DECIZIA nr. 22 din 11 octombrie 2021referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. i) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1168 din 9 decembrie 2021
Dosar nr. 2.057/1/2021
1. Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 2.057/1/2021 este legal constituit conform dispozițiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă și ale art. 34 alin. (3) lit. b) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).2. Ședința este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.3. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna procuror-șef al Secției judiciare, Antonia Eleonora Constantin.4. La ședința de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 35 din Regulament.5. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii ia în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel București ce formează obiectul Dosarului nr. 2.057/1/2021.6. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că au fost depuse la dosar anexele cu hotărârile definitive pronunțate de instanțele judecătorești, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și două puncte de vedere la raport.7. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele completului, acordă cuvântul asupra recursului în interesul legii reprezentantului procurorului general.8. Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin apreciază că sesizarea cu recursul în interesul legii este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 515 din Codul de procedură civilă. În acest sens arată că din considerentele deciziilor anexate sesizării rezultă că instanțele care le-au pronunțat nu au interpretat art. 29 alin. (1) lit. i) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, nefiind făcute mențiuni cu privire la timbraj. Or, pentru a se demonstra caracterul neunitar al practicii judiciare este necesar ca hotărârile judecătorești anexate sesizării să se circumscrie obiectului recursului în interesul legii și să conțină o interpretare divergentă a dispozițiilor legale aplicabile. În plus, subliniază că cea de-a doua orientare jurisprudențială reprezintă, în realitate, opinia teoretică exprimată de o parte din judecătorii consultați, întrucât nu este însoțită de practică judiciară relevantă.9. Nefiind întrebări pentru reprezentantul procurorului general, doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunțare asupra recursului în interesul legii.
ÎNALTA CURTE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:I. Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și obiectul recursului în interesul legii10. Înalta Curte de Casație și Justiție a fost învestită prin sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curții de Apel București cu soluționarea recursului în interesul legii ce vizează următoarea problemă de drept: Interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. i) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, în cauzele în care ca urmare a decesului făptuitorului se pronunță o soluție de clasare de către procuror.II. Dispozițiile legale supuse interpretării Înaltei Curți de Casație și Justiție11. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr. 80/2013) + Articolul 29(1) Sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare și extraordinare, referitoare la:(...)i) cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale și morale decurgând din acestea;III. Orientările jurisprudențiale divergente 12. Autorul sesizării a arătat că problema de drept ce formează obiectul sesizării a fost soluționată neunitar la nivelul secțiilor civile ale Curții de Apel București, fiind conturate două opinii.13. Într-o primă opinie s-a apreciat că este incident cazul de scutire prevăzut de art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 în situația existenței unui impediment care a împiedicat exercitarea acțiunii penale, respectiv decesul făptuitorului, având drept consecință dispunerea unei soluții de clasare în dosarul penal.14. În fundamentarea acestei opinii s-a arătat că art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 nu se pretează a fi interpretat restrictiv, în sensul că în înțelesul noțiunii de „cauză penală“ s-ar include numai procesele aflate pe rolul instanțelor judecătorești, din moment ce cauza penală nu poate fi restrânsă doar la faza judecății, cu excluderea fazei de urmărire penală; de altfel, articolul în discuție nu comportă vreo distincție în sensul arătat. La momentul primirii cererii de chemare în judecată, când instanței civile îi revine obligația verificării aspectului dacă acțiunea este supusă plății taxei judiciare de timbru, de regulă, aceasta nici nu este în măsură să aprecieze, cu certitudine, în lipsa administrării unui probatoriu concludent, dacă fapta ilicită constituie o infracțiune sau dacă sesizarea organului de urmărire penală are caracter abuziv. Astfel, la momentul procesual respectiv, instanța civilă are, în principiu, posibilitatea doar să constate că respectiva faptă a constituit sau nu obiect al unui act de sesizare a organelor de urmărire penală.15. În sensul primei opinii au fost anexate sesizării: Încheierea din 23 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă în Dosarul nr. 3.132/3/2019/a1, Încheierea nr. 135A din 8 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția civilă în Dosarul nr. 16.657/1.748/2019/a1 și 10 decizii ale Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.16. În cadrul celei de-a doua opinii s-a apreciat că nu este incident cazul de scutire prevăzut de art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 în situația existenței unui impediment care a împiedicat exercitarea acțiunii penale, respectiv decesul făptuitorului, având drept consecință dispunerea unei soluții de clasare în dosarul penal.17. În fundamentarea acestei opinii s-a arătat că pentru a opera scutirea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 este necesară existența unei cauze penale, și anume a unei cauze în care s-a pus în mișcare acțiunea penală. Or, acțiunea penală se pune în mișcare prin ordonanță atunci când procurorul constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute de art. 16 din Codul de procedură penală. Numai în această situație cauza poate fi calificată ca fiind penală, în sensul art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013.18. În sensul celei de-a doua opinii a fost anexată sesizării Încheierea nr. 87A din 21 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția civilă în Dosarul nr. 11.661/94/2019/a1.19. Autorul sesizării a mai arătat că opinia Institutului Național al Magistraturii asupra acestei probleme de drept este în sensul că, prin noțiunea de „cauză penală“, în accepțiunea art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, se înțelege orice cauză penală formată în urma unei sesizări a organelor penale, începând cu momentul înregistrării sesizării și constituirii dosarului penal, independent de punerea în mișcare a acțiunii penale, cu condiția să nu existe indicii care să permită instanței civile să concluzioneze în sensul inexistenței săvârșirii unei infracțiuni, cum ar fi o hotărâre definitivă a instanței penale care să constate că fapta nu există, nu este prevăzută de legea penală sau nu a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege.IV. Jurisprudența Curții Constituționale20. Instanța de contencios constituțional a pronunțat mai multe decizii care prezintă relevanță în analiza sesizării de față.21. Prin Decizia nr. 387 din 27 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 27 iulie 2015, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate invocată și a constatat că dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 sunt constituționale în măsura în care sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acțiunile și cererile referitoare la despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale și morale decurgând dintr-o cauză penală în condițiile în care fapta cauzatoare de prejudiciu, la momentul săvârșirii acesteia, era prevăzută ca infracțiune.În paragraful 11 din această decizie s-au reținut următoarele: „(...) textul analizat menționează, în mod expres, că această scutire se aplică și în privința despăgubirilor civile pentru prejudiciile materiale și morale decurgând din acestea, așadar, pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale, indiferent că ea face obiectul unei acțiuni civile alăturate celei penale sau separate de aceasta, esențială fiind existența unei cauze penale, mai precis a unei cauze în care s-a pus în mișcare acțiunea penală, acțiune care se pune în mișcare «de procuror, prin ordonanță, în cursul urmăririi penale, când acesta constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1)» [art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Numai în acest fel cauza poate fi calificată ca fiind una penală în sensul art. 29 alin. (1) lit. i) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013.“22. Prin Decizia nr. 711 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 27 martie 2018, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată și a constatat că dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 sunt constituționale în raport cu criticile formulate. În paragraful 18 din această decizie s-a reținut că: „(...) regula este aceea a timbrării acțiunilor întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, doar în considerarea unor situații deosebite, când fapta ilicită întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, legiuitorul reglementând posibilitatea scutirii de la plata taxelor judiciare de timbru a cererilor referitoare la cauzele penale, inclusiv la despăgubirile civile decurgând din acestea (...)“. Aceste considerente se regăsesc si în cuprinsul Deciziei nr. 433 din 4 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 16 octombrie 2019.23. Prin Decizia nr. 177 din 16 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 19 mai 2021, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată și a constatat că dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.