HOTĂRÂRE nr. 760 din 14 iulie 2021privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 702 din 15 iulie 2021
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul IHotărârea Guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 30 septembrie 2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La articolul 4 alineatul (2), partea introductivă va avea următorul cuprins:(2) Bugetul maxim al schemei este de 6.380 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 1.450 milioane euro, astfel:2. La anexa nr. 1, secțiunea F se abrogă.3. La anexa nr. 2 articolul 1, literele o) și p) vor avea următorul cuprins:o) investiție inițială - investiția în active corporale și necorporale, legate de demararea unei unități noi, extinderea capacității unei unități existente, diversificarea producției unei unități prin produse care nu au fost fabricate anterior în unitate sau o schimbare fundamentală a procesului general de producție al unei unități existente, aflate în același perimetru, cu excepția investițiilor realizate în sectoarele de activitate cuprinse la secțiunea F - Construcții, conform Clasificării activităților din economia națională - CAEN, aprobată prin Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională - CAEN;p) investiția inițială în favoarea unei noi activități economice - investiția în active corporale și necorporale, legate de demararea unei unități noi sau diversificarea activității unei unități, cu condiția ca noua activitate să nu fie identică sau similară cu activitatea desfășurată anterior în unitatea respectivă; investiția trebuie să fie în același perimetru, cu excepția investițiilor realizate în sectoarele de activitate cuprinse la secțiunea F - Construcții, conform Clasificării activităților din economia națională - CAEN, aprobată prin Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică nr. 337/2007; + Articolul IIPrin derogare de la prevederile art. 12 alin. (1) lit. b), alin. (2) și art. 13 alin. (2) din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie, cu modificările și completările ulterioare, verificarea la fața locului a existenței activelor și a conformității declarațiilor/documentelor aferente cheltuielilor efectuate de întreprindere nu se efectuează începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri și până la 31 decembrie 2021 inclusiv. + Articolul IIIPrevederile art. II se aplică și pentru cererile de plată aflate în curs de soluționare la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. + Articolul IVHotărârea Guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 30 septembrie 2014, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările aduse prin prezenta hotărâre se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU
Contrasemnează:
Ministrul finanțelor, interimar,
Florin-Vasile CîțuBucurești, 14 iulie 2021.Nr. 760.----
EMITENT |