LEGE nr. 378 din 27 decembrie 2022pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1260 din 28 decembrie 2022



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  ARTICOL UNICLegea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 16, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alin. (2^1) și (2^2), cu următorul cuprins: (2^1) Prin excepție de la prevederile art. 11 alin. (4), pentru personalul din aparatul propriu al consiliilor județene, primării și consilii locale, din instituțiile și serviciile publice de interes local și județean din subordinea acestora, nominalizat în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile, nivelul veniturilor salariale, majorate potrivit alin. (1), nu poate depăși nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar sau, după caz, a indemnizației lunare a vicepreședintelui consiliului județean, a viceprimarului municipiului București, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraș, municipiu, sectoarele municipiului București, Primăria Generală a Municipiului București, majorată potrivit alin. (2).(2^2) Sumele necesare majorării salariale prevăzute la alin. (2^1) se suportă din bugetul proiectului finanțat din fonduri europene nerambursabile.2. La anexa nr. I capitolul III, tabelul de la litera C) se modifică și va avea următorul cuprins:  +  1
    Nr. crt.Funcția clericală, funcția de conducere din cadrul cultului sau asimilatăNumărul de posturiFuncția didactică cu care se asimilează
    1.Vicepreședinte uniune, vicar administrativ patriarhal, vicar general, secretar general, consilier patriarhal, prim-rabin59Profesor cu studii superioare, cu grad didactic I și vechime în învățământ peste 25 ani
    2.Secretar patriarhal, inspector general bisericesc, vicar administrativ eparhial, vicar episcopal45Profesor cu studii superioare, cu grad didactic I și vechime în învățământ între 20 și 25 ani
    3.Secretar Cancelaria patriarhală, consilier eparhial, secretar eparhial, inspector eparhial, exarh, protopop1107Profesor cu studii superioare, cu grad didactic II și vechime în învățământ între 10 și 15 ani
    4.Stareț, superioară, egumen532Profesor cu studii superioare, cu grad didactic II și vechime în învățământ între 1 și 5 ani
    3. La anexa nr. I capitolul III, tabelul de la litera D) se modifică și va avea următorul cuprins:  +  1
    Nr. crt.Funcția clericalăNumărul de posturi pentru care se asigură sprijin lunar la salarizareFuncția didactică cu care se asimilează
    Preot, diacon, pastor, vestitor, imam, rabin, cantor*), oficiant de cult16.890
    1.Cu studii superioare:12.556Profesor cu studii superioare
    gradul I3.702gradul didactic I
    gradul II3.582gradul didactic II
    definitiv2.745definitiv
    debutant2.527debutant
    2.Cu studii medii:4.334Învățător, educator, maistru-instructor, cu studii medii
    gradul I667gradul didactic I
    gradul II790gradul didactic II
    definitiv1.708definitiv
    debutant1.169debutant
    *) Se utilizează la cultul mozaic.“
    4. La anexa nr. I capitolul III litera E articolul 9 alineatul (1), punctul (i) de la litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:(i) 21.172 de contribuții pentru personalul neclerical angajat în unitățile de cult din țară prevăzute la art. 8 din prezenta anexă. Cuantumul contribuției lunare se stabilește prin legile bugetare anuale sau prin legile de rectificare a bugetului de stat și nu poate fi mai mic decât cuantumul stabilit, potrivit legii, pentru anul 2017;5. La anexa nr. I capitolul III litera E articolul 9 alineatul (1), punctul (ii) de la litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:(ii) 89 de contribuții pentru personalul neclerical trimis să deservească așezămintele din străinătate ale Bisericii Ortodoxe Române. Contribuția lunară reprezintă echivalentul în lei a 50% din drepturile în valută stabilite în cuantum net, prin asimilare cu funcțiile pe care este încadrat personalul român trimis să își desfășoare activitatea în cadrul misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare și al altor forme de reprezentare a României în străinătate;6. La anexa nr. I capitolul III litera E articolul 9, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: (2) Începând cu 1 ianuarie 2023, numărul contribuțiilor prevăzute la alin. (1) poate fi modificat doar prin legile bugetare anuale sau prin legile de rectificare a bugetului de stat, la propunerea Secretariatului de Stat pentru Culte.
    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    CIPRIAN-CONSTANTIN ȘERBAN
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    FLORIN-VASILE CÎȚU
    București, 27 decembrie 2022.Nr. 378.-----