DECIZIA nr. 67 din 29 septembrie 2021referitoare la interpretarea art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 28 ianuarie 2022
Dosar nr. 1.795/1/2021
Pe rol soluționarea sesizării formulate de Curtea de Apel Bacău, Secția penală, cauze cu minori și familie, în baza art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:Instanța de apel învestită cu apelul declarat de procuror exclusiv pentru motive de nelegalitate a sentinței pronunțate în prima instanță, dintre care unul/unele este/sunt în favoarea inculpatului, altul/altele este/sunt în defavoarea aceluiași inculpat, aceste din urmă motive vizând alte chestiuni decât pedeapsa aplicată de prima instanță, poate să examineze în privința acestui inculpat sentința apelată și sub aspectul temeiniciei pedepsei aplicate, ce ar avea drept consecință majorarea cuantumului acesteia sau înlăturarea dispozițiilor privind suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse dispuse prin sentința apelată, fără a încălca prevederile art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală.Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală și art. 36 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare.Ședința este prezidată de către președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, domnul judecător Daniel Grădinaru.La ședința de judecată participă doamna Adina Andreea Ciuhan Teodoru, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna procuror Nicoleta Ecaterina Eucarie, procuror în cadrul Secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit în cauză de către judecătorul-raportor, acesta fiind comunicat părților potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.Totodată, s-a învederat că, urmare a solicitărilor formulate în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, la dosarul cauzei au fost depuse puncte de vedere asupra problemei de drept deduse dezlegării.Președintele completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt cereri sau excepții de formulat, a solicitat doamnei procuror să susțină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema supusă dezbaterii.Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, doamna procuror Nicoleta Ecaterina Eucarie, având cuvântul referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, a susținut că în cauză nu este îndeplinită condiția de admisibilitate privind existența unei chestiuni de drept care ar necesita lămuriri sau interpretări.Astfel, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău, Secția penală, cauze cu minori și familie, nu reprezintă o chestiune de drept veritabilă și nu are nivelul de dificultate care să permită a se recurge la procedura hotărârii prealabile.În cauza de față, dispozițiile art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt clare și neechivoce, simpla interpretare gramaticală a acestora fiind de natură a conduce la înțelegerea sensului avut în vedere de legiuitor. Astfel, dispozițiile art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală vizează neagravarea situației inculpatului, în cazul în care apelul declarat de procuror a fost doar în favoarea inculpatului. Per a contrario, apelul declarat de procuror în defavoarea inculpatului permite agravarea situației acestuia.În consecință, în situația în care apelul declarat de procuror este atât în favoarea, cât și în defavoarea inculpatului, nu mai sunt aplicabile dispozițiile art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală, care sunt de strictă interpretare și care vizează situația când apelul este declarat doar în favoarea inculpatului, nu și în defavoarea acestuia.Această concluzie se coroborează cu dispozițiile art. 417 alin. (2) din Codul de procedură penală, în care se menționează că, în afara temeiurilor invocate și cererilor formulate de apelant (deci inclusiv de procuror), instanța este obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, nu doar strict prin raportare la motivele invocate de apelant.Se constată că dispozițiile art. 417 și ale art. 418 din Codul de procedură penală fac referire la apel, în general, nu și dacă apelul declarat vizează motive de nelegalitate sau netemeinicie, astfel încât instanța de apel trebuie să examineze cauza sub toate aspectele, inclusiv privind temeinicia soluției apelate.În consecință, în raport cu aspectele expuse, doamna procuror a solicitat respingerea ca inadmisibilă a sesizării formulate de Curtea de Apel Bacău, Secția penală, cauze cu minori și familie.Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reținut dosarul în pronunțare.
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:I. Titularul și obiectul sesizăriiPrin încheierea de ședință din data de 2 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 473/321/2020, Curtea de Apel Bacău, Secția penală, cauze cu minori și familie, în baza art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:Instanța de apel învestită cu apelul declarat de procuror exclusiv pentru motive de nelegalitate a sentinței pronunțate în prima instanță, dintre care unul/unele este/sunt în favoarea inculpatului, altul/altele este/sunt în defavoarea aceluiași inculpat, aceste din urmă motive vizând alte chestiuni decât pedeapsa aplicată de prima instanță, poate să examineze în privința acestui inculpat sentința apelată și sub aspectul temeiniciei pedepsei aplicate, ce ar avea drept consecință majorarea cuantumului acesteia sau înlăturarea dispozițiilor privind suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse dispuse prin sentința apelată, fără a încălca prevederile art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penalăII. Expunerea succintă a cauzeiCurtea de Apel Bacău a fost învestită cu soluționarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria T.N. și inculpatul S.I., împotriva Sentinței penale nr. 242 din 23 noiembrie 2020, pronunțată de Judecătoria T. N. în Dosarul nr. 473/321/2020.Prin Sentința penală nr. 242 din 23 noiembrie 2020, pronunțată de Judecătoria T. N., s-a dispus:În baza art. 194 alin. (1) lit. a) și e) din Codul penal și art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală a fost condamnat inculpatul S.I. la pedeapsa de 2 ani și 4 luni pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.S-a constatat că infracțiunea de vătămare corporală pentru care s-a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii de 2 ani și 2 luni prin prezenta sentință este concurentă cu pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită în sarcina inculpatului S.I. prin Sentința penală nr. 233 din 1 noiembrie 2019 a Judecătoriei T. N., definitivă la data de 17 septembrie 2020 prin Decizia penală nr. 768/2020 a Curții de Apel Bacău.În baza art. 97 alin. (1) din Codul penal a fost anulată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 233 din 1 noiembrie 2019 a Judecătoriei T. N., definitivă la data de 17 septembrie 2020 prin Decizia penală nr. 768/2020 a Curții de Apel Bacău.În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal au fost contopite pedepsele de 2 ani închisoare aplicate inculpatului prin Sentința penală nr. 233 din 1 noiembrie 2019 a Judecătoriei T. N., definitivă la data de 17 septembrie 2020 prin Decizia penală nr. 768/2020 a Curții de Apel Bacău, și pedeapsa închisorii de 2 ani și 2 luni aplicată prin prezenta sentință și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 4 luni închisoare la care s-a adăugat 1/3 din cealaltă pedeapsă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.În baza art. 91 din Codul penal a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere și în baza art. 92 din Codul penal s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani. Inculpatul a fost obligat ca pe durata termenului de suspendare să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) din Codul penal și i s-a impus obligația prevăzută de art. 93 alin. (2) lit. b) din Codul penal, fiind dispusă, totodată, obligarea sa la prestarea unei munci în folosul comunității.În baza art. 194 alin. (1) lit. a) și e) din Codul penal și art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală a fost condamnat inculpatul U.R.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.În baza art. 91 din Codul penal a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere și în baza art. 92 din Codul penal s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, care curge de la data rămânerii definitive a primei sentințe de condamnare.Inculpatul a fost obligat ca pe durata termenului de suspendare să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) din Codul penal și i s-a impus obligația prevăzută de art. 93 alin. (2) lit. b) din Codul penal, fiind dispusă, totodată, obligarea sa la prestarea unei munci în folosul comunității.