SENTINȚĂ nr. 139 din 21 octombrie 2022referitoare la anularea în parte art. I din Ordinul comun nr. 23/15/2021 emis de pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Sănătății în ce privește prevederea de la pct. 1 și prevederea de la pct. 2, prin care se dispune modificarea sintagmei "spații publice închise" în "spații publice", respectiv "spațiu public închis" în "spațiu public", în sensul eliminării acestor modificări aduse art. 1 din Ordinul ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020 și pct. 2 cap. I din anexa "Instrucțiuni generale privind măsuri de igienă" a Ordinului ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020
EMITENT
  • CURTEA DE APEL BRAȘOV - SECȚIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1253 din 27 decembrie 2022



    Dosar nr. 1.193/2/2021*Completul constituit din:
    Președinte- Ioana Țărmure
    Grefier- Adina-Maria Szasz
    Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra acțiunii formulate de reclamantul Secu Adrian Cristian în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Sănătății, având ca obiect „anulare acte administrativ cu caracter normativ - Rejudecare“.Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 12 octombrie 2022, potrivit celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.Instanța, în vederea deliberării, în baza art. 396 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 19 octombrie 2022, iar ulterior pentru data de 21 octombrie 2022.
    CURTEA,
    prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, Secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 9.08.2021 prin declinare de competență de la Curtea de Apel București conform Sentinței civile nr. 857/2.06.2021, reclamantul Secu Cristian Adrian, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Sănătății, a solicitat suspendarea imediată, față de persoana reclamantului, a efectelor Ordinului comun nr. 23/15/2021, precum și anularea acestui ordin.În motivarea acțiunii, reclamantul arată că, în ceea ce privește interesul legitim, drepturile încălcate și paguba iminentă, prin măsura luată prin Ordinul comun nr. 23/15/2021, și anume purtatul măștii și în spațiu deschis, s-a anulat orice posibilitate de a efectua mișcare în aer liber, eliberarea adeverinței menționate în ordin neintrând în competența medicului de medicina muncii. Astfel, mișcarea în aer liber și sportul devin inaccesibile pentru reclamant, care este o persoană robustă, întrucât activități precum sprinturi pe lungimi scurte, maratoane, exerciții musculare etc. impun un efort suplimentar al sistemului respirator, ori purtarea măștii împiedică buna circulație a aerului și eliminarea dioxidului de carbon în condiții de efort. Iar din cauza lipsei de mișcare, a sedentarismului, a acumulat un surplus de 35 kg în pandemie, greutate anormală pentru vârsta și înălțimea sa, ceea ce a determinat dezvoltarea unor afecțiuni cardiace (palpitații, suspect de tahicardie care necesită consumul de medicamente - extravalerian cardio), existând riscul de complicații și patologii asociate obezității, unele dintre cele mai grave fiind diabetul zaharat și bolile cardiovasculare.Dincolo de critica privind importul măștilor neconforme aflate pe piața internă, reclamantul consideră degradantă purtarea măștii și atunci când este singur în exterior, măsura justificându-se doar atunci când sunt mai multe persoane în preajmă, cu atât mai mult cu cât el poartă și ochelari, care se aburesc de la respirația prin mască, iar de teama autorităților (care abia așteaptă să aplice amenzi), nici nu poate curăța ochelarii, ceea ce poate duce la diverse accidente pe stradă.În ceea ce privește drepturile afectate, reclamantul susține că îi sunt afectate dreptul la respectarea vieții private, dreptul de a se bucura de mediul înconjurător, dreptul la hrană, nutriție și mese echilibrate, libertatea de circulație în țară, dreptul la sănătate și dreptul la demnitate.Ca motive de nelegalitate a ordinului ale cărui suspendare și anulare le cere, reclamantul invocă patru asemenea motive, respectiv:1. Un prim motiv constă în aceea că ordinul este dat în baza unei ordonanțe de urgență vădit neconstituționale, motiv de nelegalitate care face corp comun cu excepția de neconstituționalitate pe care o invocă, solicitând sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a OUG nr. 192/2020, în principal, iar în subsidiar cu privire la art. 1 pct. 1 din OUG nr. 192/2020.În susținerea excepției de neconstituționalitate, reclamantul apreciază că OUG nr. 192/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă este afectată de vicii de neconstituționalitate extrinseci care duc la neconstituționalitatea in integrum a actului normativ, fiind dată cu încălcarea art. 1 alin. (3) și alin. (5) coroborat cu art. 79 alin. (1) din Constituție, iar în subsidiar articolul I pct. 1 din OUG nr. 192/2020 este neconstituțional fiind dat cu încălcarea art. 53, art. 115 alin. (4) și (6) și art. 147 din Constituție.Astfel, în primul rând, ordonanța de urgență în discuție este dată cu încălcarea principiului legalității, întrucât avizul Consiliului Legislativ nu a fost solicitat înainte de adoptarea actului normativ, ci după adoptare, respectiv la data de 6.11.2020, iar avizul Consiliului Social și Economic nici nu a fost solicitat. Aceasta, cu nesocotirea art. 79 din Legea fundamentală, potrivit căruia Consiliul Legislativ este „organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării și coordonării întregii legislații“, precum și a art. 9 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care stabilește că, „După elaborarea lor și încheierea procedurii de avizare prevăzute la alin. (1), proiectele de legi, propunerile legislative, precum și proiectele de ordonanțe și de hotărâri cu caracter normativ ale Guvernului se supun în mod obligatoriu avizării Consiliului Legislativ.