DECIZIA nr. 98 din 16 februarie 2021referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 719 alin. (2) din Codul de procedură civilă și ale art. 1, art. 2 alin. (1), art. 4 și art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 563 din 2 iunie 2021



    Valer Dorneanu- președinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Ingrid Alina Tudora- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 719 alin. (2) din Codul de procedură civilă și ale art. 1, art. 2 alin. (1), art. 4 și art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepție ridicată din oficiu de Judecătoria Sectorului 2 București-Secția civilă în Dosarul nr. 6.275/300/2018/a1 al acestei instanțe. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 982/2018.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că partea Mirela Alina Constantinescu a depus la dosarul cauzei o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, având în vedere că la acest termen de judecată reprezentantul convențional ales nu se poate prezenta.4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, întrucât criticile formulate vizează absența cauțiunii dintre formele de asistență judiciară. În acest context, arată că asupra unor aspecte similare Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 868 din 18 decembrie 2018 și Decizia nr. 585 din 8 octombrie 2019.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:5. Prin Încheierea din 29 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 6.275/300/2018/a1, Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 719 alin. (2) din Codul de procedură civilă și ale art. 1, art. 2 alin. (1), art. 4 și art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată din oficiu de către instanța de judecată, cu ocazia soluționării unei cereri de ajutor public judiciar formulată de petenta Mirela Alina Constantinescu, sub forma scutirii de la plata cauțiunii aferente cererii de suspendare provizorie, fixate în sarcina sa.6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, referitor la problema cauțiunii, Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă arată, în esență, că în prezent, dată fiind orientarea actuală a Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea Decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 6 decembrie 2016 de Secția a patra a Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza S.C. Eco Invest - S.R.L. și Ilie Bolmadar împotriva României, Cererea nr. 60727/10), este necesară reanalizarea compatibilității dispozițiilor legale criticate cu standardul convențional în materia dreptului de acces la instanță, consacrat de art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În concret, imposibilitatea instanței de a proceda la adaptarea cuantumului cauțiunii la situația personală a petentului, prin soluționarea pe fond a unei cereri de ajutor public judiciar, prin micșorarea/eșalonarea sau înlăturarea obligației de plată a cauțiunii, apare ca incompatibilă cu dispozițiile art. 20 și 21 din Constituția României, raportat la art. 6 din Convenție.7. Referitor la aplicabilitatea art. 6 din Convenție, autoarea excepției arată că, astfel cum a subliniat Curtea Constituțională în jurisprudența sa privind cauțiunea, stabilită drept cerință de admisibilitate a cererii de suspendare provizorie a executării silite, dreptul de acces la justiție „nu este absolut și poate fi supus la restricții legitime, cum ar fi termenele legale de prescripție sau ordonanțele care impun depunerea unei cauțiuni judicatum solvi [...]. Important este ca aceste restrângeri să nu aducă atingere substanței dreptului, să urmărească un scop legitim și să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit (Decizia nr. 51 din 14 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 24 martie 2010)“, context în care instanța de judecată consideră că, astfel, Curtea Constituțională admite aplicabilitatea art. 6 în această procedură.8. Ca regulă în materie, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în Hotărârea din 15 octombrie 2009, pronunțată în Cauza Micallef împotriva Maltei, instanța de la Strasbourg a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale inclusiv în privința măsurilor provizorii, în cazul în care rezultatul acestora este determinant cu privire la fondul cauzei, dacă acesta din urmă tinde la stabilirea unor drepturi sau obligații cu caracter civil. În acest demers, Curtea Europeană acordă o deosebită importanță faptului că, cel mai adesea, măsurile provizorii pot avea, în fapt, o existență îndelungată, prin raportare la întârzierile inerente actului de justiție și la gradul de încărcătură al instanțelor, iar permanența în timp a acestor măsuri provizorii are consecințe serioase asupra fondului dreptului. Aplicând aceste principii în prezenta cauză, instanța de judecată constată că obiectul cererii din speță îl constituie suspendarea provizorie a executării silite, iar rezultatul acesteia ar consta, în ipoteza admiterii cererii, în oprirea temporară a derulării unei proceduri de executare silită până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite. Aceeași este situația privind cererea de suspendare a executării silite, supusă în egală măsură plății unei cauțiuni în aceleași condiții, potrivit dreptului intern, și a cărei soluționare produce efecte până la soluționarea contestației la executare.9. Așa fiind, instanța de judecată susține că excepția de neconstituționalitate invocată este întemeiată, prin raportare și la jurisprudența recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului, și anume Decizia de inadmisibilitate pronunțată în Cauza S.C. Eco Invest - S.R.L. și Ilie Bolmadar împotriva României, precitată, apreciind ca fiind oportun un reviriment jurisprudențial al Curții Constituționale cu privire la compatibilitatea prevederilor art. 719 alin. (2) din Codul de procedură civilă și a celor ale art. 1, art. 2 alin. (1), art. 4 și art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008, față de dispozițiile art. 20 și 21 din Constituția României, pentru o deplină respectare a standardului în materia liberului acces la justiție, consacrat de art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12. Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 719 alin. (2) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, precum și cele ale art. 1, art. 2 alin. (1), art. 4 și art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, care au următorul cuprins:– Art. 719 din Codul de procedură civilă:(1) Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată.(2) Pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicită trebuie să dea în prealabil o cauțiune, calculată la valoarea obiectului contestației, după cum urmează:a) de 10%, dacă această valoare este până la 10.000 lei;b) de 1.000 lei plus 5% pentru ceea ce depășește 10.000 lei;c) de 5.500 lei plus 1% pentru ceea ce depășește 100.000 lei;d) de 14.500 lei plus 0,1% pentru ceea ce depășește 1.000.000 lei.“;– Art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008: „Ajutorul public judiciar reprezintă acea formă de asistență acordată de stat care are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil și garantarea accesului egal la actul de justiție, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătorești sau a altor titluri executorii.“;– Art. 2 alin. (1): „Prezenta ordonanță de urgență este aplicabilă în toate cazurile în care se solicită ajutor public judiciar în fața instanțelor judecătorești sau a altor autorități cu atribuții jurisdicționale române de către orice persoană fizică având domiciliul sau reședința obișnuită în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene.“;– Art. 4: „Poate solicita acordarea ajutorului public judiciar, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, orice persoană fizică, în situația în care nu poate face față cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obținerea unor consultații juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiție, fără a pune în pericol întreținerea sa ori a familiei sale.“;– Art. 6:Ajutorul public judiciar se poate acorda în următoarele forme:a) plata onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenței juridice și, după caz, a apărării, printr-un avocat numit sau ales, pentru realizarea sau ocrotirea unui drept ori interes legitim în justiție sau pentru prevenirea unui litigiu, denumită în continuare asistență prin avocat;b) plata expertului, traducătorului sau interpretului folosit în cursul procesului, cu încuviințarea instanței sau a autorității cu atribuții jurisdicționale, dacă această plată incumbă, potrivit legii, celui ce solicită ajutorul public judiciar;c) plata onorariului executorului judecătoresc;d) scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege, inclusiv a celor datorate în faza de executare silită.“14. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, aceste prevederi contravin dispozițiilor constituționale ale art. 20 privind tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 21 privind accesul liber la justiție, prin raportare la art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în esență, autoarea acesteia deduce neconstituționalitatea soluției legislative criticate din inexistența, în legislația actuală, a ajutorului public judiciar cu privire la cauțiune, împrejurare ce este de natură a îngrădi, în opinia sa, accesul la justiție pentru persoanele care nu au posibilități financiare sau nu dispun de mijloace financiare reduse. În acest context, relevă imposibilitatea instanței de a proceda la adaptarea cuantumului cauțiunii la situația personală a petentului, prin soluționarea pe fond a unei cereri de ajutor public judiciar, prin micșorarea/eșalonarea sau înlăturarea obligației de plată a cauțiunii, având în vedere absența reglementării cauțiunii dintre formele de ajutor public judiciar, atât din cuprinsul art. 719 din Codul de procedură civilă, cât și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă. Așadar, Curtea reține că autoarea excepției de neconstituționalitate deduce pretinsa neconstituționalitate a reglementării criticate prin raportare la o anumită soluție legislativă pe care aceasta nu o cuprinde.16. În contextul criticilor astfel formulate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra soluției legislative criticate, din perspectiva unor susțineri similare celor invocate în prezenta cauză, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 502 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, Decizia nr. 289 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 14 august 2018, Decizia nr. 861 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 22 martie 2019, Decizia nr. 868 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 26 martie 2019, sau Decizia nr. 585 din 8 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 26 februarie 2020. Prin jurisprudența precitată, referitor la absența reglementării cauțiunii dintre formele de ajutor public judiciar, Curtea a subliniat că acest aspect vizează, în realitate, o omisiune legislativă, context în care a respins, ca fiind inadmisibile, criticile formulate.17. Raportat la prezenta cauză, Curtea reține că susținerile autoarei excepției nu au natura unor veritabile critici de neconstituționalitate, ci tind la completarea textelor criticate din Codul de procedură civilă și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008. Or, Curtea Constituțională nu poate analiza un text de lege din perspectiva a ceea ce el nu prevede in terminis, adică a lipsei de reglementare. Curtea constată, astfel, că motivarea excepției de neconstituționalitate vizează, în fapt, o pretinsă omisiune de reglementare, fără relevanță constituțională, care, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu poate fi suplinită în cadrul controlului de constituționalitate, dat fiind faptul că, în temeiul art. 61 alin. (1) din Constituție, modificarea sau completarea normelor juridice sunt atribuții exclusive ale Parlamentului (cu privire la relevanța constituțională a omisiunii legislative, a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 107 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 30 aprilie 2014, Decizia nr. 308 din 12 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 2 august 2016, paragraful 41, sau Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, paragraful 55, prin care Curtea a statuat că „omisiunea și imprecizia legislativă sunt cele care generează încălcarea dreptului fundamental pretins a fi încălcat“). Prin urmare, prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.18. Distinct de cele mai sus menționate, referitor la invocarea de către autoarea excepției a Deciziei de inadmisibilitate pronunțată în Cauza S.C. Eco Invest S.R.L. și Ilie Bolmadar împotriva României, Curtea observă că, raportat la susținerile privind încălcarea art. 6 paragraful 1 și art. 13 din Convenție și atingerea adusă dreptului de acces la o instanță, în motivarea instanței europene, aceasta face trimitere la principiile generale în baza cărora se aplică dreptul de acces la o instanță și a precizat că, deși art. 6 din Convenție garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanță să ia cunoștință de orice încălcare a drepturilor și a obligațiilor sale cu caracter civil, acest „drept de acces la o instanță“ nu este absolut, ci se supune unor limitări admise implicit care pot avea și un caracter financiar. Astfel, Curtea Europeană nu a negat faptul că interesele unei administrări adecvate a justiției pot justifica impunerea unei restricții financiare la accesul unei persoane la o instanță, iar valoarea cheltuielilor, apreciată în funcție de circumstanțele unei anumite cauze - inclusiv solvabilitatea reclamantului și faza procedurală în care se impune restricția în cauză -, este un factor de luat în considerare pentru a stabili dacă partea în cauză a beneficiat de dreptul său de acces la o instanță sau dacă, din cauza acestei sume, accesul la o instanță a fost restrâns într-o asemenea măsură încât a fost afectată însăși esența acestui drept.19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 719 alin. (2) din Codul de procedură civilă și ale art. 1, art. 2 alin. (1), art. 4 și art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepție ridicată, din oficiu, de Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă în Dosarul nr. 6.275/300/2018/a1 al acestei instanțe.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 16 februarie 2021.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Ingrid Alina Tudora
    ----