DECIZIA nr. 79 din 18 noiembrie 2021referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 96 din 31 ianuarie 2022
Dosar nr. 2.474/1/2021
Pe rol se află pronunțarea în Dosarul nr. 2.474/1/2021, având ca obiect sesizarea formulată de către Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori prin care, în baza art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală, raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă aplicarea beneficiului dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 față de inculpatul care are calitatea de denunțător într-o cauză penală este condiționată de continuarea urmăririi penale in personam, de punerea în mișcare a acțiunii penale sau dacă este suficientă începerea urmăririi penale in rem în cauza în care acesta are calitatea de martor denunțătorDezbaterile au avut loc în ședința din data de 4 noiembrie 2021, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit termen pentru pronunțare la data de 18 noiembrie 2021, când, în aceeași compunere, a decis următoarele:
ÎNALTA CURTE,asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:I. Titularul și obiectul sesizăriiPrin Încheierea de ședință din 7 iulie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 5.773/63/2018, ce are ca obiect apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, partea civilă M.R.C. și inculpata G.P.C. împotriva Sentinței penale nr. 33 din 25 ianuarie 2021, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 5.773/63/2018, Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:Dacă aplicarea beneficiului dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 față de inculpatul care are calitatea de denunțător într-o cauză penală este condiționată de continuarea urmăririi penale in personam, de punerea în mișcare a acțiunii penale sau dacă este suficientă începerea urmăririi penale in rem în cauza în care acesta are calitatea de martor denunțător.II. Expunerea succintă a cauzei Prin Sentința penală nr. 33 din data de 25 ianuarie 2021, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 5.773/63/2018, în baza art. 32 din Codul penal, raportat la art. 188 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) din Codul penal, raportat la art. 76 alin. (1) din Codul penal și art. 67 alin. (2) din Codul penal, a fost condamnată inculpata G.P.C. la pedeapsa principală de 3 ani și 4 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. h) din Codul penal, pe o durată de 2 ani. În baza art. 65 din Codul penal au fost interzise inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. h) din Codul penal, pe toată durata executării pedepsei principale.Pentru a pronunța această sentință, în esență, tribunalul a reținut că, în noaptea de 10/11.03.2017, inculpata G.P.C. i-a aplicat victimei o lovitură cu o halbă de bere spartă, în zona gâtului, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 25 de zile de îngrijiri medicale. În baza lucrărilor din dosar, tribunalul a reținut că fapta există și a fost săvârșită de inculpată cu forma de vinovăție prevăzută de lege, iar la individualizarea pedepsei a aplicat circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) din Codul penal, dispunând condamnarea la pedeapsa principală de 3 ani și 4 luni închisoare.Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, partea civilă M.R.C. și inculpata G.P.C., hotărârea fiind criticată atât sub aspectul laturii penale, cât și al laturii civile. La termenul din data de 16 iunie 2021, inculpata, prin avocat ales, a invocat faptul că a formulat denunț prin fax la data de 15 aprilie 2021, înregistrat la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial (S.T.) Cluj, pentru a beneficia de clauza de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată (reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă ca urmare a formulării unui denunț). DIICOT - S.T. Cluj a confirmat faptul că inculpata G.P.C. are calitatea de denunțător în Dosarul nr. 140 D/P/2021, ce se află în faza de urmărire penală, fără a se fi dispus însă efectuarea urmăririi penale față de vreo persoană. III. Punctul de vedere al completului ce a dispus sesizareaInstanța de trimitere a considerat îndeplinite toate cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.Completul de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile a apreciat că aplicarea beneficiului prevăzut de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, este condiționat cel puțin de continuarea urmăririi penale in personam, nefiind suficientă începerea urmăririi penale in rem în cauza în care s-a formulat denunțul. Instituția reglementată de norma supusă interpretării este condiționată de îndeplinirea cumulativă a unor cerințe referitoare la: calitatea persoanei care o invocă, conduita procesuală pe care trebuie să o adopte aceasta și stadiul cauzei în care se urmărește producerea efectelor atenuante de pedeapsă.Categoria cerințelor ce țin de conduita beneficiarului efectelor cauzei legale de reducere a pedepsei subsumează, pe de o parte, formularea unui denunț împotriva altor persoane și, pe de altă parte, facilitarea identificării și tragerii la răspundere penală a persoanelor denunțate. Cerințele au caracter cumulativ, simplul denunț formulat de persoana prevăzută la art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, neurmat de o atitudine activă de facilitare a identificării persoanelor denunțate și tragerii lor la răspundere penală, fiind insuficient pentru valorificarea beneficiului consacrat de art. 19 din aceeași lege (a se vedea în acest sens Decizia nr. 3/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală).Prin urmare, pentru infractorul devenit denunțător, textul presupune obligația de a dezvălui, înainte sau în timpul urmăririi penale sau al judecății, săvârșirea unei infracțiuni de către o altă persoană și de a ușura obligația organului de urmărire penală de a descoperi, la timp și în mod complet, faptele ce constituie infracțiuni, înlesnind astfel activitatea de tragere la răspundere penală.Pentru organul de urmărire penală aceeași sintagmă „denunță și facilitează tragerea la răspundere penală“ presupune obligația de a examina și verifica datele și informațiile denunțului și, atunci când se constată că acesta îndeplinește condițiile prevăzute de lege și nu există vreunul dintre cazurile care împiedică exercitarea acțiunii penale, prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, a dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă, conform art. 305 alin. (1) din Codul de procedură penală.Trebuie decelat momentul la care se poate aprecia că denunțul formulat de inculpat a fost efectiv util organelor de urmărire penală pentru descoperirea și investigarea unor infracțiuni, respectiv dacă acesta a furnizat informații sau date cu caracter determinant pentru aflarea adevărului, astfel încât partea să poată beneficia de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată.În actuala reglementare, începerea urmăririi penale, conform art. 305 din Codul de procedură penală, are un caracter cvasiautomat în acele situații în care actul de sesizare (în ipoteza analizată denunț) îndeplinește toate condițiile legale, de formă și de fond, fără a avea relevanță dacă faptele denunțate au sau nu corespondent în realitate. Astfel, conform art. 390 din Codul de procedură penală, din punct de vedere formal, denunțul trebuie să cuprindă datele prevăzute de art. 289 alin. (2) și (4) din Codul de procedură penală, respectiv numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea și domiciliul petiționarului, dacă acesta este persoană fizică, descrierea faptei care formează obiectul denunțului, indicarea făptuitorului și a mijloacelor de probă, dacă sunt cunoscute, precum și semnătura denunțătorului sau a mandatarului acestuia, iar în situația în care actul de sesizare îndeplinește toate condițiile legale de admisibilitate mai sus citate, iar din cuprinsul acestuia nu rezultă că ar fi incident vreunul din cazurile de împiedicare a exercitării acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, organul de urmărire penală este obligat să dispună începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârșită (art. 305 coroborat cu art. 294 din Codul de procedură penală).Pornind de la expunerea de motive a Legii nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, rațiunea cauzei de reducere a limitelor pedepsei este aceea de a institui un instrument eficient pentru combaterea infracțiunilor, prin transmiterea informațiilor relevante către organele judiciare de către persoana ce le deține, care să conducă către bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală in rem - art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală. Dacă s-ar admite că simpla începere a urmăririi penale in rem este suficientă pentru a se recunoaște beneficiul cauzei de reducere a pedepsei, instanțele nu ar avea posibilitatea să verifice cea de-a doua condiție cumulativă impusă de norma legală, respectiv atitudinea activă de sprijinire a activității organelor de urmărire penală, adică dacă inculpatul denunțător facilitează efectiv activitatea de stabilire a faptelor și de identificare a autorilor, colaborând cu organele de anchetă. IV. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizăriiPrin lucrarea transmisă s-a opinat în sensul că pentru aplicarea beneficiului dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, față de inculpatul care are calitatea de denunțător într-o cauză penală este necesar să se fi dispus continuarea urmăririi penale față de o persoană, cu respectarea condiției ca denunțul și contribuția sa ulterioară să fie determinante pentru stabilirea adevărului judiciar în cauza respectivă.În susținerea acestei opinii juridice s-a arătat că, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 682/2002 privind protecția martorilor, introducerea cauzei de reducere a pedepsei, prevăzută de art. 19 din actul normativ menționat, a avut ca scop crearea unui instrument eficient pentru combaterea infracțiunilor grave, prin determinarea persoanelor care dețin informații decisive cu privire la săvârșirea unor astfel de infracțiuni să le furnizeze organelor judiciare.Beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege se acordă doar celui care a săvârșit o infracțiune, indiferent de gravitatea sa, și care, înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății, denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a unor persoane care au săvârșit o infracțiune gravă.Întrebarea formulată de instanța de sesizare are ca scop lămurirea momentului procesual de la care se poate aprecia că denunțul a fost util organelor de urmărire penală, conducând la descoperirea și investigarea unor infracțiuni grave, respectiv de la începerea urmăririi penale in rem, continuarea urmăririi penale in personam sau punerea în mișcare a acțiunii penale.Începerea urmăririi penale in rem are loc imediat după primirea sesizării, în situația în care aceasta îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege, iar efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o persoană se dispune după ce, din probele administrate în cadrul urmăririi penale in rem, a rezultat o bănuială rezonabilă că acea persoană a săvârșit fapta care face obiectul respectivei cauze.Ulterior, când se constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există vreunul din cazurile de împiedicare prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, procurorul dispune punerea în mișcare a acțiunii penale.În raport cu aceste considerații, reprezentantul Ministerului Public a considerat că, pentru reținerea beneficiului prevăzut de art. 19 din Legea nr. 682/2002, este necesar să se fi dispus cel puțin efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o persoană, având în vedere că la acel moment probatoriul administrat conduce la concluzia existenței unei bănuieli rezonabile cu privire la vinovăție, nefiind obligatoriu să se fi pus în mișcare acțiunea penală.Simpla începere a urmăririi penale cu privire la faptă nu este în măsură să releve că persoana care a solicitat aplicarea cauzei de reducere a pedepsei, prin denunțul și contribuția sa ulterioară, a ajutat sau a facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală a unei persoane care a săvârșit o infracțiune gravă.În ceea ce privește celelalte două momente procesuale, standardele de probatoriu sunt foarte apropiate, ambele impunând existența unor probe cu privire la vinovăția făptuitorului.Spre deosebire de efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspect, unde măsura este impusă de lege imediat ce din cuprinsul actelor rezultă acea bănuială rezonabilă cu privire la săvârșirea faptei de către o anumită persoană, în scopul asigurării dreptului acesteia la apărare, în cazul măsurii punerii în mișcare a acțiunii penale o astfel de condiție nu este prevăzută de legiuitor.În atare situație, dacă s-ar avea în vedere momentul punerii în mișcare a acțiunii penale ca element obligatoriu pentru analizarea aplicabilității prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, s-ar putea ajunge ca reținerea acestui beneficiu să fie condiționată de strategia procurorului cu privire la modul de conducere a urmăririi penale în cauza în care a fost formulat denunțul, și nu de contribuția efectivă a persoanei care l-a formulat.În concluzie, caracterul determinant pentru aflarea adevărului al contribuției denunțătorului trebuie să rezulte din probele administrate în cauză, probe care trebuie să conducă cel puțin la o „bănuială rezonabilă“ că o altă persoană a săvârșit infracțiunea gravă care face obiectul cercetării, fiind astfel necesar să se fi dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de acea persoană.V. Examenul jurisprudenței în materieV.1. Jurisprudența relevantă a Înaltei Curți de Casație și JustițieV.1.1. Din perspectiva hotărârilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare și care prezintă semnificație sub aspectul chestiunii ce formează obiectul întrebării prealabile, au fost identificate două decizii pronunțate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.• Decizia nr. 3/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 13 aprilie 2018, prin care s-a stabilit că „Efectele cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor se produc exclusiv în cauza penală determinată, având ca obiect una sau mai multe infracțiuni comise de persoana care, înaintea sau pe parcursul urmăririi penale ori al judecății acelei cauze, a denunțat și facilitat tragerea la răspundere penală a participanților la săvârșirea unor infracțiuni grave; autorul denunțului nu poate beneficia de reducerea la jumătate a limitelor speciale de pedeapsă în cauze penale distincte, chiar dacă au ca obiect infracțiuni concurente comise de acesta.“ În considerentele acestei decizii s-a arătat că „(...) Instituția reglementată de norma supusă interpretării are natura juridică a unei cauze legale speciale de reducere a pedepsei, cu caracter personal, a cărei aplicabilitate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a unor cerințe referitoare la: calitatea persoanei care o invocă, conduita procesuală pe care trebuie să o adopte aceasta și stadiul cauzei în care se urmărește producerea efectelor atenuante de pedeapsă. Categoria cerințelor ce țin de conduita beneficiarului efectelor cauzei legale de reducere a pedepsei subsumează, pe de o parte, formularea, de către martorul participant la o infracțiune, a unui denunț împotriva altor persoane care au săvârșit infracțiuni grave și, pe de altă parte, facilitarea, de către același martor denunțător, a identificării și tragerii la răspundere penală a persoanelor denunțate. Ambele cerințe au caracter cumulativ, simplul denunț formulat de persoana prevăzută la art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, neurmat de o atitudine activă de facilitare a identificării persoanelor denunțate și tragerii lor la răspundere penală, fiind insuficient pentru valorificarea beneficiului consacrat de art. 19 din Legea privind protecția martorilor, republicată. (…)“• Decizia nr. 4/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 2 aprilie 2020, prin care s-a stabilit că „Dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, nu reprezintă o cauză de micșorare a pedepsei în sensul art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală“.V.1.2. În ceea ce privește deciziile de speță, în urma examenului de jurisprudență la nivelul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost identificate decizii prin care a fost analizată problema de drept ce formează obiectul prezenței sesizări, respectiv:• Decizia nr. 158/A din 13 aprilie 2016 a Secției penaleÎnalta Curte de Casație și Justiție a reținut ca fiind întemeiată solicitarea vizând aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, cu consecința reducerii cuantumului pedepselor aplicate.Din adresa Parchetului de pe lângă Tribunalul București a rezultat că denunțul formulat de inculpatul A. în data de 9 octombrie 2015 a fost valorificat sub aspect probator, în Dosarul nr. X/P/2014, în care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul I.La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Adresa din data de 3 februarie 2016, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a comunicat că, în data de 9 octombrie 2015, A. a formulat un denunț împotriva inculpaților I., J. și K., înregistrat la nr. X/P/2015 și conexat la data de 16 octombrie 2015 la Dosarul nr. X/P/2014, acesta urmând a fi valorificat sub aspect probator în Dosarul nr. X/P/2014.Instanța a reținut că inculpatul a denunțat persoane ce au comis infracțiuni de evaziune fiscală și spălare a banilor și a facilitat tragerea la răspundere penală a acestora.În contextul în care pentru aplicarea beneficiului acordat de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 nu este necesar să se fi întocmit rechizitoriu, fiind suficient ca denunțul să conțină datele necesare care să fi determinat începerea urmăririi penale de către procuror, s-a procedat la reducerea pedepselor aplicate inculpatului, proporțional cu reducerea la jumătate a limitelor speciale.• Decizia nr. 341/A din 31 octombrie 2019 a Secției penaleInstituția reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2002 are natura juridică a unei cauze legale speciale de reducere a pedepsei, cu caracter personal, însă recunoașterea efectelor acestei cauze de atenuare reclamă intervenirea unei atitudini active a martorului, concretizată atât în denunțarea, cât și în facilitarea tragerii la răspundere penală a altor persoane, cel mai târziu până la data judecării definitive a cauzei având ca obiect infracțiunea comisă de către martorul însuși.Instanța a reținut că din economia textului de lege rezultă că, pentru ca acesta să fie incident, este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiții, respectiv formularea unui denunț și facilitarea organelor de urmărire penală pentru identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni grave. Așadar, un denunț în urma căruia nu s-au realizat identificarea și tragerea la răspundere penală a unei persoane nu este apt a produce efectele juridice prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002.Cu privire la apelantul B., Înalta Curte a constatat că a formulat un denunț înregistrat la unitatea de parchet sub numărul X/P/2016, ce a fost trimis spre instrumentare la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Brașov (BCCO - Brașov), iar prin Ordonanța din data de 15 februarie 2016 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, și spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, însă, întrucât până la momentul judecării cauzei în fond nu au fost identificate suficiente probe care să conducă la efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o anumită persoană, prima instanță nu a aplicat dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.Conform Adresei nr. X/2016 din 23 octombrie 2018 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov (depusă la data de 29 noiembrie 2019, odată cu motivele de apel), prin Ordonanța nr. X/P/2016 din data de 5 septembrie 2018, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul LLL. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, dosarul fiind în continuare în lucru la BCCO - Brașov.Înalta Curte a considerat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002, întrucât nu a intervenit tragerea la răspundere penală a unei persoane, apreciind că punerea în mișcare a acțiunii penale față de persoana denunțată nu echivalează cu tragerea sa la răspundere penală.• Decizia nr. 135/A din 15 aprilie 2019 a Secției penalePrin Adresa din 11 martie 2019, D.I.I.C.O.T. a comunicat instanței faptul că inculpatul a colaborat cu organele de urmărire penală - fiindu-i aplicabile dispozițiile invocate - în sensul că a formulat un denunț penal împotriva unei persoane și a contribuit la prinderea în flagrant în timp ce comercializa droguri de risc. S-a mai precizat că nu era finalizată urmărirea penală, urmând ca în perioada imediat următoare să fie emis rechizitoriul în cauză.Prin urmare, s-a apreciat că inculpatul A., în timpul în care era judecat pentru infracțiunea de corupție, a avut calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002, întrun alt dosar, furnizând informații și date utile în cauză, contribuind la probarea activității infracționale a persoanei cercetate, facilitând astfel tragerea la răspundere penală a acesteia și influențând în mod substanțial desfășurarea urmării penale în acea cauză.În acest context, instanța de apel a aplicat cauza legală de reducere a pedepsei, prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor.• Decizia nr. 220/A din 21 iunie 2019 a Secției penaleDin examinarea înscrisurilor administrate la solicitarea apelantului inculpat s-a constatat că sunt îndeplinite toate cerințele prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, pentru a se reține în beneficiul său incidența cauzei legale de reducere a pedepsei.Inculpatul D. formulase un denunț la data de 6.09.2013 (în timpul urmăririi sale penale), cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de trafic de influență, denunț valorificat de organele judiciare și care a condus la identificarea și tragerea la răspundere penală a coinculpatului A., față de care s-a pronunțat Sentința penală nr. 2.731/25.11.2014 a Tribunalului București, Secția I penală. • Decizia nr. 79/A din 29 martie 2018 a Secției penaleDin analiza referatului întocmit de DIICOT a rezultat că inculpatul F., în timpul judecății, a formulat un denunț privind activități infracționale prevăzute de art. 367 din Codul penal și art. 9 din Legea nr. 241/2005, iar pe baza acestui denunț a fost întocmit un dosar penal și s-a dispus începerea urmăririi penale, cercetările fiind în curs la acel moment, concluzionându-se de către procuror că inculpatul ar putea beneficia de prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002.Analizând acest text de lege, instanța de fond a constatat că trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiții esențiale, respectiv formularea unui denunț în timpul urmăririi penale sau al judecății, iar denunțul să aibă ca urmare identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane, care echivalează cu situația emiterii unui rechizitoriu. Instanța de fond a reținut că, deși inculpatul F. a formulat un denunț penal în cursul judecății cauzei, înregistrat la DIICOT, cu privire la săvârșirea unor infracțiuni prevăzute de art. 367 din Codul penal și art. 9 din Legea nr. 241/2005, acesta nu a avut ca rezultat identificarea făptuitorilor și tragerea la răspundere penală a acestora, astfel încât s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții pentru aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.Analizând Decizia nr. 3/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 13 aprilie 2018, și datele dosarului, și instanța de apel a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru ca inculpații să beneficieze de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, întrucât denunțurile formulate nu ar fi condus la identificarea și tragerea la răspundere penală a persoanelor denunțate.• Decizia nr. 129/A din 12 aprilie 2017 a Secției penaleInstanța de apel a constatat că jurisprudența anterioară identifica ipoteze în care denunțătorul putea beneficia de reducerea cu jumătate a limitelor pedepsei în cazul formulării unui denunț doar dacă se ajunsese la trimiterea în judecată a persoanelor denunțate. Deși această ipoteză era întrunită în favoarea inculpatului, instanța de apel a subliniat că această interpretare a art. 19 din Legea nr. 682/2002 restrânge nejustificat sfera aplicării sale.• Decizia nr. 415/A/2016 din 27 octombrie 2016 a Secției penaleÎn ceea ce privește solicitarea inculpatei B. de reținere a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, ca urmare a denunțurilor formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând conținutul adreselor nr. 4.906 din 13 octombrie 2016 (inculpata B. formulase, la 22 iulie 2016, un denunț cu privire la eventuale fapte de corupție săvârșite de un cadru medical, cercetările nefiind finalizate până la acel moment) și nr. 4.906 din 12 octombrie 2016 (inculpata B. formulase, la 21 iulie 2016, un denunț ce avea ca obiect săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 354 din Codul penal, pentru care nu se dispusese începerea urmăririi penale in personam), s-a constatat că este nefondată, în cauză nefiind întrunite, cumulativ, condițiile prevăzute în textul de lege (în același sens, a se vedea Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2.159 din 25 iunie 2014).• Decizia nr. 2.159 din 25 iunie 2014 a Secției penaleÎn ce privește aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, deoarece, potrivit Adresei din data de 20 iunie 2014 emise de Ministerul Public, aflată în dosarul de recurs, a rezultat că în urma denunțului formulat de către inculpatul E.V. a fost constituit Dosarul penal nr. 114/P/2013 și se efectuează cercetări pentru identificarea altor mijloace de probă în vederea stabilirii cu certitudine a situației de fapt, s-a constatat că nu erau îndeplinite cumulativ condițiile pentru a fi aplicabilă cauza legală de reducere a pedepsei.V.2. Jurisprudența relevantă a Curții Constituționale• Decizia relevantă pentru problema de drept analizată este Decizia nr. 67 din 26 februarie 2015 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 18 martie 2015), prin care, ca urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate, s-a constatat că „soluția legislativă reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2002 care exclude de la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, și care nu a comis o infracțiune gravă este neconstituțională“.În argumentarea acestei decizii s-a arătat că „(...) 16. În analiza sa, Curtea constată că în condițiile în care legea reglementează asigurarea protecției și asistenței martorilor a căror viață, integritate corporală sau libertate este amenințată ca urmare a deținerii de către aceștia a unor informații ori date privind săvârșirea unor infracțiuni grave și pe care le-au furnizat organelor judiciare, rațiunea cauzei de reducere a limitelor pedepsei reglementată de norma supusă controlului de constituționalitate este aceea de a institui un instrument eficient pentru combaterea infracțiunilor grave prin determinarea persoanelor care dețin informații decisive în acest sens de a le furniza organelor judiciare. Prin urmare, determinantă și suficientă pentru acordarea beneficului reducerii limitelor pedepsei este acțiunea martorului de a denunța și facilita tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni grave, indiferent de natura și gravitatea faptei penale comise de el însuși.“ (…).• Decizia nr. 852 din 26 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 3 martie 2021, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor.În argumentarea acestei decizii s-a arătat că „(...) ideea de bază a reglementării instituției denunțătorului este aceea că persoana fizică/juridică ce realizează denunțul are cunoștință de săvârșirea unor fapte care pot constitui infracțiune. Mai mult, Curtea a observat că, în totalitatea cazurilor, denunțul este realizat cu scopul de a acuza o persoană de săvârșirea unei infracțiuni. Astfel, Curtea a apreciat că denunțul poate constitui o «mărturie în acuzare», cu consecința dobândirii de către denunțător a calității de martor“ (...). (paragraful 18; a se vedea și Decizia nr. 118 din 2 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 24 mai 2021).V3. Jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor OmuluiNu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.VI. Dispoziții legale incidenteArticolul 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002:În prezenta lege termenii și expresiile de mai jos au următorul înțeles:a) martorul este persoana care se află în una dintre următoarele situații:1. are calitatea de martor, potrivit Codului de procedură penală, și prin declarațiile sale furnizează informații și date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracțiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni; (...)Art. 19:Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.Art. 290 din Codul de procedură penală:(1) Denunțul este încunoștințarea făcută de către o persoană fizică sau juridică despre săvârșirea unei infracțiuni.(2) Denunțul se poate face numai personal, dispozițiile art. 289 alin. (2), (4)-(6) și (8)-(10) aplicându-se în mod corespunzător.VII. Opinia judecătorului-raportorOpinia judecătorului-raportor a fost în sensul admiterii sesizării formulate, urmând a se statua că aplicabilitatea beneficiului dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 față de inculpatul care are calitatea de denunțător într-o cauză penală este condiționată de continuarea urmăririi penale in personam în cauza în care acesta are calitatea de martor denunțător.VIII. Înalta Curte de Casație și JustițieExaminând sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori, prin Încheierea din data de 7 iulie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 5.773/63/2018, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor asupra chestiunii de drept ce se solicită a fi dezlegată, reține următoarele:VIII.1. Cu privire la admisibilitatea sesizăriiÎn conformitate cu dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.Ca urmare, admisibilitatea sesizării formulate în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor cerințe:– instanța care a formulat întrebarea, din categoria instanțelor anterior enumerate, să fie învestită cu soluționarea cauzei în ultimul grad de jurisdicție;– soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării;– problema de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluționare.În speță sunt îndeplinite cumulativ toate cerințele anterior enunțate.Astfel, este îndeplinită condiția privind existența unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanță, Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori fiind învestită, în ultimul grad de jurisdicție, cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, partea civilă M.R.C. și inculpata G.P.C. împotriva Sentinței penale nr. 33 din 25 ianuarie 2021, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 5.773/63/2018.Rezolvarea dată chestiunii de drept expuse în încheierea de sesizare este susceptibilă a avea consecințe juridice directe asupra stabilirii tratamentului sancționator față de inculpat și, implicit, asupra modului de soluționare a fondului cauzei.De asemenea, chestiunea ce formează obiectul întrebării nu a primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs aflat în curs de soluționare.VIII.2. Cu privire la fondul chestiunii de dreptConform expunerii de motive, Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor reprezintă un instrument eficient pentru combaterea infracțiunilor grave, prin determinarea persoanelor care dețin informații sau date cu caracter determinant referitoare la săvârșirea unor infracțiuni să le furnizeze organelor judiciare, contribuind astfel la aflarea adevărului în acest tip de cauze, iar dispozițiile art. 19 se constituie într-un mecanism eficient scopului urmărit. În considerentele Deciziei nr. 3/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 13 aprilie 2018, s-a arătat că „(...) Instituția reglementată de norma supusă interpretării (art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată) are natura juridică a unei cauze legale speciale de reducere a pedepsei, cu caracter personal, a cărei aplicabilitate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a unor cerințe referitoare la: calitatea persoanei care o invocă, conduita procesuală pe care trebuie să o adopte aceasta și stadiul cauzei în care se urmărește producerea efectelor atenuante de pedeapsă. (…) Categoria cerințelor ce țin de conduita beneficiarului efectelor cauzei legale de reducere a pedepsei subsumează, pe de o parte, formularea, de către martorul participant la o infracțiune, a unui denunț împotriva altor persoane care au săvârșit infracțiuni grave și, pe de altă parte, facilitarea, de către același martor denunțător, a identificării și tragerii la răspundere penală a persoanelor denunțate. Ambele cerințe au caracter cumulativ, simplul denunț formulat de persoana prevăzută la art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, neurmat de o atitudine activă de facilitare a identificării persoanelor denunțate și tragerii lor la răspundere penală, fiind insuficient pentru valorificarea beneficiului consacrat de art. 19 din Legea privind protecția martorilor, republicată. (…)“Considerentele avute în vedere de instanța de sesizare reflectă o abordare de principiu a problematicii în discuție, solicitându-se exclusiv evaluarea condiției referitoare la conduita beneficiarului efectelor cauzei legale de reducere a pedepsei sub aspectul facilitării, de către același martor denunțător, a identificării și tragerii la răspundere penală a persoanelor denunțate.Sintagma „facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane“, din cuprinsul normei evaluate are sensul de înlesnește, favorizează, ușurează demersul organului judiciar, fără însă a translata sarcina probei acțiunii penale de la acesta la denunțător. Potrivit art. 290 alin. (1) și (2) și art. 289 alin. (2) din Codul de procedură penală, denunțul este încunoștințarea despre săvârșirea unei infracțiuni, ce trebuie să cuprindă descrierea faptei care formează obiectul sesizării, precum și indicarea făptuitorului și a mijloacelor de probă, dacă sunt cunoscute.Legiuitorul nu stabilește o obligație de rezultat în sarcina denunțătorului, aceea de a indica probe relevante ori suficiente, părțile au dreptul de a propune organelor judiciare administrarea de probe, însă sarcina probei aparține, în ceea ce privește acțiunea penală, în principal, procurorului.Independent de definiția legală a denunțului sau de sarcina probei în exercitarea acțiunii penale, pentru incidența cauzei legale de reducere a pedepsei, denunțătorul trebuie să justifice, suplimentar, o anumită conduită caracterizată prin cooperare judiciară. Faza procesuală necesară pentru a valida conduita beneficiarului denunțului și a genera incidența cauzei de reducere a pedepsei este începerea urmăririi penale in personam. După acest moment al identificării făptuitorului și atragerii sale în procedura judiciară:– revine organului judiciar obligația legală de a strânge și administra suficiente probe, din perspectivă cantitativă și calitativă (art. 5 și 306 din Codul de procedură penală), pentru a translata cauza în următoarele faze procesuale, punerea în mișcare a acțiunii penale, emiterea actului de sesizare [art. 309 și art. 327 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală];– se pot exercita drepturile procesuale de către făptuitor cu posibilitatea dovedirii unui caz de stopare ori stingere a acțiunii penale în persoana sa (de exemplu, lipsa vinovăției, lipsa autorizației, intervenția prescripției ori a unui caz de nepedepsire), ori poate interveni un astfel de caz independent de voința acestuia (de exemplu, cauza de deces, act de clemență).Translatarea momentului către începerea urmăririi penale in rem ar presupune că orice denunț ce a generat începerea urmăririi penale față de faptă este apt a atrage aplicarea cauzei legale de reducere a pedepsei. Această interpretare neagă condiția subsecventă referitoare la conduita beneficiarului cauzei legale referitoare la facilitarea identificării și tragerii la răspundere penală a altor persoane.Tragerea la răspundere penală este un concept ce nu poate fi definit ori înțeles decât în condițiile existenței făptuitorului și participării sale în procesul penal. Ca urmare, sintagma „facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală“ implică o procedură desfășurată față de făptuitor.Sintagma analizată leagă particulele componente prin conjuncția copulativă „și“, astfel că interpretarea gramaticală conduce la aceeași concluzie a necesității unei proceduri desfășurate față de făptuitor, nefiind suficientă doar identificarea sa. Începerea urmării penale in personam este momentul procesual ce atestă identificarea făptuitorului și atragerea în procesul penal în scopul stabilirii răspunderii penale. Stabilirea unui unic și cert moment procesual al urmăririi penale (în cercetarea declanșată prin denunț) asigură egalitatea în fața legii și predictibilitatea actului de justiție în situația aplicării normei evaluate, lăsând judecătorului analiza condițiilor de fond. Existența stadiului procesual necesar în cauza declanșată prin denunț nu exclude sarcina probei cu privire la conduita denunțătorului.Interpretarea restrictivă, ce presupune deplasarea reperului către momente procesuale ulterioare, echivalează cu o excludere sau restrângere a incidenței aplicării textului, iar interpretarea extensivă, ce presupune deplasarea reperului către momentul procesual anterior, începerea urmăririi penale in rem, echivalează cu modificarea textului prin înlăturarea condiției facilitează tragerea la răspundere penală a altor persoane.Determinarea sferei de aplicabilitate a normei analizate presupune decelarea voinței legiuitorului cu ajutorul interpretării, fără a se putea genera un mecanism pentru evaluarea activității procurorului de caz sub aspectul intervalului util începerii urmăririi penale in personam.Ca urmare, pentru incidența cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 este suficientă începerea urmăririi penale in personam, nefiind necesară tragerea la răspundere penală a persoanei denunțate, respectiv pronunțarea unei soluții de condamnare, dar nici emiterea actului de sesizare ori a ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală va admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „Dacă aplicarea beneficiului dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 față de inculpatul care are calitatea de denunțător într-o cauză penală este condiționată de continuarea urmăririi penale in personam, de punerea în mișcare a acțiunii penale sau dacă este suficientă începerea urmăririi penale in rem în cauza în care acesta are calitatea de martor denunțător“, și va stabili că „Aplicarea beneficiului dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 față de inculpatul care are calitatea de denunțător într-o cauză penală este condiționată de continuarea urmăririi penale in personam în cauza în care acesta are calitatea de martor denunțător, condiție necesară, dar nu suficientă, instanța urmând a evalua întrunirea cumulativă a condițiilor de aplicare a textului“.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECIDE:Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „Dacă aplicarea beneficiului dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 față de inculpatul care are calitatea de denunțător într-o cauză penală este condiționată de continuarea urmăririi penale in personam, de punerea în mișcare a acțiunii penale sau dacă este suficientă începerea urmăririi penale in rem în cauza în care acesta are calitatea de martor denunțător“, și stabilește următoarele:Aplicarea beneficiului dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 față de inculpatul care are calitatea de denunțător într-o cauză penală este condiționată de continuarea urmăririi penale in personam în cauza în care acesta are calitatea de martor denunțător, condiție necesară, dar nu suficientă, instanța urmând a evalua întrunirea cumulativă a condițiilor de aplicare a textului.Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 noiembrie 2021.
PREȘEDINTELE SECȚIEI PENALE A ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
judecător DANIEL GRĂDINARU
Magistrat-asistent,
Florin Nicușor Mihalache----
| EMITENT |
Dosar nr. 2.474/1/2021
| Daniel Grădinaru | - președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului |
| Mircea Mugurel Șelea | - judecător la Secția penală |
| Francisca-Maria Vasile | - judecător la Secția penală |
| Andrei-Claudiu Rus | - judecător la Secția penală |
| Constantin Epure | - judecător la Secția penală |
| Săndel Lucian Macavei | - judecător la Secția penală |
| Ioana Alina Ilie | - judecător la Secția penală |
| Elena Barbu | - judecător la Secția penală |
| Alin Sorin Nicolescu | - judecător la Secția penală |
ÎNALTA CURTE,asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:I. Titularul și obiectul sesizăriiPrin Încheierea de ședință din 7 iulie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 5.773/63/2018, ce are ca obiect apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, partea civilă M.R.C. și inculpata G.P.C. împotriva Sentinței penale nr. 33 din 25 ianuarie 2021, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 5.773/63/2018, Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:Dacă aplicarea beneficiului dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 față de inculpatul care are calitatea de denunțător într-o cauză penală este condiționată de continuarea urmăririi penale in personam, de punerea în mișcare a acțiunii penale sau dacă este suficientă începerea urmăririi penale in rem în cauza în care acesta are calitatea de martor denunțător.II. Expunerea succintă a cauzei Prin Sentința penală nr. 33 din data de 25 ianuarie 2021, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 5.773/63/2018, în baza art. 32 din Codul penal, raportat la art. 188 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) din Codul penal, raportat la art. 76 alin. (1) din Codul penal și art. 67 alin. (2) din Codul penal, a fost condamnată inculpata G.P.C. la pedeapsa principală de 3 ani și 4 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. h) din Codul penal, pe o durată de 2 ani. În baza art. 65 din Codul penal au fost interzise inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. h) din Codul penal, pe toată durata executării pedepsei principale.Pentru a pronunța această sentință, în esență, tribunalul a reținut că, în noaptea de 10/11.03.2017, inculpata G.P.C. i-a aplicat victimei o lovitură cu o halbă de bere spartă, în zona gâtului, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 25 de zile de îngrijiri medicale. În baza lucrărilor din dosar, tribunalul a reținut că fapta există și a fost săvârșită de inculpată cu forma de vinovăție prevăzută de lege, iar la individualizarea pedepsei a aplicat circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) din Codul penal, dispunând condamnarea la pedeapsa principală de 3 ani și 4 luni închisoare.Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, partea civilă M.R.C. și inculpata G.P.C., hotărârea fiind criticată atât sub aspectul laturii penale, cât și al laturii civile. La termenul din data de 16 iunie 2021, inculpata, prin avocat ales, a invocat faptul că a formulat denunț prin fax la data de 15 aprilie 2021, înregistrat la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial (S.T.) Cluj, pentru a beneficia de clauza de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată (reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă ca urmare a formulării unui denunț). DIICOT - S.T. Cluj a confirmat faptul că inculpata G.P.C. are calitatea de denunțător în Dosarul nr. 140 D/P/2021, ce se află în faza de urmărire penală, fără a se fi dispus însă efectuarea urmăririi penale față de vreo persoană. III. Punctul de vedere al completului ce a dispus sesizareaInstanța de trimitere a considerat îndeplinite toate cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.Completul de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile a apreciat că aplicarea beneficiului prevăzut de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, este condiționat cel puțin de continuarea urmăririi penale in personam, nefiind suficientă începerea urmăririi penale in rem în cauza în care s-a formulat denunțul. Instituția reglementată de norma supusă interpretării este condiționată de îndeplinirea cumulativă a unor cerințe referitoare la: calitatea persoanei care o invocă, conduita procesuală pe care trebuie să o adopte aceasta și stadiul cauzei în care se urmărește producerea efectelor atenuante de pedeapsă.Categoria cerințelor ce țin de conduita beneficiarului efectelor cauzei legale de reducere a pedepsei subsumează, pe de o parte, formularea unui denunț împotriva altor persoane și, pe de altă parte, facilitarea identificării și tragerii la răspundere penală a persoanelor denunțate. Cerințele au caracter cumulativ, simplul denunț formulat de persoana prevăzută la art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, neurmat de o atitudine activă de facilitare a identificării persoanelor denunțate și tragerii lor la răspundere penală, fiind insuficient pentru valorificarea beneficiului consacrat de art. 19 din aceeași lege (a se vedea în acest sens Decizia nr. 3/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală).Prin urmare, pentru infractorul devenit denunțător, textul presupune obligația de a dezvălui, înainte sau în timpul urmăririi penale sau al judecății, săvârșirea unei infracțiuni de către o altă persoană și de a ușura obligația organului de urmărire penală de a descoperi, la timp și în mod complet, faptele ce constituie infracțiuni, înlesnind astfel activitatea de tragere la răspundere penală.Pentru organul de urmărire penală aceeași sintagmă „denunță și facilitează tragerea la răspundere penală“ presupune obligația de a examina și verifica datele și informațiile denunțului și, atunci când se constată că acesta îndeplinește condițiile prevăzute de lege și nu există vreunul dintre cazurile care împiedică exercitarea acțiunii penale, prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, a dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă, conform art. 305 alin. (1) din Codul de procedură penală.Trebuie decelat momentul la care se poate aprecia că denunțul formulat de inculpat a fost efectiv util organelor de urmărire penală pentru descoperirea și investigarea unor infracțiuni, respectiv dacă acesta a furnizat informații sau date cu caracter determinant pentru aflarea adevărului, astfel încât partea să poată beneficia de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată.În actuala reglementare, începerea urmăririi penale, conform art. 305 din Codul de procedură penală, are un caracter cvasiautomat în acele situații în care actul de sesizare (în ipoteza analizată denunț) îndeplinește toate condițiile legale, de formă și de fond, fără a avea relevanță dacă faptele denunțate au sau nu corespondent în realitate. Astfel, conform art. 390 din Codul de procedură penală, din punct de vedere formal, denunțul trebuie să cuprindă datele prevăzute de art. 289 alin. (2) și (4) din Codul de procedură penală, respectiv numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea și domiciliul petiționarului, dacă acesta este persoană fizică, descrierea faptei care formează obiectul denunțului, indicarea făptuitorului și a mijloacelor de probă, dacă sunt cunoscute, precum și semnătura denunțătorului sau a mandatarului acestuia, iar în situația în care actul de sesizare îndeplinește toate condițiile legale de admisibilitate mai sus citate, iar din cuprinsul acestuia nu rezultă că ar fi incident vreunul din cazurile de împiedicare a exercitării acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, organul de urmărire penală este obligat să dispună începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârșită (art. 305 coroborat cu art. 294 din Codul de procedură penală).Pornind de la expunerea de motive a Legii nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, rațiunea cauzei de reducere a limitelor pedepsei este aceea de a institui un instrument eficient pentru combaterea infracțiunilor, prin transmiterea informațiilor relevante către organele judiciare de către persoana ce le deține, care să conducă către bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală in rem - art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală. Dacă s-ar admite că simpla începere a urmăririi penale in rem este suficientă pentru a se recunoaște beneficiul cauzei de reducere a pedepsei, instanțele nu ar avea posibilitatea să verifice cea de-a doua condiție cumulativă impusă de norma legală, respectiv atitudinea activă de sprijinire a activității organelor de urmărire penală, adică dacă inculpatul denunțător facilitează efectiv activitatea de stabilire a faptelor și de identificare a autorilor, colaborând cu organele de anchetă. IV. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizăriiPrin lucrarea transmisă s-a opinat în sensul că pentru aplicarea beneficiului dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, față de inculpatul care are calitatea de denunțător într-o cauză penală este necesar să se fi dispus continuarea urmăririi penale față de o persoană, cu respectarea condiției ca denunțul și contribuția sa ulterioară să fie determinante pentru stabilirea adevărului judiciar în cauza respectivă.În susținerea acestei opinii juridice s-a arătat că, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 682/2002 privind protecția martorilor, introducerea cauzei de reducere a pedepsei, prevăzută de art. 19 din actul normativ menționat, a avut ca scop crearea unui instrument eficient pentru combaterea infracțiunilor grave, prin determinarea persoanelor care dețin informații decisive cu privire la săvârșirea unor astfel de infracțiuni să le furnizeze organelor judiciare.Beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege se acordă doar celui care a săvârșit o infracțiune, indiferent de gravitatea sa, și care, înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății, denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a unor persoane care au săvârșit o infracțiune gravă.