HOTĂRÂRE nr. 77 din 28 iunie 2022pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului național al Colegiului Fizioterapeuților din România nr. 43/2018 privind suspendarea sau încetarea la cerere a calității de membru al Colegiului Fizioterapeuților din România
EMITENT
  • COLEGIUL FIZIOTERAPEUȚILOR DIN ROMÂNIA
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 751 din 26 iulie 2022



    Având în vedere:– procesul-verbal de ședință înregistrat cu nr. 3.229 din 28.06.2022, întocmit în urma ședinței extraordinare a Consiliului național al Colegiului Fizioterapeuților din România;– dispozițiile art. 20 din Legea nr. 229/2016 privind organizarea și exercitarea profesiei de fizioterapeut, precum și pentru înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Fizioterapeuților din România, cu modificările ulterioare;– prevederile art. 2 alin. (2), art. 5, 34-36, 39 și 107 din Statutul Colegiului Fizioterapeuților din România, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății nr. 679/2017;– dispozițiile art. 11 și 20 din Regulamentul intern de organizare și funcționare a Colegiului Fizioterapeuților din România, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății nr. 1.056/2019, cu modificările și completările ulterioare;– dispozițiile Hotărârii Adunării generale naționale a Colegiului Fizioterapeuților din România nr. 16/2020 privind aprobarea Regulamentului pentru desfășurarea ședințelor organelor de conducere ale Colegiului Fizioterapeuților din România,luând în considerare Hotărârea Consiliului național al Colegiului Fizioterapeuților din România nr. 50/2022 privind aprobarea contractului de prestări servicii cu AGO HEALTH MEDIA - S.R.L. (AGO) _Platforma NET-DD pentru administrarea și optimizarea dinamică a serviciilor informatice operate în CLOUD/Software as a Service (SAAS) ale Platformei NET-DD - Registrul Unic al Fizioterapeuților și necesitatea de a facilita depunerea online a documentelor pentru suspendarea sau încetarea la cerere a suspendării calității de membru al Colegiului Fizioterapeuților din România,Consiliul național al Colegiului Fizioterapeuților din România, întrunit în ședința din data de 28.06.2022, emite următoarea hotărâre:  +  Articolul IHotărârea Consiliului național al Colegiului Fizioterapeuților din România nr. 43/2018 privind suspendarea sau încetarea la cerere a calității de membru al Colegiului Fizioterapeuților din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 28 decembrie 2018, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 3, partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 3Membrii CFZRO pot solicita suspendarea calității de membru pe o perioadă determinată, cu 15 zile înainte de data suspendării, pentru motive obiective, respectiv:2. La articolul 5, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) În termen de 15 zile de la data înregistrării cererii de suspendare, președintele colegiului teritorial decide aprobarea sau respingerea acesteia, dispunând, când este cazul, actualizarea corespunzătoare a bazei de date a Registrului unic al fizioterapeuților. Decizia va fi transmisă solicitantului prin orice mijloc de comunicare, cu confirmare de primire, în termen de maximum 15 zile de la emitere.3. La articolul 7, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Cererea prevăzută la alin. (1) se depune la colegiul teritorial care a aprobat suspendarea, cu cel puțin 15 zile anterior datei la care acesta urmează să își reia activitatea profesională.4. La articolul 7 alineatul (3), după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:c) prin intermediul Portalului Net-DD.5. La anexa nr. 1 primul paragraf, sintagma „vă solicit să admiteți prezenta cerere de suspendare a calității de membru al CFZRO pe perioada…“ se modifică și se înlocuiește cu sintagma „vă solicit să admiteți prezenta cerere de suspendare a calității de membru al CFZRO, începând cu data de .............“ .6. La anexa nr. 1, după al treilea paragraf se introduc două noi paragrafe, cu următorul cuprins:Declar pe propria răspundere că înțeleg faptul că, încetarea suspendării la cerere a calității de membru al CFZRO se face în baza unei solicitări scrise.Declar pe propria răspundere că înțeleg faptul că, după neexercitarea profesiei de fizioterapeut timp de 5 ani consecutivi, îmi va fi retras dreptul de exercitare a profesiei de fizioterapeut.  +  Articolul IIPrezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Președintele Colegiului Fizioterapeuților din România,
    Nicoleta-Daniela Stanca
    București, 28 iunie 2022.Nr. 77.----