ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 63 din 9 mai 2022privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situații de risc de deprivare materială și/sau risc de sărăcie extremă, suportate parțial din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri de distribuire a acestuia
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 10 mai 2022



    Întrucât criza generată de pandemia de COVID-19 a determinat la nivel național luarea unor măsuri de natură sanitară și economică care au generat dezechilibre la nivelul indicatorilor macroeconomici astfel încât a fost nevoie de o serie de intervenții pentru a acorda sprijin fie forței de muncă rămase fără loc de muncă, fie pentru acordarea de granturi IMM-urilor necesare pentru capital de lucru astfel încât să își poată continua activitatea,dat fiind că, ulterior, prin liberalizarea prețurilor la energie ca măsură impusă la nivel internațional și european s-a generat o creștere fără precedent a prețului la energia electrică, gazele naturale, precum și la combustibil care a avut impact atât asupra creșterii prețurilor la utilitățile publice pentru populație, precum și asupra creșterii prețurilor la bunurile de consum, determinând în principal o scădere a puterii de cumpărare a persoanelor vulnerabile cu impact semnificativ asupra standardelor de viață ale populației,deoarece criza războiului din Ucraina a determinat la rândul său un impact puternic asupra prețurilor la bunurile de consum întrucât Ucraina este un mare producător și exportator de cereale pentru Uniunea Europeană, iar odată cu declanșarea războiului aceste importuri, mai ales la cereale, s-au diminuat semnificativ astfel încât impactul asupra prețului la bunurile de consum destinate populației a fost unul semnificativ,dat fiind faptul că, în mod concret, ca urmare a manifestării crizei pandemice generate de răspândirea virusului SARS-CoV-2, de liberalizarea prețului la energie în context european și internațional, precum și ca urmare a crizei generate de invazia Federației Ruse asupra Ucrainei, prețurile necesare pentru traiul zilnic al populației au înregistrat creșteri în unele situații și de peste 50%, în categoria acestora încadrându-se prețul alimentelor de bază: ulei, zahăr, făină, orez, precum și alte produse de asemenea natură necesare asigurării unui standard de viață decent pentru populație,deoarece, ca o consecință imediată a creșterii prețurilor la utilitățile publice destinate populației, precum și a prețului bunurilor de consum, în special cele destinate hranei, a avut loc o creștere care nu poate fi controlată pentru rata inflației care sa reflectat în creșterea prețurilor la mărfurile alimentare de 7,1% în luna ianuarie 2022 față de luna ianuarie 2021, dar și la celelalte bunuri de consum și servicii, rata medie anuală a inflației fiind de 5,1%, iar cea prognozată având în vedere o rată a inflației de peste 10%,în considerarea faptului că, în aceste condiții, a unei rate a inflației ridicate, cele mai afectate categorii de populație sunt cele cu venituri mici, considerate categorii sociale vulnerabile, pentru care Guvernul României trebuie să adopte măsuri necesare protecției temporare împotriva riscului de deprivare materială, dar și a riscului de sărăcie, măsuri care sunt considerate o prioritate și din punctul de vedere al politicilor la nivel european, România având propus pentru aprobare în cadrul Politicii de coeziune Programul operațional Incluziune și demnitate socială cu o valoare de peste 4,2 miliarde euro, din cadrul căruia pot fi susținute o parte dintre măsurile de protecție temporară pentru persoanele vulnerabile, în acord cu prevederile programului operațional,luând în considerare faptul că în cadrul exercițiului financiar 2014-2020 se află în derulare Programul operațional Ajutorarea persoanelor dezavantajate (POAD), care contribuie la consolidarea coeziunii sociale și la reducerea sărăciei extreme, finanțând, printre altele, sprijin material pentru produse alimentare și mese calde pentru categoriile vulnerabile și din cadrul căruia pot fi susținute o parte dintre măsurile de protecție temporară pentru persoanele vulnerabile, în acord cu prevederile programului operațional,deoarece, ca urmare a creșterii ratei inflației, precum și a creșterii prețurilor la utilități și la bunurile de consum, cele mai afectate categorii principale de populație rămân pensionarii, ale căror venituri au o valoare mai mică de 1.500 lei, persoanele cu dizabilități în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri sub 1.500 lei, precum și familiile cu cel puțin doi copii aflați în întreținere al căror venit este sub 600 lei pe membru de familie, precum și familiile monoparentale al căror venit este sub 600 lei pe membru de familie,întrucât, conform Strategiei naționale privind incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2022-2027, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 440/2022, în anul 2018, aproximativ 3,2 milioane de persoane se aflau în deprivare materială severă, iar obiectivul este ca până în anul 2027 să se obțină reducerea numărului acestor persoane cu cel puțin 20% față de valoarea de referință aferentă anului 2020,în considerarea faptului că în lipsa unor măsuri concrete și rapide s-ar vulnerabiliza și mai mult categoriile de persoane vizate de prezenta ordonanță de urgență, prin diminuarea puterii de cumpărare, cu impact semnificativ asupra standardelor de viață ale populației și prin amplificarea riscului de sărăcire extremă,în aceste condiții, elementele menționate mai sus vizează interesul public, iar pentru a evita riscul de deprivare materială severă, precum și riscul de sărăcire severă, măsurile de protecție temporară pentru persoanele vulnerabile reprezintă o urgență pentru Guvernul României, a căror reglementare nu poate fi amânată, motiv pentru care se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență.În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.  +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1(1) Prezenta ordonanță de urgență are ca obiect instituirea unor măsuri temporare, constând în acordarea, până la data de 31 decembrie 2023, a unui sprijin material, denumit Sprijin pentru România, pentru anumite categorii de persoane vulnerabile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență. (la 08-12-2022, Alineatul (1) din Articolul 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 165 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1178 din 08 decembrie 2022 ) (2) Sprijinul material pentru categoriile de persoane vulnerabile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență are drept scop compensarea unei părți din cheltuielile cu hrana pentru asigurarea traiului zilnic, prin acordarea unor tichete sociale pe suport electronic, pentru achiziționarea de produse alimentare și/sau pentru asigurarea de mese calde.(3) Sprijinul material prevăzut la alin. (2) este suportat din bugetul de stat și din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului operațional Incluziune și demnitate socială aferent perioadei de programare 2021-2027 și al Programului operațional Ajutorarea persoanelor dezavantajate (POAD), cu respectarea regulilor de eligibilitate aplicabile și în limita sumelor alocate cu această destinație.(4) Sprijinul material acordat categoriilor de persoane vulnerabile este asimilat prestațiilor sociale, nu se consideră venit în înțelesul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, și nu se ia în calcul la stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare, de Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și de Legea nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, cu modificările ulterioare.(5) Contravaloarea măsurii acordate prin intermediul tichetului social pe suport electronic acordat potrivit prevederilor prezentei ordonanțe reprezintă venit neimpozabil conform prevederilor art. 62 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 2În sensul prezentei ordonanțe de urgență termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a) beneficiari - persoane aparținând unor grupuri vulnerabile menționate la art. 3 alin. (1), care sunt afectate de creșterea prețului utilităților publice și a prețului bunurilor de consum, dar și de creșterea ratei inflației și care urmează să beneficieze începând cu luna iunie 2022 de sprijin material sub formă de tichet social pe suport electronic pentru a fi protejate împotriva riscului de deprivare materială și riscului de sărăcie extremă;b) familie - familia conform prevederilor art. 2-4 din Legea nr. 277/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare;c) tichet social - forma de acordare a sprijinului material prevăzut la art. 1 alin. (2), asimilat biletelor de valoare și beneficiilor de asistență socială, emis pe suport electronic de către unitățile emitente autorizate potrivit Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările și completările ulterioare, utilizat în limita valorii nominale și a condițiilor de utilizare prevăzute de prezenta ordonanță de urgență;d) sprijin material - sprijin asimilat beneficiarilor de asistență socială prevăzut la art. 8 alin. (1) lit. a) și art. 9 alin. (1) lit. a)-c) din Legea asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare, și acordat categoriilor de persoane vulnerabile, pentru a compensa parțial creșterea prețurilor la bunurile de consum, sub forma unui tichet social pe suport electronic, asimilat biletelor de valoare și beneficiilor de asistență socială, destinat achiziției de produse alimentare și de mese calde, în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență;e) risc de deprivare materială - risc de precaritate alimentară pentru acele categorii de persoane al căror nivel de venit pe membru de familie este sub nivelul/valoarea coșului de consum zilnic, minim, pentru produsele alimentare stabilit de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 217/2000 privind structura coșului minim de consum pentru un trai decent în România, aprobată prin Legea nr. 554/2001, cu modificările și completările ulterioare, privind structura coșului minim de consum pentru un trai decent în România;f) risc de sărăcie extremă - risc asociat acelor categorii de persoane al căror venit mediu pe membru de familie se situează sub nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură, prevăzut de legislația în vigoare, și prin care se acoperă doar parțial cheltuielile pentru procurarea produselor alimentare pentru evitarea riscului de înfometare;g) unități emitente de tichete sociale - unități autorizate potrivit Legii nr. 165/2018, cu modificările și completările ulterioare, pentru a emite tichete sociale pe suport electronic pentru alimente și mese calde pentru categoriile de persoane și în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență;h) Ministerul Muncii și Solidarității Sociale - autoritate publică centrală, cu responsabilități și competențe în domeniul politicilor și serviciilor publice, care are rolul de a stabili și a furniza lista privind categoriile de beneficiari prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, prin grija entităților aflate sub autoritatea, în coordonarea sau în subordinea acestuia;i) Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - autoritate publică centrală cu responsabilități și competențe în domeniul managementului și coordonării fondurilor externe nerambursabile, care are în gestionare Programul operațional Incluziune și demnitate socială și Programul operațional Ajutorarea persoanelor dezavantajate și decontează, cu respectarea prevederilor comunitare și naționale aplicabile, cheltuielile efectuate pentru tichetul social pe suport electronic, în vederea acordării de sprijin material categoriilor de persoane defavorizate;j) unitate de implementare - structura de specialitate din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, respectiv Direcția de implementare POAD, cu rol de beneficiar al finanțării nerambursabile aferente Programului operațional Incluziune și demnitate socială și Programului operațional Ajutorarea persoanelor dezavantajate, pentru cheltuielile care urmează a fi decontate din fonduri externe nerambursabile;k) unități afiliate - unități de comercializare a produselor alimentare și/sau unități de alimentație publică, cantine-restaurant, bufete sau orice alte tipuri de unități care comercializează masa caldă și care se află pe lista unității emitente a tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde;l) convenție - act juridic încheiat în baza prevederilor prezentei ordonanțe de urgență între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Compania Națională „Poșta Română“ - S.A., care stabilește modalitatea de etichetare, colectare și distribuție a tichetelor sociale emise pe suport electronic.  +  Capitolul II Categorii de persoane și familii beneficiare de sprijin material. Reguli de acordare a sprijinului material  +  Articolul 3(1) Beneficiază de sprijin material sub formă de tichete sociale emise pe suport electronic următoarele categorii de persoane și familii, denumite în continuare beneficiari:a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023; (la 08-12-2022, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 165 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1178 din 08 decembrie 2022 ) b) persoanele - copii și adulți - încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023; (la 08-12-2022, Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 165 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1178 din 08 decembrie 2022 ) c) familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023; (la 08-12-2022, Litera c) din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 165 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1178 din 08 decembrie 2022 ) d) familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023; (la 08-12-2022, Litera d) din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 165 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1178 din 08 decembrie 2022 ) e) familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare; (la 08-12-2022, Litera e) din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 165 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1178 din 08 decembrie 2022 ) f) persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.(2) Persoanele care se încadrează în mai multe categorii dintre cele prevăzute la alin. (1) beneficiază de sprijinul aferent unei singure categorii din care fac parte la data acordării acestuia.(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), în situația în care familiile prevăzute la alin. (1) lit. c)-e) au un membru de familie ce face parte din categoriile de beneficiari prevăzute la alin. (1) lit. a) sau b), sprijinul material se cumulează.(4) Sunt exceptate de la acordarea sprijinului material persoanele prevăzute la alin. (1) care la data acordării sprijinului nu au domiciliul în România sau care nu fac dovada că locuiesc în România, potrivit legii, precum și persoanele care execută pedepse privative de libertate ori beneficiază de servicii sociale în regim rezidențial, publice sau private.  +  Articolul 4(1) În sensul prezentei ordonanțe de urgență, prin venituri, în cazul persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a)-d), se înțeleg:a) venituri din pensii acordate în sistemul public de pensii;b) venituri din pensii acordate în sistemele neintegrate sistemului public de pensii;c) venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii și casele de pensii sectoriale;d) venituri din indemnizația socială pentru pensionari acordată în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea indemnizației sociale pentru pensionari, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările și completările ulterioare;e) abrogată; (la 08-12-2022, Litera e) din Alineatul (1) , Articolul 4 , Capitolul II a fost abrogată de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 165 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1178 din 08 decembrie 2022 ) f) abrogată; (la 08-12-2022, Litera f) din Alineatul (1) , Articolul 4 , Capitolul II a fost abrogată de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 165 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1178 din 08 decembrie 2022 ) g) venituri din activități independente, definite conform art. 67 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;h) venituri din drepturi de proprietate intelectuală, definite conform art. 70 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare;i) venituri din salarii și asimilate salariilor, definite conform art. 76 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare;j) venituri din cedarea folosinței bunurilor, definite conform art. 83 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare;k) venituri din investiții, definite conform art. 91 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare;l) venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, definite conform art. 103 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare;m) venituri din premii și jocuri de noroc, definite la art. 108 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare;n) venituri din alte surse, definite conform art. 114 și 117 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.(2) În vederea verificării de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin instituțiile din subordinea/autoritatea acestuia, a încadrării nivelului veniturilor beneficiarilor în limita de venituri lunare prevăzută la art. 3 alin. (1) și pe baza listelor transmise de acestea referitoare la persoanele fizice potențiale beneficiare ale sprijinului material acordat sub forma tichetului social, Agenția Națională de Administrare Fiscală determină nivelul venitului lunar realizat, atât din România, cât și din străinătate, potrivit următoarelor reguli:a) în cazul veniturilor pentru care se datorează impozit pe venit, nivelul venitului luat în calcul în vederea determinării venitului lunar realizat se stabilește prin deducerea din baza impozabilă determinată potrivit regulilor din fiecare categorie de venituri cuprinsă în titlul IV - Impozitul pe venit din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, a impozitului datorat;b) în cazul veniturilor scutite potrivit Legii nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, nivelul venitului luat în calcul în vederea stabilirii venitului lunar realizat este egal cu baza de calcul al impozitului pentru care se aplică scutirea de la plata impozitului pe venit;c) la stabilirea venitului lunar realizat pentru veniturile prevăzute la alin. (1) lit. g)-n) nu se iau în calcul veniturile neimpozabile reglementate astfel, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare;d) pentru veniturile prevăzute la alin. (1) lit. g), h) și j)-n), pentru anul 2022 și semestrul I al anului 2023, la stabilirea venitului lunar realizat se iau în calcul veniturile cumulate la nivelul anului 2021; determinarea venitului lunar realizat se efectuează prin împărțirea la 12 a veniturilor realizate cumulate la nivelul anului 2021, stabilite potrivit regulilor prevăzute la lit. a)-c); (la 08-12-2022, Litera d) din Alineatul (2) , Articolul 4 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 165 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1178 din 08 decembrie 2022 ) d^1) pentru veniturile prevăzute la alin. (1) lit. g), h) și j)-n), pentru semestrul II al anului 2023, la stabilirea venitului lunar realizat se iau în calcul veniturile cumulate realizate în anul 2022; determinarea venitului lunar realizat se efectuează prin împărțirea la 12 a veniturilor realizate cumulate la nivelul anului 2022, stabilite potrivit regulilor prevăzute la lit. a)-c); (la 08-12-2022, Alineatul (2) din Articolul 4 , Capitolul II a fost completat de Punctul 5, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 165 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1178 din 08 decembrie 2022 ) e) pentru veniturile din salarii și asimilate salariilor prevăzute la alin. (1) lit. i), pentru anul 2022, la stabilirea venitului lunar realizat se ia în calcul totalul veniturilor realizate în anul 2022, aferente perioadei cuprinse între luna ianuarie 2022 și luna anterioară celei în care se va plăti sprijinul material, determinat potrivit regulilor prevăzute la lit. a)-c); în situația în care declararea veniturilor se face trimestrial potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, vor fi utilizate informațiile referitoare la veniturile aferente perioadei cuprinse între luna ianuarie 2022 și ultima lună pentru care s-a depus de către plătitorul de venit declarația prevăzută la art. 147 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare; determinarea venitului lunar realizat se efectuează prin împărțirea totalului veniturilor realizate în anul 2022 la numărul de luni cuprinse în perioada ianuarie 2022 și luna anterioară celei în care se va plăti sprijinul material inclusiv, indiferent dacă în lunile respective au fost sau nu realizate venituri din salarii și asimilate salariilor; (la 08-12-2022, Litera e) din Alineatul (2) , Articolul 4 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 6, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 165 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1178 din 08 decembrie 2022 ) e^1) pentru veniturile din salarii și asimilate salariilor prevăzute la alin. (1) lit. i), pentru anul 2023, la stabilirea venitului lunar realizat se ia în calcul totalul veniturilor realizate în anul 2023, aferente perioadei cuprinse între luna ianuarie 2023 și luna anterioară celei în care se va plăti sprijinul material, determinat potrivit regulilor prevăzute la lit. a)-c); în situația în care declararea veniturilor se face trimestrial potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, vor fi utilizate informațiile referitoare la veniturile aferente perioadei cuprinse între luna ianuarie 2023 și ultima lună pentru care s-a depus de către plătitorul de venit declarația prevăzută la art. 147 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare; determinarea venitului lunar realizat se efectuează prin împărțirea totalului veniturilor realizate în anul 2023 la numărul de luni cuprinse în perioada ianuarie 2023 și luna anterioară celei în care se va plăti sprijinul material inclusiv, indiferent dacă în lunile respective au fost sau nu realizate venituri din salarii și asimilate salariilor; (la 08-12-2022, Alineatul (2) din Articolul 4 , Capitolul II a fost completat de Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 165 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1178 din 08 decembrie 2022 ) f) pentru anul 2022, venitul lunar realizat, utilizat la verificarea încadrării în limita de venituri prevăzută la art. 3 alin. (1), se determină prin cumularea venitului lunar calculat potrivit lit. d), pentru veniturile realizate în anul 2021, cu venitul lunar determinat potrivit lit. e), pentru veniturile realizate în anul 2022; (la 08-12-2022, Litera f) din Alineatul (2) , Articolul 4 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 8, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 165 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1178 din 08 decembrie 2022 ) g) pentru anul 2023, venitul lunar realizat, utilizat la verificarea încadrării în limita de venituri prevăzută la art. 3 alin. (1), se determină prin cumularea venitului lunar calculat potrivit lit. d^1), pentru veniturile realizate în anul 2022, cu venitul lunar determinat potrivit lit. e^1), pentru veniturile realizate în anul 2023. (la 08-12-2022, Alineatul (2) din Articolul 4 , Capitolul II a fost completat de Punctul 9, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 165 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1178 din 08 decembrie 2022 ) (la 31-05-2022, Articolul 4 din Capitolul II a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 72 din 30 mai 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 534 din 31 mai 2022 )  +  Capitolul III Valoarea nominală a sprijinului material sub formă de tichete sociale pe suport electronic pentru alimente și mese calde. Reguli de emitere și distribuție a acestora  +  Articolul 5Sprijinul material acordat pe baza tichetului social pe suport electronic are o valoare nominală de 250 lei și se acordă o dată la două luni categoriilor de beneficiari prevăzute de art. 3 alin. (1) din prezenta ordonanță de urgență. Sumele acordate pot fi utilizate în termen de 12 luni de la data fiecărei alimentări.  +  Articolul 6(1) Tichetul social pe suport electronic este asimilat biletelor de valoare și este emis de către unitățile emitente definite la art. 5 din Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările și completările ulterioare, conform prevederilor legale în vigoare.(2) Tichetele sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde emise nu permit efectuarea de operațiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar.(3) Tichetele sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde pot fi utilizate doar pe teritoriul României, în termenul de valabilitate și numai pentru achiziționarea de produse alimentare și de mese calde pentru care au fost emise.(4) Se interzice unităților afiliate acordarea unui rest de bani la tichetele sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde.(5) Tichetele sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde se alimentează o dată la două luni cu valoarea nominală menționată la art. 5.(6) Tichetele sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde pot fi utilizate numai la unitățile afiliate care au încheiat cu unitatea emitentă selectată de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene contracte de prestări servicii/protocoale/convenții/acorduri sau orice alt document care reglementează drepturile și obligațiile părților.(7) Unitățile afiliate care utilizează aparate de marcat electronice fiscale potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, au obligația de a evidenția pe bon fiscal distinct contravaloarea produselor comercializate care se încadrează în categoria produse alimentare și masă caldă, așa cum aceasta este definită de prezenta ordonanță de urgență, care urmează să fie achitată cu tichete sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde. Pentru aceste bonuri fiscale poate fi selectată ca tip de plată valoarea 9 „Alte metode“ din nomenclatorul pentru tipul de plată, aprobat prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 146/2018 pentru descrierea profilurilor prevăzute la art. 22 pct. J lit. a) din Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2003, structura XML a mesajelor de activare a acestora, structura XML a fișierelor prevăzute la art. 22 pct. J lit. b) din Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2003, precum și categoriile de URL-uri utilizate în schimbul de informații cu sistemul informatic național de supraveghere și monitorizare a datelor fiscale al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, operatorul aparatului de marcat electronic fiscal având obligația să completeze câmpul editabil aferent tipului de plată cu sintagma „ALIMENTE/MASĂ CALDĂ“, atunci când caracteristicile tehnice ala aparatului de marcat electronic fiscal permit acest lucru.(8) Valoarea nominală a tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde acordate beneficiarilor nu poate să fie diminuată în niciun mod.(9) Suportul electronic al tichetului social trebuie să aibă înscrise sau stocate într-un alt mod în acesta elementele obligatorii prevăzute la art. 23 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2018, cu modificările și completările ulterioare, având înscris numele „TICHET SOCIAL ELECTRONIC“.  +  Articolul 7(1) Tichetele sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde se emit numai de către unitățile autorizate de Ministerul Finanțelor, denumite în continuare unități emitente.(2) Unitățile emitente desfășoară această activitate numai în baza autorizației de funcționare, acordată de Ministerul Finanțelor, potrivit criteriilor stabilite prin ordin al ministrului finanțelor, pentru unitățile emitente nou-autorizate. Pentru unitățile emitente deja autorizate se vor aplica prevederile art. 24.(3) Pot avea calitatea de unități emitente persoanele juridice înființate în baza Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și instituțiile de credit, persoane juridice române și sucursalele instituțiilor de credit autorizate în state membre ale Uniunii Europene și notificate către Banca Națională a României, potrivit legii, cu respectarea prevederilor alin. (1) și (2).(4) Unitățile emitente sunt obligate să ia măsurile necesare pentru asigurarea circulației tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde în condiții de siguranță.(5) Unitățile emitente actualizează lunar sau la cererea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene lista unităților afiliate care acceptă tichete sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde.(6) Unitățile emitente sunt obligate să selecteze unitățile afiliate care acceptă tichete sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde pe baza unor proceduri transparente și nediscriminatorii, potrivit art. 7 alin. (12), astfel încât să acopere întreaga arie de beneficiari ai tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde. Lista unităților afiliate se publică defalcat pe județe/localități pe site-ul oficial al unităților emitente, precum și al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Unitățile emitente au obligația de a organiza activitatea de informare a beneficiarilor, precum și de a răspunde solicitărilor acestora cu privire la unitățile afiliate.(7) Unitățile emitente sunt obligate să deschidă conturi sau subconturi de plăți distincte, prin care se virează sumele reprezentând încasările și plățile aferente valorii nominale a tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde, astfel încât să permită o evidență clară a sumelor utilizate în temeiul contractului de achiziție publică încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.(8) Unitățile emitente de tichete sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde pot organiza platforme pentru emiterea acestora sau pot încheia contracte cu organizații care administrează schema/aranjamentul de plată ori alte organizații specializate, după caz.(9) Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene virează unității emitente sumele aferente tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde, astfel:a) valoarea nominală a tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde - într-un cont distinct de disponibil cu afectațiune specială deschis la Trezoreria Statului, cont din care unitatea emitentă virează sumele încasate în conturile prevăzute la alin. (7), deschise la instituții de credit;b) costul aferent emiterii suportului electronic - în contul deschis la Trezoreria Statului, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(10) Sumele derulate prin operațiunile cu tichete sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde de către unitățile emitente nu pot fi utilizate pentru reinvestirea acestor fonduri în alte scopuri.(11) Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, pe baza contractului de achiziție publică legal încheiat, transferă către unitatea emitentă contravaloarea nominală a tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde distribuite beneficiarilor și achită unităților emitente de tichete sociale costul emiterii suportului electronic.(12) Contractarea serviciilor privind emiterea tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene se realizează în condițiile legislației în vigoare privind achizițiile publice. La estimarea valorii contractului de achiziție publică se ia în calcul costul serviciilor prestate în scopul emiterii suportului electronic, dar nu include valoarea nominală a tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde.(13) În situația în care Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene primește sesizare cu privire la nerespectarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență de către unități afiliate, acesta va notifica unitatea emitentă care are obligația de a restricționa utilizarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde numai la anumite unități afiliate, pentru serviciile specifice de comercializare a produselor alimentare și servire a meselor calde.(14) Valoarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde emise pe suport electronic nu poate fi transferată beneficiarilor pe suportul electronic dacă, la data stabilită pentru transfer, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene nu a achitat unității emitente, integral, contravaloarea nominală a tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde achiziționate, inclusiv costurile aferente emiterii acestora pe suport electronic.  +  Articolul 8(1) Fiecare tichet social pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde este valabil numai dacă are înscrise pe suportul electronic sau stocate într-un alt mod în acesta următoarele mențiuni:a) numele și adresa emitentului și datele sale de identificare;b) perioada de valabilitate a suportului electronic;c) numele, prenumele și codul numeric personal al beneficiarului. În cazul persoanelor fără adăpost, va conține doar numele și prenumele beneficiarului;d) interdicția de a fi utilizat pentru alte scopuri decât cel pentru care a fost emis.(2) Beneficiarul poate utiliza tichetele sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde numai în rețeaua unităților afiliate, pe baza actului de identitate.(3) Obligativitatea prezentării actului de identitate prevăzută la alin. (2) nu se aplică persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. f), acestea având obligația să prezinte un document eliberat de autoritățile publice locale care să ateste identitatea beneficiarului.(4) Sprijinul material acordat prin intermediul tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde se utilizează pe perioada de valabilitate a acestora. Eventualele sume rămase neutilizate aferente tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde se returnează unității de implementare din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene de către unitatea emitentă, în termen de 30 de zile de la data expirării duratelor de valabilitate ale acestora.(5) Unitatea emitentă de tichete sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde are obligația ca odată cu emiterea acestora să asigure măsurile necesare pentru ca beneficiarii să poată identifica și cunoaște rețeaua de unități afiliate care comercializează produse alimentare și/sau servesc masă caldă pe raza localității de domiciliu sau reședință a acestora ori în a căror evidență a administrațiilor publice locale se află.(6) Etichetarea, colectarea și distribuția tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin material se realizează de către Compania Națională „Poșta Română“ - S.A.(7) După emiterea tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde, unitatea emitentă are obligația punerii la dispoziția Companiei Naționale „Poșta Română“ - S.A., în vederea distribuirii către beneficiari, conform tabelelor centralizatoare comunicate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pe baza listelor transmise de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.  +  Articolul 9(1) Identificarea categoriilor de beneficiari se realizează, după cum urmează:a) în cazul celor prevăzuți la art. 3 alin. (1) lit. a), de către Casa Națională de Pensii Publice, respectiv de către casele de pensii sectoriale și reprezintă beneficiarii aflați în plată, în luna de plată anterioară celei pentru care se efectuează plata sprijinului;b) în cazul celor prevăzuți la art. 3 alin. (1) lit. b)-f), de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială și reprezintă beneficiarii cu drepturi de prestații sociale stabilite în baza Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, drepturi de ajutor social stabilite în baza Legii nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare, și drepturi de alocație pentru susținerea familiei stabilite în baza Legii nr. 277/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aflați în evidență în luna anterioară celei pentru care se efectuează plata sprijinului.(2) În elaborarea listelor privind beneficiarii eligibili pentru sprijinul material, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale se va asigura, prin instituțiile aflate în subordinea/sub autoritatea acestuia, cu privire la eligibilitatea beneficiarilor prevăzuți la art. 3 alin. (1) în corelare cu prevederile art. 4 alin. (1) și (2). În cadrul listelor comunicate Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale va fi menționat și domiciliul beneficiarilor.(3) Casele de pensii sectoriale transmit Casei Naționale de Pensii Publice listele asumate cu beneficiarii prevăzuți la art. 3 alin. (1) lit. a) aflați în evidența acestora, întocmite potrivit modelului stabilit în condițiile art. 10 alin. (1), în vederea integrării și transmiterii de către Casa Națională de Pensii Publice a listei finale la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, cu cel mult 3 zile lucrătoare înainte de transmiterea situației către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.(4) Familiile cu copii care nu beneficiază de alocație pentru susținerea familiei pot solicita acordarea sprijinului material prevăzut de prezenta ordonanță de urgență, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c) și d), prin depunerea de către reprezentantul familiei a unei cereri și a unei declarații pe propria răspundere la primăria în a cărei rază teritorială își au domiciliul sau reședința ori locuiesc efectiv, așa cum sunt acestea definite la art. 10 din Legea nr. 277/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(5) Pe baza cererilor și a declarațiilor pe propria răspundere depuse în condițiile alin. (4) primăria întocmește situația centralizatoare a familiilor ce îndeplinesc condițiile de acordare a sprijinului.(6) Modelul cererii, al declarației pe propria răspundere, precum și al situației centralizatoare se stabilesc prin ordin al ministrului muncii și solidarității sociale, în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.(7) Primăria întocmește aceeași situație pentru persoanele fără adăpost aflate, după caz, în evidența sa, sau care au depus cererea și declarația pe propria răspundere, prevăzute la alin. (4).(8) Situația centralizatoare prevăzută la alin. (5) și (7) se transmite în format electronic până la data de 5 a lunii la agenția județeană pentru plăți și inspecție socială, denumită în continuare agenție teritorială, care centralizează situațiile la nivelul județului în termen de maximum 2 zile și le trimite la Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială pentru centralizare la nivelul întregii țări.(9) După determinarea de către Agenția Națională de Administrare Fiscală a venitului lunar realizat potrivit prevederilor art. 4 alin. (2), informațiile respective se transmit, potrivit dispozițiilor art. 70^1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, Ministerului Muncii și Solidarității Sociale în vederea verificării, prin instituțiile din subordinea/autoritatea acestuia, a încadrării nivelului veniturilor realizate de beneficiari în limita de venituri prevăzută la art. 3 alin. (1). (la 31-05-2022, Alineatul (9) din Articolul 9 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 72 din 30 mai 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 534 din 31 mai 2022 )  +  Articolul 10(1) Pentru asigurarea sprijinului material sub formă de tichet social pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale transmite Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene situațiile centralizatoare la nivel național, primite de la entitățile aflate în subordonarea/coordonarea/autoritatea acestuia, la termenele și în formatul stabilit prin ordin al ministrului investițiilor și proiectelor europene, al ministrului finanțelor și al ministrului muncii și solidarității sociale, emis în termen de 5 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.(2) Datele personale ale beneficiarilor urmează să fie colectate, stocate și gestionate cu respectarea Regulamentului (UE) 679/2016 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), precum și a legislației naționale aplicabile domeniului protecției datelor.  +  Articolul 11Ministerul Muncii și Solidarității Sociale actualizează lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde, listele cu beneficiarii stabiliți conform art. 9 alin. (1)-(3), cu evidențierea separată a modificărilor intervenite față de listele anterioare, iar pentru beneficiarii nou introduși vor fi eliberate noi suporturi electronice. Notă
    Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 165 din 8 decembrie 2022, pubșicată în Monitorul Oficial nr. 1178 din 8 decembrie 2022, prevede:
    Articolul II
    Pentru beneficiarii nou-introduși de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale cu ocazia actualizării listelor cu beneficiarii pentru ultima alimentare din anul 2023, respectiv pentru tranșa a 6-a din luna decembrie 2023 din cadrul măsurii temporare „Sprijin pentru România“ și pentru care vor fi eliberate noi suporturi electronice în conformitate cu prevederile art. 11 ultima teză din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2022 privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situații de risc de deprivare materială și/sau risc de sărăcie extremă, suportate parțial din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri de distribuire a acestuia, cu modificările și completările ulterioare, distribuția și alimentarea suporturilor electronice nouemise pot fi efectuate până la 31 martie 2024.
     +  Articolul 12În cazul în care beneficiarul sprijinului material nu se mai încadrează în categoriile prevăzute la art. 3 alin. (1), unitatea de implementare din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în baza informărilor de la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, are obligația de anunța unitățile emitente în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la certificarea situației înregistrate, în vederea sistării utilizării sprijinului material primit prin intermediul tichetului social pe suport electronic.  +  Articolul 13(1) Ministerul Investiției și Proiectelor Europene încheie, în baza prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, o convenție cu Compania Națională „Poșta Română“ - S.A. pentru etichetarea, colectarea și distribuția tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.(2) Distribuirea tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde se face la domiciliul beneficiarilor, cu confirmare de primire, prin Compania Națională „Poșta Română“ - S.A. În cazul persoanelor fără adăpost, distribuirea tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde se face de către Compania Națională „Poșta Română“ - S.A. la primărie și vor fi distribuite prin grija acesteia, pe bază de tabel nominal, care se transmite ulterior Companiei Naționale „Poșta Română“ - S.A.(2^1) Pentru toate cazurile în care beneficiarii sprijinului material nu se regăsesc cu adresă în situațiile centralizatoare prevăzute la art. 10 alin. (1), tichetele sociale pe suport electronic pentru achiziționarea de produse alimentare și/sau pentru asigurarea de mese calde se distribuie prin primăria, respectiv serviciul public de asistență socială în a cărui rază teritorială au fost identificați, în condițiile alin. (2). (la 31-05-2022, Articolul 13 din Capitolul III a fost completat de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 72 din 30 mai 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 534 din 31 mai 2022 ) (3) Serviciile de utilitate publică de etichetare, colectare și distribuție pe baza listelor de beneficiari comunicate periodic aferente tichetelor sociale pe suport electronic vor fi realizate de către Compania Națională «Poșta Română» - S.A., în baza convenției încheiate cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, la o valoare maximă de 20.000.000 lei. (la 08-12-2022, Alineatul (3) din Articolul 13 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 165 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1178 din 08 decembrie 2022 ) (4) Condițiile și termenele în care se asigură transmiterea tichetului social emis pe suport electronic se stabilesc prin convenția încheiată între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Compania Națională „Poșta Română“ - S.A.  +  Articolul 14(1) Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:a) utilizarea de către beneficiari a tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde în alt scop decât cel prevăzut de prezenta ordonanță de urgență;b) solicitarea de către beneficiari și/sau furnizarea de numerar în schimbul tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde sau pentru fracțiuni din acestea;c) refuzul nejustificat al unităților afiliate de a accepta tichete sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde. Refuzul este justificat dacă există o suspiciune rezonabilă privind autenticitatea tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde sau identitatea dintre titularul tichetelor sociale pe suport electronic pentru mese calde și destinatarul final al acestora;d) comercializarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde contra unei fracțiuni de preț sau a altor bunuri/servicii decât cele stabilite prin prezenta ordonanță de urgență.(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează după cum urmează:a) între 1,5 și 2 puncte-amendă, faptele prevăzute la alin. (1) lit. a) și c);b) între 3 și 4 puncte-amendă, fapta prevăzută la alin. (1) lit. b);c) între 14 și 20 puncte-amendă, faptele prevăzute la alin. (1) lit. d).(3) Constituie contravenție fapta unității emitente de a alimenta tichetele sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde cu nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (5) și se sancționează cu amendă între 10 și 14 puncte-amendă.(4) Constituie contravenție fapta unității emitente de a emite tichete sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde cu nerespectarea prevederilor art. 8 alin. (1) și se sancționează cu amendă între 10 și 14 puncte-amendă.(5) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 4 și 7 puncte-amendă acceptarea de către unitatea afiliată de tichete sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde de la alte persoane decât destinatarul final.(6) Un punct-amendă reprezintă contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit în condițiile legii.  +  Articolul 15(1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 14 se realizează de către personalul împuternicit din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene sau de către alte organe abilitate în condițiile legii.(2) Contravențiilor prevăzute la art. 14 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 16(1) Ministerul Finanțelor poate dispune măsura suspendării autorizației de funcționare eliberate unităților emitente în cazul nerespectării dispozițiilor art. 7 alin. (2), (3) și (7).(2) Ministerul Finanțelor poate dispune măsura retragerii autorizației de funcționare eliberate unităților emitente în următoarele situații:a) în cazul nerespectării criteriilor de autorizare aprobate prin ordin al ministrului finanțelor în baza cărora s-a acordat autorizația de funcționare;b) în cazul nerespectării dispozițiilor art. 7 alin. (9).(3) Constatarea situațiilor prevăzute la alin. (1) și (2) se face de către o echipă de specialiști a cărei componență se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor.(4) Acordarea autorizației de funcționare unităților emitente și dispunerea măsurii de suspendare/retragere a acesteia în urma constatării situațiilor prevăzute la alin. (1) și (2) se fac de către o comisie a cărei componență și procedură de lucru se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor.
     +  Capitolul IV Bugetul măsurii temporare „Sprijin pentru România“. Reguli pentru lansarea apelului de proiecte și de decontare a cheltuielilor din bugetul de stat, precum și din fonduri externe nerambursabile  +  Articolul 17(1) Bugetul măsurii temporare «Sprijin pentru România», acordată prin intermediul tichetelor sociale pe suport electronic, pentru perioada 1 iunie 2022-31 decembrie 2023, se stabilește la suma de 6.281.200 mii lei cu sursă de finanțare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, precum și din fonduri europene nerambursabile, în conformitate cu regulile de eligibilitate și normele comunitare și naționale aplicabile Programului operațional Incluziune și demnitate socială și Programului operațional Ajutorarea persoanelor dezavantajate, prin unitatea de implementare din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de beneficiar de fonduri europene nerambursabile. (la 08-12-2022, Alineatul (1) din Articolul 17 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 165 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1178 din 08 decembrie 2022 ) (2) Din bugetul de stat pentru acordarea de tichete sociale se suportă cheltuielile pentru categoriile de beneficiari prevăzuți la art. 3 alin. (1) privind:a) cheltuieli cu valoarea nominală a tichetului social pe suport electronic aferente categoriilor de beneficiari neeligibili conform Programului operațional Incluziune și demnitate socială și Programului operațional Ajutorarea persoanelor dezavantajate;b) cheltuieli declarate neeligibile de către autoritățile competente indiferent de cauzele care au condus la efectuarea acestora, cu condiția ca acestea să fie realizate pentru implementarea prezentelor măsuri de sprijin;c) cheltuieli de etichetare, colectare și distribuție realizate potrivit art. 13 alin. (3);d) cheltuielile pentru emiterea suporturilor electronice.(3) Cheltuielile prevăzute la alin. (2) reprezintă cheltuieli neeligibile necesare implementării măsurilor temporare de sprijin sub forma tichetelor sociale pe suport electronic, se adaugă la cheltuielile eligibile ale proiectului și se cuprind în anexa nr. 3/54/23 la bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.  +  Articolul 18În anul 2022, odată cu intrarea în vigoare a prezentei ordonanței de urgență, pentru acordarea tichetelor sociale pe suport electronic, prin derogare de la prevederile art. 20 alin. (1) și (2) din Legea bugetului de stat pe anul 2022 nr. 317/2021, precum și prin derogare de la prevederile art. 28 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziție justă, ulterior transmiterii în sistemul pentru managementul fondurilor al Uniunii Europene, denumit în continuare SFC, a Programului operațional Incluziune și demnitate socială, în limita valorii prevăzute pentru prioritatea 10. Ajutorarea persoanelor defavorizate, se autorizează Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de ordonator principal de credite, prin autoritatea de management, să introducă anexa nr. 3/54/25 la bugetul acestuia, precum și creditele de angajament și creditele bugetare aferente priorității 10. Ajutorarea persoanelor defavorizate. (la 08-12-2022, sintagma: prioritatea 9 - Ajutorarea persoanelor defavorizate a fost înlocuită de Punctul 13, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 165 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1178 din 08 decembrie 2022 ) (la 08-12-2022, sintagma: priorității 9 - Ajutorarea persoanelor defavorizate a fost înlocuită de Punctul 13, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 165 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1178 din 08 decembrie 2022 )  +  Articolul 19Se autorizează Autoritatea de management al Programului operațional Incluziune și demnitate socială să emită avizul de principiu pentru formularul F1 - Fișa de fundamentare a proiectului propus la finanțare care vizează acordarea unor tichetele sociale pe suport electronic, pentru achiziționarea de produse alimentare și/sau pentru asigurarea de mese calde, întocmit de către unitatea de implementare din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, care cuprinde valoarea totală a proiectului.  +  Articolul 20(1) Din fonduri europene nerambursabile se decontează categoriile de cheltuieli eligibile stabilite în conformitate cu regulile de eligibilitate și grupul-țintă din cadrul Programului operațional Incluziune și demnitate socială și Programului operațional Ajutorarea persoanelor dezavantajate.(2) Cheltuielile prevăzute la alin. (1) se decontează din fonduri europene nerambursabile ale Programului operațional Incluziune și demnitate socială numai după aprobarea programului operațional prin decizie a Comisiei Europene, după lansarea apelului de proiecte de către autoritatea de management al programului operațional și încheierea de către autoritatea de management a deciziei de finanțare cu unitatea de implementare din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.(3) În sensul art. 63 alin. (6) din Regulamentul (UE) 2021/1.060 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispozițiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil, migrație și integrare, Fondului pentru securitate internă și Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize, pentru decontarea cheltuielilor din cadrul Programului operațional Incluziune și demnitate socială este necesară încheierea deciziei de finanțare între unitatea de implementare din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și Autoritatea de management a Programului operațional Incluziune și demnitate socială, anterior datei de 31 decembrie 2023. (la 08-12-2022, Alineatul (3) din Articolul 20 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 12, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 165 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1178 din 08 decembrie 2022 ) (4) Cheltuielile prevăzute la alin. (1) se decontează din fonduri europene nerambursabile ale Programului operațional Ajutorarea persoanelor dezavantajate numai după aprobarea modificării programului operațional prin decizie a Comisiei Europene.(5) În sensul art. 22 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 223/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2014 privind Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, pentru decontarea cheltuielilor din cadrul Programului operațional Ajutorarea persoanelor dezavantajate, este necesară încheierea deciziei de finanțare între unitatea de implementare din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și Autoritatea de management al Programului operațional Ajutorarea persoanelor dezavantajate, anterior datei de 31 decembrie 2022.(6) În cazul în care la data încheierii contractului de finanțare între unitatea de implementare din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și Autoritatea de management al Programului operațional Ajutorarea persoanelor dezavantajate, modificarea Programului operațional Ajutorarea persoanelor dezavantajate nu este aprobată prin decizie a Comisiei Europene, cheltuielile vor fi decontate doar după aprobarea modificării programului operațional. În acest caz, vor fi introduse, în cadrul deciziei de finanțare, prevederi contractuale privind momentul decontării cheltuielilor efectuate.(7) Pentru decontarea cheltuielilor cu tichetele sociale emise pe suport electronic din fonduri externe nerambursabile, prevăzute la art. 20 alin. (1), aferente Programului operațional Ajutorarea persoanelor dezavantajate pentru perioada de programare 2014-2020 și Programului operațional Incluziune și demnitate socială pentru perioada de programare 2021-2027, realizate în perioada de valabilitate a acestora, se autorizează ordonatorul principal de credite cu rol de autoritate de management pentru programele operaționale să efectueze rambursările către unitatea de implementare din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene pentru cheltuielile efectuate în limita creditelor de angajament și a celor bugetare aprobate cu această destinație, potrivit legii, pentru toate categoriile de cheltuieli cu tichetele sociale realizate în perioada de valabilitate a acestora, care se înscriu în condițiile de eligibilitate și ale grupului-țintă specifice programului operațional.  +  Articolul 21(1) Se autorizează Autoritatea de management al Programului operațional pentru Incluziune și demnitate socială, pentru perioada de programare 2021-2027, să lanseze apelul de proiecte destinat categoriilor de persoane defavorizate beneficiare de tichete sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde, astfel încât acestea să fie protejate împotriva riscului de deprivare materială și riscului de sărăcie extremă.(2) Se autorizează Autoritatea de management al Programului operațional pentru Incluziune și demnitate socială, pentru perioada de programare 2021-2027, să încheie decizia de finanțare pentru apelul de proiecte lansat potrivit alin. (1) în limita creditelor de angajament aprobate cu această destinație.(3) Se autorizează Autoritatea de management al Programului operațional pentru Incluziune și demnitate socială, pentru perioada de programare 2021-2027, să autorizeze cheltuieli și să efectueze plăți aferente deciziei de finanțare încheiate potrivit alin. (2) după aprobarea programului operațional prin decizie a Comisiei Europene, în limita creditelor de angajament aprobate cu această destinație.  +  Articolul 22(1) Se autorizează Autoritatea de management al Programului operațional Ajutorarea persoanelor dezavantajate, pentru perioada de programare 2014-2020, să lanseze apelul de proiecte destinat categoriilor de persoane defavorizate beneficiare de tichete sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde, astfel încât acestea să fie protejate împotriva riscului de deprivare materială și riscului de sărăcie extremă.(2) Se autorizează Autoritatea de management al Programului operațional Ajutorarea persoanelor dezavantajate, pentru perioada de programare 2014-2020, să încheie decizia de finanțare pentru apelul de proiecte lansat potrivit alin. (1) în limita creditelor de angajament aprobate cu această destinație.(3) Se autorizează Autoritatea de management al Programului operațional Ajutorarea persoanelor dezavantajate, pentru perioada de programare 2014-2020, să autorizeze cheltuieli și să efectueze plăți aferente deciziei de finanțare încheiate potrivit alin. (2) în limita creditelor de angajament și a creditelor bugetare aprobate cu această destinație după aprobarea modificării programului operațional prin decizie a Comisiei Europene.  +  Articolul 23Categoriile de cheltuieli efectuate cu valoarea nominală a tichetului social emis pe suport electronic, în perioada de valabilitate a acestuia, care nu pot fi decontate din fonduri europene nerambursabile pentru neîncadrarea în categoriile de cheltuieli eligibile, neîncadrarea în categoriile de beneficiari-țintă ai Programului operațional Incluziune și demnitate socială și Programului operațional Ajutorarea persoanelor dezavantajate rămân cheltuieli definitive ale bugetului de stat.  +  Capitolul V Dispoziții tranzitorii și finale  +  Articolul 24Prin derogare de la prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 165/2018, cu modificările și completările ulterioare, unitățile emitente care dețin autorizații de funcționare potrivit legii la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență sunt autorizate de către Ministerul Finanțelor pentru emiterea tichetului social pe suport electronic asimilat bonurilor de valoare și beneficiilor sociale, prin simpla notificare, depusă la Ministerul Finanțelor însoțită de documentele justificative pentru dovedirea calității de unitate emitentă, fără a mai fi necesară emiterea altor reglementări legale în acest sens.  +  Articolul 25Autorizația de funcționare menționată la art. 24 se va elibera prin grija Ministerului Finanțelor în termen de 3 zile de la data depunerii notificării însoțite de documentele justificative.
    PRIM-MINISTRU
    NICOLAE-IONEL CIUCĂ
    Contrasemnează:
    Ministrul investițiilor și proiectelor europene,
    Marcel-Ioan Boloș
    Ministrul muncii și solidarității sociale,
    Marius-Constantin Budăi
    Ministrul cercetării, inovării și digitalizării,
    Sebastian-Ioan Burduja
    Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
    Cseke Attila-Zoltán
    Ministrul finanțelor,
    Adrian Câciu
    București, 9 mai 2022.Nr. 63.----