“În ceea ce privește lipsa avizului Consiliului Economic și Social, potrivit art. 141 din Constituție, „Consiliul Economic și Social este organul consultativ al Parlamentului și al Guvernului în domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organică de înființare, organizare și funcționare“, iar potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 248/2013 privind organizarea Consiliului Economic și Social, „(1) Consiliul Economic și Social este consultat obligatoriu asupra proiectelor de acte normative inițiate de Guvern sau a propunerilor legislative ale deputaților ori senatorilor (…)“.În al doilea rând, ordinul contestat este dat și cu încălcarea principiului loialității. Sub acest aspect, în ceea ce privește respectarea prevederilor legale și constituționale care stabilesc competența autorităților, în speță Guvernul României, pe de-o parte, și Consiliul Economic și Social, respectiv Consiliul Legislativ, pe de altă parte, prin Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, Curtea Constituțională a statuat că statul de drept presupune punerea în aplicare a prevederilor explicite și formale ale legii și ale Constituției. Cu alte cuvinte, „sub aspectul colaborării loiale între instituțiile/autoritățile statului, o primă semnificație a conceptului o constituie respectarea normelor de drept pozitiv, aflate în vigoare într-o anumită perioadă temporală, care reglementează în mod expres sau implicit competențe, prerogative, atribuții, obligații sau îndatoriri ale instituțiilor/autorităților statului“ (paragraful 106). Prin urmare, „colaborarea loială presupune, dincolo de respectul față de lege, respectul reciproc al autorităților/instituțiilor statului, ca expresie a unor valori constituționale asimilate, asumate și promovate, în scopul asigurării echilibrului între puterile statului. Loialitatea constituțională poate fi caracterizată, deci, ca fiind o valoare-principiu intrinsecă Legii fundamentale, în vreme ce colaborarea loială între autoritățile/instituțiile statului are un rol definitoriu în implementarea Constituției“ (paragraful 107).Un alt motiv de neconstituționalitate a ordonanței de urgență analizate rezidă în încălcarea art. 115 alin. 4 din Constituție în ceea ce privește purtatul măștii, în sensul că din nota de fundamentare a actului normativ contestat nu rezultă situația extraordinară care ar justifica urgența implementării măsurii de port al măștii în toate spațiile publice. Sunt încălcate, totodată, și dispozițiile art. 53, art. 115 alin. 6 și ale art. 147 din Constituție, în ceea ce privește purtatul măștii, care restrânge mai multe drepturi și libertăți. Ori, în jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a reținut că drepturile și libertățile pot fi restrânse doar prin lege, ca act formal al Parlamentului (Decizia nr. 152 din 6.05.2020). Măsura purtării măștii afectează în sens negativ libertatea de mișcare și dreptul la viață intimă și privată, ba chiar dreptul la sănătate (cum e cazul reclamantului).În concluzie, nesocotirea dispozițiilor art. 53 coroborate cu cele ale art. 115 alin. (6) privind delegarea legislativă și ale art. 147 alin. (4) potrivit cărora deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, atrag neconstituționalitatea intrinsecă a dispozițiilor art. I pct. 1 din OUG nr. 192/2020, susține reclamantul, și solicită Curții de Apel Brașov să analizeze motivele invocate și să concluzioneze că OUG nr. 192/2020 este vădit neconstituțională. Având în vedere împrejurarea că adoptarea Ordinului comun nr. 23/15/2021 s-a făcut în baza acestei ordonanțe, prezumția de legalitate a actului normativ subsecvent este răsturnată, conchide reclamantul în acest capitol al acțiunii sale.2. Al doilea motiv de nelegalitate a Ordinului comun nr. 23/15/2021 vizează faptul că este dat cu exces de putere, prin încălcarea art. 81 din Legea nr. 24/2000, art. 53 alin. (1) și art. 142 din Constituție, a deciziilor Curții Constituționale nr. 157 din 3.05.2020 și nr. 37/1993. Curtea Constituțională, prin Decizia de admitere nr. 157 din 3.05.2020, a reținut că legiuitorul delegat nu poate delega la rândul său unei autorități/entități administrative ceea ce ei însuși nu dețin în competență. Cum prin OUG nr. 192/2020 [act normativ emis cu încălcarea art. 53 alin. (1) și art. 115 alin. (6) din Constituție] Guvernul a delegat, la rândul său, MAI și MS o competență care nu îi aparține, și anume instituirea măsurii de a purta mască în toate spațiile publice, rezultă că Ordinul comun nr. 23/15/2021 este dat cu încălcarea art. 142 din Constituție și art. 81 din Legea nr. 24/2000, fiind adoptat de autorități necompetente.3. Un al treilea motiv de nelegalitate a ordinului contestat se referă la împrejurarea că medicul de medicina muncii din cadrul unității angajatoare nu are competența și autoritatea de a efectua evaluarea riscului pentru personalul lucrător cu privire la aptitudinea acestuia de a desfășura activități ce nu se circumscriu în sfera relațiilor de muncă și de a emite adeverințe în acest sens. Ordinul comun nr. 23/15/2021, adoptat cu încălcarea dispozițiilor Codului muncii și ale Legii nr. 418/2004, înfrânge principiul legalității și atribuie medicului de medicina muncii o competență exclusivă asupra evaluării riscului de a purta sau nu mască, indiferent dacă angajatul se află sau nu în timpul programului.4. În fine, al patrulea motiv de nelegalitate a ordinului obiect al prezentei acțiuni este acela că măsura purtării măștii nu respectă cerințele de echitate și proporționalitate, reprezentând o ingerință în exercitarea dreptului la respectarea vieții