ORDIN nr. 1.459 din 23 noiembrie 2021pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind utilizarea și completarea ordinului de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) și a ordinului de plată multiplu electronic (OPME), aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 246/2005, și de modificare și completare a anexei la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3.139/2017 privind aprobarea emiterii titlurilor de stat destinate populației, prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului, în cadrul Programului Tezaur
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1164 din 8 decembrie 2021
Având în vedere prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările și completările ulterioare,în temeiul art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor, cu modificările și completările ulterioare, al art. 6 alin. (2) din Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 109/2021, și al prevederilor pct. 4.1.a), b).1^2 subpct. 8 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările și completările ulterioare,ministrul finanțelor emite următorul ordin: + Articolul INormele metodologice privind utilizarea și completarea ordinului de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) și a ordinului de plată multiplu electronic (OPME), aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 246/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 10 martie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 5 litera j), punctul 9 se modifică și va avea următorul cuprins:9. pentru plăți dispuse din conturi deschise la Trezoreria Statului pentru alte destinații (de exemplu: achitarea în conturile operatorilor economici deschise la Trezoreria Statului a sumelor reprezentând contravaloarea bunurilor achiziționate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate instituțiilor publice; virarea soldurilor conturilor de disponibilități ale operatorilor economici în conturi bancare; transferul sumelor aferente drepturilor salariale în conturile de card deschise la bănci pe numele salariaților instituțiilor publice; plăți privind distribuirea sumelor încasate prin valorificarea bunurilor mobile și imobile din procesul de executare silită; viramente aferente titlurilor de stat destinate populației în cadrul Programului Tezaur etc.) se înscrie denumirea beneficiarului sumei;2. La articolul 6^1, alineatele (1^1), (3), (4) și (4^1) se modifică și vor avea următorul cuprins:(1^1) Ordinul de plată multiplu electronic (OPME) poate fi utilizat de către instituțiile publice care sunt înregistrate în Registrul entităților publice și de către operatorii economici și alte entități decât instituții publice, pentru efectuarea de plăți din conturile deschise la unitățile Trezoreriei Statului prin care își desfășoară activitatea proprie, precum și de către persoanele fizice înregistrate în Spațiul Privat Virtual (SPV) pentru operațiuni aferente titlurilor de stat destinate populației în cadrul Programului Tezaur.(...)(3) Formularul «Ordin de plată multiplu electronic (OPME)» poate fi descărcat de pe site-ul Ministerului Finanțelor, Sistemul național de raportare Forexebug - Informații publice - Formulare, de pe portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Servicii online - Declarații electronice - Descărcare declarații sau poate fi pus la dispoziție de către unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului. Formularul «Ordin de plată multiplu electronic (OPME)» se completează și se depune on-line prin Sistemul național de raportare Forexebug de către instituțiile publice și, respectiv, prin intermediul serviciului «Depunere declarații» de către operatorii economici, de alte entități decât instituțiile publice, precum și prin intermediul serviciului Depunere declarație unică și alte formulare SPV-PF de pe portalul ANAF de persoanele fizice înregistrate în SPV.(4) Instituțiile publice, operatorii economici și alte entități, precum și persoanele fizice prevăzute la alin. (1^1) pot depune on-line formularul «Ordin de plată multiplu electronic (OPME)» completat, cu respectarea procedurii de funcționare a Sistemului național de raportare Forexebug, aprobată prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 517/2016 pentru aprobarea de proceduri aferente unor module care fac parte din procedura de funcționare a sistemului național de raportare - Forexebug, cu modificările și completările ulterioare, sau, după caz, a Procedurii de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanță între Ministerul Finanțelor/organul fiscal central și persoanele fizice, persoanele juridice și alte entități fără personalitate juridică, aprobată prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 660/2017, cu modificările și completările ulterioare.