HOTĂRÂRE nr. 1.621 din 22 decembrie 2003 pentru organizarea și funcționarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 56 din 23 ianuarie 2004



    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 11 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare, precum și al art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul 1(1) Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București se organizează și va funcționa ca persoană juridică română, în baza Ordonanței Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prezentei hotărâri, în coordonarea Secretariatului General al Guvernului. (la 28-04-2020, Alineatul (1) din Articolul 1 a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 328 din 23 aprilie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 341 din 28 aprilie 2020 ) (2) Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București are sediul în municipiul București, bd. Mareșal Averescu nr. 8-10, sectorul 1.(3) Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică -ICI București funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, calculează amortismente și conduce evidența contabilă în regim economic.  +  Articolul 2Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București are ca obiect principal de activitate efectuarea de cercetări științifice și dezvoltări tehnologice în domeniul tehnologiilor informației și comunicațiilor, suport al dezvoltării societății informaționale. Institutul desfășoară activități de informatizare a administrației publice, a sectoarelor economiei naționale și a societății în ansamblu, precum și activități de formare și specializare profesională în domeniul său de activitate, de comerț interior, operațiuni de export-import, producție, marketing, prestări de servicii cu valoare adăugată în domeniul tehnologiilor și comunicației de date, precum și efectuarea de cercetări fundamentale și aplicative, dezvoltarea tehnologică, elaborare de studii și reglementări tehnice și economice, de interes public și național, precum și efectuarea de teste, probe și măsurători, autorizări și certificări de conformitate, care privesc asigurarea cerințelor fundamentale impuse aparaturii, instalațiilor, sistemelor și serviciilor de comunicații. (la 12-04-2021, Articolul 2 a fost modificat de Punctul 1, Articolul 6 din HOTĂRÂREA nr. 414 din 7 aprilie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 377 din 12 aprilie 2021 )  +  Articolul 3Structura organizatorică a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București se aprobă prin ordin al secretarului general al Guvernului. (la 28-04-2020, Articolul 3 a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 328 din 23 aprilie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 341 din 28 aprilie 2020 )  +  Articolul 4Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București poate avea în structură subunități cu sau fără personalitate juridică, departamente, secții, laboratoare, poate dobândi calitatea de asociat sau de acționar fondator în cadrul altor societăți comerciale ori structuri organizatorice necesare realizării obiectului său de activitate.  +  Articolul 5(1) Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a construcțiilor, anexelor și a terenului aferent, aflate în administrarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică ICI București, situate în municipiul București, bd. Mareșal Alexandru Averescu nr. 8-10, sectorul 1, precum și a imobilului - apartament de 3 camere, situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Ferdinand nr. 24, bl. O7, sc. B, parter, ap. 2, județul Vâlcea, aflat în administrarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică ICI București, imobile identificate potrivit anexei nr. 1.(2) Se aprobă trecerea din domeniul privat al statului în proprietatea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București, cu titlu gratuit, a imobilelor prevăzute la alin. (1). (la 28-04-2004, Art. 5 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 544 din 7 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 371 din 28 aprilie 2004. )  +  Articolul 6Patrimoniul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București, format din baza materială stabilită pe baza situației patrimoniului de la data de 30 iunie 2003, împreună cu construcțiile, anexele și terenul aferent, este în sumă totală de 69.587.659 mii lei.  +  Articolul 7Secretariatul General al Guvernului, în calitate de coordonator, va cuprinde în bugetul său fondurile necesare realizării unor investiții, dotări, aparatură, echipamente, instalații, fonduri pentru finanțare/cofinanțare proiecte naționale, europene și internaționale. (la 15-09-2020, Articolul 7 a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 767 din 10 septembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 844 din 15 septembrie 2020 )  +  Articolul 8Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București, prevăzut în anexa nr. 2.  +  Articolul 9Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 936/1998 privind înființarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 29 decembrie 1998, cu modificările ulterioare.  +  Articolul 10Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Notă
    Reproducem prevederile art. 1-4 din HOTĂRÂREA nr. 414 din 7 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 377 din 12 aprilie 2021:
    Articolul 1
    Se reorganizează Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București prin fuziune prin absorbție cu Institutul Național de Studii și Cercetări pentru Comunicații - I.N.S.C.C. București, denumit în continuare Institut, cu sediul în municipiul București, bd. Mareșal Averescu nr. 8-10, sectorul 1.
    Articolul 2
    Institutul, reorganizat conform prevederilor prezentei hotărâri, preia toate drepturile și obligațiile Institutului Național de Studii și Cercetări pentru Comunicații - I.N.S.C.C. București, care se desființează la data de 15 aprilie 2021.
    Articolul 3
    Procesul-verbal de predare-primire a elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalului propriu se reflectă în situațiile financiare ale Institutului Național de Studii și Cercetări pentru Comunicații - I.N.S.C.C. București, întocmite ulterior fuziunii la data de 31 decembrie 2021.
    Articolul 4
    Personalul Institutului Național de Studii și Cercetări pentru Comunicații - I.N.S.C.C. București se preia în cadrul Institutului de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București, cu încadrarea corespunzătoare în numărul maxim de posturi aprobate.
    Articolul 5
    Preluarea personalului se face cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 67/2006 privind protecția drepturilor salariaților în cazul transferului întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acestora, cu modificările ulterioare, și ale Legii nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare, cu completările ulterioare.

    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NĂSTASE
    Contrasemnează:
    Ministrul comunicațiilor
    și tehnologiei informației,
    Dan Nica
    Ministrul educației,
    cercetării și tineretului,
    Alexandru Athanasiu
    Ministrul finanțelor publice,
    Mihai Nicolae Tănăsescu
    București, 23 decembrie 2003.Nr. 1.621.  +  Anexa nr. 1
    DATELE DE IDENTIFICARE
    a imobilelor care trec din domeniul public al statului și
    din administrarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare
    în Informatică - ICI București în domeniul
    privat al statului și care se transmit cu titlu gratuit
    în patrimoniul Institutului Național de
    Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București
    Nr. M.F.P.Codul de clasificare DenumireaDescrierea tehnică(pe scurt) Vecinătățile (după caz, pescurt) AdresaAnuldobândirii/dării în folosință Valoarea de inventar - lei - Situația juridică Tipulbunului
    96.9648.29.06TerenSuprafața = 3.976,5mp A.D.P. Sector 1, imobil nr. 10,din strMedelni-cerului, imobil nr. 12 din strMedelni-cerului, Apa Nova -stațiepompareimobil nr. 1 din Intr. 1 Mai, imobil nr. 3 din Intr. 1 Mai Țara: România, municipiulBucurești,bd. Mareșal AlexandruAverescu nr.8- 10, sectorul 1 197612.300.000.000În administrareImobil
    96.9658.29.06Sediucorp A S+P+7 A.D.P. Sector 1 Țara: România, municipiulBucurești,bd. Mareșal AlexandruAverescu nr.8- 10, sectorul 1 197635.586.000.000În administrareImobil
    96.9668.29.06Sediucorp B S+P+1 A.D.P. Sector 1, Apa Nova - stație pompareimobil nr. 10 din str. Medelni- cerului, imobil nr. 12 din str. Medelni- cerului Țara: România, municipiulBucurești,bd. Mareșal AlexandruAverescu nr.8- 10, sectorul 1 19725.164.000.000În administrareImobil
    96.9678.29.06Sediucorp C P-suprafațădesfășurată =605mp,suprafață construită =93 mp A.D.P. Sector 1, Apa Nova - stație pompareimobil nr. 1 din Intr. 1 Mai, imobil nr. 3 din Intr. 1 Mai Țara: România, municipiulBucurești,bd. Mareșal AlexandruAverescu nr.8- 10, sectorul 1 1973357.000.000În administrareImobil
    96.9688.29.06Apartament 3 camere P  Țara: România, municipiulRâmnicu Vâlceastr. Ferdinand nr.24,bl.O7,sc.B, parterap.2 2000176.000.000În administrareImobil
    (la 19-08-2004, Anexa 1 a fost modificată de RECTIFICAREA nr. 544 din 7 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 19 august 2004, care rectifică anexa din HOTĂRÂREA nr. 544 din 7 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 371 din 28 aprilie 2004. )
     +  Anexa nr. 2REGULAMENTde organizare și funcționare a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică- ICI București