ORDIN nr. 4.151 din 29 iunie 2022pentru completarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.561/2011
EMITENT
  • MINISTERUL EDUCAȚIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 738 din 22 iulie 2022



    Având în vedere prevederile art. 242 și 244 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare,luând în considerare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, aprobată prin Legea nr. 230/2021, cu modificările și completările ulterioare,în acord cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2021 pentru aprobarea Acordului de împrumut (Mecanismul de redresare și reziliență) dintre Comisia Europeană și România, semnat la București la 26 noiembrie 2021 și la Bruxelles la 15 decembrie 2021, aprobată prin Legea nr. 114/2022, precum și, cu Acordul de tip operațional nr. 12.319/21/ADD, încheiat între România, prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, și Comisia Europeană,în baza Acordului de finanțare privind implementarea reformelor și/sau investițiilor finanțate prin Planul național de redresare și reziliență nr. 31.394 din 18.03.2022, încheiat între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Ministerul Educației și al Referatului de aprobare nr. 2.775/DGMRURS din 27.06.2022 al proiectului de ordin pentru completarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.561/2011, cu modificările și completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările și completările ulterioare,ministrul educației emite prezentul ordin.  +  Articolul IMetodologia privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.561/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 și 767 bis din 31 octombrie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se completează cu patru noi anexe, anexele nr. 2a, 3a, 8a și 10a, având cuprinsul prevăzut în anexele nr. 1-4 care fac parte integrantă din prezentul ordin.  +  Articolul II(1) Anexele nr. 2, 3, 8 și 10 la Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.561/2001 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, se aplică candidaților înscriși care sunt în procedură de obținere a gradelor II și I.(2) Anexele nr. 2a, 3a, 8a și 10a la ordinul menționat la alin. (1) se aplică candidaților care se înscriu la examenul pentru acordarea gradelor didactice II și I, începând cu anul școlar 2022-2023.  +  Articolul IIIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Ministrul educației,
    Sorin-Mihai Cîmpeanu
    București, 29 iunie 2022. Nr. 4.151.  +  Anexa nr. 1(Anexa nr. 2a la metodologie)
    FIȘĂ DE EVALUARE
    a activității didactice în cadrul inspecției curente/speciale pentru acordarea gradului didactic II
    Unitatea de învățământ:Data: Numele și prenumele cadrului didactic:Specializarea:Domeniul/Disciplina/Modulul*:Unitatea tematică/Unitatea de învățare:Tema activității didactice:Tipul activității didactice:Tipul inspecției:Numele inspectorului școlar/metodistului:
    Domenii ale evaluăriiCriterii de evaluarePunctaj maximPunctaj acordatObservații
    1. Proiectare curriculară(20 p)Utilizarea adecvată a informațiilor teoretice și metodologice în proiectarea documentelor și a activităților didactice, respectând documentele curriculare și principiile curriculumului centrat pe elev5
    Formularea clară a obiectivelor/rezultatelor învățării5
    Proiectarea unor experiențe de învățare relevante, înlănțuite logic, care sprijină dezvoltarea competențelor-cheie ale elevilor5
    Selectarea responsabilă a resurselor pentru predare și învățare, inclusiv a resurselor de tehnologie digitală, cu respectarea normelor privind confidențialitatea și drepturile de autor5
    2. Predare. Facilitarea învățării(25 p)Valorificarea experiențelor anterioare ale elevilor în procesul de facilitare a învățării acestora2,5
    Asigurarea corectitudinii științifice și a organizării eficiente a informațiilor transmise2,5
    Accesibilizarea conținuturilor și facilitarea comprehensiunii/înțelegerii acestora2,5
    Valorificarea permanentă a limbajului specific domeniului/disciplinei2,5
    Utilizarea unei varietăți de resurse educaționale, care să faciliteze motivarea elevilor și transferul informațiilor în diferite situații2,5
    Utilizarea strategiilor didactice interactive și colaborative în procesul didactic2,5
    Organizarea activităților cu elevii în funcție de obiectivele învățării (dispunerea mobilierului în funcție de tipul de activitate, diferite forme de organizare a elevilor etc.)2,5
    Evidențierea aplicabilității în viața reală a conținuturilor studiate/abilităților dezvoltate2,5
    Realizarea de activități de învățare în care sunt utilizate dispozitive digitale, resurse sau strategii de informare digitală2,5
    Punerea la dispoziția elevilor de resurse și informații suplimentare de învățare/dezvoltare, inclusiv digitale2,5
    3. Feedback și evaluare a învățării(20 p)Utilizarea diferitelor tehnici și instrumente de evaluare pentru a monitoriza procesul de învățare și pentru a obține informații despre progresul elevilor, inclusiv aplicații informatice5
    Furnizarea de feedback personalizat și de sprijin diferențiat pentru elevi pe baza datelor generate de instrumentele utilizate5
    Încurajarea elevilor pentru a aprecia și interpreta rezultatele evaluărilor formative, sumative, ale autoevaluărilor și ale evaluărilor colegiale5
    Utilizarea tehnologiilor digitale pentru a îmbunătăți strategiile de evaluare și pentru a crea instrumente de evaluare adaptate obiectivelor5
    4. Mediu/Climat educațional(15 p)Utilizarea frecventă a tehnicilor de încurajare a participării tuturor elevilor, într-o atmosferă sigură, prietenoasă, incluzivă, propice învățării5
    Valorizarea activității și produselor realizate de elevi2,5
    Aplicarea strategiilor de management al clasei pentru a crea un mediu care să susțină învățarea și starea de bine5
    Încurajarea comunicării și a respectului reciproc2,5
    5. Autoevaluarea activității didactice(5 p)Reflecție asupra activității didactice realizate2,5
    Evaluarea impactului experiențelor de învățare asupra elevilor și utilizarea acestuia pentru dezvoltare/ ameliorare/îmbunătățire2,5
    Total85

    Inspector/Metodist,
    ...............
    Am luat cunoștință de rezultatul inspecției.
    Candidat
    .................
    NOTĂ:Inspectorul școlar/Cadrul didactic metodist care a efectuat inspecția:– utilizează fișa de evaluare a activității didactice pentru redactarea raportului de inspecție scris și pentru stabilirea calificativului final;– predă (la finalizarea activității) inspectorului școlar pentru dezvoltarea resursei umane raportul scris încheiat la inspecție și fișele de evaluare a activității didactice (în număr de 4 dintre care una pentru o activitate de evaluare sau, în cazul învățământului preșcolar/primar, un număr de minimum două fișe de evaluare a activităților didactice desfășurate la grupă/clasă și fișele de la alte activități evaluate în cadrul inspecției). Raportul scris încheiat la inspecție este valabil numai însoțit de fișele de evaluare a activității cadrului didactic inspectat.
     +  Anexa nr. 2(Anexa 3a la metodologie)
    RAPORT SCRIS
    încheiat la inspecția curentă/specială pentru acordarea gradului didactic II
    Tipul inspecției*............................* Curentă/Specială.Numele și prenumele cadrului didactic evaluat ................................Funcția didactică și specialitatea ...................................................Unitatea de învățământ ...............................................Nivelul de învățământ la care se desfășoară activitățile didactice** .......................** Se completează nivelul sau nivelurile de învățământ (de exemplu, gimnazial și liceal sau preșcolar/primar/gimnazial/liceal).Domeniul/Disciplina/Modulul*** în/la care se desfășoară activitatea didactică ...................*** Se completează domeniul/disciplina/modul, în funcție de nivelul de învățământ la care se desfășoară activitatea didactică și de filieră/profil, în cazul nivelului liceal.Număr de activități didactice evaluate**** .................................**** De regulă, 4 activități didactice la clasă, dintre care o activitate de evaluare, cu excepția învățământului preșcolar și primar, pentru care numărul activităților didactice la clasă/grupă evaluate poate fi de minimum 2, având în vedere specificul curriculumului pentru aceste niveluri de învățământ. Data efectuării inspecției ...........................Cine efectuează inspecția ............ (numele și prenumele, funcția, gradul didactic, unitatea/instituția de la care provine)....  +  Constatări și aprecieriNOTĂ:În consemnarea constatărilor și aprecierilor pe domenii de evaluare, se va avea în vedere raportarea la fiecare dintre criteriile asociate acestora.Activitatea didacticăa) Activități verificate:...............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................b) Proiectare curriculară.........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................c) Predare. Facilitarea învățării....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................d) Feedback și evaluare....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................e) Mediu/climat educațional....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................f) Autoevaluarea activității didactice....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................g) Activitatea educativă în școală și în afara ei, inclusiv în sistem blended-learning (maximum 5 p)....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................h) Dezvoltare profesională continuă - preocupare pentru studiu individual, pentru învățare și sprijin între colegi, pentru dezvoltarea competenței digitale în procesul de predare-învățare-evaluare, participarea la activități de formare, reuniuni profesionale, conferințe, mobilități etc. (maximum 5 p)....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................i) Aprecierea Consiliului de administrație al unității de învățământ cu privire la conduita în cadrul școlii și al comunității școlare (maximum 5 p):...............................................................................................................................................................................................................................................................j) Concluzii - puncte forte, arii de ameliorare (Se completează obligatoriu.):....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................k) Recomandări (Se completează obligatoriu.):....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................
    Domeniul de evaluarePunctaj maximPunctaj acordat
    Competențe profesionale evaluate în cadrul activității didactice (inclusiv competențe digitale) 85
    Activitatea educativă în școală și în afara ei5
    Dezvoltare profesională continuă5
    Aprecierea Consiliului de administrație al unității de învățământ cu privire la conduita în cadrul școlii și al comunității școlare5
    Total100
    PunctajCalificativ
    91-100Foarte bine
    81-90Bine
    65-80Satisfăcător
    < 65Nesatisfăcător
    Calificativ: ..........................................Data întocmirii raportului scris: ......................................
    Inspector școlar/Profesor metodist/Profesor mentor,
    ...................
     +  Anexa nr. 3(Anexa nr. 8a la metodologie)
    FIȘĂ DE EVALUARE
    a activității didactice în cadrul inspecției curente/speciale pentru acordarea gradului didactic I
    Unitatea de învățământ:Data: Numele și prenumele cadrului didactic:Specializarea:Domeniul/Disciplina/Modulul*:Unitatea tematică/Unitatea de învățare:Tema activității didactice:Tipul activității didactice:Tipul inspecției:Numele inspectorului școlar/metodistului:
    Domenii ale evaluăriiCriterii de evaluarePunctaj maximPunctaj acordatObservații
    1. Proiectare curriculară (20 p)Utilizarea adecvată a informațiilor teoretice și metodologice în proiectarea documentelor și a activităților didactice, respectând documentele curriculare și principiile curriculumului centrat pe elev5
    Formularea clară a obiectivelor/rezultatelor învățării5
    Proiectarea unor experiențe de învățare relevante, înlănțuite logic, care sprijină dezvoltarea competențelor-cheie ale elevilor5
    Selectarea responsabilă a resurselor pentru predare și învățare, inclusiv a resurselor de tehnologie digitală, cu respectarea normelor privind confidențialitatea și drepturile de autor5
    2. Predare. Facilitarea învățării (25 p)Valorificarea experiențelor anterioare ale elevilor în procesul de facilitare a învățării acestora2,5
    Asigurarea corectitudinii științifice și a organizării eficiente a informațiilor transmise2,5
    Accesibilizarea conținuturilor și facilitarea comprehensiunii/înțelegerii acestora2,5
    Valorificarea permanentă a limbajului specific domeniului/ disciplinei2,5
    Utilizarea unei varietăți de resurse educaționale, care să faciliteze motivarea elevilor și transferul informațiilor în diferite situații2,5
    Utilizarea strategiilor didactice interactive și colaborative în procesul didactic2,5
    Organizarea activităților cu elevii în funcție de obiectivele învățării (dispunerea mobilierului în funcție de tipul de activitate, diferite forme de organizare a elevilor etc.)2,5
    Evidențierea aplicabilității în viața reală a conținuturilor studiate/abilităților dezvoltate2,5
    Realizarea de activități de învățare în care sunt utilizate dispozitive digitale, resurse sau strategii de informare digitală2,5
    Punerea la dispoziția elevilor de resurse și informații suplimentare de învățare/dezvoltare, inclusiv digitale2,5
    3. Feedback și evaluare a învățării (20 p)Utilizarea diferitelor tehnici și instrumente de evaluare pentru a monitoriza procesul de învățare și pentru a obține informații despre progresul elevilor, inclusiv aplicații informatice5
    Furnizarea de feedback personalizat și de sprijin diferențiat pentru elevi pe baza datelor generate de instrumentele utilizate5
    Încurajarea elevilor pentru a aprecia și interpreta rezultatele evaluărilor formative, sumative, ale autoevaluărilor și ale evaluărilor colegiale5
    Utilizarea tehnologiilor digitale pentru a îmbunătăți strategiile de evaluare și pentru a crea instrumente de evaluare adaptate obiectivelor5
    4. Mediu/climat educațional (15 p)Utilizarea frecventă a tehnicilor de încurajare a participării tuturor elevilor, într-o atmosferă sigură, prietenoasă, incluzivă, propice învățării5
    Valorizarea activității și produselor realizate de elevi2,5
    Aplicarea strategiilor de management al clasei pentru a crea un mediu care să susțină învățarea și starea de bine5
    Încurajarea comunicării și a respectului reciproc2,5
    5. Autoevaluarea activității didactice (5 p)Reflecție asupra activității didactice realizate2,5
    Evaluarea impactului experiențelor de învățare asupra elevilor și utilizarea acestuia pentru dezvoltare/ameliorare/ îmbunătățire2,5
    Total85

    Inspector/Metodist,
    ….............
    Am luat cunoștință de rezultatul inspecției.
    Candidat
    .................
    NOTĂ:Inspectorul școlar/Cadrul didactic metodist care a efectuat inspecția:– utilizează fișa de evaluare a activității didactice pentru redactarea raportului de inspecție scris și pentru stabilirea calificativului final;– predă (la finalizarea activității) inspectorului școlar pentru dezvoltarea resursei umane raportul scris încheiat la inspecție și fișele de evaluare a activității didactice (în număr de 4 dintre care una pentru o activitate de evaluare sau, în cazul învățământului preșcolar/primar, un număr de minimum două fișe de evaluare a activităților didactice desfășurate la grupă/clasă și fișele de la alte activități evaluate în cadrul inspecției).Raportul scris încheiat la inspecție este valabil numai însoțit de fișele de evaluare a activității cadrului didactic inspectat.
     +  Anexa nr. 4(Anexa nr. 10a la metodologie)
    RAPORT SCRIS
    încheiat la inspecția curentă/specială pentru acordarea gradului didactic I
    Tipul inspecției* ....................................... * Curentă/Specială.Numele și prenumele cadrului didactic evaluat ...............................Funcția didactică și specialitatea .................................Unitatea de învățământ .................................Nivelul de învățământ la care se desfășoară activitățile didactice**..........................** Se completează nivelul sau nivelurile de învățământ (de exemplu, gimnazial și liceal sau preșcolar/primar/gimnazial/liceal).Domeniul/Disciplina/Modulul*** în/la care se desfășoară activitatea didactică ....................*** Se completează domeniul/disciplina/modul, în funcție de nivelul de învățământ la care se desfășoară activitatea didactică și de filieră/profil, în cazul nivelului liceal.Număr de activități didactice evaluate****...........................**** De regulă, 4 activități didactice la clasă, dintre care o activitate de evaluare, cu excepția învățământului preșcolar și primar, pentru care numărul activităților didactice la clasă/grupă evaluate poate fi de minimum 2, având în vedere specificul curriculumului pentru aceste niveluri de învățământ.Data efectuării inspecției ..............................................Cine efectuează inspecția .......(numele și prenumele, funcția, gradul didactic, unitatea/instituția de la care provine)................  +  Constatări și aprecieriNOTĂ:În consemnarea constatărilor și aprecierilor pe domenii de evaluare, se va avea în vedere raportarea la fiecare dintre criteriile asociate acestora.Activitatea didacticăa) Activități verificate:................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................b) Proiectare curriculară.........................................................................................................................................................................c) Predare. Facilitarea învățării........................................................................................................................................................................d) Feedback și evaluare........................................................................................................................................................................e) Mediu/Climat educațional........................................................................................................................................................................f) Autoevaluarea activității didactice........................................................................................................................................................................g) Activitatea educativă în școală și în afara ei, inclusiv în sistem blended-learning (maximum 5 p)........................................................................................................................................................................h) Dezvoltare profesională continuă - preocupare pentru studiu individual, pentru învățare și sprijin între colegi, pentru dezvoltarea competenței digitale în procesul de predare-învățare-evaluare, participarea la activități de formare, reuniuni profesionale, conferințe, mobilități etc. (maximum 5 p)........................................................................................................................................................................i) Aprecierea Consiliului de administrație al unității de învățământ cu privire la conduita în cadrul școlii și al comunității școlare (maximum 5 p):........................................................................................................................................................................j) Concluzii - puncte forte, arii de ameliorare (Se completează obligatoriu.):........................................................................................................................................................................k) Recomandări (Se completează obligatoriu.):........................................................................................................................................................................
    Domeniul de evaluarePunctaj maximPunctaj acordat
    Competențe profesionale evaluate în cadrul activității didactice, inclusiv competențe digitale85
    Activitatea educativă în școală și în afara ei5
    Dezvoltare profesională continuă5
    Aprecierea Consiliului de administrație al unității de învățământ cu privire la conduita în cadrul școlii și al comunității școlare5
    Total100
    PunctajCalificativ
    91-100Foarte bine
    81-90Bine
    65-80Satisfăcător
    < 65Nesatisfăcător
    Calificativ: ..........................................Data întocmirii raportului scris: ......................................
    Inspector școlar/Profesor metodist/Profesor mentor,
    ............................
    ------