În baza art. 72 din Codul penal s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului S.I. reținerea pentru 24 de ore, durata arestului preventiv începând cu data de 20 ianuarie 2020 până la data de 15 aprilie 2020 și durata arestului la domiciliu începând cu data de 15 aprilie 2020 până la data de 15 mai 2020.A fost revocată măsura preventivă a controlului judiciar începând cu data pronunțării prezentei sentințe.Referitor la inculpatul U.R.I. s-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 29 octombrie 2019, ora 02.30, și până la data de 30 octombrie 2019, ora 02.30.S-a luat act că persoana vătămată B. F. nu s-a constituit parte civilă în cauză.Împotriva Sentinței penale nr. 242 din 23 noiembrie 2020 pronunțate de Judecătoria T. N. au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria T. N. și inculpatul S. I.Parchetul de pe lângă Judecătoria T. N. a criticat sentința apelată și încheierea de ședință din 10 decembrie 2020 pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii instanței de fond și a încheierii din data de 10 decembrie 2020 și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.În esență, în motivele de apel ale parchetului, cu referire la inculpatul S.I. s-a susținut că prin sentința penală apelată a fost stabilit un termen de supraveghere de 4 ani referitor la pedeapsa de 3 ani închisoare (rezultată în urma anulării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 233 din 1.11.2019 a Judecătoriei T. N., definitivă la data de 17 septembrie 2020 prin Decizia penală nr. 768/2020 a Curții de Apel Bacău, și a contopirii cu pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare, dispusă în cauză), fără a se menționa data de la care începe să curgă acest termen, respectiv 17 septembrie 2020, dată la care a rămas definitivă Sentința penală nr. 233 din 1 noiembrie 2019 a Judecătoriei T. N.Ulterior, prin Încheierea din data de 10 decembrie 2020, în baza art. 279 din Codul de procedură penală a fost înlăturată omisiunea materială strecurată în dispozitivul sentinței penale apelate, în sensul că termenul de supraveghere de 4 ani începe să curgă de la data 17 septembrie 2020, dată la care a rămas definitivă Sentința penală nr. 233 din 1 noiembrie 2019 a Judecătoriei T. N.Criticând această dispoziție, parchetul a susținut că omisiunea pronunțării cu privire la momentul de la care se calculează termenul de supraveghere de 4 ani, privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, nu reprezintă vreo eroare materială evidentă, în sensul art. 278 alin. (1) din Codul de procedură penală, sau vreo omisiune vădită, în sensul art. 279 din Codul de procedură penală, ci un aspect de nelegalitate.Totodată, sentința penală a fost criticată sub aspectul nelegalității dispoziției referitoare la deducerea din pedeapsa aplicată inculpatului S.I. a duratei reținerii, arestării preventive și a arestului la domiciliu, în opinia parchetului fiind dedusă o perioadă mai mare decât cea efectiv executată de inculpat.III. Punctul de vedere al completului de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul că instanța de apel învestită cu apelul declarat de procuror exclusiv pentru motive de nelegalitate a sentinței pronunțate în primă instanță, dintre care unul/unele este/sunt în favoarea inculpatului, altul/altele este/sunt în defavoarea aceluiași inculpat, aceste din urmă motive vizând alte chestiuni decât pedeapsa aplicată de prima instanță, poate să examineze în privința acestui inculpat sentința apelată și sub aspectul temeiniciei pedepsei aplicate, ce ar avea drept consecință majorarea cuantumului acesteia sau înlăturarea dispozițiilor privind suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse dispuse prin sentința apelată, fără a încălca prevederile art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală.Acest punct de vedere este fundamentat pe dispozițiile art. 417 alin. (2) din Codul de procedură penală care permit instanței de apel să examineze și din oficiu sentința apelată sub toate aspectele de fapt și de drept, în limitele prevăzute de art. 417 alin. (1) și art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală.Ori de câte ori este învestită cu apelul declarat de procuror care vizează motive de nelegalitate care duc la agravarea situației inculpatului, pentru a se asigura în mod deplin realizarea rolului Ministerului Public în activitatea judiciară, consacrat de Constituția României și de art. 4 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, instanța de apel poate să antameze și aspecte de netemeinicie a sentinței apelate care pot determina majorarea cuantumului acesteia sau înlăturarea dispozițiilor privind suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse.IV. Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele arondateExaminând punctele de vedere exprimate de curțile de apel și instanțele arondate, precum și jurisprudența atașată acestora ce au fost transmise instanței supreme referitoare la chestiunea de drept supusă dezlegării, a rezultat o practică neunitară.Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuție: Curtea de Apel Timișoara, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Iași, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Ploiești, care au făcut referire și la punctele de vedere ale unora dintre instanțele arondate.Într-o primă opinie susținută de judecătorii Secției penale a Curții de Apel Timișoara (în opinie majoritară), Secției penale a Judecătoriei Timișoara, Secției penale a Curții de Apel Alba Iulia, de judecătorii Judecătoriei Săliște, Secției penale a Curții de Apel București, Secției penale a Curții de Apel Pitești, Secției penale a Curții de Apel Bacău, Secției penale a Tribunalului Galați, Secției penale a Curții de Apel Craiova, Secției penale a Curții de Apel Iași, de judecătorii din cadrul Judecătoriei Huși, al Judecătoriei Vaslui, Secției penale din cadrul Curții de Apel Oradea, Secției penale a Curții de Apel Constanța (opinia minoritară), Secției penale a Curții de Apel Suceava, s-a apreciat că instanța de apel învestită cu apelul declarat de procuror exclusiv pentru motive de nelegalitate a Sentinței pronunțate în primă instanță, dintre care unul/unele este/sunt în favoarea inculpatului, altul/altele este/sunt în defavoarea aceluiași inculpat, aceste din urmă motive vizând alte chestiuni decât pedeapsa aplicată de prima instanță, poate să examineze în privința acestui inculpat sentința apelată și sub aspectul temeiniciei pedepsei aplicate, ce ar avea drept consecință majorarea cuantumului acesteia sau înlăturarea dispozițiilor privind suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse dispuse prin sentința apelată, fără a încălca prevederile art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală.La nivelul Secției a II-a penale din cadrul Curții de Apel București, judecătorul cu atribuții de unificare a practicii a arătat următoarele:În doctrină - Grigore Gr. Theodoru, Tratat de drept procesual penal, ediția a II-a, Editura Hamangiu, 2008, pagina 781, s-a arătat că: „Pentru a opera în favoare apelul sau recursul procurorului este necesar ca precizarea cu privire la exercitarea sa în favoarea sau defavoarea unei părți să rezulte din declarația de apel sau recurs făcută în termenul legal; o astfel de precizare trebuie să fie neechivocă în favoarea părții, căci o formulare ambiguă sau neutră, din care pot să rezulte și elemente în favoare, dar și în defavoare, nu produce efectul de neagravare.“Prin urmare, s-a apreciat că în cazul în care apelul parchetului este și în favoarea, și în defavoarea unei părți, nu operează principiul non reformatio in pejus.În continuare, sub aspectul limitelor devoluțiunii apelului declarat de parchet în defavoarea unei părți (inclusiv în contextul unui apel confinând critici și în favoarea, și în defavoarea părții), în doctrină - Vasile Papadopol, Corneliu Turianu, Apelul penal, Casa de editură și presă „Șansa“ - S.R.L., București, 1994, pagina 130, s-a arătat că există un punct de vedere (Gr. Theodoru, Efectul devolutiv al recursului penal și limitele sale, RRD nr. 2/1974, pagina 24) apreciat de autor ca fiind corect, respectiv: „instanța de apel, sesizată cu apelul în defavoare al procurorului, are căderea să examineze cauza și în legătură cu faptele neavizate prin apel, putând să agraveze, și în legătură cu ele, situația intimatului.“În susținerea acestei opinii au fost atașate: Decizia penală nr. 552/A din 29.04.2014, pronunțată în Dosarul nr. 89/202/2014, și Decizia penală nr. 994/A din 22.06.2017, pronunțată în Dosarul nr. 18.375/301/2016 - ale Curții de Apel București, Secția a II-a penală, Decizia penală nr. 810 din 30 septembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 2.133/285/2019, a Curții de Apel Suceava, Secția penală și pentru cauze cu minori.