Întrebarea formulată de instanța de sesizare are ca scop lămurirea momentului procesual de la care se poate aprecia că denunțul a fost util organelor de urmărire penală, conducând la descoperirea și investigarea unor infracțiuni grave, respectiv de la începerea urmăririi penale in rem, continuarea urmăririi penale in personam sau punerea în mișcare a acțiunii penale.Începerea urmăririi penale in rem are loc imediat după primirea sesizării, în situația în care aceasta îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege, iar efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o persoană se dispune după ce, din probele administrate în cadrul urmăririi penale in rem, a rezultat o bănuială rezonabilă că acea persoană a săvârșit fapta care face obiectul respectivei cauze.Ulterior, când se constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există vreunul din cazurile de împiedicare prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, procurorul dispune punerea în mișcare a acțiunii penale.În raport cu aceste considerații, reprezentantul Ministerului Public a considerat că, pentru reținerea beneficiului prevăzut de art. 19 din Legea nr. 682/2002, este necesar să se fi dispus cel puțin efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o persoană, având în vedere că la acel moment probatoriul administrat conduce la concluzia existenței unei bănuieli rezonabile cu privire la vinovăție, nefiind obligatoriu să se fi pus în mișcare acțiunea penală.Simpla începere a urmăririi penale cu privire la faptă nu este în măsură să releve că persoana care a solicitat aplicarea cauzei de reducere a pedepsei, prin denunțul și contribuția sa ulterioară, a ajutat sau a facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală a unei persoane care a săvârșit o infracțiune gravă.În ceea ce privește celelalte două momente procesuale, standardele de probatoriu sunt foarte apropiate, ambele impunând existența unor probe cu privire la vinovăția făptuitorului.Spre deosebire de efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspect, unde măsura este impusă de lege imediat ce din cuprinsul actelor rezultă acea bănuială rezonabilă cu privire la săvârșirea faptei de către o anumită persoană, în scopul asigurării dreptului acesteia la apărare, în cazul măsurii punerii în mișcare a acțiunii penale o astfel de condiție nu este prevăzută de legiuitor.În atare situație, dacă s-ar avea în vedere momentul punerii în mișcare a acțiunii penale ca element obligatoriu pentru analizarea aplicabilității prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, s-ar putea ajunge ca reținerea acestui beneficiu să fie condiționată de strategia procurorului cu privire la modul de conducere a urmăririi penale în cauza în care a fost formulat denunțul, și nu de contribuția efectivă a persoanei care l-a formulat.În concluzie, caracterul determinant pentru aflarea adevărului al contribuției denunțătorului trebuie să rezulte din probele administrate în cauză, probe care trebuie să conducă cel puțin la o „bănuială rezonabilă“ că o altă persoană a săvârșit infracțiunea gravă care face obiectul cercetării, fiind astfel necesar să se fi dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de acea persoană.V. Examenul jurisprudenței în materieV.1. Jurisprudența relevantă a Înaltei Curți de Casație și JustițieV.1.1. Din perspectiva hotărârilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare și care prezintă semnificație sub aspectul chestiunii ce formează obiectul întrebării prealabile, au fost identificate două decizii pronunțate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.• Decizia nr. 3/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 13 aprilie 2018, prin care s-a stabilit că „Efectele cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor se produc exclusiv în cauza penală determinată, având ca obiect una sau mai multe infracțiuni comise de persoana care, înaintea sau pe parcursul urmăririi penale ori al judecății acelei cauze, a denunțat și facilitat tragerea la răspundere penală a participanților la săvârșirea unor infracțiuni grave; autorul denunțului nu poate beneficia de reducerea la jumătate a limitelor speciale de pedeapsă în cauze penale distincte, chiar dacă au ca obiect infracțiuni concurente comise de acesta.“ În considerentele acestei decizii s-a arătat că „(...) Instituția reglementată de norma supusă interpretării are natura juridică a unei cauze legale speciale de reducere a pedepsei, cu caracter personal, a cărei aplicabilitate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a unor cerințe referitoare la: calitatea persoanei care o invocă, conduita procesuală pe care trebuie să o adopte aceasta și stadiul cauzei în care se urmărește producerea efectelor atenuante de pedeapsă. Categoria cerințelor ce țin de conduita beneficiarului efectelor cauzei legale de reducere a pedepsei subsumează, pe de o parte, formularea, de către martorul participant la o infracțiune, a unui denunț împotriva altor persoane care au săvârșit infracțiuni grave și, pe de altă parte, facilitarea, de către același martor denunțător, a identificării și tragerii la răspundere penală a persoanelor denunțate. Ambele cerințe au caracter cumulativ, simplul denunț formulat de persoana prevăzută la art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, neurmat de o atitudine activă de facilitare a identificării persoanelor denunțate și tragerii lor la răspundere penală, fiind insuficient pentru valorificarea beneficiului consacrat de art. 19 din Legea privind protecția martorilor, republicată. (…)“• Decizia nr. 4/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 2 aprilie 2020, prin care s-a stabilit că „Dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, nu reprezintă o cauză de micșorare a pedepsei în sensul art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală“.V.1.2. În ceea ce privește deciziile de speță, în urma examenului de jurisprudență la nivelul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost identificate decizii prin care a fost analizată problema de drept ce formează obiectul prezenței sesizări, respectiv:• Decizia nr. 158/A din 13 aprilie 2016 a Secției penaleÎnalta Curte de Casație și Justiție a reținut ca fiind întemeiată solicitarea vizând aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, cu consecința reducerii cuantumului pedepselor aplicate.Din adresa Parchetului de pe lângă Tribunalul București a rezultat că denunțul formulat de inculpatul A. în data de 9 octombrie 2015 a fost valorificat sub aspect probator, în Dosarul nr. X/P/2014, în care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul I.La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Adresa din data de 3 februarie 2016, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a comunicat că, în data de 9 octombrie 2015, A. a formulat un denunț împotriva inculpaților I., J. și K., înregistrat la nr. X/P/2015 și conexat la data de 16 octombrie 2015 la Dosarul nr. X/P/2014, acesta urmând a fi valorificat sub aspect probator în Dosarul nr. X/P/2014.Instanța a reținut că inculpatul a denunțat persoane ce au comis infracțiuni de evaziune fiscală și spălare a banilor și a facilitat tragerea la răspundere penală a acestora.În contextul în care pentru aplicarea beneficiului acordat de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 nu este necesar să se fi întocmit rechizitoriu, fiind suficient ca denunțul să conțină datele necesare care să fi determinat începerea urmăririi penale de către procuror, s-a procedat la reducerea pedepselor aplicate inculpatului, proporțional cu reducerea la jumătate a limitelor speciale.• Decizia nr. 341/A din 31 octombrie 2019 a Secției penaleInstituția reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2002 are natura juridică a unei cauze legale speciale de reducere a pedepsei, cu caracter personal, însă recunoașterea efectelor acestei cauze de atenuare reclamă intervenirea unei atitudini active a martorului, concretizată atât în denunțarea, cât și în facilitarea tragerii la răspundere penală a altor persoane, cel mai târziu până la data judecării definitive a cauzei având ca obiect infracțiunea comisă de către martorul însuși.Instanța a reținut că din economia textului de lege rezultă că, pentru ca acesta să fie incident, este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiții, respectiv formularea unui denunț și facilitarea organelor de urmărire penală pentru identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni grave. Așadar, un denunț în urma căruia nu s-au realizat identificarea și tragerea la răspundere penală a unei persoane nu este apt a produce efectele juridice prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002.Cu privire la apelantul B., Înalta Curte a constatat că a formulat un denunț înregistrat la unitatea de parchet sub numărul X/P/2016, ce a fost trimis spre instrumentare la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Brașov (BCCO - Brașov), iar prin Ordonanța din data de 15 februarie 2016 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, și spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, însă, întrucât până la momentul judecării cauzei în fond nu au fost identificate suficiente probe care să conducă la efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o anumită persoană, prima instanță nu a aplicat dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.Conform Adresei nr. X/2016 din 23 octombrie 2018 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov (depusă la data de 29 noiembrie 2019, odată cu motivele de apel), prin Ordonanța nr. X/P/2016 din data de 5 septembrie 2018, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul LLL. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, dosarul fiind în continuare în lucru la BCCO - Brașov.Înalta Curte a considerat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002, întrucât nu a intervenit tragerea la răspundere penală a unei persoane, apreciind că punerea în mișcare a acțiunii penale față de persoana denunțată nu echivalează cu tragerea sa la răspundere penală.• Decizia nr. 135/A din 15 aprilie 2019 a Secției penalePrin Adresa din 11 martie 2019, D.I.I.C.O.T. a comunicat instanței faptul că inculpatul a colaborat cu organele de urmărire penală - fiindu-i aplicabile dispozițiile invocate - în sensul că a formulat un denunț penal împotriva unei persoane și a contribuit la prinderea în flagrant în timp ce comercializa droguri de risc. S-a mai precizat că nu era finalizată urmărirea penală, urmând ca în perioada imediat următoare să fie emis rechizitoriul în cauză.Prin urmare, s-a apreciat că inculpatul A., în timpul în care era judecat pentru infracțiunea de corupție, a avut calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002, întrun alt dosar, furnizând informații și date utile în cauză, contribuind la probarea activității infracționale a persoanei cercetate, facilitând astfel tragerea la răspundere penală a acesteia și influențând în mod substanțial desfășurarea urmării penale în acea cauză.În acest context, instanța de apel a aplicat cauza legală de reducere a pedepsei, prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor.• Decizia nr. 220/A din 21 iunie 2019 a Secției penaleDin examinarea înscrisurilor administrate la solicitarea apelantului inculpat s-a constatat că sunt îndeplinite toate cerințele prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, pentru a se reține în beneficiul său incidența cauzei legale de reducere a pedepsei.Inculpatul D. formulase un denunț la data de 6.09.2013 (în timpul urmăririi sale penale), cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de trafic de influență, denunț valorificat de organele judiciare și care a condus la identificarea și tragerea la răspundere penală a coinculpatului A., față de care s-a pronunțat Sentința penală nr. 2.731/25.11.2014 a Tribunalului București, Secția I penală. • Decizia nr. 79/A din 29 martie 2018 a Secției penaleDin analiza referatului întocmit de DIICOT a rezultat că inculpatul F., în timpul judecății, a formulat un denunț privind activități infracționale prevăzute de art. 367 din Codul penal și art. 9 din Legea nr. 241/2005, iar pe baza acestui denunț a fost întocmit un dosar penal și s-a dispus începerea urmăririi penale, cercetările fiind în curs la acel moment, concluzionându-se de către procuror că inculpatul ar putea beneficia de prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002.Analizând acest text de lege, instanța de fond a constatat că trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiții esențiale, respectiv formularea unui denunț în timpul urmăririi penale sau al judecății, iar denunțul să aibă ca urmare identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane, care echivalează cu situația emiterii unui rechizitoriu. Instanța de fond a reținut că, deși inculpatul F. a formulat un denunț penal în cursul judecății cauzei, înregistrat la DIICOT, cu privire la săvârșirea unor infracțiuni prevăzute de art. 367 din Codul penal și art. 9 din Legea nr. 241/2005, acesta nu a avut ca rezultat identificarea făptuitorilor și tragerea la răspundere penală a acestora, astfel încât s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții pentru aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.Analizând Decizia nr. 3/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 13 aprilie 2018, și datele dosarului, și instanța de apel a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru ca inculpații să beneficieze de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, întrucât denunțurile formulate nu ar fi condus la identificarea și tragerea la răspundere penală a persoanelor denunțate.• Decizia nr. 129/A din 12 aprilie 2017 a Secției penaleInstanța de apel a constatat că jurisprudența anterioară identifica ipoteze în care denunțătorul putea beneficia de reducerea cu jumătate a limitelor pedepsei în cazul formulării unui denunț doar dacă se ajunsese la trimiterea în judecată a persoanelor denunțate. Deși această ipoteză era întrunită în favoarea inculpatului, instanța de apel a subliniat că această interpretare a art. 19 din Legea nr. 682/2002 restrânge nejustificat sfera aplicării sale.• Decizia nr. 415/A/2016 din 27 octombrie 2016 a Secției penaleÎn ceea ce privește solicitarea inculpatei B. de reținere a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, ca urmare a denunțurilor formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând conținutul adreselor nr. 4.906 din 13 octombrie 2016 (inculpata B. formulase, la 22 iulie 2016, un denunț cu privire la eventuale fapte de corupție săvârșite de un cadru medical, cercetările nefiind finalizate până la acel moment) și nr. 4.906 din 12 octombrie 2016 (inculpata B. formulase, la 21 iulie 2016, un denunț ce avea ca obiect săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 354 din Codul penal, pentru care nu se dispusese începerea urmăririi penale in personam), s-a constatat că este nefondată, în cauză nefiind întrunite, cumulativ, condițiile prevăzute în textul de lege (în același sens, a se vedea Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2.159 din 25 iunie 2014).• Decizia nr. 2.159 din 25 iunie 2014 a Secției penaleÎn ce privește aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, deoarece, potrivit Adresei din data de 20 iunie 2014 emise de Ministerul Public, aflată în dosarul de recurs, a rezultat că în urma denunțului formulat de către inculpatul E.V. a fost constituit Dosarul penal nr. 114/P/2013 și se efectuează cercetări pentru identificarea altor mijloace de probă în vederea stabilirii cu certitudine a situației de fapt, s-a constatat că nu erau îndeplinite cumulativ condițiile pentru a fi aplicabilă cauza legală de reducere a pedepsei.V.2. Jurisprudența relevantă a Curții Constituționale• Decizia relevantă pentru problema de drept analizată este Decizia nr. 67 din 26 februarie 2015 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 18 martie 2015), prin care, ca urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate, s-a constatat că „soluția legislativă reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2002 care exclude de la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, și care nu a comis o infracțiune gravă este neconstituțională“.În argumentarea acestei decizii s-a arătat că „(...) 16. În analiza sa, Curtea constată că în condițiile în care legea reglementează asigurarea protecției și asistenței martorilor a căror viață, integritate corporală sau libertate este amenințată ca urmare a deținerii de către aceștia a unor informații ori date privind săvârșirea unor infracțiuni grave și pe care le-au furnizat organelor judiciare, rațiunea cauzei de reducere a limitelor pedepsei reglementată de norma supusă controlului de constituționalitate este aceea de a institui un instrument eficient pentru combaterea infracțiunilor grave prin determinarea persoanelor care dețin informații decisive în acest sens de a le furniza organelor judiciare. Prin urmare, determinantă și suficientă pentru acordarea beneficului reducerii limitelor pedepsei este acțiunea martorului de a denunța și facilita tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni grave, indiferent de natura și gravitatea faptei penale comise de el însuși.“ (…).• Decizia nr. 852 din 26 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 3 martie 2021, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor.În argumentarea acestei decizii s-a arătat că „(...) ideea de bază a reglementării instituției denunțătorului este aceea că persoana fizică/juridică ce realizează denunțul are cunoștință de săvârșirea unor fapte care pot constitui infracțiune. Mai mult, Curtea a observat că, în totalitatea cazurilor, denunțul este realizat cu scopul de a acuza o persoană de săvârșirea unei infracțiuni. Astfel, Curtea a apreciat că denunțul poate constitui o «mărturie în acuzare», cu consecința dobândirii de către denunțător a calității de martor“ (...). (paragraful 18; a se vedea și Decizia nr. 118 din 2 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 24 mai 2021).V3. Jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor OmuluiNu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.VI. Dispoziții legale incidenteArticolul 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002:În prezenta lege termenii și expresiile de mai jos au următorul înțeles:a) martorul este persoana care se află în una dintre următoarele situații:1. are calitatea de martor, potrivit Codului de procedură penală, și prin declarațiile sale furnizează informații și date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracțiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni; (...)Art. 19:Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.Art. 290 din Codul de procedură penală:(1) Denunțul este încunoștințarea făcută de către o persoană fizică sau juridică despre săvârșirea unei infracțiuni.(2) Denunțul se poate face numai personal, dispozițiile art. 289 alin. (2), (4)-(6) și (8)-(10) aplicându-se în mod corespunzător.VII. Opinia judecătorului-raportorOpinia judecătorului-raportor a fost în sensul admiterii sesizării formulate, urmând a se statua că aplicabilitatea beneficiului dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 față de inculpatul care are calitatea de denunțător într-o cauză penală este condiționată de continuarea urmăririi penale in personam în cauza în care acesta are calitatea de martor denunțător.VIII. Înalta Curte de Casație și JustițieExaminând sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori, prin Încheierea din data de 7 iulie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 5.773/63/2018, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor asupra chestiunii de drept ce se solicită a fi dezlegată, reține următoarele:VIII.1. Cu privire la admisibilitatea sesizăriiÎn conformitate cu dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.Ca urmare, admisibilitatea sesizării formulate în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor cerințe:– instanța care a formulat întrebarea, din categoria instanțelor anterior enumerate, să fie învestită cu soluționarea cauzei în ultimul grad de jurisdicție;– soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării;– problema de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluționare.În speță sunt îndeplinite cumulativ toate cerințele anterior enunțate.Astfel, este îndeplinită condiția privind existența unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanță, Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori fiind învestită, în ultimul grad de jurisdicție, cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, partea civilă M.R.C. și inculpata G.P.C. împotriva Sentinței penale nr. 33 din 25 ianuarie 2021, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 5.773/63/2018.Rezolvarea dată chestiunii de drept expuse în încheierea de sesizare este susceptibilă a avea consecințe juridice directe asupra stabilirii tratamentului sancționator față de inculpat și, implicit, asupra modului de soluționare a fondului cauzei.De asemenea, chestiunea ce formează obiectul întrebării nu a primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs aflat în curs de soluționare.VIII.2. Cu privire la fondul chestiunii de dreptConform expunerii de motive, Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor reprezintă un instrument eficient pentru combaterea infracțiunilor grave, prin determinarea persoanelor care dețin informații sau date cu caracter determinant referitoare la săvârșirea unor infracțiuni să le furnizeze organelor judiciare, contribuind astfel la aflarea adevărului în acest tip de cauze, iar dispozițiile art. 19 se constituie într-un mecanism eficient scopului urmărit. În considerentele Deciziei nr. 3/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 13 aprilie 2018, s-a arătat că „(...) Instituția reglementată de norma supusă interpretării (art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată) are natura juridică a unei cauze legale speciale de reducere a pedepsei, cu caracter personal, a cărei aplicabilitate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a unor cerințe referitoare la: calitatea persoanei care o invocă, conduita procesuală pe care trebuie să o adopte aceasta și stadiul cauzei în care se urmărește producerea efectelor atenuante de pedeapsă. (…) Categoria cerințelor ce țin de conduita beneficiarului efectelor cauzei legale de reducere a pedepsei subsumează, pe de o parte, formularea, de către martorul participant la o infracțiune, a unui denunț împotriva altor persoane care au săvârșit infracțiuni grave și, pe de altă parte, facilitarea, de către același martor denunțător, a identificării și tragerii la răspundere penală a persoanelor denunțate. Ambele cerințe au caracter cumulativ, simplul denunț formulat de persoana prevăzută la art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, neurmat de o atitudine activă de facilitare a identificării persoanelor denunțate și tragerii lor la răspundere penală, fiind insuficient pentru valorificarea beneficiului consacrat de art. 19 din Legea privind protecția martorilor, republicată. (…)“Considerentele avute în vedere de instanța de sesizare reflectă o abordare de principiu a problematicii în discuție, solicitându-se exclusiv evaluarea condiției referitoare la conduita beneficiarului efectelor cauzei legale de reducere a pedepsei sub aspectul facilitării, de către același martor denunțător, a identificării și tragerii la răspundere penală a persoanelor denunțate.Sintagma „facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane“, din cuprinsul normei evaluate are sensul de înlesnește, favorizează, ușurează demersul organului judiciar, fără însă a translata sarcina probei acțiunii penale de la acesta la denunțător. Potrivit art. 290 alin. (1) și (2) și art. 289 alin. (2) din Codul de procedură penală, denunțul este încunoștințarea despre săvârșirea unei infracțiuni, ce trebuie să cuprindă descrierea faptei care formează obiectul sesizării, precum și indicarea făptuitorului și a mijloacelor de probă, dacă sunt cunoscute.Legiuitorul nu stabilește o obligație de rezultat în sarcina denunțătorului, aceea de a indica probe relevante ori suficiente, părțile au dreptul de a propune organelor judiciare administrarea de probe, însă sarcina probei aparține, în ceea ce privește acțiunea penală, în principal, procurorului.Independent de definiția legală a denunțului sau de sarcina probei în exercitarea acțiunii penale, pentru incidența cauzei legale de reducere a pedepsei, denunțătorul trebuie să justifice, suplimentar, o anumită conduită caracterizată prin cooperare judiciară. Faza procesuală necesară pentru a valida conduita beneficiarului denunțului și a genera incidența cauzei de reducere a pedepsei este începerea urmăririi penale in personam. După acest moment al identificării făptuitorului și atragerii sale în procedura judiciară:– revine organului judiciar obligația legală de a strânge și administra suficiente probe, din perspectivă cantitativă și calitativă (art. 5 și 306 din Codul de procedură penală), pentru a translata cauza în următoarele faze procesuale, punerea în mișcare a acțiunii penale, emiterea actului de sesizare [art. 309 și art. 327 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală];– se pot exercita drepturile procesuale de către făptuitor cu posibilitatea dovedirii unui caz de stopare ori stingere a acțiunii penale în persoana sa (de exemplu, lipsa vinovăției, lipsa autorizației, intervenția prescripției ori a unui caz de nepedepsire), ori poate interveni un astfel de caz independent de voința acestuia (de exemplu, cauza de deces, act de clemență).Translatarea momentului către începerea urmăririi penale in rem ar presupune că orice denunț ce a generat începerea urmăririi penale față de faptă este apt a atrage aplicarea cauzei legale de reducere a pedepsei. Această interpretare neagă condiția subsecventă referitoare la conduita beneficiarului cauzei legale referitoare la facilitarea identificării și tragerii la răspundere penală a altor persoane.Tragerea la răspundere penală este un concept ce nu poate fi definit ori înțeles decât în condițiile existenței făptuitorului și participării sale în procesul penal. Ca urmare, sintagma „facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală“ implică o procedură desfășurată față de făptuitor.Sintagma analizată leagă particulele componente prin conjuncția copulativă „și“, astfel că interpretarea gramaticală conduce la aceeași concluzie a necesității unei proceduri desfășurate față de făptuitor, nefiind suficientă doar identificarea sa. Începerea urmării penale in personam este momentul procesual ce atestă identificarea făptuitorului și atragerea în procesul penal în scopul stabilirii răspunderii penale. Stabilirea unui unic și cert moment procesual al urmăririi penale (în cercetarea declanșată prin denunț) asigură egalitatea în fața legii și predictibilitatea actului de justiție în situația aplicării normei evaluate, lăsând judecătorului analiza condițiilor de fond. Existența stadiului procesual necesar în cauza declanșată prin denunț nu exclude sarcina probei cu privire la conduita denunțătorului.Interpretarea restrictivă, ce presupune deplasarea reperului către momente procesuale ulterioare, echivalează cu o excludere sau restrângere a incidenței aplicării textului, iar interpretarea extensivă, ce presupune deplasarea reperului către momentul procesual anterior, începerea urmăririi penale in rem, echivalează cu modificarea textului prin înlăturarea condiției facilitează tragerea la răspundere penală a altor persoane.Determinarea sferei de aplicabilitate a normei analizate presupune decelarea voinței legiuitorului cu ajutorul interpretării, fără a se putea genera un mecanism pentru evaluarea activității procurorului de caz sub aspectul intervalului util începerii urmăririi penale in personam.Ca urmare, pentru incidența cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 este suficientă începerea urmăririi penale in personam, nefiind necesară tragerea la răspundere penală a persoanei denunțate, respectiv pronunțarea unei soluții de condamnare, dar nici emiterea actului de sesizare ori a ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală va admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „Dacă aplicarea beneficiului dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 față de inculpatul care are calitatea de denunțător într-o cauză penală este condiționată de continuarea urmăririi penale in personam, de punerea în mișcare a acțiunii penale sau dacă este suficientă începerea urmăririi penale in rem în cauza în care acesta are calitatea de martor denunțător“, și va stabili că „Aplicarea beneficiului dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 față de inculpatul care are calitatea de denunțător într-o cauză penală este condiționată de continuarea urmăririi penale in personam în cauza în care acesta are calitatea de martor denunțător, condiție necesară, dar nu suficientă, instanța urmând a evalua întrunirea cumulativă a condițiilor de aplicare a textului“.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECIDE:Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „Dacă aplicarea beneficiului dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 față de inculpatul care are calitatea de denunțător într-o cauză penală este condiționată de continuarea urmăririi penale in personam, de punerea în mișcare a acțiunii penale sau dacă este suficientă începerea urmăririi penale in rem în cauza în care acesta are calitatea de martor denunțător“, și stabilește următoarele:Aplicarea beneficiului dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 față de inculpatul care are calitatea de denunțător într-o cauză penală este condiționată de continuarea urmăririi penale in personam în cauza în care acesta are calitatea de martor denunțător, condiție necesară, dar nu suficientă, instanța urmând a evalua întrunirea cumulativă a condițiilor de aplicare a textului.Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 noiembrie 2021.
PREȘEDINTELE SECȚIEI PENALE A ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
judecător DANIEL GRĂDINARU
Magistrat-asistent,
Florin Nicușor Mihalache----
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari