DECIZIA nr. 245 din 20 aprilie 2021referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 700 din 15 iulie 2021



    Valer Dorneanu- președinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Oana-Cristina Puică- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Daniel Sorin Jurcă (fost Caciuc) în Dosarul nr. 04.652/221/2008* al Curții de Apel Alba Iulia - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 239D/2018.2. La apelul nominal se prezintă avocatul Teodor Popescu, în calitate de curator, pentru a asigura reprezentarea intereselor părții Ilic Ljubisa, cu privire la care procedura de citare a fost îndeplinită prin afișarea citației la ușa Curții Constituționale și pe pagina de internet a acesteia. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul curatorului, care invocă jurisprudența Curții Constituționale cu privire la dispozițiile art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală, lăsând la aprecierea instanței de contencios constituțional soluționarea excepției.4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume Decizia nr. 485 din 12 iulie 2018.
    CURTEA,    având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:5. Prin Încheierea din 12 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 04.652/221/2008*, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Daniel Sorin Jurcă (fost Caciuc) cu ocazia soluționării apelurilor formulate într-o cauză penală în care a fost respinsă o cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală încalcă prevederile din Legea fundamentală privind dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, atribuția Curții Constituționale de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate și caracterul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, precum și dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală consacrat de Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât inculpatul este împiedicat să exercite o cale de atac împotriva încheierii prin care instanța de apel respinge o cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.7. Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze procedura de judecată, inclusiv căile de atac și condițiile exercitării acestora.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.9. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale. Arată, astfel, că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie asigurat la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994).10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală, modificate prin prevederile art. 102 pct. 285 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Textul de lege criticat are următorul cuprins: „Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 475, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 475, punctul de vedere al completului de judecată și al părților.“13. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 146 lit. d) referitor la atribuția Curții Constituționale de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate și ale art. 147 alin. (4) privind caracterul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, precum și a prevederilor art. 2 referitor la dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile art. 21 și ale art. 24 din Constituție - invocate și în prezenta cauză - și față de critici similare.15. Astfel, prin Decizia nr. 485 din 12 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 13 noiembrie 2018, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate. În acest sens, prin decizia mai sus citată, paragrafele 24 și 25, Curtea a reținut că noul Cod de procedură penală instituie competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de a pronunța, la sesizarea instanțelor de judecată care soluționează cauzele în ultimă instanță, hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în scopul realizării obiectivului de unificare a practicii judiciare. Spre deosebire de recursul în interesul legii, care urmărește același scop, hotărârile preliminare nu intervin după soluționarea definitivă a cauzelor, ci înainte de soluționarea acestora. Astfel, procedura de sesizare a Înaltei Curți în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine apariția unei practici neunitare în aplicarea legii de către instanțele judecătorești, mecanism asemănător cu cel instituit prin prevederile art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene referitor la cererea adresată Curții de Justiție a Uniunii Europene de către instanțele naționale cu privire la modul de interpretare a dreptului Uniunii.16. Prin decizia mai sus menționată, paragrafele 26-28, Curtea Constituțională a constatat că obiectul sesizării instanței supreme cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile îl constituie chestiunile de drept de a căror lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzelor, iar titular al cererii de sesizare pentru pronunțarea unei astfel de hotărâri prealabile poate fi numai un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță. Ca atare, părțile procesului penal și persoana vătămată pot solicita instanței de judecată să sesizeze Înalta Curte în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, însă instanța are dreptul suveran de a aprecia asupra sesizării, nefiind obligată să motiveze respingerea cererii. Rațiunea soluției de nerecunoaștere a calității procesuale active a părților și a persoanei vătămate, în această procedură, este aceea că Înalta Curte de Casație și Justiție - chemată să pronunțe o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală - nu este la dispoziția părților și a persoanei vătămate, care ar veni să o consulte, ci răspunde, în mod necesar, instanței de judecată, întrucât aceasta are nevoie de rezolvarea de principiu a respectivei chestiuni din partea instanței supreme. Pentru acest motiv, instanța în fața căreia se solicită de către părți/persoana vătămată formularea unei astfel de sesizări poate arăta că respectiva chestiune de drept nu este una susceptibilă de interpretări diferite, fără să fie obligată să dezvolte motivarea, având în vedere că va motiva acest aspect în hotărârea pe care o va pronunța. În cazul în care completul de judecată apreciază însă ca fiind necesară sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceasta se face, în temeiul dispozițiilor art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală, după dezbateri contradictorii, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac și care cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 475, punctul de vedere al completului de judecată și al părților.17. Prin Decizia nr. 485 din 12 iulie 2018, citată anterior, paragrafele 29 și 30, Curtea Constituțională a reținut că, în cazul acestei proceduri speciale de asigurare a unei practici judiciare unitare, este aplicabilă teoria actului clar sau a actului clarificat, teorie dezvoltată în dreptul francez, care a fost adoptată și în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene cu privire la sesizarea pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile. Potrivit acestei teorii, instanța poate să nu formuleze o sesizare pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile în cazul în care soluția chestiunii de drept poate fi desprinsă din jurisprudența anterioară sau atunci când aceasta este clară. Teoria actului clar (clarificat) poate sta atât la baza deciziei instanței de a nu sesiza instanța supremă pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, cât și la baza deciziei celorlalte instanțe de a nu suspenda judecarea cauzei, dacă s-a formulat deja o sesizare pentru pronunțarea unei astfel de hotărâri, suspendare permisă de prevederile art. 476 alin. (4) din Codul de procedură penală.18. Având în vedere cele mai sus arătate, prin decizia anterior citată, paragrafele 31 și 32, Curtea Constituțională nu a reținut critica autorului excepției, potrivit căreia dispozițiile art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală ar încălca, printre altele, atât dreptul la un proces echitabil, cât și dreptul la apărare, pe motiv că încheierea prin care este respinsă cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este definitivă. Astfel, Curtea Constituțională a statuat că lipsa unei căi de atac împotriva încheierii prin care este respinsă o astfel de cerere de sesizare a Înaltei Curți nu este de natură a afecta constituționalitatea dispozițiilor art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală, deoarece stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. În acest sens, atât prevederile art. 129, cât și cele ale art. 126 alin. (2) din Constituție fac referire la „condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“.19. Astfel, prin Decizia nr. 485 din 12 iulie 2018, mai sus menționată, paragraful 33, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la un proces echitabil, consacrat de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Textul de lege criticat nu contravine, totodată, nici prevederilor constituționale ale art. 24 privind dreptul la apărare, deoarece asigură garanțiile procesuale specifice exercitării acestui drept, care semnifică posibilitatea părților procesului penal și a persoanei vătămate de a-și formula apărările pe care le consideră necesare, personal sau prin intermediul unui avocat, ales sau numit din oficiu. Nicio prevedere din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză și, cu atât mai puțin, cu privire la un incident procedural prin care se soluționează o chestiune de drept ivită într-un proces penal, chiar dacă de aceasta depinde dezlegarea pe fond a cauzei. În acest sens, prevederile art. 129 din Constituție stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin decizia anterior citată, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.21. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Daniel Sorin Jurcă (fost Caciuc) în Dosarul nr. 04.652/221/2008* al Curții de Apel Alba Iulia - Secția penală și constată că dispozițiile art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Alba Iulia - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 20 aprilie 2021.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Oana-Cristina Puică    ----