DECIZIA nr. 468 din 1 iulie 2021referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3^1 alin. (1) și (1^3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, în interpretarea dată prin Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 933 din 30 septembrie 2021



    Valer Dorneanu- președinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Cosmin-Marian Văduva- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3^1 alin. (1), raportate la art. 3^1 alin. (1^3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, excepție ridicată de Adriana Bobocea în Dosarul nr. 3.811/121/2017 al Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției invocate și menținerea jurisprudenței Curții Constituționale în materie.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Decizia civilă nr. 305 din 17 mai 2019, așa cum a fost îndreptată prin Încheierea de îndreptare eroare materială din 15 iulie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 3.811/121/2017, Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3^1 alin. (1), raportate la art. 3^1 alin. (1^3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare. Excepția a fost ridicată de Adriana Bobocea, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de recunoaștere a stării de discriminare în materie salarială și repararea prejudiciului astfel generat.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea arată că prevederile criticate sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul Deciziei nr. 49 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Astfel, soluția instanței supreme potrivit căreia stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare pentru personalul încadrat în direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului se raportează la nivelul aceluiași ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, și nu la nivel național, este contrară art. 23 pct. 2 al Declarației Universale a Drepturilor Omului, care interzice discriminarea, și principiului ubi lex nec distinguit, nec nos distinguit debemus. Singurul motiv reținut de instanța supremă a fost cel referitor la raportarea unui ordonator de credite, deși Legea salarizării în domeniul bugetar conține sintagma „salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice“, iar din decembrie 2016 s-au uniformizat salariile tuturor angajaților din cadrul direcțiilor de asistență socială, potrivit unei grile unice aplicabile la nivel național, fără a ține seama de ordonatorul de credite. Interpretarea criticată nu a ținut seama de principiile salarizării care se regăsesc în art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017. Sunt discriminați angajații din direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului care nu au beneficiat, din eroare sau rea-credință, de majorările în mod corect aplicate altor angajați din direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului. Interpretarea criticată face posibilă aplicarea legii salarizării în mod arbitrar de către un ordonator de credite.6. În continuare se susține că, prin adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, legiuitorul și-a manifestat în mod expres intenția ca personalul din domeniul asistenței sociale și, implicit, din toate direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului din România să beneficieze de salarii egale pentru aceeași funcție, potrivit principiului „salariu egal pentru muncă egală“. Autoarea menționează că modalitatea în care prevederile legale criticate ar fi trebuit să fie aplicate a fost indicată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, paragrafele 31 și 33. Astfel, în acest din urmă paragraf, Curtea a statuat că în cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate.7. Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția este neîntemeiată. Astfel, se menționează că instanța supremă, în paragraful 127 al deciziei criticate, a statuat că interpretarea dată prin aceasta nu este contrară Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, arătând că prin aceasta s-a constatat neconstituționalitatea doar a art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015. Prin referire la întreaga categorie profesională, respectiv familie ocupațională, indiferent de instituție sau autoritate publică, instanța de contencios constituțional nu a făcut decât să stabilească sfera destinatarilor acestui text de lege. Astfel, egalizarea la nivelul hotărârilor judecătorești se aplică pentru toate categoriile de instituții și autorități publice care au angajați ce se regăsesc în clasificările prevăzute de anexele la legea-cadru a salarizării, neputându-se aprecia că, pe această cale, Curtea Constituțională înlătură, de o manieră implicită, criteriul subordonării financiare prevăzut de textul de lege, cu privire la care a respins excepția de neconstituționalitate.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 3^1 alin. (1) și (1^3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015, care au următorul conținut:– Art. 3^1 alin. (1): „Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.“;– Art. 3^1 alin. (1^3): „În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituție sau autoritate publică se înțelege acea instituție sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri și cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. În cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate.“12. Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, „În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare“.13. Din examinarea motivării excepției rezultă că autoarea excepției critică aceste prevederi legale în interpretarea dată prin Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 2 octombrie 2018. În plus, Curtea observă că cererea de chemare în judecată care face obiectul litigiului în care a fost ridicată, în faza procesuală a apelului, prezenta excepție a fost înregistrată pe rolul primei instanțe în data de 28 septembrie 2017, adică ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, al cărei art. 44 alin. (1) pct. 20 a abrogat capitolul I al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015, din care fac parte și articolele criticate în prezenta cauză. Cu toate acestea, având în vedere incidența în cauză a textului de lege supus controlului de constituționalitate, precum și cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, excepția de neconstituționalitate este admisibilă din perspectiva art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor [...] privind neconstituționalitatea [...] unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare [...]“.14. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, precum și art. 23 pct. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului referitor la discriminare.15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 898 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 2 aprilie 2021, a constatat că prevederile art. 3^1 alin. (1^3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt constituționale în raport cu critici asemănătoare cu cele formulate și în cauza de față. Astfel, Curtea a statuat că decizia instanței supreme anterior menționată nu intră în contradicție cu considerentele din paragraful 34 al Deciziei Curții nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016, astfel încât nu sunt încălcate dispozițiile art. 147 alin. (4) teza a doua din Constituție, care instituie obligativitatea deciziilor Curții Constituționale inclusiv pentru instanța supremă. De asemenea, Curtea a reiterat jurisprudența sa constantă potrivit căreia atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate pot fi diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții similare, în aparatul propriu al unor autorități ale administrației publice diferite (Decizia nr. 834 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 6 aprilie 2020, paragraful 29, sau Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019, paragraful 33). Cu alte cuvinte, faptul că două categorii de personal, deși încadrate pe funcții similare, lucrează în autorități ale administrației publice diferite justifică un tratament juridic diferit, inclusiv sub aspectul salarizării. Această jurisprudență a Curții este pe deplin aplicabilă și în situația în care se invocă discriminarea între salariați din aceeași categorie profesională, respectiv funcționari din cadrul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului, deoarece salariile acestora sunt diferite, de la caz la caz, în funcție de angajator. Curtea a conchis că salarizarea diferențiată a celor două categorii de salariați care pot avea chiar și funcții identice se justifică, ținând seama de diferențele privind ordonatorul de credite care realizează plata și de atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate. Tocmai în vederea unei mai bune adaptări la situații care se pot ivi ulterior adoptării legilor, legiuitorul nu stabilește el însuși diferențe în ceea ce privește salariile de bază/indemnizațiile de încadrare, dar lasă deschisă această posibilitate ordonatorilor de credite.16. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Adriana Bobocea în Dosarul nr. 3.811/121/2017 al Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că prevederile art. 3^1 alin. (1) și (1^3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, în interpretarea dată prin Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 1 iulie 2021.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Cosmin-Marian Văduva
    -----