În paragrafele 23, 24, 28 și 29 din această decizie s-a reținut că: „(...) textul analizat menționează, în mod expres, că această scutire se aplică și în privința despăgubirilor civile pentru prejudiciile materiale și morale decurgând din cauzele penale, așadar, pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale, indiferent că ea face obiectul unei acțiuni civile alăturate celei penale sau separate de aceasta, esențială fiind existența unei cauze penale, mai precis a unei cauze în care s-a pus în mișcare acțiunea penală, acțiune care se pune în mișcare «de procuror, prin ordonanță, în cursul urmăririi penale, când acesta constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1)» [art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Numai în acest fel cauza poate fi calificată ca fiind una penală în sensul art. 29 alin. (1) lit. i) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013. Or, în situația invocată de autori în prezenta cauză își găsesc incidența dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală în temeiul cărora acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată, întrucât a intervenit decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică. (...) Având în vedere natura contractuală a relațiilor dintre asigurător și persoanele păgubite în urma evenimentelor asigurate, dar și prevederile art. 2.224 alin. (2) din Codul civil, potrivit căruia asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limitele obligațiilor ce îi revin acestuia din contractul de asigurare, Curtea reține faptul că litigiul dintre persoana prejudiciată și societatea de asigurare are un caracter civil, iar nu unul penal. Prin urmare, Curtea apreciază că situația învederată de autorii excepției de neconstituționalitate reclamă reglementarea unui motiv distinct de scutire de la plata taxei judiciare de timbru. Or, aceasta este o operațiune ce intră în sfera atribuțiilor legiuitorului, potrivit art. 61 din Constituție. Parlamentul fiind unica autoritate legiuitoare, Curtea Constituțională nu are competența de a modifica sau completa normele legale.“V. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție24. Nu au fost identificate decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a practicii judiciare cu privire la problema de drept supusă dezlegării.25. La nivelul secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost identificate hotărâri judecătorești definitive numai în sensul primei opinii, și anume: Încheierea din 10 decembrie 2019, pronunțată de Secția I civilă în Dosarul nr. 634/102/2019/a2; Decizia nr. 221 din 3 februarie 2016, pronunțată de Secția a II-a civilă în Dosarul nr. 8.555/3/2014; Încheierea din 8 octombrie 2019, pronunțată de Secția a II-a civilă în Dosarul nr. 2.932/93/2014**/a1; Încheierea din 7 noiembrie 2019, pronunțată de Secția a II-a civilă în Dosarul nr. 2.109/93/2017/a2. VI. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție26. Procurorul general a apreciat că sesizarea cu recursul în interesul legii este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 515 din Codul de procedură civilă.27. În acest sens a arătat că din considerentele deciziilor anexate sesizării rezultă că instanțele care le-au pronunțat nu au interpretat art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, nefiind făcute mențiuni cu privire la timbraj. Or, pentru a se demonstra caracterul neunitar al practicii judiciare este necesar ca hotărârile judecătorești anexate sesizării să se circumscrie obiectului recursului în interesul legii și să conțină o interpretare divergentă a dispozițiilor legale aplicabile.28. În plus, a subliniat că cea de-a doua orientare jurisprudențială reprezintă, în realitate, opinia teoretică exprimată de o parte dintre judecătorii consultați, întrucât nu este însoțită de practică judiciară relevantă.29. Procurorul general a mai arătat că un alt motiv de inadmisibilitate a sesizării poate fi dedus din interpretarea dată de Curtea Constituțională dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013.30. Astfel, a menționat că instanța de contencios constituțional a circumscris sintagma „cauză penală“ din cuprinsul textului de lege anterior evocat exclusiv acelor ipoteze în care s-a pus în mișcare acțiunea penală în condițiile art. 309 din Codul de procedură penală, cu excluderea etapelor anterioare ale urmăririi penale, evocând în acest sens considerente din deciziile nr. 387 din 27 mai 2015, nr. 711 din 9 noiembrie 2017 și nr. 177 din 16 martie 2021.31. Prin urmare, procurorul general a conchis că statuările instanței de contencios constituțional nu pot fi ignorate în procesul de interpretare și aplicare a legii, de vreme ce caracterul obligatoriu al deciziilor sale este atașat atât dispozitivului, cât și considerentelor pe care acesta se sprijină.VII. Opiniile specialiștilor consultați 32. Universitatea de Vest din Timișoara - Facultatea de Drept a apreciat că operează scutirea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 și în privința acțiunii civile prin care se solicită despăgubiri materiale și/sau morale decurgând dintr-o cauză penală, chiar dacă a intervenit decesul făptuitorului.33. În argumentarea acestei opinii s-a arătat că intervenirea unui eveniment obiectiv și exterior, cum este cel al decesului făptuitorului, nu poate pune partea civilă într-o situație discriminatorie față de partea a cărei acțiune civilă are la bază un dosar în care s-a pus în mișcare acțiunea penală, neexistând niciun impediment în acest sens.34. De asemenea, art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 nu poate fi interpretat restrictiv din moment ce cauza penală nu poate fi restrânsă doar la faza judecății, cu excluderea fazei de urmărire penală.35. Astfel, articolul în discuție nu face nicio distincție, fiind astfel aplicabilă regula de interpretare ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.36. În plus, la momentul primirii cererii de chemare în judecată, judecătorul nu poate aprecia dacă fapta imputată pârâtului constituia infracțiune sau dacă sesizarea organului de urmărire penală a avut caracter abuziv, deoarece, la acel moment, judecătorul poate doar să constate că respectiva faptă a constituit obiect al unui act de sesizare a organelor de urmărire penală.37. S-a mai arătat că decesul autorului faptei ilicite nu afectează elementele constitutive ale infracțiunii săvârșite, ci doar împiedică orice demers public împotriva acestuia deoarece răspunderea penală este personală, pierderea capacității de folosință împiedicând atragerea oricărei consecințe juridice față de autorul faptei. O asemenea împrejurare nu schimbă însă natura juridică de infracțiune a faptei săvârșite.38. În final, s-a subliniat că rațiunea avută de legiuitor la edictarea art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, constând în înlesnirea exercitării acțiunii în repararea prejudiciului izvorât din fapta ilicită, prin exonerarea sa de plata taxei judiciare de timbru, continuă să subziste și în ipoteza în care făptuitorul a decedat.39. Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași - Facultatea de Drept a apreciat că sintagma „cauză penală“ a fost lămurită de Curtea Constituțională prin deciziile nr. 387 din 27 mai 2015 și nr. 711 din 9 noiembrie 2017.40. A mai arătat că, în actuala reglementare, constituirea de parte civilă în cursul urmăririi penale nu poate avea loc decât după punerea în mișcare a acțiunii penale, întrucât acțiunea civilă nu se poate exercita decât împotriva inculpatului, nu și împotriva suspectului.41. Astfel, dacă nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală, nu se poate vorbi despre o acțiune civilă în privința căreia să opereze scutirea de plata taxei judiciare de timbru reglementată de art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013.42. Prin urmare, dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 sunt aplicabile numai în măsura în care soluția de clasare este dispusă ca urmare a intervenirii decesului făptuitorului ulterior momentului la care a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa.VIII. Opinia judecătorilor-raportori43. Judecătorii-raportori au apreciat că recursul în interesul legii este inadmisibil, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate a sesizării.IX. Înalta Curte de Casație și Justiție44. Cu titlu prealabil, se constată că sesizarea instanței supreme a avut ca temei memoriul formulat de petenții A.N. și A.D. și înregistrat la Curtea de Apel București, prin care a fost semnalat că secțiile civile ale acestei curți de apel nu au practică unitară în ceea ce privește aprecierea caracterului timbrabil al acțiunilor civile demarate pentru plata daunelor morale care decurg dintr-o cauză penală în care s-a pronunțat o soluție de clasare, ca urmare a decesului autorului faptei de ucidere din culpă.45. Plecând de la petiția care semnalează această problemă, Curtea de Apel București a demarat verificări cu privire la practica judiciară proprie, întocmind ulterior sesizarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale cărei limite sunt circumstanțiate, în contextul întregii reglementări a art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, la interpretarea dispoziției legale menționate delimitate la o ipoteză unică, respectiv „în cauzele în care ca urmare a decesului făptuitorului se pronunță o decizie de clasare de către procuror“.46. Această subliniere se impune a fi făcută, în condițiile în care reglementarea în discuție stabilește că „Sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare și extraordinare, referitoare la: (...) i) cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale și morale decurgând din acestea“.47. Așadar, se solicită instanței supreme, pe calea recursului în interesul legii, exclusiv pronunțarea unei hotărâri care vizează aplicarea unitară a legii de către o instanță la o ipoteză determinată, așa cum se va detalia mai jos.48. Potrivit art. 514 din Codul de procedură civilă, calitatea procesuală pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție aparține unor subiecte calificate, scopul declanșării recursului în interesul legii este acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești atunci când acestea au fost deja soluționate diferit, iar în conformitate cu dispozițiile art. 515 din Codul de procedură civilă, pentru a fi admisibil, autorul sesizării are obligația de a face dovada că problemele de drept care formează obiectul acesteia au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se atașează cererii.49. Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție are obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor de exercitare a recursului în interesul legii și aptitudinea procedurii de a atinge scopul prefigurat de lege, în situația constatării lipsei acestor elemente, sesizarea fiind inadmisibilă.50. Pentru realizarea acestui demers se constată că sesizarea a fost formulată de Colegiul de conducere al Curții de Apel București, subiect care are legitimarea promovării lui, potrivit art. 514 din Codul de procedură civilă, iar mai departe vor fi examinate celelalte elemente care vizează admisibilitatea sesizării.51. Astfel, o primă condiție este aceea ca problema de drept care formează obiectul recursului în interesul legii să fie soluționată diferit prin hotărâri judecătorești, imprimând necesitatea constatării că mecanismul de unificare a jurisprudenței se impune a posteriori, după ce jurisprudența a devenit divergentă prin rezolvarea diferită a chestiunii de drept supuse interpretării.52. A contrario, nu poate constitui premisa exercitării recursului în interesul legii interpretarea unei probleme de drept care fie a primit o abordare diferită în studii juridice, fie este prefigurată a avea rezolvări diferite în dezbateri profesionale ale judecătorilor consultați în legătură cu chestiunea în discuție.53. Cu privire la îndeplinirea acestei condiții, instanța supremă reține că pentru a identifica lipsa de uniformitate a jurisprudenței, concretizată, așadar, exclusiv în jurisprudență, este necesar și ca practica judiciară analizată să se circumscrie obiectului recursului în interesul legii, respectiv „Interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. i) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, în cauzele în care ca urmare a decesului făptuitorului se pronunță o soluție de clasare de către procuror“ (în acest sens, prin Decizia nr. 4 din 12 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2012, s-a reținut că admisibilitatea recursului în interesul legii se circumscrie cerinței ca practica neunitară să se refere la acele hotărâri în care s-a aplicat norma supusă interpretării).54. Trebuie deci ca hotărârile judecătorești anexate cererii de către autorul sesizării, prezentate ca dovadă a necesității intervenției instanței supreme cu acest mecanism de unificare, să identifice în conținutul lor atât dispoziția legală ori chestiunea de drept care face obiectul recursului în interesul legii, cât și modalitatea în care instanțele au dat o interpretare diferită acestora, prin evidențierea silogismului logico-juridic de interpretare aplicat, de natură să caracterizeze divergența.55. Altfel spus, această cerință nu este îndeplinită dacă în hotărârile judecătorești prezentate de autorul sesizării cele două elemente distinse mai sus nu sunt identificabile, deoarece, pe de-o parte, nu se poate stabili dacă instanțele au avut în vedere aceleași norme ori chestiuni de drept sau dacă interpretarea lor s-a realizat ori impus în respectivele cauze, iar, pe de altă parte, nu se poate întrevedea rezolvarea diferită a respectivelor probleme de drept.56. Or, din această perspectivă se constată că autorul recursului în interesul legii arată că dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 au fost aplicate diferit în cererile aflate în competența instanțelor civile, care au avut ca obiect despăgubiri civile pentru prejudiciile materiale și morale decurgând din cauze penale, atunci când s-a pronunțat o soluție de clasare de către procuror pentru că a intervenit decesul făptuitorului.57. Astfel, s-a evidențiat în memoriul adresat instanței supreme că majoritatea judecătorilor din instanțele arondate Curții de Apel București, consultați în legătură cu chestiunea de drept analizată, au apreciat că dispoziția legală în discuție nu trebuie interpretată restrictiv, iar scutirea de taxă de timbru trebuie să opereze, deoarece noțiunea de cauză penală nu poate fi restrânsă doar la faza judecății în fața instanței penale, excluzând etapa urmăririi penale. Acești judecători au considerat că la momentul primirii cererii de chemare în judecată, când instanței civile îi revine obligația stabilirii caracterului timbrabil al cererii, aceasta nu este în măsură să aprecieze pe baza unui probatoriu concludent dacă fapta imputată pârâtului este sau nu infracțiune ori dacă sesizarea penală a avut caracter abuziv.58. Dimpotrivă, într-o altă opinie, judecătorii consultați au subliniat că scutirea de taxă de timbru intervine excepțional, numai atunci când - indiferent de punerea în mișcare a acțiunii penale, corelată sau necorelată cu decesul făptuitorului - din datele și actele dosarului civil, existente la momentul examinării timbrajului, există indiciile săvârșirii unei infracțiuni.59. Totodată, în memoriul de recurs în interesul legii, autorul sesizării prezintă in extenso opinia Institutului Național al Magistraturii, exprimată în cadrul întâlnirii reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții secțiilor civile ale curților de apel de la Bacău, Oradea și Pitești, însușită de participanți cu majoritate de voturi.60. Din aceste date rezultă două aspecte relevante care se opun criteriilor de admisibilitate stabilite mai sus:– în primul rând, opiniile divergente sunt rezultatul dezbaterilor judiciare ale judecătorilor instanțelor aflate în circumscripția Curții de Apel București, consultați în legătură cu aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, premergător memoriului de recurs în interesul legii, iar nu rezultatul unei jurisprudențe divergente;– în al doilea rând, chestiunea de drept abordată excedează obiectului recursului în interesul legii și este cu mult mai largă, deoarece, în dezbateri, opiniile exprimate au vizat lămurirea sferei acțiunilor, cererilor, căilor de atac ordinare sau extraordinare adresate instanței civile, referitoare la cauze penale, care au ca obiect despăgubiri civile pentru prejudiciile materiale și morale decurgând din acestea. Dezbaterile au purtat asupra lămuririi noțiunii de cauză penală în relație cu posibilitatea instanței civile de a verifica, în stadiul preliminar al procesului, dacă fapta imputată pârâtului este sau nu infracțiune ori dacă este necesară o astfel de constatare prin raportare la existența unei sesizări cu caracter penal ori indiferent de stadiul acesteia, ca situație premisă pentru verificarea caracterului timbrabil al cererilor adresate instanțelor civile.61. Din această perspectivă, opiniile cu caracter divergent nu corespund obiectului sesizării care are un spectru limitat la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 în cauzele în care, ca urmare a decesului făptuitorului, se pronunță o soluție de clasare de către procuror. Soluționarea recursului în interesul legii cu acest obiect nu poate fi totuși realizată printr-o dezlegare cu valoare de principiu în lipsa lămuririi situației premisă, just identificată de colectivele de judecători consultate, dar care nu face obiectul sesizării.62. Chiar și dincolo de aceste aspecte, examinând hotărârile judecătorești atașate memoriului adresat instanței supreme pentru pronunțarea unei decizii în interesul legii, se constată că au fost anexate 13 hotărâri judecătorești dintre care:– sunt identificate 10 decizii pronunțate în apel, exclusiv de către secțiile civile ale Curții de Apel București în litigii care au ca obiect plata despăgubirilor materiale și morale ale victimelor accidentelor de autoturisme, formulate de acestea în contradictoriu cu societățile de asigurare, Fondul de Protecție a Victimelor Străzii ori Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România, în care, ca situație de fapt, persoanele considerate responsabile de producerea accidentelor au decedat.În toate aceste decizii, chestiunea stabilirii caracterului timbrabil al căii de atac nu se regăsește examinată de instanțele care au pronunțat deciziile în cauză, așa încât nu se poate stabili dacă, în raport cu obiectul recursului în interesul legii astfel cum a fost formulat, practica judiciară relevată are caracter divergent din perspectiva aplicării diferite a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013.Aceste decizii nu pot fi considerate ca reflectând o practică diferită, iar pentru realizarea examenului jurisprudențial ca temei al recursului în interesul legii ele nu pot fi fructificate, întrucât nu conțin referiri la aplicarea normei de drept analizate nici în mod direct, prin examinarea acesteia și pronunțarea unor hotărâri care să reflecte dispoziții specific adoptate în legătură cu timbrarea apelurilor, nici implicit, prin constatarea îndeplinirii obligației de a timbra sau a caracterului netimbrabil al apelurilor.– sunt identificate 3 încheieri pronunțate în procedura reexaminării taxei judiciare de timbru de tribunale. Dintre acestea, Încheierea nr. 135A din 8 octombrie 2020 a Tribunalului Ilfov - Secția civilă nu se circumscrie obiectului recursului în interesul legii, întrucât urmărirea penală în cauză a fost finalizată prin ordonanța procurorului, constatându-se că nu există interes public în continuarea urmăririi penale pentru infracțiunea cercetată, iar Încheierea nr. 87A din 21 iulie 2020, pronunțată de aceeași instanță este de asemenea plasată în afara sferei analizei fondului sesizării, întrucât în cauză nu există nicio circumstanță referitoare la decesul autorului pretinsei cauze penale.63. În concordanță cu obiectul prezentei sesizări poate fi examinată numai Încheierea din 23 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă, în care instanța a constatat scutirea reclamantului de obligația de a timbra în temeiul art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, prevalându-se la nivelul argumentării de Decizia nr. 1.827 din 11 iunie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă în aplicarea dispozițiilor similare din Legea nr. 146/1997, prin care s-a statuat că beneficiul scutirii trebuie analizat de la caz la caz, inclusiv sub aspectul cauzelor de impunitate, fără a se putea exclude de plano scutirea în situația în care procesul penal a luat sfârșit în faza urmăririi penale, prin soluții de scoatere de sub urmărire penală și de neîncepere a urmăririi penale.64. Acest examen permite să se constate că soluțiile de practică judiciară anexate memoriului de recurs în interesul legii nu relevă existența unei practici neunitare, dintre toate acestea numai o singură încheiere reflectând soluția instanței de judecată dată în aplicarea art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 într-o acțiune civilă în despăgubire pentru daunele produse ca urmare a săvârșirii unei fapte pentru care procurorul a pronunțat o soluție de clasare ca urmare a decesului făptuitorului.65. Pe aceste premise se reține că această condiție de admisibilitate a recursului în interesul legii nu este îndeplinită, întrucât analiza jurisprudenței selectate nu reflectă soluționarea diferită a chestiunii de drept care face obiectul sesizării cu acest recurs.66. Următoarea condiție examinată în verificarea admisibilității recursului în interesul legii vizează existența unor hotărâri definitive, anexate sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, condiție impusă de art. 515 din Codul de procedură civilă, și se justifică prin necesitatea demonstrării că jurisprudența a evoluat diferit ori antagonic în mod definitiv prin hotărâri care, nemaiputând fi schimbate, atestă cristalizarea unei practici neunitare.67. Cu acest prilej, trebuie subliniat că, în examinarea acestei condiții, nu prezintă relevanță consultările efectuate în cadrul instanțelor, redate în memoriul de recurs în interesul legii ori opiniile științifice exprimate în cadrul întâlnirilor de unificare a practicii organizate la nivel național, chiar dacă acestea pot reprezenta repere utile ale unei viitoare jurisprudențe.68. Așa cum s-a arătat, necesitatea unificării practicii judiciare prin mecanismul recursului în interesul legii se impune numai dacă divergența de jurisprudență s-a ivit la nivelul interpretării ori aplicării legii prin hotărâri judecătorești definitive.69. Colegiul de conducere al curții de apel care a formulat sesizarea a anexat cererii un număr de 13 hotărâri, dintre care 10 sunt pronunțate de instanța de apel în cauze în care, având ca reper data înregistrării dosarelor, deciziile erau susceptibile de recurs potrivit art. 27 din Codul de procedură civilă și în considerarea efectelor Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017), nefiind dovedit caracterul lor definitiv, deși această obligație revenea titularului sesizării.70. Au însă caracter definitiv încheierile pronunțate în procedura reexaminării taxelor judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, dar, dintre acestea, numai una reflectă în mod relevant aplicarea dispoziției legale supuse examinării, celelalte neavând utilitate, astfel cum s-a arătat în examinarea primului criteriu de admisibilitate, deoarece vizează ipoteze de aplicare a legii diferențiate de cea care face obiectul cererii.71. Or, practica judiciară nu poate fi considerată divergentă dacă numai una dintre hotărârile supuse examinării întrunește cerințele impuse de lege, lipsind condiția contradicției în practica judiciară, aspect care relevă neîndeplinirea celei de-a doua condiții de admisibilitate a recursului în interesul legii.72. În fine, din perspectiva aptitudinii sesizării de a răspunde scopului prefigurat de lege, spre a fi admisibil, trebuie subliniat că, potrivit art. 514 din Codul de procedură civilă, recursul în interesul legii trebuie să fie promovat în scopul interpretării și aplicării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești.73. Această aptitudine este necesar evaluată prin modalitatea de identificare a obiectului sesizării, o chestiune de drept caracterizată, de natură să ducă la lămurirea modului de aplicare și interpretare a normei de drept printr-o dezlegare de principiu, generală, care să rezolve întreaga problematică a unui text de lege.74. De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, în practica sa în această materie, că pe calea recursului în interesul legii nu se poate statua o concluzie cu valabilitate generală, de natură a asigura aplicarea unitară a legii, dacă aceasta depinde de anumite chestiuni specifice ori circumstanțiale fiecărei cauze, aceasta fiind o problemă de aplicare a legii (a se vedea Decizia nr. 1 din 16 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 29 martie 2012).75. Or, sesizarea, astfel cum a fost formulată, pornește de la o premisă extrasă cazual, pe baza căreia solicită o dezlegare cu valoare de principiu; cu alte cuvinte, se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție nu interpretarea, în genere, a art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, ci aplicarea acestui text de lege în cazul în care, ca urmare a decesului făptuitorului, se pronunță în materie penală o soluție de clasare de către procuror, ceea ce nu este concordant scopului acestui demers.76. Aplicarea textului de lege la o ipoteză nu poate însă constitui fundamentul interpretării legii pe calea recursului în interesul legii, deoarece dispoziția legală însăși nu se limitează la cazul prefigurat de autorul sesizării.77. Astfel cum au sesizat judecătorii din cadrul instanțelor judecătorești arondate Curții de Apel București, care au fost consultați în legătură cu interpretarea și aplicarea legii, și cum s-a subliniat în opinia redată pe larg a Institutului Național al Magistraturii, suscită interpretări diferite noțiunea de „acțiune/cerere (...) referitoare la cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale și morale decurgând din acestea“, fiind de lămurit în mod esențial dacă noțiunea de cauză penală permite instanței civile, la un moment începător al procesului, să deceleze dacă se pot folosi de repere circumstanțiale minime pentru a stabili dacă fapta imputată pârâtului constituie infracțiune potrivit legii penale ori dacă este suficientă existența unei sesizări cu caracter penal, în scopul de a stabili dacă acțiunea promovată în fața instanței civile este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.78. Dincolo de această chestiune de drept care presupune clarificarea juridică a sintagmei „cauză penală“ în contextul O.U.G. nr. 80/2013 referitoare la taxele judiciare de timbru datorate în procesele civile, ipoteza clasării sesizării penale pentru motivul decesului făptuitorului nu reprezintă decât o problemă de aplicare a legii, ceea ce nu poate face, în mod particular, obiectul interpretării normei de drept pe calea recursului în interesul legii.79. Aceasta, întrucât se cere instanței supreme să stabilească dacă într-un caz concret, stabilit pe baza circumstanțelor dosarului, legea este sau nu aplicabilă, substituindu-se atribuțiilor care intră și trebuie să rămână în competența instanței care judecă litigiul; legea are întotdeauna caracter general și impersonal, din care judecătorii trebuie să extragă sensul aplicării sale într-un caz concret.80. Astfel, stabilirea caracterului timbrabil al acțiunii civile în despăgubiri în situația în care sesizarea cu caracter penal a fost clasată ca urmare a decesului făptuitorului prin pronunțarea unei hotărâri de principiu cu valoare obligatorie nu reprezintă decât o ipoteză a aplicării textului de lege; a statua dacă în acest caz acțiunea civilă are sau nu caracter timbrabil semnifică implicit o rescriere a textului legii ca efect al enumerării situațiilor posibil cuprinse de art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, ceea ce instanței sesizate nu îi este permis, fiind neconcordant scopului recursului în interesul legii (în același sens sunt și dezlegările date de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 11 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 13 iulie 2016).81. Deși dispozițiile procesuale anterior evocate nu impun condiția ca practica judiciară neunitară să se fi ivit la nivelul mai multor curți de apel pentru ca recursul în interesul legii să fie admisibil, totuși jurisprudența neunitară trebuie să fie reflectată într-un număr semnificativ de hotărâri judecătorești definitive, în care să se fi analizat problema de drept disputată, pentru a fi activat acest mecanism de unificare a practicii judiciare (a se vedea Decizia nr. 19 din 15 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1055 din 13 decembrie 2018, și Decizia nr. 16 din 20 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 24 septembrie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii). 82. Or, existența unei singure hotărâri judecătorești definitive, în care a fost analizată problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, nu are aptitudinea de a dovedi existența unei practici judiciare neunitare.83. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 517, cu referire la art. 514 din Codul de procedură civilă,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca inadmisibil, recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel București cu privire la următoarea problemă de drept:Interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. i) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, în cauzele în care ca urmare a decesului făptuitorului se pronunță o soluție de clasare de către procuror.Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 octombrie 2021.
PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
CORINA-ALINA CORBU
Magistrat-asistent,
Cristian Balacciu-----
| EMITENT |
Dosar nr. 2.057/1/2021
| Corina-Alina Corbu | - președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului |
| Laura-Mihaela Ivanovici | - președintele Secției I civile |
| Marian Budă | - președintele Secției a II-a civile |
| Denisa Angelica Stănișor | - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal |
| Andrei Claudiu Rus | - pentru președintele Secției penale |
| Alina Iuliana Țuca | - judecător la Secția I civilă |
| Eugenia Pușcașiu | - judecător la Secția I civilă |
| Carmen Georgeta Negrilă | - judecător la Secția I civilă |
| Lavinia Curelea | - judecător la Secția I civilă |
| Simona Lala Cristescu | - judecător la Secția I civilă |
| Andreia Liana Constanda | - judecător la Secția I civilă |
| Veronica Magdalena Dănăilă | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Diana Manole | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Rodica Dorin | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Mărioara Isailă | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Ruxandra Monica Duță | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Cosmin Horia Mihăianu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Ioana Alina Ilie | - judecător la Secția penală |
| Lucia Tatiana Rog | - judecător la Secția penală |
| Laura Mihaela Soane | - judecător la Secția penală |
| Ștefan Pistol | - judecător la Secția penală |
| Francisca Maria Vasile | - judecător la Secția penală |
| Anca Mădălina Alexandrescu | - judecător la Secția penală |
| Ana Roxana Tudose | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Mariana Constantinescu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
ÎNALTA CURTE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:I. Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și obiectul recursului în interesul legii10. Înalta Curte de Casație și Justiție a fost învestită prin sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curții de Apel București cu soluționarea recursului în interesul legii ce vizează următoarea problemă de drept: Interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. i) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, în cauzele în care ca urmare a decesului făptuitorului se pronunță o soluție de clasare de către procuror.II. Dispozițiile legale supuse interpretării Înaltei Curți de Casație și Justiție11. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr. 80/2013) + Articolul 29(1) Sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare și extraordinare, referitoare la:(...)i) cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale și morale decurgând din acestea;III. Orientările jurisprudențiale divergente 12. Autorul sesizării a arătat că problema de drept ce formează obiectul sesizării a fost soluționată neunitar la nivelul secțiilor civile ale Curții de Apel București, fiind conturate două opinii.13. Într-o primă opinie s-a apreciat că este incident cazul de scutire prevăzut de art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 în situația existenței unui impediment care a împiedicat exercitarea acțiunii penale, respectiv decesul făptuitorului, având drept consecință dispunerea unei soluții de clasare în dosarul penal.14. În fundamentarea acestei opinii s-a arătat că art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 nu se pretează a fi interpretat restrictiv, în sensul că în înțelesul noțiunii de „cauză penală“ s-ar include numai procesele aflate pe rolul instanțelor judecătorești, din moment ce cauza penală nu poate fi restrânsă doar la faza judecății, cu excluderea fazei de urmărire penală; de altfel, articolul în discuție nu comportă vreo distincție în sensul arătat. La momentul primirii cererii de chemare în judecată, când instanței civile îi revine obligația verificării aspectului dacă acțiunea este supusă plății taxei judiciare de timbru, de regulă, aceasta nici nu este în măsură să aprecieze, cu certitudine, în lipsa administrării unui probatoriu concludent, dacă fapta ilicită constituie o infracțiune sau dacă sesizarea organului de urmărire penală are caracter abuziv. Astfel, la momentul procesual respectiv, instanța civilă are, în principiu, posibilitatea doar să constate că respectiva faptă a constituit sau nu obiect al unui act de sesizare a organelor de urmărire penală.15. În sensul primei opinii au fost anexate sesizării: Încheierea din 23 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă în Dosarul nr. 3.132/3/2019/a1, Încheierea nr. 135A din 8 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția civilă în Dosarul nr. 16.657/1.748/2019/a1 și 10 decizii ale Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.16. În cadrul celei de-a doua opinii s-a apreciat că nu este incident cazul de scutire prevăzut de art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 în situația existenței unui impediment care a împiedicat exercitarea acțiunii penale, respectiv decesul făptuitorului, având drept consecință dispunerea unei soluții de clasare în dosarul penal.17. În fundamentarea acestei opinii s-a arătat că pentru a opera scutirea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 este necesară existența unei cauze penale, și anume a unei cauze în care s-a pus în mișcare acțiunea penală. Or, acțiunea penală se pune în mișcare prin ordonanță atunci când procurorul constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute de art. 16 din Codul de procedură penală. Numai în această situație cauza poate fi calificată ca fiind penală, în sensul art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013.18. În sensul celei de-a doua opinii a fost anexată sesizării Încheierea nr. 87A din 21 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția civilă în Dosarul nr. 11.661/94/2019/a1.19. Autorul sesizării a mai arătat că opinia Institutului Național al Magistraturii asupra acestei probleme de drept este în sensul că, prin noțiunea de „cauză penală“, în accepțiunea art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, se înțelege orice cauză penală formată în urma unei sesizări a organelor penale, începând cu momentul înregistrării sesizării și constituirii dosarului penal, independent de punerea în mișcare a acțiunii penale, cu condiția să nu existe indicii care să permită instanței civile să concluzioneze în sensul inexistenței săvârșirii unei infracțiuni, cum ar fi o hotărâre definitivă a instanței penale care să constate că fapta nu există, nu este prevăzută de legea penală sau nu a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege.IV. Jurisprudența Curții Constituționale20. Instanța de contencios constituțional a pronunțat mai multe decizii care prezintă relevanță în analiza sesizării de față.21. Prin Decizia nr. 387 din 27 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 27 iulie 2015, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate invocată și a constatat că dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 sunt constituționale în măsura în care sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acțiunile și cererile referitoare la despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale și morale decurgând dintr-o cauză penală în condițiile în care fapta cauzatoare de prejudiciu, la momentul săvârșirii acesteia, era prevăzută ca infracțiune.În paragraful 11 din această decizie s-au reținut următoarele: „(...) textul analizat menționează, în mod expres, că această scutire se aplică și în privința despăgubirilor civile pentru prejudiciile materiale și morale decurgând din acestea, așadar, pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale, indiferent că ea face obiectul unei acțiuni civile alăturate celei penale sau separate de aceasta, esențială fiind existența unei cauze penale, mai precis a unei cauze în care s-a pus în mișcare acțiunea penală, acțiune care se pune în mișcare «de procuror, prin ordonanță, în cursul urmăririi penale, când acesta constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1)» [art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Numai în acest fel cauza poate fi calificată ca fiind una penală în sensul art. 29 alin. (1) lit. i) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013.“22. Prin Decizia nr. 711 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 27 martie 2018, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată și a constatat că dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 sunt constituționale în raport cu criticile formulate. În paragraful 18 din această decizie s-a reținut că: „(...) regula este aceea a timbrării acțiunilor întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, doar în considerarea unor situații deosebite, când fapta ilicită întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, legiuitorul reglementând posibilitatea scutirii de la plata taxelor judiciare de timbru a cererilor referitoare la cauzele penale, inclusiv la despăgubirile civile decurgând din acestea (...)“. Aceste considerente se regăsesc si în cuprinsul Deciziei nr. 433 din 4 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 16 octombrie 2019.23. Prin Decizia nr. 177 din 16 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 19 mai 2021, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată și a constatat că dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.În paragrafele 23, 24, 28 și 29 din această decizie s-a reținut că: „(...) textul analizat menționează, în mod expres, că această scutire se aplică și în privința despăgubirilor civile pentru prejudiciile materiale și morale decurgând din cauzele penale, așadar, pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale, indiferent că ea face obiectul unei acțiuni civile alăturate celei penale sau separate de aceasta, esențială fiind existența unei cauze penale, mai precis a unei cauze în care s-a pus în mișcare acțiunea penală, acțiune care se pune în mișcare «de procuror, prin ordonanță, în cursul urmăririi penale, când acesta constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1)» [art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Numai în acest fel cauza poate fi calificată ca fiind una penală în sensul art. 29 alin. (1) lit. i) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013. Or, în situația invocată de autori în prezenta cauză își găsesc incidența dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală în temeiul cărora acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată, întrucât a intervenit decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică. (...) Având în vedere natura contractuală a relațiilor dintre asigurător și persoanele păgubite în urma evenimentelor asigurate, dar și prevederile art. 2.224 alin. (2) din Codul civil, potrivit căruia asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limitele obligațiilor ce îi revin acestuia din contractul de asigurare, Curtea reține faptul că litigiul dintre persoana prejudiciată și societatea de asigurare are un caracter civil, iar nu unul penal. Prin urmare, Curtea apreciază că situația învederată de autorii excepției de neconstituționalitate reclamă reglementarea unui motiv distinct de scutire de la plata taxei judiciare de timbru. Or, aceasta este o operațiune ce intră în sfera atribuțiilor legiuitorului, potrivit art. 61 din Constituție. Parlamentul fiind unica autoritate legiuitoare, Curtea Constituțională nu are competența de a modifica sau completa normele legale.“V. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție24. Nu au fost identificate decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a practicii judiciare cu privire la problema de drept supusă dezlegării.25. La nivelul secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost identificate hotărâri judecătorești definitive numai în sensul primei opinii, și anume: Încheierea din 10 decembrie 2019, pronunțată de Secția I civilă în Dosarul nr. 634/102/2019/a2; Decizia nr. 221 din 3 februarie 2016, pronunțată de Secția a II-a civilă în Dosarul nr. 8.555/3/2014; Încheierea din 8 octombrie 2019, pronunțată de Secția a II-a civilă în Dosarul nr. 2.932/93/2014**/a1; Încheierea din 7 noiembrie 2019, pronunțată de Secția a II-a civilă în Dosarul nr. 2.109/93/2017/a2. VI. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție26. Procurorul general a apreciat că sesizarea cu recursul în interesul legii este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 515 din Codul de procedură civilă.27. În acest sens a arătat că din considerentele deciziilor anexate sesizării rezultă că instanțele care le-au pronunțat nu au interpretat art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, nefiind făcute mențiuni cu privire la timbraj. Or, pentru a se demonstra caracterul neunitar al practicii judiciare este necesar ca hotărârile judecătorești anexate sesizării să se circumscrie obiectului recursului în interesul legii și să conțină o interpretare divergentă a dispozițiilor legale aplicabile.28. În plus, a subliniat că cea de-a doua orientare jurisprudențială reprezintă, în realitate, opinia teoretică exprimată de o parte dintre judecătorii consultați, întrucât nu este însoțită de practică judiciară relevantă.29. Procurorul general a mai arătat că un alt motiv de inadmisibilitate a sesizării poate fi dedus din interpretarea dată de Curtea Constituțională dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013.30. Astfel, a menționat că instanța de contencios constituțional a circumscris sintagma „cauză penală“ din cuprinsul textului de lege anterior evocat exclusiv acelor ipoteze în care s-a pus în mișcare acțiunea penală în condițiile art. 309 din Codul de procedură penală, cu excluderea etapelor anterioare ale urmăririi penale, evocând în acest sens considerente din deciziile nr. 387 din 27 mai 2015, nr. 711 din 9 noiembrie 2017 și nr. 177 din 16 martie 2021.31. Prin urmare, procurorul general a conchis că statuările instanței de contencios constituțional nu pot fi ignorate în procesul de interpretare și aplicare a legii, de vreme ce caracterul obligatoriu al deciziilor sale este atașat atât dispozitivului, cât și considerentelor pe care acesta se sprijină.VII. Opiniile specialiștilor consultați 32. Universitatea de Vest din Timișoara - Facultatea de Drept a apreciat că operează scutirea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 și în privința acțiunii civile prin care se solicită despăgubiri materiale și/sau morale decurgând dintr-o cauză penală, chiar dacă a intervenit decesul făptuitorului.33. În argumentarea acestei opinii s-a arătat că intervenirea unui eveniment obiectiv și exterior, cum este cel al decesului făptuitorului, nu poate pune partea civilă într-o situație discriminatorie față de partea a cărei acțiune civilă are la bază un dosar în care s-a pus în mișcare acțiunea penală, neexistând niciun impediment în acest sens.34. De asemenea, art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 nu poate fi interpretat restrictiv din moment ce cauza penală nu poate fi restrânsă doar la faza judecății, cu excluderea fazei de urmărire penală.35. Astfel, articolul în discuție nu face nicio distincție, fiind astfel aplicabilă regula de interpretare ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.36. În plus, la momentul primirii cererii de chemare în judecată, judecătorul nu poate aprecia dacă fapta imputată pârâtului constituia infracțiune sau dacă sesizarea organului de urmărire penală a avut caracter abuziv, deoarece, la acel moment, judecătorul poate doar să constate că respectiva faptă a constituit obiect al unui act de sesizare a organelor de urmărire penală.37. S-a mai arătat că decesul autorului faptei ilicite nu afectează elementele constitutive ale infracțiunii săvârșite, ci doar împiedică orice demers public împotriva acestuia deoarece răspunderea penală este personală, pierderea capacității de folosință împiedicând atragerea oricărei consecințe juridice față de autorul faptei. O asemenea împrejurare nu schimbă însă natura juridică de infracțiune a faptei săvârșite.38. În final, s-a subliniat că rațiunea avută de legiuitor la edictarea art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, constând în înlesnirea exercitării acțiunii în repararea prejudiciului izvorât din fapta ilicită, prin exonerarea sa de plata taxei judiciare de timbru, continuă să subziste și în ipoteza în care făptuitorul a decedat.39. Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași - Facultatea de Drept a apreciat că sintagma „cauză penală“ a fost lămurită de Curtea Constituțională prin deciziile nr. 387 din 27 mai 2015 și nr. 711 din 9 noiembrie 2017.40. A mai arătat că, în actuala reglementare, constituirea de parte civilă în cursul urmăririi penale nu poate avea loc decât după punerea în mișcare a acțiunii penale, întrucât acțiunea civilă nu se poate exercita decât împotriva inculpatului, nu și împotriva suspectului.41. Astfel, dacă nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală, nu se poate vorbi despre o acțiune civilă în privința căreia să opereze scutirea de plata taxei judiciare de timbru reglementată de art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013.42. Prin urmare, dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 sunt aplicabile numai în măsura în care soluția de clasare este dispusă ca urmare a intervenirii decesului făptuitorului ulterior momentului la care a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa.VIII. Opinia judecătorilor-raportori43. Judecătorii-raportori au apreciat că recursul în interesul legii este inadmisibil, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate a sesizării.IX. Înalta Curte de Casație și Justiție44. Cu titlu prealabil, se constată că sesizarea instanței supreme a avut ca temei memoriul formulat de petenții A.N. și A.D. și înregistrat la Curtea de Apel București, prin care a fost semnalat că secțiile civile ale acestei curți de apel nu au practică unitară în ceea ce privește aprecierea caracterului timbrabil al acțiunilor civile demarate pentru plata daunelor morale care decurg dintr-o cauză penală în care s-a pronunțat o soluție de clasare, ca urmare a decesului autorului faptei de ucidere din culpă.45. Plecând de la petiția care semnalează această problemă, Curtea de Apel București a demarat verificări cu privire la practica judiciară proprie, întocmind ulterior sesizarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale cărei limite sunt circumstanțiate, în contextul întregii reglementări a art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, la interpretarea dispoziției legale menționate delimitate la o ipoteză unică, respectiv „în cauzele în care ca urmare a decesului făptuitorului se pronunță o decizie de clasare de către procuror“.46. Această subliniere se impune a fi făcută, în condițiile în care reglementarea în discuție stabilește că „Sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare și extraordinare, referitoare la: (...) i) cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale și morale decurgând din acestea“.47. Așadar, se solicită instanței supreme, pe calea recursului în interesul legii, exclusiv pronunțarea unei hotărâri care vizează aplicarea unitară a legii de către o instanță la o ipoteză determinată, așa cum se va detalia mai jos.48. Potrivit art. 514 din Codul de procedură civilă, calitatea procesuală pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție aparține unor subiecte calificate, scopul declanșării recursului în interesul legii este acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești atunci când acestea au fost deja soluționate diferit, iar în conformitate cu dispozițiile art. 515 din Codul de procedură civilă, pentru a fi admisibil, autorul sesizării are obligația de a face dovada că problemele de drept care formează obiectul acesteia au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se atașează cererii.49. Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție are obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor de exercitare a recursului în interesul legii și aptitudinea procedurii de a atinge scopul prefigurat de lege, în situația constatării lipsei acestor elemente, sesizarea fiind inadmisibilă.50. Pentru realizarea acestui demers se constată că sesizarea a fost formulată de Colegiul de conducere al Curții de Apel București, subiect care are legitimarea promovării lui, potrivit art. 514 din Codul de procedură civilă, iar mai departe vor fi examinate celelalte elemente care vizează admisibilitatea sesizării.51. Astfel, o primă condiție este aceea ca problema de drept care formează obiectul recursului în interesul legii să fie soluționată diferit prin hotărâri judecătorești, imprimând necesitatea constatării că mecanismul de unificare a jurisprudenței se impune a posteriori, după ce jurisprudența a devenit divergentă prin rezolvarea diferită a chestiunii de drept supuse interpretării.52. A contrario, nu poate constitui premisa exercitării recursului în interesul legii interpretarea unei probleme de drept care fie a primit o abordare diferită în studii juridice, fie este prefigurată a avea rezolvări diferite în dezbateri profesionale ale judecătorilor consultați în legătură cu chestiunea în discuție.53. Cu privire la îndeplinirea acestei condiții, instanța supremă reține că pentru a identifica lipsa de uniformitate a jurisprudenței, concretizată, așadar, exclusiv în jurisprudență, este necesar și ca practica judiciară analizată să se circumscrie obiectului recursului în interesul legii, respectiv „Interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. i) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, în cauzele în care ca urmare a decesului făptuitorului se pronunță o soluție de clasare de către procuror“ (în acest sens, prin Decizia nr. 4 din 12 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2012, s-a reținut că admisibilitatea recursului în interesul legii se circumscrie cerinței ca practica neunitară să se refere la acele hotărâri în care s-a aplicat norma supusă interpretării).54. Trebuie deci ca hotărârile judecătorești anexate cererii de către autorul sesizării, prezentate ca dovadă a necesității intervenției instanței supreme cu acest mecanism de unificare, să identifice în conținutul lor atât dispoziția legală ori chestiunea de drept care face obiectul recursului în interesul legii, cât și modalitatea în care instanțele au dat o interpretare diferită acestora, prin evidențierea silogismului logico-juridic de interpretare aplicat, de natură să caracterizeze divergența.55. Altfel spus, această cerință nu este îndeplinită dacă în hotărârile judecătorești prezentate de autorul sesizării cele două elemente distinse mai sus nu sunt identificabile, deoarece, pe de-o parte, nu se poate stabili dacă instanțele au avut în vedere aceleași norme ori chestiuni de drept sau dacă interpretarea lor s-a realizat ori impus în respectivele cauze, iar, pe de altă parte, nu se poate întrevedea rezolvarea diferită a respectivelor probleme de drept.56. Or, din această perspectivă se constată că autorul recursului în interesul legii arată că dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 au fost aplicate diferit în cererile aflate în competența instanțelor civile, care au avut ca obiect despăgubiri civile pentru prejudiciile materiale și morale decurgând din cauze penale, atunci când s-a pronunțat o soluție de clasare de către procuror pentru că a intervenit decesul făptuitorului.57. Astfel, s-a evidențiat în memoriul adresat instanței supreme că majoritatea judecătorilor din instanțele arondate Curții de Apel București, consultați în legătură cu chestiunea de drept analizată, au apreciat că dispoziția legală în discuție nu trebuie interpretată restrictiv, iar scutirea de taxă de timbru trebuie să opereze, deoarece noțiunea de cauză penală nu poate fi restrânsă doar la faza judecății în fața instanței penale, excluzând etapa urmăririi penale. Acești judecători au considerat că la momentul primirii cererii de chemare în judecată, când instanței civile îi revine obligația stabilirii caracterului timbrabil al cererii, aceasta nu este în măsură să aprecieze pe baza unui probatoriu concludent dacă fapta imputată pârâtului este sau nu infracțiune ori dacă sesizarea penală a avut caracter abuziv.58. Dimpotrivă, într-o altă opinie, judecătorii consultați au subliniat că scutirea de taxă de timbru intervine excepțional, numai atunci când - indiferent de punerea în mișcare a acțiunii penale, corelată sau necorelată cu decesul făptuitorului - din datele și actele dosarului civil, existente la momentul examinării timbrajului, există indiciile săvârșirii unei infracțiuni.59. Totodată, în memoriul de recurs în interesul legii, autorul sesizării prezintă in extenso opinia Institutului Național al Magistraturii, exprimată în cadrul întâlnirii reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții secțiilor civile ale curților de apel de la Bacău, Oradea și Pitești, însușită de participanți cu majoritate de voturi.60. Din aceste date rezultă două aspecte relevante care se opun criteriilor de admisibilitate stabilite mai sus:– în primul rând, opiniile divergente sunt rezultatul dezbaterilor judiciare ale judecătorilor instanțelor aflate în circumscripția Curții de Apel București, consultați în legătură cu aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, premergător memoriului de recurs în interesul legii, iar nu rezultatul unei jurisprudențe divergente;– în al doilea rând, chestiunea de drept abordată excedează obiectului recursului în interesul legii și este cu mult mai largă, deoarece, în dezbateri, opiniile exprimate au vizat lămurirea sferei acțiunilor, cererilor, căilor de atac ordinare sau extraordinare adresate instanței civile, referitoare la cauze penale, care au ca obiect despăgubiri civile pentru prejudiciile materiale și morale decurgând din acestea. Dezbaterile au purtat asupra lămuririi noțiunii de cauză penală în relație cu posibilitatea instanței civile de a verifica, în stadiul preliminar al procesului, dacă fapta imputată pârâtului este sau nu infracțiune ori dacă este necesară o astfel de constatare prin raportare la existența unei sesizări cu caracter penal ori indiferent de stadiul acesteia, ca situație premisă pentru verificarea caracterului timbrabil al cererilor adresate instanțelor civile.61. Din această perspectivă, opiniile cu caracter divergent nu corespund obiectului sesizării care are un spectru limitat la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 în cauzele în care, ca urmare a decesului făptuitorului, se pronunță o soluție de clasare de către procuror. Soluționarea recursului în interesul legii cu acest obiect nu poate fi totuși realizată printr-o dezlegare cu valoare de principiu în lipsa lămuririi situației premisă, just identificată de colectivele de judecători consultate, dar care nu face obiectul sesizării.62. Chiar și dincolo de aceste aspecte, examinând hotărârile judecătorești atașate memoriului adresat instanței supreme pentru pronunțarea unei decizii în interesul legii, se constată că au fost anexate 13 hotărâri judecătorești dintre care:– sunt identificate 10 decizii pronunțate în apel, exclusiv de către secțiile civile ale Curții de Apel București în litigii care au ca obiect plata despăgubirilor materiale și morale ale victimelor accidentelor de autoturisme, formulate de acestea în contradictoriu cu societățile de asigurare, Fondul de Protecție a Victimelor Străzii ori Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România, în care, ca situație de fapt, persoanele considerate responsabile de producerea accidentelor au decedat.În toate aceste decizii, chestiunea stabilirii caracterului timbrabil al căii de atac nu se regăsește examinată de instanțele care au pronunțat deciziile în cauză, așa încât nu se poate stabili dacă, în raport cu obiectul recursului în interesul legii astfel cum a fost formulat, practica judiciară relevată are caracter divergent din perspectiva aplicării diferite a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013.Aceste decizii nu pot fi considerate ca reflectând o practică diferită, iar pentru realizarea examenului jurisprudențial ca temei al recursului în interesul legii ele nu pot fi fructificate, întrucât nu conțin referiri la aplicarea normei de drept analizate nici în mod direct, prin examinarea acesteia și pronunțarea unor hotărâri care să reflecte dispoziții specific adoptate în legătură cu timbrarea apelurilor, nici implicit, prin constatarea îndeplinirii obligației de a timbra sau a caracterului netimbrabil al apelurilor.– sunt identificate 3 încheieri pronunțate în procedura reexaminării taxei judiciare de timbru de tribunale. Dintre acestea, Încheierea nr. 135A din 8 octombrie 2020 a Tribunalului Ilfov - Secția civilă nu se circumscrie obiectului recursului în interesul legii, întrucât urmărirea penală în cauză a fost finalizată prin ordonanța procurorului, constatându-se că nu există interes public în continuarea urmăririi penale pentru infracțiunea cercetată, iar Încheierea nr. 87A din 21 iulie 2020, pronunțată de aceeași instanță este de asemenea plasată în afara sferei analizei fondului sesizării, întrucât în cauză nu există nicio circumstanță referitoare la decesul autorului pretinsei cauze penale.63. În concordanță cu obiectul prezentei sesizări poate fi examinată numai Încheierea din 23 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă, în care instanța a constatat scutirea reclamantului de obligația de a timbra în temeiul art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, prevalându-se la nivelul argumentării de Decizia nr. 1.827 din 11 iunie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă în aplicarea dispozițiilor similare din Legea nr. 146/1997, prin care s-a statuat că beneficiul scutirii trebuie analizat de la caz la caz, inclusiv sub aspectul cauzelor de impunitate, fără a se putea exclude de plano scutirea în situația în care procesul penal a luat sfârșit în faza urmăririi penale, prin soluții de scoatere de sub urmărire penală și de neîncepere a urmăririi penale.64. Acest examen permite să se constate că soluțiile de practică judiciară anexate memoriului de recurs în interesul legii nu relevă existența unei practici neunitare, dintre toate acestea numai o singură încheiere reflectând soluția instanței de judecată dată în aplicarea art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 într-o acțiune civilă în despăgubire pentru daunele produse ca urmare a săvârșirii unei fapte pentru care procurorul a pronunțat o soluție de clasare ca urmare a decesului făptuitorului.65. Pe aceste premise se reține că această condiție de admisibilitate a recursului în interesul legii nu este îndeplinită, întrucât analiza jurisprudenței selectate nu reflectă soluționarea diferită a chestiunii de drept care face obiectul sesizării cu acest recurs.66. Următoarea condiție examinată în verificarea admisibilității recursului în interesul legii vizează existența unor hotărâri definitive, anexate sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, condiție impusă de art. 515 din Codul de procedură civilă, și se justifică prin necesitatea demonstrării că jurisprudența a evoluat diferit ori antagonic în mod definitiv prin hotărâri care, nemaiputând fi schimbate, atestă cristalizarea unei practici neunitare.67. Cu acest prilej, trebuie subliniat că, în examinarea acestei condiții, nu prezintă relevanță consultările efectuate în cadrul instanțelor, redate în memoriul de recurs în interesul legii ori opiniile științifice exprimate în cadrul întâlnirilor de unificare a practicii organizate la nivel național, chiar dacă acestea pot reprezenta repere utile ale unei viitoare jurisprudențe.68. Așa cum s-a arătat, necesitatea unificării practicii judiciare prin mecanismul recursului în interesul legii se impune numai dacă divergența de jurisprudență s-a ivit la nivelul interpretării ori aplicării legii prin hotărâri judecătorești definitive.69. Colegiul de conducere al curții de apel care a formulat sesizarea a anexat cererii un număr de 13 hotărâri, dintre care 10 sunt pronunțate de instanța de apel în cauze în care, având ca reper data înregistrării dosarelor, deciziile erau susceptibile de recurs potrivit art. 27 din Codul de procedură civilă și în considerarea efectelor Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017), nefiind dovedit caracterul lor definitiv, deși această obligație revenea titularului sesizării.70. Au însă caracter definitiv încheierile pronunțate în procedura reexaminării taxelor judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, dar, dintre acestea, numai una reflectă în mod relevant aplicarea dispoziției legale supuse examinării, celelalte neavând utilitate, astfel cum s-a arătat în examinarea primului criteriu de admisibilitate, deoarece vizează ipoteze de aplicare a legii diferențiate de cea care face obiectul cererii.71. Or, practica judiciară nu poate fi considerată divergentă dacă numai una dintre hotărârile supuse examinării întrunește cerințele impuse de lege, lipsind condiția contradicției în practica judiciară, aspect care relevă neîndeplinirea celei de-a doua condiții de admisibilitate a recursului în interesul legii.72. În fine, din perspectiva aptitudinii sesizării de a răspunde scopului prefigurat de lege, spre a fi admisibil, trebuie subliniat că, potrivit art. 514 din Codul de procedură civilă, recursul în interesul legii trebuie să fie promovat în scopul interpretării și aplicării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești.73. Această aptitudine este necesar evaluată prin modalitatea de identificare a obiectului sesizării, o chestiune de drept caracterizată, de natură să ducă la lămurirea modului de aplicare și interpretare a normei de drept printr-o dezlegare de principiu, generală, care să rezolve întreaga problematică a unui text de lege.74. De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, în practica sa în această materie, că pe calea recursului în interesul legii nu se poate statua o concluzie cu valabilitate generală, de natură a asigura aplicarea unitară a legii, dacă aceasta depinde de anumite chestiuni specifice ori circumstanțiale fiecărei cauze, aceasta fiind o problemă de aplicare a legii (a se vedea Decizia nr. 1 din 16 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 29 martie 2012).75. Or, sesizarea, astfel cum a fost formulată, pornește de la o premisă extrasă cazual, pe baza căreia solicită o dezlegare cu valoare de principiu; cu alte cuvinte, se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție nu interpretarea, în genere, a art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, ci aplicarea acestui text de lege în cazul în care, ca urmare a decesului făptuitorului, se pronunță în materie penală o soluție de clasare de către procuror, ceea ce nu este concordant scopului acestui demers.76. Aplicarea textului de lege la o ipoteză nu poate însă constitui fundamentul interpretării legii pe calea recursului în interesul legii, deoarece dispoziția legală însăși nu se limitează la cazul prefigurat de autorul sesizării.77. Astfel cum au sesizat judecătorii din cadrul instanțelor judecătorești arondate Curții de Apel București, care au fost consultați în legătură cu interpretarea și aplicarea legii, și cum s-a subliniat în opinia redată pe larg a Institutului Național al Magistraturii, suscită interpretări diferite noțiunea de „acțiune/cerere (...) referitoare la cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale și morale decurgând din acestea“, fiind de lămurit în mod esențial dacă noțiunea de cauză penală permite instanței civile, la un moment începător al procesului, să deceleze dacă se pot folosi de repere circumstanțiale minime pentru a stabili dacă fapta imputată pârâtului constituie infracțiune potrivit legii penale ori dacă este suficientă existența unei sesizări cu caracter penal, în scopul de a stabili dacă acțiunea promovată în fața instanței civile este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.78. Dincolo de această chestiune de drept care presupune clarificarea juridică a sintagmei „cauză penală“ în contextul O.U.G. nr. 80/2013 referitoare la taxele judiciare de timbru datorate în procesele civile, ipoteza clasării sesizării penale pentru motivul decesului făptuitorului nu reprezintă decât o problemă de aplicare a legii, ceea ce nu poate face, în mod particular, obiectul interpretării normei de drept pe calea recursului în interesul legii.79. Aceasta, întrucât se cere instanței supreme să stabilească dacă într-un caz concret, stabilit pe baza circumstanțelor dosarului, legea este sau nu aplicabilă, substituindu-se atribuțiilor care intră și trebuie să rămână în competența instanței care judecă litigiul; legea are întotdeauna caracter general și impersonal, din care judecătorii trebuie să extragă sensul aplicării sale într-un caz concret.80. Astfel, stabilirea caracterului timbrabil al acțiunii civile în despăgubiri în situația în care sesizarea cu caracter penal a fost clasată ca urmare a decesului făptuitorului prin pronunțarea unei hotărâri de principiu cu valoare obligatorie nu reprezintă decât o ipoteză a aplicării textului de lege; a statua dacă în acest caz acțiunea civilă are sau nu caracter timbrabil semnifică implicit o rescriere a textului legii ca efect al enumerării situațiilor posibil cuprinse de art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, ceea ce instanței sesizate nu îi este permis, fiind neconcordant scopului recursului în interesul legii (în același sens sunt și dezlegările date de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 11 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 13 iulie 2016).81. Deși dispozițiile procesuale anterior evocate nu impun condiția ca practica judiciară neunitară să se fi ivit la nivelul mai multor curți de apel pentru ca recursul în interesul legii să fie admisibil, totuși jurisprudența neunitară trebuie să fie reflectată într-un număr semnificativ de hotărâri judecătorești definitive, în care să se fi analizat problema de drept disputată, pentru a fi activat acest mecanism de unificare a practicii judiciare (a se vedea Decizia nr. 19 din 15 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1055 din 13 decembrie 2018, și Decizia nr. 16 din 20 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 24 septembrie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii). 82. Or, existența unei singure hotărâri judecătorești definitive, în care a fost analizată problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, nu are aptitudinea de a dovedi existența unei practici judiciare neunitare.83. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 517, cu referire la art. 514 din Codul de procedură civilă,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca inadmisibil, recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel București cu privire la următoarea problemă de drept:Interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. i) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, în cauzele în care ca urmare a decesului făptuitorului se pronunță o soluție de clasare de către procuror.Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 octombrie 2021.
PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
CORINA-ALINA CORBU
Magistrat-asistent,
Cristian Balacciu-----
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari