HOTĂRÂRE nr. 436 din 15 aprilie 2021privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 108/2019 pentru aprobarea schemei "Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi", precum și pentru stabilirea unor măsuri de verificare și control al acesteia
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 401 din 16 aprilie 2021



    Având în vedere prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.408/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis în sectorul agricol, modificat prin Regulamentul (UE) 2019/316 al Comisiei din 21 februarie 2019,în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  ARTICOL UNICHotărârea Guvernului nr. 108/2019 pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi“, precum și pentru stabilirea unor măsuri de verificare și control al acesteia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 4 martie 2019, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 6, după alineatul (2^1) se introduce un nou alineat, alineatul (2^2), cu următorul cuprins:(2^2) Prin excepție de la prevederile alin. (2), în anul 2021, valoarea ajutorului de minimis care se acordă beneficiarilor este de maximum 14.617,5 lei/ha, care reprezintă contravaloarea în lei a maximum 3.000 euro/ha, la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020, pentru schema prevăzută la art. 4 alin. (1), în condițiile prevăzute la art. 5, fără a depăși valoarea maximă de 20.000 euro/trei exerciții financiare/beneficiar, prevăzută la art. 3 alin. (2) din Regulamentul de minimis în sectorul agricol.2. După articolul 8^1 se introduce un nou articol, articolul 8^2, cu următorul cuprins:  +  Articolul 8^2(1) Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis pentru anul 2021 sunt în sumă de maximum 15.000 mii lei, reprezentând echivalentul în lei al sumei de maximum 3.078 mii euro, și se asigură din bugetul pe anul 2021, repartizat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale de la capitolul 83.01 «Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare», titlul 51 «Transferuri între unități ale administrației publice», articolul 51.01 «Transferuri curente», alineatul 51.01.01 «Transferuri către instituții publice», direcțiilor pentru agricultură județene și a municipiului București, care asigură sumele necesare acordării schemei de la capitolul 83.10 «Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare», titlul 40 «Subvenții», articolul 40.15 «Sprijinirea producătorilor agricoli».(2) În situația în care, după centralizarea tuturor situațiilor privind sumele necesare reprezentând ajutor de minimis, se constată depășirea sumei maxime prevăzute la alin. (1), valoarea ajutorului de minimis â care se acordă per beneficiar se reduce proporțional în vederea încadrării în buget.3. La articolul 9, după alineatul (2^1) se introduce un nou alineat, alineatul (2^2), cu următorul cuprins:(2^2) Pentru anul 2021, ajutoarele de minimis primite pe durata a 3 exerciții financiare sunt cele stabilite potrivit Hotărârii Guvernului nr. 9/2018 privind aprobarea schemei «Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de porci din rasele Bazna și/sau Mangalița în vederea producerii cărnii de porc», cu modificările și completările ulterioare, Hotărârii Guvernului nr. 107/2019 privind aprobarea schemei «Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate» pentru anul 2019, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârii Guvernului nr. 705/2019 privind aprobarea schemei «Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie-mai 2019 asupra sectorului apicol», Hotărârii Guvernului nr. 108/2019 pentru aprobarea schemei «Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi», precum și pentru stabilirea unor măsuri de verificare și control al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârii Guvernului nr. 248/2020 privind aprobarea schemei «Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate» pentru anul 2020, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârii Guvernului nr. 365/2020 privind aprobarea schemei «Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița», pentru perioada 2020-2022, precum și a unor măsuri de aplicare a acesteia, cu completările ulterioare, și Hotărârii Guvernului nr. 716/2020 privind aprobarea schemei «Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie-mai 2020 asupra sectorului apicol», precum și orice alte sume acordate prin scheme de ajutor de minimis primite până la data acordării ajutorului prevăzut de prezenta hotărâre și cele declarate de solicitant în cerere.4. La articolul 10, după alineatul (3^1) se introduce un nou alineat, alineatul (3^2), cu următorul cuprins:(3^2) În anul de cerere 2021, valorificarea producției de usturoi prevăzute la art. 5 lit. b) se face în perioada 15 iunie-22 noiembrie, iar documentele justificative care să ateste valorificarea producției se depun la direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București, până la data de 29 noiembrie.5. La articolul 13, după alineatul (4) se introduc trei noi alineate, alineatele (5)-(7), cu următorul cuprins:(5) În situația în care totalul sumelor se încadrează în resursele financiare alocate schemei de ajutor de minimis pentru anul 2021, prevăzute la art. 8^2 alin. (1), Direcția generală buget-finanțe și fonduri europene din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale întocmește situația centralizatoare, în vederea deschiderii creditelor bugetare, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 6.(6) Dacă totalul sumelor depășește resursele financiare alocate schemei de ajutor de minimis pentru anul 2021, prevăzute la art. 8^2 alin. (1), Direcția generală buget-finanțe și fonduri europene din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale calculează coeficientul de reducere a sumelor, cu încadrarea în bugetul maxim alocat schemei, și îl comunică direcțiilor pentru agricultură județene și a municipiului București, în vederea refacerii corespunzătoare a situațiilor centralizatoare.(7) În termen de trei zile lucrătoare de la primirea comunicării prevăzute la alin. (6), direcțiile pentru agricultură județene și a municipiului București refac situațiile centralizatoare cu sumele necesare reprezentând sprijin financiar pe baza coeficientului de reducere corespunzător și le retransmit Direcției generale buget-finanțe și fonduri europene din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru întocmirea situației centralizatoare, în vederea deschiderii creditelor bugetare.6. Anexa nr. 2 se modifică și se înlocuiește cu anexa la prezenta hotărâre.
    PRIM-MINISTRU
    FLORIN-VASILE CÎȚU
    Contrasemnează:
    Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
    Nechita-Adrian Oros
    Ministrul afacerilor externe,
    Bogdan Lucian Aurescu
    Ministrul finanțelor,
    Alexandru Nazare
    București, 15 aprilie 2021.Nr. 436.  +  ANEXĂ(Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 108/2019)Nr. ............ data ...................A. DECLARAȚIE
    (model)
    Subscrisa:PF/PFA/ÎI/ÎF/PJ ..........................., cu sediul în localitatea ..........................., județul ......................., înscrisă la registrul comerțului cu nr. ......................, CUI ...................., cod CAEN ..................., cont bancar deschis la ................, reprezentată de ....................., CNP ....................,declar că am luat cunoștință de Programul de susținere a producției de usturoi și mă oblig să notific în scris DAJ, prin e-mail, fax sau poștă, cu privire la existența culturii și înainte de începerea recoltării în vederea efectuării verificărilor și a evaluării producției înainte de recoltare.Declar că suprafața cultivată cu usturoi pentru care solicit sprijin financiar nu este obținută prin divizarea unei suprafețe cultivate cu usturoi existente în anul de cerere, indiferent de modalitatea de transfer al suprafeței, cu excepția succesiunilor și a contractelor de vânzare, înregistrate în Registrul agricol.Declar că am înființat cultura de usturoi în suprafață de .................. mp, pe raza localității ..........................................., județul ....................................., și marchez suprafața la loc vizibil cu o placă-indicator cu dimensiunile de circa 150 x 200 cm, pe care să se găsească inscripția „Program de susținere a producției de usturoi, beneficiar numărul ..................., Direcția pentru Agricultură a Județului ........................../Municipiului București“.Am fost informat de reprezentanții DAJ cu privire la verificările ce se vor efectua cu privire la existența suprafeței și a culturii, precum și a evaluării producției înainte de recoltare.Cunosc prevederile prezentei hotărâri cu privire la reducerea proporțională a valorii ajutorului de minimis solicitat de subsemnatul, care se poate realiza în situația în care sumele totale necesare reprezentând ajutor de minimis depășesc resursele financiare alocate schemei de ajutor de minimis.Mă oblig să notific în scris DAJ, prin e-mail, fax sau poștă, în perioada de vegetație până la recoltare, în vederea efectuării verificării și a evaluării producției înainte de recoltare.Cunoscând că falsul în declarații se pedepsește conform art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, declar că datele înscrise în formularul de cerere și în documentele anexate sunt reale, corecte, complete și perfect valabile.
    Semnătura solicitantului,
    .................................
    B. DECLARAȚIE DE CONSIMȚĂMÂNT
    (model)
    Sunt de acord ca Direcția pentru Agricultură a Județului ........................../Municipiului București să prelucreze datele mele cu caracter personal, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) - GDPR.Temeiul juridic al prelucrării acestor date este consimțământul subscrisei/subsemnatului.Consimțământul în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, precum și furnizarea datelor menționate mai jos sunt voluntare.Acest consimțământ poate fi revocat în orice moment, printr-o notificare către DAJ, conform prevederilor GDPR referitoare la drepturile persoanelor vizate.Toate datele cu caracter personal colectate vor fi stocate numai cât este necesar îndeplinirii scopului pentru care au fost colectate, plus termenele de arhivare prevăzute de dispozițiile legale în materie, și/sau atât cât este necesar pentru ca părțile să își poată exercita drepturile legitime.În cazul în care aveți întrebări legate de această declarație de consimțământ sau de prelucrarea datelor cu caracter personal, vă rugăm să contactați responsabilul pentru protecția datelor cu caracter personal de la nivelul DAJ.Am înțeles această declarație de consimțământ și sunt de acord cu prelucrarea datelor mele cu caracter personal.Numele și prenumele (a se completa cu majuscule):...............................................................................................CNP ................................., seria și nr. CI ..................................Adresa de domiciliu.....................................................................Telefon mobil: ...........................................................................E-mail: ....................................................................................Semnătură beneficiar: ...................................
    ----