localitatea Tămașu, UAT Dealu, județul Harghita2.6710,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 58217, teren extravilan ape curgătoare râul Corund, S teren = 29.286 mp, UAT Praid , județul Harghita32.2150,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 51969, teren extravilan ape curgătoare râul Brădești, S teren = 5.424 mp, UAT Brădești, județul Harghita5.9660,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 54434, teren extravilan ape curgătoare râul Brădești, S teren = 1.488 mp, UAT Satu Mare, județul Harghita1.6370,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    38101354 parțial8.03.01Bazinul hidrografic Mureș cu toți afluenții de ordinele I-VI, lungime curs de apă codificat = 2.727 km, suprafață luciu de apă = 3.396,09 mil. mc, resursa teoretică de apă = 1.179,68 mil. mc37.677.266CF nr. 135691, teren intravilan ape curgătoare râul Mureș, S teren = 14.092 mp, UAT Târgu Mureș, județul Mureș15.501Țara: România, județul Mureș0,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 53569, teren extravilan ape curgătoare râul Mureș, S teren = 62.219 mp, UAT Sângeorgiu de Mureș, județul Mureș68.4410,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 55001, teren extravilan ape curgătoare râul Mureș, S teren = 116.221 mp, UAT Sântana de Mureș127.8430,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 7466, teren extravilan ape curgătoare râul Archita, S teren = 1.276 mp, UAT Saschiz, județul Mureș1.4040,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 7464, teren extravilan ape curgătoare râul Archita, S teren = 4.196 mp, UAT Saschiz , județul Mureș4.6160,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 7485, teren extravilan ape curgătoare râul Archita, S teren = 6.319 mp, UAT Saschiz, județul Mureș6.9510,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 7501, teren extravilan ape curgătoare râul Archita, S teren = 4.890 mp, UAT Saschiz , județul Mureș5.3790,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 7450, teren extravilan ape curgătoare râul Archita, S teren = 641 mp, UAT Saschiz, județul Mureș7050,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 7526, teren extravilan ape curgătoare râul Archita, S teren = 788 mp, UAT Saschiz, județul Mureș8670,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 7479, teren extravilan ape curgătoare râul Archita, S teren = 688 mp, UAT Saschiz, județul Mureș7570,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 7506, teren extravilan ape curgătoare râul Archita, S teren = 2.052 mp, UAT Saschiz, județul Mureș2.2570,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 7461, teren extravilan ape curgătoare râul Archita, S teren = 4.080 mp, UAT Saschiz, județul Mureș4.4880,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 7471, teren extravilan ape curgătoare râul Archita, S teren = 1.264 mp, UAT Saschiz, județul Mureș1.3900,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 7482, teren extravilan ape curgătoare râul Archita, S teren = 648 mp, UAT Saschiz, județul Mureș7130,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 7452, teren extravilan ape curgătoare râul Archita, S teren = 1.642 mp, UAT Saschiz, județul Mureș1.8060,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 7514, teren extravilan ape curgătoare râul Archita, S teren = 2.121 mp, UAT Saschiz, județul Mureș2.3330,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 7449, teren extravilan ape curgătoare râul Scroafa, S teren = 6.109 mp, UAT Saschiz, județul Mureș6.7200,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 7448, teren extravilan ape curgătoare râul Scroafa, S teren = 26.490 mp, UAT Saschiz, județul Mureș29.1390,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 7625, teren extravilan ape curgătoare râul Scroafa, S teren = 414.057 mp, UAT Saschiz, județul Mureș455.4630,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 7808, teren extravilan ape curgătoare râul Cimaș, S teren = 63.507 mp, UAT Saschiz, județul Mureș69.8580,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 7664, teren extravilan ape curgătoare râul Flosa, S teren = 21.807 mp, UAT Saschiz, județul Mureș23.9880,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 7546, teren extravilan ape curgătoare râul Cărbunarilor, S teren = 6.817 mp, UAT Saschiz, județul Mureș7.4990,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 139326, teren intravilan ape curgătoare pârâul Pocloș, S teren = 1.499 mp, UAT Târgu Mureș, județul Mureș1.6490,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 139330, teren intravilan ape curgătoare pârâul Pocloș, S teren = 4.396 mp, UAT Târgu Mureș, județul Mureș4.8360,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 139592, teren intravilan pe curgătoare pârâul Pocloș, S teren = 2.551 mp, UAT Târgu Mureș, județul Mureș2.8060,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 139694 teren intravilan ape curgătoare, S teren = 3.764 mp, UAT Târgu Mureș, județul Mureș4.1400,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 51320, teren extravilan ape curgătoare pârâul Gălăoaia, S teren = 486 mp, UAT Răstolița, județul Mureș5350,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 51323, teren extravilan ape curgătoare pârâul Gălăoaia Mică, S teren = 1.791 mp, UAT Răstolița, județul Mureș1.9700,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 50816, teren extravilan ape curgătoare pârâul Bistra, pârâul Valea din Mijloc, pârâul Valea Stegii, S teren = 3.015, pârâul Bistra S teren = 1.889 mp, UAT Vătava, județul Mureș3.3170,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 140052, teren intravilan ape curgătoare pârâul Pocloș, S teren = 4.766 mp, UAT Târgu Mureș, județul Mureș5.2430,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 51319 teren extravilan ape curgătoare pârâul Tih, S teren = 12.839 mp, pârâul Mijlou, S teren = 9.772 mp, pârâul Răstolița, S teren = 29.428 mp, UAT Răstolița, județul Mureș57.2430,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 140090, teren intravilan ape curgătoare pârâul Pocloș, S teren = 2.326 mp, UAT Târgu Mureș , județul Mureș2.8140,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 140157 teren intravilan ape curgătoare pârâul Pocloș, S teren = 2.712 mp, UAT Târgu Mureș, județul Mureș2.9830,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 55544, teren intravilan ape curgătoare pârâul Sovata, S teren = 16.423 mp, UAT Sovata, județul Mureș18.0650,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 55487, teren intravilan ape curgătoare pârâul Sovata, S teren = 21.638 mp, UAT Sovata, județul Mureș23.8020,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 55611, teren intravilan ape curgătoare pârâul Sovata, S teren = 6.765 mp, UAT Sovata, județul Mureș7.4420,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 140521, teren intravilan ape curgătoare pârâul Pocloș, S teren = 1.838 mp, UAT Târgu Mureș, județul Mureș2.0220,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 52087, teren extravilan ape curgătoare râul Mureș, S teren = 138.536 mp, UAT Gornești, județul Mureș152.3900,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    39101357 parțial8.03.01Bazinul hidrografic Mureș cu toți afluenții de ordinele I-VI lungime curs de apă codificat = 841 km, suprafață luciu de apă = 1.294,46 ha, resursa teoretică de apă = 94,67 mil. mc14.361.137CF nr. 101776, teren extravilan ape curgătoare râul Târnava Mare, S teren = 7.206 mp UAT Axente Sever, județul Sibiu7.927Țara: România, județul Sibiu0,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 101050, teren extravilan ape curgătoare râul Târnava Mare, S teren = 11.777 mp, UAT Copșa Mică, județul Sibiu12.9550,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    40101360 parțial8.03.01Bazinul hidrografic Mureș cu toți afluenții de ordinele I-VI lungime curs de apă codificat = 546 km, suprafață luciu de apă = 889,76 ha, resursa teoretică de apă = 176,72 mc/an9.871.271CF nr. 56179, teren extravilan ape curgătoare râul Arieș, S teren = 3.039 mp, UAT Luna, județul Cluj3.343Țara: România, județul Cluj0,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 56180, teren extravilan ape curgătoare râul Arieș, S teren = 19.157 mp, UAT Luna, județul Cluj21.0730,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 50723, teren extravilan ape curgătoare râul Iara, S teren = 25.178 mp, UAT Valea Ierii, județul Cluj27.6960,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    41101362 parțial8.03.01Bazinul hidrografic Mureș cu toți afluenții de ordinele I-VI lungime curs de apă codificat = 2.490 km, suprafață luciu de apă = 4.001 ha, resursa teoretică de apă = 1.470,9 mil. mc44.388.323CF nr. 71352, teren extravilan ape curgătoare râul Ampoi, S teren = 36.928 mp, UAT Meteș, județul Alba40.621Țara: România, județul Alba0,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 70527, teren extravilan ape curgătoare râul Mureș, S teren = 313.973 mp, UAT Lunca Mureșului, județul Alba345.3700,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 70626, teren extravilan ape curgătoare râul Arieș, S teren = 358 mp, UAT Lunca Mureșului, județul Alba3930,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 70633, teren extravilan ape curgătoare râul Arieș, S teren = 14.699 mp, UAT Lunca Mureșului, județul Alba16.1680,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 16013, teren extravilan ape curgătoare râul Mureș, S teren = 1.082.688 mp, UAT Vințu de Jos, jud. Alba1.190.9560,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 127, teren extravilan ape curgătoare pârâul Cenade, S teren = 34.218 mp, UAT Cenade, județul Alba37.6390,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 93192, teren extravilan ape curgătoare râul Mureș, S teren = 408.009 mp, UAT Aiud, județul Alba448.8090,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 93262, teren extravilan ape curgătoare râul Mureș, S teren = 6.175 mp, UAT Aiud, județul Alba 6.7920,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 110015, teren extravilan ape curgătoare râul Mureș, S teren = 18.043 mp, UAT Alba Iulia, județul Alba19.8470,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 110213, teren extravilan ape curgătoare râul Mureș, S teren = 419.629 mp, UAT Alba Iulia, județul Alba461.5910,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 110283, teren extravilan ape curgătoare râul Mureș, S teren = 1.448 mp, UAT Alba Iulia, județul Alba1.5920,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 110285, teren extravilan ape curgătoare râul Mureș, S teren = 63.623 mp, UAT Alba Iulia, județul Alba69.9850,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 110284, teren extravilan ape curgătoare râul Mureș, S teren = 11.083 mp, UAT Alba Iulia, județul Alba12.1910,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 110172, teren extravilan ape curgătoare râul Mureș, S teren = 36.100 mp, UAT Alba Iulia, județul Alba39.7100,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 110171, teren extravilan ape curgătoare râul Mureș, S teren = 189.383 mp, UAT Alba Iulia, județul Alba208.3210,0525 aniîndepărtare material aluvionar
    0,2810 aniamplasare de construcții plutitoare
    0,2810 anivalorificare luciu de apă pentru pescuit sportiv și recreativ
    0,2810 aniagrement nautic
    CF nr. 110170, teren extravilan ape curgătoare râul Mureș, S teren = 291.360 mp, UAT Alba Iulia, județul Alba320.4960,052