PROCEDURĂ din 7 ianuarie 2020îndreptării erorilor materiale din culpa operatorului/agentului conținute în avizele de înscriere
EMITENT
  • MINISTERUL JUSTIȚIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 31 din 16 ianuarie 2020



    Notă
    Aprobată prin ORDINUL nr. 29/C din 7 ianuarie 2020, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 31 din 16 ianuarie 2020.
     +  Articolul 1Procedura îndreptării erorilor materiale din culpa operatorului/agentului conținute în avizele de înscriere este întemeiată pe principiul dreptului la îndreptarea gratuită a erorilor cauzate neintenționat în furnizarea serviciului de înscriere în Registrul Național de Publicitate Mobiliară (RNPM), cu respectarea drepturilor înscrise de terții de bună-credință.  +  Articolul 2Îndată ce constată existența unei erori materiale în cuprinsul formularului înregistrat în RNPM sau la sesizarea solicitantului înscrierii, operatorul/agentul completează și înscrie un formular de aviz de îndreptare a erorii materiale din culpa operatorului/agentului conținute în avizele de înscriere.  +  Articolul 3Imediat după efectuarea înregistrării în RNPM a avizului de îndreptare a erorii materiale, operatorul/agentul are obligația de a transmite solicitantului avizului ce conținea eroarea materială, o înștiințare referitoare la eroarea materială constatată, precum și o copie a avizului de îndreptare a erorii materiale din culpa operatorului/agentului, care a fost înregistrat în RNPM.  +  Articolul 4Operatorul are obligația să transmită Autorității de supraveghere, lunar, un raport cuprinzând avizele de îndreptare a erorii materiale din culpa operatorului/agentului, efectuate de el sau de agenții împuterniciți, detaliind motivele care au stat la baza înscrierii avizului de îndreptare a erorii materiale.