ORDONANTA nr. 138 din 31 august 2000privind măsuri de sustinere a învăţământului privat
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 431 din 2 septembrie 2000



    În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României şi ale art. 1 lit. I pct. 3 din Legea nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,Guvernul României adopta prezenta ordonanţă.  +  Articolul 1Cadrele didactice încadrate în învăţământul preuniversitar particular beneficiază de recunoaşterea vechimii la catedra necesare pentru obţinerea definitivării în învăţământ şi a gradelor didactice II şi I, de la data obţinerii autorizaţiei de încredere de către unitatea şcolară respectiva.  +  Articolul 2Cadrele didactice titulare în învăţământul preuniversitar de stat pot fi detasate sau transferate, în interesul învăţământului, în unităţi de învăţământ preuniversitar particular care au autorizaţie de încredere, cu acordul unităţii de învăţământ particulare respective, în condiţiile legii, în situaţia restrângerii de activitate care nu poate fi soluţionată în învăţământul preuniversitar de stat.  +  Articolul 3Elevii din unităţile de învăţământ preuniversitar particular au acces gratuit la serviciile de specialitate oferite de personalul unităţilor conexe ale învăţământului preuniversitar de stat, cum sunt centre logopedice interşcolare şi centre sau cabinete de asistenţa psihopedagogică.  +  Articolul 4Elevii din unităţile de învăţământ preuniversitar particular au acces la facilităţile şi resursele oferite de unităţile conexe şi unităţile extraşcolare - cluburi, palate ale copiilor şi elevilor, tabere, baze sportive, turistice şi de agrement, biblioteci.  +  Articolul 5Elevii, studenţii şi cadrele didactice din învăţământul particular preuniversitar sau superior care funcţionează pe baza autorizaţiei de încredere sau a autorizaţiei de funcţionare provizorie au acces la serviciile reţelei ROEDUNET în condiţiile stabilite de Ministerul Educaţiei Naţionale pentru întreaga comunitate academica.  +  Articolul 6Spaţiile şi mijloacele temporar disponibile ale unităţilor de învăţământ de stat se închiriază, prin licitaţie, cu prioritate, pentru activităţile de învăţământ, inclusiv pentru instituţiile de învăţământ particular.  +  Articolul 7Instituţiile de învăţământ superior acreditate au acces la competiţia proiectelor de finanţare a cercetării ştiinţifice, beneficiază de alocarea de fonduri de investiţii, dotări cu echipamente şi granturi de cercetare pe baze competitionale.  +  Articolul 8Studenţii şi absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior acreditate au acces la creditele pentru studiu acordate de bănci, la burse contractuale, precum şi la concursurile pentru obţinerea burselor pentru doctorat şi pentru obţinerea burselor pentru stagii de studii universitare şi postuniversitare în străinătate.PRIM-MINISTRUMUGUR CONSTANTIN ISARESCUContrasemnează:────────────────Ministrul educaţiei naţionale,Andrei MargaMinistrul finanţelor,Decebal Traian RemesMinistrul muncii şi protecţiei sociale,Smaranda Dobrescu──────────