LEGE nr. 5 din 10 iulie 1970privind gospodărirea mijloacelor materiale şi băneşti, organizarea şi funcţionarea controlului financiar
Publicat în
BULETINUL OFICIAL nr. 80 din 10 iulie 1970
+ Capitolul 1 Dispoziţii generale + Articolul 1Conducerile organizaţiilor socialiste poarta răspunderea pentru organizarea întregii activităţi a acestora şi obţinerea unei înalte eficiente economice în care scop mobilizeaza întregul colectiv de salariaţi, luînd măsuri pentru înfăptuirea exemplara a sarcinilor de plan, ridicarea continua a calităţii produselor, îndeplinirea riguroasă a obligaţiilor contractuale, realizarea acumularilor băneşti planificate, respectarea disciplinei de plan şi financiare. + Articolul 2Salariaţii, fiecare la locul sau de muncă, în dubla calitate pe care o au de proprietari ai mijloacelor de producţie şi producători de valori materiale, poarta răspunderea pentru îndeplinirea obligaţiilor ce le revin şi au datoria să-şi aducă din plin contribuţia la realizarea integrală şi la timp a tuturor sarcinilor organizaţiei în care lucrează. + Articolul 3Cadrele de conducere din unităţile economice, bugetare, precum şi din organele ierarhic superioare ale acestora sînt obligate să asigure gospodărirea economicoasa a mijloacelor materiale şi băneşti şi apărarea integrităţii avutului obştesc, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare privind: a) organizarea activităţii de recepţie şi autoreceptie la primirea şi livrarea materiilor, materialelor şi produselor; b) depozitarea, conservarea şi manipularea mijloacelor materiale existente în organizaţia socialistă pentru necesităţile producţiei, investiţiilor sau altor activităţi, prevenindu-se degradarea, distrugerea, pierderea sau risipirea acestora; manipularea şi păstrarea în siguranţa a fondurilor băneşti; c) angajarea sau promovarea personalului pe funcţii care au atribuţii legate de gestionarea şi controlul mijloacelor materiale şi băneşti, ţinînd seama de pregătirea profesională, corectitudinea, cinstea şi calităţile moral-politice ale acestuia; d) efectuarea cu regularitate a operaţiilor de inventariere periodică a materiilor, materialelor, produselor şi altor bunuri în vederea constatării în faţa locului a existenţei acestora; e) organizarea evidentelor tehnic-operative şi contabile şi conducerea acestora corecta şi la zi, în scopul reflectării în orice moment şi cu exactitate a existenţei şi miscarii mijloacelor materiale şi băneşti; f) păstrarea, manipularea şi folosirea cu grija a formularelor cu regim special, pentru ca operaţiile prin care se aduc modificări în patrimoniu să se facă sub un strict control; g) organizarea sistemului de paza a locurilor de depozitare a bunurilor de orice fel, intrările şi ieşirile acestora din unităţi facindu-se sub regimul unei stricte supravegheri. + Articolul 4Conducătorii organizaţiilor socialiste au obligaţia să raporteze periodic organelor de conducere colectivă din unitate, cît şi celor de la organele ierarhic superioare, problemele ce se ridica în executarea planului economic şi financiar, în gospodărirea mijloacelor materiale şi băneşti, precum şi rezultatele controalelor efectuate şi măsurile luate. + Articolul 5Activitatea conducătorilor organizaţiilor socialiste va fi supusă unui control sistematic din partea organelor ierarhic superioare, cît şi din partea organelor cu atribuţii de control, urmărindu-se îndeplinirea sarcinilor ce le revin, întărirea spiritului de răspundere în munca acestora, determinarea unui atitudini de exigenta în administrarea patrimoniului. + Articolul 6Controlul financiar nu poate fi exercitat de cel care prin natura muncii sale participa la actul sau operatia supusă controlului, cu excepţia cazurilor cînd dispoziţiile legale permit aceasta.Nu pot fi angajaţi sau mentinuti în funcţii de control financiar cei care au fost condamnaţi pentru infracţiuni contra avutului obştesc ori contra avutului personal sau particular. + Capitolul 2 Controlul propriu al organizaţiilor socialiste + Articolul 7Conducerilor organizaţiilor socialiste le revine întreaga răspundere pentru organizarea controlului în interiorul unităţilor, care să le asigure cunoaşterea şi urmărirea permanenta a modului de gospodărire a mijloacelor materiale şi băneşti încredinţate. + Articolul 8Conducătorul, la nivelul fiecărei trepte organizatorice, este obligat:- sa exercite un control direct asupra activităţii compartimentelor din subordine şi inopinat în locurile unde se păstrează şi se vehiculeaza valorile materiale din unitate;- sa stabilească pentru fiecare cadru cu funcţie de conducere din subordine atribuţiile de control ierarhic operativ-curent, condiţiile de exercitare a acestora şi răspunderile ce îi revin;- sa dezvolte autocontrolul salariaţilor în munca curenta asupra operaţiilor pe care le efectuează;- sa organizeze controlul financiar preventiv menit sa preintimpine nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la gospodărirea mijloacelor materiale şi băneşti; + Articolul 9Controlul activităţii de administrare a patrimoniului are drept scop:- respectarea legalităţii şi asigurarea unei ordini riguroase în utilizarea fondurilor;- identificarea şi mobilizarea rezervelor; prevenirea, descoperirea şi recuperarea pagubelor aduse avutului obştesc;- tragerea la răspundere a celor vinovaţi de încălcarea legilor şi prejudicierea avutului obştesc. + Articolul 10Controlul financiar preventiv are sarcina de a opri - înainte de efectuare - operaţiile nelegale, nereale şi neeconomicoase, preintimpinind încălcarea dispoziţiilor legale, imobilizarea fondurilor şi pagubirea avutului obştesc.Sînt supus controlului financiar preventiv operaţiile din care se nasc, se modifica ori prin care se sting drepturi sau obligaţii patrimoniale între o organizaţie socialiste şi alte persoane juridice sau persoane fizice, precum şi alte operaţii care aduc modificări în patrimoniul organizaţiilor, stabilite prin hotărîre a Consiliului de Miniştri. + Articolul 11Controlul financiar preventiv se organizează în cadrul compartimentului financiar-contabil la: a) ministere, celelalte organe centrale, comitete executive ale consiliilor populare, precum şi la celelalte unităţi bugetare republicate şi locale; b) centrele şi celelalte organizaţii economice asimilate acestora, care funcţionează pe baza statutului centralei industriale; c) unităţi judeţene şi interjudetene, independent de subordonare; d) întreprinderi şi celelalte organizaţii care funcţionează pe principiul gestiunii economice proprii, independent de subordonare.La unităţile cu gestiune economică interna controlul financiar preventiv se organizează în funcţie de competentele acordate acestora de organul ierarhic superior. + Articolul 12La centrale, combinate, grupuri de uzine, trusturi şi întreprinderi, controlul financiar preventiv se poate organiza sub forma de servicii sau birouri subordonate conducătorului compartimentului financiar-contabil, cu sarcina exclusiva de a efectua acest control. + Articolul 13Controlul financiar preventiv se exercită de către conducătorul compartimentului financiar-contabil şi de angajaţii din subordinea sa, legal împuterniciţi.Angajaţii menţionaţi la alineatul precedent urmăresc, în cadrul atribuţiilor lor de serviciu, dacă operaţiile supuse acestui control se încadrează în dispoziţiile legale.De asemenea, au dreptul sa exercite controlul financiar preventiv şi asupra economicitatii şi realităţii operaţiilor. + Articolul 14Conducătorul compartimentului financiar-contabil are obligaţia sa refuze motivat, în scris, vizarea documentelor, dacă operaţiile sînt nelegate sau dacă constata ca sînt neeconomicoase sau nereale.În cazul cînd conducătorul compartimentului financiar-contabil refuza vizarea documentelor pentru controlul financiar preventiv, operaţiile vor fi executate numai pe baza hotărîrii organului de conducere colectivă.În situaţii urgente, conducătorul organizaţiei poate dispune în scris, pe proprie răspundere, efectuarea operaţiei în cauza. + Articolul 15Se interzice contabililor, gestionarilor şi oricăror alţi angajaţi să execute sau sa înregistreze operaţiile supuse controlului financiar preventiv, dacă documentele respective nu sînt vizate de cei în drept a exercita acest control şi nu au aprobarea organelor competente. + Capitolul 3 Controlul financiar intern + Articolul 16Controlul financiar intern are sarcina să efectueze controlul gestionar de fond asupra gospodăririi mijloacelor materiale şi băneşti, verificind respectarea normelor legale cu privire la: a) existenta, integritatea şi păstrarea bunurilor de orice fel; b) utilizarea mijloacelor materiale şi băneşti; c) efectuarea încasărilor şi plăţilor de orice natura; d) efectuarea receptiilor şi inventarierilor; e) angajarea, constituirea de garanţii, obligaţiile şi răspunderile gestionarilor; f) organizarea şi exercitarea controlului financiar preventiv; g) conducerea evidentei contabile şi realitatea datelor înscrise în bilanţuri şi conturi de execuţie.În exercitarea controlului gestionar de fond, organele controlului financiar intern au dreptul să efectueze controale inopinate, singure sau cu sprijinul organelor militiei ori al altor organe, în depozite, magazine, santiere, pieţe, pe drumuri publice şi în alte locuri unde se păstrează sau se vehiculeaza mijloace materiale şi băneşti.Obiectivele controlului gestionar de fond se stabilesc prin hotărîre a Consiliului de Miniştri.Organele de control financiar intern vor putea efectuarea şi verificări cu caracter economic-financiar, dacă sînt îndeplinite sarcinile controlului gestionar de fond. + Articolul 17Controlul gestionar de fond se exercită cel puţin o dată pe an, la toate organizaţiile şi gestiunile. Ministerele, celelalte organe centrale şi comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, în funcţie de volumul şi natura operaţiilor, precum şi de frecventa abaterilor, stabilesc, cu acordul Ministerului Finanţelor, criterii privind verificarea la perioade mai mari de un an, dar nu mai tirziu de o dată de doi ani, a unor unităţi bugetare sau gestiuni de valori materiale mai puţin importante şi care sînt bine gospodărite. + Articolul 18Controlul financiar intern se organizează la: a) ministerele şi celelalte organe centrale pentru controlul gestionar de fond al unităţilor economice şi bugetare direct subordonate, al gestiunilor proprii, precum şi al organizaţiilor obşteşti pe care le subvenţionează sau le îndrumă, stabilite de acord cu Ministerul Finanţelor.La unităţile bugetare subordonate ministerelor sau altor organe centrale, controlul financiar intern se organizează în funcţie de necesitaţi, pentru verificarea subunitatilor şi a gestiunilor proprii; b) centrele şi celelalte organizaţii economice asimilate acestora care funcţionează pe baza statutului centralei industriale, precum şi la unităţile judeţene sau interjudetene, pentru controlul gestionar de fond al unităţilor subordonate şi al gestiunilor proprii.La întreprinderi şi celelalte organizaţii, controlul financiar intern se poate organiza, în funcţie de necesitaţi, cu acordul organului ierarhic superior, pentru verificarea subunitatilor şi a gestiunilor proprii: c) comitete executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, pentru controlul gestionar de fond al unităţilor economice şi bugetare subordonate, precum şi al gestiunilor proprii.Controlul gestionar de fond al cooperativele agricole de producţie se exercită potrivit normelor legale în vigoare. + Articolul 19La organizaţiile comerciale şi la unităţi cu activitate comercială din subordinea unor ministere şi altor organe centrale funcţionează revizori de gestiune, cu sarcina de inventariere şi control asupra gestiunilor, în condiţiile şi la perioadele stabilite de Ministerul Finanţelor împreună cu organele centrale interesate. + Articolul 20Controlul financiar intern din administraţia centrala a ministerelor, celorlalte organe centrale, de la centralele industriale şi celelalte unităţi economice asimilate acestora, unităţi judeţene şi interjudetene, întreprinderi şi instituţii din subordinea acestora, precum şi de la comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, va funcţiona ca organ subordonat atît conducerii organizaţiei socialiste, cît şi Ministerului Financiar.Numirea, schimbarea din funcţie şi desfacerea contractului de muncă al sefilor compartimentelor de control financiar intern se fac de către organul de conducere colectivă al organizaţiei socialiste respective, cu acordul:Ministerului Finanţelor, în cazul ministerelor, celorlalte organe centrale de stat şi al comitetelor executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti;Direcţiilor teritoriale de control şi revizie ale Ministerului Finanţelor, în cazul centralelor şi celorlalte organizaţii economice asimilate acestora, unităţilor judeţene şi interjudetene, întreprinderilor şi instituţiilor bugetare, fiecare în raza lor de activitate. + Articolul 21Ministerul Finanţelor sau, după caz, direcţiile teritoriale de control şi revizie sînt în drept, atunci cînd constata ca activitatea sefilor compartimentelor de control financiar intern nu se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legale, sa retragă acordul dat la numirea acestora. De la data retragerii acordului, calitatea de şef al compartimentului de control financiar intern încetează, măsura luată atragind schimbarea din funcţie a acestuia. + Articolul 22La Ministerul Forţelor Armate, Consiliul Securităţii Statului şi Ministerul Afacerilor Interne, numirea, schimbarea din funcţie şi desfacerea contractului de muncă al sefilor compartimentelor de control financiar intern se face de către organele de conducere colectivă ale organizaţiilor în care funcţionează, iar la unităţile subordonate, şi cu acordul organului ierarhic superior. + Articolul 23Şeful compartimentului de control financiar intern participa de drept la şedinţele organului de conducere colectivă al organizaţiei socialiste în care funcţionează, atunci cînd se dezbat probleme economice-financiare şi de apărare a integrităţii avutului obştesc. + Articolul 24Pentru valorificarea constatărilor controlului, şeful compartimentului de control financiar intern prezintă conducerii organizaţiei socialiste în care funcţionează rezultatele controalelor efectuate, împreună cu măsurile ce se propun a se lua în vederea inlaturarii deficienţelor semnalate şi tragerii la răspundere a celor care au savirsit abateri sau au prejudiciat avutul obştesc.Conducătorii organizaţiilor socialiste care au dispus controlul şi ai celor controlate sînt obligaţi ca, în cadrul competentei şi al termenelor legale: a) sa ia măsuri, potrivit dispoziţiilor legale, pe baza constatărilor şi propunerilor organelor de control, pentru înlăturarea şi prevenirea abaterilor şi sa urmărească aplicarea integrală şi la timp a acestor măsuri; b) sa ia măsuri pentru aplicarea sancţiunilor disciplinare şi contravenţionale, precum şi pentru stabilirea răspunderii materiale, în condiţiile şi la termenele prevăzute de dispoziţiile legale; c) sa ia măsuri pentru diminuarea, în condiţiile dispoziţiilor legale în vigoare, a salariilor tarifare sau pentru reducerea totală sau parţială a stimulentelor materiale ale salariaţilor care nu şi-au îndeplinit sarcinile ori se fac vinovaţi de abaterile constatate; d) să asigure înaintarea către procuror a actelor încheiate în cazul constatării de fapte prevăzute de legea penală, în termenele şi condiţiile stabilite de dispoziţiile legale.Măsurile se iau în cel mult 30 de zile de la data înregistrării actului de control la organizaţia în drept să le ia, dacă prin dispoziţii legale nu sînt fixate alte termene.Conducătorii organizaţiilor socialiste sînt obligaţi sa comunice organelor care au dispus verificarea, la termenele fixate, măsurile luate ca urmare a controlului şi rezultatele obţinute în urma aplicării acestora.În cazul în care nu s-au luat măsuri potrivit dispoziţiilor legale, şeful compartimentului de control financiar intern sesizează organul de conducere colectivă al organizaţiei în care funcţionează. Dacă nici acest organ nu ia măsurile legale pentru stabilirea răspunderii materiale şi recuperarea pagubelor aduse avutului obştesc, şeful compartimentului de control financiar intern este obligat sa sesizeze în scris, în termen de 5 zile, pe conducătorul organului ierarhic superior. Şefii compartimentelor de control financiar intern din organizaţiile socialiste prevăzute la art. 20 au obligaţia ca în asemenea cazuri sa sesizeze şi Ministerul Finanţelor.Conducătorul organului ierarhic superior care a fost sesizat va asigura, în termen de cel mult 15 zile, cercetarea celor semnalate şi va lua măsurile prevăzute de dispoziţiile legale.Ministerul Finanţelor va urmări ca soluţionarea celor sesizate să se facă de către conducătorul organului ierarhic superior, în cadrul termenului stabilit şi al numerelor legale. + Articolul 25Miniştrii, conducătorii celorlalte organe centrale, preşedinţii comitetelor executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti şi conducătorii organizaţiilor socialiste subordonate, în cadrul cărora se organizează şi funcţionează controlul financiar, sînt obligaţi: a) să asigure organizarea şi funcţionarea controlului financiar preventiv şi a controlului financiar intern în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare; b) să asigure, în cadrul indicatorilor planului de muncă şi salarii aprobat, necesarul de posturi pentru controlul financiar intern, corespunzător îndeplinirii sarcinilor legale de control.Stabilirea în nomenclatoare a funcţiilor de control şi a nivelelor de salarizare se face de organele în drept, cu acordul Ministerului Finanţelor; c) sa încadreze compartimentele de control financiar, potrivit necesităţilor, cu cadre de specialitate economică, tehnica sau juridică, corespunzătoare din punct de vedere profesional, al cinstei şi corectitudinii; d) sa dezbata periodic, în şedinţe ale organului de conducere colectivă, constatările organelor de control financiar, stabilind, în limita competentei, măsurile ce trebuie luate pentru îmbunătăţirea activităţii unităţilor din subordine; e) sa analizeze în cadrul organului de conducere colectivă, cel puţin o dată pe an, activitatea controlului financiar preventiv şi a controlului financiar intern, stabilind măsurile necesare pentru îmbunătăţirea acestor activităţi; f) să asigure, prin conducătorii compartimentelor financiar-contabile, respectiv prin şefii compartimentelor de control financiar interne, îndrumarea şi verificarea activităţii de control financiar preventiv şi a controlului financiar intern, în întregul lor sistem organizatoric; g) sa folosească organele de control financiar intern numai pentru realizarea atribuţiilor legale ale acestora, interzicind folosirea lor în executarea altor sarcini; h) sa informeze Ministerul Financiar asupra constatărilor controlului financiar intern, în condiţiile şi la termenele stabilite de acesta. + Capitolul 4 Controlul Ministerului Finanţelor şi al băncilor + Articolul 26Ministerul Finanţelor, ca reprezentant al intereselor financiare ale statului, are sarcina să asigure coordonarea şi orientarea unitară a controlului financiar pe toate treptele economiei, cu privire la gospodărirea mijloacelor materiale şi băneşti, să asigure unitatea de conceptie, de acţiune şi de metoda în acest domeniu de activitate. În acest scop: a) stabileşte principalele obiective ale activităţii de control financiar pe baza sarcinilor din documente de partid şi de stat şi a mersului execuţiei planului şi a bugetului de stat, în funcţie de necesităţile fiecărei perioade; b) răspunde de coordonarea activităţii de control financiar pe plan central şi în fiecare judeţ şi colaborează cu alte organe de control, urmărind evitarea paralelismelor şi suprapunerilor; c) elaborează norme metodologice unitare, cu caracter obligatoriu, cu privire la: coordonarea, organizarea şi exercitarea controlului financiar, întocmirea actelor de control, luarea măsurilor pentru prevenirea şi înlăturarea abaterilor de la dispoziţiile legale şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi, precum şi raportarea rezultatelor controlului; d) îndrumă şi verifica activitatea organelor care, potrivit normelor legale, exercita atribuţii de control financiar şi organizează schimbul de experienta între acestea; e) asigura instruirea unitară a întregului aparat de control financiar intern; f) organizează controale în comun, în echipe mixte formate din organele proprii, ale băncilor, ale controlului financiar intern şi ale altor organe, asigurind efectuarea unor verificări complexe economico-financiare şi gestionare la organizaţiile socialiste în a căror activitate se manifesta deficiente importante. + Articolul 27Ministerul Finanţelor exercita controlul asupra activităţii economico-financiare a ministerelor, celorlalte organe centrale ale administraţiei de stat, comitetelor executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, precum şi a organizaţiilor subordonate acestora, verificind: a) aplicarea prevederilor cu caracter economic-financiar şi valutar din legi, decrete şi hotărîri ale Consiliului de Miniştri, urmărind respectarea şi apărarea intereselor financiare ale statului; b) întocmirea şi executarea planurilor financiare; c) planificarea şi realizarea preţului de cost; d) fenomenele şi aspectele ce apar în procesul executării planului şi a bugetului de stat; e) operaţiile de comerţ exterior şi prestaţii de servicii, precum şi orice alte operaţii din care rezultă drepturi sau obligaţii valutare; f) realizarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor proprii de către ministere, celelalte organe centrale şi consiliile populare judeţene şi al municipiului Bucureşti.De asemenea, exercita controlul asupra organizaţiilor centrale cooperatiste şi obşteşti, precum şi asupra organizaţiilor subordonate acestora,în ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor faţă de bugetul de stat, utilizarea fondurilor primite de la stat, precum şi respectarea disciplinei financiare, în condiţiile legii.Totodată, Ministerul Finanţelor: g) analizează situaţia pagubelor cauzate avutului obştesc, în colaborare cu celelalte organe interesate şi propune măsuri de ansamblu pentru prevenirea şi recuperarea pagubelor; h) sprijină compartimentele financiar-contabile din organizaţiile socialiste în probleme financiare şi de evidenţa contabilă; i) informează conducerea de partid şi de stat, precum şi organele locale, asupra principalelor constatări ale controlului financiar. + Articolul 28În îndeplinirea atribuţiilor de control, Ministerul Finanţelor are dreptul: a) sa dea organizaţiilor socialiste dispoziţii obligatorii pentru:- introducerea în planurile financiare sau valutare a modificărilor corespunzătoare, atunci cînd se identifica resurse suplimentare de venituri sau posibilităţi de reducere a cheltuielilor, rezultate din nerespectarea dispoziţiilor legale;- rectificarea sau completarea bilanţurilor contabile, potrivit normelor legale;- diminuarea, în condiţiile dispoziţiilor legale în vigoare, a salariilor tarifare ale salariaţilor care nu şi-au îndeplinit sarcinile;- recuperarea pagubelor aduse avutului obştesc;- înlăturarea oricăror alte abateri de la normele legale cu caracter economic-financiar.Dispoziţiile obligatorii care se referă la recuperarea de pagube se executa de cei în drept prin emiterea de dispoziţii de reţinere sau pe alte cai de recuperare legală, după caz; b) sa suspende executarea măsurilor cu caracter economic-financiar luate de organizaţiile socialiste, cînd acestea contravin dispoziţiilor legale; c) să respecte finanţarea în cazurile în care constata cheltuirea ilegala a fondurilor băneşti în lei sau în valută, risipa sau proasta gospodărire, ori cînd organizaţiile socialiste nu prezintă, conform legii, dările de seama contabile; d) sa dispună blocarea fondurilor destinate plăţii drepturilor băneşti ale personalului tehnic-administrativ cu funcţii de conducere, în cuantumul şi în condiţiile prevăzute de normele în vigoare, în cazul în care constata abateri de la dispoziţiile legale în gospodărirea mijloacelor materiale şi băneşti. Organul care a dispus blocarea este obligat sa stabilească termene în cadrul cărora să se remedieze abaterile şi să se prevină săvîrşirea lor în viitor. Dacă abaterile nu sînt inlaturate în termenele stabilite, organul ierarhic superior celui care a dispus blocarea hotărăşte asupra plăţii sumelor blocate; e) sa dispună blocarea fondurilor valutare atunci cînd constata abateri de la lege în folosirea acestora; f) să aplice sancţiunile financiare prevăzute de dispoziţiile legale în cazul nerespectării disciplinei financiare sau valutare; g) sa ia măsuri pentru aplicarea de sancţiuni disciplinare celor care au savirsit abateri de la dispoziţiile legale; h) sa convoace conducerile organizaţiilor verificate sau ale celor ierarhic superioare, după caz, pentru examinarea concluziilor şi stabilirea măsurilor ce trebuie luate ca urmare a controlului; i) sa folosească, pe timp limitat, în controalele pe care le organizează, cadre tehnice şi economice din organizaţiile socialiste, puse la dispoziţie de conducerile acestora; j) sa participe, prin delegaţii săi, la şedinţele organelor de conducere ale organizaţiilor socialiste în care se analizează probleme economice-financiare sau de apărare a proprietăţii socialiste.Intimpinarile în legătură cu măsurile prevăzute la literele a - g inclusiv, cu excepţia dispoziţiilor obligatorii care se referă la recuperarea pagubelor aduse avutului obştesc, se depun la organul care le-a dispus şi se rezolva de către Ministerul Finanţelor. + Articolul 29Atribuţiile Ministerului Finanţelor cu privire la controlul financiar, prevăzute în prezenta lege, se realizează prin Direcţia generală a controlului şi direcţiile teritoriale de control şi revizie, precum şi prin alte organe specializate, anume împuternicite de ministerul finanţelor.Direcţia generală a controlului este condusă de controlorul revizor general, care are grad de adjunct al ministerului finanţelor.Sarcinile, normele de funcţionare şi competentele conducerii direcţiilor teritoriale de control şi revizie se stabilesc de Ministerul Finanţelor. + Articolul 30Banca Naţionala a Republicii Socialiste România, Banca pentru Agricultura şi Industrie Alimentara*, Banca de Investiţii şi Banca Română de Comerţ Exterior, fiecare în sectorul sau de activitate, exercita controlul în organizaţiile socialiste potrivit legilor în vigoare, urmărind: a) folosirea, potrivit destinaţiei stabilite prin plan şi cu maximum de eficienta, a fondurilor proprii, a celor împrumutate, precum şi a celor puse la dispoziţie de la buget; b) realizarea şi vărsarea veniturilor de stat; c) identificarea şi mobilizarea rezervelor materiale şi băneşti şi aducerea lor în circuitul economic; d) sesizarea cooperativa a fenomenelor negative ce apar în realizarea planului economic şi financiar; e) sprijinirea organizaţiilor socialiste în prevenirea, lichidarea deficienţelor şi îmbunătăţirea activităţii economice-financiare.Controlul se exercită strins legat de operaţiile pe care organizaţiile socialiste le efectuează în mod curent prin bănci în legătură cu: creditarea producţiei şi circulaţiei mărfurilor, executarea de casa a bugetului de stat, finanţarea, creditarea şi decontarea investiţiilor, eliberarea fondurilor pentru plata salariilor şi celelalte sarcini specifice prevăzute în statutele băncilor.În exercitarea controlului, băncile au şi drepturile prevăzute la art. 28. Competentele de exercitare a acestor drepturi, precum şi de rezolvare a intimpinarilor, se stabilesc de consiliile de administraţie ale băncilor.De asemenea, consiliile de administraţie ale băncilor, cu acordul Ministerului Finanţelor, vor adapta la specificul activităţii inspecţiei bancare normele metodologice prevăzute la art. 26 lit. c.* Conform prevederilor art. IV al Decretului nr. 94/1971, publicat în Buletinul Oficial nr. 53 din 1 mai 1971, denumirea "Banca Agricolă" din cuprinsul acestei legi a fost înlocuită cu "Banca pentru Agricultura şi Industrie Alimentara". + Capitolul 5 Obligaţii şi raspunderi în exercitarea controlului + Articolul 31La cererea organelor împuternicite să efectueze controlul financiar, angajaţii organizaţiilor socialiste sînt obligaţi: a) să prezinte pentru verificare valorile de orice fel pe care le gestionează sau le au în păstrare; b) sa pună la dispoziţie planurile, dările de seama, evidentele, corespondenta şi alte documente necesare controlului, cu respectarea dispoziţiilor legale privind întocmirea, manipularea, circuitul şi păstrarea documentelor secrete de stat; c) sa dea date, informaţii verbale sau în scris, în legătură cu obiectivele controlului; d) sa elibereze documente în original sau copii certificate. În cazul eliberării unor documente în original, se lasă organizaţiei verificate copii conforme, certificate de conducerea acesteia şi de organul de control financiar; e) sa dea sprijinul necesar şi să asigure condiţii pentru buna desfăşurare a controlului şi pentru păstrarea documentelor. + Articolul 32Personalul cu atribuţii de control financiar este obligat: a) să efectueze controlul potrivit dispoziţiilor legale în vigoare şi normelor metodologice elaborate de Ministerul Finanţelor. Pe baza împuternicirii ce au pentru verificarea unei organizaţii socialiste, organele de control financiar pot consulta la orice alte persoane juridice sau persoane fizice documente care au legătură cu operaţiile organizaţiei supuse verificării şi sa ceara informaţiile necesare, verbal sau înscris, în legătură cu aceste operaţii; b) sa consemneze constatările în acte de control pe bază de date şi fapte exacte. Actele de control se semnează de cei care au efectuat controlul, de conducerea organizaţiei controlate şi de alţi angajaţi ai acesteia, după caz. Eventualele obiecţii cu privire la constatările făcute se prezintă în scris pînă la terminarea controlului; c) să depună organului în drept, la termenele stabilite, actele de control; d) sa înainteze procurorului actele încheiate în cazul constatării de fapte prevăzute de legea penală, în termenele şi condiţiile stabilite de dispoziţiile legale, încunoştinţînd concomitent despre aceasta conducerea organizaţiei verificate şi a celei care a dispus controlul; e) să aplice, potrivit normelor legale, sancţiuni contravenţionale pentru abateri de la disciplina financiară sau alte fapte sanctionabile contraventional, pentru care are competenţa; f) să facă propuneri organelor competente, în timpul şi ca urmare a controlului, cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea şi înlăturarea abaterilor constatate, precum şi pentru tragerea la răspundere a celor vinovaţi; g) sa îndrume şi sa sprijine organele controlate în problemele de specialitate care fac obiectul verificării. + Articolul 33Răspund, potrivit normelor legale, disciplinar, administrativ sau penal, după caz, precum şi material: a) conducătorii organizaţiilor socialiste şi angajaţii din subordinea acestora, atunci cînd nu respecta obligaţiile ce le revin potrivit prevederilor prezentei legi; b) organele cu atribuţii de control financiar, atunci cînd:- nu efectuează verificările potrivit planului de control aprobat;- înscriu în actele de control date sau fapte ireale ori inexacte;- lucrează cu superficialitate, nesemnalind încălcările de la dispoziţiile legale în vigoare constatate cu ocazia controlului şi nu stabilesc răspunderile potrivit normelor legale;- dispun, prin interpretarea sau aplicarea gresita a dispoziţiilor legale în vigoare, măsuri obligatorii care produc prejudicii;- nu întocmesc şi nu înaintează, în termenele stabilite, organelor în drept, actele de control;- nu iau sau, după caz, nu propun măsuri pentru remedierea lipsurilor şi abaterilor consemnate în actele de control, pentru recuperarea pagubelor constatate şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi, sau nu urmăresc îndeplinirea măsurilor stabilite. + Capitolul 6 Dispoziţii finale şi tranzitorii + Articolul 34În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, se vor stabili posturile de control financiar intern care trec din sistemul organizatoric al unor ministere şi altor organe centrale, la Ministerul Finanţelor, pentru direcţiile teritoriale de control şi revizie ale acestuia. + Articolul 35Miniştrii, conducătorii celorlalte organe centrale, preşedinţii comitetelor executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti şi conducătorii organizaţiilor socialiste subordonate sînt obligaţi sa ia măsuri, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru examinarea din punct de vedere profesional a întregului aparat de control financiar intern, inclusiv revizorii de gestiune. În funcţie de rezultatele examinării se vor lua măsuri pentru schimbarea din funcţie a celor necorespunzatori sau, după caz, pentru desfacerea contractului de muncă. + Articolul 36Ministrul forţelor armate, preşedintele Consiliului Securităţii Statului, ministrul afacerilor interne şi preşedinţii consiliilor de administraţie ale băncilor, fiecare pentru sectorul sau de activitate vor elabora, cu acordul Ministerului Finanţelor, în termen de 60 de zile, instrucţiuni privind controlul propriu şi controlul financiar intern, aplicind prezentele dispoziţii, în funcţie de legile lor de organizare. + Articolul 37Se recomanda organizaţiilor cooperatiste şi celorlalte organizaţii obşteşti ca, pornind de la prevederile prezentei legi, sa stabilească, cu sprijinul Ministerului Finanţelor, reglementări corespunzătoare cu privire la gospodărirea mijloacelor materiale şi băneşti, organizarea şi funcţionarea controlului financiar. + Articolul 38Prezenta lege intră în vigoare în termen de 30 de zile. Pe aceeaşi dată se abroga orice dispoziţii contrare prezentei legi.-------------
EMITENT |