HOTĂRÂRE nr. 22 din 5 ianuarie 2022privind organizarea și funcționarea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 6 ianuarie 2022



    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 3 alin (1) și (2) și al art. 8 alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2021 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Capitolul I Organizarea și funcționarea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse  +  Secţiunea 1 Dispoziții generale, funcții, principii și atribuții  +  Articolul 1(1) Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului.(2) Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse realizează politicile naționale, corelate cu cele la nivel european și internațional, în domeniile politicilor familiale, tineretului, protecției drepturilor copilului și adopției, violenței domestice și egalității de șanse între femei și bărbați, îndeplinind rolul de autoritate de stat, strategie și planificare, reglementare, sinteză, coordonare, monitorizare și control.(3) Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse asigură coordonarea aplicării strategiei și politicilor Guvernului în domeniile politicilor familiale, tineretului, protecției drepturilor copilului și adopției, violenței domestice și egalității de șanse între femei și bărbați.  +  Articolul 2Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse are sediul în municipiul București, Calea Victoriei nr. 3, sectorul 1.  +  Articolul 3(1) Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse exercită, în condițiile legii, în domeniile proprii de competență, următoarele funcții:a) de strategie și planificare, prin care:1. elaborează, actualizează și coordonează aplicarea strategiilor, planurilor și programelor din domeniile sale de activitate;2. elaborează documentele de politică publică în domeniile sale de activitate;3. asigură elaborarea de cercetări, studii și prognoze pentru fundamentarea politicilor, strategiilor și programelor din domeniile sale de activitate;4. asigură cadrul juridic și instituțional pentru facilitarea și stimularea dialogului asupra politicilor, strategiilor și deciziilor ce decurg din domeniile sale de activitate;b) de reglementare, sinteză și avizare, prin care:1. elaborează proiecte de acte normative în domeniile sale de activitate;2. avizează proiecte de acte normative elaborate de alte ministere și autorități ale administrației publice centrale care privesc domeniile politicilor familiale, tineretului, protecției drepturilor copilului și adopției, violenței domestice și egalității de șanse între femei și bărbați;3. emite acte de reglementare în domeniile sale de activitate, potrivit prevederilor legale;4. asigură includerea măsurilor destinate domeniilor politicilor familiale, tineretului, protecției drepturilor copilului și adopției, violenței domestice și egalității de șanse între femei și bărbați în cadrul politicilor și strategiilor elaborate la nivelul Guvernului României;c) de reprezentare, prin care reprezintă Guvernul în relațiile cu instituțiile și organismele, organizațiile și asociațiile interne, europene și internaționale din domeniile sale de activitate, promovând interesul național;d) de autoritate de stat, prin care:1. asigură implementarea politicilor guvernamentale în domeniile sale de activitate;2. coordonează, monitorizează și asigură implementarea unitară a legislației naționale în domeniile sale de activitate, armonizată cu prevederile și cerințele legislației Uniunii Europene, tratatelor, convențiilor, acordurilor, memorandumurilor și protocoalelor la care România este parte;3. coordonează activitatea de raportare către instituțiile europene și internaționale în domeniile sale de competență;4. coordonează activitatea de elaborare a politicilor publice în domeniile sale de competență;5. asigură promovarea studiilor de specialitate necesare pentru îmbunătățirea activității în domeniile sale de competență;e) de monitorizare și control, prin care:1. asigură, prin compartimentele proprii sau entitățile aflate în subordinea sau sub autoritatea sa, controlul respectării legii în domeniile sale de activitate, constată contravențiile pentru nerespectarea acesteia, aplică sancțiunile și, după caz, sesizează organele de urmărire penală, potrivit prevederilor legale în vigoare;2. efectuează controlul activităților și serviciilor din domeniile sale de competență;3. exercită activități de audit intern și control atât la nivelul aparatului propriu, cât și la nivelul celorlalte entități aflate în subordinea sa;4. asigură controlul utilizării resurselor financiare alocate prin bugetul de stat și a resurselor din credite interne și externe;5. asigură îndrumarea metodologică și procedurală a activității structurilor cu atribuții vizând implementarea programelor din domeniile sale de activitate;f) de administrare, prin care:1. închiriază sau primește în administrare, în vederea desfășurării activității proprii, bunuri mobile și imobile proprietate