DECIZIA nr. 319 din 11 mai 2021referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 22 și ale art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, precum și a ordonanței de urgență în ansamblul său
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1062 din 5 noiembrie 2021



    Valer Dorneanu- președinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Fabian Niculae- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, cu excepția art. 43, excepție ridicată de Dan Băzăvan în Dosarul nr. 14.824/3/2016* al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.256D/2019.2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepției de neconstituționalitate, lipsind celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul părții prezente, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. Arată că a invocat excepția de neconstituționalitate cu privire la întreaga ordonanță a Guvernului. Acesta precizează că răspunderea materială a militarilor trebuie reglementată prin lege, și nu prin ordonanță a Guvernului. Statutul militarilor nu poate fi reglementat decât prin lege. Numai astfel pot fi respectate prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție în ceea ce privește supremația Constituției.4. Abrogarea temeiului în baza căruia a fost aprobată ordonanța Guvernului conduce la încetarea existenței sale normative. De asemenea, există o practică neunitară în legătură cu această ordonanță a Guvernului, fapt confirmat și de Decizia nr. 23 din 12 noiembrie 2018, pronunțată în urma promovării unui recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție.5. În continuare, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. Acesta arată că autorul nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate în ceea ce privește ordonanța Guvernului în ansamblul său. În ceea ce privește art. 22 și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Menționează paragraful 37 din Decizia Curții Constituționale nr. 34 din 9 februarie 2016.6. Având cuvântul în replică, autorul excepției de neconstituționalitate arată că un comandant de unitate nu poate să interpreteze și să aplice legea, emițând o decizie de imputare, această competență revenind, potrivit art. 126 din Constituție, instanțelor judecătorești și Înaltei Curți de Casație și Justiție.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:7. Prin Sentința civilă nr. 4.183 din 6 iunie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 14.824/3/2016*, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, cu excepția art. 43, excepție invocată de Dan Băzăvan într-un dosar având ca obiect anularea unui act administrativ, respectiv a unei decizii de imputare.8. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată, în esență, că dispozițiile legale criticate contravin Legii fundamentale, întrucât sunt neclare, acestea permițând discriminarea sa față de alte categorii de funcționari publici sau angajați pentru care sunt prevăzute norme clare în vederea recuperării eventualelor prejudicii produse de aceștia.9. Astfel, militarilor li se angajează răspunderea materială în baza unei ordonanțe care nici măcar nu are definite exact cazurile de începere a cercetării administrative, lăsând loc, de cele mai multe ori, la interpretări. Or, Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 este perimată, iar deciziile adoptate pe baza ei nu mai pot produce efectele unui titlu executoriu în sensul Codului de procedură civilă, acestea neavând forța juridică a unor hotărâri judecătorești.10. Art. 22 din ordonanța criticată nu prevede care sunt calificările și competența membrilor comisiei de cercetare disciplinară. De asemenea, art. 27 din aceeași ordonanță nu prevede clar momentul de la care se poate face imputația sumelor constatate ca fiind datorate.11. Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile Ordonanței Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, cu excepția art. 43 din acest act normativ. Din examinarea excepției de neconstituționalitate rezultă că, în realitate, obiectul acesteia îl reprezintă prevederile art. 22 și ale art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, precum și ordonanța de urgență în ansamblul său, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 29 august 1998.Prevederile legale criticate punctual au următorul cuprins:– Art. 22:(1) Comandantul sau șeful unității care a constatat sau a luat cunoștință de producerea unei pagube dispune, în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative.(2) Cercetarea prevăzută la alin. (1) se face de către comisia de cercetare administrativă din unitatea în care s-a produs paguba sau de la eșaloanele superioare ori de organele de control specializate.