NORME din 27 iulie 2022de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de bănci și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 760 din 29 iulie 2022



    Notă
    Aprobate prin HOTĂRÂREA nr. 953 din 27 iulie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 760 din 29 iulie 2022.
     +  Capitolul I Dispoziții generale și definiții  +  Articolul 1Prezentele norme se aplică facilităților acordate de creditorii definiți conform prevederilor art. 1 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de bănci și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori, denumită în continuare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022, debitorilor definiți conform prevederilor art. 1 lit. b) din aceeași ordonanță de urgență pentru suspendarea obligațiilor de plată scadente, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane.  +  Articolul 2În înțelesul prezentelor norme, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a) capitalizare - majorarea soldului creditului existent la finele perioadei de suspendare cu dobânda datorată de debitor, calculată pe perioada suspendării la soldul creditului rămas de rambursat, cu excepția creditelor ipotecare contractate de persoane fizice, în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului „Noua casă“, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările și completările ulterioare, pentru care dobânda aferentă perioadei de suspendare se calculează potrivit prevederilor art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022, în conformitate cu prevederile contractului de credit, și reprezintă o creanță distinctă și independentă în raport cu celelalte obligații izvorâte din contractul de credit;b) dobândă eșalonată pentru creditele acordate în cadrul programului „Prima casă“/„Noua casă“ - dobânda aferentă perioadei suspendării la plată datorată de debitori persoane fizice, aferentă creditelor contractate de persoane fizice până la data de 30 aprilie 2022 inclusiv, pe baza prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările și completările ulterioare, care beneficiază de facilitatea de suspendare a plăților, calculată la soldul creditului rămas de rambursat pe perioada suspendării. Sunt exceptate cazurile în care soldul dobânzilor amânate la plată potrivit prevederilor art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori, cu modificările și completările ulterioare, a fost amânat la plată pe o perioadă cuprinsă între o lună și 9 luni în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022. Plata de către debitor a sumelor astfel amânate se efectuează fără perceperea de dobânzi, ulterior perioadei de suspendare acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022, eșalonat numai pe durata rămasă de plată a creditului, determinată conform prevederilor dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2020, cu modificările și completările ulterioare;c) grafic de rambursare a dobânzilor eșalonate pentru creditele acordate în cadrul Programului „Prima casă“/„Noua casă“ - eșalonarea la plată a dobânzilor suspendate pentru creditele de tip „Prima casă“/„Noua casă“, aferente perioadei de suspendare la plată. Graficul de rambursare se întocmește pe termen de 60 de luni, iar rambursarea se efectuează eșalonat, în 60 de rate lunare egale, începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de suspendare. Sunt exceptate cazurile în care soldul dobânzilor amânate la plată potrivit prevederilor art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2020, cu modificările și completările ulterioare, a fost amânat la plată pe o perioadă cuprinsă între o lună și 9 luni în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022. Plata de către debitor a sumelor astfel amânate se efectuează fără perceperea de dobânzi, ulterior perioadei de suspendare acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022, eșalonat numai pe durata rămasă de plată a creditului, determinată conform prevederilor dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2020, cu modificările și completările ulterioare;d) soldul dobânzilor eșalonate pentru creditele acordate în cadrul programului „Prima casă“/„Noua casă“ - valoarea actualizată a sumelor garantate de stat, rezultată în urma diminuării cu dobânzile rambursate de către beneficiar;e) valoarea de executare a garanției - suma aferentă soldului dobânzilor pentru creditele acordate în cadrul programului „Prima casă“/„Noua casă“, aferentă perioadei de suspendare la plată, ce urmează a fi plătită de către Ministerul Finanțelor (M.F.) ca urmare a producerii riscului de credit în perioada de eșalonare, în cazul în care debitorul nu a achitat integral un număr de cel puțin 3 rate consecutive, la scadențele prevăzute în graficul de rambursare a dobânzilor eșalonate pentru creditele ipotecare. Valoarea de executare a garanției se solicită de către creditor după trecerea integrală la restanță a soldului dobânzilor pentru creditele ipotecare eșalonate la plată.  +  Capitolul II Perioada de acordare a facilităților de suspendare la plată a ratelor aferente creditelor acordate în cadrul programului „Prima casă“/„Noua casă“  +  Articolul 3(1) Perioada pentru care se acordă facilitățile de suspendare la plată a ratelor scadente aferente creditelor acordate în cadrul programului „Prima casă“/„Noua casă“, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, se stabilește conform opțiunii debitorului și este cuprinsă între minimum o lună și nouă luni. (2) Perioada de rambursare a ratelor de dobândă eșalonate cu termene de plată suspendate este de 60 de luni și se calculează începând cu prima zi calendaristică următoare perioadei de suspendare a obligațiilor de plată a ratelor scadente acordate de creditor în condițiile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022.  +  Capitolul III Condiții de acordare a facilității de suspendare la plată a ratelor scadente aferente creditelor acordate în cadrul programului „Prima casă“/„Noua casă“  +  Secţiunea 1 Condiții privind creditele acordate în cadrul programului „Prima casă“/„Noua casă“  +  Articolul 4Rambursarea ratelor, dobânzilor și comisioanelor scadente poate fi suspendată o singură dată, numai pentru creditele acordate în cadrul programului „Prima casă“/„Noua casă“, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:a) au fost acordate până la data de 30 aprilie 2022 inclusiv;b) data scadenței finale a obligațiilor de rambursare a ratelor, prevăzută în contractele de credit, este ulterioară datei aprobării de către creditor a solicitării suspendării obligațiilor de plată;c) nu au înregistrat restanțe în ultimele 6 luni de la data solicitării suspendării obligației de plată și nu înregistrează restanțe nici la data solicitării de suspendare a obligațiilor de plată.  +  Secţiunea a 2-a Criterii de eligibilitate a debitorilor persoane fizice din contractele de credite acordate în cadrul programului „Prima casă“/„Noua casă“ și condiții de aprobare a cererilor de suspendare la plată a ratelor scadente  +  Articolul 5(1) Beneficiarul programului „Prima casă“/„Noua casă“ afectat financiar de situația gravă generată de criza actuală determinată direct sau indirect de criza energetică și de războiul dintre Rusia și Ucraina poate beneficia de acordarea facilității de suspendare a obligației de plată a ratelor, dobânzilor și comisioanelor aferente creditului acordat în cadrul programului „Prima casă“/„Noua casă“, care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 4, cu condiția transmiterii solicitării către creditor cel mai târziu în termen de 30 de zile calendaristice de la data publicării reglementărilor emise de către Banca Națională a României (BNR), prevăzute la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022. (2) Facilitățile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022 se pot acorda debitorilor cu respectarea limitei de vârstă prevăzute în normele proprii ale creditorilor la sfârșitul perioadei de creditare prelungite. (3) Perioada de valabilitate a garanțiilor prevăzută în reglementările creditorilor, precum și în Hotărârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului „Noua casă“, cu modificările și completările ulterioare, se prelungește prin notificarea garantului, fără încheierea de acte adiționale, cu o perioadă egală cu durata suspendării obligației de plată. Notificarea se transmite Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (F.N.G.C.I.M.M.) de către creditor în termen de 30 de zile de la data aprobării ultimei solicitări transmise de debitorii din portofoliul său.(4) Dobânda aferentă perioadei de suspendare se calculează potrivit prevederilor contractului de credit și reprezintă o creanță distinctă și independentă în raport cu celelalte obligații izvorâte din contractul de credit. La această creanță dobânda este 0% și plata de către debitor a acestei creanțe se va face eșalonat, în 60 de rate lunare egale, începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de amânare. (5) Prin excepție de la prevederile alin. (4), în cazul în care soldul dobânzilor amânate la plată potrivit prevederilor art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2020, cu modificările și completările ulterioare, a fost amânat la plată pe o perioadă cuprinsă între o lună și 9 luni în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022, plata de către debitor a sumelor astfel amânate se efectuează fără perceperea de dobânzi, ulterior perioadei de suspendare acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022, eșalonat numai pe durata rămasă de plată a creditului, determinată conform prevederilor dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2020, cu modificările și completările ulterioare.(6) Acordarea facilităților conform prevederilor alin. (5) nu afectează termenii și condițiile în care a fost acordată garanția statului potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 6(1) Debitorul transmite creditorului solicitarea de suspendare în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022.(2) Debitorul, prin una dintre căile de transmitere prevăzute la art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022, declară pe propria răspundere că a fost afectat financiar, direct sau indirect, de situația gravă generată de criza energetică și de războiul dintre Rusia și Ucraina și îndeplinește următoarele condiții: a) prezintă declarația pe propria răspundere că nu se află în incapacitate de plată, în sensul în care debitorul nu este în măsură să își achite obligațiile ajunse la scadență, la data solicitării suspendării rambursării creditului și nu a fost începută o procedură de executare silită de către un alt creditor;b) prezintă declarația pe propria răspundere cu privire la creșterea cu minimum 25% a cheltuielilor medii lunare, ca urmare a creșterii prețurilor în contextul crizei actuale, în ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligațiilor de plată, comparativ cu perioada similară a anului 2021;c) nu beneficiază, la data solicitării, de o soluție/un plan de restructurare a datoriilor agreată/agreat, de comun acord cu creditorul, în ultimele 3 luni anterioare intrării în vigoare a prezentelor norme;d) prezintă acordul codebitorilor, garanților și fideiusorilor, după caz. În cazul creditelor acordate cu garanții guvernamentale, acordul statului este implicit.(3) Creditorul analizează solicitarea formulată de debitor, verifică încadrarea creditului în condițiile prevăzute la art. 4 și ale prezentului articol și, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data primirii solicitării complete, comunică debitorului decizia sa de aprobare/respingere a cererii de suspendare a obligațiilor de plată a ratelor.(4) Decizia de aprobare conține numărul de rate pentru care a fost solicitată de debitor și aprobată suspendarea la plată și se comunică debitorului pe hârtie sau prin poștă electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit sau declarate de către client creditorului ulterior încheierii contractului de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanță oferit de creditor sau telefonic, cu respectarea obligației creditorului de înregistrare a convorbirii, după caz, în funcție de opțiunea exprimată de debitor.(5) Modificarea clauzelor contractuale ca efect al aprobării solicitării beneficiarului, în temeiul prevederilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022, se realizează prin efectul legii, fără încheierea de acte adiționale, cu notificarea clauzelor contractuale modificate, inclusiv noul grafic de rambursare a creditului și graficul de rambursare a dobânzilor eșalonate, transmisă de creditor debitorului în termen de 30 de zile calendaristice de la data aprobării solicitării. Notificarea debitorului se realizează pe hârtie sau prin poșta electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit sau declarate de către client creditorului ulterior încheierii contractului de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanță oferit de creditor, conform opțiunii exprimate de debitor. În graficul de rambursare a creditului, revizuit după acordarea facilității de suspendare a obligației de plată, marja de dobândă se menține la nivelul prevăzut în contractul de credit inițial încheiat între debitor și creditor.  +  Secţiunea a 3-a Caracteristicile facilității de suspendare la plată a obligațiilor de plată a ratelor aferente creditelor acordate în cadrul programului „Prima casă“/„Noua casă“  +  Articolul 7(1) Creditorul acordă debitorului facilitatea de suspendare a obligației de plată a ratelor aferente creditului acordat în cadrul programului „Prima casă“/„Noua casă“ pentru toate componentele creditului ipotecar, respectiv rate de principal, dobânzi și comisioane, pe perioada stabilită conform prevederilor art. 3, conform opțiunii debitorului.(2) În cazul în care creditorul a aprobat solicitarea debitorului, prelungirea duratei contractuale produce efecte de la data aprobării de către creditor a solicitării de suspendare, prima rată amânată la plată urmând a fi prima rată cu scadență ulterioară aprobării.  +  Secţiunea a 4-a Prelungirea duratei de creditare aferente creditelor ipotecare contractate de debitorii persoane fizice  +  Articolul 8(1) Perioada de creditare stabilită inițial în contractul de credit poate fi prelungită cu o perioadă egală cu durata suspendării obligației de plată, cu respectarea de către creditori a reglementărilor interne privind încadrarea în limita de vârstă a debitorilor la încetarea contractului prelungit.(2) Pentru debitorii pentru care prelungirea maturității creditelor depășește limita de vârstă prevăzută prin reglementările creditorilor de acordare a creditelor, creditorii procedează la restructurarea creditelor cu încadrarea în limita de vârstă.(3) Prin derogare de la prevederile art. 2 lit. f) din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului „Noua casă“, cu modificările și completările ulterioare, durata maximă a creditului de 30 de ani poate fi prelungită cu o perioadă egală cu durata suspendării la plata ratelor acordate în condițiile prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022, cu respectarea de către creditori a reglementărilor interne privind încadrarea în limita de vârstă a debitorilor la încetarea contractului prelungit.  +  Secţiunea a 5-a Rambursarea dobânzilor amânate la plată aferente creditelor acordate în cadrul programului „Prima casă“/„Noua casă“  +  Articolul 9(1) Pentru creditele acordate în cadrul programului „Prima casă“/„Noua casă“, dobânda aferentă perioadei de suspendare se calculează potrivit prevederilor contractului de credit și reprezintă o creanță distinctă și independentă în raport cu celelalte obligații izvorâte din contractul de credit.(2) Plata de către debitor a creanței reprezentând dobânda totală aferentă perioadei de suspendare la plată acordate conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022 se va face eșalonat, începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de suspendare, în 60 de rate lunare egale, fără perceperea de dobândă pentru această componentă a creditului ipotecar, iar graficul de rambursare a acestor plăți se comunică debitorilor în termenul prevăzut la art. 6 alin. (3). În cazul soldului dobânzilor eșalonate la plată în temeiul prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020, cu modificările și completările ulterioare, care face obiectul facilităților acordate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022, prevederile art. 5 alin. (5) se aplică în mod corespunzător.  +  Capitolul IV Procedura de emitere și caracteristicile scrisorilor de garanție pentru obligațiile de plată a dobânzilor eșalonate pentru creditele acordate în cadrul programului „Prima casă“/„Noua casă“  +  Articolul 10(1) Statul român, prin Ministerul Finanțelor, garantează în procent de 100%, irevocabil și necondiționat, plata dobânzii calculate potrivit art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022, aferentă creditelor acordate în cadrul programului „Prima casă“/„Noua casă“ care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 4, acordate de către creditor în favoarea debitorilor eligibili.(2) F.N.G.C.I.M.M. este mandatat să acorde garanții în numele și în contul statului român, prin Ministerul Finanțelor, în baza unei convenții de implementare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022 încheiate între Ministerul Finanțelor, în calitate de mandant, și F.N.G.C.I.M.M., în calitate de mandatar al statului român. Modelul convenției de implementare este prevăzut în anexa nr. 1.(3) Acordarea și derularea garanțiilor de stat în favoarea creditorilor se realizează pe baza unei convenții de garantare încheiate între F.N.G.C.I.M.M. și creditori. Modelul convenției de garantare este prevăzut în anexa nr. 2.(4) În scopul garantării obligațiilor de rambursare a dobânzilor acumulate pe perioada suspendării la plată, prevăzută la art. 3, creditorul care a aprobat solicitările de suspendare formulate de debitorii săi în condițiile prevăzute la art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022 solicită F.N.G.C.I.M.M. emiterea unei scrisori de garanție în numele și în contul statului. F.N.G.C.I.M.M. emite scrisoarea de garanție în baza convenției de garantare încheiate cu creditorul. Valabilitatea scrisorii de garanție este de 5 ani.(5) Creditorul transmite F.N.G.C.I.M.M. solicitarea de emitere a scrisorii de garanție pentru toate solicitările de suspendare la plata obligațiilor consolidate a facilităților din portofoliul său, însoțită de o situație centralizatoare întocmită de creditor pe propria răspundere, în care este evidențiată valoarea totală a scrisorii de garantare, rezultată din cumularea sumelor de plată și a soldurilor acestora, după caz, conform graficelor de rambursare a sumelor reprezentând dobânzi datorate de debitori, emise potrivit prevederilor art. 9 alin. (2), în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data expirării termenului prevăzut la art. 3 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022, respectiv de la data aprobării ultimei solicitări.(6) Forma și elementele pe care trebuie să le conțină situația centralizatoare întocmită de creditor se vor detalia în convenția de garantare. Situația centralizatoare va cuprinde obligatoriu următoarele elemente de identificare ale debitorilor persoane fizice: numele și prenumele, codul numeric personal, numărul și data încheierii contractului de credit și contractului de garantare, valoarea inițială a garanției prevăzută în contractul de garantare, valoarea totală a ratelor suspendate la plată.(7) Valoarea totală a angajamentului de garantare înscris în solicitarea de emitere a scrisorii de garanție este exprimată în lei. În cazul în care creditul ipotecar este acordat în altă valută, valoarea cumulată a dobânzilor se stabilește utilizând cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României, valabil în ultima zi a lunii anterioare celei în care creditorul a transmis F.N.G.C.I.M.M. solicitarea de emitere a scrisorii de garanție.(8) În cazul în care în structura dobânzii aferente creditelor ipotecare sunt prevăzuți indici variabili, valoarea scrisorii de garanție este determinabilă pe baza estimărilor creditorilor privind evoluția indicilor variabili. Pentru efectuarea corecției valorii scrisorii de garanție, până la data de 30 iunie 2023 creditorii au obligația comunicării F.N.G.C.I.M.M. a situației centralizatoare privind valoarea cumulată a dobânzilor de plată, determinată pe baza valorii indicilor care intră în structura de cost a dobânzii conform contractelor de credit încheiate cu debitorii.  +  Articolul 11(1) F.N.G.C.I.M.M. garantează expres, irevocabil și necondiționat în favoarea creditorilor plata dobânzii calculate potrivit art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022, aferentă creditelor acordate în cadrul programului „Prima casă“/„Noua casă“ care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 4 pe perioada de valabilitate a scrisorii de garanție.(2) Scrisorile de garanție sunt valabile pe perioada cuprinsă între data emiterii și data încetării răspunderii F.N.G.C.I.M.M. în numele și în contul statului.(3) Data la care încetează răspunderea F.N.G.C.I.M.M. în numele și în contul statului este:a) data expirării perioadei de rambursare conform graficelor de rambursare întocmite în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2);b) data la care M.F. plătește valoarea de executare a garanției pentru ultimul debitor din situația centralizatoare transmisă de creditor pe propria răspundere;c) data înregistrării la F.N.G.C.I.M.M. a comunicării creditorului cu privire la renunțarea la scrisoarea de garanție;d) data rambursării integrale de către debitor a dobânzii suspendate conform art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022, la termen sau anticipat, dar nu mai mult de 60 de luni.  +  Articolul 12(1) Monitorizarea scrisorilor de garantare reprezintă acțiunile derulate în perioada cuprinsă între acordarea garanției și încetarea valabilității acesteia, constând în urmărirea lunară a stadiului derulării soldului garanției, pe baza situațiilor furnizate de către creditor, conform prevederilor convenției de garantare. Informațiile privind soldul dobânzilor suspendate incluse în scrisorile de garanție emise vor fi colectate de F.N.G.C.I.M.M. detaliat, la nivelul fiecărui contract de credit, sub forma unui set de date standardizat, ale cărui structură și termene de raportare vor fi stabilite prin convenția de garantare încheiată de F.N.G.C.I.M.M. cu creditorul.(2) Valoarea garanției se va reduce în mod automat cu orice plată efectuată de debitor în perioada de rambursare a dobânzilor eșalonate la plată conform graficelor întocmite cu respectarea prevederilor art. 9 alin. (2), precum și cu valoarea plăților de garanții efectuate la cererea creditorului în temeiul obligației de garantare asumate prin scrisorile de garanție emise în numele și în contul statului, după caz.  +  Capitolul V  +  Secţiunea 1 Executarea scrisorilor de garanție. Plățile efectuate în temeiul scrisorilor de garanție  +  Articolul 13(1) Prin emiterea scrisorilor de garanție, statul român, reprezentat de Ministerul Finanțelor, prin mandatarul F.N.G.C.I.M.M., se angajează irevocabil să plătească la prima și simpla cerere a creditorului, până la limita valorii scrisorii de garanție, obligațiile garantate și stabilite conform prevederilor art. 10 alin. (5), (7) și (8), după caz, în cazul în care debitorul/debitorii nu și-a/au îndeplinit obligațiile de rambursare stabilite conform graficului de rambursare prevăzut la art. 9 alin. (2).(2) Creditorul este îndreptățit la executarea garanției numai dacă a transmis la F.N.G.C.I.M.M. cererea de executare a scrisorii de garanție în cadrul perioadei de valabilitate a acesteia, pentru debitorii care înregistrează cel puțin un număr de 3 rate consecutive de dobândă eșalonată la plată, neachitate integral la scadența prevăzută în graficul de rambursare, după trecerea integrală la restanță a soldului dobânzilor eșalonate la plată datorate de respectivii debitori.  +  Articolul 14(1) Cererea de executare a scrisorii de garanție se transmite la F.N.G.C.I.M.M. până la data de 20 a fiecărei luni calendaristice, pentru unul sau mai mulți debitori incluși în situația centralizatoare, anexă la scrisoarea de garanție, însoțită de următoarele documente în copie:a) documentele de identitate ale debitorilor pentru care se cere executarea garanției. Se vor transmite cele mai recente documente aflate în posesia creditorului;b) graficele de rambursare a dobânzilor datorate de debitori pentru perioada de suspendare la plata ratelor;c) contractele de credit aferente creditelor ipotecare pentru care debitorii au solicitat suspendarea la plata ratelor și eșalonarea la plată a dobânzilor;d) extrasele conturilor de dobândă sau documente echivalente, din care să rezulte soldul dobânzilor suspendate restante pentru care se cere plata garanției.(2) În cazul în care creditul acordat în cadrul programului „Prima casă“/„Noua casă“ este acordat în altă valută decât moneda națională, creditorul stabilește valoarea cumulată a dobânzilor solicitate la plată pentru debitorul în cauză utilizând cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României, valabil în ultima zi a lunii anterioare celei în care acesta transmite către F.N.G.C.I.M.M. cererea de executare a scrisorii de garanție, fără să depășească valoarea cumulată a dobânzilor garantate prin scrisoarea de garanție pentru debitorul respectiv.(3) Cererile de executare a garanției înregistrate la F.N.G.C.I.M.M. după data de 20 a fiecărei luni calendaristice, precum și cele transmise fără respectarea prevederilor art. 13 alin. (2) vor fi returnate creditorilor, acestea putând fi reformulate și transmise ulterior, cu respectarea termenului prevăzut la alin. (1).(4) În termen de maximum 30 de zile de la data primirii, F.N.G.C.I.M.M. analizează cererea de executare a garanției și emite o decizie de plată consolidată pe creditor, pentru debitorii din portofoliu prevăzuți la alin. (1).(5) Decizia consolidată de aprobare a cererii de executare a garanției se comunică creditorului și M.F. cel mai târziu în ziua lucrătoare imediat următoare datei adoptării, prin fax sau prin poștă electronică, urmând ca, în cel mult două zile lucrătoare, să se transmită și documentul în original.(6) După încasarea oricărei sume în contul beneficiarului programului, ulterior transmiterii cererii de plată, instituția de credit transmite F.N.G.C.I.M.M., pe hârtie, o solicitare de modificare a cererii de plată, în baza căreia F.N.G.C.I.M.M. va modifica valoarea de executare a garanției printr-un addendum la decizia de aprobare. Addendumul urmează regimul juridic al deciziei de aprobare a cererii de plată.(7) Addendumul se comunică instituției de credit și M.F. în ziua lucrătoare următoare adoptării acestuia de către F.N.G.C.I.M.M., prin fax sau prin poștă electronică, urmând ca ulterior, în cel mult două zile lucrătoare, să se transmită și documentul în original, cu respectarea unui termen de două zile lucrătoare necesare efectuării plății de către M.F.(8) F.N.G.C.I.M.M. poate solicita creditorului furnizarea de informații și documente necesare pentru completarea/ clarificarea documentației transmise odată cu cererea de executare a garanției, în vederea soluționării cererii de executare a garanției.(9) Informațiile și documentele prevăzute la alin. (1), transmise de creditor, se vor atașa de către F.N.G.C.I.M.M. la documentația depusă odată cu cererea de executare și vor fi luate în considerare la soluționarea acesteia.(10) Documentația care trebuie să însoțească cererea de executare se transmite/se depune la sediul social al F.N.G.C.I.M.M. distinct, pe fiecare debitor.(11) Plata valorii de executare a garanției, prevăzută în decizia consolidată/addendum, se face de către M.F. într-un cont unic al creditorului indicat de acesta, pe baza deciziei F.N.G.C.I.M.M. de aprobare a cererii de executare consolidate pe creditor, în termen de maximum 10 zile calendaristice de la primirea deciziei F.N.G.C.I.M.M.(12) Plata valorii de executare a garanției prevăzută în decizia consolidată/addendumul emis(ă) de F.N.G.C.I.M.M. se efectuează din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor - Acțiuni generale, titlul „Alte transferuri“ cod 55, alin. „Sume rezultate din executarea garanțiilor acordate din bugetul de stat“ cod 55.01.50.  +  Secţiunea a 2-a Procedura de individualizare și recuperare a creanțelor rezultate din executarea scrisorilor de garanție  +  Articolul 15(1) Creanțele rezultate din plata garanțiilor de stat acordate, respectiv sumele plătite creditorilor în baza scrisorilor de garanție, sunt creanțe bugetare și se recuperează de la debitori de către organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală de la debitor, în condițiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Codul de procedură fiscală. (2) În termen de 5 zile lucrătoare de la data plății valorii de executare a garanției, M.F. transmite F.N.G.C.I.M.M. dovada efectuării plății.(3) După primirea dovezii efectuării plății potrivit alin. (2), F.N.G.C.I.M.M. întocmește un înscris care reprezintă titlu de creanță bugetară în sensul prevederilor art. 1 pct. 38 din Codul de procedură fiscală, prin care se individualizează creanța bugetară rezultată prin plată, precum și data scadenței acesteia. Titlul de creanță se comunică debitorului, prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în termen de 15 zile calendaristice de la data primirii dovezii efectuării plății prevăzute la alin. (2). (4) În cazul în care comunicarea titlului de creanță potrivit alin. (3) nu a fost posibilă, aceasta se poate realiza prin publicitate, respectiv prin afișarea, concomitent, la sediul F.N.G.C.I.M.M. și pe pagina de internet a acestuia, a unui anunț în care se menționează că a fost emis titlul de creanță bugetară pe numele persoanei fizice.(5) Anunțul prevăzut la alin. (4) va fi afișat cel puțin 60 de zile de la data publicării acestuia și conține următoarele elemente:a) numele și prenumele persoanei fizice;b) domiciliul persoanei fizice;c) numărul și data emiterii titlului de creanță bugetară.(6) În cazul în care titlul de creanță bugetară se comunică prin publicitate, acesta se consideră transmis în termen de 15 zile de la data afișării anunțului.(7) Termenul de plată voluntară a obligației rezultate din executarea scrisorii de garanție este de 15 zile de la data comunicării titlului de creanță bugetară.(8) La data expirării termenului de plată prevăzut la alin. (7), titlul de creanță bugetară devine titlu executoriu în condițiile legii.(9) Titlul executoriu, împreună cu dovada efectuării procedurii de comunicare către debitor/debitori și copia documentului de identitate al debitorului/debitorilor, se înaintează, în termen de 5 zile lucrătoare de la data efectuării procedurii de comunicare, organelor fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în vederea recuperării creanței bugetare, în condițiile Codului de procedură fiscală.(10) Accesoriile creanțelor rezultate din executarea scrisorilor de garanție, prevăzute la art. 5 alin. (10) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022, se calculează de către organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, începând cu ziua următoare datei scadenței acestora și până la data stingerii acestor creanțe inclusiv, și se recuperează de către acestea.  +  Capitolul VI  +  Secţiunea 1 Condiții de acordare a facilității de suspendare la plată a obligațiilor aferente creditelor, altele decât creditele acordate în cadrul programului „Prima casă“/„Noua casă“  +  Articolul 16Facilitatea de suspendare la plată a ratelor se acordă cu respectarea următoarelor condiții:1. perioada pentru care se acordă facilitățile de suspendare la plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, se stabilește pe baza opțiunii debitorului și este cuprinsă între o lună și nouă luni;2. perioada maximă de rambursare a obligațiilor de plată aferente creditului poate fi extinsă cu perioada prevăzută la pct. 1;3. suspendarea se acordă pentru creditele care îndeplinesc următoarele condiții cumulative:a) au fost acordate până la data de 30 aprilie 2022 inclusiv;b) data scadenței finale a obligațiilor de rambursare a ratelor, prevăzută în contractele de credit, este ulterioară datei aprobării de către creditor a solicitării suspendării obligațiilor de plată;c) nu au înregistrat restanțe în ultimele 6 luni înainte de data solicitării suspendării obligației de plată și nu înregistrează restanțe nici la data solicitării de suspendare a obligațiilor de plată;d) nu se încadrează în categoria creditelor revolving, inclusiv cele de tipul cardurilor de credit, al descoperitului de cont și al liniilor de credit acordate debitorilor;4. debitorii pot beneficia o singură dată de suspendarea obligațiilor de plată pentru fiecare împrumut.  +  Secţiunea a 2-a Criterii de eligibilitate a debitorilor și condițiile de aprobare a cererilor de suspendare la plată a ratelor scadente aferente creditelor, altele decât creditele acordate în cadrul programului „Prima casă“/„Noua casă“  +  Articolul 17(1) Poate beneficia de acordarea facilității de suspendare a obligației de plată a ratelor de capital, dobânzilor, și comisioanelor aferente creditului debitorul afectat financiar direct sau indirect de situația gravă generată de criza energetică și de războiul dintre Rusia și Ucraina, sub condiția transmiterii solicitării către creditor cel mai târziu în termen de 30 de zile de la data publicării reglementărilor emise de către Banca Națională a României, prevăzute la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022.(2) Debitorul, persoană fizică, declară pe propria răspundere că a fost afectat financiar de situația gravă generată de criza actuală, determinată direct sau indirect de criza energetică și de războiul dintre Rusia și Ucraina, și se află în imposibilitatea de a onora obligațiile de plată aferente creditului. Debitorul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:a) prezintă declarația pe propria răspundere că nu se află în incapacitate de plată, în sensul în care debitorul nu este în măsură să își achite obligațiile ajunse la scadență, la data solicitării suspendării rambursării creditului și nu a fost începută o procedură de executare silită de către un alt creditor;b) prezintă declarația pe propria răspundere cu privire la creșterea cu minimum 25% a cheltuielilor medii lunare, ca urmare a creșterii prețurilor în contextul crizei actuale, în ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligațiilor de plată, comparativ cu perioada similară a anului 2021;c) nu beneficiază, la data solicitării, de o soluție/un plan de restructurare a datoriilor agreată/agreat, de comun acord cu creditorul, în ultimele 3 luni anterioare intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022;d) prezintă acordul codebitorilor, garanților și fideiusorilor, după caz. În cazul creditelor acordate cu garanții guvernamentale, acordul statului este implicit.(3) În cazul debitorilor, cu excepția persoanelor fizice, cererea se formulează de către reprezentantul legal al acestora, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:a) prezintă declarația pe propria răspundere cu privire la afectarea, în sensul scăderii, în contextul crizei actuale, cu minimum 25% a mediei (i) rezultatelor nete contabile lunare pentru persoanele juridice, respectiv (ii) diferenței dintre încasări și plăți pentru persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale care funcționează potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările și completările ulterioare, precum și profesiile liberale și cele care se exercită în baza unor legi speciale, indiferent de forma de exercitare a profesiei, pe ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligațiilor de plată, comparativ cu perioada similară a anului 2021. În situația debitorilor care nu au o perioadă similară de raportare în anul 2021, fiind înființați cu mai puțin de 1 an în urmă, analiza se va realiza prin raportare la media rezultatelor de la înființare;b) prezintă declarația pe propria răspundere că nu vor distribui și nici nu vor plăti dividende pe perioada aplicării facilității de amânare la plată și nu vor acorda sau rambursa credite către acționari/asociați, după caz. Prin excepție, întreprinderile publice, așa cum sunt definite în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările și completările ulterioare, pot distribui și plăti dividende pe perioada aplicării facilității de amânare la plată;c) nu au fost înregistrate incidente de plată la Centrala Incidentelor de Plăți în legătură cu bilete la ordin sau cecuri, în ultimele 6 luni anterioare datei solicitării;d) prezintă declarația pe propria răspundere că nu se află în insolvență la data solicitării suspendării rambursării creditului, conform informațiilor disponibile pe pagina web a Oficiului Național al Registrului Comerțului, și nu a fost începută o procedură de executare silită de către un alt creditor;e) prezintă declarația pe propria răspundere că nu înregistrează un nivel al activului net sub nivelul unei valori egale cu jumătate din capitalul social, potrivit situațiilor financiare anuale la data de 31 decembrie 2021 depuse și înregistrate la autoritățile fiscale, în cazul acelor entități care au obligația întocmirii acestora;f) nu beneficiază, la data solicitării, de o soluție/un plan de restructurare a datoriilor agreată/agreat de comun acord cu creditorul, în ultimele 3 luni anterioare intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022;g) prezintă acordul codebitorilor, garanților și fideiusorilor, după caz. În cazul creditelor acordate cu garanții guvernamentale, acordul statului este implicit.(4) Creditorul analizează solicitarea formulată de debitor, verifică încadrarea creditului în condițiile prezentului articol și cele prevăzute la art. 16 și, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data primirii solicitării complete, comunică debitorului decizia sa de aprobare/respingere a cererii de suspendare a obligațiilor de plată a ratelor.(5) Decizia de aprobare conține și numărul de rate solicitate de debitor și aprobarea suspendării la plată și se comunică debitorului pe hârtie sau prin poșta electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit sau declarate de către client creditorului ulterior încheierii contractului de credit, sau printr-un alt canal de comunicare la distanță oferit de creditor sau telefonic, cu respectarea obligației creditorului de înregistrare a convorbirii, după caz, în funcție de opțiunea exprimată de debitor.(6) Modificarea clauzelor contractuale ca efect al aprobării solicitării debitorului, în temeiul prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022, se realizează prin efectul legii, fără încheierea de acte adiționale, cu notificarea clauzelor contractuale modificate, inclusiv noul grafic de rambursare a creditului, transmisă de creditor debitorului în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care solicitarea a fost aprobată în baza documentației complete transmise de debitor. Toate garanțiile aferente contactului de credit se mențin și garantează întreaga creanță rezultată ca urmare a capitalizării dobânzilor amânate la plată. Efectele modificării contractelor de credit potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022 se extind asupra oricăror codebitori, garanți, inclusiv fideiusori, care au garantat obligația debitorului, precum și a oricăror alte părți ale contractului de credit astfel modificat.(7) Notificarea debitorului se realizează pe hârtie sau prin poșta electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit sau declarate de către client creditorului ulterior încheierii contractului de credit, sau printr-un alt canal de comunicare la distanță oferit de creditor, conform opțiunii exprimate de debitor.  +  Secţiunea a 3-a Caracteristicile facilității de suspendare la plată a obligațiilor de plată a ratelor aferente creditelor contractate de debitori, altele decât creditele acordate în cadrul programului „Prima casă“/„Noua casă“  +  Articolul 18(1) Creditorul acordă, la solicitarea debitorului, facilitatea de suspendare a obligației de plată a ratelor de principal, dobânzi și comisioane, pe perioada stabilită conform prevederilor art. 16, în măsura în care îndeplinește condițiile de la art. 16 și 17, conform opțiunii debitorului.(2) În cazul în care creditorul a aprobat solicitarea debitorului, prelungirea duratei contractuale produce efecte de la data aprobării solicitării de suspendare de către creditor, prima rată amânată la plată urmând a fi prima rată cu scadență ulterioară aprobării.(3) În termen de 30 de zile calendaristice de la data la care solicitarea a fost aprobată în baza documentației complete transmise de debitor, creditorul notifică debitorului clauzele contractului de credit modificate în vederea acordării facilității de suspendare a obligațiilor conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022.  +  Secţiunea a 4-a Prelungirea duratei de creditare aferente creditelor contractate de debitori, altele decât creditele acordate în cadrul programului „Prima casă“/„Noua casă“  +  Articolul 19(1) Perioada de creditare stabilită inițial în contractul de credit poate fi prelungită cu o perioadă egală cu durata suspendării obligației de plată, cu respectarea de către creditori a limitei de vârstă a debitorilor persoane fizice la încetarea contractului prelungit, conform reglementărilor interne. Pentru debitorii persoane fizice pentru care prelungirea maturității creditelor depășește limita de vârstă prevăzută prin reglementările creditorilor de acordare a creditelor, creditorii procedează la restructurarea creditelor cu încadrarea în limita de vârstă.(2) Perioada maximă de creditare prevăzută în reglementările creditorilor poate fi depășită cu o perioadă maximă egală cu durata suspendării obligației de plată, cu excepția creditelor garantate de stat, prin instituțiile desemnate, în cadrul programelor guvernamentale destinate IMM-urilor, în cazul în care o astfel de prelungire încalcă deciziile de autorizare emise de Comisia Europeană ale schemelor de ajutor de stat aferente acestor programe și/sau prevederile legislației naționale și europene în domeniul ajutorului de stat.  +  Secţiunea a 5-a Rambursarea obligațiilor suspendate la plată aferente creditelor contractate de debitori, altele decât creditele acordate în cadrul programului „Prima casă“/„Noua casă“  +  Articolul 20(1) Dobânda datorată de debitori corespunzător perioadei de suspendare se capitalizează la soldul creditului existent la sfârșitul perioadei de suspendare, iar capitalul astfel majorat se plătește eșalonat până la noua maturitate a creditelor, ulterior perioadei de suspendare. (2) Comisioanele amânate la plată, în sold la finele perioadei de suspendare, se plătesc conform graficului revizuit, ulterior perioadei de suspendare.(3) În graficul de rambursare refăcut după acordarea facilității de suspendare a obligației de plată se menține rata de dobândă sau marja de dobândă, după caz, la nivelul prevăzut în contractul de credit inițial încheiat între debitor și creditor.  +  Articolul 21Soldul dobânzilor suspendate la plată în temeiul prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020, cu modificările și completările ulterioare, poate fi amânat la plată pe o perioadă cuprinsă între o lună și 9 luni, fără percepere de dobânzi pentru această perioadă. Plata de către debitor a sumelor astfel amânate se efectuează, ulterior perioadei de suspendare acordate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022, eșalonat numai pe durata rămasă, determinată conform prevederilor art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2020, cu modificările și completările ulterioare.  +  Capitolul VII Dispoziții finale  +  Articolul 22În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentelor norme de aplicare, creditorii implicați în accesarea facilității de garantare prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022 notifică F.N.G.C.I.M.M. cu privire la încheierea convenției de garantare.  +  Articolul 23Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentele norme.  +  ANEXA nr. 1la normele de aplicare
    Convenție de implementare
    - model -
    FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII - S.A. - IFNNr. …………./………………….MINISTERUL FINANȚELORNr. ………/………………..
    CONVENȚIE
    privind implementarea facilității de garantare pentru creditele acordate
    de bănci și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori
    Încheiată în temeiul prevederilor art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de bănci și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitoriîntre:Ministerul Finanțelor, autoritate a administrației publice centrale, cu sediul în municipiul București, Bulevardul Libertății nr. 16, sectorul 5, reprezentat de dl ..., în calitate de ministru al finanțelor, denumit în continuare M.F., șiFondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii - S.A. - IFN, cu sediul social în municipiul București, str. Ștefan Iulian nr. 38, sectorul 1, înmatriculat în registrul comerțului cu nr. J40/10581/2001, cod unic de înregistrare 14367083, înregistrat în Registrul general al IFN cu nr. RG-PJR-41-110174 și în Registrul special al IFN cu nr. RS-PJR-41-110030, reprezentat de dl ............., în calitate de director general, și de dl ............, în calitate de director general adjunct, denumit în continuare F.N.G.C.I.M.M. În scopul acordării unor facilități de garantare pentru dobânzile eșalonate aferente creditelor ipotecare acordate de bănci persoanelor fizice care au contractate credite acordate în cadrul programului „Prima casă“/„Noua casă“ afectate financiar de situația gravă generată de criza actuală determinată direct sau indirect de criza energetică și de războiul dintre Rusia și Ucraina, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de bănci și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori, intrate în vigoare începând cu data de 29 iunie 2022, și ale normelor de aplicare a acesteia, părțile convin încheierea prezentei convenții de implementare, în condițiile prevăzute în continuare.  +  Capitolul I Obiectul convenției  +  Secţiunea 1 Acordarea și derularea garanțiilor de stat în favoarea creditorilor  +  Articolul 1Prezenta convenție reglementează termenii și condițiile mandatului acordat F.N.G.C.I.M.M. de către M.F., precum și drepturile și obligațiile părților privind acordarea și derularea garanțiilor de stat în favoarea creditorilor, monitorizarea, raportarea și executarea garanțiilor rezultate din acordarea unor facilități de garantare pentru dobânzile eșalonate aferente creditelor acordate în cadrul programului „Prima casă“/„Noua casă“ acordate de bănci, denumită în continuare facilitatea de garantare.  +  Secţiunea a 2-a Condiții pentru facilitatea de suspendare la plată a ratelor  +  Articolul 2(1) Perioada pentru care se acordă facilitățile de suspendare la plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, se stabilește pe baza opțiunii debitorului și este cuprinsă între minimum o lună și maximum nouă luni.(2) Perioada maximă de rambursare a obligațiilor de plată aferente creditului poate fi extinsă cu perioada prevăzută la alin. (1).(3) Suspendarea se acordă pentru creditele care îndeplinesc următoarele condiții cumulative:a) au fost acordate până la data de 30 aprilie 2022 inclusiv;b) data scadenței finale a obligațiilor de rambursare a ratelor, prevăzută în contractele de credit, este ulterioară datei solicitării suspendării obligațiilor de plată;c) nu au înregistrat restanțe în ultimele 6 luni înainte de data solicitării suspendării obligației de plată și nu înregistrează restanțe nici la data solicitării de suspendare a obligațiilor de plată.(4) Debitorii pot beneficia o singură dată de suspendarea obligațiilor de plată pentru fiecare împrumut, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de bănci și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori, denumită în continuare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022.(5) Beneficiarii programului „Prima casă“/„Noua casă“ trimit creditorilor o solicitare de acordare a facilității de suspendare la plata ratelor, pe hârtie sau prin mijloace electronice de comunicare, la datele de contact stipulate în contractul de credit, sau printr-un alt canal de comunicare la distanță oferit de creditor, cel mai târziu în termen de 30 de zile de la data emiterii de către BNR a reglementărilor prevăzute la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022. Solicitarea trebuie însoțită de declarațiile pe propria răspundere prevăzute la art. 6 alin. (2) din norme și de acordul codebitorilor, garanților și fideiusorilor, după caz. În cazul creditelor acordate cu garanții guvernamentale, creditorul notifică F.N.G.C.I.M.M. în termen de 30 zile de la data aprobării ultimei solicitări transmise de debitorii din portofoliul său, iar acordul statului este implicit.(6) Statul român, prin Ministerul Finanțelor, garantează în proporție de 100% în favoarea creditorilor plata dobânzii calculate potrivit art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022 aferente creditelor contractate de beneficiarii programului „Prima casă“/„Noua casă“.(7) Facilitatea de garantare se acordă ca urmare a facilității acordate de către creditori de suspendare și amânare a obligațiilor de plată a ratelor scadente aferente creditelor contractate de beneficiarii programului „Prima casă“/„Noua casă“, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, în contextul în care beneficiarii au fost afectați financiar de situația gravă generată de criza actuală determinată direct sau indirect de criza energetică și de războiul dintre Rusia și Ucraina.(8) Prin prezenta convenție de implementare, conform prevederilor art. 5 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022, Ministerul Finanțelor mandatează F.N.G.C.I.M.M. în vederea emiterii de scrisori de garanție în numele și pe contul statului în favoarea creditorilor pentru acordarea facilităților în temeiul prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022.(9) Garanția prevăzută la alin. (5) se materializează sub forma unei/unor scrisori de garanție emisă(e) de F.N.G.C.I.M.M. în numele și în contul statului în favoarea unui creditor, pentru garantarea obligațiilor de plată a dobânzilor suspendate și amânate la plată aferente creditelor acordate în cadrul programului „Prima casă“/„Noua casă“, astfel:a) facilități de garantare pentru suspendarea și amânarea la plată a sumelor scadente reprezentând dobânzi aferente creditelor acordate debitorilor de către un creditor în cadrul programului „Prima casă“/„Noua casă“, stabilite conform opțiunii debitorului, exprimată o singură dată în termenul legal, transmisă creditorului până cel mai târziu în termen de 30 de zile de la data emiterii de către BNR a reglementărilor prevăzute la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022, pentru o singură perioadă de suspendare cuprinsă între o lună și nouă luni, fără ca suspendarea să poată depăși data de 30 iunie 2023; b) perioada de rambursare a ratelor cumulate de dobândă eșalonate cu termene de plată suspendate este de 60 de luni, calculată începând cu prima zi calendaristică următoare perioadei de suspendare a obligațiilor de plată a ratelor scadente acordate de creditor în condițiile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022. Scadența ultimei rate de dobândă care poate fi inclusă în perioada de suspendare la plată este, cel mai târziu, data de 30 iunie 2023, iar scadența ultimei rate din graficul de rambursare a dobânzilor eșalonate la plată este, cel mai târziu, la data de 31 iulie 2028.(10) Valoarea unei scrisori de garanție se determină prin însumarea valorii dobânzilor suspendate și amânate la plată de către un creditor, pentru debitorii din portofoliul său pentru care a aprobat solicitările potrivit prevederilor art. 3 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022. Dobânda eșalonată pentru creditele acordate în cadrul programului „Prima casă“/„Noua casă“ este dobânda aferentă perioadei suspendării la plată datorată de debitori persoane fizice, aferentă creditelor contractate de persoane fizice până la data de 30 aprilie 2022 inclusiv, pe baza prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului „Noua casă“, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările și completările ulterioare, care beneficiază de facilitatea de suspendare, a plăților, calculată la soldul creditului rămas de rambursat pe perioada suspendării. La finalul perioadei de suspendare, acordată ca urmare a solicitării debitorului și transmisă creditorului cel mai târziu în termen de 30 de zile de la data emiterii de către BNR a reglementărilor prevăzute la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022, dobânda reprezintă o creanță distinctă și independentă în raport cu celelalte obligații izvorâte din contractul de credit, creanță ce are un nivel de dobândă de 0%.  +  Articolul 3(1) Prin emiterea scrisorilor de garanție, statul român, prin Ministerul Finanțelor, prin mandatarul F.N.G.C.I.M.M., se angajează irevocabil să plătească obligațiile garantate la prima și simpla cerere a creditorului, până la limita valorii scrisorii de garanție stabilite conform prevederilor art. 2 alin. (9), în cazul în care debitorul/debitorii nu și-a/au îndeplinit obligațiile de rambursare stabilite conform graficului de rambursare transmis conform dispozițiilor art. 9 alin. (2) din Normele de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de bănci și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 953/2022, denumite în continuare Normele de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022.(2) Creditorul este îndreptățit la executarea garanției numai dacă a transmis la F.N.G.C.I.M.M. cererea de executare a scrisorii de garanție în cadrul perioadei de valabilitate a acesteia, pentru debitorii care înregistrează cel puțin un număr de 3 rate consecutive de dobândă eșalonată la plată, neachitate integral la scadența prevăzută în graficul de rambursare, după trecerea integrală la restanță a soldului dobânzilor eșalonate la plată datorate de respectivii debitori.(3) Scrisorile de garanție sunt valabile pe o perioadă de maximum 60 de luni, cuprinsă între data emiterii și data încetării răspunderii F.N.G.C.I.M.M. în numele și în contul statului.(4) Data la care încetează răspunderea F.N.G.C.I.M.M. în numele și în contul statului este:a) data expirării perioadei de rambursare conform graficelor de rambursare întocmite în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2); b) data la care Ministerul Finanțelor plătește valoarea de executare a garanției pentru ultimul debitor din situația centralizatoare transmisă de creditor pe propria răspundere;c) data înregistrării la F.N.G.C.I.M.M. a comunicării finanțatorului cu privire la renunțarea la scrisoarea de garanție;d) data rambursării integrale de către debitor a dobânzii suspendate conform art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022, la termen sau anticipat, dar nu mai mult de 60 de luni.  +  Capitolul II Conținutul mandatului  +  Articolul 4M.F., în calitate de reprezentant al statului, are următoarele obligații:a) în baza deciziei consolidate de aprobare a cererii de executare a garanției, transmisă de F.N.G.C.I.M.M., să efectueze plata valorii de executare a garanției din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor - Acțiuni generale, titlul „Alte transferuri“ cod 55, alin. „Sume rezultate din executarea garanțiilor acordate din bugetul de stat“, cod 55.01.50, în termen de maximum 10 zile calendaristice de la primirea deciziei F.N.G.C.I.M.M;b) să transmită F.N.G.C.I.M.M. dovada efectuării plății valorii de executare a garanției, în termen de 5 zile lucrătoare de la data plății;c) să transmită F.N.G.C.I.M.M. eventuale clarificări necesare pentru executarea operațiunilor ce decurg din mandatul primit;d) să informeze F.N.G.C.I.M.M. despre orice modificare survenită a modului de raportare cu cel puțin 10 zile calendaristice înainte de data la care F.N.G.C.I.M.M. este obligat să transmită raportarea prevăzută la art. 7 alin. (1).  +  Articolul 5F.N.G.C.I.M.M., în calitate de mandatar, are următoarele obligații:a) să publice pe pagina oficială web a F.N.G.C.I.M.M. data până la care creditorii implicați în acordarea facilității prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022 pot notifica F.N.G.C.I.M.M. cu privire la încheierea convențiilor de garantare și pot solicita emiterea de scrisori de garanție în numele și pe contul statului pentru obligațiile de plată a dobânzilor suspendate și amânate la plată aferente creditelor acordate în cadrul programului „Prima casă“/„Noua casă“ contractate de debitori persoane fizice, în condițiile facilității de garantare;b) să transmită M.F. valoarea totală a scrisorilor de garanție solicitate de creditori în cadrul facilității de garantare în termen de maximum 45 de zile de la data expirării termenului de 30 de zile prevăzut la art. 10 alin. (5) din Normele de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022;c) să încheie convenții de garantare cu creditorii participanți, conform modelului standard aprobat;d) să predea M.F. o copie certificată a convenției de garantare încheiate cu creditorii;e) să analizeze solicitarea creditorului de emitere a scrisorii de garanție, însoțită de situația centralizatoare întocmită pe propria răspundere și formulată după aprobarea internă a suspendării. În situația centralizatoare este evidențiată valoarea totală a dobânzilor eșalonate la plată pentru creditele ipotecare, rezultată din cumularea sumelor de plată conform graficelor de eșalonare a plății sumelor reprezentând dobânzi datorate de debitori, grafice emise potrivit prevederilor art. 9 alin. (2) din Normele de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022;f) să notifice creditorul cu privire la aprobarea/respingerea solicitării de emitere a scrisorii de garanție; g) să semneze și să transmită creditorului exemplarul original al scrisorii de garanție;h) să monitorizeze scrisorile de garanție, urmărind lunar stadiul derulării soldului garanției, pe baza situațiilor furnizate de către creditor, conform prevederilor convenției de garantare;i) să evidențieze detaliat informațiile privind soldul dobânzilor suspendate incluse în scrisorile de garanție, la nivelul fiecărui contract de credit, sub forma unui set de date standardizat, conform structurii și termenelor de raportare stabilite prin convenția de garantare încheiată de F.N.G.C.I.M.M. cu creditorul;j) să aprobe cererea de executare a garanției numai în condițiile expres prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022, în Normele de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022 și în convențiile de garantare încheiate cu creditorii;k) să comunice M.F. și creditorului decizia consolidată/ addendumul de aprobare a cererilor de executare a garanțiilor consolidate pe creditor cel mai târziu în ziua lucrătoare imediat următoare datei adoptării, prin fax sau prin poșta electronică, urmând ca ulterior, în cel mult două zile lucrătoare, să transmită și documentul în original; l) să întocmească un înscris al cărui model este prevăzut în anexa nr. 1, care reprezintă titlul de creanță bugetară prin care se individualizează creanța bugetară rezultată prin plată, precum și data scadenței acesteia și să îl transmită debitorului prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în termen de 15 zile calendaristice de la data primirii dovezii efectuării plății din partea M.F.;m) să asigure publicarea titlurilor de creanță concomitent la sediul și pe pagina de internet a F.N.G.C.I.M.M., în cadrul secțiunii dedicate facilității de garantare, în situația în care nu a fost posibilă comunicarea prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire; n) să înainteze organelor fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii dovezii privind efectuarea procedurii de comunicare, în vederea recuperării creanțelor bugetare rezultate din plata valorii de executare a garanțiilor acordate în cadrul facilității de garantare, titlul executoriu, împreună cu dovada efectuării procedurii de comunicare către debitor/debitori și copia documentului de identitate al debitorului/debitorilor, în vederea recuperării creanței bugetare; o) să transmită M.F. cel mai târziu până în penultima zi lucrătoare a lunii curente pentru luna precedentă, prin intermediul poștei electronice, situația agregată rezultată din centralizarea datelor colectate conform lit. h), utilizând formularele din anexele nr. 2a-2c; p) să țină o evidență a garanțiilor acordate în condițiile facilității de garantare, distinctă de evidența garanțiilor acordate în nume propriu sau în cadrul altor programe;q) să îndeplinească orice alte atribuții solicitate de M.F., care îi revin în calitate de mandatar, necesare bunei desfășurări a facilității de garantare;r) să emită addendum la scrisoarea de garanție inițială ca urmare a solicitării de corecție efectuate de creditor.  +  Capitolul III Raportări  +  Articolul 6(1) Pe parcursul derulării prezentei convenții, F.N.G.C.I.M.M. transmite M.F. următoarele raportări:a) situația scrisorilor de garanție acordate de către F.N.G.C.I.M.M. în baza angajamentelor de garantare la data de …....…., prevăzută în anexa nr. 2a;b) situația scadențarului estimativ al rambursărilor de dobândă eșalonată aferente creditelor ipotecare contractate de persoane fizice, prevăzută în anexa nr. 2b;c) situația rambursărilor de rată de dobândă eșalonată aferentă creditelor acordate în cadrul programului „Prima casă“/„Noua casă“ contractate de persoane fizic, prevăzută în anexa nr. 2c.(2) Anexele nr. 2a și 2b se vor transmite până în penultima zi lucrătoare a lunii curente pentru luna precedentă când s-a încheiat scrisoarea de garanție. Anexa nr. 2c se va transmite lunar, până în penultima zi lucrătoare a lunii curente pentru luna precedentă.(3) În cazul corecțiilor scrisorilor de garanție, anexele nr. 2a și 2b se vor transmite până cel mai târziu la 30 iunie 2023.(4) La solicitarea M.F., F.N.G.C.I.M.M. va transmite informații referitoare la estimările privind plățile reprezentând valoarea de executare a garanțiilor pe care M.F. urmează să le efectueze în contul creditorilor atât pentru anul în curs, cât și proiecțiile pentru următorii 3 ani. În cazul în care, pentru monitorizarea și raportarea datoriei publice, anexele de raportare către M.F. trebuie completate cu informații suplimentare, actualizarea formatului de raportare se face cu acordul direcției de specialitate din cadrul M.F.  +  Articolul 7(1) Agenția Națională de Administrare Fiscală raportează direcțiilor de specialitate din cadrul M.F. situația stingerii creanțelor bugetare datorate de debitori rezultate din plata valorii de executare a garanțiilor în cadrul facilității de garantare.(2) Transmiterea raportării prevăzute la alin. (1) se efectuează trimestrial, până la data de 20 a lunii următoare încheierii trimestrului.  +  Capitolul IV Plata garanției  +  Articolul 8Cererea de executare a garanției, consolidată pe debitori/addendum, se aprobă de către F.N.G.C.I.M.M. conform prevederilor art. 14 din Normele de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului 90/2022.  +  Articolul 9(1) F.N.G.C.I.M.M. transmite M.F. - Direcției generale de trezorerie și datorie publică și creditorului decizia consolidată/addendumul de aprobare a cererii de executare a garanției consolidate pe creditor cel mai târziu în ziua lucrătoare imediat următoare datei adoptării, prin fax sau prin poștă electronică, urmând ca ulterior, în cel mult două zile lucrătoare, să se transmită și documentul în original. Decizia consolidată de aprobare a cererii de executare a garanției va fi vizată cu mențiunea „BUN DE PLATĂ“.(2) Decizia consolidată/Addendumul menționat(ă) la alin. (1) reprezintă documentul justificativ pe baza căruia M.F. efectuează plata valorii de executare a garanției într-un cont unic al creditorului, indicat de acesta, pe baza deciziei F.N.G.C.I.M.M. de aprobare a cererii de executare consolidate pe creditor, în termen de maximum 10 zile calendaristice de la primirea deciziei F.N.G.C.I.M.M. (3) Plata valorii de executare a garanției prevăzută în decizia consolidată/addendumul emis(ă) de F.N.G.C.I.M.M. se efectuează din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor - Acțiuni generale, titlul „Alte transferuri“ cod 55, alin. „Sume rezultate din executarea garanțiilor acordate din bugetul de stat“ cod 55.01.50. (4) Dacă ulterior transmiterii cererii de plată de către creditor către F.N.G.C.I.M.M. se diminuează valoarea finanțării garantate restante, F.N.G.C.I.M.M. va modifica, în baza solicitării instituției de credit, decizia consolidată de aprobare a cererii de plată a garanției printr-un addendum pe care îl va transmite M.F., în ziua aprobării, prin fax sau prin poșta electronică, urmând ca ulterior, în cel mult două zile lucrătoare, să se transmită și documentul în original, cu respectarea termenului de 2 zile lucrătoare necesare pentru efectuarea plății de către M.F.  +  Articolul 10(1) În termen de 5 zile lucrătoare de la data plății valorii de executare a garanției, M.F. transmite F.N.G.C.I.M.M. dovada efectuării plății, din care rezultă suma plătită și data efectuării plății.(2) În termen de 15 zile calendaristice de la data primirii dovezii efectuării plății din partea M.F., F.N.G.C.I.M.M. întocmește și transmite un înscris, care reprezintă titlul de creanță bugetară, debitorului beneficiar al obligațiilor de plată garantate conform scrisorii de garanție, prin poștă cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, utilizând formularul prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta convenție.(3) În cazul în care comunicarea titlului de creanță potrivit alin. (2) nu a fost posibilă, aceasta se poate realiza prin publicitate, respectiv prin afișarea, concomitent, la sediul F.N.G.C.I.M.M. și pe pagina de internet a acestuia, a unui anunț în care se menționează că a fost emis titlul de creanță bugetară pe numele persoanei fizice. (4) Anunțul prevăzut la alin. (3) se menține afișat cel puțin 60 de zile de la data publicării acestuia și conține următoarele elemente:a) numele și prenumele persoanei fizice;b) domiciliul persoanei fizice;c) numărul și data emiterii titlului de creanță bugetară.(5) În cazul în care titlul de creanță bugetară se comunică prin publicitate, acesta se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului.(6) Termenul de plată voluntară a obligației rezultate din executarea scrisorii de garanție este de 15 zile de la data comunicării titlului de creanță bugetară.(7) La data expirării termenului de plată prevăzut la alin. (6), titlul de creanță bugetară devine titlu executoriu. (8) Titlul executoriu, împreună cu dovada efectuării procedurii de comunicare către debitor/debitori și copia documentului de identitate al debitorului/debitorilor, se înaintează, în termen de 5 zile lucrătoare de la data efectuării procedurii de comunicare, organelor fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în vederea recuperării creanței bugetare, în condițiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Codul de procedură fiscală.(9) Creanțele rezultate din plata garanțiilor de stat acordate, respectiv sumele plătite creditorilor în baza scrisorilor de garanție acordate de către F.N.G.C.I.M.M., sunt creanțe bugetare și se recuperează de către organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală de la debitor, în condițiile Codului de procedură fiscală. (10) Accesoriile creanțelor rezultate din executarea scrisorilor de garanție emise în temeiul prevederilor Codului de procedură fiscală se calculează de către organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, începând cu ziua următoare datei scadenței acestora și până la data stingerii inclusiv și se recuperează de către acestea de la debitorii persoane fizice.  +  Capitolul V Confidențialitate  +  Articolul 11(1) Părțile sunt obligate să păstreze confidențialitatea asupra tuturor faptelor, datelor și informațiilor referitoare la activitatea desfășurată, precum și asupra oricărui fapt, oricărei date sau informații, aflate la dispoziția lor, care privesc persoana, proprietatea, activitatea, afacerea, relațiile personale sau de afaceri ale beneficiarilor facilităților garantate ori informații referitoare la contractele încheiate cu clienții sau serviciile prestate pentru aceștia, cu asigurarea liberului acces la informațiile de interes public conform prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare.(2) Prin client, în sensul prezentului articol, se înțelege orice persoană juridică/fizică ce beneficiază sau a beneficiat de serviciile directe sau indirecte ale părților în contextul derulării facilității de garantare.  +  Articolul 12Persoanele care participă, sub orice formă, la administrarea, conducerea ori activitatea părților au obligația să păstreze confidențialitatea asupra oricărui fapt, a oricăror date sau informații despre care au luat cunoștință în cursul exercitării atribuțiilor lor în cadrul derulării facilității de garantare și al executării prezentei convenții și nu au dreptul de a le utiliza în folos personal sau în folosul altuia, direct ori indirect. Această obligație subzistă și după încetarea activității în cadrul entităților semnatare ale prezentei convenții.  +  Articolul 13Obligația de păstrare a confidențialității, potrivit dispozițiilor art. 11 și 12, nu poate fi opusă unei autorități care, potrivit legii, are dreptul de a solicita accesul la astfel de informații.  +  Capitolul VI Răspundere contractuală. Jurisdicție  +  Articolul 14Părțile răspund conform legii în cazul neîndeplinirii, îndeplinirii necorespunzătoare sau cu întârziere a obligațiilor ce le revin potrivit prezentei convenții și legislației corespunzătoare aplicabile acesteia, cu excepția cazurilor în care nerespectarea se datorează forței majore, faptei celeilalte părți ori îndeplinirii unei activități impuse de lege.  +  Articolul 15F.N.G.C.I.M.M. este direct răspunzător de acoperirea oricărui prejudiciu rezultat din neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a oricărei obligații din conținutul mandatului acordat de M.F.  +  Articolul 16Orice neînțelegeri decurgând din interpretarea sau din aplicarea prevederilor prezentei convenții vor fi soluționate de părți pe cale amiabilă. În cazul în care nu se va putea ajunge la un acord pe această cale, părțile convin ca neînțelegerile să fie soluționate de instanțele judecătorești competente.  +  Capitolul VII Alte clauze  +  Articolul 17Comunicările referitoare la prezenta convenție se vor face la adresele și către persoanele menționate în continuare:M.F. - Direcția generală de trezorerie și datorie publică– director general; director general adjunct - back office telefon: 021/319.97.32; fax: 021/319.96.88F.N.G.C.I.M.M. - Departamentul risc și strategii– director coordonator: telefon: 0213101937/int.120; fax: 0213101857  +  Articolul 18Orice modificare sau completare a prezentei convenții se va face în scris, cu acordul părților și cu respectarea legislației în vigoare.  +  Articolul 19Anexele nr. 1 și 2a-2c fac parte integrantă din prezenta convenție.  +  Articolul 20(1) Prevederile prezentei convenții se completează cu dispozițiile corespunzătoare din legislația în vigoare aplicabilă.(2) Modificările și completările legislației aplicabile facilității de garantare, intervenite după data intrării în vigoare a prezentei convenții, se aplică în mod corespunzător.  +  Articolul 21(1) Prezenta convenție intră în vigoare la data semnării, rămâne în vigoare pe toată perioada de valabilitate a scrisorilor de garanție acordate în cadrul facilității de garantare și își încetează valabilitatea odată cu încetarea valabilității scrisorilor de garanție emise de F.N.G.C.I.M.M.(2) Prezenta convenție a fost semnată de M.F. la data de ……. și de F.N.G.C.I.M.M. la data de …………., în 3 exemplare, fiecare având valoare de original și constituind împreună un singur act juridic, dintre care două exemplare pentru M.F. (unul dintre acestea se comunică ANAF) și unul pentru F.N.G.C.I.M.M.
    M.F.
    Ministrul finanțelor,
    F.N.G.C.I.M.M.
    Director general,
     +  Anexa nr. 1la convenția de implementareFondul ................Str. ............ nr. ..........., localitatea ...............Persoană de contact ............., telefon
    ÎNSCRIS
    Către: .................................................................*),Spre știință: ..........................................................**)Întrucât la termenul din data de ................... nu ați achitat ratele aferente facilității de suspendare a plăților, acordată în condițiile prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de bănci și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori de creditorul ................***), cu sediul în localitatea .................., str. ............... nr. ...., bloc ...., etaj ...., sectorul/județul ..................., și acesta a executat garanția acordată prin Scrisoarea de garanție, în numele și pe contul statului, nr. ............. din data de ..................., s-a întocmit, în temeiul art. 15 alin. (3) din Normele de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de bănci și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 953/2022, prezentul înscris, prin care s-au stabilit următoarele sume de plată:
    Natura obligației bugetareScadența obligației bugetare****)Nr. scrisorii de garanție în cadrul facilității de garantareCuantumul sumei datorate - lei -
    Sumele menționate mai sus se achită în contul ........................Pe documentul de plată se indică în mod obligatoriu și numărul scrisorii de garanție a dobânzilor eșalonate la plată.Dacă în termen de 15 zile de la data comunicării prezentului titlu de creanță nu achitați sau nu faceți dovada stingerii obligațiilor înscrise în acesta, în temeiul dispozițiilor art. 15 alin. (8) din Normele de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de bănci și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 953/2022, prezentul înscris devine titlu executoriu, în baza căruia organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală vor proceda la recuperarea creanțelor bugetare, conform Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.Pentru suma rezultată din executarea garanției, datorați obligații fiscale accesorii conform dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de bănci și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori, care se calculează de către organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, începând cu ziua următoare datei scadenței acestora până la data stingerii inclusiv, și se recuperează de către acestea în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.Pentru orice nelămuriri sau obiecții în legătură cu acest înscris se poate contacta persoana al cărei nume figurează mai sus, la sediul nostru sau la numărul de telefon menționat.
    Data emiterii ...........................
    Director,
    Numele și prenumele ...................
    Semnătura ...................
    L.S.
    ____________ *) Se vor completa datele de identificare ale debitorului și adresa acestuia. **) Organul fiscal competent al Agenției Naționale de Administrare Fiscală. ***) Se completează denumirea creditorului beneficiar al facilității de garantare.****) Se completează data plății garanției de către Ministerul Finanțelor.
     +  Anexa nr. 2ala convenția de implementare
    Situația scrisorilor de garanție acordate de către F.N.G.C.I.M.M.
    în baza angajamentelor de garantare la data de …….
    - lei -
    Nr. crt.Denumirea creditoruluiValoarea scrisorilor de garanție emiseAlte intrări (addendum)Total intrăriObs.
    123456
    Creditor 1
    Creditor 2
    ..........
    Total general
    Persoană împuternicită de F.N.G.C.I.M.M............................................Mod de completarePrin acest formular se raportează valoarea scrisorilor de garanție emise în luna de raportare, inclusiv scrisorile de garanție emise la care s-a renunțat până la sfârșitul lunii de raportare, precum și alte intrări reprezentând diferențele provenind din estimările creditorilor aferente indicilor variabili de dobândă.Informațiile se raportează agregat la nivel de creditor.
     +  Anexa nr. 2bla convenția de implementare
    Situația scadențarului estimativ al rambursărilor de dobândă eșalonată
    aferente creditelor acordate în cadrul programului „Prima casă“/„Noua casă“
    - lei -
    Denumirea instituției de creditValuta de contract a scrisorilor de garanțieRambursări de rate de dobândă în primul an al scrisorii de garanție(în valută contract)Rambursări de rate de dobândă în al 2-lea an al scrisorii de garanție (în valută contract)Rambursări de rate de dobândă în al 3-lea an al scrisorii de garanție (în valută contract)Rambursări de rate de dobândă în al 4-lea an al scrisorii de garanție (în valută contract)Rambursări de rate de dobândă în al 5-lea an al scrisorii de garanție(în valută contract)Total rambursări
    12345678 = 3 + 4 + 5 + 6 + 7
    Creditor 1Lei -
    Creditor 2Lei -
    Creditor 3Lei -
    Total LEI------
    Mod de completarePentru scrisorile de garanție aflate în portofoliu în luna de raportare prin acest formular se raportează rambursările de dobândă eșalonate ce urmează a fi efectuate, agregate pe creditor, pe toată durata noului grafic de rambursare.
     +  Anexa nr. 2cla convenția de implementare
    Situația rambursărilor de rată de dobândă eșalonată
    aferentă creditelor acordate în cadrul programului „Prima casă“/„Noua casă“
    Nr. crt.Denumirea creditoruluiRambursări de rate de dobândăRenunțări la scrisori de garanțieValoarea diminuărilor aferente scrisorilor de garanțieValoarea executărilor de garanții plătite de M.F.TOTAL IEȘIRI
    în luna de raportarecumulat de la începutul anuluiîn luna de raportare cumulat de la începutul anuluiîn luna de raportarecumulat de la începutul anuluiîn luna de raportarecumulat de la începutul anuluiîn luna de raportarecumulat de la începutul anului
    1234567891011 = 3 + 5 + 7 + 912 = 4 + 6 + 8 + 10
    Creditor 1
    Creditor 2
    .............
    Total general

    Persoană împuternicită de F.N.G.C.I.M.M.
    ...................................
    Mod de completarePrin acest formular se raportează rambursările de dobândă eșalonate efectuate de debitori, renunțările la scrisorile de garanție, diminuările aferente valorii scrisorilor de garanție, precum și valoarea scrisorilor de garanție cu cereri de plată soluționate prin plată, reprezentând sumele plătite efectiv de Ministerul Finanțelor, în lei, după caz, atât în luna de raportare, cât și cumulat de la începutul anului până la sfârșitul lunii de raportare.Informațiile se raportează agregat la nivel de creditor.
     +  ANEXA nr. 2la normele de aplicare
    Convenție de garantare

    - model -
    CONVENȚIE DE GARANTARE
    a sumelor reprezentând dobânzile amânate la plată
    aferente creditelor acordate de instituțiile de credit în cadrul programului „Noua casă“/„Prima casă“
    Încheiată între următoarele părți:Instituția ........................................, cu sediul social în ......................................, str. ........................................ nr. ..............., telefon/fax ....................., cod unic de înregistrare ............................., înregistrat în registrul comerțului cu nr. .............................. și în Registrul bancar/Registrul general al IFN/Registrul special al IFN cu nr. ........................, reprezentat de ................................., în calitate de ......................., și de ............................, în calitate de ..........................., denumit în continuare creditor,șiFondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii - S.A. - IFN, cu sediul social în București, str. Ștefan Iulian nr. 38, sectorul 1, înregistrat în registrul comerțului cu nr. J40/10581/2001, cod unic de înregistrare 14367083, înregistrat în registrul general al IFN cu nr. RG-PJR-41-110174 și în Registrul special al IFN cu nr. RS-PJR-41-110030, reprezentat de domnul ....…, în calitate de director general, și de domnul .....…, în calitate de director general adjunct, denumit în continuare Fond/F.N.G.C.I.M.M.În scopul acordării unor facilități de garantare a sumelor reprezentând dobânzi amânate la plată, aferente beneficiarilor persoane fizice care au contractate credite ipotecare de la bănci prin programul „Noua casă“/„Prima casă“ pe baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului „Noua casă“, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările și completările ulterioare, părțile convin încheierea prezentei convenții de garantare în condițiile prevăzute în continuare.  +  Capitolul I Definiții  +  Articolul 1.1Noțiunile utilizate în prezenta convenție au următoarele semnificații:a) creditori - instituții de credit definite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, și care au acordat credite în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările și completările ulterioare;b) debitori - persoanele fizice, semnatare ale unui contract de credit acordat prin programul „Prima casă“/„Noua casă“, aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările și completările ulterioare;c) scrisoare de garanție - angajamentul irevocabil și necondiționat prin care Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, denumit în continuare F.N.G.C.I.M.M., se obligă în numele și pe contul statului să plătească creditorului sumele care reprezintă dobânzi amânate la plată aferente creditelor, contractate de debitorii care beneficiază de facilitatea de suspendare a plăților și pentru care F.N.G.C.I.M.M., pe baza mandatului atribuit de Ministerul Finanțelor, acordă o garanție în numele și pe contul statului în baza convenției încheiate cu creditorul prevăzut la lit. a). Valabilitatea scrisorii de garanție este de 5 ani;d) garant - statul, prin intermediul Ministerului Finanțelor, reprezentat prin F.N.G.C.I.M.M. pentru garanțiile acordate în numele și pe contul statului;e) garanție de stat - angajament expres, necondiționat și irevocabil asumat de F.N.G.C.I.M.M., în numele și pe contul statului, care acoperă pierderea suportată de creditor, ca urmare a producerii riscului de credit conform scrisorii de garanție prevăzute la lit. c);f) credit ipotecar - creditele acordate prin programul „Prima casă/Noua casă“, aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului „Noua casă“, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările și completările ulterioare;g) riscul de credit - riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor și capitalului ca urmare a neîndeplinirii de către debitori persoane fizice a obligațiilor ce le revin de rambursare a dobânzilor suspendate la plată, aferente facilității garantate de stat;h) dobândă eșalonată pentru creditele acordate în cadrul programului „Prima casă/Noua casă“ - dobânda aferentă perioadei amânate la plată datorată de debitori persoane fizice, calculată potrivit prevederilor contractului de credit, și reprezintă o creanță distinctă și independentă în raport cu celelalte obligații izvorâte din contractul de credit. La această creanță nivelul de dobândă este 0%. Sunt exceptate cazurile în care soldul dobânzilor amânate la plată potrivit prevederilor art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori, cu modificările și completările ulterioare, a fost amânat la plată pe o perioadă cuprinsă între o lună și 9 luni în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de bănci și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori. Plata de către debitor a sumelor astfel amânate se efectuează fără perceperea de dobânzi, ulterior perioadei de suspendare acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022, eșalonat numai pe durata rămasă de plată a creditului, determinată conform prevederilor dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2020, cu modificările și completările ulterioare;i) perioada amânării la plată a ratelor de dobândă - perioada pentru care se acordă facilitățile de suspendare la plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, acordate debitorilor de către creditori, se stabilește conform opțiunii debitorului și este cuprinsă între o lună și nouă luni;j) grafic de rambursare a dobânzilor eșalonate - eșalonarea la plată a dobânzilor suspendate pentru creditele acordate în cadrul programului „Prima casă/Noua casă“, aferente perioadei de suspendare la plată. Graficul de rambursare se întocmește pe termen de 60 de luni, iar rambursarea se efectuează eșalonat, în 60 de rate lunare egale, începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de suspendare. Sunt exceptate cazurile în care dobânzile și comisioanele amânate la plată, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020, cu modificările și completările ulterioare, aflate în sold la finele perioadei de suspendare, se plătesc conform graficului revizuit, ulterior perioadei de suspendare;k) soldul dobânzilor eșalonate pentru creditele acordate în cadrul programului „Prima casă/Noua casă“ - valoarea actualizată a sumelor garantate de stat, rezultată în urma diminuării cu dobânzile rambursate de către beneficiar;l) valoarea de executare a garanției - suma aferentă soldului dobânzilor pentru creditele acordate în cadrul programului „Prima casă/Noua casă“, aferentă perioadei de suspendare la plată, ce urmează a fi plătită de către Ministerul Finanțelor ca urmare a producerii riscului de credit în perioada de eșalonare, în cazul în care debitorul nu a achitat integral un număr de cel puțin 3 rate consecutive, la scadențele prevăzute în graficul de rambursare a dobânzilor eșalonate pentru creditele ipotecare. Valoarea de executare a garanției se solicită de către creditor după trecerea integrală la restanță a soldului dobânzilor pentru creditele ipotecare eșalonate la plată.  +  Capitolul II Obiectul convenției  +  Articolul 2.1Obiectul prezentei convenții de garantare îl constituie stabilirea mecanismului de lucru dintre F.N.G.C.I.M.M. și creditor în scopul implementării facilității de suspendare la plată a ratelor pentru garantarea în numele și pe contul statului de către F.N.G.C.I.M.M., în mod expres, irevocabil și necondiționat, a obligațiilor de plată reprezentând dobânzi amânate la plată aferente creditelor acordate în cadrul programului „Prima casă/Noua casă“ contractate de la creditori de persoane fizice, care beneficiază de facilitatea de amânare a plăților în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de bănci și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori.  +  Articolul 2.2F.N.G.C.I.M.M., mandatat de statul român, prin Ministerul Finanțelor, emite scrisori de garanție în numele și pe contul statului, prin care se obligă să plătească sumele garantate, la prima și simpla cerere a creditorului, până la limita valorii scrisorii de garanție, stabilită conform prevederilor art. 10 alin. (5) din Normele de aplicare privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de bănci și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 953/2022, denumite în continuare Normele de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022, în cazul în care debitorul/debitorii nu și-a/au îndeplinit obligațiile de rambursare stabilite conform graficului de rambursare a dobânzilor amânate.  +  Articolul 2.3Scrisoarea de garanție garantează în procent de 100% plata dobânzilor amânate la plată pentru care creditorul a aprobat solicitările de suspendare formulate de debitorii persoane fizice care au contractate credite acordate în cadrul programului „Prima casă/Noua casă“.  +  Articolul 2.4(1) F.N.G.C.I.M.M. garantează facilități la creditele acordate în cadrul programului „Prima casă/Noua casă“ acordate de creditori următoarelor categorii de debitori:a) debitorii cărora creditorii le-au acordat amânarea obligațiilor la plată; b) debitorii care au credite acordate în cadrul programului „Prima casă/Noua casă“ și care au beneficiat de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020, cu modificările și completările ulterioare;c) debitorii care beneficiază o singură dată de suspendarea obligațiilor de plată pentru fiecare împrumut, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de bănci și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori, denumită în continuare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022.(2) În toate cazurile, perioada maximă de suspendare a obligațiilor de plată nu trebuie să depășească nouă luni.  +  Capitolul III Condițiile de acordare a scrisorilor de garanție aferente creditelor acordate în cadrul programului „Prima casă/Noua casă“  +  Articolul 3.1Suspendarea se acordă pentru creditele care îndeplinesc următoarele condiții cumulative:a) au fost acordate până la data de 30 aprilie 2022 inclusiv;b) data scadenței finale a obligațiilor de rambursare a ratelor, prevăzută în contractele de credit, este ulterioară datei solicitării suspendării obligațiilor de plată;c) nu înregistrează restanțe în ultimele 6 luni înainte de data solicitării suspendării obligației de plată și nu înregistrează restanțe nici la data solicitării suspendării obligației de plată.  +  Articolul 3.2Criteriile de eligibilitate care trebuie îndeplinite de debitorul persoană fizică din contractele de credit acordate în cadrul programului „Prima casă/Noua Casă“ sunt următoarele:a) au fost afectați financiar de situația gravă generată de criza actuală determinată direct sau indirect de criza energetică și de războiul dintre Rusia și Ucraina;b) a transmis creditorului, în condițiile prevăzute la art. 5 alin. (1) din Normele de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022, o solicitare cel mai târziu în termen de 30 de zile de la data publicării reglementărilor emise de BNR prevăzute la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022.  +  Capitolul IV Drepturile și obligațiile creditorului și ale F.N.G.C.I.M.M.  +  Articolul 3.3Drepturile și obligațiile creditorului sunt următoarele:a) să analizeze solicitarea formulată de debitor și să emită decizia de aprobare/respingere a solicitării de suspendare, conform opțiunii acestuia, după verificarea încadrării creditului și a debitorului în condițiile și criteriile de eligibilitate de la art. 3.1 și 3.2;b) să aprobe suspendarea la plată a ratelor de dobândă pe o perioadă cuprinsă între minimum o lună și maximum 9 luni;c) să comunice debitorului, conform opțiunii exprimate de acesta, decizia sa de aprobare/respingere a cererii de suspendare a obligațiilor de plată a ratelor, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data primirii solicitării complete; d) să includă în decizia de aprobare și numărul de rate pentru care a fost solicitată de debitor și aprobată de creditor suspendarea la plată;e) să transmită debitorului, în termen de 30 de zile de la data la care solicitarea a fost aprobată, notificarea clauzelor contractuale modificate, inclusiv noul grafic de rambursare a creditului și graficul de rambursare a dobânzilor eșalonate, fără a fi nevoie de încheierea de acte adiționale;f) să mențină marja de dobândă în graficul de rambursare a creditului revizuit după acordarea facilității de suspendare a obligației de plată, la nivelul prevăzut în contractul de credit inițial încheiat între debitor și creditor;  +  Articolul 3.4Drepturile și obligațiile F.N.G.C.I.M.M. sunt următoarele:a) să verifice încadrarea solicitării de emitere a scrisorii de garanție, în termenii și condițiile prevăzute în Normele de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022 și în prezenta convenție de garantare;b) să solicite creditorului informații suplimentare, atunci când elementele cuprinse în solicitarea de emitere a scrisorii de garanție sau în cererea de executare a garanției și în documentația furnizată nu sunt suficiente pentru efectuarea analizei în condițiile legii;c) să urmărească periodic stadiul derulării facilității acordate de creditor, pe baza situațiilor furnizate de acesta, în vederea raportării periodice a datelor agregate către M.F.;d) să verifice încadrarea cererii de executare a garanției în termenii și condițiile prevăzute în Normele de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022 și în prezenta convenție de garantare;e) să comunice creditorului și M.F. decizia cu privire la aprobarea cererii de executare a garanției și/sau a addendumului la decizie cel mai târziu în ziua lucrătoare imediat următoare datei adoptării, pe fax sau prin poștă electronică, urmând ca ulterior, în cel mult două zile lucrătoare, să transmită și documentul în original.  +  Capitolul V Emiterea și valabilitatea scrisorii de garanție  +  Articolul 4.1(1) După aprobarea de către creditor a solicitărilor debitorilor de suspendare la plată a ratelor creditelor ipotecare și a dobânzilor aferente acestora, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data expirării termenului prevăzut la art. 3 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022, creditorul va transmite F.N.G.C.I.M.M., în format electronic, solicitările de emitere a scrisorii de garanție în numele și pe contul statului, conform modelului din anexa nr. 1 la prezenta convenție.(2) Creditorul transmite F.N.G.C.I.M.M. o solicitare de emitere a scrisorii de garanție pentru toate solicitările de suspendare la plată a obligațiilor consolidate ale debitorilor din portofoliul său, inclusiv ale celor care au beneficiat deja de aplicarea unui moratoriu nonlegislativ și/sau de perioadele de suspendare potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020, cu modificările și completările ulterioare, în noile condiții și cu noua valoare.  +  Articolul 4.2Solicitarea va fi însoțită de o situație centralizatoare întocmită de creditor pe propria răspundere, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la prezenta convenție, în care va fi evidențiată valoarea totală a contractului de garantare, rezultată din cumularea sumelor de plată și a soldurilor acestora, după caz, conform graficelor de rambursare a sumelor reprezentând dobânzi, datorate de debitori, emise potrivit prevederilor art. 9 alin. (2) din Normele de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022.  +  Articolul 4.3În baza solicitării de emitere a garanției și a situației centralizate prevăzute în anexa nr. 2 la prezenta convenție, F.N.G.C.I.M.M. va emite în favoarea creditorului o scrisoare de garanție nouă al cărei model este prevăzut în anexa nr. 3 la prezenta convenție, incluzând toți debitorii prevăzuți la art. 2.4 alin. (1). lit. a-c).  +  Articolul 4.4(1) Valoarea totală a angajamentului de garantare înscris în scrisoarea de garanție este exprimată în echivalent lei.(2) În cazul în care creditul ipotecar este acordat în altă valută, valoarea cumulată a dobânzilor se stabilește utilizând cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României, valabil în ultima zi a lunii anterioare celei în care creditorul a transmis către F.N.G.C.I.M.M. solicitarea de emitere a scrisorii de garanție.  +  Articolul 4.5(1) Creditorul poate solicita Fondului efectuarea corecției valorii scrisorii de garanție prin transmiterea solicitării de corecție/modificare a valorii scrisorii de garanție, conform anexei nr. 4 la prezenta convenție, până la data de 30 iunie 2023.(2) Solicitarea de efectuare a corecției se poate face în cazul în care în structura dobânzii aferente creditelor ipotecare sunt prevăzuți indici variabili, iar valoarea scrisorii de garanție este determinabilă pe baza estimărilor creditorului privind evoluția acestora.(3) Solicitarea de corecție/modificare a valorii scrisorii de garanție este însoțită de situația centralizatoare privind valoarea cumulată a dobânzilor de plată, determinată și ajustată pe baza valorii indicilor care intră în structura de cost a dobânzii conform contractelor de credit încheiate cu debitorii, pentru pozițiile din scrisoarea de garanție care comportă modificări ale valorii lor.(4) În baza solicitării de corecție, F.N.G.C.I.M.M. emite un addendum la scrisoarea de garanție inițială corespunzătoare debitorilor pentru care s-a solicitat corecția.  +  Articolul 4.6Scrisoarea de garanție este valabilă pe perioada cuprinsă între data emiterii și data încetării răspunderii F.N.G.C.I.M.M. în numele și pe contul statului.  +  Articolul 4.7Data la care încetează răspunderea F.N.G.C.I.M.M. în numele și pe contul statului este:a) data expirării perioadei de rambursare conform graficelor de rambursare întocmite în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2) din Normele de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022;b) data la care M.F. plătește valoarea de executare a garanției pentru ultimul debitor din situația centralizatoare transmisă de creditor pe propria răspundere;c) data înregistrării la F.N.G.C.I.M.M. a comunicării creditorului cu privire la renunțarea la scrisoarea de garanție;d) data rambursării integrale de către debitor a dobânzii suspendate conform art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022, la termen sau anticipat, dar nu mai mult de 60 de luni de la suspendare.  +  Capitolul VI Monitorizarea scrisorilor de garanție emise  +  Articolul 5.1Monitorizarea scrisorilor de garanție emise reprezintă acțiunile derulate în perioada cuprinsă între acordarea garanției și încetarea valabilității acesteia, constând în urmărirea lunară a stadiului derulării facilității de garantare, a soldului garanției, pe baza unui raport standard furnizat de fiecare creditor.  +  Articolul 5.2Lunar, până pe data de 7 a lunii curente pentru luna anterioară, fiecare creditor va transmite către F.N.G.C.I.M.M., prin mijloace electronice, la adresa ftps://92.114.86.160, un set de informații detaliate pentru fiecare persoană fizică beneficiară a facilității de suspendare a plăților, cuprinzând informații privind creditele și dobânzile suspendate la plată incluse în scrisorile de garanție emise, utilizând formatul prevăzut în anexa nr. 5 la prezenta convenție. Aceste informații vor fi transmise pe toată durata de valabilitate a scrisorii de garanție. În cazul în care, pentru raportarea și înregistrarea datoriei publice, F.N.G.C.I.M.M. are nevoie de informații suplimentare de la instituțiile de credit, anexa de raportare poate fi actualizată, cu condiția păstrării unui format standard în relația cu toți partenerii.  +  Articolul 5.3Valoarea garanției se va reduce în mod automat cu orice plată efectuată de debitor în perioada de rambursare a dobânzilor eșalonate la plată conform graficelor întocmite cu respectarea prevederilor art. 9 alin. (2) din Normele de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022, precum și cu valoarea plăților de garanții efectuate la cererea creditorului în temeiul obligației de garantare asumate prin scrisorile de garanție emise în numele și pe contul statului, după caz.  +  Capitolul VII Executarea scrisorilor de garanție. Plățile efectuate în temeiul scrisorilor de garanție  +  Articolul 6.1(1) Creditorul poate transmite cereri de executare pentru acei debitori care nu și-au îndeplinit obligațiile de rambursare stabilite conform graficului de rambursare prevăzut la art. 9 alin. (2) din Normele de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022.(2) Creditorul este îndreptățit la executarea garanției numai dacă a transmis la F.N.G.C.I.M.M. cererea de executare a scrisorii de garanție în cadrul perioadei de valabilitate a acesteia, pentru debitorii care înregistrează cel puțin un număr de 3 rate consecutive de dobândă eșalonată la plată, neachitate integral la scadența prevăzută în graficul de rambursare, după trecerea integrală la restanță a soldului dobânzilor eșalonate la plată datorate de respectivii debitori.  +  Articolul 6.2(1) Cererea de executare a scrisorii de garanție, formulată conform modelului prevăzut în anexa nr. 6 la prezenta convenție, pentru unul sau mai mulți debitori incluși în situația centralizatoare, anexă la solicitarea de garantare, se transmite la F.N.G.C.I.M.M. până la data de 20 a fiecărei luni calendaristice, pentru unul sau mai mulți debitori incluși în situația centralizatoare, anexă la scrisoarea de garanție, însoțită de următoarele documente în copie:a) documentele de identitate ale debitorilor pentru care se cere executarea garanției. Se vor transmite cele mai recente documente aflate în posesia creditorului;b) graficele de rambursare a dobânzilor datorate de debitori pentru perioada de suspendare la plata ratelor;c) contractele de credit aferente creditelor contractate de persoane fizice pentru care debitorii au solicitat suspendarea la plata ratelor și eșalonarea la plată a dobânzilor;d) extrasele conturilor de dobândă sau documente echivalente, din care să rezulte soldul dobânzilor suspendate restante pentru care se cere plata garanției.(2) Pe perioada de valabilitate a scrisorii de garanție creditorul poate trimite mai multe cereri de executare a garanției, având în vedere că producerea riscului de credit în perioada de eșalonare va fi diferită de la debitor la debitor.(3) În cazul în care creditul acordat în cadrul programului „Prima casă/Noua casă“ este acordat în altă valută decât moneda națională, creditorul stabilește valoarea cumulată a dobânzilor solicitate la plată pentru debitorul în cauză, utilizând cursul de schimb comunicat de BNR, valabil în ultima zi a lunii anterioare celei în care acesta transmite către F.N.G.C.I.M.M. cererea de executare a scrisorii de garanție, fără să depășească valoarea cumulată a dobânzilor garantate prin scrisoarea de garanție pentru debitorul respectiv.(4) Cererile de executare a garanției înregistrate la F.N.G.C.I.M.M. după data de 20 a fiecărei luni calendaristice, precum și cele transmise fără respectarea prevederilor art. 13 alin. (2) din Normele de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022 vor fi returnate creditorului, acestea putând fi reformulate și transmise ulterior, cu respectarea termenului prevăzut la alin. (1) din prezentul articol.  +  Articolul 6.3În termen de maximum 30 de zile de la data primirii, F.N.G.C.I.M.M. analizează cererea de executare a scrisorii de garanție și emite o decizie de plată consolidată pe creditor pentru debitorii prevăzuți la art. 6.2 alin. (1).  +  Articolul 6.4În vederea soluționării cererii de executare a garanției, Fondul poate solicita creditorului furnizarea de informații și documente suplimentare necesare pentru completarea/clarificarea documentației, în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii cererii de executare a garanției.  +  Articolul 6.5Documentația care însoțește cererea de executare a scrisorii de garanție se transmite/se depune la sediul social al F.N.G.C.I.M.M. separat pentru fiecare debitor în parte.  +  Articolul 6.6Informațiile și documentele transmise de creditor, conform art. 6.4, se vor atașa de F.N.G.C.I.M.M. la documentația depusă odată cu cererea de executare a garanției și vor fi luate în considerare la soluționarea acesteia.  +  Articolul 6.7(1) Decizia consolidată de aprobare a cererii de executare a garanției se comunică creditorului și M.F. cel mai târziu în ziua lucrătoare imediat următoare datei adoptării, pe fax sau prin poștă electronică, urmând ca ulterior, în cel mult două zile lucrătoare, să se transmită și documentul în original.(2) După încasarea oricărei sume în contul beneficiarului programului, ulterior transmiterii cererii de plată, instituția de credit transmite F.N.G.C.I.M.M., pe hârtie, o solicitare de modificare a cererii de plată, în baza căreia F.N.G.C.I.M.M. va modifica valoarea de executare a garanției printr-un addendum la decizia de aprobare. Addendumul urmează regimul juridic al deciziei de aprobare a cererii de plată.(3) Addendumul se comunică instituției de credit și M.F. în ziua lucrătoare următoare adoptării acestuia de către F.N.G.C.I.M.M., pe fax sau prin poștă electronică, urmând ca ulterior, în cel mult două zile lucrătoare, să se transmită și documentul în original, cu respectarea unui termen de două zile lucrătoare necesare efectuării plății de către M.F.  +  Articolul 6.8(1) Plata valorii de executare a garanției, prevăzută în decizia consolidată/addendum, se face de către M.F. în contul unic al creditorului ..............................., pe baza deciziei F.N.G.C.I.M.M. de aprobare a cererii de executare consolidată pe creditor, în termen de maximum 10 zile calendaristice de la primirea deciziei F.N.G.C.I.M.M.(2) După fiecare plată de garanție, scrisoarea de garanție executată rămâne valabilă pentru suma rămasă neexecutată de creditor până la data la care încetează răspunderea F.N.G.C.I.M.M. în numele și pe contul statului, prevăzută la art. 4.7.(3) În termen de 5 zile lucrătoare de la data plății valorii de executare a garanției, M.F. transmite F.N.G.C.I.M.M. dovada efectuării plății.  +  Articolul 6.9(1) În baza dovezii de efectuare a plății, F.N.G.C.I.M.M. întocmește un înscris, care reprezintă titlu de creanță bugetară, prin care se individualizează creanța bugetară rezultată prin plată, precum și data scadenței acesteia și care devine titlu executoriu în condițiile art. 26 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.(2) Titlul de creanță se comunică debitorului, prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în termen de 15 zile calendaristice de la data primirii dovezii efectuării plății prevăzute la art. 6.8 alin. (3).(3) În cazul în care comunicarea titlului de creanță potrivit alin. (2) nu a fost posibilă, aceasta se poate realiza prin publicitate, respectiv prin afișarea, concomitent, la sediul F.N.G.C.I.M.M. și pe pagina de internet a acestuia a unui anunț în care se menționează că a fost emis titlul de creanță bugetară pe numele persoanei fizice. Prevederile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător. Termenul de plată voluntară de către debitor a obligației rezultate din executarea scrisorii de garanție este de 15 zile de la data comunicării titlului de creanță bugetară.(4) La data expirării termenului de plată prevăzut la alin. (3), titlul de creanță bugetară devine titlu executoriu, în condițiile art. 26 alin. (6) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.(5) Titlul executoriu împreună cu dovada efectuării procedurii de comunicare către debitor/i și copia documentului de identitate al debitorului/debitorilor se înaintează, în termen de 5 zile lucrătoare de la data efectuării procedurii de comunicare, organelor fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, denumit în continuare ANAF, în vederea recuperării creanței bugetare, în condițiile Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.(6) Accesoriile creanțelor rezultate din executarea scrisorilor de garanție, prevăzute la art. 5 alin. (10) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022, se calculează și se recuperează de către organele fiscale competente ale ANAF, potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.(7) Creanțele rezultate din plata garanțiilor de stat, respectiv sumele plătite creditorilor în baza scrisorilor de garanție sunt creanțe bugetare și se recuperează de la debitori de către organele fiscale competente ale ANAF, conform prevederilor Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.(8) Sumele încasate conform alin. (7) sunt venituri ale bugetului de stat.(9) Pentru neplata la scadență a obligațiilor rezultate din executarea scrisorilor de garanție, debitorul datorează obligații fiscale accesorii care se calculează și se comunică debitorului de către organele fiscale competente ale ANAF potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.  +  Capitolul VIII Alte dispoziții  +  Articolul 7.1Părțile recunosc că se află sub incidența prevederilor legislației bancare referitoare la confidențialitatea și secretul bancar.  +  Articolul 7.2Forța majoră - așa cum este aceasta definită de art. 1.351 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare - apără de răspundere partea care o invocă, sub condiția informării celeilalte părți în termen de 10 zile lucrătoare de la apariție și a probării acestui eveniment cu documente justificative eliberate de Camera de Comerț și Industrie a României. Încetarea forței majore va fi adusă la cunoștință celeilalte părți în termen de 10 zile lucrătoare. Neîndeplinirea formalităților de informare a forței majore atrage decăderea părții în cauză din dreptul de a o invoca și de a beneficia de prevederile prezentului punct.  +  Articolul 7.3Părțile garantează că persoanele care semnează prezenta convenție sunt împuternicite în mod legal pentru aceasta, potrivit dispozițiilor legale în vigoare la data semnării convenției de garantare, actelor constitutive și normelor și regulamentelor interne.  +  Articolul 7.4Prezenta convenție de garantare își produce efectele pe toată perioada de valabilitate a scrisorilor de garanție acordate de F.N.G.C.I.M.M.  +  Articolul 7.5(1) Prevederile prezentei convenții pot fi modificate prin acte adiționale semnate de ambele părți,.(2) Prevederile prezentei convenții se completează cu dispozițiile corespunzătoare din legislația în vigoare aplicabilă. Toate modificările și completările ulterioare ale legislației incidente se aplică în mod corespunzător.  +  Articolul 7.6Prezenta convenție poate înceta la solicitarea uneia dintre părți. Denunțarea convenției se face prin notificare scrisă, cu cel puțin 15 zile înainte de data la care se solicită încetarea valabilității acesteia.  +  Articolul 7.7Pentru cazul prevăzut la pct. 7.6, convenția de garantare încetează numai pentru viitor, iar răspunderea părților încetează la data îndeplinirii tuturor obligațiilor asumate de acestea în baza prezentei convenții.  +  Articolul 7.8Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezenta convenție de garantare.  +  Articolul 7.9Prezenta convenție de garantare a fost încheiată în 3 exemplare originale, două exemplare pentru F.N.G.C.I.M.M., dintre care unul va fi comunicat M.F., și unul pentru creditor, și s-a semnat de către F.N.G.C.I.M.M. în data de ........... și de către creditor în data de .......... și intră în vigoare la data de ................ .
    Creditor,
    ....................................
    F.N.G.C.I.M.M.
    ....................................
     +  Anexa nr. 1la convenția de garantare
    SOLICITARE
    de emitere a scrisorii de garanție în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022 privind acordarea unor facilități
    pentru creditele acordate de bănci și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori
    Creditorul ........................., cu sediul central în localitatea ................, str. ..................... nr. ......, județul/sectorul ....................., înmatriculat la registrul comerțului cu nr. .................., cod unic de înregistrare ................., telefon ........................., fax ..............., e-mail ............................., reprezentat de ............................, în calitate de ......................., și de ................., în calitate de ................, având cont bancar nr. ....................., deschis la .......................,solicită F.N.G.C.I.M.M. emiterea unei scrisori de garanție în numele și pe contul statului în sumă de .......................... lei, reprezentând 100% din plata obligațiilor de rambursare a dobânzilor acumulate pe perioada amânării la plată în condițiile prevăzute în Convenția de garantare și în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de bănci și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori.Solicitarea este însoțită de situația centralizatoare întocmită de creditor pe propria răspundere, în care sunt evidențiate valorile individuale per debitor (sumele integrale sau soldurile acestora, după caz), precum și valoarea totală a angajamentului de garantare, rezultată din cumularea sumelor de plată conform graficelor de eșalonare a plății sumelor reprezentând dobânzi datorate de debitori.Creditorul declară că a aprobat solicitările de suspendare formulate de debitorii persoane fizice care au contractate credite acordate în cadrul programului „Prima casă/Noua casă“ în condițiile respectării prevederilor art. 4 și art. 5 alin. (1)-(5) din Normele de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de bănci și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 953/2022.
    Creditor,
    ............................
    Persoane autorizate,
    .............................
     +  Anexa nr. 2la convenția de garantare
    SITUAȚIA CENTRALIZATOARE
    transmisă de creditor pe propria răspundere
    Banca ..........................Situație centralizatoare privind valoarea angajamentului de garantare la data ….............Semnificația coloanelor din tabelul de mai jos este următoarea:A - numărul și data contractului de creditB - numărul și data contractului de garantareC - valoarea inițială a garanției prevăzută în contractul de garantareD - valoarea totală a ratelor suspendate la platăE - data expirării suspendăriiF - valoare dobânzi suspendateG - data cursului valutar de referință
    Nr. crt.Contract IdBeneficiar creditCNPABCDEFGGrafic de rambursare 60 rate lunare
    SumaPrima lunăUltima lună

    Data ......................
    Creditor,
    ........................
    Persoane autorizate,
    ........................ .
     +  Anexa nr. 3la convenția de garantareMinisterul FinanțelorPrin F.N.G.C.I.M.M. - S.A. - IFNAdresa: .........................................Elemente de identificare: ...................................Beneficiar-creditor (nume și adresă): ........................................
    SCRISOARE DE GARANȚIE
    Nr. ............ din ................
    În temeiul art. 4.3 din Convenția de garantare nr. ................................................. a sumelor reprezentând dobânzi suspendate la plată aferente creditelor contractate de persoane fizice în cadrul programului „Prima casă/Noua Casă“, care beneficiază de facilitatea de amânare a dobânzilor, în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de bănci și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori (denumită în continuare Convenția de garantare),ca urmare a Solicitării de emitere a Scrisorii de garanție nr. ..............., prin care Banca ........................... (denumită în continuare Creditor) solicită F.N.G.C.I.M.M. - S.A. - IFN emiterea unei scrisori de garanție în numele și pe contul statului, în condițiile prevăzute în Convenția de garantare și în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2022, având în vedere situația centralizatoare întocmită pe propria răspundere de Creditor, în care sunt evidențiate valorile individuale per debitor, sumele integrale sau soldurile acestora, după caz, precum și valoarea totală a angajamentului de garantare, rezultate din cumularea sumelor de plată conform graficelor de eșalonare a dobânzilor datorate de debitorii eligibili cu datele sintetice prezentate în anexa la prezenta scrisoare, în baza contractelor de credit încheiate în cadrul programului „Prima casă/Noua casă“,subscrisa Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii - S.A. - IFN (F.N.G.C.I.M.M. - S.A. - IFN), în numele și pe contul statului român, prin Ministerul Finanțelor, cu sediul în București, Str. Libertății nr. 16, sectorul 5, ne angajăm prin prezenta, în mod irevocabil, să efectuăm plata/plățile imediat, la prima și simpla cerere a Creditorului, a oricărei sume solicitate la plată care nu depășește un total de .........(lei/suma maximă)....... ...........(în litere).......... , reprezentând 100% din valoarea totală a sumelor de plată conform graficelor de rambursare a dobânzilor eșalonate pentru credite acordate în cadrul programului „Prima casă/Noua casă“ contractate de persoane fizice și datorate de debitorii eligibili, în cazul primirii unor cereri de executare consolidate pe Creditor, pentru fiecare dintre debitorii din portofoliu, formulată în condițiile prevederilor art. 14 din Normele de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de bănci și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 953/2022.Cererea de executare transmisă de creditor trebuie să fie însoțită de următoarele documente:a) documentele de identitate ale debitorilor pentru care se cere executarea garanției. Se vor transmite cele mai recente documente aflate în posesia creditorului;b) graficele de rambursare a dobânzilor datorate de debitori pentru perioada de suspendare la plata ratelor;c) contractele de credit aferente creditelor ipotecare pentru care debitorii au solicitat suspendarea la plata ratelor și eșalonarea la plată a dobânzilor;d) extrasele conturilor de dobândă sau documente echivalente din care să rezulte soldul dobânzilor suspendate restante pentru care se cere plata garanției.Prezenta garanție de stat intră în vigoare la data emiterii scrisorii de garanție și este valabilă până la data încetării răspunderii F.N.G.C.I.M.M. în numele și pe contul statului, potrivit art. 4.7 din Convenția de garantare.În cazul în care data de expirare a valabilității scrisorii de garanție este o zi nebancară, cererea de executare va fi luată în considerare dacă va fi primită cel mai târziu în următoarea zi bancară.Valoarea garanției de stat se poate modifica prin addendum, în condițiile art. 4.5 alin. (1) din Convenția de garantare, în urma transmiterii Solicitării de corecție/modificare a valorii scrisorii de garanție a corecției până la data de 31 mai 2023. Obligațiile de plată se reduc corespunzător cu fiecare plată efectuată de debitori în cadrul acestei garanții și rămân valabil asumate până la data încetării răspunderii F.N.G.C.I.M.M. - S.A. - IFN în numele și pe contul statului. Recuperarea creanței bugetare rezultate din plata valorii/valorilor de executare a garanției se realizează în condițiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.Prezenta scrisoare de garanție se supune legislației speciale, respectiv prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022 și legislației subsecvente, legislației bancare și legislației privind datoria publică din România, precum și Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare.
    F.N.G.C.I.M.M. - S.A. - IFN
    Semnături autorizate
     +  Anexa nr. 4la convenția de garantare
    SOLICITARE
    de corecție/modificare a valorii Scrisorii de garanție
    nr. ........ din ....... din data .........
    1. Creditorul ..................., cu sediul central în localitatea ..............., str. .............. nr. ....., județul/sectorul .........., înmatriculat la registrul comerțului cu nr. ...................., cod unic de înregistrare .............., telefon ..........................., fax ............, e-mail ..............., reprezentat de .............., în calitate de ..............................., și de ........................, în calitate de ...................., având cont bancar nr. ..................., deschis la ........................,solicită corecția/modificarea Scrisorii de garanție nr. …………..... din data ……………....... emisă de F.N.G.C.I.M.M. în numele și pe contul statului în sumă de …………........... lei, în condițiile prevăzute în Convenția de garantare și în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de bănci și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori.2. Solicitarea este însoțită de situația centralizatoare întocmită de creditor pe propria răspundere privind valoarea cumulată a dobânzilor de plată, determinată pe baza valorii indicilor care intră în structura de cost a dobânzii conform contractelor de credit încheiate cu debitorii.
    Creditor,
    ...............................
    Persoane autorizate,
    ....................................
     +  Anexa nr. 5la convenția de garantare
    SITUAȚIA
    creditelor și garanțiilor de stat pentru persoane fizice care beneficiază de facilitatea de amânare a dobânzilor
    în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022 privind acordarea unor facilități
    pentru creditele acordate de bănci și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori, la data de ................
    Nr. crt.Tip credit ipotecarBeneficiar finanțare (nume și prenume)CNPJudeț domiciliu beneficiarNr. contract de creditDată contract creditDată expirare contract de creditTip activ achiziționat prin creditValuta creditului (RON, EUR, USD, CHF)Valoarea inițială a contractului de credit (în valuta creditului)Valoarea inițială a contractului de credit (în lei)Soldul creditului la data suspendării ratelor (principal în valuta creditului)Soldul creditului la data suspendării ratelor (principal în lei)Data suspendării ratelorNumăr luni de suspendare a ratelorNumăr contract de garanțieData emiterii scrisorii de garanțieValoare dobândă eșalonată pentru creditele ipotecare (valoare dobândă aferentă perioadei de suspendare) la data emiterii scrisorii de garanțieValoare dobândă eșalonată pentru creditele ipotecare (valoare dobândă aferentă perioadei de suspendare) la data de raportare
    1234567891011121314151617181920
    Total generalxxxxxxxxxxxxx

    Creditor,
    ...............................
    Persoane autorizate,
    ................................
     +  Anexa nr. 6la convenția de garantare
    CERERE
    de executare a Scrisorii de garanție
    nr. ..... din data de .......................
    Creditorul ...................., prin Centrala ..............., cu sediul în localitatea ............, str. ............... nr. ......, județul/sectorul ..............., înmatriculat la registrul comerțului cu nr. ................, cod unic de înregistrare ......................................, telefon ................., fax ................., e-mail ............................, reprezentat de .................., în calitate de ....................., și de .................., în calitate de .............................., având cont bancar nr. ......................, deschis la ...........................................,solicită F.N.G.C.I.M.M. executarea Scrisorii de garanție nr. ............... din data de ........................ în valoare de ...................... pentru suma de ................ lei, ca urmare a neîndeplinirii de către un număr de ..................... debitori a obligațiilor de rambursare stabilite conform graficului de rambursare prevăzut la art. 9 alin. (2) din Normele de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de bănci și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori.Anexăm prezentei cereri următoarele documente în copie:a) documentele de identitate ale debitorilor pentru care se cere executarea garanției. Se vor transmite cele mai recente documente aflate în posesia creditorului;b) graficele de rambursare a dobânzilor datorate de debitori pentru perioada de suspendare la plata ratelor;c) contractele de credit aferente creditelor ipotecare pentru care debitorii au solicitat suspendarea la plată a ratelor și eșalonarea la plată a dobânzilor;d) extrasele conturilor de dobândă sau documente echivalente din care să rezulte soldul dobânzilor suspendate restante pentru care se cere plata garanției.Scrisoarea de garanție nr. ........................................ din data de ………….................. rămâne valabilă pentru suma rămasă neexecutată, în temeiul art. 11 alin. (2) din Normele de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2022 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de bănci și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori.
    Creditor,
    ...............................
    Persoane autorizate,
    ...............................
    ----