private și liberă mișcare și nu respectă nici cerințele de previzibilitate a legii, conform jurisprudenței internaționale constante în materie; de exemplu: Hotărârea nr 2.003.058 din 25.05.2020 a Tribunalului Administrativ din Strasbourg, prin care s-a dispus suspendarea Decretului din 20 mai 2020 al Primarului Municipiului Strasbourg, prin care s-a impus tuturor persoanelor de peste unsprezece ani care frecventează drumurile publice, în special pe Grande-Ile, de la ora 10.00 până la ora 20.00, purtarea unei măști de protecție; Hotărârea nr. 2.005.349 din 2.09.2020 a Tribunalului Administrativ de la Strasbourg, prin care s-a dispus revizuirea Dispoziției din 28 august 2020, prin care prefectul din regiunea Bas-Rhin a impus pentru o perioadă de o lună purtarea măștii pentru toți pietonii cu vârsta mai mare de 11 ani care circulă în spații publice în 13 localități, printre care și Strasbourg; Decizia nr. 26 L 2.226/20 a Tribunalului Administrativ din Dusseldorf, prin care a fost anulat un decret al primarului local prin care se instituia obligativitatea purtării măștii în spații deschise întrucât nu respecta cerințele de previzibilitate, claritate și destinatarii preciși ai legii.În drept, acțiunea s-a întemeiat pe deciziile Curții Constituționale și pe dispozițiile din Constituția României, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 24/2000, Legea nr. 249/2013, Legea nr. 73/1993, Legea nr. 419/2004, Codul muncii, Codul de procedură civilă.În probațiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.Pârâtul Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererilor de suspendare și de anulare a ordinului în cauză.Pe cale de excepție, a invocat excepția privind inadmisibilitatea cererii de suspendare și a cererii de anulare a Ordinului comun nr. 23/15/2021, precum și excepția lipsei de interes a reclamantului în formularea cererii de suspendare și a cererii de anulare a ordinului comun.Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, pârâtul arată că, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anterior sesizării instanței de contencios administrativ cu cererile de suspendare și de anulare a actului administrativ, reclamantul avea obligația de a se adresa autorităților publice emitente, în cauză fiind vorba de două ministere între care nu există raporturi de subordonare ierarhică, cu plângere prealabilă. Ori din actele depuse la dosar nu rezultă că reclamantul ar fi parcurs procedura prealabilă obligatorie.Față de excepția lipsei de interes a reclamantului în formularea acțiunii, dar și a inadmisibilității acțiunii, pârâtul consideră că prevederile art. l alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 consacră regula contenciosului subiectiv, în sensul că un act administrativ poate fi anulat numai dacă se dovedește că a produs reclamantului o vătămare într-un drept ori într-un interes legitim.Vătămarea interesului se apreciază prin raportare la noțiunea de interes legitim privat, definit prin art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004 ca fiind posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat.În cauză, reclamantul nu își întemeiază acțiunea pe încălcarea vreunui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat sau a unui interes legitim legat de acest drept subiectiv, ci invocă în realitate apărarea unui interes legitim public, fără ca aceasta să aibă caracter subsidiar interesului legitim privat, motive față de care acțiunea reclamantului este inadmisibilă.Pe fondul cererii de suspendare a actului administrativ, consideră pârâtul că nu sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile cazului bine justificat și ale pagubei iminente, așa cum sunt acestea prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din Legea contenciosului administrativ, reclamantul nearătând care sunt împrejurările legate de starea de fapt și de drept care ar fi de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ și nici nu face dovada prejudiciului material viitor și previzibil.- Pe fondul cererii de anulare a actului administrativ, menționează pârâtul că portul obligatoriu al măștii este prevăzut și de acte normative de rang superior Ordinului comun nr. 23/15/2021, respectiv HG nr. 856/2020, nr. 967/2020, nr. 1.065/2020, HG nr. 3/2021 și HG nr. 35/2021, iar prin ordinul contestat sunt prevăzute și excepțiile de la portul obligatoriu al măștii, respectiv atunci când: angajatul este singur în birou; persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare; persoana desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.); prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane; copiii cu vârsta mai mică de 5 ani. Așadar, au fost avute în vedere situațiile în care masca de protecție îngreunează respirația persoanei care o poartă și dă posibilitatea acesteia de a desfășura activități fără mască.Cu privire la utilitatea purtării măștilor de protecție, acestea ajută la limitarea răspândirii noului coronavirus, știută fiind calea de transmitere aerogenă a virusului.În ceea ce privește aspectele de neconstituționalitate, pârâtul Ministerul Sănătății învederează următoarele:Art. 53 din Constituția României, republicată, prevede la alin. (2) că restrângerea drepturilor „poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică“, iar măsurile trebuie să fie proporționale cu situația care le-a determinat și să fie aplicate în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere dreptului sau libertății vizate.Legea fundamentală prevede, totodată, dreptul la ocrotirea sănătății, art. 34 alin. (2) din Constituție stabilind că „statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea [...] sănătății publice“, iar art. 3 din Convenția europeană pentru protecția drepturilor omului și a demnității ființei umane față de aplicațiile biologiei și medicinii prevede că „părțile iau, ținând seama de nevoile de sănătate și de resursele disponibile, măsurile adecvate în scopul de a asigura în sfera jurisdicției lor accesul echitabil la îngrijiri de sănătate de calitate adecvată“.Concluzionând, măsurile stabilite de autorități în contextul combaterii pandemiei de coronavirus, precum Ordinul comun nr. 23/15/2021, au fost subsumate obligației statului de ocrotire a sănătății publice, fiind adoptate și implementate avându-se în vedere necesitatea asigurării unui just și proporțional echilibru între drepturile și libertățile fundamentale, în ansamblul lor.A solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.Pe cale de excepție, pârâtul a invocat excepțiile privind inadmisibilitatea acțiunii și lipsa interesului reclamantului în formularea acțiunii.Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, pârâtul arată că aceasta este invocată sub două aspecte: unul, sub aspectul motivării cererii de chemare în judecată exclusiv pe excepția de neconstituționalitate a OUG nr. 192/2020, iar unul sub aspectul neparcurgerii procedurii prealabile.Cu privire la primul aspect, este de observat că, deși formal, capătul de cerere principal îl reprezintă o acțiune în suspendare, respectiv anulare act administrativ, întreaga motivare a acțiunii conține, de fapt, argumente pentru susținerea excepției de neconstituționalitate a unei ordonanțe a Guvernului. Ori, potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004, „Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță“. În acest sens este și Decizia nr. 660 din 4.07.2007, prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, constatând că acestea sunt neconstituționale în măsura în care permit ca acțiunea introdusă la instanța de contencios administrativ să aibă ca obiect principal constatarea neconstituționalității unei ordonanțe sau a unei dispoziții dintr-o ordonanță.Cu privire la lipsa procedurii prealabile, pârâtul invocă prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin care legiuitorul a stabilit, în sarcina persoanei care se consideră vătămată prin emiterea unui act administrativ, obligația de a formula plângere prealabilă anterior învestirii instanței cu soluționarea cererii de anulare a actului contestat, îndeplinirea acestei obligații fiind una din condițiile sine qua non ale admisibilității în principiu a acțiunii, sesizarea instanței de contencios administrativ competente putând fi făcută, potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004, doar de persoana nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul de 30 de zile de la data înregistrării plângerii la autoritatea emitentă, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din lege.Obligația parcurgerii procedurii prealabile rezultă și din prevederile art. 193 din Codul de procedură civilă, art. 11 alin. (1) lit. a), c) și d) și art. 12 teza a II-a și a III-a din Legea nr. 554/2004, acțiunea judiciară fiind prematură în cazul neîndeplinirii acestei obligații.În cauza de față, reclamantul a introdus cererea de chemare în judecată fără a se adresa, în prealabil, emitentului actului, demersul acestuia fiind, astfel, inadmisibil, obligativitatea formulării plângerii prealabile în cazul actului normativ subzistând chiar și după modificările aduse articolului 7 din Legea contenciosul administrativ prin Legea nr. 212/2018, prin introducerea alin. (5) la acest text de lege indicat, alineat care vizează, în opinia pârâtului, actele administrative cu caracter individual.În ceea ce privește excepția lipsei de interes a reclamantului în formularea prezentei acțiuni, pârâtul Ministerul Sănătății arată că, așa cum reiese din prevederile art. 32 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură civilă, interesul este o condiție a exercitării dreptului la acțiune, iar reclamantul trebuie să justifice în persoana sa interesul legitim, precum și faptul că s-ar expune unui prejudiciu dacă nu ar recurge la acțiune în momentul respectiv.Argumentele reclamantului Secu Cristian Adrian în susținerea cererii de chemare în judecată nu relevă un interes al reclamantului în formularea acțiunii, nefiind dovedit(ă) vreo vătămare sau vreun prejudiciu cauzat(ă) acestuia prin reglementările legale criticate, întrucât vătămarea presupus suferită de către reclamant - îngrășarea excesivă - este nedovedită, nefiind probată nici legătura de cauzalitate dintre prevederile actului normativ contestat și îngrășarea excesivă a reclamantului, în condițiile în care prevederile Ordinului nr. 23/15/2021 nu interzic și nu îngrădesc activitățile fizice individuale.În ceea ce privește critica referitoare la competențele medicului de medicina muncii din cadrul unității, precizează pârâtul că reclamantul se referă la art. I pct. 2 din Ordinul comun nr. 23/15/2021, care are următorul conținut: „În anexa «Instrucțiuni generale privind măsurile de igienă», la capitolul I «Portul măștii», punctul 2 se modifică și va avea următorul cuprins: «2. Măsuri generale: Masca trebuie purtată în orice spațiu public, spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă, pe toată durata prezenței în aceste spații. În funcție de evaluarea riscului, efectuată de medicul de medicina muncii al unității, pot exista unele excepții, astfel: a) angajatul este singur în birou; b) persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare; c) persoana desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.); d) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane; e) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.»“Prin acest text legal se stabilesc situațiile în care portul măștii de protecție nu este obligatoriu, iar prin anularea acestui articol de lege, așa cum solicită reclamantul, portul măștii de protecție va fi obligatoriu în spațiul public, în orice condiții și situații, deci tocmai contrariul a ceea ce dorește reclamantul, astfel că lipsa de interes a acestuia este evidentă.Pe de altă parte, astfel cum a reținut și ÎCCJ prin Decizia nr. 1.282 din 12.10.2010, viața privată este protejată de lege în condițiile în care se manifestă în cadrul ordinii juridice, iar nu în afara sa. Dreptul de a dispune de propria persoană, nefiind un drept absolut, poate fi exercitat numai cu respectarea drepturilor altor persoane, a ordinii publice și a bunelor moravuri. În acest sens, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale stabilește prin art. 8 paragraful 2 că dreptul la respectarea vieții private poate face obiectul unor restricții, dacă sunt prevăzute de lege și dacă sunt necesare într-o societate democratică pentru siguranța națională, siguranța publică (...), protejarea sănătății, moralei ori protejarea drepturilor și libertăților altora.Măsurile dispuse de autoritățile române au avut în vedere evoluția pandemiei de SARS-CoV-2 la nivel național, fiind recomandate și de OMS, cu scopul reducerii riscului de transmitere a virusului, portul măștii de protecție în exterior fiind o măsură necesară în contextul epidemiologic actual.Referitor la capătul de cerere privind suspendarea Ordinului comun nr. 23/15/2021, pârâtul invocă excepția inadmisibilității acestui petit, prin raportare la prevederile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în motivare arătând următoarele:Actul normativ contestat de reclamant, care modifică Ordinul comun nr. 874/81 din 22.05.2020, a fost emis în temeiul H.G. nr. 394/2020, prin care s-a instituit starea de alertă pe teritoriul României, începând cu data de 18 mai 2020, pe o durată de 30 de zile, hotărâre emisă, la rândul ei, în temeiul art. 3, art. 4, art. 6 și art. 71 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în contextul determinat de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2. Față de premisele adoptării actului în discuție, obiectul de reglementare și scopul acestuia, apreciază pârâtul că Ordinul comun nr. 874/81/2020, astfel cum a fost modificat prin Ordinul nr. 23/15/2021, face parte din categoria de acte administrative prevăzute de art. 5 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, fiind un act emis pentru înlăturarea consecințelor pandemiei de COVID-19 și, pe cale de consecință, nu îi este aplicabilă procedura reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004, invocat de reclamantă.Pe fondul cererii de suspendare se arată că reclamantul nu dovedește îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, cererea de suspendare nefiind motivată, în fapt și în drept. Or, potrivit dispozițiilor art. 14 și art. 15 din Legea contenciosului administrativ, suspendarea executării unui act administrativ, ca o excepție de la principiul executării din oficiu a actelor administrative, se poate dispune numai dacă sunt întrunite cumulativ cele două condiții.Pe fondul cauzei, pârâtul Ministerul Afacerilor Interne solicită respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.Contrar afirmațiilor reclamantului, Ordinul comun nr. 23/15/2021 de modificare a Ordinului comun nr. 874/81/2020 nu a fost dat cu exces de putere, prin încălcarea art. 81 din Legea nr. 24/2000, art. 53 alin. (1) și art. 142 din Constituția României, a deciziilor Curții Constituționale nr. 157/2020 și nr. 37/1993, ci a fost emis în temeiul și executarea Legii nr. 55/2020 și a H.G. nr. 394/2020, acte normative de nivel superior, cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, și nu conține soluții legislative contrare cu concepția sau finalitatea urmărită de actele de bază.Prin art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, ministrul sănătății și ministrul afacerilor interne au fost abilitați să instituie, prin ordin comun, pe perioada stării de alertă, obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă. În acest sens, au fost adoptate Ordinul comun nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă și Ordinul comun nr. 23/15/2021 pentru modificarea Ordinului nr. 874/81/2020.Însă toate măsurile dispuse atât în perioada stării de urgență, cât și în perioada stării de alertă au fost instituite în limitele permise de art. 53 din Constituția României, potrivit căruia, pentru ca anumite drepturi ale persoanelor să poată fi restrânse, trebuie îndeplinite, cumulativ, trei condiții: ingerința să fie prevăzută de lege - Legea nr. 55/2020; să urmărească un scop legitim - protejarea sănătății publice prin limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2; ingerința trebuie să fie necesară și proporțională într-o societate democratică.Referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 192/2020 în principal, iar în subsidiar, cu privire la art. I pct. 1 din ordonanță, pârâtul solicită respingerea acestei cereri, conform art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, având în vedere că excepția este inadmisibilă.În probațiune s-a solicitat proba cu înscrisuri, în cadrul căreia a fost atașat întâmpinării, în formă tradusă, Ghidul provizoriu privind utilizarea măștii în contextul COVID-19, elaborat de Organizația Mondială a Sănătății.Prin Sentința civilă nr. 99 din 6.10.2021, Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității și a respins ca inadmisibile cererea de suspendare și cererea de anulare a Ordinului comun nr. 23/15/2021 pentru modificarea Ordinului ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă, formulate de reclamantul Secu Cristian Adrian în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Sănătății.Împotriva Sentinței civile nr. 99 din 6.10.2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Secu Cristian Adrian, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.Prin Decizia nr. 2.296 din 13.04.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei de interes în ceea ce privește recursul declarat împotriva soluției pronunțate asupra cererii de suspendare.A respins recursul în ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii de suspendare, ca lipsit de interes.A respins excepția lipsei de interes a recursului declarat împotriva soluției pronunțate asupra cererii de anulare a Ordinului nr. 23/15/2021.A admis recursul declarat de recurentul-reclamant Secu Cristian Adrian împotriva Sentinței nr. 99/F din 6 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal.A casat sentința recurată și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.În rejudecare cauza a fost înregistrată cu nr. 1.193/2/2021*.Prin nota de ședință formulată la data de 4.10.2022, reclamantul a învederat că renunță la excepțiile de neconstituționalitate invocate în cauză cu privire la Legea nr. 55/2020, OUG nr. 192/2020 și art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, precum și la excepția nulității absolute a Ordinului nr. 23/15/2021.Totodată, a solicitat calificarea excepției inexistenței HCNSU nr. 3/2016 și a excepției inexistenței Grupului de suport tehnico- științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României ca fiind apărări de fond.A mai solicitat: respingerea excepției lipsei de interes ca rămasă fără obiect/devenită inadmisibilă în raport cu dispozițiile art. 501 din Codul de procedură civilă, având în vedere că prin decizia de casare această excepție a fost respinsă; respingerea excepției inadmisibilității ca neîntemeiată, având în vedere, pe de-o parte, că obiectul principal al acțiunii nu a vizat constatarea neconstituționalității OUG nr. 192/2020, ci anularea Ordinului nr. 23/15/2021, iar, pe de altă parte, ca rămasă fără obiect, deoarece reclamantul a renunțat la solicitarea de sesizare a CCR; respingerea excepției inadmisibilității cererii de suspendare ca rămasă fără obiect, întrucât recursul asupra soluției de suspendare a fost respins ca lipsit de interes.Pe fondul cauzei a solicitat să se constate temeinicia acțiunii, în raport cu primul motiv de nelegalitate invocat prin cererea introductivă, ceea ce atrage nulitatea în întregime a ordinului contestat, făcând inutilă analiza celorlalte motive de nelegalitate invocate prin acțiunea introductivă și notele de ședință ulterioare.Reclamantul a precizat că ordinul este emis în baza OUG nr. 192/2020, cu încălcarea art. 5 alin. (2) lit. d) coroborat cu art. 13 lit. a) anterior emiterii OUG nr. 192/2020. Prin Decizia nr. 50/2022 pronunțată în Dosarul nr. 7.114/301/2021, CCR a admis excepția de neconstituționalitate formulată de reclamantul Secu Cristian și a constatat neconstituționalitatea în ansamblu a OUG nr. 192/2020. Prin aceeași decizie, CCR a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 55/2020 în ansamblu și a dispozițiilor art. 5 alin. (2) lit. d) în special.A susținut reclamantul că, potrivit art. 77-78 din Legea nr. 24/2000, ordinele cu caracter normativ se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului și trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora.A arătat că Ordinul nr. 23/15/2021 modifică Ordinul nr. 874/81/2020 prin introducerea sintagmei „în spațiile publice“, față de reglementarea veche care conținea „în spații publice închise“. A concluzionat reclamantul că actul administrativ normativ emis în executarea Legii nr. 50/2022 nu respectă limitele actului care îl ordonă și nu corespunde normelor acestuia, cuprinzând sintagma „în spațiile publice“, în timp ce actul normativ cu forță juridică superioară se referă doar la „în spațiile publice închise“. În plus, dispozițiile art. 5 alin. (2) lit. d), deși nu au fost declarate neconstituționale, au fost interpretate în sensul în care nu pot constitui temeiul emiterii unor acte administrative care să conțină restricții neprevăzute la nivelul Legii nr. 55/2020.Având în vedere că Ordinul nr. 23/15/2021 a fost emis în temeiul dispozițiilor art. 13 lit. a), așa cum au fost modificate de OUG nr. 192/2020, reclamantul a concluzionat că acesta este un act juridic subsecvent, astfel că intervine principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis. Prin urmare, incidența acestui motiv de nulitate face ca analiza celorlalte motive invocate prin cererea introductivă și notele ulterioare de ședință să devină superfluă.Reclamantul a solicitat să se menționeze în dispozitiv că, în ipoteza rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, aceasta se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 554/2004.În probațiune a fost administrată proba cu înscrisuri.Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:Ordinul nr. 23/15/2021 din 20 ianuarie 2021 pentru modificarea Ordinului ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă a fost emis în temeiul prevederilor art. 5 alin. (2) lit. d) și ale art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere dispozițiile art. 1 din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 3/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 ianuarie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății și al art. 7 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare, văzând Referatul de aprobare nr. VVV 572/20.01.2021 al Direcției generale asistență medicală, medicină de urgență și programe de sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătății.Potrivit art. I:Ordinul ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 22 mai 2020, se modifică după cum urmează:1. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 1Pe durata stării de alertă, în spațiile publice, spațiile comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, în condițiile și cu respectarea Instrucțiunilor generale privind măsurile de igienă, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.2. În anexa «Instrucțiuni generale privind măsurile de igienă», la capitolul I «Portul măștii», punctul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:2. Măsuri generale:Masca trebuie purtată în orice spațiu public, spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă, pe toată durata prezenței în aceste spații.În funcție de evaluarea riscului, efectuată de medicul de medicina muncii al unității, pot exista unele excepții, astfel:a) angajatul este singur în birou;b) persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;c) persoana desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.);d) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;e) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.La momentul emiterii ordinului contestat în prezenta cauză, Ordinul ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă prevedea la art. 1:Pe durata stării de alertă, în spațiile publice închise, spațiile comerciale și la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, în condițiile și cu respectarea Instrucțiunilor generale privind măsurile de igienă, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin“, iar în anexa „Instrucțiuni generale privind măsurile de igienă“, la capitolul I „Portul măștii“ punctul 2 se stipula: „Măsuri generale: Masca trebuie purtată în orice spațiu public închis, spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă, pe toată durata prezenței în aceste spații.În funcție de evaluarea riscului, efectuată de medicul de medicina muncii al unității, pot exista unele excepții, astfel:a) angajatul este singur în birou;b) persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;c) persoana desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.);d) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;e) vorbitorii în public, în spații interioare, cu condiția respectării distanței de 3 metri între aceștia și alte persoane, doar în cazul în care nu se află mai mult de 16 persoane în incintă;f) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.Curtea mai reține în ce privește temeiul juridic al Ordinului nr. 23/15/2021art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020 stipula:Măsurile pentru asigurarea rezilienței comunităților sunt:d) măsuri de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu.Articolul 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 192/2020, prevedea că „Pe durata stării de alertă, prin ordin comun al ministrului sănătății și ministrului afacerilor interne se poate institui: obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă“, iar anterior modificării aduse prin OUG nr. 192/2020, art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 prevedea că „Pe durata stării de alertă, prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne se poate institui: a) obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă;“.Curtea constată că, potrivit art. 4 alin. (1)-(3) din Legea nr. 24/2000, actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte, categoriile de acte normative și normele de competență privind adoptarea acestora fiind stabilite prin Constituția României și prin celelalte legi. De asemenea, actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă. Prin urmare, actul administrativ normativ emis în executarea legii, cum este ordinul, trebuie să respecte limitele actului care îl ordonă și să corespundă normelor acestuia, nefiind posibilă încălcarea, contrazicerea sau adăugarea la actul normativ cu forță juridică superioară. Curtea reține că Ordinul nr. 23/15/2021 a fost emis în temeiul prevederilor art. 5 alin. (2) lit. d) și ale art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.Curtea observă în continuare că, înainte de modificarea operată prin OUG nr. 192/2020, art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 55/2020 reglementa posibilitatea ca, pe durata stării de alertă, prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne să se poată institui obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă, obligativitatea purtării măștii fiind impusă numai în spațiile publice închise, iar modificarea adusă de OUG nr. 192/2022 a condus la instituirea obligativității purtării măștii inclusiv în spațiile publice deschise.Prin Decizia nr. 50 din 15.02.2022, Curtea Constituțională a constatat că Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în ansamblu, și dispozițiile art. 5 alin. (2) lit. d) din această lege, în special, sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Totodată, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă, în ansamblu. În ce privește efectele acestei decizii, potrivit art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept“.Așadar, ca urmare a constatării neconstituționalității prevederilor OUG nr. 192/2020, acest act normativ a încetat să își producă efectele, iar art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 a revenit la forma anterioară modificării prin OUG nr. 192/2020.