DECIZIA nr. 706 din 28 octombrie 2021referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. a) și c)-h) din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 79 din 26 ianuarie 2022



    Valer Dorneanu- președinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Mihaela Ionescu- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Maria Eleonora Centea.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. a) și c)-h) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ion Criveanu în Dosarul nr. 3.336/223/2018 al Judecătoriei Bălcești și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.926D/2019.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că autorul a comunicat la dosar un set de înscrisuri.3. Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 2.996D/2019, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a sintagmei „în apel“ cuprinsă în art. 426 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Nistor Isai Faur în Dosarul nr. 21.729/325/2019 al Judecătoriei Timișoara - Secția penală. Totodată, președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 3.332D/2019, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Alexandru Gavrilescu în Dosarul nr. 1.282/208/2019 al Judecătoriei Caransebeș.4. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă cu privire la Dosarul nr. 2.996D/2019 și arată că autorul a formulat o cerere prin care solicită soluționarea în lipsă a cauzei și acordarea de despăgubiri, întrucât penitenciarul nu îi acordă acces la dosarul electronic al Curții Constituționale.5. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.996D/2019 și nr. 3.332D/2019 la Dosarul nr. 2.926D/2019, care a fost primul înregistrat.6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. e), f), g) și h) din Codul de procedură penală, apreciind că nu au legătură cu cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate. De asemenea, solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. a), c) și d) din Codul de procedură penală. În acest sens, reține că, în ceea ce privește dispozițiile art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală, autorul este nemulțumit de configurația sălii de judecată și poziția în care se află procurorul de ședință în sala de judecată, iar, în ceea ce privește dispozițiile art. 426 lit.a) din Codul de procedură penală, autorul nu avea nicio calitate în cauza supusă soluționării judecătorului de cameră preliminară cât privește confirmarea redeschiderii urmăririi penale, astfel încât apreciază că referirea la dispozițiile constituționale invocate este formală. Referitor la criticile formulate cu privire la dispozițiile art. 426 lit. c) din Codul de procedură penală, reține că această cale de atac extraordinară poate fi formulată în condiții procedurale stricte, iar legiuitorul, în virtutea rolului său constituțional consacrat în art. 126 din Legea fundamentală, poate stabili modalitatea de exercitare a căilor de atac. Totodată, face referire la practica instanței de control constituțional, potrivit căreia această cale extraordinară de atac poate fi formulată în cazul în care s-a pronunțat o soluție pe fondul cauzei.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:7. Prin Sentința penală nr. 194/CC din 26 septembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 3.336/223/2018, Judecătoria Bălcești a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. a) și c)-h) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Ion Criveanu cu ocazia soluționării contestației în anulare formulată de autor împotriva Încheierii din 5 octombrie 2018, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară în Dosarul nr. 1.382/223/2018 al Judecătoriei Drăgășani.8. Prin Încheierea din 4 octombrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 21.729/325/2019, Judecătoria Timișoara - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a sintagmei „în apel“ cuprinsă în art. 426 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Nistor Isai Faur cu ocazia soluționării contestației în anulare formulate de acesta cu privire la Sentința penală nr. 2.160 din 25 iunie 2019, pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 31.972/325/2018.9. Prin Încheierea din 28 noiembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 1.282/208/2019, Judecătoria Caransebeș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Alexandru Gavrilescu în procedura de soluționare a contestației în anulare formulate de acesta cu privire la Încheierea nr. 281 din 17 mai 2018, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în Dosarul nr. 982/208/2018 , prin care a solicitat să se dispună desființarea acesteia și, în rejudecarea cererii de confirmare a redeschiderii urmăririi penale, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș cu privire la Dosarul nr. 904/P/2016, să se dispună respingerea acesteia. În motivarea cererii, autorul excepției a menționat faptul că Încheierea nr. 281 din 17 mai 2018, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în Dosarul nr. 982/208/2018, nu i-a fost comunicată și nici nu a fost citat în cauză, cu toate că acest lucru se impunea prin prisma calității sale de persoană interesată, fiind direct vizat de soluția de clasare dispusă inițial de către parchet.10. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia din Dosarul Curții nr. 2.926D/2019 susține, în esență, că sintagmele „în apel“/„din apel“/„de apel“, prevăzute la lit. a), c), d), e), f), g), h) ale art. 426 din Codul de procedură penală, sunt neconstituționale, întrucât sunt în contradicție cu partea introductivă a articolului menționat, care prevede că se poate face contestație în anulare împotriva hotărârilor penale definitive, text care nu exclude exercitarea acestei căi de atac împotriva altor hotărâri penale definitive decât cele pronunțate în apel, cum sunt hotărârile pronunțate în procedura de cameră preliminară, care sunt definitive. De asemenea, susține că prin sintagma „când instanța nu a fost compusă potrivit legii“, prevăzută la lit. d) a art. 426 din Codul de procedură penală, trebuie să se înțeleagă și nerespectarea dispozițiilor legale privind configurația sălii de judecată și locul ocupat în sală de procuror, respectiv cele prevăzute de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Din această perspectivă, apreciază că normele menționate sunt neclare.11. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia din Dosarul Curții nr. 2.996D/2019 susține, în esență, că sintagma „în apel“ din cuprinsul art. 426 lit. c) din Codul de procedură penală este contrară dispozițiilor constituționale și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate.12. În motivarea excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, autorul acesteia din Dosarul Curții nr. 3.332D/2019 susține, în esență, că normele procesual penale criticate, care restrâng sfera de incidență a căii extraordinare de atac a contestației în anulare pentru motivul lipsei de citare doar la situația hotărârilor pronunțate în judecata în apel, sunt neconstituționale, contravenind prevederilor art. 21 alin. (1)-(3) și art. 24 alin. (1). Susține că este neconstituțional ca un astfel de remediu să poată fi avut în vedere doar în cazul hotărârilor definitive pronunțate în calea de atac a apelului, câtă vreme legislația procesual penală prevede caracterul definitiv și în cazul altor hotărâri decât cele pronunțate de instanțele de apel, astfel cum este încheierea definitivă pronunțată în temeiul art. 335 alin. (4^1) din Codul de procedură penală, fără citarea legală a părților.13. Judecătoria Bălcești, exprimându-și opinia în Dosarul Curții nr. 2.926D/2019, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, reține că instanța de control constituțional s-a pronunțat cu privire la normele procesual penale ce reglementează contestația în anulare atât prin Decizia nr. 804 din 5 decembrie 2017, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 426 partea introductivă din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate, cât și prin Decizia nr. 623 din 8 octombrie 2015, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată și a constatat că dispozițiile art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Totodată, invocă și Decizia Curții nr. 501 din 30 iunie 2016, în care s-a reținut că, indiferent de motivul invocat, contestația în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei.14. Judecătoria Timișoara - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată în Dosarul Curții nr. 2.996D/2019 este neîntemeiată. În acest sens, reține că legiuitorul procesual penal are libertatea de a reglementa regimul căilor de atac. Totodată, instanța de control constituțional reține, în Decizia nr. 240 din 16 aprilie 2019, că „instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului“. 15. Judecătoria Caransebeș nu a formulat opinia sa cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată în Dosarul Curții nr. 3.332D/2019.16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.17. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, înscrisurile și cererile comunicate la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:18. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.19. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 426 lit. a) și c)-h) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut: „Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate; […] c) când hotărârea din apel a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; d) când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; g) când ședința de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; h) când instanța de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă; [...]“.20. Autorii excepției de neconstituționalitate invocă atât dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5), ale art. 16 alin. (1), ale art. 20, ale art. 21 alin. (1)-(3), ale art. 24, ale art. 53, ale art. 124, ale art. 126 alin. (2) și ale art. 129, cât și prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.21. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că a analizat critici identice celor formulate în prezenta cauză, cu referire la sintagmele „în apel“/„din apel“/„de apel“, prin deciziile nr. 804 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 19 februarie 2018, nr. 227 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 15 iulie 2019, nr. 655 din 17 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 19 ianuarie 2020, nr. 114 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 14 mai 2020, nr. 425 din 23 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 717 din 10 august 2020, nr. 132 din 2 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 19 mai 2021, prin care a respins, ca neîntemeiate, excepțiile de neconstituționalitate.22. În considerentele deciziilor precitate, Curtea a reținut, referitor la contestația în anulare, că vizează hotărâri judecătorești definitive și se promovează în condiții procedurale mult mai stricte decât căile ordinare de atac - cât privește titularii, termenul de introducere, cazurile de contestație în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora, dovezile în susținerea lor -, având în vedere caracterul aparte indus de legiuitor pentru această instituție juridică, datorat aspectului că, prin aceasta, se tinde la înlăturarea autorității de lucru judecat pentru o hotărâre penală definitivă și care își produce efectele. Totodată, în Decizia nr. 501 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 21 septembrie 2016, paragraful 18, Curtea a reținut că, indiferent de motivul invocat, contestația în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei. Curtea a constatat, totodată, că intenția legiuitorului a fost aceea de a nu permite reformarea, pe calea contestației în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat decât în situațiile excepționale în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului și doar în condițiile reglementate expres în art. 426-432 din Codul de procedură penală, stabilind, totodată, că legiuitorul poate exclude folosirea unor căi de atac sau poate limita utilizarea anumitor instrumente procesuale aflate la îndemâna părților, fără ca prin aceasta să se încalce litera sau spiritul Legii fundamentale.23. De asemenea, în considerentele Deciziei nr. 227 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 15 iulie 2019, paragrafele 25 și 26, cu referire la dispozițiile art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală, Curtea a reținut că, în formularea inițială a textului de lege criticat, incompatibilitatea judecătorului viza judecata în primă instanță, dacă hotărârea a rămas definitivă prin neapelare, sau judecata în apel. Însă, în condițiile în care nerespectarea exigenței de imparțialitate era invocată ca motiv de apel, iar instanța de apel nu admitea apelul sub acest aspect, partea nu mai putea reitera această neregularitate pe calea contestației în anulare. Ulterior, art. 426 din Codul de procedură penală a fost modificat prin art. II pct. 109 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, adăugându-se la lit. c)-h) ale art. 426 o condiție specifică, referitoare la faza apelului, ceea ce exclude din domeniul de aplicare a contestației în anulare hotărârile rămase definitive prin neapelare, cu excepția cazurilor de la lit. b) și i) ale art. 426 din Codul de procedură penală.24. Curtea a observat, totodată, că, potrivit formei în vigoare a textului de lege criticat, contestația în anulare, pentru motivul prevăzut de art. 426 lit. d), poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale care au rămas definitive la instanța de apel. Așadar, este inadmisibilă contestația în anulare formulată cu privire la o hotărâre penală împotriva căreia se poate formula apel ori care poate fi supusă căii de atac ordinare a contestației. Curtea a constatat însă că excluderea din domeniul de aplicare a contestației în anulare a acestor din urmă hotărâri judecătorești își găsește justificarea în dispozițiile art. 432 alin. (1) și (4) din Codul de procedură penală, potrivit cărora „(1) La termenul fixat pentru judecarea contestației în anulare, instanța, ascultând părțile și concluziile procurorului, dacă găsește contestația întemeiată, desființează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere și procedează fie de îndată, fie acordând un termen, după caz, la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desființare. [...] Sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă“. De asemenea, Curtea a constatat că modificarea - prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 - a art. 426 lit. a) și c)-h) din Codul de procedură penală, prin adăugarea condiției specifice referitoare la faza apelului, a pus capăt controversei din doctrină și jurisprudența cu privire la admisibilitatea contestației în anulare și în privința unor hotărâri pentru care legea nu reglementa nicio cale de atac sau reglementa calea de atac ordinară a contestației. Așa fiind, Curtea a constatat că în aceste condiții este înfăptuită justiția, sens în care nu se poate admite ideea înfrângerii principiului constituțional consacrat de art. 124 alin. (2).25. De altfel, astfel cum a reținut Curtea în jurisprudența sa anterior citată, preocuparea legiuitorului de a limita cazurile de contestație în anulare și de a reglementa condiții stricte pentru exercitarea acesteia își găsește justificarea în caracterul extraordinar al căii de atac, în faptul că vizează hotărâri