(4^1) Validarea și procesarea formularului «Ordin de plată multiplu electronic (OPME)» depus on-line de operatorii economici, de alte entități decât instituții publice, precum și de persoanele fizice se efectuează cu respectarea prevederilor art. 3 al cap. II din anexa nr. 9 - Procedură de depunere on-line, validare și procesare a «Ordinului de plată multiplu electronic (OPME)», aprobată prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 517/2016 pentru aprobarea de proceduri aferente unor module care fac parte din procedura de funcționare a sistemului național de raportare - Forexebug, cu modificările și completările ulterioare, cu deosebirea că recipisele aferente depunerii și validării/respingerii ordinului de plată multiplu electronic (OPME) se vizualizează prin SPV, secțiunea Mesaje.3. La articolul 6^1alineatul (5), literele a^2), f), l) și m) se modifică și vor avea următorul cuprins:a^2) în rubrica «Tip entitate» se selectează opțiunea «Entitate publică» de către instituțiile publice care sunt înregistrate în Registrul entităților publice, «Alte entități» de către operatorii economici și alte entități decât instituții publice sau «Persoana fizică» de către persoanele fizice, după caz;(...)f) în rubrica «CIF Plătitor» se înscrie codul de identificare fiscală al plătitorului (codul de înregistrare fiscală, codul unic de înregistrare, codul numeric personal sau număr de identificare fiscală, după caz);(...)l) rubrica «CIF Beneficiar» se completează potrivit precizărilor art. 5 lit. k); în cazul viramentelor aferente titlurilor de stat destinate populației în cadrul Programului Tezaur, codul numeric personal al beneficiarului trebuie să fie identic cu codul numeric personal al plătitorului;m) în rubrica «Cod IBAN Beneficiar» se înscrie codul IBAN aferent contului de venituri ori de cheltuieli bugetare, contului de disponibilități, contului de subscriere sau contului deschis la o instituție de credit din România, după caz, în care se achită suma;4. La articolul 6^1, alineatul (5), după litera s) se introduce o nouă literă, litera t), cu următorul cuprins:t) prin excepție de la lit. r) și s), în rubricile «Semnătura 1» și «Semnătura 2» nu se aplică semnături de către plătitorii persoane fizice înregistrate în SPV pentru operațiuni aferente titlurilor de stat destinate populației în cadrul Programului Tezaur; după ce sistemul validează automat conținutul formularului și regulile specifice aplicabile, generează un document imagine a ordinului de plată multiplu electronic (OPME) depus, care la rubrica «Semnătura 1» are completate numele de utilizator și adresa de e-mail a persoanei fizice cu care aceasta este înregistrată în SPV. Acest document semnat cu certificat digital calificat al Ministerului Finanțelor este transmis pe SPV persoanei fizice care a efectuat depunerea OPME.5. La articolul 6^1, alineatele (12), (14) și (15) se modifică și vor avea următorul cuprins:(12) În cazul în care prevederile alin. (6), (7) și (16) nu sunt respectate, ordinul de plată multiplu electronic (OPME) este respins și sistemul generează un document electronic semnat (Recipisa) cu erorile identificate.(...)(14) Instituțiile publice, operatorii economici și alte entități, precum și persoanele fizice pot utiliza în continuare, pentru efectuarea plăților din conturi deschise la unitățile Trezoreriei Statului, ordinul de plată pentru Trezoreria Statului (OPT).(15) Instituțiile publice, operatorii economici și alte entități, precum și persoanele fizice prevăzute la alin. (1^1) au obligația de a verifica zilnic concordanța operațiunilor dispuse prin intermediul formularului «Ordin de plată multiplu electronic (OPME)» cu datele înscrise în extrasul de cont, iar în situația în care sunt constatate erori materiale generate de unitățile Trezoreriei Statului, titularii conturilor au obligația de a informa de îndată unitățile Trezoreriei Statului în scopul efectuării corecțiilor care se impun.6. La articolul 6^1, după alineatul (15) se introduc trei noi alineate, alineatele (16)-(18), cu următorul cuprins:(16) La depunerea formularului «Ordin de plată multiplu electronic (OPME)» prin intermediul serviciului Depunere declarație unică și alte formulare SPV-PF de pe portalul ANAF, persoanele fizice care întocmesc documentele respective trebuie să respecte prevederile legale în vigoare aferente titlurilor de stat destinate populației în cadrul Programului Tezaur.