DECIZIA nr. 380 din 8 iunie 2021 *1)referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 977 din 13 octombrie 2021



    *1) Cu opinia separată a doamnelor judecător Livia Doina Stanciu și Elena-Simina Tănăsescu, în sensul celei formulate la Decizia nr. 231 din 6 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 22 iunie 2021.
    Valer Dorneanu- președinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Daniela Ramona Marițiu- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, excepție ridicată de Ion Stepănescu în Dosarul nr. 631/30/2020/a1 al Curții de Apel Timișoara - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.516D/2020.2. La apelul nominal se prezintă autorul excepției personal și asistat de domnii avocați Florin Kovacs și Cosmin Ciprian Bolosin, cu delegație depusă la dosar. Răspund personal părțile Nicolae Gavrilă și Dragoș Adrian Badea, iar partea Ion Pășan este reprezentată de domnul avocat Bolosin Cosmin Ciprian, cu delegație depusă la dosar. Se constată lipsa celorlalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul domnului avocat Florin Kovacs, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. Face trimitere la Decizia nr. 231 din 6 aprilie 2021, prin care Curtea Constituțională a admis neconstituționalitatea unui text identic cu cel criticat în cauza prezentă. Susține că textul de lege, care prevede o prorogare legală de competență a unității specializate a parchetului pentru infracțiuni ce nu intră în competența sa specială, încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) și ale art. 21 și 24. Atragerea în mod forțat a competenței pentru infracțiuni a căror urmărire penală nu este realizată, potrivit legii, de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism determină încălcarea dreptului la apărare și dereglarea mecanismului justiției. În continuare invocă Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017. 4. Având cuvântul, domnul avocat Cosmin Ciprian Bolosin arată că achiesează în totalitate la cele susținute de domnul avocat Florin Kovacs. Menționează elemente de fapt din cauza de fond, apreciind că sunt încălcate dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil. În final, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, astfel cum aceasta a fost formulată. 5. Având cuvântul, domnul Dragoș Adrian Badea solicită respingerea excepției de neconstituționalitate. Apreciază că, prin invocarea excepției de neconstituționalitate, inculpații urmăresc tergiversarea cauzei penale.6. Domnul Nicolae Gavrilă învederează că nu are nimic de adăugat.7. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită, în principal, respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. Susține că norma de lege criticată are în vedere numai situația în care în urma disjungerii urmărirea penală continuă, textul nefiind aplicabil în situația în care urmărirea penală e terminată, iar procurorul emite și soluții corespunzătoare pentru toate faptele și pentru toate persoanele pe care le-a cercetat. Susține că în prezenta cauză procurorul a emis o ordonanță de clasare și una de trimitere în judecată prin două acte procedurale întocmite la aceeași dată. Totodată, în cadrul ordonanței de clasare procurorul a dispus disjungerea și continuarea cercetărilor pentru celelalte infracțiuni, care nu erau de competența structurii specializate. Așa fiind, în acest caz disjungerea, subsecventă clasării, nu a fost dispusă pentru continuarea urmăririi penale, potrivit textului de lege criticat, ci pentru sesizarea instanței de judecată. Apreciază că împotriva ordonanței de clasare dispuse de către procuror ar fi trebuit formulate plângeri, conform art. 340 din Codul de procedură penală, iar excepția de neconstituționalitate a textului criticat trebuia ridicată în fața judecătorului de cameră preliminară în cazul învestirii acestuia cu soluționarea unei contestații împotriva hotărârii de respingere a plângerii.8. În subsidiar solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, în temeiul art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992. Arată că dispoziția de lege criticată este identică cu cea cuprinsă în art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, a cărei neconstituționalitate a fost constatată prin Decizia nr. 231 din 6 aprilie 2021. Solicită să se facă aplicarea mutatis mutandis a soluției din această decizie și să se constate neconstituționalitatea dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016.9. Având cuvântul în replică, domnul avocat Florin Kovacs, în ceea ce privește problema inadmisibilității excepției de neconstituționalitate, apreciază că scopul Convenției este de a apăra drepturi concrete și efective. Arată că, în aceeași zi, organul de urmărire penală a dispus, pe de-o parte, clasarea cauzei în ceea ce privește infracțiunea de asociere la un grup infracțional organizat, iar, pe de altă parte, emiterea rechizitorului și prorogarea competenței, în temeiul textului de lege criticat, pentru infracțiunile de șantaj și lipsire de libertate. În aceste condiții, apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este inadmisibilă.
    CURTEA,    având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:10. Prin Încheierea din 9 septembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 631/30/2020/a1, Curtea de Apel Timișoara - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, excepție ridicată de Ion Stepănescu într-o cauză penală.11. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia invocă Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017. În continuare, apreciază că dispozițiile art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 sunt lipsite de previzibilitate și claritate, dând naștere arbitrarului și creând premisa aplicării aleatorii a normelor de competență. Susține că textul este lipsit de claritate, câtă vreme, prin interpretarea dată, acest text de lege permite oricând și în orice situație ca Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism să efectueze cercetări pentru infracțiuni ce nu intră în competența sa, dobândind o competență generală.12. Curtea de Apel Timișoara - Secția penală - Judecătorul de cameră preliminară apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Dispozițiile criticate reglementează un caz de prorogare de competență în favoarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în situația în care, într-o cauză, procurorul acestei structuri, sesizat cu privire la comiterea mai multor infracțiuni, dintre care unele de competența acestei structuri, dispune clasarea cauzei cu privire la aceste infracțiuni, dar păstrează cauza spre soluționare cu privire la celelalte infracțiuni care ar fi de competența altor organe de urmărire penală. Susține că, prin această prevedere, legiuitorul a optat pentru extinderea competenței materiale a procurorului din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism chiar pentru infracțiuni ce în mod normal nu ar intra în sfera sa de competență, ca urmare a necesității unei bune administrări a justiției, pentru a permite organului de cercetare penală să realizeze o cercetare completă a infracțiunilor presupus a fi comise de aceeași persoană, așadar, atât a infracțiunilor care intră în sfera de competență a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, cât și a infracțiunilor care nu intră în competența sa materială, dar a căror cercetare separată ar afecta interesul bunei înfăptuiri a justiției.13. Dispozițiile legale criticate reglementează astfel, într-o manieră clară și previzibilă, un caz special de prorogare de competență în favoarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, având în vedere legătura dintre infracțiunile reținute în sarcina unei persoane, cu atât mai mult cu cât competența acestei structuri este determinată, conform art. 11 alin. (1) pct. 1 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016, de conexitatea „mijloc-scop“ dintre infracțiunea prevăzută de art. 367 din Codul penal, respectiv constituirea de grup infracțional organizat, de competența acestei direcții, și alte infracțiuni, expres enumerate în cuprinsul ordonanței, în art. 11, precum cele prevăzute de art. 205 și 207 din Codul penal, de competența parchetului de pe lângă judecătorie.14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.15. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile celor prezenți, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:16. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.17. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 22 noiembrie 2016, cu următorul cuprins: „În cazul în care dispune disjungerea în cursul urmăririi penale, procurorul din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism poate continua efectuarea urmăririi penale și în cauza disjunsă.“18. Autorul excepției apreciază că dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) și (5) în componenta referitoare la claritatea și previzibilitatea legii și în art. 21 alin. (3), potrivit căruia părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.19. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că o dispoziție identică cu cea criticată în prezenta cauză se regăsea în art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, potrivit căruia „în cazul în care dispune disjungerea în cursul urmăririi penale, procurorul din cadrul Direcției Naționale Anticorupție poate continua efectuarea urmăririi penale și în cauza disjunsă“. Analizând constituționalitatea acestor dispoziții, Curtea a pronunțat Decizia nr. 231 din 6 aprilie 2021*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunțării prezentei decizii, prin care a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că acestea sunt neconstituționale. Deși, cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 231 din 6 aprilie 2021, Curtea a remarcat că soluția legislativă este similară cu cea reglementată prin art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aceasta s-a pronunțat în limitele sesizării sale, neputând extinde obiectul sesizării la un alt act normativ, și a reținut că un control de constituționalitate al art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 urmează a fi realizat într-un cadru procesual corespunzător. Curtea constată că un atare cadru procesual este întrunit în prezenta cauză, cele reținute prin Decizia nr. 231 din 6 aprilie 2021 fiind aplicabile mutatis mutandis și în prezenta cauză.*) Decizia nr. 231 din 6 aprilie 2021 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 22 iunie 2021.20. Referitor la competența materială și după calitatea persoanei a organelor de urmărire penală, Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, prin care a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităților absolute încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituțională.21. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut, la paragraful 43 al deciziei anterior menționate, că procurorul are competența funcțională de a efectua urmărirea penală în cauzele prevăzute de lege și de a conduce și controla nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliției judiciare și a organelor de cercetare penală speciale, prevăzute de lege; în exercitarea funcției de urmărire penală și de supraveghere a cercetărilor penale, procurorul și organele de cercetare penală pe care le supraveghează au ca atribuție strângerea probelor al căror rol și scop este acela de a servi ca temei de trimitere sau netrimitere în judecată; procurorul sesizează judecătorul de drepturi și libertăți și instanța de judecată; exercită acțiunea penală; exercită acțiunea civilă, în cazurile prevăzute de lege; încheie acordul de recunoaștere a vinovăției, în condițiile legii; formulează și exercită contestațiile și căile de atac prevăzute de lege împotriva hotărârilor judecătorești; îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege.22. Tot prin Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, paragrafele 46-48, Curtea a reținut că, potrivit art. 56 alin. (6) din Codul de procedură penală, procurorul competent să efectueze ori, după caz, să conducă și să supravegheze urmărirea penală este cel de la parchetul corespunzător instanței care, potrivit legii, judecă în primă instanță cauza, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a constatat că urmărirea penală în cazul infracțiunilor de o complexitate redusă este prevăzută în competența parchetelor ce funcționează pe lângă judecătorii, pe când, în cazul infracțiunilor complexe, competența de a efectua urmărirea penală este dată unor parchete ce funcționează pe lângă instanțe de grad superior.23. Totodată, Curtea a reținut că accederea în funcție, precum și întregul parcurs profesional al procurorilor sunt reglementate prin dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Astfel, promovarea procurorilor se face, potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, numai prin concurs organizat la nivel național, în limita posturilor vacante existente. De asemenea, potrivit art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, pot participa la concursul de promovare la parchetele imediat superioare procurorii care au avut calificativul „foarte bine“ la ultima evaluare, nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani și îndeplinesc anumite condiții minime de vechime.24. Așa fiind, Curtea a apreciat că nu poate fi de acceptat ca un parchet ierarhic inferior să efectueze sau să supravegheze urmărirea penală în cauze care, potrivit legii, sunt date în competența unui parchet ierarhic superior. De altfel, Curtea a reținut că dispozițiile art. 325 din Codul de procedură penală permit preluarea de către un parchet, în vederea efectuării sau supravegherii urmăririi penale, a cauzelor care nu sunt date, potrivit legii, în competența sa, dar numai în cazul în care parchetul care preia cazul este un parchet ierarhic superior celui care are competența de a efectua sau supraveghea urmărirea penală.25. Prin aceeași decizie, paragrafele 50 și 51, Curtea a reținut că tocmai importanța urmăririi penale ca fază distinctă a procesului penal a determinat înființarea unor organe de urmărire penală cu competențe speciale. Spre exemplu, prin Legea nr. 508/2004 a fost înființată Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în cadrul Ministerului Public, ca structură specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în prezent activitatea acesteia fiind reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016; iar prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 a fost înființată Direcția Națională Anticorupție, ca structură cu personalitate juridică, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu competența de a cerceta infracțiuni de corupție și cele asimilate acestora. În acest context, Curtea a reținut că înființarea unor structuri specializate presupune și o anumită competență specializată a acestora, strict determinată de lege, astfel că efectuarea sau supravegherea urmăririi penale în cauze care excedează acestei competențe determină o deturnare a scopului normelor legale ce au stat la baza înființării acestor structuri specializate.26. Prin aceeași decizie, paragrafele 55-58, Curtea a constatat că reglementarea competențelor organelor judiciare reprezintă un element esențial ce decurge din principiul legalității, principiu ce se constituie într-o componentă a statului de drept. Aceasta deoarece o regulă esențială a statului de drept este aceea că atribuțiile/competențele autorităților sunt definite prin lege. Curtea a constatat că principiul legalității presupune, în principal, că organele judiciare acționează în baza competenței pe care legiuitorul le-a conferit-o, iar, subsecvent, presupune că acestea trebuie să respecte atât dispozițiile de drept substanțial, cât și pe cele de drept procedural incidente, inclusiv normele de competență. Pe de altă parte, Curtea a statuat că legea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrarului (Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 16 iulie 2014, paragraful 17). Cu toate acestea, Curtea a constatat că sarcina legiuitorului nu poate fi considerată îndeplinită doar prin adoptarea unor reglementări relative la competența organelor judiciare și că, având în vedere importanța regulilor de competență în materia penală, legiuitorului îi incumbă obligația de a adopta prevederi care să determine respectarea acesteia în practică, prin reglementarea unor sancțiuni adecvate aplicabile în caz contrar. Aceasta deoarece aplicarea efectivă a legislației poate fi obstrucționată prin absența unor sancțiuni corespunzătoare, precum și printr-o reglementare insuficientă sau selectivă a sancțiunilor relevante.27. Astfel, Curtea a apreciat că, deși este recunoscut faptul că nulitatea absolută nu poate interveni în cazul oricărei încălcări a normelor de procedură, aceasta trebuie să fie incidentă atunci când normele de procedură încălcate reglementează un domeniu cu implicații decisive asupra procesului penal. Referitor la normele de competență, Curtea a observat că, pentru buna desfășurare a activității organelor judiciare, se impune respectarea fermă a competenței lor materiale și după calitatea persoanei. Nerespectarea normelor legale privind competența materială și după calitatea persoanei produce o vătămare care constă în dereglarea mecanismului prin care este administrată justiția. Aceasta este și explicația pentru care încălcarea dispozițiilor legale privind această competență se sancționa în reglementarea anterioară cu nulitatea absolută.28. Or, Curtea a statuat că eliminarea din categoria nulităților absolute a nerespectării dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală permite aplicarea în procesul penal a unui criteriu subiectiv de apreciere din partea organului de urmărire penală. Astfel, prin nereglementarea unei sancțiuni adecvate în cazul nerespectării de către organul de urmărire penală a competenței sale materiale și după calitatea persoanei, legiuitorul a creat premisa aplicării aleatorii a normelor de competență pe care lea adoptat.29. În fine, prin Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, paragrafele 59 și 62, Curtea a reținut că incidența nulității relative în cazul nerespectării dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală determină în sarcina celui ce o invocă obligația dovedirii unui interes procesual propriu în respectarea dispoziției legale încălcate, a dovedirii unei vătămări a drepturilor sale prin nerespectarea dispoziției, a dovedirii imposibilității înlăturării acestei vătămări altfel decât prin desființarea actului. Or, Curtea a constatat că dovedirea unei vătămări a drepturilor unei persoane exclusiv prin nerespectarea de către organul de urmărire penală a dispozițiilor referitoare la competența după materie și după persoană se transformă într-o probă greu de realizat de către cel interesat, ce echivalează, în fapt, cu o veritabilă probatio diabolica, și implicit determină încălcarea dreptului fundamental la un proces echitabil. Curtea a subliniat faptul că tocmai de aceea legiuitorul codurilor de procedură penală anterioare a prevăzut sub sancțiunea nulității absolute nerespectarea normelor de competență materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, vătămarea procesuală fiind, în această situație, prezumată juris et de iure.30. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a constatat că, prin eliminarea din categoria nulităților absolute a nerespectării dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, legiuitorul nu și-a îndeplinit obligația ce decurge din respectarea principiului legalității, ceea ce contravine art. 1 alin. (3) și (5) și art. 21 alin. (3) din Constituție.31. Așadar, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 231 din 6 aprilie 2021, că dacă anterior pronunțării de către instanța de contencios constituțional a Deciziei nr. 302 din 4 mai 2017 încălcarea dispozițiilor legale referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală atrăgea, conform art. 282 raportat la art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală, nulitatea relativă a actelor încheiate de organele de urmărire penală, conform art. 147 alin. (4) din Constituție, de la data publicării deciziei anterior menționate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nerespectarea prevederilor legale anterior menționate este sancționată cu nulitatea absolută.32. Referitor la operațiunea de disjungere a cauzei, Curtea a constatat că aceasta este reglementată la art. 46 din Codul de procedură penală, care prevede la alin. (1) că, pentru motive temeinice privind mai buna desfășurare a judecății, instanța poate dispune disjungerea cauzei cu privire la unii dintre inculpați sau la unele dintre infracțiuni. Potrivit art. 63 alin. (1) din Codul de procedură penală, dispoziția se aplică, în mod corespunzător, și în cursul urmăririi penale.33. Astfel, disjungerea este operațiunea de separare a cauzelor, opusă celei de reunire, ce poate fi realizată cu privire la unii dintre inculpați sau la anumite fapte dintre cele reținute de organele judiciare, în vederea unei eficiente desfășurări a judecății. Disjungerea reprezintă o soluție procesuală facultativă, care poate fi dispusă, în cursul urmăririi penale sau al judecății, din oficiu sau la cerere. Potrivit doctrinei, disjungerea nu este admisibilă în cazul reunirii obligatorii a cauzelor, motiv pentru care, raportând prevederile art. 46 din Codul de procedură penală la cele ale art. 43 din același cod, se deduce că reunirea cauzelor constituie regula, iar disjungerea acestora reprezintă excepția. În mod evident, cauzele penale care fac obiectul operațiunilor de reunire sau al celor de disjungere sunt cauze al căror obiect se află într-o directă legătură, dată fie de natura faptelor săvârșite, fie de calitatea făptuitorilor ori de relația factuală dintre aceștia.34. În acest sens, prin Decizia nr. 119 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 30 iunie 2020, Curtea a constatat că, potrivit art. 46 din Codul de procedură penală, pentru motive temeinice privind mai buna desfășurare a judecății, instanța poate dispune disjungerea acesteia cu privire la unii dintre inculpați sau la unele dintre infracțiuni. Prin aceeași decizie, Curtea a statuat că reunirea și disjungerea cauzelor sunt două instituții corelative prevăzute la art. 43 și art. 46 din Codul de procedură penală și că disjungerea cauzelor nu este posibilă în ipoteza prevăzută la art. 43 alin. (1) din Codul de procedură penală și poate fi dispusă în cazurile prevăzute la art. 43 alin. (2) din Codul de procedură penală, atunci când, pentru motive legate de buna desfășurare a judecății, instanța nu dispune reunirea acestora. Prin aceeași decizie, Curtea a statuat că disjungerea cauzelor are ca efect judecarea separată a acțiunii penale în ceea ce privește anumite acțiuni sau anumiți inculpați, indiferent dacă sunt sau nu însoțite de acțiuni civile, și că aceasta constituie o operațiune juridică distinctă de disjungere a acțiunii civile prevăzută la art. 26 din Codul de procedură penală, care are ca efect soluționarea separată a acțiunii civile de acțiunea penală, atunci când ambele privesc același inculpat și aceeași faptă.35. În aceste condiții, dispozițiile criticate - conform cărora, în cazul în care se dispune disjungerea cauzei în cursul urmăririi penale, procurorul din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism poate continua efectuarea urmăririi penale și în cauza disjunsă - prevăd o regulă specială, derogatorie de la legea generală, care permite procurorului din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism să continue urmărirea penală în cauza disjunsă, chiar dacă, potrivit regulilor generale aplicabile, competența soluționării acesteia ar reveni altui organ de urmărire penală. Această normă procesual penală constituie o excepție de la dispozițiile art. 46 din Codul de procedură penală, constând într-o prorogare de competență în favoarea procurorului din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în cazul disjungerii cauzei, determinată de locul special al structurii de parchet anterior menționată în cadrul Ministerului Public și de competența acestuia reglementată atât la art. 79^1-79^4 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cât și prin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 78/2016.36. Curtea a constatat că, dacă dispoziția procesual penală criticată și-a găsit rațiunea în momentul intrării în vigoare a Codului de procedură penală, ale cărui dispoziții relativizau competența organelor de urmărire penală, prin sancționarea acesteia conform prevederilor art. 282 din același cod, după pronunțarea de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 302 din 4 mai 2017, menținerea acestei prorogări de competență în legislația procesual penală nu mai este posibilă, întrucât aceasta este contrară dispozițiilor procesual penale ce reglementează competența organelor de urmărire penală care constituie regula generală în această materie și a căror nerespectare este sancționată cu nulitatea absolută. Or, este de esența statului de drept ca ordonarea puterii publice să se realizeze într-un mod coerent și previzibil, astfel că unitățile de parchet specializate trebuie să acționeze conform și în limitele competenței lor speciale, orice prorogare de competență fiind exclusă, competența specializată reglementată în privința acestora determinând cadrul și măsura activității lor. Așa fiind, normele atributive de competență prevăzute în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 78/2016 trebuie să se circumscrie rolului și scopului Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.37. În aceste condiții, dispozițiile criticate, care prevăd posibilitatea procurorului din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism de a continua efectuarea urmăririi penale și în cauza disjunsă, atunci când procedează la disjungerea cauzei în cursul urmăririi penale, în condițiile în care obiectul cauzei disjunse nu se încadrează în sfera de aplicare a prevederilor art. 2 din aceeași ordonanță de urgență, sunt contrare Deciziei Curții Constituționale nr. 302 din 4 mai 2017.38. Curtea reține că, potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 78/2016, competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este strict reglementată, iar norma criticată delimitează scopul dispozițiilor legale care au stat la baza înființării acestei structuri. Prin urmare, prevederile art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 încalcă principiul legalității, astfel cum acesta a fost analizat de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 302 din 4 mai 2017 și este reglementat la art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție.39. În plus, dispoziția legală criticată introduce arbitrarul în aplicarea dispozițiilor procesual penale ce reglementează competența organelor de urmărire penală, lăsând la dispoziția procurorului din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism asumarea sau nu a competenței de a efectua urmărirea penală în fiecare caz care se încadrează în ipoteza normei criticate, respectiv posibilitatea de apreciere a oportunității menținerii spre soluționare a cauzei penale disjunse, al cărei obiect atrage competența organelor de urmărire penală de la parchetele de pe lângă instanțele de drept comun.40. De asemenea, această apreciere distorsionează, în mod implicit, competența instanțelor de a soluționa în primă instanță cauzele penale disjunse, conform art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016. Astfel, decizia unilaterală subiectivă a procurorului de a păstra cauza disjunsă spre soluționare schimbă practic instanța competentă să judece fondul acesteia, întrucât, conform art. 36 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, infracțiunile cu privire la care urmărirea penală a fost efectuată de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt judecate în primă instanță de către tribunal, dacă nu sunt date, prin lege, în competența altor instanțe ierarhic superioare, în timp ce aceeași cauză disjunsă, potrivit obiectului său, ar putea fi judecată de către judecătorie, dacă urmărirea penală ar fi efectuată potrivit regulilor generale de procedură.41. Așadar, conform textului criticat, aprecierea subiectivă a procurorului din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în privința menținerii cauzei disjunse spre soluționare sau a trimiterii acesteia parchetului competent conform dispozițiilor Codului de procedură penală, în condițiile în care soluționarea sa nu este de competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, conform art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016, lipsește de previzibilitate dispozițiile legale supuse controlului, inculpatul neputând să anticipeze, prin interpretarea coroborată a dispozițiilor procesual penale incidente în cauză, chiar apelând la serviciile unui avocat, felul în care se va desfășura soluționarea cauzei penale în care are calitatea anterior menționată. Or, în aceste condiții, prevederile art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat la art. 21 alin. (3) din Constituție și la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.42. Cum dispozițiile art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 reglementează o normă specială de drept procesual penal, încălcarea principiului legalității și lipsa de previzibilitate a acesteia determină implicit încălcarea, prin textul criticat, a dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5).43. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:    Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Ion Stepănescu în Dosarul nr. 631/30/2020/a1 al Curții de Apel Timișoara - Secția penală și constată că dispozițiile art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative sunt neconstituționale.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Curții de Apel Timișoara - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 8 iunie 2021.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Daniela Ramona Marițiu    ----