publică ori privată a statului;2. coordonează activitatea de administrare a patrimoniului unităților aflate în subordinea sa;g) de informare și conștientizare a publicului în domeniile sale de activitate, prin care:1. asigură informarea și consultarea publicului, conform prevederilor legale în vigoare, în promovarea actelor normative și de reglementare din domeniile sale de activitate, la nivel național, european și internațional;2. pune la dispoziția publicului informații generale și documente de interes public în domeniile sale de activitate;3. organizează campanii de informare și conștientizare a publicului în ceea ce privește promovarea și implementarea politicilor, strategiilor și legislației din domeniile sale de competență, în vederea sensibilizării opiniei publice și facilitării înțelegerii și respectării acestora;4. inițiază și supune aprobării Guvernului, în condițiile legii, bugetele de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici aflați în subordinea sau sub autoritatea sa; 5. elaborează politici, proiecte și programe în domeniile sale de activitate și implementează aceste politici, proiecte și programe atât prin aparatul propriu, cât și prin intermediul entităților care își desfășoară activitatea în subordinea sau sub autoritatea sa.(2) Activitatea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse se bazează pe următoarele principii:a) principiul ocrotirii familiei și copilului;b) principiul sprijinirii tinerilor prin programe dedicate;c) principiul respectării demnității umane, egalității de șanse și de tratament;d) principiul coeziunii sociale;e) principiul respectării dreptului fiecărei persoane la viața de familie;f) principiul respectării legislației Uniunii Europene;g) principiul transparenței activității față de cetățeni și față de celelalte instituții ale statului, ale Uniunii Europene și față de societatea civilă;h) principiul eficienței managementului fondurilor publice;i) principiul promovării unei societăți echilibrate.  +  Articolul 4(1) În exercitarea atribuțiilor sale, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse îndeplinește, în condițiile legii, următoarele atribuții generale:1. identifică, elaborează și promovează politici publice și acte normative în domeniul politicilor familiale, protecției drepturilor copilului și adopției, combaterii violenței domestice și al egalității de șanse între femei și bărbați, activității de tineret, în deplină concordanță cu prevederile Programului de guvernare și cu obligațiile României ce decurg din statutul de stat membru al Uniunii Europene, pentru domeniile sale de activitate;2. inițiază, elaborează ori, după caz, avizează proiecte de acte normative în vederea realizării obiectivelor strategice și a politicilor în domeniile politicilor familiale, protecției drepturilor copilului și adopției, combaterii violenței domestice și egalității de șanse între femei și bărbați, activității de tineret;3. elaborează rapoarte de monitorizare și evaluare cu privire la politicile publice inițiate și implementate la nivelul ministerului;4. monitorizează și evaluează politicile publice cu impact asupra domeniilor sale de activitate;5. avizează proiectele de acte normative elaborate de ministere și de organe ale administrației publice centrale pentru domeniile sale de activitate;6. organizează, împreună cu celelalte ministere și cu organele de specialitate ale administrației publice centrale și locale și cu alte persoane juridice, după caz, promovarea acțiunilor derulate în domeniile sale de activitate;7. participă la sprijinirea dezvoltării capacității administrative a structurilor implicate în programele din domeniile sale de activitate, precum și la consolidarea și extinderea parteneriatelor;8. participă cu personal propriu din cadrul structurilor ministerului la întâlnirile grupurilor de lucru în legătură cu domeniile sale de activitate;9. participă la schimbul de informații și experiență cu instituțiile și organismele naționale și internaționale cu privire la domeniile sale de activitate, în condițiile legii;10. realizează sondaje de opinie, cantitative și calitative, prin intermediul unor instituții specializate, în vederea fundamentării documentelor strategice, a campaniilor de comunicare și a informării opiniei publice în domeniile sale de activitate;11. contractează, în condițiile legii, servicii specializate în vederea obținerii documentelor, studiilor, colectării datelor și informațiilor necesare realizării atribuțiilor sale în domeniul familiei, al tineretului și al egalității de șanse, precum și servicii de consultanță, inclusiv servicii de evaluare, prognoză și statistică în aceste domenii;12. organizează și sprijină, în condițiile legii, activități și manifestări pentru promovarea și susținerea proiectelor din domeniile sale de activitate atât în țară, cât și în străinătate, prin expoziții, simpozioane, sesiuni de comunicări, congrese, colocvii și alte asemenea activități;13. asigură implementarea prevederilor legislației Uniunii Europene în domeniile sale de competență, prin activități specifice, în condițiile legii;14. coordonează implementarea programelor de asistență bilaterală, precum și a altor programe de asistență financiară acordate de Uniunea Europeană, în conformitate cu aria de responsabilitate;15. elaborează, implementează și monitorizează din punct de vedere tehnic proiecte finanțate din fonduri europene sau din alte surse, programe de colaborare internațională, precum și proiecte de colaborare bilaterală pentru domeniile sale de activitate;16. promovează parteneriatul public-privat în aplicarea programelor și proiectelor în domeniu;17. propune acordarea statutului de utilitate publică asociațiilor și fundațiilor din domeniile sale de activitate;18. colectează, prelucrează și diseminează date statistice în domeniile de activitate ale ministerului;19. asigură relația cu Parlamentul, mass-media, Consiliul Economic și Social și cu alți exponenți ai societății civile în problemele specifice domeniilor ministerului;20. elaborează și fundamentează documentele ce reflectă poziția României în raport cu politica și strategia Uniunii Europene pentru domeniile sale de competență și asigură participarea la activitățile instituțiilor Uniunii Europene; 21. asigură îndeplinirea în domeniul de competență a obligațiilor decurgând din calitatea României de stat membru al Uniunii Europene, inclusiv în ceea ce privește transpunerea și/sau crearea cadrului juridic de aplicare directă a actelor juridice obligatorii ale Uniunii Europene, implementarea și monitorizarea aplicării acestora;22. asigură relația cu organizațiile internaționale, al căror specific are legătură cu domeniile sale de competență;23. negociază și urmărește încheierea și aprobarea tratatelor internaționale la nivel departamental sau inițiază demersurile necesare negocierii, încheierii și aprobării tratatelor la nivel de stat sau de guvern în domeniile de responsabilitate, în condițiile prevăzute de Legea nr. 590/2003 privind tratatele sau, după caz, de Legea nr. 276/2011 privind procedura prin care România devine parte la tratatele încheiate între Uniunea Europeană și statele membre, pe de o parte, și state terțe sau organizații internaționale, pe de altă parte;24. încheie documente de cooperare internațională care nu sunt guvernate de dreptul internațional cu autorități având competențe echivalente din state membre ale Uniunii Europene sau state terțe, respectiv organizații internaționale, în domeniile de responsabilitate;25. derulează relații bilaterale cu ministerele și instituțiile cu atribuții în domeniile familiei, tineretului și egalității de șanse între femei și bărbați din alte state;26. reprezintă România, în condițiile legii, la organismele internaționale și la instituțiile europene din domeniile sale de activitate;27. asigură managementul administrativ-financiar al programelor comunitare și al proiectelor cu finanțare rambursabilă și nerambursabilă derulate de minister;28. asigură, potrivit legii, mijloacele financiare din bugetul propriu în scopul adoptării standardelor europene armonizate conform domeniilor de competență ale ministerului;29. asigură reprezentarea în fața instanțelor de judecată în problemele din domeniile de activitate ale ministerului;30. exercită controlul asupra activităților desfășurate de instituțiile din subordine;31. editează buletine informative și organizează seminare, conferințe, expoziții tematice și alte acțiuni similare în țară și în străinătate, în domeniile sale de activitate; cheltuielile legate de tipărirea și difuzarea buletinelor informative, precum și cele legate de organizarea seminarelor, conferințelor, expozițiilor și celorlalte acțiuni tematice se asigură din alocațiile bugetare aprobate Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse;32. fundamentează și susține proiectele de bugete care se administrează de către aparatul propriu sau de către instituțiile aflate în subordinea sa;33. elaborează proiectul bugetului anual pentru activitatea proprie și a instituțiilor subordonate și programele de investiții anuale și multianuale;34. monitorizează execuția bugetară și ia măsuri operative pentru asigurarea plății tuturor drepturilor de protecție socială, în limita fondurilor aprobate;35. finanțează programe de interes național în domeniile sale de activitate;36. asigură administrarea bunurilor proprietate publică și/sau privată a statului aflate în administrare, potrivit prevederilor legale, pentru desfășurarea activității aferente domeniului de tineret, prin unitățile din subordine;37. actualizează inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, pentru bunurile aflate în administrarea sa, precum și pentru cele aflate în administrarea unităților din subordinea sau sub autoritatea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, pe baza actelor normative aprobate în acest sens;38. actualizează inventarul centralizat al bunurilor imobile din domeniul privat al statului, pentru bunurile aflate în administrarea sa, precum și pentru cele aflate în administrarea unităților din subordinea sau sub autoritatea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse;39. asigură urmărirea aplicării și controlul respectării legilor și a celorlalte acte normative din domeniile de competență.(2) Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse îndeplinește următoarele atribuții specifice:a) în domeniul politicilor familiale și demografice:1. inițiază și, după caz, avizează proiectele de acte normative care vizează susținerea familiei și creșterea natalității;2. colaborează cu ministerele de resort în vederea elaborării de programe privind susținerea natalității, precum și protejarea viitoarelor mame;3. stabilește și implementează, în colaborare cu autoritățile administrației publice centrale și locale, măsuri de deductibilitate fiscală pentru familiile cu copii;4. colaborează cu Ministerul Sănătății în vederea inițierii, elaborării, implementării și monitorizării de programe de planificare familială și pentru îmbunătățirea calității vieții;5. colaborează cu Ministerul Educației și alte organe ale administrației publice centrale în vederea implementării de programe destinate dezvoltării serviciilor de educație timpurie, respectiv creșe și alte servicii complementare; 6. inițiază, elaborează, implementează și monitorizează, în colaborare cu autoritățile administrației publice centrale și locale, programe de finanțare pentru achiziția unor mijloace de transport, precum și a unor echipamente și dispozitive necesare pentru desfășurarea orelor online sau în sistem de telemuncă pentru familiile cu copii;7. inițiază, elaborează, implementează și monitorizează, în colaborare cu autoritățile administrației publice centrale și locale, programe de creditare dedicate achiziției de locuințe, respectiv renovării și extinderii celor existente, pentru familiile cu copii;8. inițiază, elaborează, implementează și monitorizează, în colaborare cu Ministerul Finanțelor, programe de creditare dedicate achiziției de locuințe pentru familiile tinere;9. inițiază, în colaborare cu Ministerul Educației, măsuri pentru susținerea extinderii programelor de tip școală după școală;10. inițiază, în colaborare cu autoritățile administrației publice centrale și locale, măsuri de acordare de facilități fiscale pentru operatorii economici care asigură decontarea unor cheltuieli, precum și privind reducerea cuantumului contribuțiilor de asigurări sociale datorate pentru familiile cu copii;11. inițiază, elaborează, implementează și monitorizează, în colaborare cu autoritățile administrației publice centrale și locale, programe de acordare de facilități, altele decât cele fiscale, pentru familiile tinere;12. inițiază, în colaborare cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Ministerul Educației, programe de sprijin pentru angajatori, în vederea amenajării unor spații destinate supravegherii și îngrijirii copiilor cu vârstă preșcolară (0-6 ani) sau pentru crearea de parteneriate cu entități specializate care oferă servicii de îngrijire copii;13. inițiază programe de sprijin financiar la nașterea fiecărui copil pentru familiile vulnerabile, inclusiv familiile monoparentale; b) în domeniul protecției drepturilor copilului și adopției:1. avizează cadrul normativ în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului și adopției și al armonizării legislației interne în materia drepturilor copilului și adopției cu normele și principiile prevăzute de tratatele și convențiile internaționale la care România este parte, precum și în vederea aplicării efective a acestora;2. coordonează elaborarea Strategiei naționale în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului și o supune aprobării Guvernului;3. coordonează și monitorizează implementarea politicilor și strategiilor în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului și adopției;4. aprobă standarde de calitate necesare organizării și funcționării serviciilor sociale destinate prevenirii separării copilului de părinții săi și protecției speciale a copilului separat;5. licențiază servicii sociale destinate prevenirii separării copilului de părinții săi, protecției speciale a copilului organizate, în condițiile legii, de către autoritățile publice sau organismele private autorizate, prin Autoritatea pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție;6. inițiază și avizează, după caz, proiectele de acte normative cu impact asupra domeniului protecției drepturilor copilului și adopției;7. monitorizează și evaluează modul de implementare a politicilor și strategiilor în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului și adopției;8. elaborează și implementează politici publice vizând susținerea copiilor afectați de migrație;9. derulează campanii de informare și conștientizare privind situația copiilor afectați de migrație;10. inițiază și implementează programe de educație parentală destinate părintelui rămas în țară, respectiv persoanelor care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului;11. inițiază și implementează, în colaborare cu ministerele cu responsabilități în domeniu, programe privind asigurarea unor servicii de consiliere școlară și psihologică;12. contribuie la îmbunătățirea cadrului legislativ privind monitorizarea modului de creștere și îngrijire a copilului cu părinți plecați la muncă în străinătate, precum și a celor care au revenit în țară după o perioadă de ședere în străinătate, alături de părinți, mai mare de un an;c) în domeniul violenței domestice și egalității de șanse între femei și bărbați:1. coordonează elaborarea politicilor și planurilor naționale de acțiune ale Guvernului în domeniul violenței domestice și egalității de șanse între femei și bărbați; 2. avizează proiectele de acte normative, inițiate de celelalte ministere și de alte organe de specialitate ale administrației publice centrale, în vederea integrării și respectării principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați;3. inițiază proiectele de acte normative în domeniul violenței domestice și egalității de șanse între femei și bărbați;4. monitorizează și evaluează modul de implementare a politicilor și strategiilor în domeniul violenței domestice și egalității de șanse între femei și bărbați;5. coordonează activitatea Comisiei naționale în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați (CONES). Președintele CONES este secretarul de stat al Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați;6. aprobă standarde de calitate necesare organizării și funcționării serviciilor sociale pentru victimele violenței domestice;7. licențiază serviciile sociale din domeniul violenței domestice, prin intermediul Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, potrivit art. 19 din Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare;d) în domeniul activității de tineret:1. aplică politica guvernamentală pentru tineret în concordanță cu legislația în vigoare, cu programul de guvernare, strategiile naționale și europene de tineret, cu rezultatele cercetării sociologice și ale procesului de consultare publică;2. stabilește prioritățile, tipologia proiectelor/acțiunilor/ activităților pentru tineret, bugetul pe programe, proiecte, activități și elaborează planurile de acțiune, procedurile, metodologiile, calendarele de proiecte, planurile de monitorizare și evaluare pentru activitatea de tineret;3. inițiază, elaborează, implementează și monitorizează legislația în domeniul tineretului;4. fundamentează și elaborează studii și cercetări, analize și prognoze privind tineretul, în colaborare cu persoane juridice ori fizice autorizate, în condițiile legii;5. colaborează cu autoritățile publice centrale și locale, parteneri instituționali, sociali și organizaționali, în plan intern și extern, în vederea îndeplinirii obiectivelor în domeniul tineretului;6. inițiază, elaborează, organizează, finanțează, implementează, monitorizează, evaluează programe, proiecte, activități și acțiuni pentru tineret cu caracter intern și internațional și finanțează proiecte pe bază de concurs, în condițiile legii;7. autorizează, coordonează și avizează desfășurarea în bazele proprii a următoarelor activități de specialitate: proiecte de tineret, acțiuni cultural-artistice, distractive, educative, turistice interne și internaționale, sportive, de agrement, precum și alte servicii pentru copii, studenți și tineri;8. colaborează cu instituții și organisme similare la nivel internațional, organizează activități de profil cu caracter național și internațional;9. coordonează direcțiile județene pentru familie și tineret, respectiv Direcția pentru Familie și Tineret a Municipiului București, servicii publice deconcentrate, cu personalitate juridică, finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, aplicând prin intermediul acestora, la nivel local, politica în domeniul familiei și al activității de tineret;10. înființează centre de tineret, în condițiile legii;11. colaborează direct sau prin structurile specializate din subordinea sa cu autoritățile administrației publice centrale și locale, în domenii de interes comun;12. avizează proiectele de acte normative inițiate de alte instituții în domeniul tineretului;13. fundamentează și elaborează studii și cercetări, analize și prognoze privind problematica studențească;14. elaborează și implementează planul de reabilitare și de extindere a centrelor de agrement, structuri fără personalitate juridică, aflate în administrarea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, prin direcțiile județene pentru familie și tineret, respectiv Direcția pentru Familie și Tineret a Municipiului București, și care fac parte din domeniul public al statului;15. asigură organizarea și administrarea centrelor de agrement, structuri fără personalitate juridică, aflate în administrarea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, prin direcțiile județene pentru familie și tineret, respectiv Direcția pentru Familie și Tineret a Municipiului București, și care fac parte din domeniul public al statului;16. elaborează regulamentul de organizare și funcționare al centrelor de agrement;17. elaborează, aprobă prin ordin al ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse și implementează planul de extindere și dezvoltare a rețelei caselor de cultură ale studenților;18. coordonează și monitorizează buna desfășurare a activităților specifice caselor de cultură ale studenților și ale Complexului Cultural Sportiv Studențesc „Tei“ din București;19. elaborează și derulează proiecte și programe naționale și internaționale în interesul studenților;20. acordă asistență de specialitate studenților și structurilor asociative studențești în vederea elaborării unor proiecte și programe care au obiective privind impulsionarea participării studenților, sub diversele ei forme, inclusiv prin implicarea acestora în actul decizional, stimularea creativității studenților, promovarea mobilității studenților în spațiul european și atenuarea impactului factorilor de risc care conduc la marginalizare și excludere socială;21. sprijină formarea, pregătirea și perfecționarea profesională a studenților și a tinerilor;22. editează, produce și difuzează materiale de specialitate, cuprinzând informații utile tinerilor, precum și instituțiilor și structurilor asociative studențești implicate în activitatea de tineret;23. organizează direct sau prin instituțiile din subordine activități de agrement, tabere naționale, tabere de odihnă, tabere sociale, tabere tematice pentru copii, studenți și tineri, precum și tabere pentru persoane cu handicap și tabere pentru olimpici;24. organizează evenimente în vederea promovării programelor de tineret;25. asigură absorbția fondurilor europene în domeniul tineretului; 26. accesează fonduri structurale destinate susținerii politicilor de coeziune în domeniul tineretului, cu respectarea metodologiei specifice, în calitate de gestionar, beneficiar sau partener;27. gestionează fonduri publice și fonduri atrase de la organisme finanțatoare interne sau internaționale, pe care le alocă susținerii inițiativelor tinerilor și ale structurilor neguvernamentale de și pentru tineret, conform legislației specifice;28. conlucrează cu Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale;29. dezvoltă standarde de calitate și ghiduri pentru activitatea centrelor de tineret, inclusiv privind componentele de informare, consiliere și formare;30. dezvoltă politici de finanțare sustenabilă și standarde de calitate și cost pentru centrele de agrement aflate în administrarea ministerului sau a autorităților publice locale; 31. inițiază, în colaborare cu autoritățile administrației publice locale, programe pentru integrarea tinerilor instituționalizați în comunitate.  +  Articolul 5Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, prin structurile sale, monitorizează aplicarea unitară a dispozițiilor legale în domeniile sale de activitate în conformitate cu atribuțiile conferite de lege.  +  Articolul 6În exercitarea atribuțiilor sale, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse colaborează cu celelalte ministere și organe de specialitate din subordinea Guvernului, cu alte autorități publice și cu organisme guvernamentale și neguvernamentale.  +  Articolul 7Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse colaborează cu celelalte autorități ale administrației publice, instituțiile publice, precum și cu operatorii economici și poate solicita acestora documente, date și informațiile necesare pentru realizarea atribuțiilor sale, acestea urmând a fi gestionate în conformitate cu prevederile legale referitoare la prelucrarea, gestionarea și utilizarea datelor cu caracter personal.  +  Articolul 8Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse îndeplinește orice alte atribuții din domeniile sale de activitate, stabilite prin acte normative.  +  Secţiunea a 2-a Organizarea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse  +  Articolul 9(1) Structura organizatorică a Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse este prevăzută în anexa nr. 1. (2) În cadrul structurii organizatorice, atât prin hotărâre a Guvernului, cât și prin ordin al ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse, se pot organiza direcții, servicii, birouri și se poate stabili numărul posturilor aferente, cu respectarea prevederilor legale și încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat.(3) Numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse este de 230 de posturi finanțate de la bugetul de stat, exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetelor demnitarilor. (4) Numărul maxim de posturi aprobat pentru instituțiile care funcționează în subordinea și sub autoritatea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse este prevăzut în anexa nr. 2. (5) Personalul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse este compus din demnitari, personal contractual și funcționari publici, care ocupă funcții publice generale, funcții publice specifice și funcții publice din categoria înalților funcționari publici, salarizați în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.(6) În structura Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse se organizează și funcționează, în subordinea ministrului, a secretarilor de stat și a subsecretarului de stat, cabinetele demnitarilor.(7) Atribuțiile și responsabilitățile compartimentelor funcționale din aparatul propriu al Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare a ministerului, aprobat prin ordin al ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse.(8) Statul de funcții și structura posturilor pe compartimente funcționale se aprobă prin ordin al ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse, în condițiile legii.(9) Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse emite, în condițiile legii, acte administrative privind încadrarea, numirea personalului, modificarea sau încetarea raporturilor de muncă ori a raporturilor de serviciu, după caz.(10) Conducătorii instituțiilor publice aflate în subordinea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse sunt numiți și eliberați din funcție în condițiile legii.(11) Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse are în subordinea sau sub autoritatea sa unitățile prevăzute în anexa nr. 2.  +  Secţiunea a 3-a Conducerea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse  +  Articolul 10(1) Conducerea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse se asigură de către ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse.(2) Ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse reprezintă ministerul în justiție, în raporturile cu ministerele, cu alte autorități publice și organizații interne și internaționale, precum și cu persoane fizice și juridice române și străine.(3) În exercitarea atribuțiilor sale, ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse emite ordine și instrucțiuni.(4) Ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse este ordonator principal de credite și îndeplinește atribuțiile generale prevăzute la art. 56 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.(5) Ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse îndeplinește și alte atribuții specifice, stabilite prin alte acte normative.  +  Articolul 11(1) Ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse este ajutat în activitatea de conducere a ministerului de 3 secretari de stat, un subsecretar de stat, de secretarul general și doi secretari generali adjuncți.(2) Ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse poate delega atribuții, în condițiile legii, secretarilor de stat, subsecretarului de stat, secretarului general, secretarului general adjunct și, după caz, altor persoane din aparatul propriu al ministerului și/sau instituțiilor subordonate sau aflate sub autoritatea acestuia.  +  Articolul 12(1) Pe lângă ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse funcționează, ca entitate consultativă, Colegiul ministerului.(2) Componența și regulamentul de funcționare ale entității prevăzute la alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse.(3) La nivelul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse pot funcționa și alte consilii consultative pe probleme de tineret. Înființarea, desființarea, competențele și componența acestor consilii se stabilesc prin ordin al ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse.  +  Articolul 13(1) Secretarul general îndeplinește atribuțiile și responsabilitățile prevăzute la art. 61 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, iar secretarii generali adjuncți ai Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, pe cele stabilite de ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse, conform prevederilor art. 61 alin. (3) din același act normativ.(2) Secretarul general și secretarii generali adjuncți pot îndeplini și alte atribuții prevăzute de Regulamentul de organizare și funcționare al Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse ori încredințate de ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse.(3) Conducătorii instituțiilor aflate în subordinea ministerului exercită atribuțiile prevăzute de lege, precum și pe cele delegate prin ordin al ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse.  +  Capitolul II Dispoziții finale  +  Articolul 14Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse preia de la Ministerul Tineretului și Sportului numărul de posturi, precum și personalul din cadrul Direcției politici pentru tineret, personalul cu atribuții în domeniul tineretului din cadrul Direcției sportul pentru toți și programe pentru tineret, din cadrul structurii de implementare proiecte fonduri nerambursabile, precum și din restul structurilor în care există personal care desfășoară activități în domeniul tineretului.  +  Articolul 15Casele de cultură ale studenților și Complexul Cultural Sportiv Studențesc „Tei“, instituții publice cu personalitate juridică care îndeplinesc atribuțiile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 801/2004 privind organizarea și funcționarea caselor de cultură ale studenților și a Complexului Cultural Sportiv Studențesc „Tei“, se transferă din subordinea Ministerului Tineretului și Sportului în subordinea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, prin preluarea tuturor drepturilor și obligațiilor instituțiilor, inclusiv personalul și bunurile mobile și imobile aflate în administrarea sau, după caz, în proprietatea acestora, pe bază de protocol de predare-preluare, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.  +  Articolul 16Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse poate închiria spații pentru necesități proprii, în condițiile legii.  +  Articolul 17Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse utilizează potrivit dispozițiilor legale în vigoare, pentru aparatul central, un număr de 10 autoturisme pentru transportul persoanelor, 2 microbuze, 6 autoturisme pentru activități specifice, de monitorizare și control, cu un consum lunar de carburant de 500 litri/autovehicul.  +  Articolul 18(1) Patrimoniul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse se constituie prin preluarea unei părți a patrimoniului Ministerului Muncii și Protecției Sociale aferente domeniului familiei și prin preluarea unei părți a patrimoniului Ministerului Tineretului și Sportului aferent domeniului tineretului. (2) Predarea-preluarea patrimoniului prevăzut la alin. (1) se face pe baza protocoalelor de predare-preluare ce se vor încheia în condițiile art. 8 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2021 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare.(3) Încadrarea personalului în numărul maxim de posturi aprobat și în structura organizatorică se face în termenele și cu respectarea condițiilor și a procedurii aplicabile fiecărei categorii de personal, în minimum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. (4) Statul de funcții și regulamentul de organizare și funcționare ale unităților aflate în subordinea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, finanțate de la bugetul de stat prin bugetul ministerului, se aprobă prin ordin al ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, la propunerea conducătorilor acestora, cu excepția cazurilor în care aprobarea acestora este prevăzută prin acte proprii de organizare și funcționare.  +  Articolul 19Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 10 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare, pentru bunurile ce vor fi preluate în patrimoniul ministerului.  +  Articolul 20La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri și a hotărârii Guvernului privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale se abrogă prevederile contrare prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 11/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Tineretului și Sportului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2013, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în Hotărârea Guvernului nr. 81/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii și Protecției Sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 3 februarie 2020, cu completările ulterioare.  +  Articolul 21Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
    PRIM-MINISTRU
    NICOLAE-IONEL CIUCĂ
    Contrasemnează:
    Ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse,
    Gabriela Firea
    Ministrul muncii și solidarității sociale,
    Marius-Constantin Budăi
    Ministrul sănătății,
    Alexandru Rafila
    Ministrul investițiilor și proiectelor europene,
    Dan Vîlceanu
    Ministrul educației,
    Sorin-Mihai Cîmpeanu
    p. Ministrul afacerilor externe,
    Dănuț Sebastian Neculăescu,
    secretar de stat
    p. Ministrul sportului,
    Nicoleta Hancia,
    secretar general
    Ministrul finanțelor,
    Adrian Câciu
    București, 5 ianuarie 2022.Nr. 22.
     +  Anexa nr. 1*)*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.
    STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
    a Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse
     +  Anexa nr. 2
    INSTITUȚII
    care funcționează în subordinea și sub autoritatea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse
    Unitățile care funcționează în subordinea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse:1. Direcțiile județene de familie și tineret, respectiv Direcția pentru Familie și Tineret a Municipiului București (686 de posturi)2. Autoritatea pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (85 de posturi)3. Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (51 de posturi)4. Case de cultură studențești (220 de posturi)5. Complexul Cultural Sportiv Studențesc „Tei“ din București (64 de posturi)
    ----