LEGE nr. 315 din 28 decembrie 2021privind modificarea și completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1240 din 29 decembrie 2021



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Articolul ILegea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 589 din 18 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 1, alineatele (3) și (12) se modifică și vor avea următorul cuprins: (3) Oficiul este autoritatea care coordonează realizarea evaluării riscurilor de spălare a banilor și finanțare a terorismului la nivel național, evaluare care se realizează în cooperare cu autoritățile și instituțiile prevăzute la alin. (1), cu asigurarea protecției datelor cu caracter personal. Oficiul coordonează răspunsul național la riscurile evaluate, în cooperare cu autoritățile și instituțiile prevăzute la alin. (1), și informează în acest sens Comisia Europeană, Autoritatea Bancară Europeană și statele membre........................(12) Oficiul transmite Comisiei Europene, Autorității Bancare Europene și statelor membre evaluarea de risc menționată la alin. (3).2. La articolul 2 litera g), punctul 2 se modifică și va avea următorul cuprins: 2. asigurătorii, asigurătorii compozit, asigurătorii captivi, asigurătorii micști, astfel cum sunt definiți la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, cu modificările și completările ulterioare, atunci când desfășoară activitate de asigurare, inclusiv activitate de distribuție, în legătură cu produsele de investiții bazate pe asigurări, așa cum sunt definite la art. 3 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări, cu completările ulterioare, cu produsele de asigurare de viață, așa cum sunt definite în anexa nr. 1 secțiunea C «Asigurări de viață» din Legea nr. 237/2015, cu modificările și completările ulterioare, sau cu cele încadrate în categoria asigurărilor de garanții, prevăzute în anexa nr. 1 secțiunea A pct. 15 din Legea nr. 237/2015, cu modificările și completările ulterioare;3. La articolul 2 litera g), după punctul 2 se introduc două noi puncte, punctele 2^1 și 2^2, cu următorul cuprins: 2^1. intermediarii de asigurări, astfel cum sunt definiți la art. 3 alin. (1) pct. 11 din Legea nr. 236/2018, cu completările ulterioare, atunci când distribuie produse de investiții bazate pe asigurări, așa cum sunt definite la art. 3 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 236/2018, cu completările ulterioare, produse de asigurare de viață, așa cum sunt definite în anexa nr. 1 secțiunea C «Asigurări de viață» din Legea nr. 237/2015, cu modificările și completările ulterioare, sau produse încadrate în categoria asigurărilor de garanții, prevăzute în anexa nr. 1 secțiunea A pct. 15 din Legea nr. 237/2015, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția intermediarilor secundari, astfel cum sunt definiți la art. 3 alin. (1) pct. 16 din Legea nr. 236/2018, cu completările ulterioare;2^2. reasigurătorii, inclusiv cei captivi, astfel cum sunt definiți la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 237/2015, cu modificările și completările ulterioare, și intermediarii de reasigurări, astfel cum sunt definiți la art. 3 alin. (1) pct. 13 din Legea nr. 236/2018, cu completările ulterioare;4. La articolul 19, alineatele (7^1) și (7^2) se modifică și vor avea următorul cuprins: (7^1) Entitățile raportoare, după consultarea registrelor centrale prevăzute la alin. (5), informează autoritățile care gestionează aceste registre cu privire la orice neconcordanță între informațiile disponibile în registrele centrale privind beneficiarii reali și informațiile privind beneficiarii reali pe care le dețin. În situația în care entitățile raportoare prevăzute la art. 5 suspectează sau au motive rezonabile să suspecteze că anumite tranzacții, operațiuni sau activități al căror obiect îl constituie bunuri ce provin din săvârșirea de infracțiuni sau au legătură cu finanțarea terorismului și implică persoane cu privire la care există o neconcordanță, transmit un raport pentru tranzacții suspecte exclusiv Oficiului, în condițiile art. 6 alin. (1) lit. a). (7^2) Pe baza informațiilor transmise de entitățile raportoare, autoritățile care gestionează registrele beneficiarilor reali înscriu în respectivele registre, de îndată, o mențiune provizorie cu privire la existența unei neconcordanțe și iau măsurile corespunzătoare pentru soluționarea acesteia în timp util. După soluționarea neconcordanței, autoritățile care gestionează registrele beneficiarilor reali radiază mențiunile provizorii. Procedura privind înscrierea/radierea mențiunilor în/din registrele beneficiarilor reali și de soluționare a neconcordanțelor se aprobă prin ordin al ministrului justiției sau prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, după caz.5. La articolul 22, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins: (4) Prelucrarea datelor cu caracter personal în contextul alin. (1) este considerată ca fiind necesară în vederea ducerii la îndeplinire a unor măsuri de interes public, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) și ale Regulamentului (UE) 2018/1.725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1.247/2002/CE.6. La articolul 24, alineatul (8) se modifică și va avea următorul cuprins: (8) Autoritățile de supraveghere române informează autoritățile similare din celelalte state membre, precum și Autoritatea Bancară Europeană cu privire la cazurile în care dreptul țării terțe nu permite punerea în aplicare a politicilor și procedurilor cerute de prevederile alin. (7), sens în care pot fi întreprinse acțiuni coordonate în vederea identificării unei soluții. Pentru identificarea țărilor terțe care nu permit punerea în aplicare a politicilor și procedurilor cerute de alin. (7), autoritățile de supraveghere naționale țin seama de eventualele constrângeri juridice care ar putea împiedica buna funcționare a acestor politici și proceduri, inclusiv dispozițiile de confidențialitate, de protecția datelor, precum și alte constrângeri ce limitează schimbul de informații care pot fi relevante în acest scop.7. La articolul 26, alineatul (1^1) se modifică și va avea următorul cuprins: (1^1) Lista autorităților și organismelor prevăzute la alin. (1), inclusiv datele de contact ale acestora, precum și orice modificări privind aceste informații, care vor servi drept punct de contact pentru autoritățile similare din celelalte state membre și, după caz, pentru Autoritatea Bancară Europeană, se comunică de către Oficiu Comisiei Europene.8. La articolul 48, partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 48Autoritățile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) transmit, după caz, Autorității Bancare Europene, Autorității europene pentru asigurări și pensii ocupaționale, Autorității europene pentru valori mobiliare și piețe:9. La articolul 56, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 56(1) Persoanele juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului depun la înmatriculare și ori de câte ori intervine o modificare o declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăților, cu excepția regiilor autonome, companiilor și societăților naționale și societăților deținute integral sau majoritar de stat.10. La articolul 56, alineatul (1^1) se abrogă. 11. La articolul 56, după alineatul (1^2) se introduc două noi alineate, alineatele (1^3) și (1^4), cu următorul cuprins: (1^3) Suplimentar față de obligația prevăzută la alin. (1) persoanele juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului, care au în structura acționariatului entități înmatriculate/înregistrate și/sau care au sediul fiscal în jurisdicții necooperante din punct de vedere fiscal și/sau în jurisdicții cu grad înalt de risc de spălare a banilor și/sau de finanțare a terorismului și/sau în jurisdicții aflate sub monitorizarea organismelor internaționale relevante, pentru risc de spălare a banilor/finanțare a terorismului, depun anual o declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăților, în termen de 15 zile de la aprobarea situațiilor financiare anuale.(1^4) Prin excepție de la prevederile alin. (1), persoanele juridice înmatriculate în registrul comerțului anterior datei de intrare în vigoare a prezentei legi, cu excepția regiilor autonome, companiilor și societăților naționale și societăților deținute integral sau majoritar de stat, depun o declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice, pe care o actualizează ori de câte ori intervine o modificare, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăților. Această obligație se consideră a fi îndeplinită pentru persoanele juridice care au depus cel puțin o declarație privind beneficiarul real ulterior datei de intrare în vigoare a prezentei legi.12. La articolul 56, alineatul (2) se abrogă. 13. La articolul 56, alineatele (3)-(6) se modifică și vor avea următorul cuprins: (3) În cazul în care intervine o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real, declarația se depune în termen de 15 zile de la data la care aceasta a intervenit.(4) Declarația pe propria răspundere a reprezentantului legal al persoanei juridice cuprinde datele de identificare ale beneficiarilor reali, respectiv numele, prenumele, data și locul nașterii, codul numeric personal, seria și numărul actului de identitate, cetățenia, domiciliul sau reședința, precum și modalitățile în care se exercită controlul asupra persoanei juridice.(5) Declarația privind beneficiarul real poate avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică și poate fi transmisă la oficiul registrului comerțului prin mijloace electronice, cu semnătură electronică, sau prin servicii de poștă și curier sau prin ghișeul oficiului registrului comerțului, personal sau prin reprezentant conform prevederilor legale.(6) Declarația privind beneficiarul real poate fi dată și în fața reprezentantului oficiului registrului comerțului sau se poate depune, personal sau prin reprezentant, având dată certă, dată de notarul public ori atestată de avocat.14. La articolul 56, după alineatul (6) se introduc două noi alineate, alineatele (7) și (8), cu următorul cuprins: (7) Obligația prevăzută la alin. (1) este îndeplinită și prin includerea, la înmatriculare, în actul constitutiv, a datelor de identificare ale beneficiarilor reali și a modalităților în care se exercită controlul asupra persoanei juridice. Modificarea ulterioară a datelor de identificare ale beneficiarilor reali nu instituie obligația întocmirii unui act modificator la actul constitutiv, declararea acestora îndeplinindu-se în condițiile alin. (1).(8) Oficiul asigură publicarea pe pagina sa de internet a listelor actualizate ale jurisdicțiilor prevăzute la alin. (1^3), elaborate de organismele internaționale abilitate.15. La articolul 57, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:  +  Articolul 57(1) Nerespectarea de către reprezentantul legal al persoanelor juridice prevăzute la art. 56 a obligației de depunere a declarației privind datele de identificare ale beneficiarului real constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei. Procesul-verbal de constatare a contravenției se comunică oficiului registrului comerțului, în acesta fiind consemnat că nedepunerea declarației atrage dizolvarea societății, în condițiile art. 237 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(2) Dacă în termen de 30 de zile de la data aplicării sancțiunii contravenționale reprezentantul persoanei juridice prevăzute la art. 56 nu a depus declarația privind datele de identificare ale beneficiarului real, la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul sau, după caz, tribunalul specializat va putea pronunța dizolvarea societății. Cauza de dizolvare poate fi înlăturată înainte de a se pune concluzii în fond. Dispozițiile art. 237 alin. (4)-(13) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.16. Articolul 62 se abrogă.  +  Articolul IITermenul de depunere a declarației privind beneficiarul real, prevăzută la art. 56 alin. (1^3) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, este de 90 de zile de la încetarea stării de alertă.Prin prezenta lege se transpun prevederile art. 3 pct. 2, 5, pct. 6 lit. (a), pct. 7 lit. (a), pct. 9 și pct. 10 lit. (a) din Directiva (UE) 2019/2.177 a Parlamentului European și a Consiliului din 18 decembrie 2019 de modificare a Directivei 2009/138/CE privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II), a Directivei 2014/65/UE privind piețele instrumentelor financiare și a Directivei (UE) 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 334 din 27 decembrie 2019.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    VASILE-DANIEL SUCIU
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    FLORIN-VASILE CÎȚU
    București, 28 decembrie 2021.Nr. 315.----