DECIZIA nr. 368 din 5 iulie 2022referitoare la excepția de neconstituționalitate a sintagmei „în mediul urban“ din cuprinsul art. 2 pct. 27) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1146 din 29 noiembrie 2022
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 pct. 27) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, excepție ridicată direct de Avocatul Poporului și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.576D/2018.2. La apelul nominal se prezintă, pentru Avocatul Poporului, doamna consilier Linda Zenovia Timofan, cu delegație depusă la dosar. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Avocatului Poporului, care pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate, arătând că textul de lege criticat aduce atingere art. 16 din Constituție deoarece asigură doar protecția locuitorilor din mediul urban, excluzându-i pe aceia din mediul rural. Ca atare, locuitorii din mediul rural ale căror drepturi ar trebui să fie protejate prin agenții constatatori competenți se află în imposibilitatea de a solicita protejarea liniștii publice, respectiv a valorii sociale ocrotite de lege. În acest sens, persoanele care locuiesc în mediul rural se află într-o situație discriminatorie față de persoanele care locuiesc în mediul urban întrucât sunt supuse unui tratament discriminatoriu, care nu este justificat rezonabil și obiectiv. Mai mult, actul normativ în cauză are ca scop asigurarea climatului de ordine și liniște publică în viața cotidiană fără a opera cu un criteriu teritorial. Persoanele care locuiesc în mediul rural trebuie plasate într-o poziție egală cu cele care locuiesc în mediul urban și trebuie să se bucure de aceeași protecție conferită de lege. În sensul admiterii excepției invocă și deciziile Curții Constituționale nr. 62 din 21 octombrie 1993, nr. 685 din 28 iunie 2012 și nr. 164 din 12 martie 2013.4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate. Se arată că, deși din art. 1 din Legea nr. 61/1991 rezultă că valoarea socială ocrotită o reprezintă ordinea și liniștea publică a tuturor locuitorilor țării, dispozițiile legale criticate creează o discriminare adresându-se doar celor care locuiesc în mediul urban. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, principiul egalității de tratament presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. Raportat la cauza de față, apreciază că diferențierea pe care o face textul de lege criticat pe criteriul apartenenței teritoriale este nejustificată și nerezonabilă și solicită admiterea excepției.
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Adresa nr. 18.188 din 15 octombrie 2018, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 8.761 din 18 octombrie 2018, în temeiul art. 146 lit. d) teza a doua din Constituție și al art. 32 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 pct. 27) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că prevederile art. 2 pct. 27) din Legea nr. 61/1991, potrivit cărora organizarea de petreceri cu caracter privat și utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter social, în mediul urban constituie contravenție, dacă nu este comisă în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracțiune, aduc atingere principiului egalității cetățenilor în fața legii.7. Din definiția contravenției reglementate la art. 2 pct. 27) din Legea nr. 61/1991 se observă că valoarea socială ocrotită este liniștea publică a locuitorilor, însă textul criticat asigură doar protecția locuitorilor din mediul urban, excluzându-i pe cei din mediul rural. Prin urmare, cetățenii din mediul rural, ale căror drepturi ar trebui să fie protejate prin intervenția agenților constatatori ai contravențiilor, se găsesc în imposibilitatea de a cere protejarea valorii sociale ocrotite, și anume liniștea publică.8. Principiul egalității în drepturi, înscris în art. 16 alin. (1) din Constituție, presupune egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Acest principiu impune statului asigurarea unui cadru legal menit să permită aplicarea unui tratament egal tuturor persoanelor fizice aflate în situații juridice similare, astfel încât acestea să fie egale în drepturi, fără privilegii și fără discriminări.9. În același sens este și jurisprudența Curții Constituționale prin care s-a statuat în mod constant că violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite. De asemenea, prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Având în vedere conținutul dispozițiilor legale criticate, reiese că persoanele care locuiesc în mediul rural se află într-o situație discriminatorie față de persoanele care locuiesc în mediul urban, fără ca tratamentul juridic să aibă o justificare rezonabilă și obiectivă.10. Din examinarea obiectului de reglementare al Legii nr. 61/1991 Curtea reține că aceasta are drept scop asigurarea climatului de ordine și liniște publică necesar desfășurării normale a activității economice și social-culturale și promovarea unor relații