judecătorești definitive ce trebuie să se bucure de autoritate de lucru judecat. În aceste condiții, Curtea a reținut că art. 21 alin. (3) din Constituție garantează părților dreptul la acces liber la justiție, precum și dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituind valorificarea explicită a prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Dreptul de acces liber la justiție presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor și a intereselor sale legitime. Potrivit prevederilor art. 129 din Constituție, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“. Această normă constituțională cuprinde două teze: prima teză consacră dreptul subiectiv al oricărei părți a unui proces, indiferent de obiectul procesului, precum și dreptul Ministerului Public de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești considerate ca fiind nelegale sau neîntemeiate; cea de-a doua teză prevede că exercitarea căilor de atac se poate realiza în condițiile legii. Prima teză exprimă, în alți termeni, dreptul fundamental înscris în art. 21 din Constituție privind liberul acces la justiție, conținând, așadar, o reglementare substanțială. Cea de-a doua teză se referă la reguli de procedură, care nu pot însă aduce atingere substanței dreptului conferit prin cea dintâi teză decât în condițiile restrictive stabilite în art. 53 din Constituție. Așa fiind, în privința condițiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie făcută declarația, conținutul său, instanța la care se depune, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate și altele de același gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“.26. Dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (3), coroborate cu cele ale art. 129, nu presupun însă accesul la toate căile de atac și la toate categoriile de instanțe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluționată. Dreptul la un proces echitabil, invocat în susținerea excepției, reprezintă un standard constituțional a cărui îndeplinire este apreciată în funcție de ansamblul procesului și ținând cont de specificul normelor procedurale aplicabile. Totodată, dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea și egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părți să dispună de posibilități suficiente, echivalente și adecvate de a-și susține apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă. La rândul său, art. 6 din Convenție, referitor la dreptul la un proces echitabil, obligă statele membre la asigurarea prin legislația națională a unor garanții procesuale, precum egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor pronunțate, publicitatea procesului, soluționarea acestuia într-un termen rezonabil, prezumția de nevinovăție și asigurarea dreptului la apărare. În completare, art. 13 din Convenție prevede dreptul la un recurs efectiv, drept cu caracter subsidiar, ce presupune epuizarea tuturor căilor interne de atac, conform art. 35 paragraful 1 din Convenție.27. În aceste condiții, având în vedere caracterul contestației în anulare - de cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată în condiții procedurale stricte și ținând cont că legiuitorul, în virtutea rolului său constituțional consacrat de art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală, poate stabili, prin lege, procedura de judecată și modalitatea de exercitare a căilor de atac, cu condiția respectării normelor și a principiilor privind drepturile și libertățile fundamentale și a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală, instanța de control constituțional fiind competentă a cenzura norma legală numai în măsura în care se aduce atingere acestora din urmă, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 partea introductivă din Codul de procedură penală.28. Întrucât nu au apărut elemente noi, care să impună reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.29. Cât privește critica autorului excepției din Dosarul Curții nr. 2.926D/2019 referitoare la configurația sălii de judecată și la locul ocupat în sala de judecată de procurorul de ședință, Curtea constată că formularea unor astfel de motive nu echivalează cu o veritabilă critică de neconstituționalitate, iar susținerile acestuia nu pot fi examinate în cadrul controlului de constituționalitate, deoarece Curtea Constituțională, în calitate de garant al supremației Constituției, are rolul de a asigura conformitatea legilor cu Constituția, iar nu și competența de a asigura buna organizare și administrare a justiției.30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ion Criveanu în Dosarul nr. 3.336/223/2018 al Judecătoriei Bălcești, de Nistor Isai Faur în Dosarul nr. 21.729/325/2019 al Judecătoriei Timișoara - Secția penală, respectiv de Alexandru Gavrilescu în Dosarul nr. 1.282/208/2019 al Judecătoriei Caransebeș și constată că dispozițiile art. 426 lit. a) și c)-h) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Bălcești, Judecătoriei Timișoara - Secția penală și Judecătoriei Caransebeș și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 28 octombrie 2021.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Mihaela Ionescu
    -----