ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 226 din 24 noiembrie 2000privind circulaţia juridică a terenurilor cu destinaţie forestieră
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 25 noiembrie 2000
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă. + Articolul 1Terenurile cu destinaţie forestieră constituie fondul forestier naţional, care cuprinde: a) fondul forestier proprietate publică; b) fondul forestier proprietate privată. + Articolul 2 (1) Terenurile din fondul forestier proprietate privată, indiferent de titularul lor, sunt şi rămân în circuitul civil. (2) Terenurile din fondul forestier proprietate privată pot fi înstrăinate şi dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în forma autentică. + Articolul 3Înstrăinarea prin vânzare a terenurilor din fondul forestier proprietate privată se face cu respectarea dreptului de preemţiune al statului, care se exercită prin autoritatea publică centrala care răspunde de silvicultura. + Articolul 4 (1) Vânzătorul este obligat sa înştiinţeze în scris despre oferta de vânzare unitatea silvică teritorială în raza căreia este situat terenul respectiv. (2) Oferta de vânzare va cuprinde numele şi prenumele vânzătorului, suprafaţa şi folosinţă terenului, sarcinile care îl grevează, termenii şi condiţiile vânzării, precum şi locul unde este situat terenul. + Articolul 5 (1) În termen de 30 de zile de la data înregistrării ofertei de vânzare unitatea silvică teritorială se va pronunţa în numele statului, în scris, asupra exercitării dreptului de preemţiune, indicând şi preţul oferit. (2) Statul are drept de preemţiune la preţ egal şi în condiţii egale. (3) Dacă preţul oferit de titularul dreptului de preemţiune nu este convenabil vânzătorului, acesta poate să vândă terenul la un preţ superior oricărei alte persoane. (4) Dacă în termenul prevăzut la alin. (1), titularul dreptului de preemţiune nu şi-a manifestat voinţa de a cumpara terenul, acesta se poate vinde la preţul convenit între părţi. + Articolul 6 (1) În faţa notarului public, după expirarea termenului de 30 de zile prevăzut la art. 5 alin. (1), dovada respectării prevederilor art. 4 şi 5 se face cu actul eliberat vânzătorului de către unitatea silvică teritorială în a carei raza este situat terenul. (2) În situaţia în care unitatea silvică teritorială în a carei raza este situat terenul nu-şi manifesta în scris, în termenul de 30 de zile, voinţa de a cumpara terenul, înstrăinarea terenului de către proprietar se poate face pe baza declaraţiei pe propria răspundere, autentificată, din care să rezulte ca unitatea silvică teritorială nu şi-a manifestat, în termenul prevăzut de lege, dorinţa de a cumpara terenul. Pentru autentificare declaraţia va fi însoţită de dovada înştiinţării în scris a unităţii silvice teritoriale despre oferta de vânzare. + Articolul 7 (1) Schimbul de terenuri din fondul forestier proprietate privată între persoane fizice sau între persoane juridice de drept privat ori între persoane fizice şi persoane juridice de drept privat se face cu acordul părţilor contractante. (2) În toate cazurile de schimb de terenuri actul de schimb se încheie în forma autentică sub sancţiunea nulităţii absolute. + Articolul 8 (1) Nerespectarea dispoziţiilor art. 2 alin. (2) şi ale art. 7 alin. (2) atrage nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare sau, după caz, a contractului de schimb, iar nerespectarea dispoziţiilor art. 4 şi 5 atrage nulitatea relativă a contractului. (2) Acţiunea în constatarea nulităţii poate fi introdusă de părţi, de procuror sau de orice persoană interesată. + Articolul 9 (1) Statul, prin administratorul fondului forestier proprietate publică a statului, poate cumpara terenuri degradate proprietate privată inapte pentru folosinţă agricolă, care pot fi ameliorate prin impadurire, cuprinse în perimetrele de ameliorare constituite în condiţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 81/1998 privind unele măsuri pentru ameliorarea prin impadurire a terenurilor degradate, aprobată prin Legea nr. 107/1999, precum şi alte terenuri, în vederea lichidării enclavelor, regularizării perimetrului şi asigurării gospodăririi durabile a fondului forestier proprietate publică a statului, cu avizul inspectoratului silvic teritorial pentru controlul aplicării regimului silvic, terenuri care urmează să fie incluse în fondul forestier naţional. (2) Terenurile cumpărate în condiţiile alin. (1) dobândesc destinaţie forestieră şi vor fi cuprinse în amenajamentele silvice prin trecerea acestora în proprietatea publică a statului, în condiţiile legii. (3) Pentru terenurile prevăzute la alin. (2) nu se plăteşte taxa datorată pentru scoaterea definitivă din circuitul agricol. + Articolul 10Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu prevederile legislaţiei civile, ale Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, ale Legii nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor, ale Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, ale Legii nr. 26/1996 - Codul silvic, precum şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, republicată, în măsura în care acestea nu sunt contrare prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.PRIM-MINISTRUMUGUR CONSTANTIN ISARESCUContrasemnează:---------------Ministrul apelor, pădurilorşi protecţiei mediului,Romica TomescuMinistrul finanţelor,Decebal Traian Remesp. Ministrul agriculturii şi alimentaţiei,Aurel Până,secretar de statp. Ministrul funcţiei publice,Marian Parjol,secretar de stat--------
EMITENT |