NORME METODOLOGICE din 29 iunie 2021privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control și al personalului de cercetare din învățământul de stat
EMITENT
  • MINISTERUL EDUCAȚIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 688 din 12 iulie 2021



    Notă
    Aprobate prin ORDINUL nr. 4.050 din 29 iunie 2021, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 688 din 12 iulie 2021.
     +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1(1) Prezentele norme metodologice se aplică personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar de stat, precum și personalului didactic și de cercetare din învățământul universitar de stat.(2) Prin unități de învățământ preuniversitar, în sensul prezentelor norme metodologice, se au în vedere: unitățile de învățământ cu personalitate juridică de stat, unitățile de învățământ special de stat, unitățile de învățământ cu program sportiv sau de artă suplimentar de stat, unitățile conexe ale învățământului preuniversitar, unitățile de învățământ pentru activități extrașcolare de stat, centrele județene de excelență/Centrul Municipiului București de Excelență, Palatul Național al Copiilor, centrele atestate de formare continuă în limbile minorităților naționale.  +  Articolul 2(1) Personalul didactic de predare din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă anual cu plată, cu o durată de 62 de zile lucrătoare, în perioada vacanțelor școlare.(2) Perioadele de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare cadru didactic din învățământul preuniversitar se stabilesc de consiliul de administrație al unității de învățământ, în funcție de interesul învățământului și al celui în cauză, astfel încât concediul de odihnă să fie efectuat integral în anul școlar respectiv, cu asigurarea personalului didactic de predare necesar pentru organizarea și desfășurarea examenelor naționale. Perioadele de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare cadru didactic din învățământul preuniversitar se înregistrează obligatoriu în programul EduSal.(3) Cadrele didactice din învățământul universitar beneficiază de concediul anual de odihnă cu plată, în perioada vacanțelor universitare, cu o durată de cel puțin 40 de zile lucrătoare. Personalul de cercetare din instituțiile de învățământ superior beneficiază de concediu de odihnă conform Codului muncii.(4) Perioadele de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare cadru didactic din învățământul universitar se stabilesc de către senatul universitar, în funcție de interesul învățământului și al celui în cauză. (5) Personalul didactic de conducere din unitățile de învățământ preuniversitar și din casele corpului didactic, precum și personalul didactic de conducere, de îndrumare și control din inspectoratele școlare beneficiază de 25 de zile lucrătoare de concediu de odihnă anual.(6) Pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar, concediul anual se raportează la anul școlar.(7) Neefectuarea concediului anual din motive bine justificate sau în situația rechemării pe motive bine întemeiate din concediul de odihnă, în condițiile prezentelor norme metodologice, dă dreptul la efectuarea concediului restant întrun interval de 18 luni începând cu prima vacanță a anului școlar/universitar următor celui în care cadrul didactic revine în activitate.(8) Orice convenție prin care se renunță, în totalitate sau în parte, la dreptul la concediul de odihnă este lovită de nulitate.  +  Capitolul II Concediul de odihnă pentru personalul didactic de predare din învățământul preuniversitar și personalul didactic de predare și de cercetare din învățământul universitar  +  Articolul 3(1) Cadrele didactice beneficiază de concediu de odihnă cu durata integrală, plătit, pentru funcția de bază pentru care s-a încheiat contractul de muncă, dacă au prestat activitatea în baza unui contract individual de muncă, cu durată nedeterminată ori determinată, cu normă întreagă, în tot cursul anului școlar sau universitar, cu respectarea prevederilor art. 5 alin. (1).(2) Cadrul didactic care a desfășurat activitate la catedră o fracțiune din anul școlar/universitar are dreptul la un concediu de odihnă cu o durată calculată proporțional cu perioada lucrată în anul școlar/universitar respectiv. (3) În situația în care angajarea s-a făcut după începerea anului școlar/universitar, durata concediului de odihnă este proporțională cu perioada lucrată.(4) Cadrelor didactice care au lucrat în diferite perioade ale anului școlar/universitar un anumit număr de zile li se consideră luna integral lucrată în învățământ dacă din însumarea zilelor respective rezultă 30 de zile calendaristice.(5) Cadrele didactice încadrate pe fracțiuni de normă beneficiază de concediu de odihnă proporțional cu timpul efectiv lucrat, calculat conform prevederilor alin. (2)-(4). Cadrele didactice încadrate pe fracțiuni de normă în două sau mai multe unități de învățământ au dreptul la concediu de odihnă la nivelul fiecărei unități de învățământ, proporțional cu timpul lucrat.  +  Articolul 4(1) Cadrelor didactice care, pe parcursul unui an școlar/universitar, își desfășoară activitatea succesiv în mai multe unități/instituții de învățământ li se acordă concediul de odihnă de către unitatea/instituția la care funcționează în momentul începerii vacanței școlare. În aceste situații, indemnizația de concediu este suportată de toate unitățile/instituțiile de învățământ la care au fost încadrate, proporțional cu perioada lucrată la fiecare dintre acestea în cursul anului școlar/universitar respectiv.(2) Specialiștii din alte sectoare de activitate care au fost angajați prin concurs cu funcția de bază în învățământ ca personal didactic de predare cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată sau determinată beneficiază de concediul de odihnă prevăzut pentru cadrele didactice, proporțional cu perioada efectiv lucrată în învățământ în anul școlar/universitar respectiv.  +  Articolul 5(1) Cadrele didactice în activitate care desfășoară și activitate în regim de plată cu ora au dreptul la concediu de odihnă plătit numai pentru funcția de bază pentru care s-a încheiat contractul individual de muncă.(2) Personalul didactic pensionat, încadrat cu contract de muncă în regim de plată cu ora, cu normă întreagă sau pe fracțiuni de normă, beneficiază de concediu de odihnă proporțional cu timpul efectiv lucrat, calculat în conformitate cu prevederile art. 3.  +  Articolul 6(1) La nivelul angajatorului, efectuarea concediului de odihnă se realizează în baza unei programări colective sau individuale stabilite de consiliul de administrație al unității de învățământ preuniversitar, cu consultarea reprezentantului/ reprezentanților organizației/organizațiilor sindicale din unitatea/instituția de învățământ, afiliată/afiliate la federațiile sindicale reprezentative, sau, după caz, a reprezentanților salariaților, pentru programările colective, ori cu consultarea salariatului, pentru programările individuale.(2) Programarea concediilor de odihnă se aprobă în primele două luni ale anului școlar/universitar de către consiliul de administrație al unității de învățământ, respectiv de către senatul universității. Perioadele de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare cadru didactic se stabilesc de consiliul de administrație sau, după caz, de senatul universității, în perioada vacanțelor școlare, în funcție de interesul învățământului și al celui în cauză.(3) La programarea concediilor de odihnă ale cadrelor didactice, conducerea unității/instituției are în vedere, în măsura în care este posibil, și specificul activității soțului/soției. La această programare se are în vedere efectuarea cu prioritate a zilelor de concediu de odihnă restante, aferente anului școlar/universitar anterior sau, după caz, anilor școlari/universitari anteriori. (4) Programarea concediului de odihnă se dispune prin decizie a conducătorului unității/instituției.  +  Articolul 7(1) La stabilirea duratei concediului de odihnă anual, perioadele de incapacitate temporară de muncă și cele aferente concediului de maternitate, concediului de risc maternal și concediului pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecțiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani se consideră perioade de activitate prestată. (2) În situația în care incapacitatea temporară de muncă sau concediul de maternitate, concediul de risc maternal ori concediul pentru îngrijirea copilului bolnav a survenit în timpul efectuării concediului de odihnă anual, acesta se întrerupe, urmând ca personalul didactic să efectueze restul zilelor de concediu după ce a încetat situația de incapacitate temporară de muncă, de maternitate, de risc maternal ori cea de îngrijire a copilului bolnav, iar când nu este posibil urmează ca zilele neefectuate să fie reprogramate. (3) Salariatul are dreptul la concediu de odihnă anual și în situația în care incapacitatea temporară de muncă se menține, în condițiile legii, pe întreaga perioadă a unui an școlar/universitar, angajatorul fiind obligat să acorde concediul de odihnă anual într-o perioadă de 18 luni, în perioada vacanțelor școlare, începând cu anul școlar/universitar următor celui în care acesta s-a aflat în concediu medical. (4) Salariatul care a fost în concediu fără plată întregul an școlar/universitar nu are dreptul la concediu de odihnă pentru anul școlar/universitar respectiv.  +  Articolul 8(1) Pe durata concediului de odihnă cadrele didactice au dreptul la o indemnizație calculată în raport cu numărul zilelor de concediu corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care acestea se efectuează. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte. Indemnizația de concediu de odihnă nu poate fi mai mică decât salariul de bază, sumele compensatorii, indemnizațiile, sporurile și majorările cu caracter permanent - inclusiv cele care nu sunt incluse în salariul de bază - pentru perioada respectivă. Aceasta reprezintă media zilnică a drepturilor salariale mai sus menționate, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează concediul de odihnă, multiplicată cu numărul zilelor de concediu. (2) Pentru cadrele didactice încadrate cu fracțiuni de normă, indemnizația de concediu se calculează avându-se în vedere drepturile salariale corespunzătoare, cuvenite pentru fracțiunea de normă sau fracțiunile de normă care se iau în calcul.(3) Indemnizația de concediu se poate acorda salariatului înainte de plecarea în concediul de odihnă, la solicitarea scrisă a acestuia, înregistrată la secretariatul unității de învățământ, cu cel puțin 30 de zile înainte de data plecării în concediu.  +  Articolul 9(1) Efectuarea concediului de odihnă este întreruptă în următoarele situații:a) cadrul didactic se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă;b) cadrul didactic se află în concediu de maternitate sau de risc maternal;c) cadrul didactic se află în concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecțiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani;d) cadrul didactic este chemat să îndeplinească îndatoriri publice;e) alte situații prevăzute expres de legislația în vigoare.(2) Unitatea/Instituția de învățământ poate rechema salariații din concediul de odihnă în caz de forță majoră sau pentru interese urgente care impun prezența acestora la locul de muncă, prin dispoziție scrisă a conducătorului unității/instituției. (3) În situația rechemării, unitatea/instituția are obligația de a suporta toate cheltuielile cadrului didactic și ale familiei sale, necesare în vederea revenirii la locul de muncă, precum și eventualele prejudicii suferite de acesta ca urmare a întreruperii concediului de odihnă. Angajatul beneficiază, în acest caz, cel puțin de rambursarea cheltuielilor de transport și a cheltuielilor legate de efectuarea concediului de odihnă în altă localitate, echivalentă cu sumele cheltuite pentru prestația de care nu a mai putut beneficia din cauza rechemării.(4) Pentru unul dintre cazurile de întrerupere a concediului de odihnă prevăzute la alin. (1) sau în situația de rechemare din concediul de odihnă prevăzută la alin. (2), cadrele didactice au dreptul să efectueze restul zilelor de concediu după ce au încetat situațiile respective sau, când acest lucru nu este posibil, la o dată stabilită printr-o nouă programare.  +  Articolul 10(1) În cazul în care concediul început la o anumită dată este întrerupt conform art. 9, se procedează la regularizarea plăților în raport cu indemnizația de concediu aferentă zilelor de concediu neefectuat și cu salariul cuvenit persoanei pentru perioada lucrată după întreruperea concediului sau cu drepturile cuvenite pentru această perioadă, după caz, potrivit legii.(2) La data reprogramată pentru efectuarea părții restante a concediului de odihnă, cadrului didactic i se acordă indemnizația de concediu cuvenită pentru această perioadă.  +  Articolul 11(1) În cazul în care contractul individual de muncă a încetat după ce personalul didactic a efectuat concediul de odihnă, acesta este obligat să restituie unității partea din indemnizația de concediu corespunzătoare perioadei nelucrate din anul școlar/universitar pentru care i s-a acordat acel concediu.(2) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă, exceptând situațiile prevăzute la art. 4 alin. (1).  +  Capitolul III Concediul de odihnă pentru personalul de conducere din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, personalul de conducere, de îndrumare și control din inspectoratele școlare și casele corpului didactic, precum și pentru personalul de conducere din Palatul Național al Copiilor și din centrele atestate de formare continuă în limbile minorităților naționale  +  Articolul 12(1) Pentru funcția de inspector școlar general, director al Palatului Național al Copiilor, director în centrele atestate de formare continuă în limbile minorităților naționale, perioada efectuării concediului de odihnă, întreruperea concediului de odihnă și rechemarea din concediul de odihnă se aprobă de ministrul educației.(2) Ministerul Educației realizează evidența statistică a zilelor de concediu de odihnă efectuate anual de inspectorii școlari generali, de directorul Palatului Național al Copiilor și de directorii din centrele atestate de formare continuă în limbile minorităților naționale.  +  Articolul 13(1) Pentru funcțiile de inspector școlar general adjunct, director al casei corpului didactic, inspector școlar și director din unitățile de învățământ preuniversitar, perioada efectuării concediului de odihnă și întreruperea concediului de odihnă se aprobă de inspectorul școlar general.(2) Modificarea programării/Întreruperea concediului de odihnă se aprobă la solicitarea salariaților aflați în una dintre situațiile prevăzute la art. 9 alin. (1).(3) Concediul de odihnă al directorului adjunct, modificarea programării sau întreruperea concediului se aprobă de directorul unității de învățământ.(4) Rechemarea din concediul de odihnă a directorilor din unitățile de învățământ preuniversitar, a inspectorilor școlari generali adjuncți, a directorilor din casele corpului didactic și a inspectorilor școlari din inspectoratele școlare se face în caz de forță majoră sau pentru interese urgente care impun prezența acestora la locul de muncă, cu respectarea obligațiilor legale de către angajator, și se dispune prin decizie a inspectorului școlar general.  +  Articolul 14(1) În cazul personalului prevăzut la art. 13 alin. (4), dispozițiile art. 2 alin. (7) se aplică în mod corespunzător.(2) Concediul de odihnă restant se efectuează, cu prioritate, în perioada vacanțelor noului an școlar. (3) Cadrele didactice care, pe parcursul unui an școlar, își desfășoară activitatea atât în funcție de conducere, îndrumare și control, cât și în funcție didactică de predare, ca urmare a modificării funcției îndeplinite, beneficiază de concediul de odihnă calculat proporțional cu numărul de zile de activitate pentru fiecare funcție deținută în anul școlar curent, prin raportare la numărul de zile de concediu cuvenit fiecărei funcții.(4) Responsabilitatea calculării numărului de zile de concediu de odihnă cuvenite persoanelor prevăzute la alin. (3) revine unității la care acestea își desfășoară activitatea la data plecării în concediul de odihnă.(5) În cazul persoanelor prevăzute la alin. (3) care, la momentul schimbării funcției, își desfășoară activitatea la o altă unitate, acestea prezintă adeverința emisă de prima unitate din care rezultă numărul de zile de concediu de odihnă cuvenite, proporțional cu perioada efectiv lucrată în cursul anului școlar, și numărul efectiv de zile de concediu de odihnă efectuate la aceasta. (6) La încetarea numirii în funcțiile de conducere, de îndrumare și control din unitățile de învățământ preuniversitar, din inspectoratele școlare sau din casele corpului didactic, după revenirea la postul didactic/catedra rezervat(ă), angajatorul este obligat să acorde, dacă este cazul, concediul de odihnă neefectuat de aceste persoane în perioada în care au ocupat funcțiile respective, ca urmare a întreruperii concediului de odihnă sau a rechemării din concediul de odihnă în condițiile prezentelor norme metodologice, într-o perioadă de 18 luni începând cu anul școlar următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual, în perioada vacanțelor școlare, în baza adeverinței eliberate de conducătorul instituției care a emis ordinul/decizia de încetare a numirii în funcția de conducere, de îndrumare și control.  +  Capitolul IV Dispoziții tranzitorii și finale  +  Articolul 15(1) Conducerile unităților de învățământ preuniversitar și directorul casei corpului didactic întocmesc o evidență distinctă a tuturor rechemărilor din concediul de odihnă și a concediului de odihnă neefectuat, având obligația transmiterii acesteia, la sfârșitul fiecărui an școlar, la inspectoratul școlar, cu justificarea cauzelor care au generat întreruperea/rechemarea din concediul de odihnă.(2) Inspectoratul școlar are obligația realizării evidenței distincte a tuturor rechemărilor din concediul de odihnă și a concediilor neefectuate pentru personalul didactic de predare, personalul de conducere din unitățile de învățământ preuniversitar și din casele corpului didactic, precum și pentru personalul de conducere, de îndrumare și control din inspectoratele școlare.(3) Inspectoratul școlar, prin compartimentul audit, are obligația verificării anuale a tuturor rechemărilor din concediul de odihnă și a concediilor neefectuate. (4) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat pentru personalul didactic de predare, la încetarea contractului individual de muncă din funcția didactică de predare, pentru personalul didactic de conducere din unitățile de învățământ preuniversitar și din casele corpului didactic, precum și pentru personalul de conducere, de îndrumare și control din inspectoratele școlare, la încetarea contractului individual de muncă din funcția didactică de predare, se aprobă de inspectorul școlar general în baza procesului-verbal de verificare/control/audit întocmit de inspectoratul școlar. (5) În cazul compensării în bani a concediului de odihnă neefectuat, la încetarea contractului individual de muncă din funcția didactică de predare, unitățile de învățământ, casele corpului didactic și inspectoratele școlare introduc obligatoriu în programul EduSal numărul adresei de transmitere a situației privind rechemările din concediul de odihnă la inspectoratul școlar și a procesului-verbal de verificare/control/audit întocmit de inspectoratul școlar. (6) Aplicația EduSal va fi adaptată corespunzător pentru implementarea prevederilor prezentelor norme metodologice.(7) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat se realizează în termen de 30 de zile de la data încheierii raportului de verificare/control/audit întocmit de inspectoratul școlar.  +  Articolul 16(1) Pentru personalul didactic numit în funcții de conducere în unități de învățământ preuniversitar în anul școlar 2020-2021, prevederile art. 2 alin. (6) se aplică începând cu data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.(2) Durata concediului de odihnă aferent anului școlar 2020-2021, pentru personalul didactic prevăzut la alin. (1), se stabilește raportat la prevederile art. 2 alin. (1) pentru perioada de la 1 septembrie 2020 până la data intrării în vigoare a Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2021, respectiv la prevederile art. 2 alin. (5) pentru perioada de la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2021 până la 31 august 2021. (3) Zilele de concediu programate în perioada septembrie-decembrie 2021 pentru personalul didactic de conducere, de îndrumare și control din inspectoratele școlare și casele corpului didactic se eșalonează, în perioada vacanțelor școlare, pe parcursul anului școlar 2021-2022.----