ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 117 din 26 august 2022pentru modificarea și completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 845 din 29 august 2022
Având în vedere necesitatea realizării demersurilor necesare pentru transpunerea Directivei (UE) 2019/1.158 privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor și de abrogare a Directivei 2010/18/UE, care are ca obiectiv general adaptarea și modernizarea cadrului juridic al Uniunii Europene, permițând părinților și persoanelor cu responsabilități de îngrijire să concilieze viața profesională cu viața de familie, și ținând cont de faptul că România are obligația de a asigura, la nivel național, intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma actului european, până la data de 2 august 2022,luând în considerare că neadoptarea măsurilor propuse prin prezenta ordonanță de urgență poate conduce la declanșarea de către Comisia Europeană a procedurii de infringement, care va genera sancțiuni financiare pentru România,ținând cont de toate aceste aspecte și pentru transpunerea corectă și în termen a prevederilor Directivei (UE) 2019/1.158 privind concediul paternal, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public general și constituie o situație de urgență și extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. + Articolul ILegea concediului paternal nr. 210/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 31 decembrie 1999, cu completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 1(1) Concediul paternal se acordă în condițiile prevăzute de prezenta lege, în scopul de a asigura participarea efectivă a tatălui la îngrijirea copilului nou-născut și de a facilita concilierea vieții profesionale cu viața de familie în cazul lucrătorilor care sunt părinți.(2) În cuprinsul prezentei legi, prin termenul lucrător se înțelege persoana care desfășoară activitate în baza unui raport de muncă sau de serviciu, încheiat conform legii.(3) În vederea acordării concediului paternal și a indemnizației aferente se asimilează lucrătorilor și următoarele categorii de persoane:a) cele care desfășoară activitate pe baza unor contracte din activitate sportivă încheiate potrivit art. 67^1 alin. (1) lit. a)-e) din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare;b) cele care desfășoară activitate pe baza unor convenții de muncă individuale încheiate potrivit Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată, cu modificările ulterioare;c) directorii care desfășoară activitate pe baza contractelor de mandat încheiate potrivit Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare;d) cele care desfășoară activitate pe baza unor contracte de management încheiate potrivit Legii nr. 66/1993 privind contractul de management;e) cele care desfășoară activitate pe baza unor contracte de management și de administrare încheiate potrivit Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare;f) cele care ocupă o funcție de demnitate publică.2. La articolul 2, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 2(1) Tatăl copilului nou-născut care are calitatea de lucrător are dreptul la un concediu paternal plătit de 10 zile lucrătoare.3. La articolul 2, alineatul (1^2) se modifică și va avea următorul cuprins:(1^2) Lucrătorii și persoanele prevăzute la alin. (1^1) pot cumula dreptul la concediul paternal plătit cu dreptul la învoire plătită, permisie sau zile de concediu, după caz, pentru nașterea unui copil, prevăzut de reglementările legale în vigoare aplicabile categoriei de personal din care fac parte.4. La articolul 2, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Indemnizația pentru concediul paternal se plătește din fondul de salarii al angajatorului și este egală cu salariul corespunzător perioadei respective.5. La articolul 2, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (3^1), cu următorul cuprins:(3^1) Perioada concediului paternal constituie vechime în muncă și în serviciu, precum și în specialitate și se are în vedere la stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu acestea, cu respectarea prevederilor Legii nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările și completările ulterioare.6. Articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 3(1) Tatăl care îndeplinește obligatoriu serviciul militar în calitate de militar în termen, potrivit legii, are dreptul la o permisie de 10 zile lucrătoare acordate la nașterea propriului copil, potrivit prevederilor art. 2 alin. (2).(2) Permisia prevăzută la alin. (1) se acordă și tatălui care îndeplinește obligatoriu serviciul militar în calitate de militar în termen, în vederea recunoașterii paternității, în condițiile legii. Permisia solicitată va fi justificată cu certificatul de naștere al nou-născutului, din care să rezulte calitatea de tată a militarului, respectiv cu declarația de recunoaștere a paternității, întocmită în condițiile legii.7. Articolul 4 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 4(1) În cazul în care tatăl copilului nou-născut a obținut atestatul de absolvire a cursului de puericultură, durata concediului paternal, acordat în condițiile art. 2, se majorează cu 5 zile lucrătoare.(2) Tatăl poate beneficia de prevederile alin. (1) pentru fiecare copil nou-născut, pe baza atestatului de absolvire a cursului de puericultură, indiferent când este acesta obținut.8. După articolul 4 se introduc trei noi articole, art. 4^1-4^3, cu următorul cuprins: + Articolul 4^1(1) Angajatorul are obligația de a aproba concediul paternal prevăzut la art. 1 și de a informa angajații cu privire la dreptul stabilit potrivit prezentei legi.(2) Este interzis angajatorului să dispună încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în cazul lucrătorului care se află în concediu paternal.(3) Prevederile alin. (2) nu se aplică în cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare sau a falimentului angajatorului, în condițiile legii. + Articolul 4^2(1) Drepturile dobândite de lucrător anterior momentului acordării concediului paternal sau care sunt în curs de a fi dobândite de lucrător la data la care începe concediul paternal se mențin pe toată durata concediului și se aplică și după încetarea acestuia.(2) La încetarea concediului paternal, lucrătorului i se aplică prevederile art. 10 alin. (8) din Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare, beneficiind de condiții care nu îi sunt mai puțin favorabile, precum și de orice îmbunătățire a condițiilor de muncă la care ar fi avut dreptul dacă nu ar fi efectuat concediul. + Articolul 4^3Este interzisă aplicarea unui tratament mai puțin favorabil tatălui care a solicitat sau a efectuat concediul de paternitate.9. La articolul 5, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Pe perioada concediului acordat în condițiile alin. (1), tatăl copilului beneficiază de o indemnizație egală cu ajutorul pentru sarcină și lăuzie cuvenit mamei sau de o indemnizație calculată după salariul de bază și vechimea în muncă ale acestuia, în condițiile legii.10. După articolul 5 se introduce un nou articol, art. 5^1, cu următorul cuprins: + Articolul 5^1(1) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei nerespectarea de către angajator, în calitate de persoană juridică, a prevederilor art. 4^1 alin. (1) și ale art. 4^2 alin. (1).(2) Încetarea de către angajator a raporturilor de muncă sau de serviciu în perioada în care lucrătorul se află în concediu paternal din alte motive decât cele prevăzute la art. 4^1 alin. (3), precum și încălcarea prevederilor art. 4^2 alin. (2) și art. 4^3 se sancționează potrivit prevederilor art. 37 alin. (1) din Legea nr. 202/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(3) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin. (1) și (2) se fac de către inspectorii de muncă.(4) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de 15 zile de la data înmânării procesului-verbal de contravenție ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1), agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.(5) Dispozițiile referitoare la contravențiile prevăzute la alin. (1) și (2) se completează cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.11. După articolul 6 se introduce un nou articol, art. 6^1, cu următorul cuprins: + Articolul 6^1Ministerul Muncii și Solidarității Sociale asigură informarea corespunzătoare atât a salariaților, cât și a angajatorilor cu privire la aplicarea prevederilor acestei legi, prin publicarea informațiilor relevante pe website-ul instituției, dar și prin alte mijloace de comunicare accesibile salariaților și angajatorilor.12. După articolul 7 se introduce o mențiune, cu următorul cuprins:Prezenta lege transpune parțial art. 1 lit. a), art. 2, art. 3 alin. (1) lit. a) și alin. (2), art. 4, art. 8 alin. (1) și (2), art. 10, art. 11, art. 12 alin. (1), art. 13, art. 17, art. 19 și art. 20 din cuprinsul Directivei (UE) 2019/1.158 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor și de abrogare a Directivei 2010/18/UE a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al UE, seria L, nr. 188 din 12.07.2019. + Articolul IIÎn termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, la propunerea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, Guvernul va modifica Normele metodologice de aplicare a Legii concediului paternal nr. 210/1999, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 244/2000, cu completările ulterioare. + Articolul IIICererile de acordare a concediului paternal depuse anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se soluționează conform prevederilor în vigoare la data înregistrării cererii. + Articolul IVLegea concediului paternal nr. 210/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 31 decembrie 1999, cu completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
Ministrul muncii și solidarității sociale,
Marius-Constantin Budăi
Ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse,
Gabriela Firea
Ministrul sănătății,
Alexandru Rafila
Ministrul afacerilor externe,
Bogdan Lucian Aurescu
Ministrul afacerilor interne,
Lucian Nicolae Bode
p. Ministrul apărării naționale,
Simona Cojocaru,
secretar de stat
Ministrul finanțelor,
Adrian CâciuBucurești, 26 august 2022.Nr. 117.----
EMITENT |