În a doua opinie susținută de judecătorii Secției penale din cadrul Tribunalului Timiș (opinia majoritară), Secției penale a Tribunalului Hunedoara, Secției penale a Curții de Apel Galați, Secției penale din cadrul Tribunalului Vaslui, Judecătoriei Iași, Judecătoriei Bârlad, Secției penale a Curții de Apel Constanța (opinia majoritară), s-a apreciat că instanța de apel învestită cu apelul declarat de procuror exclusiv pentru motive de nelegalitate a sentinței pronunțate în primă instanță, dintre care unul/unele este/sunt în favoarea inculpatului, altul/altele este/sunt în defavoarea aceluiași inculpat, aceste din urmă motive vizând alte chestiuni decât pedeapsa aplicată de prima instanță, nu poate să examineze în privința acestui inculpat sentința apelată și sub aspectul temeiniciei pedepsei aplicate, ce ar avea drept consecință majorarea cuantumului acesteia sau înlăturarea dispozițiilor privind suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse.La nivelul Curții de Apel Ploiești s-a apreciat că în cazul în care în apelul exercitat de unitatea de parchet se formulează critici cu privire la nelegalitatea sentinței pronunțate de prima instanță, aceste critici fiind în defavoarea inculpatului, dar nu cu privire la modul de individualizare a tratamentului sancționator, ci numai cu privire la corecta încadrare juridică, instanța de apel nu ar putea agrava tratamentul sancționator pentru care prima instanță a optat, numai în situația în care noua încadrare juridică nu impune aplicarea unui tratament sancționator mai sever.În susținerea acestei opinii au fost atașate: Decizia penală nr. 155 din 8 februarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 7.046/20/2020, a Curții de Apel Ploiești și Decizia penală nr. 625 din 26 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.596/20/2019, a Curții de Apel Ploiești.V. Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și JustițiePrin Adresa nr. 1.090/C/1.504/III-5/2021 din data de 14 iulie 2021, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 475 - art. 77 din Codul de procedură penală, a solicitat respingerea ca inadmisibilă a sesizării Curții de Apel - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.Astfel, referitor la îndeplinirea condiției existenței unei chestiuni de drept susceptibile a fi soluționată în mod diferit de instanțe s-a apreciat că sesizarea astfel formulată, deși prezintă aparența unei chestiuni de drept esențială (întrucât de lămurirea acesteia depinde soluționarea cauzei pe fond), aptă a primi o dezlegare de principiu, nu reprezintă o chestiune de drept veritabilă și nu are nivelul de dificultate care să permită a se recurge la procedura hotărârii prealabile.Faptul că nu se poate folosi procedura hotărârii prealabile „dacă aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât să nu lase loc niciunei îndoieli rezonabile cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate în cauză“ a fost susținut de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în Decizia nr. 17 din 17 martie 2021. În aceeași decizie se mai menționează că cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept poate fi făcută numai în ipoteza în care, „în cursul soluționării unei cauze, se pune problema interpretării unor dispoziții legale neclare, echivoce, care ar putea conduce la adoptarea unor soluții diferite în rezolvarea aceleiași spețe“.Or, în cauza de față dispozițiile art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt clare și neechivoce, simpla interpretare gramaticală a acestora fiind de natură a conduce la înțelegerea sensului avut în vedere de legiuitor.Astfel, dispozițiile art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală vizează neagravarea situației inculpatului, în cazul în care apelul declarat de procuror a fost doar în favoarea inculpatului.Per a contrario, apelul declarat de procuror în defavoarea inculpatului permite agravarea situației acestuia.În consecință, în situația în care apelul declarat de procuror este atât în favoarea, cât și în defavoarea inculpatului, nu mai sunt aplicabile dispozițiile art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală, care sunt de strictă interpretare și care vizează situația când apelul este declarat doar în favoarea inculpatului, nu și în defavoarea acestuia.Această concluzie se coroborează cu dispozițiile art. 417 alin. (2) din Codul de procedură penală, în care se menționează că în afara temeiurilor invocate și cererilor formulate de apelant (deci inclusiv de procuror), instanța este obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, nu doar strict prin raportare la motivele invocate de apelant.Curtea Constituțională a precizat în Decizia nr. 306 din 29 martie 2007, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 371 alin. 2 din Codul de procedură penală anterior (referitor la efectul devolutiv al apelului și limitele sale), actual art. 417 alin. (2) din Codul de procedură penală, că dispozițiile legale, potrivit cărora „instanța este obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept“, nu aduc în niciun fel atingere liberului acces la justiție, care presupune, între altele, dreptul la un proces echitabil.Verificarea se face însă în limitele stabilite referitoare atât la persoana, cât și la calitatea pe care o are apelantul, iar în cadrul acestor limite, instanța este obligată să examineze cauza sub toate aspectele ce țin de legalitatea și temeinicia hotărârii atacate.Se constată că dispozițiile art. 417 și art. 418 din Codul de procedură penală fac referire la apel, în general, nu și dacă apelul declarat vizează motive de nelegalitate sau netemeinicie, astfel încât instanța de apel trebuie să examineze cauza sub toate aspectele, inclusiv privind temeinicia soluției apelate.Aceeași concluzie rezultă și din dispozițiile art. 425 alin. (2) din Codul de procedură penală, în care se menționează că, dacă hotărârea a fost desființată în apelul procurorului, declarat în defavoarea inculpatului, instanța care rejudecă poate agrava soluția dată de prima instanță.VI. Dispozițiile legale supuse interpretăriiArt. 417 din Codul de procedură penală: Efectul devolutiv al apelului și limitele sale(1) Instanța judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declarația de apel și numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces.(2) În cadrul limitelor prevăzute la alin. (1), instanța este obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.Art. 418 din Codul de procedură penală: Neagravarea situației în propriul apel(1) Instanța de apel, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apel.(2) De asemenea, în apelul declarat de procuror în favoarea unei părți, instanța de apel nu poate agrava situația acesteia.VII. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegăriiSoluția propusă de judecătorul-raportor a fost aceea de respingere, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Bacău, Secția penală, cauze cu minori și familie, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate.În esență, s-a reținut că problema a cărei dezlegare se solicită nu constituie o veritabilă și dificilă chestiune de drept, aplicarea corectă a dreptului impunându-se în mod clar și evident, practic nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării prevăzute în mod imperativ și cumulativ de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală.VIII. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău, Secția penală, cauze cu minori și familie, în Dosarul nr. 473/321/2020, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reține următoarele:Potrivit dispozițiilor art. 475 din Codul procedură penală, dacă în cursul judecății, un complet de judecată învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.În raport cu textul legal evocat, se constată că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor cerințe:– instanța care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță;– existența unei chestiuni de drept, care să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin mecanismele legale ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii;– soluționarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării.Examinând îndeplinirea acestor condiții în cauză, se constată că este îndeplinită condiția referitoare la existența unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanță, Curtea de Apel Bacău, Secția penală, cauze cu minori și familie, fiind învestită, în Dosarul nr. 473/321/2020, cu soluționarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria T. N. și inculpatul S.I. împotriva Sentinței penale nr. 242 din 23 noiembrie 2020, pronunțată de Judecătoria T. N. în Dosarul nr. 473/321/2020.De asemenea, se constată că este îndeplinită și condiția referitoare la nestatuarea anterioară de către instanța supremă în cadrul unui mecanism de unificare a practicii judiciare asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.Referitor însă la condiția de admisibilitate privind natura chestiunii ce poate face obiectul sesizării pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile și cerința ca de lămurirea acesteia să depindă soluționarea pe fond a cauzei, se constată că nu este îndeplinită în cauză.Din cuprinsul încheierii instanței de trimitere rezultă că obiectul sesizării îl vizează chestiunea de drept: „Instanța de apel învestită cu apelul declarat de procuror exclusiv pentru motive de nelegalitate a sentinței pronunțate în prima instanță, dintre care unul/unele este/sunt în favoarea inculpatului, altul/altele este/sunt în defavoarea aceluiași inculpat, aceste din urmă motive vizând alte chestiuni decât pedeapsa aplicată de prima instanță, poate să examineze în privința acestui inculpat sentința apelată și sub aspectul temeiniciei pedepsei aplicate, ce ar avea drept consecință majorarea cuantumului acesteia sau înlăturarea dispozițiilor privind suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse dispuse prin sentința apelată, fără a încălca prevederile art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală.“Potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, admisibilitatea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată de existența unei veritabile chestiuni de drept, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei.Referitor la sintagma „chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei“, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a stabilit că sesizarea trebuie să ducă la interpretarea in abstracto a unor dispoziții legale determinate, iar nu la rezolvarea unor chestiuni ce țin de particularitățile cauzei (Decizia nr. 14 din 12 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iunie 2015; Decizia nr. 14 din 18 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 iunie 2016; Decizia nr. 4 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 12 aprilie 2017; Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 22 ianuarie 2018).În egală măsură, sesizarea trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii, și nu elemente particulare ale cauzei deduse judecății (Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016), iar pentru a constitui o problemă de drept, premisa de la care se pornește în întrebarea ce formează obiectul sesizării trebuie să își găsească izvorul în dispozițiile legale, și nu într-o stare de fapt; aplicarea legii la situația de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită prin probatoriul administrat, fiind atributul exclusiv al instanței învestite cu soluționarea cauzei (Decizia nr. 23 din 16 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 4 noiembrie 2015). Hotărârile prealabile trebuie pronunțate numai în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale, constituind o dezlegare de principiu a unei probleme de drept.Totodată, sesizarea în procedura întrebării prealabile trebuie efectuată doar în situația în care, în cursul soluționării unei cauze penale, se pune problema interpretării și aplicării unor dispoziții legale neclare, echivoce și care ar putea da naștere mai multor soluții. Per a contrario, procedura nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident încât nu lasă loc de îndoială. (Decizia nr. 19 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 29 iunie 2017, Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016, Decizia nr. 6 din 2 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 15 aprilie 2016, Decizia nr. 20 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 10 iulie 2017, și Decizia nr. 2 din 8 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2018).În contextul mecanismelor de unificare a practicii judiciare, rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nu este acela de a interveni în procesul de aplicare a legii la cazurile deduse judecății, ci de a oferi o interpretare a normelor legale, acolo unde acest lucru se impune ca urmare a modului lor de redactare și a existenței unor interpretări diferite a acestora.În cauza care a generat prezenta sesizare, instanța de trimitere a fost învestită cu soluționarea apelurilor declarate, astfel încât acesteia îi revine sarcina de a contura silogismul juridic care va conduce la soluționarea acțiunii penale, ceea ce presupune aplicarea premisei majore (norma legală) la premisa minoră (cazul particular dedus judecății), urmată de consecința constatării corespondenței dintre acestea.Or, în acest context, se impune observația că instanța de trimitere nu semnalează dificultăți de interpretare a dispozițiilor art. 417 și respectiv ale art. 418 din Codul de procedură penală, ci relevă o îndoială asupra modului de aplicare a premisei majore, prin raportare la consecința pe care aceasta ar putea să o producă asupra premisei minore. Acest procedeu, însă, nu reprezintă o solicitare de interpretare a unor dispoziții legale cu un conținut neclar, susceptibil de a genera interpretări diferite, ci are semnificația unei cereri de validare sau confirmare a silogismului juridic care stă la baza aplicării normei la cazul dedus judecății, chestiune care, în mod evident, excedează mecanismului de unificare a practicii judiciare.Mai mult, textele legale la care face referire instanța de trimitere, și în special art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală, sunt formulate într-o manieră clară, lipsită de echivoc, limitele efectului devolutiv al apelului în materie penală și sfera de cuprindere a principiului non reformatio in pejus fiind pe deplin determinabile atât prin raportare la conținutul legal, cât și prin recurgerea la surse doctrinare sau jurisprudențiale, nefiind necesară intervenția Înaltei Curți prin intermediul mecanismului de unificare a practicii judiciare.Pe de altă parte, se reține că pronunțarea unei hotărâri prealabile în cadrul prevăzut de art. 475 din Codul de procedură penală se impune atunci când, din cauza modului de redactare a textului legal și a faptului că acesta este susceptibil să genereze interpretări diferite, iar în absența unei dezlegări cu forță obligatorie pentru toate instanțele de judecată, acțiuni penale care vizează fapte similare riscă să fie soluționate în mod diferit, generând astfel practică judiciară neunitară.Implicit, se desprinde concluzia că dezlegarea problemei de drept în cadrul mecanismului reglementat de art. 475 din Codul de procedură penală trebuie să vizeze o dispoziție legală in abstracto care să fie susceptibilă de a fi aplicată uniform în toate cazurile în care aceasta ar putea fi incidentă.Or, din conținutul prezentei sesizări rezultă că instanța de trimitere nu relevă o dificultate de interpretare a unui text legal în genere, ci, prin raportare la un caz particular cu care a fost învestită și care este marcat de un complex de variabile, solicită determinarea cadrului legal circumscris controlului judiciar pe care trebuie să îl exercite.În aceste condiții, de vreme ce problema de drept care formează obiectul sesizării este una circumstanțiată de particularitățile cazului dedus judecății, se constată că nici nu ar fi posibilă o interpretare de principiu a normelor legale la care se face referire, în forma în care s-a solicitat acest lucru.În consecință, în raport cu aspectele expuse se reține că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării, întrucât problema semnalată de instanța de trimitere nu constituie o chestiune de drept în sensul art. 475 din Codul de procedură penală, care să determine activarea mecanismului de unificare a practicii judiciare.Prin urmare, constatând neîndeplinite condițiile de admisibilitate menționate de art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte nu va proceda la analizarea pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze, urmând a respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secția penală, cauze cu minori și familie, prin care solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:Instanța de apel învestită cu apelul declarat de procuror exclusiv pentru motive de nelegalitate a sentinței pronunțate în prima instanță, dintre care unul/unele este/sunt în favoarea inculpatului, altul/altele este/sunt în defavoarea aceluiași inculpat, aceste din urmă motive vizând alte chestiuni decât pedeapsa aplicată de prima instanță, poate să examineze în privința acestui inculpat sentința apelată și sub aspectul temeiniciei pedepsei aplicate, ce ar avea drept consecință majorarea cuantumului acesteia sau înlăturarea dispozițiilor privind suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse dispuse prin sentința apelată, fără a încălca prevederile art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală.Pentru motivele arătate, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău, Secția penală, cauze cu minori și familie, în Dosarul nr. 473/321/2020, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:Instanța de apel învestită cu apelul declarat de procuror exclusiv pentru motive de nelegalitate a sentinței pronunțate în prima instanță, dintre care unul/unele este/sunt în favoarea inculpatului, altul/altele este/sunt în defavoarea aceluiași inculpat, aceste din urmă motive vizând alte chestiuni decât pedeapsa aplicată de prima instanță, poate să examineze în privința acestui inculpat sentința apelată și sub aspectul temeiniciei pedepsei aplicate, ce ar avea drept consecință majorarea cuantumului acesteia sau înlăturarea dispozițiilor privind suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse dispuse prin sentința apelată, fără a încălca prevederile art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală.Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 septembrie 2021.
PREȘEDINTELE SECȚIEI PENALE A ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
judecător DANIEL GRĂDINARU
Magistrat-asistent,
Adina Andreea Ciuhan Teodoru----
| EMITENT |
Dosar nr. 1.795/1/2021
| Daniel Grădinaru | - președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului |
| Săndel Lucian Macavei | - judecător la Secția penală |
| Simona Elena Cîrnaru | - judecător la Secția penală |
| Laura Mihaela Soane | - judecător la Secția penală |
| Ioana Alina Ilie | - judecător la Secția penală |
| Andrei Claudiu Rus | - judecător la Secția penală |
| Simona Daniela Encean | - judecător la Secția penală |
| Constantin Epure | - judecător la Secția penală |
| Dan Andrei Enescu | - judecător la Secția penală |
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:I. Titularul și obiectul sesizăriiPrin încheierea de ședință din data de 2 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 473/321/2020, Curtea de Apel Bacău, Secția penală, cauze cu minori și familie, în baza art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:Instanța de apel învestită cu apelul declarat de procuror exclusiv pentru motive de nelegalitate a sentinței pronunțate în prima instanță, dintre care unul/unele este/sunt în favoarea inculpatului, altul/altele este/sunt în defavoarea aceluiași inculpat, aceste din urmă motive vizând alte chestiuni decât pedeapsa aplicată de prima instanță, poate să examineze în privința acestui inculpat sentința apelată și sub aspectul temeiniciei pedepsei aplicate, ce ar avea drept consecință majorarea cuantumului acesteia sau înlăturarea dispozițiilor privind suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse dispuse prin sentința apelată, fără a încălca prevederile art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penalăII. Expunerea succintă a cauzeiCurtea de Apel Bacău a fost învestită cu soluționarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria T.N. și inculpatul S.I., împotriva Sentinței penale nr. 242 din 23 noiembrie 2020, pronunțată de Judecătoria T. N. în Dosarul nr. 473/321/2020.Prin Sentința penală nr. 242 din 23 noiembrie 2020, pronunțată de Judecătoria T. N., s-a dispus:În baza art. 194 alin. (1) lit. a) și e) din Codul penal și art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală a fost condamnat inculpatul S.I. la pedeapsa de 2 ani și 4 luni pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.S-a constatat că infracțiunea de vătămare corporală pentru care s-a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii de 2 ani și 2 luni prin prezenta sentință este concurentă cu pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită în sarcina inculpatului S.I. prin Sentința penală nr. 233 din 1 noiembrie 2019 a Judecătoriei T. N., definitivă la data de 17 septembrie 2020 prin Decizia penală nr. 768/2020 a Curții de Apel Bacău.În baza art. 97 alin. (1) din Codul penal a fost anulată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 233 din 1 noiembrie 2019 a Judecătoriei T. N., definitivă la data de 17 septembrie 2020 prin Decizia penală nr. 768/2020 a Curții de Apel Bacău.În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal au fost contopite pedepsele de 2 ani închisoare aplicate inculpatului prin Sentința penală nr. 233 din 1 noiembrie 2019 a Judecătoriei T. N., definitivă la data de 17 septembrie 2020 prin Decizia penală nr. 768/2020 a Curții de Apel Bacău, și pedeapsa închisorii de 2 ani și 2 luni aplicată prin prezenta sentință și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 4 luni închisoare la care s-a adăugat 1/3 din cealaltă pedeapsă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.În baza art. 91 din Codul penal a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere și în baza art. 92 din Codul penal s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani. Inculpatul a fost obligat ca pe durata termenului de suspendare să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) din Codul penal și i s-a impus obligația prevăzută de art. 93 alin. (2) lit. b) din Codul penal, fiind dispusă, totodată, obligarea sa la prestarea unei munci în folosul comunității.În baza art. 194 alin. (1) lit. a) și e) din Codul penal și art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală a fost condamnat inculpatul U.R.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.În baza art. 91 din Codul penal a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere și în baza art. 92 din Codul penal s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, care curge de la data rămânerii definitive a primei sentințe de condamnare.Inculpatul a fost obligat ca pe durata termenului de suspendare să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) din Codul penal și i s-a impus obligația prevăzută de art. 93 alin. (2) lit. b) din Codul penal, fiind dispusă, totodată, obligarea sa la prestarea unei munci în folosul comunității.În baza art. 72 din Codul penal s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului S.I. reținerea pentru 24 de ore, durata arestului preventiv începând cu data de 20 ianuarie 2020 până la data de 15 aprilie 2020 și durata arestului la domiciliu începând cu data de 15 aprilie 2020 până la data de 15 mai 2020.A fost revocată măsura preventivă a controlului judiciar începând cu data pronunțării prezentei sentințe.Referitor la inculpatul U.R.I. s-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 29 octombrie 2019, ora 02.30, și până la data de 30 octombrie 2019, ora 02.30.S-a luat act că persoana vătămată B. F. nu s-a constituit parte civilă în cauză.Împotriva Sentinței penale nr. 242 din 23 noiembrie 2020 pronunțate de Judecătoria T. N. au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria T. N. și inculpatul S. I.Parchetul de pe lângă Judecătoria T. N. a criticat sentința apelată și încheierea de ședință din 10 decembrie 2020 pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii instanței de fond și a încheierii din data de 10 decembrie 2020 și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.În esență, în motivele de apel ale parchetului, cu referire la inculpatul S.I. s-a susținut că prin sentința penală apelată a fost stabilit un termen de supraveghere de 4 ani referitor la pedeapsa de 3 ani închisoare (rezultată în urma anulării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 233 din 1.11.2019 a Judecătoriei T. N., definitivă la data de 17 septembrie 2020 prin Decizia penală nr. 768/2020 a Curții de Apel Bacău, și a contopirii cu pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare, dispusă în cauză), fără a se menționa data de la care începe să curgă acest termen, respectiv 17 septembrie 2020, dată la care a rămas definitivă Sentința penală nr. 233 din 1 noiembrie 2019 a Judecătoriei T. N.Ulterior, prin Încheierea din data de 10 decembrie 2020, în baza art. 279 din Codul de procedură penală a fost înlăturată omisiunea materială strecurată în dispozitivul sentinței penale apelate, în sensul că termenul de supraveghere de 4 ani începe să curgă de la data 17 septembrie 2020, dată la care a rămas definitivă Sentința penală nr. 233 din 1 noiembrie 2019 a Judecătoriei T. N.Criticând această dispoziție, parchetul a susținut că omisiunea pronunțării cu privire la momentul de la care se calculează termenul de supraveghere de 4 ani, privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, nu reprezintă vreo eroare materială evidentă, în sensul art. 278 alin. (1) din Codul de procedură penală, sau vreo omisiune vădită, în sensul art. 279 din Codul de procedură penală, ci un aspect de nelegalitate.Totodată, sentința penală a fost criticată sub aspectul nelegalității dispoziției referitoare la deducerea din pedeapsa aplicată inculpatului S.I. a duratei reținerii, arestării preventive și a arestului la domiciliu, în opinia parchetului fiind dedusă o perioadă mai mare decât cea efectiv executată de inculpat.III. Punctul de vedere al completului de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul că instanța de apel învestită cu apelul declarat de procuror exclusiv pentru motive de nelegalitate a sentinței pronunțate în primă instanță, dintre