ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 48 din 9 iunie 2021pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum și alte măsuri în domeniul fondurilor europene
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 597 din 15 iunie 2021



    Având în vedere Comunicarea Comisiei privind cea de-a cincea modificare a Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 și modificarea anexei la Comunicarea Comisiei către statele membre privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în cazul asigurării creditelor la export pe termen scurt (2021/C 34/06 C/2021/564), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la data de 1 februarie 2021, prin care a fost prelungită aplicabilitatea Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei pandemii de COVID-19, adoptat de Comisia Europeană în data de 19 martie 2020, precum și necesitatea prelungirii aplicabilității schemei de ajutor de stat - Sprijin pentru IMM-uri și unele întreprinderi mari în vederea depășirii crizei economice generate de pandemia de COVID-19, instituită până la data de 31 decembrie 2021,în considerarea caracterului excepțional determinat de prelungirea restricțiilor la nivel național în contextul pandemiei de COVID-19, precum și nevoia de a continua sprijinul financiar pentru implementarea unor proiecte în scopul reducerii riscului substanțial de recesiune și redresării activităților economice,în cadrul măsurii 2 s-au depus un număr de 22.226 cereri, în valoare de 5.246.397.727 lei. Având în vedere epuizarea bugetului, doar 3.945 contracte de finanțare au putut fi semnate. În cadrul măsurii 3 au fost depuse 27.736 cereri. Din cauza inexistenței unor criterii clare de departajare, peste 80% din proiecte au primit punctajul maxim, 100 din 100, ceea ce depășește alocarea financiară aferentă acestei măsuri - 207.091.094 euro din Fondul European de Dezvoltare Regională, conform Programului operațional Competitivitate. Caracterul extraordinar este dat de necesitatea unei acțiuni imediate pentru a permite realocarea sumelor de la măsura 3 la măsura 2 pentru satisfacerea tuturor cererilor de finanțare eligibile depuse în acest moment, precum și relansarea măsurii 3 cu sume provenite din REACT-EU.Având în vedere că elementele mai sus menționate vizează interesul public și strategic, sunt o prioritate a Programului de guvernare și constituie o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență.În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.  +  Articolul IOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum și alte măsuri în domeniul fondurilor europene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 705 din 6 august 2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 220/2020, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La articolul 1 alineatul (2), litera c) se abrogă.2. La articolul 2, litera i) se abrogă.3. La articolul 2, litera e) se modifică și va avea următorul cuprins:e) beneficiarii finali ai ajutorului de stat - IMM/microîntreprinderi/PFA/CMI, organizații neguvernamentale cu activitate economică, denumite în continuare ONG-uri cu activitate economică și sportivă, care primesc ajutorul de stat prin intermediul micrograntului/grantului pentru capital de lucru, prin încheierea unui contract de ajutor de stat cu administratorul schemei de ajutor de stat;4. Articolele 17-26 se abrogă.5. La articolul 27, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Bugetele pentru formele de sprijin prevăzute la art. 1 alin. (2) sunt indicative și se pot reloca între tipurile de măsuri în funcție de nevoile IMM-urilor și în condițiile încadrării în alocarea totală a măsurilor din prezenta ordonanță de urgență, în limita alocărilor cu această destinație din POC, facilitatea de finanțare REACT-EU sau alte fonduri externe nerambursabile, cu aplicarea prevederilor art. 30.6. Articolul 29 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 29Pe baza convențiilor bancare încheiate cu băncile, MEAT transferă, în termen de maximum 7 zile calendaristice, fondurile externe nerambursabile pe baza necesarului de fonduri transmise de bănci, în contul de disponibil al băncilor. Băncile în baza convențiilor bancare, în termen de maximum 7 zile calendaristice, efectuează plățile din fonduri externe nerambursabile în conturile bancare indicate de beneficiarii finali ai ajutorului de stat de tip microgrant sau grant pentru capital de lucru, după caz.7. Articolul 30 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 30Valoarea contractelor de finanțare care se pot încheia între MIPE prin AM-POC și MEAT, în parteneriat AIMMAIPE și STS, este în limita valorii prevăzute la art. 4 alin. (2) și art. 11 alin. (4), la care se aplică supracontractarea prevăzută la art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare.8. Articolul 33 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 33Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.9. Anexele nr. 3 și 4 se abrogă.  +  Articolul IICererile de finanțare depuse pentru granturile pentru investiții până la data de 29 ianuarie 2021 vor fi modificate sau completate, după caz, și depuse pentru finanțare cu respectarea criteriilor de eligibilitate stabilite la nivelul Programului operațional Competitivitate 2014-2020.  +  Articolul IIIOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum și alte măsuri în domeniul fondurilor europene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 705 din 6 august 2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 220/2020, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.
    PRIM-MINISTRU
    FLORIN-VASILE CÎȚU
    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru,
    Ilie-Dan Barna
    p. Ministrul investițiilor și proiectelor europene,
    Marius-Mihai Vasiliu,
    secretar de stat
    Ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului,
    Claudiu-Iulius-Gavril Năsui
    Ministrul finanțelor,
    Alexandru Nazare
    București, 9 iunie 2021.Nr. 48.----