ORDIN nr. 1.173 din 23 august 2000privind organizarea activităţii de administrare şi control financiar fiscal la marii contribuabili
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 1 septembrie 2000
Ministrul finanţelor,în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 447/1997 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor, cu modificările ulterioare,în vederea creşterii eficientei administrării şi colectării veniturilor bugetului de stat, monitorizarii şi asistarii fiscale, precum şi a controlului financiar fiscal la marii contribuabili, pentru organizarea în teritoriu a activităţii de administrare şi control financiar fiscal la marii contribuabili,emite următorul ordin: + Articolul 1 (1) Prin mari contribuabili, în sensul prezentului ordin, se înţelege toţi contribuabilii ale căror obligaţii la bugetul de stat constituite la nivelul anului 1999 au fost mai mari de 10 miliarde lei.Pentru judeţele în care numărul de contribuabili care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alineatul precedent este mai mic de 10, în categoria marilor contribuabili sunt cuprinşi primii 10 contribuabili înregistraţi ca plătitori de impozite şi taxe, în ordinea descrescătoare a obligaţiilor la bugetul de stat constituite la nivelul anului 1999. (2) Lista marilor contribuabili înregistraţi ca plătitori de impozite şi taxe la fiecare direcţie generală a finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeteana, respectiv a municipiului Bucureşti, în baza prelucrării informaţiilor din bilanţul la data de 31 decembrie 1999, este prezentată în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin. (3) În acţiunea de monitorizare sunt cuprinse şi sucursalele şi filialele, înregistrate ca plătitori de impozite şi taxe, ale regiilor autonome, companiilor naţionale, unităţilor financiar-bancare, precum şi ale societăţilor comerciale la nivelul fiecărui judeţ, pentru obligaţiile la bugetul de stat pe care, potrivit dispoziţiilor legale, le achită la nivel teritorial. (4) În termen de 15 zile de la data prezentului ordin direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, care au înregistraţi ca plătitori de impozite şi taxe regii autonome, companii naţionale, unităţi financiar-bancare şi societăţi comerciale, vor transmite Direcţiei monitorizarea contribuabililor mari lista, pe judeţe, cuprinzând sucursalele şi filialele pe fiecare contribuabil menţionat mai sus, cu precizarea obligaţiilor fiscale pe care acestea le achită la nivelul fiecărui judeţ. (5) Anual, începând cu anul 2001, până la data de 31 iulie, Direcţia monitorizarea contribuabililor mari va actualiza lista cuprinzând marii contribuabili pe baza obligaţiilor fiscale constituite şi reflectate în bilanţurile de la sfârşitul anului precedent depuse de contribuabili, transmise de direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti; plafonul obligaţiilor la bugetul de stat menţionat la alin. (1) va fi corectat cu indicele de inflaţie, calculat la 31 decembrie al anului de raportare.Prin excepţie de la prevederile alineatului precedent, contribuabilii rezultaţi prin fuziune, conform legii, în timpul anului şi care îndeplinesc condiţia menţionată la alin. (1), prin cumularea informaţiilor individuale din ultimul bilanţ anual, vor fi incluşi în lista cuprinzând marii contribuabili în termen de 30 de zile de la fuziune. (6) Contribuabilii mari ale căror obligaţii fiscale înregistrate în anul precedent sunt inferioare condiţiilor de încadrare a acestora în categoria contribuabililor mari vor fi monitorizati timp de 3 ani consecutivi. În situaţia în care obligaţiile fiscale constituite în acest interval nu mai justifica menţinerea acestora în categoria contribuabililor mari, administrarea acestora va fi trecută în sarcina organelor fiscale teritoriale în a căror rază îşi au sediul social.Prin excepţie de la prevederile alineatului precedent, atunci când în urma divizării ca urmare a unui act normativ sau prin manifestarea de voinţa a acţionarilor sau asociaţilor un contribuabil mare nu mai exista ca persoana juridică, acesta va fi scos din lista cuprinzând marii contribuabili în termen de 30 de zile de la divizare. Contribuabilii rezultaţi în urma divizării, care, conform informaţiilor din protocoalele încheiate, îndeplinesc condiţia menţionată la alin. (1), vor fi incluşi în lista cuprinzând marii contribuabili în termen de 30 de zile de la constituirea acestora. + Articolul 2 (1) Începând cu data prezentului ordin structurile organizatorice ale direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, aprobate prin ordinele ministrului finanţelor nr. 125/1999 şi nr. 2.465/1998, cu modificările şi completările ulterioare, se modifica şi se completează după cum urmează:- la nivelul direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene se înfiinţează Serviciul (biroul, compartimentul) de administrare mari contribuabili în cadrul Direcţiei administrarea veniturilor statului şi Serviciul (biroul, compartimentul) de control financiar fiscal mari contribuabili în cadrul Direcţiei de control financiar fiscal;- la nivelul Direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat a municipiului Bucureşti se înfiinţează Direcţia de administrare mari contribuabili şi Direcţia de control financiar fiscal mari contribuabili prin reorganizarea Direcţiei de control financiar fiscal, astfel:● Direcţia de administrare a marilor contribuabili are următoarele servicii:- Serviciul gestionare dosare fiscale, declaraţii şi bilanţuri;- Serviciul contabilitate şi evidenta analitica pe plătitori;- Serviciul colectare şi executare silită nr. 1;- Serviciul colectare şi executare silită nr. 2;- Serviciul asistenţa mari contribuabili;- Serviciul rambursare T.V.A.● Direcţia de control financiar fiscal la marii contribuabili are în structura 4 servicii de control financiar fiscal.● Serviciul reprezentante străine, Serviciul de valorificare bunuri, Serviciul PAD şi cod fiscal, Serviciul de monitorizare şi verificare achiziţii publice trec în subordinea directorului general adjunct al Direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat a municipiului Bucureşti.Structura organizatorică a Direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat a municipiului Bucureşti este redata în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin.Structurile organizatorice nou-înfiinţate vor asigura îndeplinirea următoarelor funcţiuni:- gestionare dosare fiscale, declaraţii şi bilanţuri;- contabilitate şi evidenta pe plătitori;- colectare şi executare silită;- rambursare T.V.A.;- asistenţa contribuabili;- control financiar fiscal. + Articolul 3 (1) Se aprobă modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr. 450/1999, cu modificările şi completările ulterioare, cu sarcinile şi atribuţiile noilor structuri organizatorice, respectiv serviciu, birou sau compartiment, după caz, organizate în cadrul Direcţiei de administrare a veniturilor statului la nivelul direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene, redate în anexa nr. 3 care face parte integrantă din prezentul ordin; sarcinile şi atribuţiile noilor structuri organizatorice, respectiv serviciu, birou sau compartiment, după caz, organizate în cadrul Direcţiei control financiar fiscal la nivelul direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene se vor elabora în termen de 30 de zile de la data prezentului ordin şi se vor aproba de secretarul de stat coordonator al Departamentului politica impozitelor şi administrarea veniturilor. (2) Se aprobă modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr. 565/1999, cu sarcinile şi atribuţiile Direcţiei de administrare a marilor contribuabili organizate în cadrul Direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat a municipiului Bucureşti, redate în anexa nr. 4 care face parte integrantă din prezentul ordin. În termen de 30 de zile de la data prezentului ordin se vor elabora sarcinile şi atribuţiile Direcţiei control financiar fiscal la marii contribuabili, organizată în cadrul Direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat a municipiului Bucureşti, care se vor aproba de secretarul de stat coordonator al Departamentului politica impozitelor şi administrarea veniturilor. + Articolul 4 (1) Conducerile direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, vor lua măsuri ca sarcinile şi atribuţiile ce revin structurilor organizatorice înfiinţate să fie realizate cu personalul existent, prin redistribuire din posturile existente la data prezentului ordin. (2) Structurile organizatorice nou-înfiinţate se vor dimensiona în raport cu numărul de contribuabili mari administrati sau care urmează să fie controlati. (3) Contribuabilii mari care în prezent sunt înregistraţi ca plătitori de impozite şi taxe la administraţiile financiare, circumscripţiile fiscale sau la perceptiile fiscale, după caz, trec în administrarea serviciilor (birou, compartiment) de administrare a marilor contribuabili din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene. (4) În termen de 30 de zile de la data prezentului ordin conducerile direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene vor asigura încheierea de protocoale între serviciile (birourile, compartimentele) de administrare a marilor contribuabili şi administraţiile financiare municipale, circumscripţiile fiscale orăşeneşti sau perceptiile fiscale, după caz, de primire-predare a dosarelor fiscale şi de urmărire a contribuabililor mari nominalizaţi conform anexei nr. 1. (5) Contribuabilii mari care în prezent sunt înregistraţi ca plătitori de impozite şi taxe la administraţiile financiare de sector ale municipiului Bucureşti trec în administrarea Direcţiei de administrare a marilor contribuabili din cadrul Direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat a municipiului Bucureşti. (6) În termen de 30 de zile de la data prezentului ordin conducerea Direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat a municipiului Bucureşti va asigura încheierea de protocoale între Direcţia de administrare a marilor contribuabili şi administraţiile financiare ale sectoarelor 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 de primire-predare a dosarelor fiscale şi de urmărire a contribuabililor mari nominalizaţi conform anexei nr. 1. (7) În termen de 30 de zile de la data preluării dosarelor fiscale ale marilor contribuabili structurile organizatorice înfiinţate conform prevederilor art. 2 vor organiza fisiere cu informaţii colaterale despre contribuabilii respectivi, în care se regăsesc numele şi calitatea celor care reprezintă contribuabilul în relaţiile cu terţii, conturile bancare deschise, principalii furnizori şi creditori, principalii clienţi şi debitori, existenta depozitelor bancare, cota de participare a contribuabililor la capitalul social al altor firme, orice alte elemente considerate a fi necesare în vederea îmbunătăţirii gradului de colectare a veniturilor bugetului de stat de la aceştia. + Articolul 5Se aprobă Normele metodologice privind organizarea colectării veniturilor bugetului de stat de la marii contribuabili, prezentate în anexa nr. 5 care face parte integrantă din prezentul ordin. + Articolul 6Activitatea de monitorizare şi control financiar fiscal la contribuabilii mari este coordonata de secretarul general adjunct al Departamentului politica impozitelor şi administrarea veniturilor.Direcţia monitorizarea contribuabililor mari şi Direcţia generală control fiscal colaborează cu celelalte direcţii din cadrul Ministerului Finanţelor pentru selectarea contribuabililor mari care urmează să fie administrati şi verificaţi în vederea îmbunătăţirii colectării veniturilor bugetului de stat de la aceştia, clarificarea problemelor privind aplicarea legislaţiei fiscale, valorificarea actelor de control. De asemenea, în realizarea sarcinilor pe care le au direcţiile menţionate mai sus colaborează şi cu alte instituţii abilitate ale statului.Monitorizarea colectării veniturilor bugetului de stat de la marii contribuabili se realizează pe baza raportarilor lunare pe care direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, le transmit, până cel mai târziu în ultima zi a lunii următoare celei de raportare, la Direcţia monitorizarea contribuabililor mari, conform modelelor prezentate în anexele nr. 6 şi 7 care fac parte integrantă din prezentul ordin.Coordonarea activităţii de control financiar fiscal la nivel teritorial, elaborarea programelor de control pentru verificarea marilor contribuabili şi transmiterea acestora la structurile teritoriale specializate, precum şi urmărirea realizării sarcinilor de control financiar fiscal la marii contribuabili se exercită de Direcţia generală control fiscal din cadrul Ministerului Finanţelor.Programele informatice necesare pentru prelucrarea informaţiilor din situaţiile prezentate la anexele nr. 6 şi 7, precum şi cele necesare calculării şi centralizarii indicatorilor de eficienta menţionaţi în anexa nr. 5, capitolul VI, se realizează de specialişti din cadrul Direcţiei generale tehnologia informatiei. + Articolul 7Direcţia generală dezvoltare instituţională şi resurse umane, Direcţia monitorizarea contribuabililor mari, Direcţia generală control fiscal, Direcţia generală trezorerie şi contabilitate publică, Direcţia generală tehnologia informatiei, împreună cu direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, administraţiile financiare, circumscripţiile fiscale, precum şi perceptiile fiscale vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. + Articolul 8Anexele nr. 1-7 se comunică direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi celorlalte direcţii interesate.Ministrul finanţelor,Decebal Traian Remes--------
EMITENT |