(17) Răspunderea pentru efectuarea plăților pe bază de ordine de plată multiple electronice (OPME) întocmite de către persoanele fizice aferente titlurilor de stat destinate populației în cadrul Programului Tezaur revine exclusiv persoanei care a depus documentele respective prin intermediul serviciului Depunere declarație unică și alte formulare SPV-PF de pe portalul ANAF.(18) Răspunderea privind concordanța dintre informațiile afișate în fișierul PDF al ordinului de plată multiplu electronic (OPME) și cele din fișierul XML atașat acestuia revine exclusiv persoanelor fizice care le-au întocmit și depus prin intermediul serviciului Depunere declarație unică și alte formulare SPV-PF de pe portalul ANAF.7. Anexa nr. 2 se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. + Articolul IIAnexa la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3.139/2017 privind aprobarea emiterii titlurilor de stat destinate populației, prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului, în cadrul Programului Tezaur, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 974 din 7 decembrie 2017, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 1, litera h) se modifică și va avea următorul cuprins:h) formular de subscriere - formularul prevăzut în anexa nr. 3, care se semnează de către investitor sau un împuternicit al acestuia la subscrierea de titluri de stat și cuprinde datele de identificare ale investitorului și valoarea titlurilor de stat subscrise în cadrul unei emisiuni de titluri de stat destinate populației. Formularul de subscriere semnat olograf și ștampilat de angajatul unității operative a Trezoreriei Statului, în original sau semnat electronic, constituie dovada deținerii titlurilor de stat de către investitor, prin transferul sau tranzacționarea acestuia neputându-se transfera dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat subscrise;2. La articolul 1, după litera n) se introduc două noi litere, literele o) și p), cu următorul cuprins:o) Spațiul privat virtual (SPV) - serviciu de distribuție electronică înregistrată care permite transmiterea de documente între investitor și unitățile operative ale Trezoreriei Statului, astfel cum este definit în Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 660/2017 privind aprobarea Procedurii de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanță între Ministerul Finanțelor/organul fiscal central și persoanele fizice, persoanele juridice și alte entități fără personalitate juridică, cu modificările și completările ulterioare;p) persoană fizică înregistrată ca utilizator SPV - persoana fizică care a parcurs și finalizat etapele de înregistrare în Spațiul privat virtual conform Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 660/2017 privind aprobarea Procedurii de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanță între Ministerul Finanțelor/organul fiscal central și persoanele fizice, persoanele juridice și alte entități fără personalitate juridică, cu modificările și completările ulterioare.3. Articolul 4 se abrogă.4. Articolul 6 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 6Subscrierea de titluri de stat Tezaur în cadrul unei emisiuni se poate realiza prin următoarele modalități:a) prin prezentarea investitorului sau a persoanei împuternicite la orice sediu al unității operative al Trezoreriei Statului în fiecare zi din cuprinsul perioadei de subscriere, conform programului de lucru cu clienții persoane fizice;b) în mediu online prin intermediul SPV de către investitorul persoană fizică înregistrată ca utilizator SPV, prin parcurgerea etapelor prevăzute la cap. V. Subscrierile în mediul online se pot realiza numai de către investitor.5. Articolul 16 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 16(1) În cazul subscrierilor realizate prin prezentarea fizică la unitatea operativă a Trezoreriei Statului, operațiunea de subscriere în cadrul unei emisiuni se realizează prin semnarea de către investitor sau împuternicit, după caz, a formularului de subscriere, în două exemplare originale, în limita sumelor existente în soldul contului de subscriere, un formular rămânând la investitor și unul la unitatea operativă a Trezoreriei Statului. Formularul de subscriere semnat și ștampilat de angajatul unității operative a Trezoreriei Statului constituie dovada deținerii titlurilor de stat de către investitor.(2) În cazul subscrierilor realizate în mediul online, prin intermediul SPV, operațiunea de subscriere în cadrul unei emisiuni se realizează prin parcurgerea etapelor prevăzute la cap. V. Formularul de subscriere semnat electronic cu certificatul digital necalificat al reprezentantului unității Trezoreriei Statului și cu certificatul digital calificat al Ministerului Finanțelor și disponibil în SPV reprezintă dovada deținerii titlurilor de stat de către investitor.6. Articolul 30 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 30Cererea de răscumpărare va fi însoțită de formularul de subscriere în original sau semnat electronic, după caz/cererea de transfer/formularul de transfer al dreptului de proprietate a titlurilor de stat în cazul moștenirii și al disponibilului contului de subscriere existent pe numele investitorului sau, în cazul în care investitorul nu mai deține acest formular, de o declarație pe propria răspundere privind calitatea de investitor al titlurilor de stat ce urmează a fi răscumpărate anticipat.7. Articolul 34 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 34Cererea de transfer al dreptului de proprietate va fi însoțită de formularul de subscriere în original sau semnat electronic, după caz, iar în cazul în care investitorul nu mai deține acest formular, de o declarație pe propria răspundere privind calitatea de investitor al titlurilor de stat ce urmează a fi subiectul transferului. Persoana în favoarea căreia este transferat dreptul de proprietate al titlurilor de stat trebuie să dețină cont de subscriere la unitatea trezoreriei unde este efectuat transferul.8. După capitolul IV se introduce un nou capitol, capitolul V, cu următorul cuprins: + Capitolul V Realizarea operațiunilor în mediul online, prin intermediul SPV, de către investitori + Articolul 41(1) Investitorii pot comunica prin mijloace electronice de transmitere la distanță, prin accesarea serviciului «Spațiul privat virtual» - SPV, în sensul realizării unor operațiuni privind titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur.(2) Operațiunile pe care investitorii persoane fizice le pot realiza în mediul online prin intermediul SPV sunt: deschidere cont de subscriere la unitatea operativă a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur în cadrul perioadei de subscriere, virament din contul de subscriere al investitorului către un alt cont de subscriere deschis pe numele investitorului sau către un cont bancar deschis pe numele acestuia. + Articolul 42(1) Serviciile de comunicare prin SPV realizate potrivit art. 41 sunt gratuite. În cazul în care furnizarea unui serviciu de comunicare electronică presupune suportarea unor costuri pentru utilizatori (de exemplu, în cazul viramentelor către un cont bancar deschis pe numele investitorului), acestea vor fi suportate de investitor.(2) Pentru realizarea de operațiuni de subscriere în cadrul unei emisiuni, investitorul poate utiliza în mod continuu serviciile de comunicare electronică prin SPV pe perioada de subscriere, cu excepția ultimei zile din perioada de subscriere. Perioada de subscriere este stabilită în prospectul de emisiune aprobat prin ordin al ministrului finanțelor și publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.(3) Pentru realizarea de operațiuni de deschidere cont de subscriere și virament din contul de subscriere în alt cont de subscriere/cont bancar deschis pe numele investitorului, investitorul poate utiliza în mod continuu serviciile de comunicare electronică prin SPV.