– Art. 27 alin. (1): „(1) Sumele stabilite pentru acoperirea pagubelor produse instituțiilor publice prevăzute la art. 2 se rețin în rate lunare din soldă sau salariu ori din alte drepturi bănești ale celor în cauză, în condițiile legii, începând cu prima soldă sau salariu al acestora, de la data comunicării titlului executoriu.“16. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) privind statul român, ale art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat, ale art. 4 privind unitatea poporului, ale art. 9 privind sindicatele, patronatele și asociațiile profesionale, ale art. 15 privind universalitatea drepturilor, ale art. 16 privind egalitatea în fața legii, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție, ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 47 privind nivelul de trai, ale art. 51 privind dreptul de petiționare, ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 124 privind înfăptuirea justiției, ale art. 126 privind instanțele judecătorești și ale art. 129 privind căile de atac. Se mai invocă și art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra prevederilor întregii ordonanțe, prin raportare la dispoziții constituționale și critici similare cu cele invocate în prezenta cauză, sens în care sunt Decizia nr. 366 din 30 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 6 noiembrie 2003, și Decizia nr. 903 din 16 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 12 noiembrie 2007, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, în raport cu aspectele criticate. Prin aceste decizii, Curtea a reținut că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 121/1998, care reglementează condițiile, cazurile și sancțiunile care se aplică militarilor atunci când este angajată răspunderea materială a acestora, respectă întocmai prevederile și principiile Legii fundamentale invocate în susținerea excepției, întrucât prin art. 2 din ordonanță se reglementează condițiile în care se poate angaja răspunderea materială a militarilor, prin capitolul III se instituie, pentru toți militarii față de care s-a angajat răspunderea materială, o procedură prealabilă de cercetare și stabilire a pagubei, dată în sarcina comandantului sau șefului unității respective, iar prin capitolul IV se reglementează căile de atac - contestația și plângerea - care se depun la unitatea ce are în evidență debitul și care se soluționează de comandantul sau șeful unității care a emis decizia de imputare. Prin urmare, având în vedere că art. 43 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 prevede că persoanele care se consideră lezate într-un drept legitim se pot adresa instanței judecătorești competente, Curtea nu a reținut pretinsa încălcare a principiului accesului liber la justiție sau restrângerea acestui principiu și nici încălcarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât accesul liber la justiție, incluzând dreptul oricărei persoane de a se adresa instanței judecătorești competente pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, precum și dreptul de a stărui în continuarea procesului judiciar declanșat până la soluționarea definitivă a acestuia printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, inclusiv exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, nu este restrâns prin dispozițiile criticate, ci, dimpotrivă, este garantat.18. Totodată, Curtea reține că, în ceea ce privește regimul răspunderii materiale a militarilor, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 121/1998, în momentul în care se constată existența unui prejudiciu săvârșit de către un militar, comandantul sau șeful unității care a constatat sau a luat cunoștință de producerea unei pagube dispune, în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative, iar aceasta se face de către comisia de cercetare administrativă din unitatea în care s-a produs paguba sau de la eșaloanele superioare ori de organele de control specializate (art. 22). Obligarea la plata despăgubirilor pentru pagubele produse sau a contravalorii bunurilor și serviciilor nedatorate, precum și obligarea la restituirea sumelor încasate fără drept se fac prin decizie de imputare care constituie titlu executoriu, iar aceasta se emite de către comandantul sau șeful unității a cărei comisie a efectuat cercetarea administrativă [art. 25 alin. (1) și (2)]. Persoana vizată de decizia de imputare poate face contestație împotriva acesteia, iar contestația este soluționată de comandantul sau șeful care a emis decizia de imputare sau de o comisie de soluționare a contestației, numită de acesta, nefiind obligatoriu ca membrii comisiei să fi participat la efectuarea cercetării administrative [art. 30 alin. (3)]. Împotriva hotărârii pronunțate asupra contestației cel nemulțumit poate face plângere, care se depune la unitatea care are în evidență debitul, iar aceasta este obligată să o înainteze comisiei de jurisdicție a imputațiilor în cel mult 5 zile de la înregistrare, comisie care trebuie să o soluționeze în cel mult 60 de zile (art. 31), și, în situația în care persoanele obligate la repararea prejudiciului în condițiile acestei ordonanțe consideră că au fost lezate într-un drept legitim, se pot adresa instanței judecătorești competente, potrivit legii (art. 43).19. Față de această împrejurare, prin Decizia nr. 34 din 9 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 15 aprilie 2016, paragrafele 19 și 35, Curtea a observat că Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 reglementează două căi de atac (în afară de cea a revizuirii prevăzute de art. 35 din ordonanță); prima cale de atac este, de fapt, un recurs grațios [art. 30 alin. (2)], iar cea de-a doua este exercitată în fața comisiei de jurisdicție a imputațiilor.20. În acest context, Curtea observă că se critică de către autorul excepției de neconstituționalitate condițiile în care se desfășoară prima cale de atac și care este, astfel cum s-a precizat mai sus, un recurs grațios. Mai exact, autorul excepției de neconstituționalitate este nemulțumit de normele legale care, practic, vin în completarea celor care prevăd, pe de o parte, că persoana care consideră că imputarea sau reținerea a fost făcută fără temei sau cu încălcarea legii, precum și cea care, după ce a semnat un angajament de plată, constată că în realitate nu datorează, parțial sau total, suma pretinsă de unitate poate face contestație; pe de altă parte, dispun că această contestație care se poate face în cel mult 30 de zile de la data comunicării sub semnătură a deciziei de imputare sau de la data semnării angajamentului de plată se depune la unitatea care are în evidență debitul și se soluționează de comandantul sau șeful care a emis decizia de imputare sau a cărei comisie a efectuat cercetarea administrativă privind paguba pentru care s-a semnat angajamentul de plată. Astfel, în dezvoltarea prevederilor art. 30 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, prin art. 30 alin. (3) din același act normativ se explicitează circumstanțele verificării temeiniciei contestației, statuând că aceasta poate fi făcută de persoana prevăzută la alin. (2) sau de o comisie de soluționare a contestației, numită de aceasta, nefiind obligatoriu ca membrii comisiei să fi participat la efectuarea cercetării administrative.21. În ceea ce privește aspectele referitoare la pretinsa neclaritate a textului criticat, Curtea observă că, astfel cum a reținut constant în jurisprudența sa, spre exemplu, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragrafele 16-20, legea trebuie să întrunească cerințele de calitate care rezultă din art. 1 alin. (5) din Constituție - respectiv claritate, precizie și previzibilitate. Respectarea legilor este obligatorie, însă nu se poate pretinde unui subiect de drept să respecte o lege care nu este clară, precisă și previzibilă, întrucât acesta nu își poate adapta conduita în funcție de ipoteza normativă a legii. De aceea, una dintre cerințele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative. Curtea a stabilit că cerința de claritate a legii vizează caracterul neechivoc al obiectului reglementării, cea de precizie se referă la exactitatea soluției legislative alese și a limbajului folosit, în timp ce previzibilitatea legii privește scopul și consecințele pe care le antrenează (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 183 din 2 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 22 mai 2014, paragraful 23).22. În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrarului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, și Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). De asemenea, prin Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, s-a statuat că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și calitatea destinatarilor săi.23. Față de această împrejurare, raportând considerentele de principiu mai sus enunțate la speța dedusă judecății, Curtea constată că normele criticate sunt în acord cu cerințele referitoare la calitatea legii, deoarece obiectul reglementării este clar, legiuitorul stabilind cu precizie și exactitate faptul că împotriva deciziei de imputare se poate formula contestație, care se analizează de către comandantul sau șeful care a emis decizia contestată sau de către o comisie numită de acesta, în componența căreia nu este obligatoriu să fie și persoanele care au participat efectiv la efectuarea cercetării administrative, aspecte care incumbă în primul rând celor îndrituiți cu stabilirea componenței acestei comisii, precum și a comisiei respective. Prin urmare, comisia poate fi compusă atât din persoane care au participat la etapa anterioară emiterii deciziei de imputare, cât și din persoane care nu au avut legătură cu modul de stabilire a prejudiciului reținut în decizia de imputare. Așadar, Curtea reține că excepția de neconstituționalitate a prevederilor criticate, în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituție, în componenta privind calitatea legii, inclusiv prin prisma normelor de tehnică legislativă, este neîntemeiată (a se vedea, în acest sens, mutatis mutandis, Decizia nr. 400 din 6 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 939 din 22 noiembrie 2019).24. Prin Decizia nr. 400 din 6 iunie 2019, precitată, Curtea a observat, cu privire la invocarea în susținerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 15 alin. (1) și ale art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, că prin consacrarea constituțională a principiului universalității prevăzut la art. 15 alin. (1) din Constituție, se recunoaște faptul că drepturile, libertățile și obligațiile sunt deopotrivă universale și se referă atât la sfera drepturilor/libertăților/obligațiilor, cât și la titularii acestora. Referitor la principiul egalității în fața legii, potrivit considerentelor de principiu rezultate din jurisprudența instanței de contencios constituțional cu privire la acest principiu, acesta implică egalitatea în fața legii și egalitatea în drepturi a cetățenilor în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, iar nu egalitatea de tratament (a se vedea Decizia nr. 238 din 10 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 14 iunie 2005). Totodată, Curtea, în jurisprudența sa, în mod constant, a reținut că principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, sau Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, precitată). Or, aplicând considerentele de principiu rezultate din jurisprudența antereferită la cauza respectivă care viza art. 30 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, Curtea a constatat că prevederile criticate se aplică deopotrivă, în mod egal și fără discriminări tuturor celor ce se află în ipoteza normativă a acestora.25. În ceea ce privește invocarea în susținerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 din Constituție, Curtea a observat că, potrivit principiului accesului liber la justiție, orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, ceea ce presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție (a se vedea Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, precitată). Legiuitorul are competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, astfel cum rezultă din art. 126 alin. (2) din Constituție. Totodată, în jurisprudența sa (spre exemplu, Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009), Curtea a reținut că accesul liber la justiție este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, a putut să se adreseze cel puțin o singură dată unei instanțe naționale. Astfel cum au decis Curtea Constituțională și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dreptul de acces la justiție nu este un drept absolut, orice restricție fiind admisă atât timp cât nu se aduce atingere dreptului de acces la un tribunal în substanța sa, statul dispunând în acest sens de o marjă de apreciere (a se vedea Decizia nr. 894 din 5 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 24 ianuarie 2007).26. Or, procedura reglementată de textul de lege criticat, inclusiv prin numirea în comisia de soluționare a contestației atât a unor membri care au participat la efectuarea cercetării administrative, cât și a unor membri care nu au avut legătură cu procedura care a condus la emiterea deciziei de imputare, nu este de natură să afecteze accesul liber la justiție ori dreptul la un proces echitabil, întrucât instituirea recursului prealabil sau grațios reprezintă o modalitate simplă, rapidă prin care persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obține recunoașterea dreptului pretins sau a interesului său legitim direct de la organul emitent, procedurile și cerințele desfășurării acestei proceduri fiind diferite de cele privind activitatea administrativ-jurisdicțională sau de judecată, spre exemplu aspecte ce țin de imparțialitate și obiectivitate, contradictorialitate etc. De asemenea, având în vedere cele mai sus prezentate cu privire la evoluția jurisprudențială în materia căilor de atac prevăzute la capitolul IV din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, Curtea a constatat că nu sunt întemeiate criticile formulate în acea cauză, nefiind încălcate prevederile art. 21 din Constituție, întrucât, în situația în care persoanele obligate la repararea prejudiciului în condițiile acestei ordonanțe consideră că au fost lezate într-un drept legitim se pot adresa instanței judecătorești competente, potrivit legii, prilej cu care își pot formula toate apărările pe care le consideră necesare, fiind în acord și cu prevederile art. 126 alin. (6) din Constituție, potrivit căruia controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar. Așadar, există căi de atac și, în final, decidentul este instanța de judecată. De asemenea, în contextul declanșării unui litigiu pe cale judecătorească, se pot formula inclusiv excepții de neconstituționalitate în virtutea art. 146 lit. d) din Constituție, astfel cum este și situația din speța de față. Prin urmare, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a prevederilor criticate, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 20, art. 21, art. 126 alin. (6) și ale art. 146 din Constituție, precum și cu cele convenționale menționate în susținerea acesteia, este neîntemeiată.27. Așadar, având în vedere considerentele de mai sus, Curtea constată că dispozițiile legale criticate nu încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) privind statul român, ale art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat, ale art. 4 privind unitatea poporului, ale art. 15 privind universalitatea drepturilor, ale art. 16 privind egalitatea în fața legii, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție, ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 124 privind înfăptuirea justiției, ale art. 126 privind instanțele judecătorești și ale art. 129 privind căile de atac și nici pe cele convenționale invocate.28. În ceea ce privește prevederile art. 9 privind sindicatele, patronatele și asociațiile profesionale, ale art. 47 privind nivelul de trai, ale art. 51 privind dreptul de petiționare, precum și ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, Curtea reține că acestea nu au incidență în cauză.29. Distinct de cele de mai sus, având în vedere criticile potrivit cărora deciziile adoptate pe baza Ordonanței Guvernului nr. 121/1998 nu mai pot produce efectele unui titlu executoriu în sensul Codului de procedură civilă, Curtea mai reține că, potrivit art. 51 din ordonanța Guvernului menționată, în situațiile neprevăzute de aceasta se vor aplica dispozițiile legislației muncii și legislației civile. Așadar, dispozițiile speciale ale acestei legi se completează cu dispozițiile din domeniul legislației muncii sau civile.30. În ceea ce privește criticile potrivit cărora art. 22 din ordonanța criticată nu prevede care sunt calificările și competența membrilor comisiei de cercetare disciplinară, Curtea observă că respectiva comisie administrativă nu este o comisie de cercetare disciplinară, ci o comisie care stabilește persoana care se face vinovată de cauzarea prejudiciului și suma care trebuie recuperată. Or, în funcție de personalul aflat la nivelul militar respectiv, comandantul sau șeful unității care a constatat sau a luat cunoștință de producerea unei pagube dispune în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative, iar soluția apare a fi proporțională cu scopul urmărit. De altfel, având în vedere specificul forțelor armate, astfel de situații care nu vizează răspunderea disciplinară, ci doar cea materială sunt reglementate prin dispoziții infralegale. Mai mult decât atât, întreaga arhitectură a ordonanței Guvernului indică faptul că persoana nemulțumită se poate adresa instanței judecătorești după parcurgerea procedurii administrative, acest lucru rămânând la alegerea sa.31. De asemenea, referitor la critica potrivit căreia art. 27 alin. (1) din aceeași ordonanță nu prevede clar momentul de la care se poate face imputația sumelor constatate ca fiind datorate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată întrucât articolul menționat prevede foarte clar că sumele stabilite pentru acoperirea pagubelor produse instituțiilor publice prevăzute la art. 2 se rețin în rate lunare din soldă sau salariu ori din alte drepturi bănești ale celor în cauză, în condițiile legii, începând cu prima soldă sau salariu a/al acestora, de la data comunicării titlului executoriu.32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Dan Băzăvan în Dosarul nr. 14.824/3/2016* al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 22 și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, precum și ale ordonanței de urgență în ansamblul său sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 11 mai 2021.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Fabian Niculae
    -----