În acest context, Curtea reține că prevederi din actul administrativ normativ emis în executarea art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, respectiv art. I din Ordinul comun nr. 23/15/2021 emis de pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Sănătății în ce privește prevederea de la pct. 1 și prevederea de la pct. 2 prin care se dispune modificarea sintagmei „spații publice închise“ în „spații publice“, respectiv „spațiu public închis“ în „spațiu public“, nu respectă limitele actului care îl ordonă și nu corespunde normelor acestuia, cuprinzând sintagma „în spațiile publice“ , în timp ce actul normativ cu forță juridică superioară se referă doar la „în spațiile publice închise“. Așadar, se impune anularea acestor prevederi în sensul eliminării acestor modificări aduse Ordinului nr. 874/81/2020.Nu poate fi reținută susținerea reclamantului în sensul că întreg Ordinul nr. 23/15/2021 este afectat de nulitate, doar reglementarea privind spatiile publice fiind în contradicție cu prevederile legale de ordin superior. Temeiul juridic al ordinului atacat nu a dispărut din fondul activ al legislației, ci a suferit modificări în sensul că a rămas în vigoare în forma avută inițial. Așadar, numai prevederile modificatoare ce au vizat spațiile publice sunt afectate de nelegalitate, celelalte modificări aduse pct. 2 nu sunt afectate. De altfel, nici nu au fost aduse critici particulare de nelegalitate cu privire la sfera excepțiilor reglementate la pct. 2.În ceea ce privește conținutul art. 5 din Legea nr. 55/2020, care constituie celălalt temei al emiterii dispozițiilor atacate, Curtea constată că prin OUG nr. 192/2020 declarată neconstituțională nu au fost aduse modificări, astfel că analiza legalității se va efectua prin raportare la criticile pe fond, în privința acestor critici nefiind întemeiată susținerea reclamantului în sensul că prin ordinul contestat au fost instituite măsuri care nu au fost avute în vedere de puterea legiuitoare, Parlamentul României, neregăsindu-se în Legea nr. 55/2020.Curtea reține astfel că, potrivit art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, printre măsurile pentru asigurarea rezilienței comunităților se regăsesc și măsuri de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu. De asemenea, conform art. 5 alin. (3) lit. a) din același act normativ, printre măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc sunt reglementate și restrângerea sau interzicerea organizării și desfășurării unor mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, precum și a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise. De asemenea, conform art. 6 lit. c) din Legea nr. 55/2020, hotărârile prin care se declară ori se prelungește starea de alertă, precum și cele prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă cuprind, printre altele, măsuri pentru creșterea capacității de răspuns, asigurarea rezilienței comunităților și diminuarea impactului tipului de risc necesar a fi aplicate, condițiile concrete de aplicare și destinatarii acestor măsuri. Prin urmare, actul normativ cu forță juridică superioară, în temeiul căruia este emis ordinul contestat, prevede posibilitatea autorității administrative să reglementeze concret măsurile pentru asigurarea rezilienței comunităților și pentru diminuarea impactului tipului de risc, respectiv condițiile concrete de aplicare a acestora și destinatarii acestor măsuri, în vederea atingerii scopului pentru care respectivele măsuri sunt recunoscute. Curtea ia act că prin nota de ședință depusă la data de 4.10.2022 reclamantul a solicitat să se constate temeinicia acțiunii, precizând că susține doar primul motiv de nelegalitate invocat prin cererea introductivă, motiv dezvoltat, de altfel, prin nota de ședință. Pentru aceste motive, Curtea va admite în parte acțiunea, va anula în parte art. I din Ordinul comun nr. 23/15/2021 emis de pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Sănătății în ce privește prevederea de la pct. 1 și prevederea de la pct. 2, prin care se dispune modificarea sintagmei „spații publice închise“ în „spații publice“, respectiv „spațiu public închis“ în „spațiu public“, în sensul eliminării acestor modificări aduse art. 1 din Ordinul ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020 și pct. 2 cap. I din anexa „Instrucțiuni generale privind măsuri de igienă“ a Ordinului ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020, și va respinge restul pretențiilor.În baza art. 453 din Codul de procedură civilă îi va obliga pe pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Sănătății la plata cheltuielilor de judecată către reclamantul Secu Cristian Adrian în sumă 826,71 lei, respectiv taxă de timbru, cheltuieli de transport și onorariu avocațial.
    PENTRU ACESTE MOTIVE,
    În numele legii,
    HOTĂRĂȘTE:
    Admite în parte acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de reclamantul Secu Cristian Adrian cu domiciliul procesual ales în XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne, cu sediul în București, Piața Revoluției nr. 1 A, sectorul 1, și Ministerul Sănătății, cu sediul în București, strada Cristian Plopișteanu nr. 1-3, sectorul 1. Anulează în parte art. I din Ordinul comun nr. 23/15/2021 emis de pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Sănătății în ce privește prevederea de la pct. 1 și prevederea de la pct. 2, prin care se dispune modificarea sintagmei „spații publice închise“ în „spații publice“, respectiv „spațiu public închis“ în „spațiu public“, în sensul eliminării acestor modificări aduse art. 1 din Ordinul ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020 și pct. 2 cap. I din anexa „Instrucțiuni generale privind măsuri de igienă“ a Ordinului ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020.Respinge restul pretențiilor.Obligă pe pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Sănătății la plata cheltuielilor de judecată către reclamantul Secu Cristian Adrian în sumă 826,71 lei.Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Curtea de Apel Brașov.Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 21.10.2022.
    PREȘEDINTE
    IOANA ȚĂRMURE
    Grefier,
    Adina-Maria Szasz
    -----