care unul/unele este/sunt în favoarea inculpatului, altul/altele este/sunt în defavoarea aceluiași inculpat, aceste din urmă motive vizând alte chestiuni decât pedeapsa aplicată de prima instanță, poate să examineze în privința acestui inculpat sentința apelată și sub aspectul temeiniciei pedepsei aplicate, ce ar avea drept consecință majorarea cuantumului acesteia sau înlăturarea dispozițiilor privind suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse dispuse prin sentința apelată, fără a încălca prevederile art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală.Acest punct de vedere este fundamentat pe dispozițiile art. 417 alin. (2) din Codul de procedură penală care permit instanței de apel să examineze și din oficiu sentința apelată sub toate aspectele de fapt și de drept, în limitele prevăzute de art. 417 alin. (1) și art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală.Ori de câte ori este învestită cu apelul declarat de procuror care vizează motive de nelegalitate care duc la agravarea situației inculpatului, pentru a se asigura în mod deplin realizarea rolului Ministerului Public în activitatea judiciară, consacrat de Constituția României și de art. 4 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, instanța de apel poate să antameze și aspecte de netemeinicie a sentinței apelate care pot determina majorarea cuantumului acesteia sau înlăturarea dispozițiilor privind suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse.IV. Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele arondateExaminând punctele de vedere exprimate de curțile de apel și instanțele arondate, precum și jurisprudența atașată acestora ce au fost transmise instanței supreme referitoare la chestiunea de drept supusă dezlegării, a rezultat o practică neunitară.Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuție: Curtea de Apel Timișoara, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Iași, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Ploiești, care au făcut referire și la punctele de vedere ale unora dintre instanțele arondate.Într-o primă opinie susținută de judecătorii Secției penale a Curții de Apel Timișoara (în opinie majoritară), Secției penale a Judecătoriei Timișoara, Secției penale a Curții de Apel Alba Iulia, de judecătorii Judecătoriei Săliște, Secției penale a Curții de Apel București, Secției penale a Curții de Apel Pitești, Secției penale a Curții de Apel Bacău, Secției penale a Tribunalului Galați, Secției penale a Curții de Apel Craiova, Secției penale a Curții de Apel Iași, de judecătorii din cadrul Judecătoriei Huși, al Judecătoriei Vaslui, Secției penale din cadrul Curții de Apel Oradea, Secției penale a Curții de Apel Constanța (opinia minoritară), Secției penale a Curții de Apel Suceava, s-a apreciat că instanța de apel învestită cu apelul declarat de procuror exclusiv pentru motive de nelegalitate a Sentinței pronunțate în primă instanță, dintre care unul/unele este/sunt în favoarea inculpatului, altul/altele este/sunt în defavoarea aceluiași inculpat, aceste din urmă motive vizând alte chestiuni decât pedeapsa aplicată de prima instanță, poate să examineze în privința acestui inculpat sentința apelată și sub aspectul temeiniciei pedepsei aplicate, ce ar avea drept consecință majorarea cuantumului acesteia sau înlăturarea dispozițiilor privind suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse dispuse prin sentința apelată, fără a încălca prevederile art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală.La nivelul Secției a II-a penale din cadrul Curții de Apel București, judecătorul cu atribuții de unificare a practicii a arătat următoarele:În doctrină - Grigore Gr. Theodoru, Tratat de drept procesual penal, ediția a II-a, Editura Hamangiu, 2008, pagina 781, s-a arătat că: „Pentru a opera în favoare apelul sau recursul procurorului este necesar ca precizarea cu privire la exercitarea sa în favoarea sau defavoarea unei părți să rezulte din declarația de apel sau recurs făcută în termenul legal; o astfel de precizare trebuie să fie neechivocă în favoarea părții, căci o formulare ambiguă sau neutră, din care pot să rezulte și elemente în favoare, dar și în defavoare, nu produce efectul de neagravare.“Prin urmare, s-a apreciat că în cazul în care apelul parchetului este și în favoarea, și în defavoarea unei părți, nu operează principiul non reformatio in pejus.În continuare, sub aspectul limitelor devoluțiunii apelului declarat de parchet în defavoarea unei părți (inclusiv în contextul unui apel confinând critici și în favoarea, și în defavoarea părții), în doctrină - Vasile Papadopol, Corneliu Turianu, Apelul penal, Casa de editură și presă „Șansa“ - S.R.L., București, 1994, pagina 130, s-a arătat că există un punct de vedere (Gr. Theodoru, Efectul devolutiv al recursului penal și limitele sale, RRD nr. 2/1974, pagina 24) apreciat de autor ca fiind corect, respectiv: „instanța de apel, sesizată cu apelul în defavoare al procurorului, are căderea să examineze cauza și în legătură cu faptele neavizate prin apel, putând să agraveze, și în legătură cu ele, situația intimatului.“În susținerea acestei opinii au fost atașate: Decizia penală nr. 552/A din 29.04.2014, pronunțată în Dosarul nr. 89/202/2014, și Decizia penală nr. 994/A din 22.06.2017, pronunțată în Dosarul nr. 18.375/301/2016 - ale Curții de Apel București, Secția a II-a penală, Decizia penală nr. 810 din 30 septembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 2.133/285/2019, a Curții de Apel Suceava, Secția penală și pentru cauze cu minori.În a doua opinie susținută de judecătorii Secției penale din cadrul Tribunalului Timiș (opinia majoritară), Secției penale a Tribunalului Hunedoara, Secției penale a Curții de Apel Galați, Secției penale din cadrul Tribunalului Vaslui, Judecătoriei Iași, Judecătoriei Bârlad, Secției penale a Curții de Apel Constanța (opinia majoritară), s-a apreciat că instanța de apel învestită cu apelul declarat de procuror exclusiv pentru motive de nelegalitate a sentinței pronunțate în primă instanță, dintre care unul/unele este/sunt în favoarea inculpatului, altul/altele este/sunt în defavoarea aceluiași inculpat, aceste din urmă motive vizând alte chestiuni decât pedeapsa aplicată de prima instanță, nu poate să examineze în privința acestui inculpat sentința apelată și sub aspectul temeiniciei pedepsei aplicate, ce ar avea drept consecință majorarea cuantumului acesteia sau înlăturarea dispozițiilor privind suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse.La nivelul Curții de Apel Ploiești s-a apreciat că în cazul în care în apelul exercitat de unitatea de parchet se formulează critici cu privire la nelegalitatea sentinței pronunțate de prima instanță, aceste critici fiind în defavoarea inculpatului, dar nu cu privire la modul de individualizare a tratamentului sancționator, ci numai cu privire la corecta încadrare juridică, instanța de apel nu ar putea agrava tratamentul sancționator pentru care prima instanță a optat, numai în situația în care noua încadrare juridică nu impune aplicarea unui tratament sancționator mai sever.În susținerea acestei opinii au fost atașate: Decizia penală nr. 155 din 8 februarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 7.046/20/2020, a Curții de Apel Ploiești și Decizia penală nr. 625 din 26 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.596/20/2019, a Curții de Apel Ploiești.V. Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și JustițiePrin Adresa nr. 1.090/C/1.504/III-5/2021 din data de 14 iulie 2021, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 475 - art. 77 din Codul de procedură penală, a solicitat respingerea ca inadmisibilă a sesizării Curții de Apel - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.Astfel, referitor la îndeplinirea condiției existenței unei chestiuni de drept susceptibile a fi soluționată în mod diferit de instanțe s-a apreciat că sesizarea astfel formulată, deși prezintă aparența unei chestiuni de drept esențială (întrucât de lămurirea acesteia depinde soluționarea cauzei pe fond), aptă a primi o dezlegare de principiu, nu reprezintă o chestiune de drept veritabilă și nu are nivelul de dificultate care să permită a se recurge la procedura hotărârii prealabile.Faptul că nu se poate folosi procedura hotărârii prealabile „dacă aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât să nu lase loc niciunei îndoieli rezonabile cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate în cauză“ a fost susținut de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în Decizia nr. 17 din 17 martie 2021. În aceeași decizie se mai menționează că cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept poate fi făcută numai în ipoteza în care, „în cursul soluționării unei cauze, se pune problema interpretării unor dispoziții legale neclare, echivoce, care ar putea conduce la adoptarea unor soluții diferite în rezolvarea aceleiași spețe“.Or, în cauza de față dispozițiile art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt clare și neechivoce, simpla interpretare gramaticală a acestora fiind de natură a conduce la înțelegerea sensului avut în vedere de legiuitor.Astfel, dispozițiile art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală vizează neagravarea situației inculpatului, în cazul în care apelul declarat de procuror a fost doar în favoarea inculpatului.Per a contrario, apelul declarat de procuror în defavoarea inculpatului permite agravarea situației acestuia.În consecință, în situația în care apelul declarat de procuror este atât în favoarea, cât și în defavoarea inculpatului, nu mai sunt aplicabile dispozițiile art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală, care sunt de strictă interpretare și care vizează situația când apelul este declarat doar în favoarea inculpatului, nu și în defavoarea acestuia.Această concluzie se coroborează cu dispozițiile art. 417 alin. (2) din Codul de procedură penală, în care se menționează că în afara temeiurilor invocate și cererilor formulate de apelant (deci inclusiv de procuror), instanța este obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, nu doar strict prin raportare la motivele invocate de apelant.Curtea Constituțională a precizat în Decizia nr. 306 din 29 martie 2007, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 371 alin. 2 din Codul de procedură penală anterior (referitor la efectul devolutiv al apelului și limitele sale), actual art. 417 alin. (2) din Codul de procedură penală, că dispozițiile legale, potrivit cărora „instanța este obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept“, nu aduc în niciun fel atingere liberului acces la justiție, care presupune, între altele, dreptul la un proces echitabil.Verificarea se face însă în limitele stabilite referitoare atât la persoana, cât și la calitatea pe care o are apelantul, iar în cadrul acestor limite, instanța este obligată să examineze cauza sub toate aspectele ce țin de legalitatea și temeinicia hotărârii atacate.Se constată că dispozițiile art. 417 și art. 418 din Codul de procedură penală fac referire la apel, în general, nu și dacă apelul declarat vizează motive de nelegalitate sau netemeinicie, astfel încât instanța de apel trebuie să examineze cauza sub toate aspectele, inclusiv privind temeinicia soluției apelate.Aceeași concluzie rezultă și din dispozițiile art. 425 alin. (2) din Codul de procedură penală, în care se menționează că, dacă hotărârea a fost desființată în apelul procurorului, declarat în defavoarea inculpatului, instanța care rejudecă poate agrava soluția dată de prima instanță.VI. Dispozițiile legale supuse interpretăriiArt. 417 din Codul de procedură penală: Efectul devolutiv al apelului și limitele sale(1) Instanța judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declarația de apel și numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces.(2) În cadrul limitelor prevăzute la alin. (1), instanța este obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.Art. 418 din Codul de procedură penală: Neagravarea situației în propriul apel(1) Instanța de apel, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apel.(2) De asemenea, în apelul declarat de procuror în favoarea unei părți, instanța de apel nu poate agrava situația acesteia.VII. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegăriiSoluția propusă de judecătorul-raportor a fost aceea de respingere, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Bacău, Secția penală, cauze cu minori și familie, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate.În esență, s-a reținut că problema a cărei dezlegare se solicită nu constituie o veritabilă și dificilă chestiune de drept, aplicarea corectă a dreptului impunându-se în mod clar și evident, practic nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării prevăzute în mod imperativ și cumulativ de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală.VIII. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău, Secția penală, cauze cu minori și familie, în Dosarul nr. 473/321/2020, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reține următoarele:Potrivit dispozițiilor art. 475 din Codul procedură penală, dacă în cursul judecății, un complet de judecată învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.În raport cu textul legal evocat, se constată că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor cerințe:– instanța care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță;– existența unei chestiuni de drept, care să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin mecanismele legale ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii;– soluționarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării.Examinând îndeplinirea acestor condiții în cauză, se constată că este îndeplinită condiția referitoare la existența unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanță, Curtea de Apel Bacău, Secția penală, cauze cu minori și familie, fiind învestită, în Dosarul nr. 473/321/2020, cu soluționarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria T. N. și inculpatul S.I. împotriva Sentinței penale nr. 242 din 23 noiembrie 2020, pronunțată de Judecătoria T. N. în Dosarul nr. 473/321/2020.De asemenea, se constată că este îndeplinită și condiția referitoare la nestatuarea anterioară de către instanța supremă în cadrul unui mecanism de unificare a practicii judiciare asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.Referitor însă la condiția de admisibilitate privind natura chestiunii ce poate face obiectul sesizării pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile și cerința ca de lămurirea acesteia să depindă soluționarea pe fond a cauzei, se constată că nu este îndeplinită în cauză.Din cuprinsul încheierii instanței de trimitere rezultă că obiectul sesizării îl vizează chestiunea de drept: „Instanța de apel învestită cu apelul declarat de procuror exclusiv pentru motive de nelegalitate a sentinței pronunțate în prima instanță, dintre care unul/unele este/sunt în favoarea inculpatului, altul/altele este/sunt în defavoarea aceluiași inculpat, aceste din urmă motive vizând alte chestiuni decât pedeapsa aplicată de prima instanță, poate să examineze în privința acestui inculpat sentința apelată și sub aspectul temeiniciei pedepsei aplicate, ce ar avea drept consecință majorarea cuantumului acesteia sau înlăturarea dispozițiilor privind suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse dispuse prin sentința apelată, fără a încălca prevederile art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală.“Potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, admisibilitatea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată de existența unei veritabile chestiuni de drept, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei.Referitor la sintagma „chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei“, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a stabilit că sesizarea trebuie să ducă la interpretarea in abstracto a unor dispoziții legale determinate, iar nu la rezolvarea unor chestiuni ce țin de particularitățile cauzei (Decizia nr. 14 din 12 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iunie 2015; Decizia nr. 14 din 18 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 iunie 2016; Decizia nr. 4 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 12 aprilie 2017; Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 22 ianuarie 2018).În egală măsură, sesizarea trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii, și nu elemente particulare ale cauzei deduse judecății (Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016), iar pentru a constitui o problemă de drept, premisa de la care se pornește în întrebarea ce formează obiectul sesizării trebuie să își găsească izvorul în dispozițiile legale, și nu într-o stare de fapt; aplicarea legii la situația de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită prin probatoriul administrat, fiind atributul exclusiv al instanței învestite cu soluționarea cauzei (Decizia nr. 23 din 16 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 4 noiembrie 2015). Hotărârile prealabile trebuie pronunțate numai în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale, constituind o dezlegare de principiu a unei probleme de drept.Totodată, sesizarea în procedura întrebării prealabile trebuie efectuată doar în situația în care, în cursul soluționării unei cauze penale, se pune problema interpretării și aplicării unor dispoziții legale neclare, echivoce și care ar putea da naștere mai multor soluții. Per a contrario, procedura nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident încât nu lasă loc de îndoială. (Decizia nr. 19 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 29 iunie 2017, Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016, Decizia nr. 6 din 2 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 15 aprilie 2016, Decizia nr. 20 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 10 iulie 2017, și Decizia nr. 2 din 8 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2018).În contextul mecanismelor de unificare a practicii judiciare, rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nu este acela de a interveni în procesul de aplicare a legii la cazurile deduse judecății, ci de a oferi o interpretare a normelor legale, acolo unde acest lucru se impune ca urmare a modului lor de redactare și a existenței unor interpretări diferite a acestora.În cauza care a generat prezenta sesizare, instanța de trimitere a fost învestită cu soluționarea apelurilor declarate, astfel încât acesteia îi revine sarcina de a contura silogismul juridic care va conduce la soluționarea acțiunii penale, ceea ce presupune aplicarea premisei majore (norma legală) la premisa minoră (cazul particular dedus judecății), urmată de consecința constatării corespondenței dintre acestea.Or, în acest context, se impune observația că instanța de trimitere nu semnalează dificultăți de interpretare a dispozițiilor art. 417 și respectiv ale art. 418 din Codul de procedură penală, ci relevă o îndoială asupra modului de aplicare a premisei majore, prin raportare la consecința pe care aceasta ar putea să o producă asupra premisei minore. Acest procedeu, însă, nu reprezintă o solicitare de interpretare a unor dispoziții legale cu un conținut neclar, susceptibil de a genera interpretări diferite, ci are semnificația unei cereri de validare sau confirmare a silogismului juridic care stă la baza aplicării normei la cazul dedus judecății, chestiune care, în mod evident, excedează mecanismului de unificare a practicii judiciare.Mai mult, textele legale la care face referire instanța de trimitere, și în special art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală, sunt formulate într-o manieră clară, lipsită de echivoc, limitele efectului devolutiv al apelului în materie penală și sfera de cuprindere a principiului non reformatio in pejus fiind pe deplin determinabile atât prin raportare la conținutul legal, cât și prin recurgerea la surse doctrinare sau jurisprudențiale, nefiind necesară intervenția Înaltei Curți prin intermediul mecanismului de unificare a practicii judiciare.Pe de altă parte, se reține că pronunțarea unei hotărâri prealabile în cadrul prevăzut de art. 475 din Codul de procedură penală se impune atunci când, din cauza modului de redactare a textului legal și a faptului că acesta este susceptibil să genereze interpretări diferite, iar în absența unei dezlegări cu forță obligatorie pentru toate instanțele de judecată, acțiuni penale care vizează fapte similare riscă să fie soluționate în mod diferit, generând astfel practică judiciară neunitară.Implicit, se desprinde concluzia că dezlegarea problemei de drept în cadrul mecanismului reglementat de art. 475 din Codul de procedură penală trebuie să vizeze o dispoziție legală in abstracto care să fie susceptibilă de a fi aplicată uniform în toate cazurile în care aceasta ar putea fi incidentă.Or, din conținutul prezentei sesizări rezultă că instanța de trimitere nu relevă o dificultate de interpretare a unui text legal în genere, ci, prin raportare la un caz particular cu care a fost învestită și care este marcat de un complex de variabile, solicită determinarea cadrului legal circumscris controlului judiciar pe care trebuie să îl exercite.În aceste condiții, de vreme ce problema de drept care formează obiectul sesizării este una circumstanțiată de particularitățile cazului dedus judecății, se constată că nici nu ar fi posibilă o interpretare de principiu a normelor legale la care se face referire, în forma în care s-a solicitat acest lucru.În consecință, în raport cu aspectele expuse se reține că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării, întrucât problema semnalată de instanța de trimitere nu constituie o chestiune de drept în sensul art. 475 din Codul de procedură penală, care să determine activarea mecanismului de unificare a practicii judiciare.Prin urmare, constatând neîndeplinite condițiile de admisibilitate menționate de art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte nu va proceda la analizarea pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze, urmând a respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secția penală, cauze cu minori și familie, prin care solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:Instanța de apel învestită cu apelul declarat de procuror exclusiv pentru motive de nelegalitate a sentinței pronunțate în prima instanță, dintre care unul/unele este/sunt în favoarea inculpatului, altul/altele este/sunt în defavoarea aceluiași inculpat, aceste din urmă motive vizând alte chestiuni decât pedeapsa aplicată de prima instanță, poate să examineze în privința acestui inculpat sentința apelată și sub aspectul temeiniciei pedepsei aplicate, ce ar avea drept consecință majorarea cuantumului acesteia sau înlăturarea dispozițiilor privind suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse dispuse prin sentința apelată, fără a încălca prevederile art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală.Pentru motivele arătate, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău, Secția penală, cauze cu minori și familie, în Dosarul nr. 473/321/2020, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:Instanța de apel învestită cu apelul declarat de procuror exclusiv pentru motive de nelegalitate a sentinței pronunțate în prima instanță, dintre care unul/unele este/sunt în favoarea inculpatului, altul/altele este/sunt în defavoarea aceluiași inculpat, aceste din urmă motive vizând alte chestiuni decât pedeapsa aplicată de prima instanță, poate să examineze în privința acestui inculpat sentința apelată și sub aspectul temeiniciei pedepsei aplicate, ce ar avea drept consecință majorarea cuantumului acesteia sau înlăturarea dispozițiilor privind suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse dispuse prin sentința apelată, fără a încălca prevederile art. 418 alin. (2) din Codul de procedură penală.Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 septembrie 2021.
PREȘEDINTELE SECȚIEI PENALE A ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
judecător DANIEL GRĂDINARU
Magistrat-asistent,
Adina Andreea Ciuhan Teodoru----
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari