DECIZIA nr. 38 din 7 iunie 2021referitoare la interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice și a drepturilor de diurnă, cazare și hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, nepublicată în Monitorul Oficial al României
EMITENT
  • ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 922 din 27 septembrie 2021



    Dosar nr. 661/1/2021
    Gabriela Elena Bogasiu- vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului
    Laura-Mihaela Ivanovici- președintele Secției I civile
    Marian Budă- președintele Secției a II-a civile
    Denisa Angelica Stănișor- președintele Secției de contencios administrativ și fiscal
    Alina Iuliana Țuca- judecător la Secția I civilă
    Mihaela Paraschiv- judecător la Secția I civilă
    Mirela Vișan- judecător la Secția I civilă
    Carmen Elena Popoiag- judecător la Secția I civilă
    Mihaela Tăbârcă- judecător la Secția I civilă
    Cosmin Horia Mihăianu- judecător la Secția a II-a civilă
    Valentina Vrabie- judecător la Secția a II-a civilă
    Minodora Condoiu- judecător la Secția a II-a civilă
    George Bogdan Florescu- judecător la Secția a II-a civilă
    Diana Manole- judecător la Secția a II-a civilă
    Ana Roxana Tudose- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
    Adrian Remus Ghiculescu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
    Daniel Gheorghe Severin- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
    Andreea Marchidan- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
    Iuliana Măiereanu- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
    1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 661/1/2021, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).2. Ședința este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.3. La ședința de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulament.4. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a IXa contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 28.560/3/2019.5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părțile au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept; s-au depus două memorii amicus curiae.6. De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale hotărâri judecătorești pronunțate în materia ce face obiectul sesizării și opinii teoretice exprimate de judecători, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.7. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:I. Titularul și obiectul sesizării8. Curtea de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 14 decembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 28.560/3/2019, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice și a drepturilor de diurnă, cazare și hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român (Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004), nepublicată în Monitorul Oficial al României, în sensul de a se stabili dacă drepturile bănești reglementate de aceste prevederi (diurna în valută și suma pentru facilitarea legăturii cu familia și recreere) trebuie acordate de statul român necondiționat de plata acelorași drepturi de către organizațiile internaționale sub egida cărora se desfășoară misiunea, chiar și sub o altă denumire și într-un alt cuantum, dar în același scop.9. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 9 martie 2021, cu nr. 661/1/2021, termenul de judecată fiind stabilit la 7 iunie 2021.II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile10. Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice și a drepturilor de diurnă, cazare și hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român  +  Articolul 1(1) Personalul participant la misiunile prevăzute la art. 2 lit. b) și c) din Legea nr. 42/2004 privind participarea forțelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, în zonele de operații, beneficiază de diurnă în valută, care nu include cheltuieli de hrană, calculată în baza ordinului de numire în funcție, de la data părăsirii teritoriului național și până la data intrării în țară, după executarea misiunii, astfel:a) ofițerii - 40 de dolari SUA/zi/persoană;b) alte categorii de personal - 35 de dolari SUA/zi/persoană. (...)  +  Articolul 3Pe durata misiunii, personalul beneficiază de 1 dolar SUA/zi/persoană pentru facilitarea legăturii cu familia și recreere.III. Expunerea succintă a procesului11. Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 25 septembrie 2019 cu nr. 28.560/3/2019, reclamantul X, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, a solicitat: admiterea cererii de repunere în termenul de prescripție pentru solicitarea de obligare a pârâtului la plata drepturilor salariale pentru participarea la Misiunea de monitorizare a Uniunii Europene în Georgia, în perioada 1 septembrie 2014-31 august 2018, respectiv a diurnei în valută, conform art. 1 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, și a costurilor pentru facilitarea legăturii cu familia, conform art. 3 din același act normativ; obligarea pârâtului la plata diurnei în valută și la plata costurilor pentru facilitarea legăturii cu familia pentru această perioadă, precum și la plata dobânzii legale calculate conform Ordonanței Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 13/2011), de la data scadenței sumelor și până la plata efectivă a acestor sume.12. În motivarea cererii reclamantul a arătat că, în calitate de ofițer de poliție al Ministerului Afacerilor Interne, a participat în perioada 1 septembrie 2014-31 august 2018 la Misiunea de monitorizare a Uniunii Europene în Georgia, dar aceste drepturi nu i-au fost aduse la cunoștință, având în vedere, pe de o parte, faptul că Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, fiind declarată „act nepublic“ și, pe de altă parte, că această hotărâre nu i-a fost comunicată nici măcar pe cale administrativă.13. Prin Sentința civilă nr. 710 din 28 februarie 2020, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului material la acțiune, a respins cererea de repunere în termen, a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâtul să plătească reclamantului diurna în valută și costurile pentru facilitarea legăturii cu familia, prevăzute de art. 1 alin. (1) lit. a) și art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru participarea acestuia, în calitate de ofițer de poliție, în perioada 1 septembrie 2014-31 august 2018, precum și dobânda legală aferentă debitului principal, calculată de la data scadenței lunare a fiecărei sume și până la data achitării integrale a debitului.14. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a constatat că nu se poate reține, pe baza probelor existente, faptul că reclamantul a cunoscut dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 înainte de momentul indicat chiar de acesta în cuprinsul acțiunii, în condițiile în care nu se contestă faptul nepublicării actului normativ în Monitorul Oficial al României. Mai mult, dispozițiile art. I pct. 11 din Hotărârea Guvernului nr. 582/2015 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar (Hotărârea Guvernului nr. 582/2015), deși fac referire la Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, nu cuprind nici domeniul de aplicare al acesteia și nici condițiile și conținutul drepturilor reglementate. Prin urmare, nu se poate considera că de la acest moment reclamantul „ar fi trebuit“ să cunoască nașterea dreptului material la acțiune. În aceste condiții, excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost respinsă ca nefondată și, întrucât termenul de prescripție nu s-a împlinit, s-a respins și cererea de repunere în termen.15. Pe fondul cauzei s-a reținut că, în perioada 1 septembrie 2014-31 august 2018, reclamantul, fiind angajat al Ministerului Afacerilor Interne, a fost detașat în Misiunea de monitorizare a Uniunii Europene din Georgia.16. Coroborând dispozițiile art. 1 alin. (1) lit. a), art. 3 și art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, ale art. 2 lit. b) și c), art. 27 din Legea nr. 42/2004 privind participarea forțelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român (Legea nr. 42/2004), art. 26 alin. (1) și art. 27 din Legea nr. 121/2011 privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 121/2011), și ale art. 2 și 3 din Decizia 2010/452/PESC a Consiliului din data de 12 august 2010 privind Misiunea de monitorizare a Uniunii Europene în Georgia și aplicându-le situației de fapt, instanța de fond a reținut că reclamantul trebuia să beneficieze de drepturile solicitate. De asemenea, a reținut că pârâtul nu a dovedit faptul că reclamantului i-a fost plătită diurna în valută reglementată de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 de către organizația unde a fost detașat și că prevederile Hotărârii Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările și completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 518/1995), nu sunt aplicabile reclamantului, care nu a participat la o misiune cu caracter temporar, ci la una cu caracter permanent.17. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs părțile.18. Reclamantul a criticat hotărârea instanței de fond pentru greșita respingere a cererii de repunere în termenul de prescripție, respectiv pentru neanalizarea dispozițiilor art. 2.522 din Codul civil, incidente în cauză.19. Pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a susținut că sentința recurată este nelegală, sub aspectul greșitei respingeri a excepției prescripției dreptului material la acțiune. Astfel, a apreciat că instanța de fond nu a avut în vedere că momentul de început al termenului de prescripție este stabilit de dispozițiile art. 2.517 din Codul civil și art. 171 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii), ca fiind data la care drepturile salariale trebuiau plătite, și nu poate fi lăsat la latitudinea persoanei în defavoarea căreia curge.20. De asemenea, a criticat sentința sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor Legii nr. 42/2004, deoarece reclamantul avea calitatea de funcționar public cu statut special - polițist, nefiind militar, precum și pentru reținerea greșită a incidenței în cauză a dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 anterior anului 2015.21. Cu privire la fondul cererii de chemare în judecată, recurentul-pârât a susținut că, față de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Decizia 2010/452/PESC a Consiliului din 12 august 2010 privind Misiunea de monitorizare a Uniunii Europene în Georgia, statul român nu putea fi obligat la plata diurnei, aceste drepturi fiind achitate de Uniunea Europeană, în caz contrar ajungânduse la o dublă recompensă, deci la îmbogățire fără justă cauză. În acest sens, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 518/1995, care clarifică conținutul noțiunii de diurnă.22. Prin notele de ședință depuse la data de 14 octombrie 2020, recurentul-pârât a solicitat instanței de recurs ca, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:A. Dacă drepturile bănești prevăzute la art. 1 alin. (1) și art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 trebuie să fie acordate de statul român necondiționat de plata acelorași drepturi pentru participarea la misiunile de menținere a păcii de către organizațiile internaționale sub egida cărora se desfășoară, chiar și sub o altă denumire și într-un alt cuantum, dar în același scop.B. Dacă dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 pot fi aplicabile polițiștilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne anterior datei de 21 iulie 2015, data modificării Hotărârii Guvernului nr. 518/1995, prin introducerea art. 9^1, potrivit căruia polițiștii care participă la misiuni și operații în afara teritoriului statului român în comun cu forțele armate ale României, sau similar celor prevăzute la art. 2 din Legea nr. 121/2011, pentru forțele armate, beneficiază de diurnă și cazare cu aplicarea dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004, nepublicată în Monitorul Oficial al României.23. Prin Încheierea din 14 decembrie 2020, cererea a fost considerată admisibilă în parte și s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în procedura prevăzută de art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă, în vederea dezlegării următoarei chestiuni de drept: interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, nepublicată în Monitorul Oficial al României, în sensul de a se stabili dacă drepturile bănești reglementate de aceste prevederi (diurna în valută și suma pentru facilitarea legăturii cu familia și recreere) trebuie acordate de statul român necondiționat de plata acelorași drepturi de către organizațiile internaționale sub egida cărora se desfășoară misiunea, chiar și sub o altă denumire și într-un alt cuantum, dar în același scop.24. În temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă s-a dispus suspendarea judecății.IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării25. Instanța de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație si Justiție prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă în ceea ce privește prima chestiune de drept invocată prin notele de ședință depuse la data de 14 octombrie 2020, pentru argumentele expuse în continuare.26. Astfel, cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost formulată într-o cauză aflată în curs de judecată pe rolul Curții de Apel București, care judecă în ultimă instanță, iar chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată nu a mai făcut obiectul unei hotărâri prealabile sau unui recurs în interesul legii.27. În ceea ce privește relevanța chestiunii de drept cu privire la soluționarea pe fond a cauzei, Curtea a reținut că prima chestiune invocată de recurentul-pârât se referă la interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, în sensul de a se stabili dacă drepturile reglementate de aceste prevederi (diurna în valută și suma pentru facilitarea legăturii cu familia și recreere) trebuie să fie acordate de statul român necondiționat de plata acelorași drepturi pentru participarea la misiunile de menținere a păcii de către organizațiile internaționale sub egida cărora se desfășoară, chiar și sub o altă denumire și într-un alt cuantum, dar în același scop.28. Recurentul-pârât face referire expresă la misiunile de menținere a păcii, misiuni reglementate de art. 2 lit. b) din Legea nr. 42/2004, însă situația este similară și în cazul misiunilor de asistență umanitară reglementate de art. 2 lit. c) din Legea nr. 42/2004 și cărora li se aplică prevederile art. 1 alin. (1) și art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004.29. Curtea a apreciat că obligația statului român, în cazul de față prin instituția pârâtă, de a plăti drepturile reglementate de prevederile art. 1 alin. (1) și art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, independent de plata unor drepturi similare de către organizația internațională sub egida căreia s-a desfășurat misiunea la care a participat reclamantul, reprezintă o chestiune de drept importantă de care depinde soluționarea cauzei, aspect ce rezultă din faptul că această chestiune a fost dezlegată de prima instanță în favoarea reclamantului, iar recurentul-pârât a criticat această dezlegare prin intermediul cererii de recurs ce face obiectul cauzei de față.30. Faptul că recurentul-reclamant invocă și alte motive pentru admiterea acțiunii, chiar și în ipoteza în care dezlegarea chestiunii de drept în discuție s-ar face conform punctului de vedere exprimat de recurentul-pârât, nu conduce la concluzia lipsei de relevanță a dezlegării, întrucât la acest moment nu are loc o soluționare a recursului, ci doar se verifică utilitatea chestiunii de drept pentru soluționarea căii de atac.31. Mai mult, Curtea a constatat că recurentul-reclamant a invocat un număr de patru decizii ale unor curți de apel care, în cauze similare cu cea de față, au respins acțiunile reclamanților în baza acestei interpretări.32. S-a reținut că este îndeplinită și cerința noutății, întrucât pe rolul instanțelor judecătorești se găsesc foarte multe cauze nesoluționate definitiv (aproximativ 600, conform susținerii recurentului-pârât), declanșate începând cu anul 2016, și nu există o jurisprudență clară în favoarea uneia dintre cele două interpretări, fiind pronunțate atât soluții de admitere, cât și soluții de respingere a unor astfel de cereri.33. În condițiile existenței unei jurisprudențe neunitare, Curtea a apreciat că problema de drept prezintă un grad de dificultate ce reclamă necesitatea unei interpretări din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție.34. În ceea ce privește cea de-a doua întrebare, care se referă la aplicabilitatea dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 în cazul polițiștilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne anterior datei de 27 iulie 2015, Curtea a apreciat că această chestiune de drept este una lipsită de dificultate, pentru soluționarea căreia nu este necesară o dezlegare din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție.V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept35. Punctul de vedere al recurentului-reclamant este în sensul că acordarea diurnei în valută în baza Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 nu este condiționată de neplata vreunor sume de bani de către organizația internațională, întrucât o astfel de condiție nu este prevăzută în actul normativ, interpretarea recurentului-pârât reprezentând o adăugare la lege.36. De asemenea, recurentul-reclamant susține că prevederile Hotărârii Guvernului nr. 518/1995 nu sunt aplicabile în cazul misiunii la care a participat, întrucât aceasta nu este o misiune temporară, ci o misiune permanentă de menținere a păcii, iar dreptul de diurnă reglementat de Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 este distinct de diurna în valută prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 și care este solicitată prin cererea de chemare în judecată.37. Recurentul-reclamant aduce și o serie de argumente referitoare la situația din speță, prin care susține că diurna în valută reglementată de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 ar fi diferită ca conținut și scop de diurnele (daily allowance) plătite de UE în baza Deciziei 2010/452/PESC a Consiliului din 12 august 2010 privind Misiunea de monitorizare a Uniunii Europene în Georgia, diurna în valută fiind o răsplată pentru reprezentarea României în teatrele de operații, în timp ce „daily allowance“ acoperă hrana și cazarea din timpul misiunii.38. Punctul de vedere al recurentului-pârât Ministerul Afacerilor Interne este, în esență, similar celui prezentat de către completul de judecată prin încheierea de sesizare. Acesta mai susține că polițiștilor nu le sunt aplicabile prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004, ci prevederile Hotărârii Guvernului nr. 518/1995, și acestea începând cu data de 27 iulie 2015, când au intrat în vigoare prevederile art. 9^1, introduse prin Hotărârea Guvernului nr. 582/2015. Recurentul prezintă și evoluția reglementărilor în materie și concluzionează că, prin edictarea normelor în discuție, legiuitorul a urmărit crearea unui cadru legal care să asigure acoperirea/compensarea cheltuielilor efectuate de persoanele care participă la misiuni de menținere a păcii, prin instituirea unor norme legale la care să se apeleze în situația în care acoperirea acestor cheltuieli nu se realizează de către organizațiile internaționale.39. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părțile au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.40. Astfel, recurentul-reclamant a solicitat, în principal, respingerea sesizării, ca inadmisibilă, susținând că întrebarea adresată instanței supreme nu este aptă să conducă la soluționarea fondului cauzei, deoarece are ca obiect dezlegarea unei chestiuni ipotetice, neaplicabile speței.41. În subsidiar, a solicitat admiterea sesizării, în sensul de a stabili că, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1 alin. (3) și art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, diurna în valută, distinctă de norma de hrană, cazare, transport și costurile de comunicare privată, trebuie acordată de statul român în situația în care organizațiile internaționale sub egida cărora se desfășoară misiunea au plătit sume de bani cu un scop diferit, respectiv cu scopul acoperirii costurilor de hrană și cazare.42. Recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a depus, de asemenea, un punct de vedere asupra chestiunii de drept, susținând că întrebarea cu care a fost sesizată instanța supremă este una veritabilă și că prin soluția propusă prin raportul întocmit de judecătorii-raportori nu se atinge scopul procedurii hotărârii prealabile, iar la nivelul instanțelor naționale va subzista problema de drept care va genera în continuare practică neunitară. Asupra fondului chestiunii de drept a opinat că, în cadrul raporturilor de muncă, dacă un anumit aspect al activității prestate este recompensat de partenerul extern, nu mai există nicio justificare pentru ca același aspect să fie remunerat și de autoritățile naționale, întrucât ar fi vorba despre o dublă plată, care ar duce la o îmbogățire fără justă cauză.VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept43. Completul de judecată învestit cu soluționarea recursurilor în Dosarul nr. 28.560/3/2019, redând dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 3 și art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, a reținut că actul normativ a fost adoptat în aplicarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 42/2004. Legea nr. 42/2004 a fost abrogată prin Legea nr. 121/2011, însă prevederile art. 26 din noua lege au conținut similar cu cele ale art. 26 din legea abrogată.44. Pe lângă prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004, mai există și prevederile Hotărârii Guvernului nr. 518/1995, care reglementează, la art. 5 alin. (1) lit. a), acordarea unor drepturi de diurnă și cazare pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar.45. Potrivit art. 16 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 604/2003, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2003): „Pe timpul participării la misiunile forțelor prevăzute la art. 3, efectivelor Ministerului Administrației și Internelor le sunt aplicabile dispozițiile legale privind personalul trimis în misiune temporară în străinătate.“46. La rândul său, art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2003 prevede că: „La solicitarea Președintelui României și cu aprobarea Parlamentului, Ministerul Administrației și Internelor participă cu efective și tehnică din dotare la misiuni internaționale sau multinaționale umanitare și de menținere a păcii, în afara teritoriului național.“47. Textul se referă la misiuni umanitare și de menținere a păcii, adică tocmai la misiunile prevăzute de art. 2 lit. b) și c) din Legea nr. 42/2004: „b) în sprijinul păcii; c) de asistență umanitară“.48. Dispozițiile art. 16 alin. (6) și art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2003 sunt identice cu prevederile art. 17 alin. (8) și art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007).49. În condițiile în care există dispoziții în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 care prevăd expres aplicabilitatea dispozițiilor legale privind personalul trimis în misiune temporară în străinătate în cazul participării Ministerului Administrației și Internelor la misiuni internaționale sau multinaționale umanitare și de menținere a păcii, în afara teritoriului național, Curtea a apreciat că sunt aplicabile și prevederile Hotărârii Guvernului nr. 518/1995 și ale Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004.50. Din dispozițiile art. 9^1 din Hotărârea Guvernului nr. 518/1995, astfel cum au fost modificate prin Hotărârea Guvernului nr. 999/2015 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar (Hotărârea Guvernului nr. 999/2015), rezultă clar că, cel puțin începând cu data intrării în vigoare a acestora, diurnele se acordă polițiștilor doar în situația în care nu sunt acordate de către aliații, partenerii sau organizațiile internaționale sub egida cărora se desfășoară misiunile și operațiile.51. Curtea a apreciat însă că, și anterior datei de 23 decembrie 2015, deși nu există o prevedere expresă în acest sens, trebuie aplicată aceeași regulă a acordării diurnei în valută și a sumei pentru facilitarea legăturii cu familia și recreere doar în situația în care aceste drepturi nu sunt acordate de organizațiile internaționale sub egida cărora se desfășoară misiunea.52. Aceasta deoarece diurna în valută și suma pentru facilitarea legăturii cu familia și recreere sunt acordate pentru acoperirea unor cheltuieli pe care polițiștii le fac în timpul misiunii, astfel că, în măsura în care aceste cheltuieli sunt suportate de organizațiile internaționale amintite, nu se mai justifică acoperirea lor și de către statul român.53. O aplicare a acestei reguli se regăsește în cuprinsul art. 6 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 518/1995, potrivit căruia: „În situația în care partenerii externi rambursează delegaților, parțial sau integral, cheltuielile prevăzute la alin. (1), aceștia au obligația ca la întoarcerea din deplasare să depună în contul unităților trimițătoare sumele primite, dar nu mai mult decât nivelul sumelor avansate sau suportate de către aceste unități.“54. Acest argument a fost găsit întemeiat de Înalta Curte de Casație și Justiție în considerentele Deciziei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 30 din 15 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 3 iulie 2017 (Decizia nr. 30 din 15 mai 2017), la paragraful 92, potrivit căruia: „Un argument în plus în susținerea faptului că aceste cheltuieli aferente drepturilor de care beneficiază personalul român trimis în străinătate sunt suportate de statul român numai în măsura în care nu sunt achitate de partenerii externi îl constituie dispozițiile art. 6 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 518/1995, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc că, în situația în care partenerii externi rambursează delegaților, parțial sau integral, cheltuielile prevăzute la alin. (1) al aceluiași articol, în care sunt incluse și cheltuielile aferente drepturilor prevăzute la art. 5 alin. (1) din hotărârea menționată, aceștia au obligația ca la întoarcerea din deplasare să depună în contul unităților trimițătoare sumele primite, dar nu mai mult decât nivelul sumelor avansate sau suportate de către aceste unități.“55. Instanța de trimitere reține că, deși Decizia nr. 30 din 15 mai 2017 se referă la cheltuielile de hrană prevăzute de art. 2 și 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, și nu la drepturile prevăzute de art. 1 alin. (1) și art. 3 din același act normativ, iar în ceea ce privește drepturile de hrană există și alte reglementări decât cele aplicabile drepturilor la care se referă cauza de față, totuși, în cele din urmă, rațiunile pentru care instanța supremă a stabilit că „personalul care participă la misiuni de menținere a păcii în afara teritoriului statului român, căruia i-au fost acoperite cheltuielile cu hrana, nu beneficiază de contravaloarea financiară neimpozabilă a normei de hrană“ se regăsesc și în cazul diurnei în valută și al sumei pentru facilitarea legăturii cu familia și recreere reglementate de art. 1 alin. (1) și art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004.56. Față de considerentele de mai sus, Curtea a apreciat că prevederile art. 1 alin. (1) și art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 ar trebui interpretate în sensul că drepturile bănești reglementate de aceste prevederi (diurna în valută și suma pentru facilitarea legăturii cu familia și recreere) trebuie acordate de statul român doar în situația în care aceste drepturi nu au fost suportate de către organizațiile internaționale sub egida cărora se desfășoară misiunea, chiar și sub o altă denumire și într-un alt cuantum, dar în același scop.VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie57. La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele naționale au comunicat hotărâri judecătorești relevante în materia ce face obiectul sesizării, precum și opinii teoretice ale magistraților.58. Din analiza acestora s-a constatat că, într-o primă orientare jurisprudențială, majoritară, drepturile bănești în discuție trebuie acordate de statul român condiționat de neplata acelorași drepturi de către organismele internaționale sub egida cărora se desfășoară misiunea, chiar și sub o altă denumire și într-un alt cuantum, dar în același scop. Acest principiu al dublei compensări ar rezulta din nota de fundamentare a actului normativ, fiind preluat ulterior în art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 46/2020 pentru stabilirea drepturilor de diurnă, cazare, hrană, facilitarea legăturii cu familia, recreere și transport ale personalului militar și civil participant la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, care a abrogat Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004.59. De asemenea, s-a apreciat ca fiind relevantă Decizia nr. 30 din 15 mai 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și s-a arătat că, deși nu există identitate între problema de drept din prezenta cauză și cea care a făcut obiectul dosarului aflat pe rolul instanței supreme, trebuie avute în vedere considerentele obligatorii ale acesteia, prin care s-a statuat că, în cazul în care personalul care participă la misiuni de menținere a păcii în afara teritoriului statului român a primit din partea organizației internaționale sub egida căreia s-a desfășurat misiunea o sumă de bani în valută destinată cheltuielilor legate de întreținere (cazare și hrănire), acesta nu are dreptul la valoarea financiară neimpozabilă a normei de hrană (paragraful 93).60. În cadrul acestei orientări jurisprudențiale se regăsesc atât soluții de respingere a acțiunilor, instanțele apreciind că drepturile încasate de polițiștii reclamanți de la partenerii externi sunt identice cu cele pretinse de la statul român, cât și soluții de admitere a acțiunilor și de obligare a pârâtului la plata sumelor solicitate cu motivarea că nu există identitate între sumele pretinse pe calea acțiunilor și cele deja încasate de la instituțiile sub egida cărora s-au derulat misiunile la care au participat reclamanții.61. Într-o a doua orientare jurisprudențială, minoritară, drepturile bănești reglementate de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 trebuie să fie acordate de statul român, independent de plata unor sume de către organizațiile internaționale sub egida cărora s-a desfășurat misiunea, reținându-se, totodată, că acestea sunt drepturi salariale distincte ale personalului participant la misiune, care nu sunt reglementate de acordurile/înțelegerile tehnice internaționale, ci doar de norma națională.62. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.VIII. Raportul asupra chestiunii de drept63. Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, lipsind condiția dificultății problemei de drept supuse interpretării, care este formulată ipotetic, astfel încât se impune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării.IX. Înalta Curte de Casație și Justiție64. Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.65. Din cuprinsul acestei prevederi legale rezultă următoarele condiții de admisibilitate a sesizării:– existența unei chestiuni de drept care să fie ridicată în cursul judecății în fața unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță;– chestiunea de drept să fie nouă;– chestiunea de drept să fie esențială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluționarea pe fond a cauzei;– chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, iar Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat deja asupra problemei de drept printro hotărâre obligatorie pentru toate instanțele;– problema pusă în discuție trebuie să fie una veritabilă, norma legală fiind susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite.66. În speță, sesizarea a fost formulată de un complet al unei curți de apel învestit cu soluționarea pricinii în ultimă instanță.67. În ceea ce privește noutatea problemei de drept se constată că, deși se solicită interpretarea unui act normativ adoptat în anul 2004, litigiile în legătură cu interpretarea și aplicarea acestor norme sunt de dată recentă, rezultând, din materialele înaintate de instanțele care și-au exprimat punctul de vedere cu privire la problema de drept supusă dezlegării, că astfel de litigii au fost soluționate cu precădere în a doua parte a anului 2020, hotărârile fiind, în cea mai mare măsură, nedefinitive.68. Referitor la caracterul esențial al chestiunii de drept, instanța de trimitere a arătat că această chestiune a făcut obiectul analizei primei instanțe, care a tranșat problema în favoarea reclamantului, iar recurentul-pârât a criticat această dezlegare prin intermediul cererii de recurs cu care este învestită instanța de trimitere.69. De asemenea, se constată că problema de drept ce se solicită a fi dezlegată nu face și nu a făcut obiectul unei hotărâri prealabile sau al unui recurs în interesul legii.70. Cu privire la identificarea unei chestiuni de drept reale, veritabile, de un anumit grad de dificultate în jurisprudența dezvoltată în legătură cu această condiție de admisibilitate, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în mod constant că, în declanșarea procedurii pronunțării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (deciziile Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017; nr. 18 din 5 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 17 aprilie 2018).71. În speță, întrebarea este formulată de o manieră ipotetică. Instanța de trimitere se raportează la ipoteza existenței unei identități între drepturile bănești de care a beneficiat reclamantul de la organizațiile internaționale sub mandatul cărora s-a desfășurat misiunea la care acesta a participat și cele datorate de statul român, în temeiul normelor legale supuse interpretării, și solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție să precizeze dacă, într-o astfel de ipoteză, polițistul participant la misiunea internațională este îndreptățit să încaseze aceste drepturi bănești și de la autoritățile naționale.72. În această modalitate de formulare întrebarea nu prezintă un grad de dificultate care să fi justificat declanșarea mecanismului reglementat de art. 519 din Codul de procedură civilă, interpretarea normelor legale fiind una facilă.73. În cadrul raporturilor de muncă (înțelese în sens larg), cauza drepturilor bănești de care beneficiază persoana angajată rezidă în activitatea desfășurată de aceasta, fiind vorba fie de plata propriu-zisă a muncii prestate, fie de compensarea unor inconveniente de ordin material sau moral care decurg din condițiile particulare de desfășurare a activității. În consecință, dacă un anumit aspect al activității prestate de polițistul aflat în misiune este recompensat de către partenerul extern, nu mai există nicio justificare pentru ca același aspect să fie remunerat și de către autoritățile naționale. Ar fi vorba de o dublă plată care ar conduce la o îmbogățire fără justă cauză.74. Argumentul potrivit căruia dacă un drept de natură salarială este prevăzut de legislația națională el trebuie acordat de statul român în mod necondiționat este vădit eronat. În speța de față, interpretarea normei naționale nu se poate face în mod izolat, ci doar prin coroborare cu reglementările europene sau internaționale care au asigurat cadrul legal de desfășurare a misiunii la care a participat polițistul. Dacă, potrivit acestor reglementări, o anumită cheltuială este preluată de organizația internațională sau de statul partener, se creează un cadru legal derogator de la norma națională, polițistul aflat în misiune nefiind îndreptățit să solicite același beneficiu atât de la partenerul extern, în baza reglementărilor internaționale sau europene, cât și de la autoritățile naționale, în temeiul legislației interne.75. Acest raționament rămâne pe deplin valabil și atunci când drepturile bănești acordate de către partenerul extern conform acordurilor/înțelegerilor tehnice europene sau internaționale sunt structurate în mod diferit față de reglementarea națională. Important este ca, în esență, plățile efectuate de partener să fi avut în vedere, în ansamblu, aspectele la care s-a raportat și legiuitorul intern atunci când a reglementat drepturile polițistului aflat în misiune.76. Instanța de trimitere însăși nu a avut nicio dificultate în interpretarea normei legale, opinia exprimată fiind în același sens cu cele arătate mai sus, fără evidențierea vreunui element de controversă rezonabil.77. Singurul argument invocat în susținerea îndeplinirii acestei condiții de admisibilitate a sesizării se referă la existența unei practici neunitare, însă din hotărârile judecătorești înaintate de instanțele care și-au exprimat punctul de vedere cu privire la problema de drept supusă dezlegării rezultă că soluțiile divergente nu au avut drept cauză soluționarea diferită a chestiunii care face obiectul prezentei sesizări, ci s-au datorat interpretării diferite a naturii drepturilor bănești încasate de la instituția europeană sau internațională, raportat la natura drepturilor reglementate de art. 1 alin. (1) și art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, care făceau obiectul litigiului.78. Strict cu privire la problema ridicată de instanța de trimitere prin prezenta sesizare, soluțiile au fost mai degrabă unitare în sensul menționat mai sus, iar în puținele hotărâri în care instanțele au dat o interpretare diferită normelor legale incidente argumentele au fost sumare, inconsistente, dublate întotdeauna de constatarea potrivit căreia drepturile acordate de instituția europeană sau internațională nu se confundă cu cele datorate de statul român cu titlu de diurnă în valută și costuri pentru facilitarea legăturii cu familia. Or, Înalta Curte de Casație și Justiție nu este chemată să se pronunțe cu privire la acest din urmă aspect, problema corespondenței dintre sumele încasate de la partenerul extern și cele datorate în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 rămânând în sarcina instanței de trimitere.79. Dificultatea chestiunii de drept supuse dezlegării este cu atât mai redusă cu cât prin Decizia nr. 30 din 15 mai 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost soluționată o problemă similară, referitoare la norma de hrană. Chiar dacă pentru norma de hrană există și alte reglementări, raționamentul dezvoltat în cadrul respectivei decizii este, în parte, aplicabil și situației din speța de față, desprinzându-se ideea că o anumită categorie de cheltuieli suportate de polițistul aflat în misiune nu poate fi compensată decât o singură dată.80. În fine, mai trebuie subliniat faptul că, după data de 23 decembrie 2015, când a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 999/2015, problema ridicată de instanța de trimitere a primit o dezlegare legală, fiind modificat art. 9^1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 după cum urmează: „Personalul Ministerului Afacerilor Interne care participă la misiuni și operații în afara teritoriului statului român în comun cu forțele armate ale României sau similare celor prevăzute la art. 2 din Legea nr. 121/2011 privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, pentru forțele armate, beneficiază de diurnă, cazare și hrană care se stabilesc în raport cu nivelul acestora utilizat la data de 31 decembrie 2009, potrivit legislației aplicabile forțelor armate care participă la misiuni în afara teritoriului statului român, în lipsa acordării acestor drepturi de către aliații, partenerii sau organizațiile internaționale sub egida cărora se desfășoară misiunile și operațiile.“81. Chiar dacă acest text de lege se regăsește într-un act normativ care, așa cum o precizează titlul hotărârii Guvernului, își propunea să reglementeze unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, articolul citat se referă în mod explicit la drepturi ale persoanelor care participă la misiuni similare celor prevăzute la art. 2 din Legea nr. 121/2011, care se referă la misiuni și operațiuni de durată, diferite de cele enumerate la art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 518/1995. La o astfel de misiune a participat și reclamantul din litigiul aflat pe rolul instanței de trimitere, astfel încât norma citată îi este pe deplin aplicabilă începând cu data de 23 decembrie 2015.82. Intervenția legiuitorului național în acest caz a avut exclusiv scopul de a facilita corecta interpretare a dispozițiilor legale modificate, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, nici anterior modificării norma națională nu putea să producă efecte care să conducă la o îmbogățire fără justă cauză printr-o dublă plată a acelorași drepturi.83. În considerarea argumentelor expuse, rezultă că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile nu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege.
    ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 28.560/3/2019, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:Interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice și a drepturilor de diurnă, cazare și hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, nepublicată în Monitorul Oficial al României, în sensul de a se stabili dacă drepturile bănești reglementate de aceste prevederi (diurna în valută și suma pentru facilitarea legăturii cu familia și recreere) trebuie acordate de statul român necondiționat de plata acelorași drepturi de către organizațiile internaționale sub egida cărora se desfășoară misiunea, chiar și sub o altă denumire și într-un alt cuantum, dar în același scop.Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 iunie 2021.
    VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
    GABRIELA ELENA BOGASIU
    Magistrat-asistent,
    Elena Adriana Stamatescu
    ----