civilizate în viața cotidiană, fără a opera cu un criteriu teritorial în privința necesității de a asigura climatul de liniște publică.11. În consecință, pe considerentul egalității de tratament între persoane, este necesar ca persoanele care locuiesc în mediul rural să fie plasate într-o poziție egală cu cele care locuiesc în mediul urban și să se bucure în aceeași măsură de aceleași facilități, în speță fiind vorba de sancționarea organizării de petreceri cu caracter privat și utilizării de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter social.12. Nesocotirea principiului egalității în drepturi are drept consecință neconstituționalitatea privilegiului care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea principiului. În acest sens, Curtea Constituțională a constatat că, potrivit jurisprudenței sale, discriminarea se bazează pe noțiunea de excludere de la un privilegiu (a se vedea Decizia nr. 62 din 21 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 49 din 25 februarie 1994), iar remediul constituțional specific, în cazul constatării neconstituționalității discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la privilegiu (a se vedea Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012, și Decizia nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013).13. Textele legale criticate oferă o protecție sporită cetățenilor care locuiesc în mediul urban, în defavoarea celor care locuiesc în mediul rural și care nu dispun de pârghiile legislative pentru apărarea drepturilor lor.14. Deși criteriul apartenenței teritoriale nu face parte dintre criteriile reglementate de art. 4 din Constituție, se observă că, potrivit Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. Dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile amintite este considerată discriminare în înțelesul ordonanței menționate mai sus. Sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.15. Prin urmare, nu se poate ignora faptul că acordarea unui privilegiu legislativ persoanelor care locuiesc în mediul urban, fără a exista vreo motivare obiectivă și rațională care să o justifice, înfrânge exigențele constituționale ale art. 16 alin. (1) din Constituție.16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) și ale art. 33 din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.17. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului autorului excepției de neconstituționalitate și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:18. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10, 29, 32 și 33 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.19. Obiectul excepției de neconstituționalitate, așa cum a fost formulat de Avocatul Poporului, îl constituie prevederile art. 2 pct. 27) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 125 din 18 februarie 2020, care au următorul conținut: „Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: [...] organizarea de petreceri cu caracter privat și utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter social, în mediul urban.“20. În realitate, din examinarea motivării, Curtea reține că autorul excepției dorește aplicarea unui tratament egal pentru locuitorii din mediul urban și cei din mediul rural în sensul ocrotirii egale a aceleiași valori sociale - liniștea publică a locuitorilor.21. Pentru acest motiv, Curtea reține că autorul solicită de fapt declararea ca neconstituțională a sintagmei „în mediul urban“ din cuprinsul art. 2 pct. 27) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.22. În opinia Avocatului Poporului, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi.23. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că legiuitorul a urmărit prin prevederile Legii nr. 61/1991 asigurarea climatului de ordine și liniște publică necesar desfășurării normale a activității economice și social-culturale și promovarea unor relații civilizate în viața cotidiană, sens în care cetățenii sunt obligați să aibă un comportament civic, moral și responsabil, în spiritul legilor țării și al normelor de conviețuire socială.24. Curtea constată că, în acest scop, legiuitorul a identificat acele fapte antisociale a căror săvârșire împiedică asigurarea ordinii și liniștii publice în societate și a optat pentru descrierea acestora, calificarea drept contravenții și instituirea sancțiunilor ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre ele.25. Totodată, Curtea observă că textul de lege din care face parte sintagma criticată reglementează o contravenție care, pentru a fi calificată astfel, trebuie să îndeplinească în mod cumulativ mai multe condiții, respectiv: organizarea unei petreceri cu caracter privat și utilizarea de aparatură muzicală la o intensitate care să tulbure liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter social și, în final, condiția ca fapta să fie săvârșită numai în mediul urban.26. Curtea reține că legiuitorul a făcut referire la utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, iar nu la utilizarea de instrumente muzicale, deoarece scopul reglementării textului de lege criticat este acela de a sancționa un comportament antisocial, iar nu de a împiedica desfășurarea obiceiurilor tradiționale în cadrul cărora muzica este interpretată de artiști populari care prezervă identitatea culturală a poporului român.27. Curtea constată că ultima condiție pentru ca fapta să fie considerată contravenție este săvârșirea sa numai în mediul urban, circumstanțiind teritorial sancționarea unui comportament antisocial care are pentru toți locuitorii - indiferent că trăiesc în mediul urban sau rural - aceeași consecință - tulburarea liniștii acestora.28. Referitor la valoarea socială ocrotită prin fapta calificată drept contravenție, Curtea reține că prin sintagma „liniștea locuitorilor“ este desemnată o componentă esențială atât a liniștii publice, cât și a vieții private, în lipsa căreia ar putea fi afectat dreptul acestora la ocrotirea sănătății inclusiv sub aspectul dreptului la integritate psihică. Astfel, prin contravenția reglementată legiuitorul a urmărit atât garantarea liniștii publice, cât și protecția vieții private a locuitorilor în sensul art. 26 din Constituție, potrivit căruia autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată.29. În ceea ce privește dreptul la respectarea vieții private și de familie, Curtea Constituțională a statuat că acesta beneficiază de recunoaștere unanimă și protecție internațională, astfel cum rezultă din art. 12 al Declarației Universale a Drepturilor Omului, din art. 17 al Pactului internațional privitor la drepturile civile și politice, din art. 8 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și din art. 26 al Constituției României (a se vedea Decizia nr. 1.258 din 8 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 798 din 23 noiembrie 2009).30. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că scopul principal al art. 8 din Convenție este protejarea indivizilor împotriva ingerințelor arbitrare în exercitarea dreptului la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului și a corespondenței. Este vorba despre obligația negativă clasică descrisă de Curte ca fiind obiectivul esențial al art. 8 (a se vedea Hotărârea din 27 octombrie 1994, pronunțată în Cauza Kroon și alții împotriva Țărilor de Jos, paragraful 31).31. Pe lângă obligația negativă amintită, statele membre au, de asemenea, și obligația pozitivă de a garanta că drepturile prevăzute la art. 8 din Convenție sunt respectate chiar și între persoanele fizice. Deși scopul art. 8 este, în esență, acela de a apăra persoanele particulare împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților publice, acesta nu se limitează la a obliga statul să se abțină de la asemenea ingerințe; pe lângă acest angajament în esență negativ, pot exista obligații pozitive inerente respectării efective a vieții private sau de familie (a se vedea Hotărârea din 24 aprilie 2018, pronunțată în Cauza Lozovyye împotriva Rusiei, paragraful 36).32. De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cu privire la încălcarea obligațiilor statului de a asigura protecția vieții private prin neluarea măsurilor corespunzătoare reducerii nivelului de zgomot în situația în care acesta a fost produs de persoane private, s-a reținut că prevederile Convenției protejează dreptul individului la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului și a corespondenței sale. O casă va fi, de obicei, un loc, o zonă definită fizic, în care se desfășoară viața privată și de familie. Individul are dreptul la respect pentru locuința sa, adică nu doar dreptul la zona fizică propriu-zisă, ci și dreptul de a se bucura în liniște de aceasta. Încălcările dreptului la respectarea locuinței nu se limitează la încălcări concrete sau fizice, cum ar fi intrarea neautorizată în locuința unei persoane, ci le includ și pe cele care nu sunt concrete sau fizice, cum ar fi zgomotul, emisiile, mirosurile sau alte forme de interferență. O încălcare gravă poate duce la nesocotirea dreptului unei persoane la respectarea locuinței sale dacă o împiedică să se bucure de facilitățile casei sale; deși în Convenție nu există niciun drept explicit la un mediu curat și liniștit, în care o persoană este direct și grav afectată de zgomot sau de altă poluare, poate apărea o problemă în temeiul art. 8 din Convenție (a se vedea Hotărârea din 20 mai 2010, pronunțată în Cauza Oluić împotriva Croației, paragraful 44, și Hotărârea din 24 aprilie 2014, pronunțată în Cauza Udovičić împotriva Croației, paragrafele 136 și 137).33. Deși obiectul art. 8 din Convenție este, în esență, acela de a proteja persoana împotriva ingerinței arbitrare a autorităților publice, acesta poate presupune adoptarea de către autorități a unor măsuri menite să asigure respectarea vieții private chiar și în sfera relațiilor dintre indivizi (a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 10 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Evans împotriva Regatului Unit, paragraful 75, și Hotărârea din 20 mai 2010, pronunțată în Cauza Oluić împotriva Croației, paragraful 46).34. Aplicând considerentele de principiu menționate în prezenta cauză, Curtea reține că prin art. 2 pct. 27) din Legea nr. 61/1991 legiuitorul a reglementat o contravenție ce descrie un comportament ilicit atât cu scopul asigurării liniștii publice, cât și cu scopul asigurării respectării vieții private în sfera relațiilor dintre particulari.35. Curtea constată însă că legiuitorul nu a garantat egalitatea persoanelor care beneficiază de respectarea dreptului constituțional la ocrotirea vieții private sub aspectul desfășurării sale în liniște - adică fără a fi supusă unui nivel de zgomot excesiv -, calificând drept contravenții numai faptele săvârșite în mediul urban ce deranjează persoanele care își au locuința acolo. Ca urmare a acestei distincții între persoanele care locuiesc în mediul rural și cele care locuiesc în mediul urban se creează o inegalitate sub aspectul uneia dintre garanțiile dreptului la ocrotirea vieții private.36. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice (a se vedea Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 februarie 1994). De asemenea, în ceea ce privește încălcarea egalității în drepturi, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că este admisibilă diferența de tratament juridic pentru situații diferite, când aceasta se justifică în mod rațional și obiectiv (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 168 din 10 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999, și Decizia nr. 231 din 25 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 24 iunie 2004).37. În același sens este și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, care, pe baza art. 14 din Convenție, a statuat că discriminarea înseamnă a trata diferit, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, persoane aflate în situații relevant similare. O diferență de tratament nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă, dacă aceasta nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 2 noiembrie 2010, pronunțată în Cauza Șerife Yiğit împotriva Turciei, paragrafele 68 și 69).38. Aplicând aceste considerente în cauza de față, Curtea reține că între locuitorii din mediul urban și aceia din mediul rural se creează o inegalitate sub aspectul ocrotirii uneia dintre componentele dreptului la viață privată, și anume garantarea liniștii în spațiul de locuit, o discriminare care nu are la bază un criteriu obiectiv și rațional de vreme ce rezultatul faptei ilicite - tulburarea liniștii - este același pentru toți locuitorii, indiferent că locuiesc în mediul rural sau urban.39. Prin urmare, Curtea va admite excepția de neconstituționalitate și va constata că sintagma „în mediul urban“ din cuprinsul art. 2 pct. 27) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice este neconstituțională.40. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), al art. 29 și al art. 32 și 33 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Admite excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și constată că sintagma „în mediul urban“ din cuprinsul art. 2 pct. 27) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice este neconstituțională.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică președinților celor două Camere ale Parlamentului, prim-ministrului Guvernului și Avocatului Poporului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 5 iulie 2022.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Cristina-Cătălina Turcu----
| EMITENT |
| Marian Enache | - președinte |
| Mihaela Ciochină | - judecător |
| Cristian Deliorga | - judecător |
| Dimitrie-Bogdan Licu | - judecător |
| Gheorghe Stan | - judecător |
| Elena-Simina Tănăsescu | - judecător |
| Varga Attila | - judecător |
| Cristina-Cătălina Turcu | - magistrat-asistent |
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Adresa nr. 18.188 din 15 octombrie 2018, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 8.761 din 18 octombrie 2018, în temeiul art. 146 lit. d) teza a doua din Constituție și al art. 32 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 pct. 27) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că prevederile art. 2 pct. 27) din Legea nr. 61/1991, potrivit cărora organizarea de petreceri cu caracter privat și utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter social, în mediul urban constituie contravenție, dacă nu este comisă în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracțiune, aduc atingere principiului egalității cetățenilor în fața legii.7. Din definiția contravenției reglementate la art. 2 pct. 27) din Legea nr. 61/1991 se observă că valoarea socială ocrotită este liniștea publică a locuitorilor, însă textul criticat asigură doar protecția locuitorilor din mediul urban, excluzându-i pe cei din mediul rural. Prin urmare, cetățenii din mediul rural, ale căror drepturi ar trebui să fie protejate prin intervenția agenților constatatori ai contravențiilor, se găsesc în imposibilitatea de a cere protejarea valorii sociale ocrotite, și anume liniștea publică.8. Principiul egalității în drepturi, înscris în art. 16 alin. (1) din Constituție, presupune egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Acest principiu impune statului asigurarea unui cadru legal menit să permită aplicarea unui tratament egal tuturor persoanelor fizice aflate în situații juridice similare, astfel încât acestea să fie egale în drepturi, fără privilegii și fără discriminări.9. În același sens este și jurisprudența Curții Constituționale prin care s-a statuat în mod constant că violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite. De asemenea, prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Având în vedere conținutul dispozițiilor legale criticate, reiese că persoanele care locuiesc în mediul rural se află într-o situație discriminatorie față de persoanele care locuiesc în mediul urban, fără ca tratamentul juridic să aibă o justificare rezonabilă și obiectivă.10. Din examinarea obiectului de reglementare al Legii nr. 61/1991 Curtea reține că aceasta are drept scop asigurarea climatului de ordine și liniște publică necesar desfășurării normale a activității economice și social-culturale și promovarea unor relații civilizate în viața cotidiană, fără a opera cu un criteriu teritorial în privința necesității de a asigura climatul de liniște publică.11. În consecință, pe considerentul egalității de tratament între persoane, este necesar ca persoanele care locuiesc în mediul rural să fie plasate într-o poziție egală cu cele care locuiesc în mediul urban și să se bucure în aceeași măsură de aceleași facilități, în speță fiind vorba de sancționarea organizării de petreceri cu caracter privat și utilizării de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter social.12. Nesocotirea principiului egalității în drepturi are drept consecință neconstituționalitatea privilegiului care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea principiului. În acest sens, Curtea Constituțională a constatat că, potrivit jurisprudenței sale, discriminarea se bazează pe noțiunea de excludere de la un privilegiu (a se vedea Decizia nr. 62 din 21 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 49 din 25 februarie 1994), iar remediul constituțional specific, în cazul constatării neconstituționalității discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la privilegiu (a se vedea Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012, și Decizia nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013).13. Textele legale criticate oferă o protecție sporită cetățenilor care locuiesc în mediul urban, în defavoarea celor care locuiesc în mediul rural și care nu dispun de pârghiile legislative pentru apărarea drepturilor lor.14. Deși criteriul apartenenței teritoriale nu face parte dintre criteriile reglementate de art. 4 din Constituție, se observă că, potrivit Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. Dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile amintite este considerată discriminare în înțelesul ordonanței menționate mai sus. Sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.15. Prin urmare, nu se poate ignora faptul că acordarea unui privilegiu legislativ persoanelor care locuiesc în mediul urban, fără a exista vreo motivare obiectivă și rațională care să o justifice, înfrânge exigențele constituționale ale art. 16 alin. (1) din Constituție.16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) și ale art. 33 din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.17. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului autorului excepției de neconstituționalitate și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:18. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10, 29, 32 și 33 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.19. Obiectul excepției de neconstituționalitate, așa cum a fost formulat de Avocatul Poporului, îl constituie prevederile art. 2 pct. 27) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 125 din 18 februarie 2020, care au următorul conținut: „Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: [...] organizarea de petreceri cu caracter privat și utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter social, în mediul urban.“20. În realitate, din examinarea motivării, Curtea reține că autorul excepției dorește aplicarea unui tratament egal pentru locuitorii din mediul urban și cei din mediul rural în sensul ocrotirii egale a aceleiași valori sociale - liniștea publică a locuitorilor.21. Pentru acest motiv, Curtea reține că autorul solicită de fapt declararea ca neconstituțională a sintagmei „în mediul urban“ din cuprinsul art. 2 pct. 27) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.22. În opinia Avocatului Poporului, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi.23. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că legiuitorul a urmărit prin prevederile Legii nr. 61/1991 asigurarea climatului de ordine și liniște publică necesar desfășurării normale a activității economice și social-culturale și promovarea unor relații civilizate în viața cotidiană, sens în care cetățenii sunt obligați să aibă un comportament civic, moral și responsabil, în spiritul legilor țării și al normelor de conviețuire socială.24. Curtea constată că, în acest scop, legiuitorul a identificat acele fapte antisociale a căror săvârșire împiedică asigurarea ordinii și liniștii publice în societate și a optat pentru descrierea acestora, calificarea drept contravenții și instituirea sancțiunilor ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre ele.25. Totodată, Curtea observă că textul de lege din care face parte sintagma criticată reglementează o contravenție care, pentru a fi calificată astfel, trebuie să îndeplinească în mod cumulativ mai multe condiții, respectiv: organizarea unei petreceri cu caracter privat și utilizarea de aparatură muzicală la o intensitate care să tulbure liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter social și, în final, condiția ca fapta să fie săvârșită numai în mediul urban.26. Curtea reține că legiuitorul a făcut referire la utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, iar nu la utilizarea de instrumente muzicale, deoarece scopul reglementării textului de lege criticat este acela de a sancționa un comportament antisocial, iar nu de a împiedica desfășurarea obiceiurilor tradiționale în cadrul cărora muzica este interpretată de artiști populari care prezervă identitatea culturală a poporului român.27. Curtea constată că ultima condiție pentru ca fapta să fie considerată contravenție este săvârșirea sa numai în mediul urban, circumstanțiind teritorial sancționarea unui comportament antisocial care are pentru toți locuitorii - indiferent că trăiesc în mediul urban sau rural - aceeași consecință - tulburarea liniștii acestora.28. Referitor la valoarea socială ocrotită prin fapta calificată drept contravenție, Curtea reține că prin sintagma „liniștea locuitorilor“ este desemnată o componentă esențială atât a liniștii publice, cât și a vieții private, în lipsa căreia ar putea fi afectat dreptul acestora la ocrotirea sănătății inclusiv sub aspectul dreptului la integritate psihică. Astfel, prin contravenția reglementată legiuitorul a urmărit atât garantarea liniștii publice, cât și protecția vieții private a locuitorilor în sensul art. 26 din Constituție, potrivit căruia autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată.29. În ceea ce privește dreptul la respectarea vieții private și de familie, Curtea Constituțională a statuat că acesta beneficiază de recunoaștere unanimă și protecție internațională, astfel cum rezultă din art. 12 al Declarației Universale a Drepturilor Omului, din art. 17 al Pactului internațional privitor la drepturile civile și politice, din art. 8 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și din art. 26 al Constituției României (a se vedea Decizia nr. 1.258 din 8 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 798 din 23 noiembrie 2009).30. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că scopul principal al art. 8 din Convenție este protejarea indivizilor împotriva ingerințelor arbitrare în exercitarea dreptului la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului și a corespondenței. Este vorba despre obligația negativă clasică descrisă de Curte ca fiind obiectivul esențial al art. 8 (a se vedea Hotărârea din 27 octombrie 1994, pronunțată în Cauza Kroon și alții împotriva Țărilor de Jos, paragraful 31).31. Pe lângă obligația negativă amintită, statele membre au, de asemenea, și obligația pozitivă de a garanta că drepturile prevăzute la art. 8 din Convenție sunt respectate chiar și între persoanele fizice. Deși scopul art. 8 este, în esență, acela de a apăra persoanele particulare împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților publice, acesta nu se limitează la a obliga statul să se abțină de la asemenea ingerințe; pe lângă acest angajament în esență negativ, pot exista obligații pozitive inerente respectării efective a vieții private sau de familie (a se vedea Hotărârea din 24 aprilie 2018, pronunțată în Cauza Lozovyye împotriva Rusiei, paragraful 36).32. De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cu privire la încălcarea obligațiilor statului de a asigura protecția vieții private prin neluarea măsurilor corespunzătoare reducerii nivelului de zgomot în situația în care acesta a fost produs de persoane private, s-a reținut că prevederile Convenției protejează dreptul individului la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului și a corespondenței sale. O casă va fi, de obicei, un loc, o zonă definită fizic, în care se desfășoară viața privată și de familie. Individul are dreptul la respect pentru locuința sa, adică nu doar dreptul la zona fizică propriu-zisă, ci și dreptul de a se bucura în liniște de aceasta. Încălcările dreptului la respectarea locuinței nu se limitează la încălcări concrete sau fizice, cum ar fi intrarea neautorizată în locuința unei persoane, ci le includ și pe cele care nu sunt concrete sau fizice, cum ar fi zgomotul, emisiile, mirosurile sau alte forme de interferență. O încălcare gravă poate duce la nesocotirea dreptului unei persoane la respectarea locuinței sale dacă o împiedică să se bucure de facilitățile casei sale; deși în Convenție nu există niciun drept explicit la un mediu curat și liniștit, în care o persoană este direct și grav afectată de zgomot sau de altă poluare, poate apărea o problemă în temeiul art. 8 din Convenție (a se vedea Hotărârea din 20 mai 2010, pronunțată în Cauza Oluić împotriva Croației, paragraful 44, și Hotărârea din 24 aprilie 2014, pronunțată în Cauza Udovičić împotriva Croației, paragrafele 136 și 137).33. Deși obiectul art. 8 din Convenție este, în esență, acela de a proteja persoana împotriva ingerinței arbitrare a autorităților publice, acesta poate presupune adoptarea de către autorități a unor măsuri menite să asigure respectarea vieții private chiar și în sfera relațiilor dintre indivizi (a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 10 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Evans împotriva Regatului Unit, paragraful 75, și Hotărârea din 20 mai 2010, pronunțată în Cauza Oluić împotriva Croației, paragraful 46).34. Aplicând considerentele de principiu menționate în prezenta cauză, Curtea reține că prin art. 2 pct. 27) din Legea nr. 61/1991 legiuitorul a reglementat o contravenție ce descrie un comportament ilicit atât cu scopul asigurării liniștii publice, cât și cu scopul asigurării respectării vieții private în sfera relațiilor dintre particulari.35. Curtea constată însă că legiuitorul nu a garantat egalitatea persoanelor care beneficiază de respectarea dreptului constituțional la ocrotirea vieții private sub aspectul desfășurării sale în liniște - adică fără a fi supusă unui nivel de zgomot excesiv -, calificând drept contravenții numai faptele săvârșite în mediul urban ce deranjează persoanele care își au locuința acolo. Ca urmare a acestei distincții între persoanele care locuiesc în mediul rural și cele care locuiesc în mediul urban se creează o inegalitate sub aspectul uneia dintre garanțiile dreptului la ocrotirea vieții private.36. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice (a se vedea Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 februarie 1994). De asemenea, în ceea ce privește încălcarea egalității în drepturi, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că este admisibilă diferența de tratament juridic pentru situații diferite, când aceasta se justifică în mod rațional și obiectiv (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 168 din 10 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999, și Decizia nr. 231 din 25 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 24 iunie 2004).37. În același sens este și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, care, pe baza art. 14 din Convenție, a statuat că discriminarea înseamnă a trata diferit, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, persoane aflate în situații relevant similare. O diferență de tratament nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă, dacă aceasta nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 2 noiembrie 2010, pronunțată în Cauza Șerife Yiğit împotriva Turciei, paragrafele 68 și 69).38. Aplicând aceste considerente în cauza de față, Curtea reține că între locuitorii din mediul urban și aceia din mediul rural se creează o inegalitate sub aspectul ocrotirii uneia dintre componentele dreptului la viață privată, și anume garantarea liniștii în spațiul de locuit, o discriminare care nu are la bază un criteriu obiectiv și rațional de vreme ce rezultatul faptei ilicite - tulburarea liniștii - este același pentru toți locuitorii, indiferent că locuiesc în mediul rural sau urban.39. Prin urmare, Curtea va admite excepția de neconstituționalitate și va constata că sintagma „în mediul urban“ din cuprinsul art. 2 pct. 27) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice este neconstituțională.40. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), al art. 29 și al art. 32 și 33 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Admite excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și constată că sintagma „în mediul urban“ din cuprinsul art. 2 pct. 27) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice este neconstituțională.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică președinților celor două Camere ale Parlamentului, prim-ministrului Guvernului și Avocatului Poporului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 5 iulie 2022.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Cristina-Cătălina Turcu----
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari