PROCEDURI din 21 decembrie 2021de înscriere a organizațiilor furnizoare de educație, care organizează și desfășoară, pe teritoriul României, activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară, în Registrul special al organizațiilor furnizoare de educație care organizează și desfășoară, pe teritoriul României, activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară și de recunoaștere a studiilor efectuate de elevii școlarizați în cadrul acestor unități de învățământ
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 5 ianuarie 2022
Notă
Aprobate prin ORDINUL nr. 5.856 din 21 decembrie 2021, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 14 din 5 ianuarie 2022. + Capitolul I Dispoziții generale + Articolul 1Organizațiile furnizoare de educație pot organiza și desfășura pe teritoriul României activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară, cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație. + Capitolul II Procedurile de înscriere în Registrul special al organizațiilor furnizoare de educație care organizează și desfășoară, pe teritoriul României, activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară + Articolul 2În vederea înscrierii în Registrul special al organizațiilor furnizoare de educație care organizează și desfășoară, pe teritoriul României, activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară, persoanele juridice interesate trebuie să depună la Departamentul de acreditare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) un dosar care să cuprindă următoarele documente, în copie certificată de conducătorul organizației furnizoare de educație:a) cererea de declanșare a procedurii de înscriere în Registrul special al organizațiilor furnizoare de educație care organizează și desfășoară, pe teritoriul României, activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară;b) fișa-tip a dosarului;c) documentele prevăzute la art. 21 din Metodologia de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 993/2020;d) copie de pe ordinul de plată a tarifului de evaluare, conform prevederilor anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 712/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind taxele și tarifele pentru autorizarea și controlul activităților nucleare și pentru modificarea unor acte normative privind taxe și tarife percepute pentru unele prestări de servicii, cu modificările ulterioare. + Articolul 3(1) Experții din cadrul Departamentului de acreditare al ARACIP întocmesc fișa de analiză și expertiză a documentelor din dosarul depus de organizația respectivă, în maximum 30 de zile de la înregistrarea acestuia.(2) Rezultatul expertizei se comunică organizației depunătoare în termen de maximum 15 zile de la data finalizării expertizei documentației respective.(3) În situația în care se constată caracterul incomplet al documentelor prezentate, persoana juridică respectivă este obligată să completeze documentația în termen de 30 de zile de la comunicare, în caz contrar cererea respingându-se ca inadmisibilă.(4) În cazul în care dosarul este complet, fișa de analiză și expertiză, copia confirmării misiunii diplomatice a statului respectiv, pe baza răspunsului autorității competente din statul al cărui sistem educațional este/urmează a fi adoptat, și o copie a răspunsului autorității competente se înaintează Centrului Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor, însoțite de propunerea ARACIP de înscriere a unității de învățământ respective în Registrul special al organizațiilor furnizoare de educație care organizează și desfășoară, pe teritoriul României, activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară.(5) În urma analizei documentelor prevăzute la alin. (4), Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor emite avizul în termen de maximum 30 de zile de la înregistrarea propunerii ARACIP la Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor. Termenul de 30 de zile se poate prelungi în cazul în care Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor solicită informații și/sau documente suplimentare organizației furnizoare de educație și autorităților competente din statul al cărui sistem educațional este/urmează a fi adoptat. + Articolul 4În cazul unui aviz favorabil al Centrului Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor, ARACIP înscrie unitatea de învățământ respectivă în Registrul special al organizațiilor furnizoare de educație care organizează și desfășoară, pe teritoriul României, activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară și emite o adeverință în acest sens în termen de maximum 15 zile de la înscrierea acesteia. + Articolul 5(1) În cazul unui aviz nefavorabil al Centrului Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor, ARACIP va comunica organizației furnizoare de educație, în termen de maximum 30 de zile, motivele care au stat la baza emiterii acestuia, conform justificării Centrului Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor.(2) Unitatea de învățământ menționată la alin. (1) are obligația de a transmite la ARACIP documentele care atestă remedierea tuturor deficiențelor care au stat la baza emiterii avizului nefavorabil; în caz contrar, cererea acesteia se respinge ca inadmisibilă, iar unitatea respectivă va intra în lichidare în sistemul educațional respectiv, începând cu anul școlar următor, și se va supune procesului de evaluare și acreditare în sistemul educațional românesc, în condițiile legii. + Articolul 6După înscrierea în Registrul special al organizațiilor furnizoare de educație care organizează și desfășoară, pe teritoriul României, activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară, organizația respectivă are obligația de a înainta la ARACIP, anual, un raport de evaluare internă, conform formatelor și modalității de transmitere stabilite de ARACIP, care trebuie să cuprindă următoarele elemente:a) denumirea și sediul unității de învățământ respective;b) nivelurile de învățământ, specializările, precum și durata de școlarizare, conform structurii din sistemul educațional respectiv;c) date referitoare la personalul angajat;d) date referitoare la elevii școlarizați: numărul de elevi/an de studiu, naționalitatea;e) date referitoare la spațiile de învățământ și baza materială, regimul de deținere a acestora, precum și autorizația sanitară de funcționare, vizată pe anul în curs. + Articolul 7Organizațiile prevăzute la art. 6 au obligația de a solicita ARACIP, din 5 în 5 ani, reînscrierea în Registrul special al organizațiilor furnizoare de educație care organizează și desfășoară, pe teritoriul României, activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară. În caz contrar, funcționarea organizației respective pe teritoriul României nu mai este recunoscută. + Capitolul III Recunoașterea studiilor efectuate la organizațiile furnizoare de educație care organizează și desfășoară, pe teritoriul României, activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară + Articolul 8Recunoașterea și echivalarea studiilor efectuate în cadrul organizațiilor furnizoare de educație care organizează și desfășoară, pe teritoriul României, activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară, înscrise în Registrul special al organizațiilor furnizoare de educație care organizează și desfășoară, pe teritoriul României, activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară, se realizează de către Ministerul Educației în conformitate cu prevederile legale în vigoare. + Capitolul IV Dispoziții tranzitorii și finale + Articolul 9Denumirea organizației furnizoare de educație trebuie să reflecte curriculumul corespunzător sistemului educațional adoptat. + Articolul 10În cazul în care organizațiile furnizoare de educație care organizează și desfășoară, pe teritoriul României, activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară nu finalizează înscrierea în Registrul special al organizațiilor furnizoare de educație care organizează și desfășoară, pe teritoriul României, activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară, în termen de maximum 2 ani de la data inițierii procedurii de înscriere în registrul menționat, acestea sunt obligate să se supună procesului de evaluare și acreditare în sistemul educațional românesc, în condițiile legii. + Articolul 11Organizațiile care, la data intrării în vigoare a prezentelor proceduri, se află în proces de înregistrare/ reînregistrare în Registrul special al organizațiilor furnizoare de educație care organizează și desfășoară, pe teritoriul României, activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară finalizează procedura conform Ordinului ministrului educației și cercetării științifice nr. 3.800/2015 privind aprobarea Procedurilor de înscriere a organizațiilor furnizoare de educație, care organizează și desfășoară, pe teritoriul României, activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară, în Registrul special al organizațiilor furnizoare de educație care organizează și desfășoară, pe teritoriul României, activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară și de recunoaștere a studiilor efectuate de elevii școlarizați în cadrul acestor unități de învățământ.----
EMITENT |