(4) Operațiunile privind titlurile de stat Tezaur solicitate de către investitori prin intermediul SPV vor fi realizate de către unitățile operative ale Trezoreriei Statului în timpul programului de lucru stabilit prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală și care se publică pe site-ul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice și se afișează la sediile unităților Trezoreriei Statului. Cererile depuse prin intermediul SPV după terminarea programului de lucru se înregistrează și procesează de către unitățile Trezoreriei Statului cu data următoarei zile lucrătoare, în măsura în care în procesul de validare nu sunt identificate erori. + Articolul 43(1) Categoriile de documente ce pot face obiectul comunicării prin SPV privind titlurile de stat Tezaur sunt:a) formularul «Cerere de deschidere cont» pentru deschiderea contului de subscriere completat de investitor, document .pdf cu fișier xml atașat;b) formularul «Cerere de deschidere cont de subscriere completat cu codul IBAN al contului de subscriere deschis pe numele investitorului» semnat electronic cu certificatul digital necalificat al reprezentantului unității Trezoreriei Statului și cu certificatul digital calificat al Ministerului Finanțelor, document .pdf;c) formularul «Cerere de subscriere» completat de investitor, document .pdf cu fișier xml atașat;d) formularul de subscriere semnat electronic cu certificatul digital necalificat al reprezentantului unității Trezoreriei Statului și cu certificatul digital calificat al Ministerului Finanțelor;e) formularul «Ordin de plată multiplu electronic (OPME)» completat de investitor, document .pdf cu fișier xml atașat;f) ordinul de plată multiplu electronic semnat electronic cu certificatul digital calificat al Ministerului Finanțelor;g) recipise cu rezultatele validărilor la depunerea și preluarea formularelor de către reprezentanții unității operative a Trezoreriei Statului prin intermediul aplicațiilor informatice specifice;h) extrase de cont emise de unitatea operativă a Trezoreriei Statului în ziua realizării de operațiuni pe contul de subscriere deschis la aceasta, pentru investitorii persoane fizice care au calitatea de utilizator înregistrat în SPV.(2) Documentele prevăzute la alin. (1) lit. f) și g) pot fi vizualizate/descărcate în/din SPV pe o perioadă de 62 de zile de la transmiterea acestora, iar documentele prevăzute la alin. (1) lit. b), d) și h) pot fi vizualizate/descărcate în/din SPV pe o perioadă de 365 de zile de la transmiterea acestora, prin accesarea opțiunii «Mesaje» din SPV. + Articolul 44(1) Prin intermediul SPV, operațiunea de deschidere a unui cont de subscriere la o unitate operativă a Trezoreriei Statului se poate realiza doar în nume propriu de către investitorul persoană fizică înregistrată ca utilizator SPV.(2) Etapele pentru depunerea unei cereri de deschidere de cont de subscriere sunt:1. Persoana fizică înregistrată ca utilizator SPV descarcă formularul «Cerere de deschidere cont de subscriere» de pe site-ul Ministerului Finanțelor. Formularul este completat de către investitor cu datele solicitate la fiecare rubrică și la final selectează butonul «VALIDARE SI GENERARE XML» în scopul validării datelor introduse și generării fișierului XML:a) în situația în care nu se identifică erori în completarea formularului și se afișează mesajul de confirmare a corectitudinii datelor introduse, persoana fizică salvează formularul «Cerere de deschidere cont de subscriere» în vederea depunerii prin intermediul SPV;b) în situația în care se identifică erori în completarea formularului, se afișează o listă de erori pe care persoana fizică urmează a le corecta. După corectarea acestora se procedează potrivit lit. a).2. Ulterior completării, formularul «Cerere de deschidere cont de subscriere» se depune accesând site-ul Ministerului Finanțelor sau direct portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), prin accesarea butonului «Depunere declarație unică și alte formulare SPV-PF». Pe baza formularului depus, persoana fizică va primi automat prin SPV un document semnat cu certificatul digital al Ministerului Finanțelor care confirmă primirea formularului, precum și o recipisă cu rezultatul validării de la depunerea acestuia potrivit procedurii de la pct. 3. Ambele documente sunt în format .pdf și se pot vizualiza prin accesarea opțiunii «Mesaje» din SPV.3. Formularul «Cerere de deschidere cont de subscriere» completat și depus de persoana fizică va fi supus unor validări prin intermediul aplicațiilor informatice specifice la nivelul Ministerului Finanțelor.a) în situația în care nu există erori de validare, formularul completat și depus de persoana fizică va fi înregistrat în sistem. Se generează un document electronic semnat (Recipisa) prin care persoana fizică este informată referitor la validarea formularului «Cerere de deschidere cont de subscriere» depus. Persoana fizică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii «Mesaje» din SPV;b) în situația în care există erori de validare (de exemplu, CNP completat pe formular nu este identic cu CNP al persoanei fizice înregistrate ca utilizator SPV și care depune formularul), formularul depus este declarat invalid de sistem și nu este înregistrat și se generează un document electronic semnat (Recipisa) cu erorile identificate care poate fi vizualizat de persoana fizică prin accesarea opțiunii „Mesaje“ din SPV. După corectarea erorilor menționate, persoana fizică poate depune din nou formularul conform pct. 2.4. Formularul «Cerere de deschidere cont de subscriere» validat potrivit pct. 3 lit. a) va fi preluat în aplicația informatică a Trezoreriei Statului, astfel:a) în cazul în care nu există erori de validare, formularul depus este procesat și înregistrat în aplicația informatică a Trezoreriei Statului și se generează un document electronic semnat (Recipisa) prin care persoana fizică este informată referitor la validarea formularului «Cerere de deschidere cont de subscriere» depus. Se creează automat contul de subscriere deschis pe numele investitorului care a depus cererea și se generează în aplicația informatică a Trezoreriei Statului raportul «Cerere de deschidere cont de subscriere» semnat electronic cu certificatul digital necalificat al reprezentantului unității Trezoreriei Statului și cu certificatul digital calificat al Ministerului Finanțelor. Raportul conține codul IBAN asociat contului de subscriere deschis la unitatea operativă a Trezoreriei Statului selectată de persoana fizică. Persoana fizică poate vizualiza recipisa și raportul prin accesarea opțiunii «Mesaje» din SPV;b) în cazul în care există erori de validare, formularul depus este declarat invalid de sistem și nu este înregistrat. Sistemul generează un document electronic semnat (Recipisa) cu erorile identificate. Persoana fizică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii «Mesaje» din SPV. După corectarea erorilor menționate, persoana fizică poate depune din nou formularul conform pct. 2. + Articolul 45(1) Prin intermediul SPV, operațiunea de subscriere titluri de stat emise în cadrul programului Tezaur prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului se poate realiza doar în nume propriu de către investitorul persoană fizică înregistrată ca utilizator SPV, în cursul perioadei de subscriere, excluzând ultima zi din perioada de subscriere.(2) Etapele pentru subscrierea de titluri de stat sunt:1. Persoana fizică înregistrată ca utilizator SPV descarcă formularul «Cerere de subscriere» de pe site-ul Ministerului Finanțelor. Formularul este completat de către investitor cu datele solicitate la fiecare rubrică și la final selectează butonul «VALIDARE SI GENERARE XML» în scopul validării datelor introduse și generării fișierului XML:a) în situația în care nu se identifică erori în completarea formularului și se afișează mesajul de confirmare a corectitudinii datelor introduse, persoana fizică salvează formularul «Cerere de subscriere» în vederea depunerii online conform pct. 2;b) în situația în care se identifică erori în completarea formularului, se afișează o listă de erori pe care persoana fizică urmează a le corecta. După corectarea acestora se procedează potrivit lit. a).2. Ulterior completării, formularul «Cerere de subscriere» se depune, accesând site-ul Ministerului Finanțelor sau direct portalul ANAF, prin accesarea butonului «Depunere declarație unică și alte formulare SPV-PF». Pe baza formularului depus, investitorul persoană fizică va primi automat prin SPV un document semnat cu certificatul digital al Ministerului Finanțelor care confirmă primirea formularului, precum și o recipisă cu rezultatul validării de la depunerea acestuia potrivit procedurii de la pct. 3. Ambele documente sunt în format .pdf și se pot vizualiza prin accesarea opțiunii «Mesaje» din SPV.3. Formularul «Cerere de subscriere» completat și depus de investitorul persoană fizică va fi supus unor validări prin intermediul aplicațiilor informatice specifice la nivelul Ministerului Finanțelor.a) în situația în care nu există erori de validare, formularul completat și depus de persoana fizică va fi înregistrat în sistem. Se generează un document electronic semnat (Recipisa) prin care persoana fizică este informată referitor la validarea formularului «Cerere de subscriere» depus. Persoana fizică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii «Mesaje» din SPV;b) în situația în care există erori de validare (de exemplu, CNP completat pe formular nu este identic cu CNP al persoanei fizice înregistrate ca utilizator SPV și care depune formularul), formularul depus este declarat invalid de sistem și nu este înregistrat. Se generează un document electronic semnat (Recipisa) cu erorile identificate care poate fi vizualizat de persoana fizică prin accesarea opțiunii «Mesaje» din SPV. După corectarea erorilor menționate, persoana fizică poate depune din nou formularul conform pct. 2.4. Formularul «Cerere de subscriere» validat potrivit pct. 3 lit. a) va fi preluat în aplicația informatică a Trezoreriei Statului, astfel:a) în cazul în care nu există erori de validare, formularul depus este procesat și înregistrat în aplicația informatică a Trezoreriei Statului. Sistemul informatic generează un document electronic semnat (Recipisa) prin care persoana fizică este informată referitor la validarea formularului «Cerere de subscriere» depus. Se creează automat contul de emisiune pe numele investitorului care a depus Cererea de subscriere și se virează sumele din contul de subscriere al investitorului în contul de emisiune. Totodată, se generează «Formularul de subscriere» în aplicația informatică a Trezoreriei Statului, semnat electronic cu certificatul digital necalificat al reprezentantului unității Trezoreriei Statului și cu certificatul digital calificat al Ministerului Finanțelor. Formularul de subscriere conține toate informațiile privind titlurile de stat subscrise la unitatea operativă a Trezoreriei Statului selectată de persoana fizică. Persoana fizică poate vizualiza recipisa și raportul prin accesarea opțiunii «Mesaje» din SPV;b) în cazul în care există erori de validare (de exemplu, nu există cont de subscriere deschis pe numele investitorului la unitatea Trezoreriei Statului selectată, nu sunt fonduri suficiente în contul de subscriere deschis pe numele investitorului), formularul depus este declarat invalid de sistem și nu este înregistrat. Sistemul generează un document electronic semnat (Recipisa) cu erorile identificate. Persoana fizică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii «Mesaje» din SPV. După corectarea erorilor menționate, persoana fizică poate depune din nou formularul «Cerere de subscriere» conform pct. 2.5. Ca urmare a realizării operațiunii de subscriere în mediul online, persoana fizică poate vizualiza extrasul contului de subscriere, prin accesarea opțiunii «Mesaje» din SPV, în următoarea zi lucrătoare înregistrării operațiunii de subscriere la unitatea de trezorerie. + Articolul 46Răspunderea privind concordanța dintre informațiile afișate în fișierul PDF al formularului «Cerere de deschidere cont de subscriere» și cele din fișierul XML atașat acestuia, precum și privind concordanța între informațiile afișate în fișierul PDF al formularului «Cerere de subscriere» și cele din fișierul XML atașat acestuia revine exclusiv persoanelor fizice care le-au întocmit și depus on-line, accesând fie site-ul Ministerului Finanțelor, fie direct portalul ANAF, prin accesarea butonului «Depunere declarație unică și alte formulare SPVPF». + Articolul 47(1) Prin intermediul SPV, operațiunea de virament din contul de subscriere deschis la o unitate operativă a Trezoreriei Statului către un cont bancar deschis pe numele investitorului se poate realiza doar în nume propriu de către investitorul persoană fizică înregistrată ca utilizator SPV conform prevederilor Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 246/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind utilizarea și completarea ordinului de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) și a ordinului de plată multiplu electronic (OPME), cu modificările și completările ulterioare.(2) Ulterior realizării operațiunilor de virament din contul de subscriere utilizând mediul online, persoana fizică poate vizualiza extrasul contului de subscriere prin accesarea opțiunii «Mesaje» din SPV. Persoana fizică poate vizualiza extrasul de cont în următoarea zi lucrătoare înregistrării operațiunii de virare din contul de subscriere la unitatea de trezorerie. + Articolul IIIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul finanțelor,
Dan VîlceanuBucurești, 23 noiembrie 2021.Nr. 1.459. + ANEXĂ*)*) Anexa este reprodusă în facsimil.(Anexa nr. 2 la normele metodologice)
ORDIN DE PLATĂ MULTIPLU ELECTRONIC (OPME)
EMITENT |