DECIZIA nr. 810 din 7 decembrie 2021referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 și art. 31 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și ale art. 298 alin. (2) din Codul de procedură civilă
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 190 din 25 februarie 2022



    Valer Dorneanu- președinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Simina Popescu-Marin- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 și art. 31 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și ale art. 298 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ioana Sfîrâială în Dosarul nr. 9.413/3/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 264D/2020.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 și ale art. 31 din Legea nr. 182/2002, sens în care face referire la jurisprudența în materie a Curții Constituționale. De asemenea, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 din Codul de procedură civilă, nefiind fundamentate susținerile invocate.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Încheierea din 20 ianuarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 9.413/3/2018, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 și art. 31 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și ale art. 298 din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Ioana Sfîrâială întro cauză având ca obiect „comunicare informații de interes public“.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că prevederile de lege criticate sunt neconstituționale, deoarece avocatul este exclus din categoria subiectelor de drept vizate de Legea nr. 182/2002. Astfel, are loc expunerea avocaților la impardonabile rigori și restrângeri de drepturi ori monitorizări/supravegheri, neconforme cu art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, impuse de procedurile de autorizare, care nu sunt prevăzute de lege. Alineatul nou-introdus [alin. (5) la art. 7 din Legea nr. 182/2002] prevede că judecătorii, procurorii și magistrații-asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție vor avea acces la informații clasificate în baza unui regulament elaborat de Consiliul Superior al Magistraturii și avizat de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat. Avocatul este exclus, de asemenea, deși putea figura măcar lângă magistratul-asistent. 6. De asemenea, în cadrul procesual, formularea actuală deficitară a art. 298 din Codul de procedură civilă reprezintă un alt obstacol în realizarea dreptului la un proces echitabil, prin înzestrarea oricărei instituții a puterii executive, adică a emitentului unui document, cu posibilitatea unui refuz care îl plasează deasupra dispozițiilor puterii judiciare, deasupra legii și a câmpului de protecție a drepturilor fundamentale, instituit prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.7. Legea nr. 182/2002, modificată recent, nu prevede un mecanism eficient care să asigure un control efectiv al clasificării abuzive a unui document de către emitent. Pentru situațiile extreme, aceste proceduri precar instituite prin norme infralegale, care limitează accesul avocaților într-o cauză la toate piesele dosarului, sunt neconstituționale din perspectiva dispozițiilor art. 24 și art. 21 din Constituție, încalcă exigențele instituite de art. 6 din Convenție și consacrate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil. Se încalcă astfel și art. 20 din Constituție. 8. Chiar dacă există situații în care, din cauza vreunui posibil efect dăunător pe care l-ar putea avea publicitatea anumitor informații, fie pentru stat, fie pentru instituțiile sau autoritățile acestuia sau chiar pentru persoane juridice de drept privat, s-ar impune ca unele dintre acestea să fie ținute secrete și astfel accesul la conținutul unor asemenea informații să fie limitat, să fie permis doar unui grup restrâns de persoane și numai în măsura necesității de a cunoaște, totuși, această posibilitate excepțională de limitare nu poate fi transformată într-o practică regulată, ordinară, care generează încălcarea unor drepturi fundamentale, transformându-se protecția unor informații sensibile, într-o societate democratică, tocmai în contrariul său, specific unei societăți nedemocratice, totalitare, cu informații și proceduri secrete, incompatibile cu statul de drept.9. De asemenea, autoarea excepției consideră că trebuia să existe un mecanism intern care să nu îngrădească accesul avocatului la toate piesele dosarului, să respecte dreptul la un proces echitabil. Lipsa unei reglementări adecvate standardelor în materie și reglementarea defectuoasă (neclară, abuzivă) atrag inclusiv răspunderea statului și a autorităților sale (a se vedea Hotărârea din 9 octombrie 2003, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Aćimović împotriva Croației).10. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, apreciindu-se că restricțiile aduse exercitării dreptului la informare, dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil ca urmare a condiționării accesului avocatului părții la documentele clasificate secret de serviciu depuse ca probe în dosar de obținerea unei autorizații prealabile se încadrează în ipotezele prevăzute de art. 53 din Constituție, în care este posibilă restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, așa cum s-a stabilit deja în jurisprudența Curții Constituționale. Relevant în acest sens este, cu titlul de exemplu, considerentul 60 al Deciziei Curții Constituționale nr. 21 din 18 ianuarie 2018.11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.12. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă, în esență, aspecte din jurisprudența Curții Constituționale, spre exemplu, Decizia nr. 21 din 18 ianuarie 2018, Decizia nr. 456 din 8 mai 2012, Decizia nr. 1.440 din 4 noiembrie 2010, Decizia nr. 741 din 20 septembrie 2012, Decizia nr. 1.335 din 9 decembrie 2008, Decizia nr. 1.120 din 16 octombrie 2008, Decizia nr. 751 din 20 septembrie 2012, Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994. Cu privire la dispozițiile art. 298 din Codul de procedură civilă invocă aspecte din literatura de specialitate [M. Fodor, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat, vol. I, Editura Universul Juridic, București, 2013, pg. 944] și reține că, potrivit acestui text de lege, la cererea uneia din părți sau din oficiu, instanța va lua măsuri pentru aducerea înscrisului în termenul fixat în acest scop, punând în vedere conducătorului autorității sau instituției publice, în posesia căreia se află înscrisul, măsurile ce se pot dispune în caz de neconformare. De vreme ce legiuitorul nu se referă la faptul citării reprezentantului autorității sau instituției publice, înseamnă că înscrisul probatoriu va fi comunicat instanței prin poștă sau prin curier, interpretare dedusă din sintagma „pentru aducerea lui“, folosită în alin. (1) al textului de lege. De altfel, alin. (2) al textului de lege se referă expres la „trimiterea înscrisului“. Totodată, în cazurile expres prevăzute în alin. (2) al textului, autoritatea sau instituția publică deținătoare este în drept să refuze transmiterea înscrisului, soluție justificată de vreme ce informațiile referitoare la apărarea națională, siguranța publică sau relațiile diplomatice sunt protejate de lege. Totuși, extrase parțiale vor putea fi trimise, dacă niciunul dintre motivele menționate nu se opune. În fine, teza a treia a alin. (2) conține o normă de trimitere la art. 252 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care se aplică în mod corespunzător. Potrivit acestui din urmă articol, dispozițiile normative cuprinse în documentele clasificate pot fi dovedite și consultate numai în condițiile prevăzute de lege. 13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.15. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 7 și art. 31 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 298 din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015. Referitor la dispozițiile art. 298 din Codul de procedură civilă, din examinarea considerentelor încheierii de sesizare și a notelor scrise ale autoarei excepției, Curtea observă că, în realitate, criticile de neconstituționalitate vizează art. 298 alin. (2) din Codul de procedură civilă, urmând a fi reținute ca obiect al excepției aceste prevederi de lege. 16. Prevederile art. 7 și art. 31 din Legea nr. 182/2002 au următorul cuprins:– Art. 7:(1) Persoanele care vor avea acces la informații clasificate secrete de stat vor fi verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea și profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informații.(2) Pentru candidații la funcții publice ce implică lucrul cu asemenea informații, precum și competența de a autoriza accesul la astfel de informații, verificarea este anterioară numirii în acele funcții și se solicită obligatoriu de autoritatea de învestire.(3) Procedurile de verificare sunt cele obligatorii pentru persoanele care lucrează în cadrul Autorității Naționale de Securitate, care gestionează informații NATO, potrivit echivalențelor nivelurilor de secretizare prevăzute prin prezenta lege.(4) Accesul la informații clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, potrivit art. 15 lit. d) și e), este garantat, sub condiția validării alegerii sau numirii și a depunerii jurământului, pentru următoarele categorii de persoane:a) Președintele României;b) prim-ministru;c) miniștri;d) deputați;e) senatori;f) judecători;g) procurori;h) magistrați-asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, în concordanță cu atribuțiile specifice, sunt îndreptățiți să aibă acces la informațiile clasificate fără îndeplinirea procedurilor prevăzute la alin. (1)-(3), respectiv la art. 28, în baza unor proceduri interne ale instituțiilor din care aceștia fac parte, avizate de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, după ce au luat cunoștință de responsabilitățile ce le revin privind protecția informațiilor clasificate și au semnat angajamentul scris de păstrare a secretului prevăzut la art. 36 alin. (3).(5) Pentru judecători, procurori și magistrații-asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, procedura internă prevăzută la alin. (4) se stabilește prin regulament elaborat de Consiliul Superior al Magistraturii și avizat de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat.“;– Art. 31:(1) Informațiile secrete de serviciu se stabilesc de conducătorul persoanei juridice, pe baza normelor prevăzute prin hotărâre a Guvernului.(2) Informațiile prevăzute la alin. (1) vor purta pe fiecare pagină și mențiunea «personal», când sunt destinate strict unor persoane anume determinate.(3) Dispozițiile art. 28 se aplică în mod corespunzător în domeniul informațiilor secrete de serviciu.(4) Neglijența în păstrarea informațiilor secrete de serviciu atrage, potrivit legii penale, răspunderea persoanelor vinovate.“Prevederile art. 298 alin. (2) din Codul de procedură civilă au următorul cuprins: „(2) Autoritatea sau instituția publică deținătoare este în drept să refuze trimiterea înscrisului când acesta se referă la apărarea națională, siguranța publică sau relațiile diplomatice. Extrase parțiale vor putea fi trimise dacă niciunul dintre aceste motive nu se opune. Dispozițiile art. 252 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.“17. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 31 privind dreptul la informație și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.18. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 și art. 31 din Legea nr. 182/2002, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a mai analizat critici de neconstituționalitate similare susținute, în esență, din perspectiva îngrădirii accesului nelimitat și necondiționat al avocatului/părții la documentele clasificate folosite ca mijloace de probă într-un litigiu (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 199 din 24 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 640 din 30 iunie 2021, Decizia nr. 1.120 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 27 noiembrie 2008, Decizia nr. 751 din 20 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 22 noiembrie 2012).19. Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 alin. (1)-(3) și ale art. 24 din Constituție, Curtea a reținut că dispozițiile de lege criticate cuprinse în Legea nr. 182/2002 nu exclud accesul avocaților la informațiile clasificate ce constituie secret de stat și, respectiv, secret de serviciu, acest acces fiind asigurat în condițiile Legii nr. 182/2002 și ale Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002. În acest sens, legea analizată prevede, la art. 28 alin. (1), că accesul la informațiile secrete de stat este permis numai în baza unei autorizații scrise, eliberate de conducătorul persoanei juridice care deține astfel de informații, după notificarea prealabilă la Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, dispoziții care se aplică, în mod corespunzător, potrivit art. 31 alin. (3) din aceeași lege, în domeniul informațiilor secrete de serviciu. La rândul lor, Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, prevăd, la art. 33, că accesul la informații clasificate este permis cu respectarea principiului necesității de a cunoaște numai persoanelor care dețin certificat de securitate sau autorizație de acces, valabile pentru nivelul de secretizare al informațiilor necesare îndeplinirii atribuțiilor de serviciu. Ambele acte normative antereferite reglementează norme procedurale de acces la cele două categorii de informații. Or, toate aceste dispoziții legale constituie mijloace de acces ce garantează diferitelor categorii profesionale, prin urmare și avocaților, accesul la toate informațiile de care au nevoie pentru a-și exercita rolul legal în cadrul procesului penal, inclusiv la cele reglementate prin textul criticat, constituind, astfel, garanții ale dreptului la apărare, ale accesului la justiție și ale dreptului la un proces echitabil.20. Așadar, reglementarea strictă a accesului la informațiile clasificate, inclusiv sub aspectul stabilirii unor condiții pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care vor avea acces la astfel de informații, nu are ca efect blocarea efectivă și absolută a accesului la informații esențiale pentru soluționarea cauzei, ci creează tocmai cadrul normativ în care două interese aflate în conflict - interesul particular bazat pe dreptul fundamental la apărare, respectiv interesul general al societății, bazat pe nevoia de apărare a securității naționale - coexistă într-un just echilibru, care dă satisfacție ambelor interese legitime, astfel că niciunul dintre ele nu este afectat în substanța sa. În consecință, nu se poate susține încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil.21. Curtea a mai constatat că „soluția contrară, constând în accesul la informațiile clasificate ce constituie secret de stat și, respectiv, secret de serviciu al avocaților, în condițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 182/2002, ar determina crearea unei breșe în sistemul național de protecție a informațiilor clasificate“. Un raționament juridic similar a fost realizat de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1.335 din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 15 ianuarie 2009, prin care instanța de contencios constituțional a reținut că, „din rațiuni ce țin de oportunitate, nu toți angajații unei instituții trebuie să obțină certificate de securitate“. 22. Curtea a mai reținut că este firesc ca Legea nr. 182/2002, având ca obiect de reglementare protecția informațiilor clasificate, să conțină reguli specifice cu privire la accesul la astfel de informații al anumitor persoane care au calitatea de părți într-un proces, respectiv cu condiția obținerii certificatului de securitate, fiind necesar a fi îndeplinite, în prealabil, cerințele și procedura specifică de obținere a acestuia, prevăzute de aceeași lege. Însăși Constituția prevede, potrivit art. 53 alin. (1), posibilitatea restrângerii exercițiului unor drepturi - inclusiv a garanțiilor aferente unui proces echitabil - pentru rațiuni legate de apărarea securității naționale. Reglementarea mai strictă a accesului la informațiile clasificate ca fiind secrete de stat, prin stabilirea unor condiții pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care vor avea acces la astfel de informați, precum și a unor proceduri de verificare, control și coordonare a accesului la aceste informații, reprezintă o măsură necesară în vederea asigurării protecției informațiilor clasificate, în acord cu dispozițiile constituționale ce vizează apărarea securității naționale (Decizia nr. 1.120 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 27 noiembrie 2008, Decizia nr. 1.335 din 9 decembrie 2008, precitată).23. De asemenea, Curtea a reținut că prevederile referitoare la persoanele ce urmează să aibă acces la informațiile clasificate sau protecția acestor informații prin măsuri procedurale nu reprezintă impedimente de natură să afecteze drepturile și libertățile constituționale, fiind în deplin acord cu normele din Legea fundamentală (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 751 din 20 septembrie 2012, precitată).24. Având în vedere toate aceste considerente, Curtea a constatat netemeinicia criticilor de neconstituționalitate care vizează accesul la informațiile clasificate condiționat de îndeplinirea cerinței unei forme de autorizare prealabilă.25. Distinct, Curtea reține că includerea avocaților sub incidența art. 7 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 nu intră în competența Curții Constituționale, care nu poate îndeplini rolul de legiuitor pozitiv, având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora instanța de contencios constituțional se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.26. În ceea ce privește susținerile referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 31 din Constituție, Curtea reiterează considerentele reținute prin Decizia nr. 21 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 23 februarie 2018, prin care a statuat că accesul liber la informație nu este un drept absolut. Acesta poate suferi anumite limitări în condițiile prevăzute de Constituție și de lege. Astfel, art. 31 alin. (3) din Constituție statuează că „Dreptul la informație nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecție a tinerilor sau securitatea națională“, iar art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale menționează că „exercitarea libertății de opinie și a libertății de a primi sau comunica informații ori idei poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni, care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății, a moralei, a reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești“. Așadar, există situații în care publicitatea anumitor informații poate avea/produce consecințe negative asupra intereselor statului, a instituțiilor sau autorităților acestuia sau chiar a persoanelor juridice de drept privat, astfel că se impune păstrarea acestora într-un regim secret/clasificat, accesul la conținutul unor asemenea informații fiind permis, în condițiile legii, doar unei categorii restrânse de persoane și numai în măsura necesității de a cunoaște. Potrivit Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, accesul la informațiile clasificate este permis numai în cazurile, în condițiile și prin respectarea procedurilor prevăzute de lege.27. Având în vedere considerentele reținute în jurisprudența instanței de contencios constituțional evocată anterior, Curtea constată că soluțiile legislative cuprinse în dispozițiile legale criticate se integrează cadrului normativ de protecție a informațiilor clasificate, înscriindu-se în marja de apreciere pe care statul o are în reglementarea acestei materii, fără a încălca normele constituționale invocate. 28. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care prevede posibilitatea autorității sau a instituției publice deținătoare de a refuza prezentarea unui înscris privitor la o cauză, în situația în care acesta se referă la apărarea națională, siguranța publică sau relațiile diplomatice, Curtea reține că, în cauza în care a fost invocată excepția, aceste prevederi de lege nu îndeplinesc condiția de admisibilitate privind legătura cu soluționarea cauzei, prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Astfel cum rezultă din considerentele Încheierii de sesizare din 20 ianuarie 2020, prin care Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională, „La solicitarea instanței, documentele respective (clasificate s.n.) au fost depuse la Compartimentul de informații clasificate, accesul la acestea fiind permis în condițiile Legii nr. 182/2002, respectiv membrilor completului de judecată, iar părților ori reprezentanților lor numai în baza unei autorizații de acces eliberate conform legii.“ În consecință, reținând că dispozițiile art. 298 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu au fost aplicate în cauza dedusă judecății instanței ad quo, rezultă că invocarea excepției relevă mai degrabă un caracter abstract și nu un interes direct, născut și actual, de natură a produce un efect concret asupra desfășurării procesului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 198 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009).29. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, „legătura cu soluționarea cauzei“, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun aceste dispoziții legale, în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014). Prin urmare, condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, precitată, Decizia nr. 244 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 20 iulie 2018, Decizia nr. 247 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 29 iulie 2018, sau Decizia nr. 295 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 7 august 2018).30. Curtea a mai precizat că, „în cadrul procesului judiciar, excepția de neconstituționalitate se înscrie în rândul excepțiilor de procedură prin care se urmărește împiedicarea unei judecăți care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională. Constatarea neconstituționalității unui text de lege ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate trebuie să profite autorilor acesteia și nu poate constitui doar un instrument de drept abstract. [...] Neconstituționalitatea unei dispoziții legale nu are numai o funcție de prevenție, ci și una de reparație, întrucât ea vizează în primul rând situația concretă a cetățeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, și Decizia nr. 230 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 5 iulie 2019).31. Astfel fiind, întrucât dispozițiile art. 298 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu îndeplinesc condiția legăturii cu soluționarea cauzei, sub aspectul pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, din perspectiva efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate, rezultă că, potrivit art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții de lege este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare. 32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ioana Sfîrâială în Dosarul nr. 9.413/3/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 7 și art. 31 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate sunt constituționale în raport cu criticile formulate.2. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de aceeași autoare în același dosar al aceleiași instanțe judecătorești. Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 7 decembrie 2021.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Simina Popescu-Marin
    ----