LEGE nr. 278 din 26 noiembrie 2021privind modificarea și completarea Legii nr. 168/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului participant la acțiuni militare, misiuni și operații pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român și acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia și urmașilor celui decedat
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1148 din 2 decembrie 2021
Parlamentul României adoptă prezenta lege. + Articolul ILegea nr. 168/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului participant la acțiuni militare, misiuni și operații pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român și acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia și urmașilor celui decedat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 8 august 2020, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 2, litera k) se modifică și va avea următorul cuprins:k) teatru de operații/zonă de misiune - arie geografică (terestră, maritimă și/sau aeriană) în afara teritoriului statului român, în care misiunea/operația este autorizată să se desfășoare, conform mandatului încredințat de către organizația internațională/ coaliția responsabilă de planificarea, implementarea, coordonarea și monitorizarea tuturor activităților operaționale din respectiva arie geografică. Pentru Ministerul Apărării Naționale, teatrele de operații/zonele de misiune se nominalizează prin ordin al ministrului apărării naționale în funcție de gradul de risc specific al ariei geografice respective unde personalul participă la acțiuni militare, misiuni și operații. Pentru autoritățile/structurile cu atribuții în domeniul securității naționale, zonele de misiune se stabilesc prin ordin al conducătorului instituției, în funcție de gradul de risc specific al ariei geografice respective unde personalul participă la acțiuni militare, misiuni și operații.2. La articolul 12 alineatul (1), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:c) o indemnizație lunară, neimpozabilă, în valoare de 1.000 lei, după trecerea în rezervă sau retragere, precum și la încetarea raporturilor de muncă sau serviciu, după caz.3. La articolul 18 alineatul (1), litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:f) o indemnizație lunară egală cu câștigul salarial mediu brut, pentru urmașii personalului participant decedat în urma participării la acțiuni militare, misiuni și operații, indiferent de numărul acestora;4. La articolul 18 alineatul (3), litera a) se abrogă.5. La articolul 21, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:(4) Plata drepturilor bănești acordate în condițiile prezentei legi beneficiarilor unei pensii militare de stat se asigură din bugetul casei sectoriale de pensii în evidențele căreia se află aceștia. + Articolul IIÎn aplicarea prevederilor art. 2 lit. b) din Legea nr. 168/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului participant la acțiuni militare, misiuni și operații pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român și acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia și urmașilor celui decedat, cu modificările și completările dispuse prin prezenta lege, ordinul conducătorului instituției din cadrul sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională vizează misiunile specifice cu potențial ridicat de risc desfășurate începând cu anul 1990 pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
FLORIN-CLAUDIU ROMAN
PREȘEDINTELE SENATULUI
ANCA DANA DRAGUBucurești, 26 noiembrie 2021.Nr. 278.----
EMITENT |