DECIZIA nr. 81 din 16 februarie 2021referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 teza a doua raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 10 mai 2021
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, excepție ridicată de Gabriel Corneliu Novăcescu în Dosarul nr. 2.787/252/2017 al Curții de Apel Timișoara - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 404D/2018.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume Decizia nr. 512 din 30 iunie 2020.
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Încheierea din 15 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 2.787/252/2017, Curtea de Apel Timișoara - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României. Excepția a fost ridicată de Gabriel Corneliu Novăcescu cu ocazia soluționării unei cauze penale privind tragerea la răspundere penală a inculpaților pentru săvârșirea unor infracțiuni asimilate contrabandei în formă calificată, prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 270 alin. (3) raportat la prevederile art. 274 din Legea nr. 86/2006.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă principiul legalității, egalitatea cetățenilor în fața legii, principiul legalității pedepsei, condițiile restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și principiul proporționalității infracțiunilor și pedepselor, întrucât limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul de lege criticat sunt disproporționat de mari față de pericolul abstract al faptei, iar intervalul dintre limita minimă și cea maximă este unul extrem de mare, ceea ce conduce, în practica judiciară, la soluții mult diferite în ceea ce privește pedepsele aplicate pentru fapte asemănătoare, precum și la pedepse mari pentru infracțiuni care prezintă un grad de pericol social scăzut, fapt care afectează caracterul previzibil al actului de justiție. Arată că limitele de pedeapsă de la 5 la 15 ani pentru o infracțiune de natură economică sunt, în mod evident, disproporționate - față de sistemul sancționator prevăzut în Codul penal și în legile speciale -, fiind mai mari decât cele prevăzute pentru unele infracțiuni praeterintenționate care duc la moartea victimei (art. 195 din Codul penal - lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte). Apreciază că instanța de contencios constituțional se poate pronunța și cu privire la aspecte de politică penală - prin prisma tratamentului sancționator - cu referire la principiul constituțional al proporționalității. Consideră că instanța de contencios constituțional își asumă rolul de a adapta norma legală - din punctul de vedere al constituționalității - la realitatea socială, uneori chiar prin reconsiderarea jurisprudenței anterioare, invocând, în acest sens, considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 62 din 18 ianuarie 2007, nr. 766 din 15 iunie 2011, nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, nr. 356 din 25 iunie 2014, nr. 712 din 4 decembrie 2014, nr. 361 din 7 mai 2015, nr. 603 din 6 octombrie 2015, nr. 405 din 15 iunie 2016, nr. 219 din 4 aprilie 2017, nr. 256 din 25 aprilie 2017, nr. 369 din 30 mai 2017, nr. 392 din 6 iunie 2017, nr. 785 din 5 decembrie 2017 și nr. 824 din 12 decembrie 2017. Arată că sunt relativ numeroase deciziile prin care Curtea revine asupra jurisprudenței sale, în acord cu anumite realități sociale noi, de exemplu, Decizia nr. 67 din 26 februarie 2015 (referitoare la dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor) și Decizia nr. 368 din 30 mai 2017 [cu privire la dispozițiile art. 35 alin. (1) din Codul penal]. De asemenea, arată că sintagma „de către două sau mai multe persoane împreună“ din cuprinsul dispozițiilor art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 este lipsită de claritate și previzibilitate, invocând considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 363 din 7 mai 2015 și nr. 819 din 12 decembrie 2017. Apreciază că textul de lege criticat este constituțional doar în măsura în care prin sintagma „de către două sau mai multe persoane împreună“ se înțelege o asociere de tipul celei prevăzute de dispozițiile art. 367 alin. (6) din Codul penal. În ceea privește egalitatea în fața legii, consideră că sintagma „de către două sau mai multe persoane împreună“ creează discriminare între persoane care se află în situații similare, deoarece, în cazul unui grup de trei sau mai multe persoane care au o anumită organizare pentru o anumită perioadă de timp în scopul comiterii de infracțiuni la regimul vamal, membrii grupului vor răspunde pentru varianta simplă a infracțiunii de contrabandă în concurs cu infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 367 alin. (1) din Codul penal, dosarul fiind instrumentat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și judecat în primă instanță de tribunal, în timp ce, dacă două sau mai multe persoane comit în mod ocazional o faptă de contrabandă, acestea vor fi cercetate de parchetul de pe lângă judecătorie, competența în primă instanță revenind judecătoriei, în condițiile în care limitele de pedeapsă sunt de la 5 la 15 ani. Concluzionează că este mai favorabil regimul sancționator în cazul în care un grup de persoane este unul de tip organizat și comite infracțiuni de contrabandă, întrucât faptele primesc o încadrare juridică mai favorabilă decât cea primită în situația în care există participație penală (pluralitate ocazională).6. Curtea de Apel Timișoara - Secția penală apreciază că evaluarea pericolului social abstract în vederea stabilirii limitelor speciale ale pedepsei pentru forma agravantă a infracțiunii de contrabandă reglementate de dispozițiile art. 274 din Legea nr. 86/2006 este atributul exclusiv al legiuitorului și nu constituie un aspect de neconstituționalitate. De asemenea, arată că reținerea prevederilor art. 367 din Codul penal, care incriminează fapta de constituire a unui grup infracțional organizat, nu exclude incidența formei agravante a infracțiunii de contrabandă prevăzute de dispozițiile art. 274 din Legea nr. 86/2006. Astfel, în practica instanțelor de judecată s-a reținut că cele două infracțiuni au elemente materiale diferite și existența grupului infracțional organizat nu presupune ca infracțiunea scop să fie săvârșită în condiții de pluralitate de infractori. În dispozițiile art. 367 alin. (1) din Codul penal, legiuitorul a stabilit patru modalități alternative de săvârșire a infracțiunii analizate: inițiere, constituire, aderare sau sprijinire, sub orice formă, a unui astfel de grup. Prin „inițiere“ se înțelege punerea în aplicare a planului de organizare a unui grup infracțional, ceea ce presupune planificarea acțiunii și contactarea unor persoane care trebuie convinse de avantajele pe care le poate produce activitatea ilicită concertată, sancționarea efectivă a inițiatorului fiind posibilă doar dacă acțiunile acestuia conduc la constituirea grupului. Acțiunea de „constituire“ presupune asocierea efectivă a trei sau mai multe persoane, prin realizarea acordului de voință (chiar tacit), pentru a organiza un grup care să pregătească și să pună în aplicare planurile săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni. Prin „aderare“ se înțelege intrarea efectivă, ca membru, într-un grup care preexistă, chiar dacă respectiva persoană nu cunoaște în detaliu planul grupării. Aderarea poate fi și tacită, aceasta putând reieși din activitățile desfășurate în cadrul grupului. „Sprijinirea“ presupune un ajutor dat grupului de către o persoană din afara acestuia. Pe de altă parte, dispozițiile art. 274 din Legea nr. 86/2006 presupun alte acte materiale decât infracțiunea reglementată de prevederile art. 367 din Codul penal, nefiind incident principiul ne bis in idem, principiu care presupune fapte identice ori fapte care sunt în mod substanțial aceleași (idem factum). În ceea ce privește sintagma „de către două sau mai multe persoane împreună“, instanța opinează în sensul că este suficient de clară și previzibilă și nu contravine textelor constituționale invocate de autorul excepției. Instanța de judecată constată că formularea din textul de lege criticat nu este una izolată, ci o exprimare similară - și anume sintagma „de trei sau mai multe persoane împreună“ - este folosită de legiuitor cu privire la reglementarea circumstanțelor agravante atât în Codul penal actual [art. 77 alin. (1) lit. a)], cât și în Codul penal din 1969 [art. 75 alin. 1 lit. a)], existând doctrină și practică judiciară în interpretarea respectivei sintagme. Astfel, în doctrină se arată că săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane constituie agravanta generală care subzistă numai dacă acele persoane au lucrat împreună, adică au efectuat laolaltă actele de executare în săvârșirea infracțiunii, fiindcă numai acțiunea concomitentă a celor trei sau mai multe persoane determină acel grad sporit de pericol social avut în vedere de legiuitor. Așadar, o faptă este săvârșită împreună de mai multe persoane numai dacă toate aceste persoane contribuie efectiv și concomitent la comiterea ei. Această condiție este îndeplinită întotdeauna în cazul coautoratului, întrucât coautorii lucrează la executarea nemijlocită a infracțiunii, la executarea nemijlocită a acțiunii care constituie elementul material al acesteia. În egală măsură, există o conlucrare efectivă și concomitentă în toate cazurile în care autorul este ajutat sau asistat, prin acțiuni caracteristice complicității, care, desfășurate simultan, îi promovează eficiența și îi asigură reușita. De asemenea, instigatorul care efectuează și acte de complicitate la fața locului va fi inclus în numărul participanților avuți în vedere pentru existența agravantei, în cazul instigatorului-complice actele de complicitate fiind absorbite de cele săvârșite în calitate de instigator. Prin urmare, modalitatea de participație este indiferentă pentru existența agravantei, aceasta aplicându-se tuturor participanților, chiar dacă numai unii dintre ei au calitatea de autori, iar ceilalți, pe aceea de instigatori sau complici, cu condiția ca aportul tuturor acestora la săvârșirea infracțiunii să se fi concretizat în acte contributive concomitente. Având în vedere faptul că opiniile exprimate în doctrină sunt însușite de instanțele judecătorești, consideră că nu se poate vorbi de o lipsă de previzibilitate a textului de lege criticat.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 aprilie 2006. Din notele scrise ale autorului excepției, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta privește, în realitate, dispozițiile art. 274 teza a doua raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006. Prin urmare, Curtea se va pronunța numai asupra acestor dispoziții de lege, care au următorul cuprins: „Faptele prevăzute la art. 270-273, săvârșite [...] de două sau mai multe persoane împreună, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.“11. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalității, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminări, ale art. 23 alin. (12) privind principiul legalității pedepsei și ale art. 53 alin. (2) teza întâi referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului raportate la prevederile art. 3 referitor la interzicerea torturii și ale art. 7 privind principiul legalității incriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 49 paragraful 3 referitor la principiul proporționalității infracțiunilor și pedepselor din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 274 teza a doua raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile art. 23 alin. (12) din Constituție - invocate și în prezenta cauză - și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 512 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 4 septembrie 2020, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate. Prin decizia menționată, paragraful 30, Curtea a statuat că prevederile art. 270 alin. (3) din Codul vamal asimilează infracțiunii de contrabandă o serie de acțiuni/operațiuni, enumerate în mod limitativ - colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, desfacerea și vânzarea -, care au ca obiect material bunuri sau mărfuri ce trebuie plasate sub un regim vamal, condiționat de cunoașterea de către autor a faptului că respectivele bunuri/mărfuri provin din contrabandă ori sunt destinate săvârșirii contrabandei. Așadar, din conținutul incriminării rezultă că această infracțiune, prin voința legiuitorului, este asimilată infracțiunii de contrabandă, legiuitorul folosind procedura normei incomplete pentru a-i întregi conținutul, făcând, în acest sens, trimitere la pedeapsa prevăzută la alin. (1) al art. 270 din Codul vamal. În acest context, Curtea a constatat că, stabilind o pedeapsă corespunzătoare incriminării din cuprinsul alin. (1) al art. 270 din Codul vamal, legiuitorul a atribuit faptei reglementate de dispozițiile alin. (3) al acestui articol același pericol social generic, deși această din urmă infracțiune este doar asimilată/derivată/corelativă (Decizia nr. 824 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 17 februarie 2016, paragrafele 29 și 30, și Decizia nr. 828 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 17 februarie 2016, paragrafele 20 și 21).13. Așa fiind, prin Decizia nr. 512 din 30 iunie 2020, mai sus citată, paragrafele 31 și 32, Curtea a observat că, în ipoteza infracțiunii de contrabandă în forma asimilată, legiuitorul a considerat necesară o sancționare fermă a acesteia, având în vedere actualitatea aspectelor reținute în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2010, respectiv asigurarea unei mai bune monitorizări a operatorilor economici care desfășoară operațiuni cu produse accizabile, respectiv produse energetice, alcool și băuturi alcoolice și tutun prelucrat, accelerarea încasării accizelor la bugetul de stat și a diminuării evaziunii fiscale în domeniu, întărirea supravegherii și controlului vamal al activității de introducere și comercializare a mărfurilor în regim duty-free și instituirea unor pârghii care să conducă la creșterea gradului de colectare a veniturilor bugetare. Astfel, Curtea Constituțională a constatat că, prin adoptarea și menținerea în fondul legislativ activ a acestor norme, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere, prevederile de lege criticate având natura unei norme de incriminare speciale care creează un regim sancționator specific. În acest sens, prin Decizia nr. 32 din 11 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 28 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, pronunțându-se asupra unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, a stabilit că noțiunea de „contrabandă“ din cuprinsul dispozițiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 nu echivalează cu infracțiunea de contrabandă prevăzută în alin. (1) și (2) ale aceluiași articol de lege. Astfel, instanța supremă a statuat că noțiunea de „contrabandă“ utilizată de legiuitor în dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în sintagma „cunoscând că acestea provin din contrabandă“, privește contrabanda constând în introducerea în țară a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal ori în introducerea în țară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal. Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat, prin Decizia nr. 17 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2014, că atât în varianta-tip, cât și în cazul infracțiunii asimilate contrabandei, fapta reprezintă o infracțiune complexă prin care se incriminează o modalitate specifică de sustragere de la plata taxelor, și anume prin introducerea sau deținerea bunurilor (atât a produselor accizabile, cât și a celor care nu sunt purtătoare de accize) care au intrat în țară cu încălcarea regimului juridic al frontierei. Deținerea de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal reprezintă incriminarea generală în cazul omisiunii plății taxelor și impozitelor pentru acest tip de bunuri, iar infracțiunea de contrabandă (atât în cazul variantei-tip, cât și în cel al infracțiunii asimilate celei de contrabandă) reprezintă o infracțiune complexă ce include în obiectul juridic și în elementul material al laturii obiective atât omisiunea plății acelorași taxe și impozite, cât și introducerea acestora în țară în mod fraudulos.14. Având în vedere cele menționate, prin Decizia nr. 512 din 30 iunie 2020, citată anterior, paragrafele 33 și 37, Curtea Constituțională a concluzionat că pedeapsa pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 este stabilită în acord cu exigențele art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, iar rațiunile mai sus arătate sunt valabile, mutatis mutandis, și cu privire la critica având ca obiect dispozițiile art. 274 teza a doua raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, care stabilesc tratamentul sancționator în cazul săvârșirii faptelor asimilate infracțiunii de contrabandă de către două sau mai multe persoane împreună.15. În același sens este și Decizia nr. 113 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 14 mai 2020. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 teza a doua raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.16. În plus față de cele reținute mai sus, Curtea observă că stabilirea limitelor de pedeapsă intră în atribuțiile puterii legiuitoare, reprezentând opțiunea legiuitorului conform politicii penale a statului. Așadar, evaluarea gradului de pericol social abstract în vederea reglementării limitelor speciale ale pedepsei pentru forma agravantă a infracțiunii de contrabandă prevăzute de dispozițiile art. 274 teza a doua raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 este atributul exclusiv al legiuitorului. Așa fiind, dispozițiile art. 274 teza a doua raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 nu încalcă nici prevederile art. 49 paragraful 3 privind principiul proporționalității infracțiunilor și pedepselor din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.17. În ceea ce privește sintagma „de către două sau mai multe persoane împreună“ din cuprinsul prevederilor art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006, Curtea apreciază că aceasta este clară și previzibilă, întrucât este similară ca formulare sintagmei „de trei sau mai multe persoane împreună“, folosită de legiuitor cu privire la reglementarea circumstanței agravante prevăzute de dispozițiile art. 77 alin. (1) lit. a) din Codul penal actual, respectiv de prevederile art. 75 alin. 1 lit. a) din Codul penal din 1969, existând doctrină și practică judiciară în interpretarea acestei din urmă sintagme.18. Astfel, Curtea observă că împrejurarea referitoare la numărul de făptuitori prevăzut de dispozițiile art. 274 din Legea nr. 86/2006 constituie un element circumstanțial de agravare a infracțiunii asimilate celei de contrabandă, care se întemeiază pe realitatea că săvârșirea faptei de către două sau mai multe persoane împreună imprimă acesteia o gravitate socială sporită, întrucât conlucrarea a două sau a mai multor persoane contribuie la întărirea hotărârii acestora de a o săvârși, mărește forța de acțiune a făptuitorilor, le dă mai multă îndrăzneală și creează condiții care să îngreuneze descoperirea infracțiunii ori a făptuitorilor. Pentru a se reține respectivul element circumstanțial de agravare a infracțiunii asimilate celei de contrabandă, este necesar ca două sau mai multe persoane să săvârșească fapta împreună, ceea ce înseamnă că toate aceste persoane contribuie efectiv și concomitent la comiterea ei, indiferent de calitatea participanților.19. Așadar, Curtea constată că dispozițiile art. 274 teza a doua raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 nu încalcă nici prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalității și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului raportate la prevederile art. 7 referitor la principiul legalității incriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu au o formulare neclară, ambiguă sau imprevizibilă pentru un cetățean care nu dispune de pregătire juridică, ci, dimpotrivă, îndeplinesc cerințele de claritate, accesibilitate și previzibilitate a legii.20. În acest sens, este de menționat și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ce consacră principiul legalității incriminării și pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege) - pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conținutului infracțiunilor existente asupra unor fapte care anterior nu constituiau infracțiuni -, instituie și cerința potrivit căreia legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile, această cerință fiind îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. Totodată, Curtea de la Strasbourg a reținut că noțiunea de „drept“ folosită la art. 7 corespunde celei de „lege“ care apare în alte articole din Convenție și înglobează atât prevederile legale, cât și practica judiciară, presupunând cerințe calitative, îndeosebi cele ale accesibilității și previzibilității [Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunțată în Cauza Coëme și alții împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunțată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunțată în Cauza Achour împotriva Franței, paragrafele 41 și 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 și 34, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunțată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi SRL și alții împotriva Italiei, paragrafele 107 și 108, Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunțată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragrafele 93, 94 și 99, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunțată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 și 91].21. De asemenea, Curtea de la Strasbourg a reținut că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (Cantoni, paragraful 35, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Sud Fondi SRL și alții împotriva Italiei, paragraful 109). Având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, ale căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre. Prin urmare, art. 7 paragraful 1 din Convenție nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 și 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 și 93).22. Curtea Constituțională apreciază că nu poate fi reținută nici critica autorului excepției potrivit căreia textul de lege criticat este constituțional doar în măsura în care prin sintagma „de către două sau mai multe persoane împreună“ se înțelege o asociere de tipul celei prevăzute de dispozițiile art. 367 alin. (6) din Codul penal, întrucât altfel ar fi încălcate prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminări.23. Curtea observă că argumentele autorului excepției care susține că, în cazul săvârșirii infracțiunii de contrabandă în condițiile unui grup infracțional organizat, s-ar ajunge la aplicarea unei pedepse mai blânde se întemeiază pe opinia că reținerea prevederilor art. 367 din Codul penal - care reglementează infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat - ar exclude incidența formei agravante a infracțiunii de contrabandă prevăzute de dispozițiile art. 274 din Legea nr. 86/2006. Cele două infracțiuni mai sus menționate au însă elemente materiale diferite, iar săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat nu presupune ca infracțiunea scop a grupului să fie săvârșită în condiții de pluralitate de infractori, nefiind nici măcar condiționată de comiterea acesteia din urmă.24. Astfel, prevederile art. 367 alin. (1) din Codul penal incriminează - sub denumirea marginală „Constituirea unui grup infracțional organizat“ - „inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup“, iar în alin. (6) al aceluiași text de lege se prevede că prin „grup infracțional organizat“ se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni. Potrivit dispozițiilor art. 367 alin. (3) din Codul penal, dacă faptele incriminate au fost urmate de săvârșirea unei infracțiuni, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni. Curtea observă că infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 367 din Codul penal reprezintă forma comună de pluralitate constituită, fiind o incriminare cu caracter excepțional a unor acte de pregătire a săvârșirii unor infracțiuni - care trebuie urmărite, iar nu neapărat săvârșite. Pe de altă parte, dispozițiile art. 274 din Legea nr. 86/2006 presupun alte acte materiale decât infracțiunea reglementată de prevederile art. 367 din Codul penal.25. Așa fiind, fapta asimilată contrabandei săvârșită de către trei sau mai multe persoane împreună, persoane care au constituit un grup infracțional organizat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 270 alin. (3) raportat la prevederile art. 274 din Legea nr. 86/2006, aflată în concurs cu infracțiunea reglementată de dispozițiile art. 367 din Codul penal, astfel că nu poate fi reținută existența unei inechități cu privire la regimul sancționator aplicabil în cazul în care aceeași faptă este săvârșită tot de trei sau mai multe persoane, dar în condițiile pluralității ocazionale (participație penală). Prin urmare, nu poate fi reținută critica autorului excepției, potrivit căreia sintagma „de către două sau mai multe persoane împreună“ creează discriminare sub aspectul tratamentului sancționator între persoane aflate în situații similare, pe motiv că membrii unui grup infracțional organizat pot răspunde numai pentru varianta simplă a infracțiunii asimilate contrabandei, reglementată de prevederile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, în concurs cu infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 367 alin. (1) din Codul penal, în timp ce, dacă două sau mai multe persoane comit în mod ocazional o infracțiune asimilată contrabandei, acestea din urmă răspund pentru forma calificată a infracțiunii asimilate contrabandei, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 270 alin. (3) raportat la prevederile art. 274 din Legea nr. 86/2006.26. Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea constată că dispozițiile art. 274 teza a doua raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 nu aduc nicio atingere principiului egalității în drepturi. Potrivit jurisprudenței Curții, prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție - referitor la egalitatea în fața legii, fără privilegii și fără discriminări - vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015, paragraful 19, Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016, paragraful 32, și Decizia nr. 858 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96 din 6 februarie 2019, paragraful 19).27. În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin dispozițiile art. 274 teza a doua raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, a prevederilor art. 53 alin. (2) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea nu poate reține nici această critică, textul constituțional invocat fiind aplicabil numai în ipoteza în care există o restrângere a exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale, restrângere care nu s-a constatat însă în cauza de față.28. De asemenea, în cauză nu sunt incidente nici prevederile art. 3 referitor la interzicerea torturii din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.29. În plus, autorul excepției este nemulțumit și de modul de aplicare de către instanța de judecată a dispozițiilor de lege criticate. Or, Curtea a statuat, în jurisprudența sa, că nu este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele ce țin de aplicarea legii de către organele judiciare (Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17, Decizia nr. 783 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 26 martie 2018, paragraful 16, și Decizia nr. 500 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 19 noiembrie 2018, paragraful 14).30. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gabriel Corneliu Novăcescu în Dosarul nr. 2.787/252/2017 al Curții de Apel Timișoara - Secția penală și constată că dispozițiile art. 274 teza a doua raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Timișoara - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 16 februarie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Oana-Cristina Puică----
| EMITENT |
| Valer Dorneanu | - președinte |
| Cristian Deliorga | - judecător |
| Marian Enache | - judecător |
| Daniel Marius Morar | - judecător |
| Mona-Maria Pivniceru | - judecător |
| Gheorghe Stan | - judecător |
| Livia Doina Stanciu | - judecător |
| Elena-Simina Tănăsescu | - judecător |
| Varga Attila | - judecător |
| Oana-Cristina Puică | - magistrat-asistent |
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Încheierea din 15 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 2.787/252/2017, Curtea de Apel Timișoara - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României. Excepția a fost ridicată de Gabriel Corneliu Novăcescu cu ocazia soluționării unei cauze penale privind tragerea la răspundere penală a inculpaților pentru săvârșirea unor infracțiuni asimilate contrabandei în formă calificată, prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 270 alin. (3) raportat la prevederile art. 274 din Legea nr. 86/2006.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă principiul legalității, egalitatea cetățenilor în fața legii, principiul legalității pedepsei, condițiile restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și principiul proporționalității infracțiunilor și pedepselor, întrucât limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul de lege criticat sunt disproporționat de mari față de pericolul abstract al faptei, iar intervalul dintre limita minimă și cea maximă este unul extrem de mare, ceea ce conduce, în practica judiciară, la soluții mult diferite în ceea ce privește pedepsele aplicate pentru fapte asemănătoare, precum și la pedepse mari pentru infracțiuni care prezintă un grad de pericol social scăzut, fapt care afectează caracterul previzibil al actului de justiție. Arată că limitele de pedeapsă de la 5 la 15 ani pentru o infracțiune de natură economică sunt, în mod evident, disproporționate - față de sistemul sancționator prevăzut în Codul penal și în legile speciale -, fiind mai mari decât cele prevăzute pentru unele infracțiuni praeterintenționate care duc la moartea victimei (art. 195 din Codul penal - lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte). Apreciază că instanța de contencios constituțional se poate pronunța și cu privire la aspecte de politică penală - prin prisma tratamentului sancționator - cu referire la principiul constituțional al proporționalității. Consideră că instanța de contencios constituțional își asumă rolul de a adapta norma legală - din punctul de vedere al constituționalității - la realitatea socială, uneori chiar prin reconsiderarea jurisprudenței anterioare, invocând, în acest sens, considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 62 din 18 ianuarie 2007, nr. 766 din 15 iunie 2011, nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, nr. 356 din 25 iunie 2014, nr. 712 din 4 decembrie 2014, nr. 361 din 7 mai 2015, nr. 603 din 6 octombrie 2015, nr. 405 din 15 iunie 2016, nr. 219 din 4 aprilie 2017, nr. 256 din 25 aprilie 2017, nr. 369 din 30 mai 2017, nr. 392 din 6 iunie 2017, nr. 785 din 5 decembrie 2017 și nr. 824 din 12 decembrie 2017. Arată că sunt relativ numeroase deciziile prin care Curtea revine asupra jurisprudenței sale, în acord cu anumite realități sociale noi, de exemplu, Decizia nr. 67 din 26 februarie 2015 (referitoare la dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor) și Decizia nr. 368 din 30 mai 2017 [cu privire la dispozițiile art. 35 alin. (1) din Codul penal]. De asemenea, arată că sintagma „de către două sau mai multe persoane împreună“ din cuprinsul dispozițiilor art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 este lipsită de claritate și previzibilitate, invocând considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 363 din 7 mai 2015 și nr. 819 din 12 decembrie 2017. Apreciază că textul de lege criticat este constituțional doar în măsura în care prin sintagma „de către două sau mai multe persoane împreună“ se înțelege o asociere de tipul celei prevăzute de dispozițiile art. 367 alin. (6) din Codul penal. În ceea privește egalitatea în fața legii, consideră că sintagma „de către două sau mai multe persoane împreună“ creează discriminare între persoane care se află în situații similare, deoarece, în cazul unui grup de trei sau mai multe persoane care au o anumită organizare pentru o anumită perioadă de timp în scopul comiterii de infracțiuni la regimul vamal, membrii grupului vor răspunde pentru varianta simplă a infracțiunii de contrabandă în concurs cu infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 367 alin. (1) din Codul penal, dosarul fiind instrumentat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și judecat în primă instanță de tribunal, în timp ce, dacă două sau mai multe persoane comit în mod ocazional o faptă de contrabandă, acestea vor fi cercetate de parchetul de pe lângă judecătorie, competența în primă instanță revenind judecătoriei, în condițiile în care limitele de pedeapsă sunt de la 5 la 15 ani. Concluzionează că este mai favorabil regimul sancționator în cazul în care un grup de persoane este unul de tip organizat și comite infracțiuni de contrabandă, întrucât faptele primesc o încadrare juridică mai favorabilă decât cea primită în situația în care există participație penală (pluralitate ocazională).6. Curtea de Apel Timișoara - Secția penală apreciază că evaluarea pericolului social abstract în vederea stabilirii limitelor speciale ale pedepsei pentru forma agravantă a infracțiunii de contrabandă reglementate de dispozițiile art. 274 din Legea nr. 86/2006 este atributul exclusiv al legiuitorului și nu constituie un aspect de neconstituționalitate. De asemenea, arată că reținerea prevederilor art. 367 din Codul penal, care incriminează fapta de constituire a unui grup infracțional organizat, nu exclude incidența formei agravante a infracțiunii de contrabandă prevăzute de dispozițiile art. 274 din Legea nr. 86/2006. Astfel, în practica instanțelor de judecată s-a reținut că cele două infracțiuni au elemente materiale diferite și existența grupului infracțional organizat nu presupune ca infracțiunea scop să fie săvârșită în condiții de pluralitate de infractori. În dispozițiile art. 367 alin. (1) din Codul penal, legiuitorul a stabilit patru modalități alternative de săvârșire a infracțiunii analizate: inițiere, constituire, aderare sau sprijinire, sub orice formă, a unui astfel de grup. Prin „inițiere“ se înțelege punerea în aplicare a planului de organizare a unui grup infracțional, ceea ce presupune planificarea acțiunii și contactarea unor persoane care trebuie convinse de avantajele pe care le poate produce activitatea ilicită concertată, sancționarea efectivă a inițiatorului fiind posibilă doar dacă acțiunile acestuia conduc la constituirea grupului. Acțiunea de „constituire“ presupune asocierea efectivă a trei sau mai multe persoane, prin realizarea acordului de voință (chiar tacit), pentru a organiza un grup care să pregătească și să pună în aplicare planurile săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni. Prin „aderare“ se înțelege intrarea efectivă, ca membru, într-un grup care preexistă, chiar dacă respectiva persoană nu cunoaște în detaliu planul grupării. Aderarea poate fi și tacită, aceasta putând reieși din activitățile desfășurate în cadrul grupului. „Sprijinirea“ presupune un ajutor dat grupului de către o persoană din afara acestuia. Pe de altă parte, dispozițiile art. 274 din Legea nr. 86/2006 presupun alte acte materiale decât infracțiunea reglementată de prevederile art. 367 din Codul penal, nefiind incident principiul ne bis in idem, principiu care presupune fapte identice ori fapte care sunt în mod substanțial aceleași (idem factum). În ceea ce privește sintagma „de către două sau mai multe persoane împreună“, instanța opinează în sensul că este suficient de clară și previzibilă și nu contravine textelor constituționale invocate de autorul excepției. Instanța de judecată constată că formularea din textul de lege criticat nu este una izolată, ci o exprimare similară - și anume sintagma „de trei sau mai multe persoane împreună“ - este folosită de legiuitor cu privire la reglementarea circumstanțelor agravante atât în Codul penal actual [art. 77 alin. (1) lit. a)], cât și în Codul penal din 1969 [art. 75 alin. 1 lit. a)], existând doctrină și practică judiciară în interpretarea respectivei sintagme. Astfel, în doctrină se arată că săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane constituie agravanta generală care subzistă numai dacă acele persoane au lucrat împreună, adică au efectuat laolaltă actele de executare în săvârșirea infracțiunii, fiindcă numai acțiunea concomitentă a celor trei sau mai multe persoane determină acel grad sporit de pericol social avut în vedere de legiuitor. Așadar, o faptă este săvârșită împreună de mai multe persoane numai dacă toate aceste persoane contribuie efectiv și concomitent la comiterea ei. Această condiție este îndeplinită întotdeauna în cazul coautoratului, întrucât coautorii lucrează la executarea nemijlocită a infracțiunii, la executarea nemijlocită a acțiunii care constituie elementul material al acesteia. În egală măsură, există o conlucrare efectivă și concomitentă în toate cazurile în care autorul este ajutat sau asistat, prin acțiuni caracteristice complicității, care, desfășurate simultan, îi promovează eficiența și îi asigură reușita. De asemenea, instigatorul care efectuează și acte de complicitate la fața locului va fi inclus în numărul participanților avuți în vedere pentru existența agravantei, în cazul instigatorului-complice actele de complicitate fiind absorbite de cele săvârșite în calitate de instigator. Prin urmare, modalitatea de participație este indiferentă pentru existența agravantei, aceasta aplicându-se tuturor participanților, chiar dacă numai unii dintre ei au calitatea de autori, iar ceilalți, pe aceea de instigatori sau complici, cu condiția ca aportul tuturor acestora la săvârșirea infracțiunii să se fi concretizat în acte contributive concomitente. Având în vedere faptul că opiniile exprimate în doctrină sunt însușite de instanțele judecătorești, consideră că nu se poate vorbi de o lipsă de previzibilitate a textului de lege criticat.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 aprilie 2006. Din notele scrise ale autorului excepției, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta privește, în realitate, dispozițiile art. 274 teza a doua raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006. Prin urmare, Curtea se va pronunța numai asupra acestor dispoziții de lege, care au următorul cuprins: „Faptele prevăzute la art. 270-273, săvârșite [...] de două sau mai multe persoane împreună, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.“11. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalității, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminări, ale art. 23 alin. (12) privind principiul legalității pedepsei și ale art. 53 alin. (2) teza întâi referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului raportate la prevederile art. 3 referitor la interzicerea torturii și ale art. 7 privind principiul legalității incriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 49 paragraful 3 referitor la principiul proporționalității infracțiunilor și pedepselor din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 274 teza a doua raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile art. 23 alin. (12) din Constituție - invocate și în prezenta cauză - și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 512 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 4 septembrie 2020, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate. Prin decizia menționată, paragraful 30, Curtea a statuat că prevederile art. 270 alin. (3) din Codul vamal asimilează infracțiunii de contrabandă o serie de acțiuni/operațiuni, enumerate în mod limitativ - colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, desfacerea și vânzarea -, care au ca obiect material bunuri sau mărfuri ce trebuie plasate sub un regim vamal, condiționat de cunoașterea de către autor a faptului că respectivele bunuri/mărfuri provin din contrabandă ori sunt destinate săvârșirii contrabandei. Așadar, din conținutul incriminării rezultă că această infracțiune, prin voința legiuitorului, este asimilată infracțiunii de contrabandă, legiuitorul folosind procedura normei incomplete pentru a-i întregi conținutul, făcând, în acest sens, trimitere la pedeapsa prevăzută la alin. (1) al art. 270 din Codul vamal. În acest context, Curtea a constatat că, stabilind o pedeapsă corespunzătoare incriminării din cuprinsul alin. (1) al art. 270 din Codul vamal, legiuitorul a atribuit faptei reglementate de dispozițiile alin. (3) al acestui articol același pericol social generic, deși această din urmă infracțiune este doar asimilată/derivată/corelativă (Decizia nr. 824 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 17 februarie 2016, paragrafele 29 și 30, și Decizia nr. 828 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 17 februarie 2016, paragrafele 20 și 21).13. Așa fiind, prin Decizia nr. 512 din 30 iunie 2020, mai sus citată, paragrafele 31 și 32, Curtea a observat că, în ipoteza infracțiunii de contrabandă în forma asimilată, legiuitorul a considerat necesară o sancționare fermă a acesteia, având în vedere actualitatea aspectelor reținute în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2010, respectiv asigurarea unei mai bune monitorizări a operatorilor economici care desfășoară operațiuni cu produse accizabile, respectiv produse energetice, alcool și băuturi alcoolice și tutun prelucrat, accelerarea încasării accizelor la bugetul de stat și a diminuării evaziunii fiscale în domeniu, întărirea supravegherii și controlului vamal al activității de introducere și comercializare a mărfurilor în regim duty-free și instituirea unor pârghii care să conducă la creșterea gradului de colectare a veniturilor bugetare. Astfel, Curtea Constituțională a constatat că, prin adoptarea și menținerea în fondul legislativ activ a acestor norme, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere, prevederile de lege criticate având natura unei norme de incriminare speciale care creează un regim sancționator specific. În acest sens, prin Decizia nr. 32 din 11 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 28 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, pronunțându-se asupra unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, a stabilit că noțiunea de „contrabandă“ din cuprinsul dispozițiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 nu echivalează cu infracțiunea de contrabandă prevăzută în alin. (1) și (2) ale aceluiași articol de lege. Astfel, instanța supremă a statuat că noțiunea de „contrabandă“ utilizată de legiuitor în dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în sintagma „cunoscând că acestea provin din contrabandă“, privește contrabanda constând în introducerea în țară a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal ori în introducerea în țară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal. Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat, prin Decizia nr. 17 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2014, că atât în varianta-tip, cât și în cazul infracțiunii asimilate contrabandei, fapta reprezintă o infracțiune complexă prin care se incriminează o modalitate specifică de sustragere de la plata taxelor, și anume prin introducerea sau deținerea bunurilor (atât a produselor accizabile, cât și a celor care nu sunt purtătoare de accize) care au intrat în țară cu încălcarea regimului juridic al frontierei. Deținerea de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal reprezintă incriminarea generală în cazul omisiunii plății taxelor și impozitelor pentru acest tip de bunuri, iar infracțiunea de contrabandă (atât în cazul variantei-tip, cât și în cel al infracțiunii asimilate celei de contrabandă) reprezintă o infracțiune complexă ce include în obiectul juridic și în elementul material al laturii obiective atât omisiunea plății acelorași taxe și impozite, cât și introducerea acestora în țară în mod fraudulos.14. Având în vedere cele menționate, prin Decizia nr. 512 din 30 iunie 2020, citată anterior, paragrafele 33 și 37, Curtea Constituțională a concluzionat că pedeapsa pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 este stabilită în acord cu exigențele art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, iar rațiunile mai sus arătate sunt valabile, mutatis mutandis, și cu privire la critica având ca obiect dispozițiile art. 274 teza a doua raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, care stabilesc tratamentul sancționator în cazul săvârșirii faptelor asimilate infracțiunii de contrabandă de către două sau mai multe persoane împreună.15. În același sens este și Decizia nr. 113 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 14 mai 2020. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 teza a doua raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.16. În plus față de cele reținute mai sus, Curtea observă că stabilirea limitelor de pedeapsă intră în atribuțiile puterii legiuitoare, reprezentând opțiunea legiuitorului conform politicii penale a statului. Așadar, evaluarea gradului de pericol social abstract în vederea reglementării limitelor speciale ale pedepsei pentru forma agravantă a infracțiunii de contrabandă prevăzute de dispozițiile art. 274 teza a doua raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 este atributul exclusiv al legiuitorului. Așa fiind, dispozițiile art. 274 teza a doua raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 nu încalcă nici prevederile art. 49 paragraful 3 privind principiul proporționalității infracțiunilor și pedepselor din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.17. În ceea ce privește sintagma „de către două sau mai multe persoane împreună“ din cuprinsul prevederilor art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006, Curtea apreciază că aceasta este clară și previzibilă, întrucât este similară ca formulare sintagmei „de trei sau mai multe persoane împreună“, folosită de legiuitor cu privire la reglementarea circumstanței agravante prevăzute de dispozițiile art. 77 alin. (1) lit. a) din Codul penal actual, respectiv de prevederile art. 75 alin. 1 lit. a) din Codul penal din 1969, existând doctrină și practică judiciară în interpretarea acestei din urmă sintagme.18. Astfel, Curtea observă că împrejurarea referitoare la numărul de făptuitori prevăzut de dispozițiile art. 274 din Legea nr. 86/2006 constituie un element circumstanțial de agravare a infracțiunii asimilate celei de contrabandă, care se întemeiază pe realitatea că săvârșirea faptei de către două sau mai multe persoane împreună imprimă acesteia o gravitate socială sporită, întrucât conlucrarea a două sau a mai multor persoane contribuie la întărirea hotărârii acestora de a o săvârși, mărește forța de acțiune a făptuitorilor, le dă mai multă îndrăzneală și creează condiții care să îngreuneze descoperirea infracțiunii ori a făptuitorilor. Pentru a se reține respectivul element circumstanțial de agravare a infracțiunii asimilate celei de contrabandă, este necesar ca două sau mai multe persoane să săvârșească fapta împreună, ceea ce înseamnă că toate aceste persoane contribuie efectiv și concomitent la comiterea ei, indiferent de calitatea participanților.19. Așadar, Curtea constată că dispozițiile art. 274 teza a doua raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 nu încalcă nici prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalității și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului raportate la prevederile art. 7 referitor la principiul legalității incriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu au o formulare neclară, ambiguă sau imprevizibilă pentru un cetățean care nu dispune de pregătire juridică, ci, dimpotrivă, îndeplinesc cerințele de claritate, accesibilitate și previzibilitate a legii.20. În acest sens, este de menționat și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ce consacră principiul legalității incriminării și pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege) - pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conținutului infracțiunilor existente asupra unor fapte care anterior nu constituiau infracțiuni -, instituie și cerința potrivit căreia legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile, această cerință fiind îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. Totodată, Curtea de la Strasbourg a reținut că noțiunea de „drept“ folosită la art. 7 corespunde celei de „lege“ care apare în alte articole din Convenție și înglobează atât prevederile legale, cât și practica judiciară, presupunând cerințe calitative, îndeosebi cele ale accesibilității și previzibilității [Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunțată în Cauza Coëme și alții împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunțată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunțată în Cauza Achour împotriva Franței, paragrafele 41 și 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 și 34, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunțată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi SRL și alții împotriva Italiei, paragrafele 107 și 108, Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunțată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragrafele 93, 94 și 99, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunțată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 și 91].21. De asemenea, Curtea de la Strasbourg a reținut că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (Cantoni, paragraful 35, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Sud Fondi SRL și alții împotriva Italiei, paragraful 109). Având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, ale căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre. Prin urmare, art. 7 paragraful 1 din Convenție nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 și 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 și 93).22. Curtea Constituțională apreciază că nu poate fi reținută nici critica autorului excepției potrivit căreia textul de lege criticat este constituțional doar în măsura în care prin sintagma „de către două sau mai multe persoane împreună“ se înțelege o asociere de tipul celei prevăzute de dispozițiile art. 367 alin. (6) din Codul penal, întrucât altfel ar fi încălcate prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminări.23. Curtea observă că argumentele autorului excepției care susține că, în cazul săvârșirii infracțiunii de contrabandă în condițiile unui grup infracțional organizat, s-ar ajunge la aplicarea unei pedepse mai blânde se întemeiază pe opinia că reținerea prevederilor art. 367 din Codul penal - care reglementează infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat - ar exclude incidența formei agravante a infracțiunii de contrabandă prevăzute de dispozițiile art. 274 din Legea nr. 86/2006. Cele două infracțiuni mai sus menționate au însă elemente materiale diferite, iar săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat nu presupune ca infracțiunea scop a grupului să fie săvârșită în condiții de pluralitate de infractori, nefiind nici măcar condiționată de comiterea acesteia din urmă.24. Astfel, prevederile art. 367 alin. (1) din Codul penal incriminează - sub denumirea marginală „Constituirea unui grup infracțional organizat“ - „inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup“, iar în alin. (6) al aceluiași text de lege se prevede că prin „grup infracțional organizat“ se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni. Potrivit dispozițiilor art. 367 alin. (3) din Codul penal, dacă faptele incriminate au fost urmate de săvârșirea unei infracțiuni, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni. Curtea observă că infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 367 din Codul penal reprezintă forma comună de pluralitate constituită, fiind o incriminare cu caracter excepțional a unor acte de pregătire a săvârșirii unor infracțiuni - care trebuie urmărite, iar nu neapărat săvârșite. Pe de altă parte, dispozițiile art. 274 din Legea nr. 86/2006 presupun alte acte materiale decât infracțiunea reglementată de prevederile art. 367 din Codul penal.25. Așa fiind, fapta asimilată contrabandei săvârșită de către trei sau mai multe persoane împreună, persoane care au constituit un grup infracțional organizat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 270 alin. (3) raportat la prevederile art. 274 din Legea nr. 86/2006, aflată în concurs cu infracțiunea reglementată de dispozițiile art. 367 din Codul penal, astfel că nu poate fi reținută existența unei inechități cu privire la regimul sancționator aplicabil în cazul în care aceeași faptă este săvârșită tot de trei sau mai multe persoane, dar în condițiile pluralității ocazionale (participație penală). Prin urmare, nu poate fi reținută critica autorului excepției, potrivit căreia sintagma „de către două sau mai multe persoane împreună“ creează discriminare sub aspectul tratamentului sancționator între persoane aflate în situații similare, pe motiv că membrii unui grup infracțional organizat pot răspunde numai pentru varianta simplă a infracțiunii asimilate contrabandei, reglementată de prevederile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, în concurs cu infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 367 alin. (1) din Codul penal, în timp ce, dacă două sau mai multe persoane comit în mod ocazional o infracțiune asimilată contrabandei, acestea din urmă răspund pentru forma calificată a infracțiunii asimilate contrabandei, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 270 alin. (3) raportat la prevederile art. 274 din Legea nr. 86/2006.26. Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea constată că dispozițiile art. 274 teza a doua raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 nu aduc nicio atingere principiului egalității în drepturi. Potrivit jurisprudenței Curții, prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție - referitor la egalitatea în fața legii, fără privilegii și fără discriminări - vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015, paragraful 19, Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016, paragraful 32, și Decizia nr. 858 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96 din 6 februarie 2019, paragraful 19).27. În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin dispozițiile art. 274 teza a doua raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, a prevederilor art. 53 alin. (2) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea nu poate reține nici această critică, textul constituțional invocat fiind aplicabil numai în ipoteza în care există o restrângere a exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale, restrângere care nu s-a constatat însă în cauza de față.28. De asemenea, în cauză nu sunt incidente nici prevederile art. 3 referitor la interzicerea torturii din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.29. În plus, autorul excepției este nemulțumit și de modul de aplicare de către instanța de judecată a dispozițiilor de lege criticate. Or, Curtea a statuat, în jurisprudența sa, că nu este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele ce țin de aplicarea legii de către organele judiciare (Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17, Decizia nr. 783 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 26 martie 2018, paragraful 16, și Decizia nr. 500 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 19 noiembrie 2018, paragraful 14).30. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gabriel Corneliu Novăcescu în Dosarul nr. 2.787/252/2017 al Curții de Apel Timișoara - Secția penală și constată că dispozițiile art. 274 teza a doua raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Timișoara - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 16 februarie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Oana-Cristina Puică----
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari