DECIZIA nr. 63 din 27 septembrie 2021referitoare la interpretarea dispozitiilor art. 27 din Codul de procedură civilă
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1115 din 23 noiembrie 2021
Dosar nr. 1.842/1/2021
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.842/1/2021, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).2. Ședința este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.3. La ședința de judecată participă domnul magistrat-asistent Cristian Balacciu, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulament.4. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. 6.818/3/2020, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că a fost depus la dosar raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, iar acestea nu au depus puncte de vedere la raport.6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
ÎNALTA CURTE,deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării7. Curtea de Apel București - Secția a VI-a civilă a dispus, prin Încheierea din 14 aprilie 2021, în Dosarul nr. 6.818/3/2020, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dispozițiile art. 27 din Codul de procedură civilă se interpretează în sensul că hotărârile pronunțate în primă instanță în perioada în care era în vigoare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice, respectiv anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 7 iulie 2020 a Deciziei nr. 221 din 2 iunie 2020 a Curții Constituționale (prin care s-a constatat neconstituționalitatea acestui act normativ), sunt supuse căii de atac a apelului prevăzute de respectiva ordonanță sau căii de atac a recursului prevăzute de art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, în forma anterioară modificării aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2020, având în vedere că respectiva cale de atac se soluționează ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei de neconstituționalitate?II. Dispozițiile legale ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile8. Constituția României + Articolul 147(...) „(4) Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.“9. Codul de procedură civilă + Articolul 27Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.10. Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2020 (Legea nr. 101/2016, în forma nemodificată prin O.U.G. nr. 23/2020) + Articolul 53(1) Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante, prin completuri specializate în achiziții publice.(1^1) Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către instanța civilă de drept comun în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante. (...) + Articolul 55(...) (3) Hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ și fiscal a curții de apel, care judecă în complet specializat în achiziții publice. Recursul este soluționat de urgență și cu precădere, într-un termen ce nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței. (...)11. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 12 februarie 2020 (O.U.G. nr. 23/2020) + Articolul IVLegea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: (...)20. La articolul 55, alineatele (3), (4) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:(3) Hotărârea pronunțată în cazul litigiilor de la art. 53 alin. (1) poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare, la secția contencios administrativ și fiscal a curții de apel, care judecă în complet specializat în achiziții publice. Recursul este soluționat de urgență și cu precădere, într-un termen ce nu va depăși 30 de zile lucrătoare de la data sesizării legale a instanței.(4) Calea de atac prevăzută la alin. (3) și (3^1) suspendă executarea și se judecă de urgență și cu precădere, fiind aplicabile în mod corespunzător dispozițiile art. 50 alin. (5) și (6).(5) În caz de admitere a recursului, respectiv a apelului, instanța rejudecă, în toate cazurile, litigiul în fond.21. La articolul 55, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:(3^1) Hotărârea pronunțată în cazul litigiilor de la art. 53 alin. (1^1) poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanța ierarhic superioară. Apelul este soluționat de urgență și cu precădere, într-un termen ce nu va depăși 30 de zile lucrătoare de la data sesizării legale a instanței.III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept12. Prin Cererea formulată la data de 9 martie 2020 și înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a civilă la data de 10 martie 2020 cu nr. 6.818/3/2020, reclamanta C.N.I. - S.A. a solicitat obligarea pârâtei N.T.I. - S.R.L. la plata sumei de 549.876,25 lei, compusă din suma de 187.258,40 lei, reprezentând penalități de întârziere în finalizarea unor lucrări de execuție, și suma de 362.625,85 lei, cu titlu de daune-interese reprezentate de contravaloarea garanției de bună execuție.13. În motivarea acțiunii s-a arătat că părțile au încheiat Contractul de proiectare și execuție nr. x din 30 mai 2017 ce vizează realizarea unui obiectiv de investiție, în condițiile Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare. În privința competenței materiale și teritoriale, reclamanta a invocat prevederile art. 53 alin. (1^1) din Legea nr. 101/2016.14. Pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat rezilierea aceluiași contract din culpa reclamantei, iar în subsidiar, din culpa ambelor părți, precum și obligarea reclamantei la plata sumei de 57.975,25 lei, cu titlu de penalități de întârziere, a sumei de 32.665 lei, reprezentând profitul nerealizat, și a sumei de 20.558,26 de lei, ce constă în contravaloarea lucrărilor executate și nedecontate.15. Prin Sentința civilă nr. 817 din 25 iunie 2020, Tribunalul București - Secția a VI-a civilă a admis cererea de chemare în judecată și a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 187.250,40 lei, cu titlu de penalități de întârziere, și a sumei de 362.625,85 lei, reprezentând contravaloarea garanției de bună execuție, și, totodată, a respins cererea reconvențională, ca neîntemeiată; în dispozitivul sentinței s-a menționat că aceasta poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.16. Împotriva sentinței primei instanțe pârâta a declarat apel prin care a solicitat admiterea căii de atac și schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și admiterii cererii reconvenționale.17. Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității căii de atac a apelului, arătând, în esență, că partea adversă trebuia să exercite recurs, iar nu apel, față de dezlegarea dată prin Decizia nr. 40 din 18 mai 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.18. Apelanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției invocate și în măsura în care se va aprecia că sentința trebuia atacată cu recurs, să se dispună recalificarea căii de atac exercitate ca fiind recurs.IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii19. Asupra admisibilității sesizării, instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.20. În acest sens a subliniat că este îndeplinită cerința existenței unei cauze aflate în curs de judecată, deoarece litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea se află pe rolul Curții de Apel București - Secția a VI-a civilă.21. De asemenea, a arătat că pricina să află în ultimă instanță, întrucât Curtea de Apel București urmează să pronunțe o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit art. 55 alin. (3^1) din Legea nr. 101/2016 raportat la art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă sau, după caz, conform art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, în forma nemodificată prin O.U.G. nr. 23/2020, raportat la art. 634 alin. (1) pct. 5 din același cod.22. De lămurirea modului de interpretare și aplicare a art. 27 din Codul de procedură civilă, raportat la Decizia nr. 221 din 2 iunie 2020 prin care Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea O.U.G. nr. 23/2020, în ansamblul său, depinde soluționarea pe fond a cauzei, întrucât trebuie stabilită calea de atac care trebuia exercitată în cauză.23. Astfel, calificarea căii de atac exercitate în cauză are consecințe asupra modului de soluționare a acesteia. În măsura în care trebuia exercitată calea de atac a apelului, judecata se face cu respectarea efectului devolutiv reglementat de art. 476 din Codul de procedură civilă, urmând a se statua atât în fapt, cât și în drept.24. În schimb, dacă trebuia exercitată calea de atac a recursului, judecata este limitată la motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, urmând a se statua numai în drept.25. Problema de drept enunțată este nouă, deoarece Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra acesteia printr-o altă hotărâre obligatorie.26. De asemenea, problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție.V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept27. Părțile au menționat că sunt de acord cu sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, însă nu au prezentat puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept28. Completul de judecată al instanței de trimitere a arătat că problema de drept enunțată este susceptibilă de interpretări diferite.29. Astfel, într-o primă interpretare s-a apreciat că judecata nu se mai poate întemeia pe o dispoziție legală inexistentă din punct de vedere juridic, ca urmare a constatării neconstituționalității sale.30. În acest sens s-a subliniat că, deși sentința atacată a fost pronunțată anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 221 din 2 iunie 2020 a Curții Constituționale, nu poate fi ignorată noua realitate juridică determinată de pronunțarea acestei decizii.31. În consecință, nu mai pot fi aplicate prevederile art. 55 alin. (3^1) din Legea nr. 101/2016, iar în locul acestora pot fi aplicate cele ale art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, în forma nemodificată prin O.U.G. nr. 23/2020.32. Prin urmare, prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă pot fi interpretate în sensul că, într-o cauză precum cea dedusă judecății, calea de atac ce trebuia fi exercitată era recursul, având în vedere că art. 55 alin. (3^1) din Legea nr. 101/2016 este neconstituțional, ca urmare a declarării neconstituționalității O.U.G. nr. 23/2020, în ansamblul său.33. Instanța de trimitere a menționat că dispozițiile legale incidente în cauză ar putea fi însă interpretate și în sensul că, într-o cauză precum cea dedusă judecății, calea de atac ce putea fi exercitată era apelul pentru a se asigura respectarea principiilor legalității și securității raporturilor juridice.34. Astfel, chiar dacă s-a constatat neconstituționalitatea O.U.G. nr. 23/2020, în ansamblul său, calea de atac a apelului era prevăzută de Legea nr. 101/2016 la data pronunțării sentinței atacate.35. Cu alte cuvinte, partea nu putea exercita o altă cale de atac decât cea prevăzută de legea în vigoare la momentul introducerii acțiunii, respectiv al pronunțării sentinței primei instanțe.36. În plus, la data pronunțării sentinței atacate, în dispozitivul căreia se menționează că poate fi exercitată calea de atac a apelului, nu era publicată Decizia nr. 221 din 2 iunie 2020 a Curții Constituționale, astfel încât decizia respectivă nu producea efecte juridice și nu dobândise caracter obligatoriu la acel moment.VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie37. La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, curțile de apel Craiova și Oradea au transmis practică judiciară relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, iar curțile de apel Bacău, București, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara au comunicat punctele de vedere ale judecătorilor asupra acestei chestiuni.38. Din răspunsurile primite au rezultat două opinii.39. Într-o primă opinie s-a apreciat că dispozițiile art. 27 din Codul de procedură civilă se interpretează în sensul că hotărârile pronunțate în primă instanță în perioada în care era în vigoare O.U.G. nr. 23/2020 sunt supuse căii de atac a apelului (Tribunalul Neamț - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel București - Secția a VI-a civilă, Tribunalul București - Secția a VI-a civilă, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Giurgiu, Judecătoria Alexandria, Curtea de Apel Cluj - Secția a II-a civilă, Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a civilă, Tribunalul Galați, Curtea de Apel Iași - Secția civilă, Curtea de Apel Oradea și instanțele din circumscripția sa, Tribunalul Arad și Tribunalul Timiș - Secția I civilă).40. În fundamentarea primei opinii s-a argumentat că deciziile Curții Constituționale nu retroactivează, ci produc efecte numai pentru viitor, conform art. 147 alin. (4) din Constituție. Astfel, în cazul hotărârilor judecătorești pronunțate anterior publicării Deciziei nr. 221 din 2 iunie 2020 a Curții Constituționale era deschisă calea de atac prevăzută de O.U.G. nr. 23/2020, întrucât acest act normativ era încă în vigoare la momentul pronunțării hotărârilor respective. O interpretare în sens contrar ar conduce la concluzia retroactivității efectelor deciziei Curții Constituționale, ceea ce ar contraveni principiului instituit de art. 147 alin. (4) din Constituție, ajungându-se la situația în care o cale de atac, legală la momentul pronunțării hotărârii, să fie considerată nelegală în mod retroactiv.41. În sensul primei opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătorești definitive: deciziile nr. 424/2020 din 23 septembrie 2020, nr. 103/2021 din 23 februarie 2021 și nr. 186/2021 din 7 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a civilă.42. Într-o a doua opinie s-a apreciat că dispozițiile art. 27 din Codul de procedură civilă se interpretează în sensul că hotărârile pronunțate în primă instanță în perioada în care era în vigoare O.U.G. nr. 23/2020 sunt supuse căii de atac a recursului (Judecătoria Bacău, Judecătoria Moinești, Curtea de Apel București - Secția a V-a civilă, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Zimnicea, Judecătoria Roșiori de Vede, Judecătoria Videle, Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Maramureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Galați - Secția de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal și Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal).43. În fundamentarea celei de-a doua opinii s-a argumentat că actul normativ constatat neconstituțional iese din fondul normativ activ. Astfel, a considera că hotărârea judecătorească este supusă în continuare căii de atac a apelului ar echivala cu aplicarea unui text de lege cuprins într-un act normativ declarat neconstituțional. Or, un act normativ poate produce efecte juridice numai dacă a fost introdus în mod valid în ordinea de drept. Ca atare, din moment ce s-a constatat neconstituționalitatea O.U.G. nr. 23/2020, rezultă că acest act normativ nu a fost introdus în mod valid în ordinea de drept, astfel încât nu mai poate produce efecte juridice. În plus, art. 27 din Codul de procedură civilă pleacă de la prezumția că legea ce reglementa calea de atac sub imperiul căreia a început procesul nu a ieșit din vigoare ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale, ci prin alte tehnici legislative.44. În sensul celei de-a doua opinii a fost identificată Încheierea definitivă din 16 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.178/83/2018.45. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în chestiunea de drept ce formează obiectul prezentei sesizări.VIII. Jurisprudența Curții Constituționale46. Instanța de contencios constituțional a pronunțat mai multe decizii care prezintă relevanță în analiza sesizării de față.47. Astfel, prin Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, Curtea Constituțională a reținut că: „(...) neconstituționalitatea este o sancțiune de drept constituțional care se aplică imediat situațiilor pendinte (...) art. 27 din Codul de procedură civilă este un text de principiu, care reglementează o regulă pe care legiuitorul a stabilit-o pentru desfășurarea procesului civil, și anume ca hotărârile să rămână supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul. Este evident că legiuitorul poate stabili derogări de la o asemenea regulă de procedură, cu condiția respectării principiului neretroactivității legii, în sensul ca, indiferent de data începerii procesului, hotărârile să fie supuse căilor de atac existente la momentul pronunțării lor, această din urmă teză fiind singura de ordin constituțional (...)“ (paragrafele 63-64).48. Prin Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2019, Curtea Constituțională a reținut că: „(...) la momentul pronunțării hotărârii judecătorești de către instanța de apel, moment prin ipoteză anterior publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, nu exista calea de atac a recursului în configurația stabilită ca urmare a constatării neconstituționalității pragului valoric al cererilor evaluabile în bani, reglementat în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. Or, acest aspect, coroborat cu faptul că părțile din astfel de cauze nici nu au invocat excepția de neconstituționalitate a prevederii legale constatate ulterior ca neconstituționale, conduce la concluzia că astfel de cauze reprezintă veritabile facta praeterita, față de care decizia de admitere (Decizia nr. 369 din 30 mai 2017) nu este aplicabilă. Aceasta deoarece, în sensul jurisprudenței Curții Constituționale, existența sau inexistența căii de atac trebuie raportată la momentul pronunțării hotărârii judecătorești. Astfel, Curtea a statuat că, indiferent de data începerii procesului, hotărârile sunt supuse căilor de atac existente la momentul pronunțării lor, această din urmă teză fiind singura de ordin constituțional (a se vedea Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, anterior citată, paragraful 64). Or, dacă hotărârea judecătorească nu era supusă recursului la momentul pronunțării și în cauză nici nu a fost invocată excepția de neconstituționalitate care privea acest aspect, nu mai poate fi solicitată aplicarea deciziei de admitere a respectivei prevederi legale, fiind vorba de un raport juridic epuizat. Cu alte cuvinte, fiind depășit momentul pronunțării hotărârii judecătorești, aceasta reprezintă o facta praeterita în raport cu decizia de admitere pronunțată de Curtea Constituțională, astfel încât această decizie nu poate fi aplicată retroactiv (...)“ (paragraful 90).49. Prin Decizia nr. 221 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 7 iulie 2020, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate invocată și a constatat că O.U.G. nr. 23/2020 este neconstituțională, în ansamblul său.IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție50. Prin Decizia nr. 40 din 18 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 din 31 iulie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizările conexate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și, în interpretarea și aplicarea art. 55 alin. (3) raportat la art. 53 alin. (1^1) din Legea nr. 101/2016, în forma nemodificată prin O.U.G. nr. 23/2020, a stabilit că: „Hotărârea pronunțată în primă instanță în procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se atacă cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare la instanța ierarhic superioară - secția sau completul specializat în litigii cu profesioniști, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 101/2016.“X. Raportul asupra chestiunii de drept51. Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.XI. Înalta Curte de Casație și Justiție52. Examinând admisibilitatea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.53. Prin urmare, pentru declanșarea acestei proceduri, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit condițiile de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv:a) existența unei cauze aflate în curs de judecată;b) cauza să se soluționeze în ultimă instanță;c) cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să o soluționeze;d) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea, pe fond, a cauzei în curs de judecată;e) chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă;f) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.54. Verificarea admisibilității sesizării, din această perspectivă, relevă neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege.55. Primele trei cerințe sunt însă întrunite.56. Litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, în calea de atac, titularul sesizării - Curtea de Apel București - Secția a VI-a civilă - urmând să soluționeze cauza în ultimă instanță, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care, indiferent de forma Legii nr. 101/2016 aplicabilă speței, este definitivă.57. Procesul are ca obiect pretenții izvorâte din executarea unui contract administrativ, fiindu-i aplicabilă Legea nr. 101/2016, în raport cu care competența de soluționare în primă instanță a revenit tribunalului - secția sau completul specializat în litigii cu profesioniști. Potrivit interpretării date prin Decizia nr. 40 din 18 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 din 31 iulie 2020, de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, calea de atac declarată împotriva sentinței civile pronunțate de această instanță se soluționează de către instanța ierarhic superioară, respectiv curtea de apel - secția sau completul specializat în litigii cu profesioniști.58. De asemenea, este îndeplinită și cerința noutății chestiunii ce formează obiectul sesizării, deoarece aceasta a fost generată de intervenția O.U.G. nr. 23/2020, care a adus modificări Legii nr. 101/2016, aplicabile de la data publicării acestei ordonanțe în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv 12 februarie 2020, și până la publicarea la data de 7 iulie 2020 a Deciziei nr. 221 din 2 iunie 2020 a Curții Constituționale, care declară neconstituțională ordonanța amintită.59. Chestiunea are legătură directă cu cauza, întrucât se pune problema calificării căii de atac.60. Este îndeplinită și cerința ca, asupra respectivei chestiuni de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.61. În ceea ce privește întrunirea condiției de admisibilitate ce vizează identificarea unei probleme de drept care ar putea forma obiect al sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, se constată că, în realitate, trimiterea nu pune o problemă de interpretare sau aplicare a art. 27 din Codul de procedură civilă, ci una care privește efectele de ordin constituțional ale Deciziei nr. 221 din 2 iunie 2020 a Curții Constituționale.62. Astfel, în cauza dedusă judecății, litigiul referitor la executarea unui contract administrativ este supus normelor speciale de procedură reglementate de Legea nr. 101/2016, fiind început după intrarea în vigoare a modificărilor aduse art. 53 alin. (1^1) din Legea nr. 101/2016, prin Legea nr. 212/2018 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a altor acte normative (Legea nr. 212/2018), care a dat aceste litigii în competența instanțelor civile care judecă în materie contractuală.63. Deși în materie civilă, de regulă, calea ordinară de atac este apelul, modificările inițiale în ceea ce privește jurisdicția contractelor administrative aduse prin Legea nr. 212/2008 nu au vizat și regimul căilor de atac, rămânând în vigoare în continuare dispoziția care statua calea de atac a recursului, determinată de faptul că anterior aceste litigii se soluționau în procedura contenciosului administrativ care reglementează recursul ca singura cale de atac.64. Această neconcordanță legislativă a fost corectată odată cu adoptarea O.U.G. nr. 23/2020 în vigoare din 12 februarie 2020, prin reglementarea căii de atac a apelului exclusiv pentru litigiile date în competența secțiilor civile. Atât începutul procesului (9 martie 2020), cât și data pronunțării sentinței de fond (25 iunie 2020) se situează sub imperiul modificărilor aduse Legii nr. 101/2016 prin O.U.G. nr. 23/2020.65. Însă O.U.G. nr. 23/2020 a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 221 din 2 iunie 2020 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data de 7 iulie 2020, și, ulterior, a fost abrogată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative cu impact în domeniul achizițiilor publice la data de 13 iulie 2020, prin care se reintroduce calea de atac a apelului.66. Instanța de trimitere întreabă care sunt efectele deciziei Curții Constituționale, nearătate expres de forul constituțional în conținutul deciziei evocate anterior.67. Deși problema aplicării în timp a dispozițiilor de drept procesual referitoare la regimul căilor de atac este reglementată de art. 27 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, în cazul special în care norma procesuală este înlăturată din ordinea juridică ca urmare a declarării neconstituționalității sale, Curtea Constituțională a dezvoltat o jurisprudență clară, explicită, neechivocă și general obligatorie prin care a statuat că, într-o astfel de situație, nu sunt incidente prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă, ci chestiunea trebuie rezolvată strict prin prisma efectului general obligatoriu al deciziei de neconstituționalitate, aceasta fiind o sancțiune de drept constituțional care se aplică imediat situațiilor pendinte (a se vedea în acest sens Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018 - paragraful 63 și Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018 - paragraful 76). Curtea Constituțională a statuat în principiu că, într-o astfel de situație, atunci când este vorba de un raport juridic neepuizat, indiferent de data începerii procesului, hotărârile sunt supuse căilor de atac existente la momentul pronunțării lor, această din urmă teză fiind, în accepțiunea sa, singura de ordin constituțional.68. Plecând de la premisa că trimiterea nu privește interpretarea sau aplicarea unei norme legale, ci efectele de ordin constituțional ale Deciziei nr. 221 din 2 iunie 2020 a Curții Constituționale, se constată că, tot prin raportare la jurisprudența instanței de contencios constituțional, demersul instanței de trimitere este inadmisibil, câtă vreme se solicită instanței supreme să se pronunțe nu asupra interpretării sau aplicării legii, ci asupra stării legii, adică a efectelor de ordin constituțional ale deciziei Curții Constituționale.69. Astfel, interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor legale date în competența instanței supreme se referă la conținutul actelor normative, iar nu la cel al deciziilor Curții Constituționale sau la efectele pe care acestea din urmă le produc.70. Curtea Constituțională a statuat că pronunțarea asupra efectelor deciziilor sale de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în demersul de interpretare unitară a legii, constituie o încălcare a competenței exclusive a forului constituțional [a se vedea în acest sens Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013 (punctele 4 și 5) și Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018 (paragraful 62)].71. În concluzie, deși chestiunea ce constituie obiect al sesizării are directă legătură cu cauza, întrucât instanța de trimitere este chemată să stabilească, cu titlu prealabil, care este calea de atac prevăzută de lege în cazul litigiului cu care a fost învestită, soluționarea acestui aspect nu constituie o problemă de drept asupra căreia să se pronunțe Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.72. Concluzia rămâne valabilă chiar dacă efectele Deciziei nr. 221 din 2 iunie 2020 a Curții Constituționale nu au fost precizate în mod expres în conținutul său, revenind instanței de trimitere misiunea de a aplica în cauza dedusă judecății decizia de neconstituționalitate, conform considerentelor acesteia și luând ca reper practica Curții Constituționale în materia efectelor de ordin constituțional ale declarării neconstituționalității unei norme de procedură referitoare la regimul căilor de atac. Din această perspectivă sunt lămuritoare deciziile nr. 454 din 4 iulie 2018 și nr. 874 din 18 decembrie 2018 ale Curții Constituționale.73. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. 6.818/3/2020, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:Dispozițiile art. 27 din Codul de procedură civilă se interpretează în sensul că hotărârile pronunțate în primă instanță în perioada în care era în vigoare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice, respectiv anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 7 iulie 2020 a Deciziei nr. 221 din 2 iunie 2020 a Curții Constituționale (prin care s-a constatat neconstituționalitatea acestui act normativ), sunt supuse căii de atac a apelului prevăzute de respectiva ordonanță sau căii de atac a recursului prevăzute de art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, în forma anterioară modificării aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2020, având în vedere că respectiva cale de atac se soluționează ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei de neconstituționalitate?Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 septembrie 2021.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
GABRIELA ELENA BOGASIU
Magistrat-asistent,
Cristian Balacciu----
| EMITENT |
Dosar nr. 1.842/1/2021
| Gabriela Elena Bogasiu | - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului |
| Laura-Mihaela Ivanovici | - președintele Secției I civile |
| Marian Budă | - președintele Secției a II-a civile |
| Denisa Angelica Stănișor | - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal |
| Simona Lala Cristescu | - judecător la Secția I civilă |
| Lavinia Dascălu | - judecător la Secția I civilă |
| Denisa Livia Băldean | - judecător la Secția I civilă |
| Mihaela Tăbârcă | - judecător la Secția I civilă |
| Mihaela Paraschiv | - judecător la Secția I civilă |
| Rodica Zaharia | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Mirela Polițeanu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| George Bogdan Florescu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Rodica Dorin | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Iulia Manuela Cîrnu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Iuliana Măiereanu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Florentina Dinu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Adina Georgeta Ponea | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Emilia Claudia Vișoiu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Cezar Hîncu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
ÎNALTA CURTE,deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării7. Curtea de Apel București - Secția a VI-a civilă a dispus, prin Încheierea din 14 aprilie 2021, în Dosarul nr. 6.818/3/2020, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dispozițiile art. 27 din Codul de procedură civilă se interpretează în sensul că hotărârile pronunțate în primă instanță în perioada în care era în vigoare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice, respectiv anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 7 iulie 2020 a Deciziei nr. 221 din 2 iunie 2020 a Curții Constituționale (prin care s-a constatat neconstituționalitatea acestui act normativ), sunt supuse căii de atac a apelului prevăzute de respectiva ordonanță sau căii de atac a recursului prevăzute de art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, în forma anterioară modificării aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2020, având în vedere că respectiva cale de atac se soluționează ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei de neconstituționalitate?II. Dispozițiile legale ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile8. Constituția României + Articolul 147(...) „(4) Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.“9. Codul de procedură civilă + Articolul 27Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.10. Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2020 (Legea nr. 101/2016, în forma nemodificată prin O.U.G. nr. 23/2020) + Articolul 53(1) Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante, prin completuri specializate în achiziții publice.(1^1) Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către instanța civilă de drept comun în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante. (...) + Articolul 55(...) (3) Hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ și fiscal a curții de apel, care judecă în complet specializat în achiziții publice. Recursul este soluționat de urgență și cu precădere, într-un termen ce nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței. (...)11. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 12 februarie 2020 (O.U.G. nr. 23/2020) + Articolul IVLegea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: (...)20. La articolul 55, alineatele (3), (4) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:(3) Hotărârea pronunțată în cazul litigiilor de la art. 53 alin. (1) poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare, la secția contencios administrativ și fiscal a curții de apel, care judecă în complet specializat în achiziții publice. Recursul este soluționat de urgență și cu precădere, într-un termen ce nu va depăși 30 de zile lucrătoare de la data sesizării legale a instanței.(4) Calea de atac prevăzută la alin. (3) și (3^1) suspendă executarea și se judecă de urgență și cu precădere, fiind aplicabile în mod corespunzător dispozițiile art. 50 alin. (5) și (6).(5) În caz de admitere a recursului, respectiv a apelului, instanța rejudecă, în toate cazurile, litigiul în fond.21. La articolul 55, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:(3^1) Hotărârea pronunțată în cazul litigiilor de la art. 53 alin. (1^1) poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanța ierarhic superioară. Apelul este soluționat de urgență și cu precădere, într-un termen ce nu va depăși 30 de zile lucrătoare de la data sesizării legale a instanței.III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept12. Prin Cererea formulată la data de 9 martie 2020 și înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a civilă la data de 10 martie 2020 cu nr. 6.818/3/2020, reclamanta C.N.I. - S.A. a solicitat obligarea pârâtei N.T.I. - S.R.L. la plata sumei de 549.876,25 lei, compusă din suma de 187.258,40 lei, reprezentând penalități de întârziere în finalizarea unor lucrări de execuție, și suma de 362.625,85 lei, cu titlu de daune-interese reprezentate de contravaloarea garanției de bună execuție.13. În motivarea acțiunii s-a arătat că părțile au încheiat Contractul de proiectare și execuție nr. x din 30 mai 2017 ce vizează realizarea unui obiectiv de investiție, în condițiile Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare. În privința competenței materiale și teritoriale, reclamanta a invocat prevederile art. 53 alin. (1^1) din Legea nr. 101/2016.14. Pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat rezilierea aceluiași contract din culpa reclamantei, iar în subsidiar, din culpa ambelor părți, precum și obligarea reclamantei la plata sumei de 57.975,25 lei, cu titlu de penalități de întârziere, a sumei de 32.665 lei, reprezentând profitul nerealizat, și a sumei de 20.558,26 de lei, ce constă în contravaloarea lucrărilor executate și nedecontate.15. Prin Sentința civilă nr. 817 din 25 iunie 2020, Tribunalul București - Secția a VI-a civilă a admis cererea de chemare în judecată și a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 187.250,40 lei, cu titlu de penalități de întârziere, și a sumei de 362.625,85 lei, reprezentând contravaloarea garanției de bună execuție, și, totodată, a respins cererea reconvențională, ca neîntemeiată; în dispozitivul sentinței s-a menționat că aceasta poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.16. Împotriva sentinței primei instanțe pârâta a declarat apel prin care a solicitat admiterea căii de atac și schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și admiterii cererii reconvenționale.17. Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității căii de atac a apelului, arătând, în esență, că partea adversă trebuia să exercite recurs, iar nu apel, față de dezlegarea dată prin Decizia nr. 40 din 18 mai 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.18. Apelanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției invocate și în măsura în care se va aprecia că sentința trebuia atacată cu recurs, să se dispună recalificarea căii de atac exercitate ca fiind recurs.IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii19. Asupra admisibilității sesizării, instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.20. În acest sens a subliniat că este îndeplinită cerința existenței unei cauze aflate în curs de judecată, deoarece litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea se află pe rolul Curții de Apel București - Secția a VI-a civilă.21. De asemenea, a arătat că pricina să află în ultimă instanță, întrucât Curtea de Apel București urmează să pronunțe o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit art. 55 alin. (3^1) din Legea nr. 101/2016 raportat la art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă sau, după caz, conform art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, în forma nemodificată prin O.U.G. nr. 23/2020, raportat la art. 634 alin. (1) pct. 5 din același cod.22. De lămurirea modului de interpretare și aplicare a art. 27 din Codul de procedură civilă, raportat la Decizia nr. 221 din 2 iunie 2020 prin care Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea O.U.G. nr. 23/2020, în ansamblul său, depinde soluționarea pe fond a cauzei, întrucât trebuie stabilită calea de atac care trebuia exercitată în cauză.23. Astfel, calificarea căii de atac exercitate în cauză are consecințe asupra modului de soluționare a acesteia. În măsura în care trebuia exercitată calea de atac a apelului, judecata se face cu respectarea efectului devolutiv reglementat de art. 476 din Codul de procedură civilă, urmând a se statua atât în fapt, cât și în drept.24. În schimb, dacă trebuia exercitată calea de atac a recursului, judecata este limitată la motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, urmând a se statua numai în drept.25. Problema de drept enunțată este nouă, deoarece Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra acesteia printr-o altă hotărâre obligatorie.26. De asemenea, problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție.V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept27. Părțile au menționat că sunt de acord cu sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, însă nu au prezentat puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept28. Completul de judecată al instanței de trimitere a arătat că problema de drept enunțată este susceptibilă de interpretări diferite.29. Astfel, într-o primă interpretare s-a apreciat că judecata nu se mai poate întemeia pe o dispoziție legală inexistentă din punct de vedere juridic, ca urmare a constatării neconstituționalității sale.30. În acest sens s-a subliniat că, deși sentința atacată a fost pronunțată anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 221 din 2 iunie 2020 a Curții Constituționale, nu poate fi ignorată noua realitate juridică determinată de pronunțarea acestei decizii.31. În consecință, nu mai pot fi aplicate prevederile art. 55 alin. (3^1) din Legea nr. 101/2016, iar în locul acestora pot fi aplicate cele ale art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, în forma nemodificată prin O.U.G. nr. 23/2020.32. Prin urmare, prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă pot fi interpretate în sensul că, într-o cauză precum cea dedusă judecății, calea de atac ce trebuia fi exercitată era recursul, având în vedere că art. 55 alin. (3^1) din Legea nr. 101/2016 este neconstituțional, ca urmare a declarării neconstituționalității O.U.G. nr. 23/2020, în ansamblul său.33. Instanța de trimitere a menționat că dispozițiile legale incidente în cauză ar putea fi însă interpretate și în sensul că, într-o cauză precum cea dedusă judecății, calea de atac ce putea fi exercitată era apelul pentru a se asigura respectarea principiilor legalității și securității raporturilor juridice.34. Astfel, chiar dacă s-a constatat neconstituționalitatea O.U.G. nr. 23/2020, în ansamblul său, calea de atac a apelului era prevăzută de Legea nr. 101/2016 la data pronunțării sentinței atacate.35. Cu alte cuvinte, partea nu putea exercita o altă cale de atac decât cea prevăzută de legea în vigoare la momentul introducerii acțiunii, respectiv al pronunțării sentinței primei instanțe.36. În plus, la data pronunțării sentinței atacate, în dispozitivul căreia se menționează că poate fi exercitată calea de atac a apelului, nu era publicată Decizia nr. 221 din 2 iunie 2020 a Curții Constituționale, astfel încât decizia respectivă nu producea efecte juridice și nu dobândise caracter obligatoriu la acel moment.VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie37. La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, curțile de apel Craiova și Oradea au transmis practică judiciară relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, iar curțile de apel Bacău, București, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara au comunicat punctele de vedere ale judecătorilor asupra acestei chestiuni.38. Din răspunsurile primite au rezultat două opinii.39. Într-o primă opinie s-a apreciat că dispozițiile art. 27 din Codul de procedură civilă se interpretează în sensul că hotărârile pronunțate în primă instanță în perioada în care era în vigoare O.U.G. nr. 23/2020 sunt supuse căii de atac a apelului (Tribunalul Neamț - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel București - Secția a VI-a civilă, Tribunalul București - Secția a VI-a civilă, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Giurgiu, Judecătoria Alexandria, Curtea de Apel Cluj - Secția a II-a civilă, Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a civilă, Tribunalul Galați, Curtea de Apel Iași - Secția civilă, Curtea de Apel Oradea și instanțele din circumscripția sa, Tribunalul Arad și Tribunalul Timiș - Secția I civilă).40. În fundamentarea primei opinii s-a argumentat că deciziile Curții Constituționale nu retroactivează, ci produc efecte numai pentru viitor, conform art. 147 alin. (4) din Constituție. Astfel, în cazul hotărârilor judecătorești pronunțate anterior publicării Deciziei nr. 221 din 2 iunie 2020 a Curții Constituționale era deschisă calea de atac prevăzută de O.U.G. nr. 23/2020, întrucât acest act normativ era încă în vigoare la momentul pronunțării hotărârilor respective. O interpretare în sens contrar ar conduce la concluzia retroactivității efectelor deciziei Curții Constituționale, ceea ce ar contraveni principiului instituit de art. 147 alin. (4) din Constituție, ajungându-se la situația în care o cale de atac, legală la momentul pronunțării hotărârii, să fie considerată nelegală în mod retroactiv.41. În sensul primei opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătorești definitive: deciziile nr. 424/2020 din 23 septembrie 2020, nr. 103/2021 din 23 februarie 2021 și nr. 186/2021 din 7 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a civilă.42. Într-o a doua opinie s-a apreciat că dispozițiile art. 27 din Codul de procedură civilă se interpretează în sensul că hotărârile pronunțate în primă instanță în perioada în care era în vigoare O.U.G. nr. 23/2020 sunt supuse căii de atac a recursului (Judecătoria Bacău, Judecătoria Moinești, Curtea de Apel București - Secția a V-a civilă, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Zimnicea, Judecătoria Roșiori de Vede, Judecătoria Videle, Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Maramureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Galați - Secția de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal și Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal).43. În fundamentarea celei de-a doua opinii s-a argumentat că actul normativ constatat neconstituțional iese din fondul normativ activ. Astfel, a considera că hotărârea judecătorească este supusă în continuare căii de atac a apelului ar echivala cu aplicarea unui text de lege cuprins într-un act normativ declarat neconstituțional. Or, un act normativ poate produce efecte juridice numai dacă a fost introdus în mod valid în ordinea de drept. Ca atare, din moment ce s-a constatat neconstituționalitatea O.U.G. nr. 23/2020, rezultă că acest act normativ nu a fost introdus în mod valid în ordinea de drept, astfel încât nu mai poate produce efecte juridice. În plus, art. 27 din Codul de procedură civilă pleacă de la prezumția că legea ce reglementa calea de atac sub imperiul căreia a început procesul nu a ieșit din vigoare ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale, ci prin alte tehnici legislative.44. În sensul celei de-a doua opinii a fost identificată Încheierea definitivă din 16 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.178/83/2018.45. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în chestiunea de drept ce formează obiectul prezentei sesizări.VIII. Jurisprudența Curții Constituționale46. Instanța de contencios constituțional a pronunțat mai multe decizii care prezintă relevanță în analiza sesizării de față.47. Astfel, prin Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, Curtea Constituțională a reținut că: „(...) neconstituționalitatea este o sancțiune de drept constituțional care se aplică imediat situațiilor pendinte (...) art. 27 din Codul de procedură civilă este un text de principiu, care reglementează o regulă pe care legiuitorul a stabilit-o pentru desfășurarea procesului civil, și anume ca hotărârile să rămână supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul. Este evident că legiuitorul poate stabili derogări de la o asemenea regulă de procedură, cu condiția respectării principiului neretroactivității legii, în sensul ca, indiferent de data începerii procesului, hotărârile să fie supuse căilor de atac existente la momentul pronunțării lor, această din urmă teză fiind singura de ordin constituțional (...)“ (paragrafele 63-64).48. Prin Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2019, Curtea Constituțională a reținut că: „(...) la momentul pronunțării hotărârii judecătorești de către instanța de apel, moment prin ipoteză anterior publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, nu exista calea de atac a recursului în configurația stabilită ca urmare a constatării neconstituționalității pragului valoric al cererilor evaluabile în bani, reglementat în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. Or, acest aspect, coroborat cu faptul că părțile din astfel de cauze nici nu au invocat excepția de neconstituționalitate a prevederii legale constatate ulterior ca neconstituționale, conduce la concluzia că astfel de cauze reprezintă veritabile facta praeterita, față de care decizia de admitere (Decizia nr. 369 din 30 mai 2017) nu este aplicabilă. Aceasta deoarece, în sensul jurisprudenței Curții Constituționale, existența sau inexistența căii de atac trebuie raportată la momentul pronunțării hotărârii judecătorești. Astfel, Curtea a statuat că, indiferent de data începerii procesului, hotărârile sunt supuse căilor de atac existente la momentul pronunțării lor, această din urmă teză fiind singura de ordin constituțional (a se vedea Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, anterior citată, paragraful 64). Or, dacă hotărârea judecătorească nu era supusă recursului la momentul pronunțării și în cauză nici nu a fost invocată excepția de neconstituționalitate care privea acest aspect, nu mai poate fi solicitată aplicarea deciziei de admitere a respectivei prevederi legale, fiind vorba de un raport juridic epuizat. Cu alte cuvinte, fiind depășit momentul pronunțării hotărârii judecătorești, aceasta reprezintă o facta praeterita în raport cu decizia de admitere pronunțată de Curtea Constituțională, astfel încât această decizie nu poate fi aplicată retroactiv (...)“ (paragraful 90).49. Prin Decizia nr. 221 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 7 iulie 2020, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate invocată și a constatat că O.U.G. nr. 23/2020 este neconstituțională, în ansamblul său.IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție50. Prin Decizia nr. 40 din 18 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 din 31 iulie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizările conexate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și, în interpretarea și aplicarea art. 55 alin. (3) raportat la art. 53 alin. (1^1) din Legea nr. 101/2016, în forma nemodificată prin O.U.G. nr. 23/2020, a stabilit că: „Hotărârea pronunțată în primă instanță în procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se atacă cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare la instanța ierarhic superioară - secția sau completul specializat în litigii cu profesioniști, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 101/2016.“X. Raportul asupra chestiunii de drept51. Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.XI. Înalta Curte de Casație și Justiție52. Examinând admisibilitatea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.53. Prin urmare, pentru declanșarea acestei proceduri, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit condițiile de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv:a) existența unei cauze aflate în curs de judecată;b) cauza să se soluționeze în ultimă instanță;c) cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să o soluționeze;d) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea, pe fond, a cauzei în curs de judecată;e) chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă;f) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.54. Verificarea admisibilității sesizării, din această perspectivă, relevă neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege.55. Primele trei cerințe sunt însă întrunite.56. Litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, în calea de atac, titularul sesizării - Curtea de Apel București - Secția a VI-a civilă - urmând să soluționeze cauza în ultimă instanță, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care, indiferent de forma Legii nr. 101/2016 aplicabilă speței, este definitivă.57. Procesul are ca obiect pretenții izvorâte din executarea unui contract administrativ, fiindu-i aplicabilă Legea nr. 101/2016, în raport cu care competența de soluționare în primă instanță a revenit tribunalului - secția sau completul specializat în litigii cu profesioniști. Potrivit interpretării date prin Decizia nr. 40 din 18 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 din 31 iulie 2020, de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, calea de atac declarată împotriva sentinței civile pronunțate de această instanță se soluționează de către instanța ierarhic superioară, respectiv curtea de apel - secția sau completul specializat în litigii cu profesioniști.58. De asemenea, este îndeplinită și cerința noutății chestiunii ce formează obiectul sesizării, deoarece aceasta a fost generată de intervenția O.U.G. nr. 23/2020, care a adus modificări Legii nr. 101/2016, aplicabile de la data publicării acestei ordonanțe în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv 12 februarie 2020, și până la publicarea la data de 7 iulie 2020 a Deciziei nr. 221 din 2 iunie 2020 a Curții Constituționale, care declară neconstituțională ordonanța amintită.59. Chestiunea are legătură directă cu cauza, întrucât se pune problema calificării căii de atac.60. Este îndeplinită și cerința ca, asupra respectivei chestiuni de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.61. În ceea ce privește întrunirea condiției de admisibilitate ce vizează identificarea unei probleme de drept care ar putea forma obiect al sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, se constată că, în realitate, trimiterea nu pune o problemă de interpretare sau aplicare a art. 27 din Codul de procedură civilă, ci una care privește efectele de ordin constituțional ale Deciziei nr. 221 din 2 iunie 2020 a Curții Constituționale.62. Astfel, în cauza dedusă judecății, litigiul referitor la executarea unui contract administrativ este supus normelor speciale de procedură reglementate de Legea nr. 101/2016, fiind început după intrarea în vigoare a modificărilor aduse art. 53 alin. (1^1) din Legea nr. 101/2016, prin Legea nr. 212/2018 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a altor acte normative (Legea nr. 212/2018), care a dat aceste litigii în competența instanțelor civile care judecă în materie contractuală.63. Deși în materie civilă, de regulă, calea ordinară de atac este apelul, modificările inițiale în ceea ce privește jurisdicția contractelor administrative aduse prin Legea nr. 212/2008 nu au vizat și regimul căilor de atac, rămânând în vigoare în continuare dispoziția care statua calea de atac a recursului, determinată de faptul că anterior aceste litigii se soluționau în procedura contenciosului administrativ care reglementează recursul ca singura cale de atac.64. Această neconcordanță legislativă a fost corectată odată cu adoptarea O.U.G. nr. 23/2020 în vigoare din 12 februarie 2020, prin reglementarea căii de atac a apelului exclusiv pentru litigiile date în competența secțiilor civile. Atât începutul procesului (9 martie 2020), cât și data pronunțării sentinței de fond (25 iunie 2020) se situează sub imperiul modificărilor aduse Legii nr. 101/2016 prin O.U.G. nr. 23/2020.65. Însă O.U.G. nr. 23/2020 a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 221 din 2 iunie 2020 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data de 7 iulie 2020, și, ulterior, a fost abrogată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative cu impact în domeniul achizițiilor publice la data de 13 iulie 2020, prin care se reintroduce calea de atac a apelului.66. Instanța de trimitere întreabă care sunt efectele deciziei Curții Constituționale, nearătate expres de forul constituțional în conținutul deciziei evocate anterior.67. Deși problema aplicării în timp a dispozițiilor de drept procesual referitoare la regimul căilor de atac este reglementată de art. 27 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, în cazul special în care norma procesuală este înlăturată din ordinea juridică ca urmare a declarării neconstituționalității sale, Curtea Constituțională a dezvoltat o jurisprudență clară, explicită, neechivocă și general obligatorie prin care a statuat că, într-o astfel de situație, nu sunt incidente prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă, ci chestiunea trebuie rezolvată strict prin prisma efectului general obligatoriu al deciziei de neconstituționalitate, aceasta fiind o sancțiune de drept constituțional care se aplică imediat situațiilor pendinte (a se vedea în acest sens Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018 - paragraful 63 și Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018 - paragraful 76). Curtea Constituțională a statuat în principiu că, într-o astfel de situație, atunci când este vorba de un raport juridic neepuizat, indiferent de data începerii procesului, hotărârile sunt supuse căilor de atac existente la momentul pronunțării lor, această din urmă teză fiind, în accepțiunea sa, singura de ordin constituțional.68. Plecând de la premisa că trimiterea nu privește interpretarea sau aplicarea unei norme legale, ci efectele de ordin constituțional ale Deciziei nr. 221 din 2 iunie 2020 a Curții Constituționale, se constată că, tot prin raportare la jurisprudența instanței de contencios constituțional, demersul instanței de trimitere este inadmisibil, câtă vreme se solicită instanței supreme să se pronunțe nu asupra interpretării sau aplicării legii, ci asupra stării legii, adică a efectelor de ordin constituțional ale deciziei Curții Constituționale.69. Astfel, interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor legale date în competența instanței supreme se referă la conținutul actelor normative, iar nu la cel al deciziilor Curții Constituționale sau la efectele pe care acestea din urmă le produc.70. Curtea Constituțională a statuat că pronunțarea asupra efectelor deciziilor sale de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în demersul de interpretare unitară a legii, constituie o încălcare a competenței exclusive a forului constituțional [a se vedea în acest sens Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013 (punctele 4 și 5) și Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018 (paragraful 62)].71. În concluzie, deși chestiunea ce constituie obiect al sesizării are directă legătură cu cauza, întrucât instanța de trimitere este chemată să stabilească, cu titlu prealabil, care este calea de atac prevăzută de lege în cazul litigiului cu care a fost învestită, soluționarea acestui aspect nu constituie o problemă de drept asupra căreia să se pronunțe Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.72. Concluzia rămâne valabilă chiar dacă efectele Deciziei nr. 221 din 2 iunie 2020 a Curții Constituționale nu au fost precizate în mod expres în conținutul său, revenind instanței de trimitere misiunea de a aplica în cauza dedusă judecății decizia de neconstituționalitate, conform considerentelor acesteia și luând ca reper practica Curții Constituționale în materia efectelor de ordin constituțional ale declarării neconstituționalității unei norme de procedură referitoare la regimul căilor de atac. Din această perspectivă sunt lămuritoare deciziile nr. 454 din 4 iulie 2018 și nr. 874 din 18 decembrie 2018 ale Curții Constituționale.73. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. 6.818/3/2020, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:Dispozițiile art. 27 din Codul de procedură civilă se interpretează în sensul că hotărârile pronunțate în primă instanță în perioada în care era în vigoare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice, respectiv anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 7 iulie 2020 a Deciziei nr. 221 din 2 iunie 2020 a Curții Constituționale (prin care s-a constatat neconstituționalitatea acestui act normativ), sunt supuse căii de atac a apelului prevăzute de respectiva ordonanță sau căii de atac a recursului prevăzute de art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, în forma anterioară modificării aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2020, având în vedere că respectiva cale de atac se soluționează ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei de neconstituționalitate?Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 septembrie 2021.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
GABRIELA ELENA BOGASIU
Magistrat-asistent,
Cristian Balacciu----
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari