ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 147 din 27 august 2020privind acordarea unor zile libere pentru părinți în vederea supravegherii copiilor, în situația limitării sau suspendării activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile de învățământ și în unitățile de educație timpurie antepreșcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 28 august 2020



    Având în vedere faptul că, pe termen scurt, provocarea cea mai importantă rămâne combaterea și limitarea efectelor crizei COVID-19 asupra sănătății și economiei, fapt care impune adoptarea unor măsuri de redresare economice și de sprijinire a populației, întrucât, în perioada stării de urgență și a stării de alertă, au fost adoptate măsuri în acord cu schimbările înregistrate astfel încât impactul negativ asupra cetățenilor să fie cât mai redus, luând în considerare necesitatea protecției sociale a cetățenilor ca urmare a efectelor răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, având în vedere reglementările cuprinse în art. 38 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, cu privire la posibilitatea limitării sau suspendării activităților didactice ce presupun prezența efectivă a copiilor la cursuri,luând în considerare situația epidemiologică din România și riscul asupra sănătății populației,ținând cont de faptul că neadoptarea unor măsuri urgente, cu caracter excepțional, ar putea afecta sănătatea copiilor și siguranța acestora în lipsa părinților care să îi supravegheze pe perioada suspendării cursurilor sau închiderii unităților de învățământ și ar crește riscul transmiterii comunitare a coronavirusului SARS-CoV-2,aceste elemente vizează un interes public și constituie o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată și care impune adoptarea de măsuri imediate prin ordonanță de urgență.În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.  +  Articolul 1(1) Se acordă zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor, în situația limitării sau suspendării activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile de învățământ și în unitățile de educație timpurie antepreșcolară, unde aceștia sunt înscriși, ca urmare a rezultatului anchetei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, efectuată de direcția de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București, și având în vedere hotărârile comitetului județean pentru situații de urgență, respectiv Comitetului pentru Situații de Urgență al Municipiului București.(2) Prevederile alin. (1) se aplică părinților care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:a) au copii cu vârsta de până la 12 ani sau au copii cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani, înscriși în cadrul unei unități de învățământ sau de educație timpurie antepreșcolară;b) celălalt părinte nu beneficiază, la rândul său, de zile libere sau, după caz, părintele care solicită acordarea de zile libere se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 3 din Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare; (la 09-04-2021, Litera b) din Alineatul (2) , Articolul 1 a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 59 din 6 aprilie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 352 din 06 aprilie 2021 ) c) locul de muncă ocupat nu permite munca la domiciliu sau telemunca. (la 05-12-2020, Alineatul (2) din Articolul 1 a fost completat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 278 din 27 noiembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1166 din 02 decembrie 2020 ) (3) În sensul prezentei ordonanțe de urgență, prin părinte se înțelege:a) părintele firesc, potrivit Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare;b) adoptatorul;c) persoana care are copilul/copiii în încredințare în vederea adopției;d) persoana care are copilul în plasament sau sub tutelă;e) persoana desemnată conform art. 104 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;f) părintele sau reprezentantul legal al persoanei adulte cu handicap înscrise într-o unitate de învățământ.(4) Prin excepție de la prevederile alin. (2) lit. a), beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe de urgență și părintele sau reprezentantul legal al copilului cu handicap grav neșcolarizat, care a optat pentru acordarea indemnizației prevăzute de art. 42 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, doar în situațiile în care activitatea serviciului de zi este limitată sau suspendată, prin dispoziție/decizie a autorității care are în administrare serviciul de zi, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2.(4^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1), beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe de urgență și părintele sau reprezentantul legal al cărui copil, cu vârsta de până la 12 ani, înscris în cadrul unei unități de învățământ sau de educație timpurie antepreșcolară, suferă de o boală cronică, indiferent dacă activitățile didactice au fost sau nu au fost limitate ori suspendate în conformitate cu prevederile alin. (1), cu condiția respectării, de către celălalt părinte, a prevederilor alin. (2) lit. b). (la 05-12-2020, Articolul 1 a fost completat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 278 din 27 noiembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1166 din 02 decembrie 2020 ) (5) Prin excepție de la prevederile alin. (1), dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se aplică și pentru părintele sau reprezentantul legal care are în îngrijire, supraveghere și întreținere persoana adultă încadrată în grad de handicap grav sau în grad de handicap grav cu asistent personal pentru care s-a optat pentru acordarea indemnizației prevăzute de art. 42 alin. (4) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, doar dacă beneficiază de servicii de zi, a căror activitate este limitată sau suspendată, prin dispoziție/decizie a autorității care are în administrare serviciul de zi, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2.(5^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1), dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se aplică și pentru părintele sau reprezentantul legal care are în îngrijire, supraveghere și întreținere unul sau mai mulți copii școlarizați, cu boli cronice pentru care medicul de familie sau medicul specialist a emis adeverințe pentru realizarea educației în condițiile prevăzute în ordinul comun al ministrului educației și al ministrului sănătății prevăzut la art. 8^1 alin. (1). (la 09-04-2021, Alineatul (5^1) din Articolul 1 a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 59 din 6 aprilie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 352 din 06 aprilie 2021 ) (6) Prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică în cazul în care unul dintre părinții, definiți la alin. (3), se află în una sau mai multe dintre următoarele situații:a) este în concediul prevăzut la art. 2 alin. (1) sau art. 11 alin. (2) ori art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare;b) este asistentul personal al unuia dintre copiii aflați în întreținere;c) se află în concediu de odihnă/concediu fără plată;d) are raportul de muncă suspendat pentru întreruperea temporară a activității angajatorului, în condițiile art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;e) nu realizează venituri din salarii și asimilate salariilor, venituri din activități independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.(7) Prin limitarea sau suspendarea activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor se înțelege reducerea frecvenței participării copiilor la cursurile școlare și utilizarea tehnologiei și internetului sau a altor modalități alternative de educație pentru realizarea activităților prevăzute la art. 262 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 2(1) Persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2) au dreptul la zile libere plătite pe toată perioada în care se decide limitarea sau suspendarea activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile de învățământ și în unitățile de educație timpurie antepreșcolară.(2) Zilele libere se acordă la cererea părintelui care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 1 alin. (2) și este definit la art. 1 alin. (3), depusă la angajatorul acestuia.(3) Cererea prevăzută la alin. (2) este însoțită de o declarație pe propria răspundere a celuilalt părinte, de o copie a certificatului/certificatelor de naștere al/ale copilului/copiilor sau a documentului care atestă calitatea prevăzută la art. 1 alin. (3) în care solicită zilele libere, precum și, dacă este cazul, de o copie a certificatului de încadrare în grad de handicap al copilului ori adultului în vârstă de până la 26 de ani. Declarația pe propria răspundere a celuilalt părinte va conține elemente din care să rezulte că, pentru aceeași perioadă, acesta nu a solicitat la locul său de muncă zile libere ce i s-ar cuveni potrivit dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență, că nu a beneficiat de majorarea salarială acordată în condițiile art. 4 alin. (3), în cazul angajaților sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională, al angajaților din penitenciare și al personalului din unitățile sanitare publice, că nu are contractul de muncă suspendat pentru întreruperea temporară a activității angajatorului și nu se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 1 alin. (6). Declarația pe propria răspundere a celuilalt părinte nu se depune în cazul în care părintele se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 3 din Legea nr. 277/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (la 09-04-2021, Alineatul (3) din Articolul 2 a fost modificat de Punctul 1^1, Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 59 din 6 aprilie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 352 din 06 aprilie 2021 ) (3^1) Pentru situația prevăzută la art. 1 alin. (5^1) părintele va depune la angajator pe lângă actele prevăzute la alin. (3) și o copie a adeverinței eliberate de medicul de familie/medicul specialist. (la 27-10-2020, Articolul 2 a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 182 din 22 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 993 din 27 octombrie 2020 ) (4) Modelele cererii și declarației pe propria răspundere prevăzute la alin. (3) se stabilesc prin ordin al ministrului muncii și protecției sociale, la propunerea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.(5) Angajatorul este obligat să acorde zilele libere dacă angajatul solicită acest drept în baza prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.(6) Prin excepție de la prevederile alin. (5), angajații din unitățile sistemului energetic național, din unitățile operative de la sectoarele nucleare, din unitățile cu foc continuu, din unitățile de asistență socială, de telecomunicații, ale radioului și televiziunii publice, din rețeaua de transport feroviar, din unitățile care asigură transportul în comun și serviciul de salubrizare a localităților, aprovizionarea populației cu gaze, energie electrică, căldură și apă, din unitățile de comerț alimentar, servicii financiare, distribuție de carburanți, producție și distribuție de medicamente și echipamente sanitare, precum și personalul din unitățile farmaceutice, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe de urgență numai cu acordul angajatorului. (la 05-12-2020, Articolul 2 a fost completat de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 278 din 27 noiembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1166 din 02 decembrie 2020 )  +  Articolul 3(1) Indemnizația pentru fiecare zi liberă acordată în condițiile art. 1 se plătește din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri și cheltuieli al angajatorului și este în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.(2) Indemnizația prevăzută la alin. (1) este în sumă brută și este supusă impozitării și plății contribuțiilor de asigurări sociale, de asigurări sociale de sănătate, precum și plății contribuției asiguratorii pentru muncă, în condițiile prevăzute de Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, pentru veniturile din salarii și asimilate acestora.(3) Prin derogare de la prevederile Legii nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, cu modificările ulterioare, sumele pentru plata indemnizației prevăzute la alin. (1) se decontează din acest fond numai pentru perioada acordării zilelor libere potrivit art. 1(4) Impozitul și contribuțiile de asigurări sociale, de asigurări sociale de sănătate, precum și contribuția asiguratorie pentru muncă aferente indemnizației prevăzute la alin. (1) se plătesc de angajator în condițiile prevăzute de Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.(5) Până la închiderea anului fiscal, sumele decontate potrivit alin. (3) vor fi înapoiate Fondului de garantare din bugetul de stat, după caz, potrivit unei proceduri stabilite prin hotărâre a Guvernului.  +  Articolul 4(1) Angajații sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională, angajații din penitenciare și personalul din unitățile sanitare publice beneficiază de zilele libere prevăzute la art. 1, la cerere, numai cu aprobarea angajatorului. (la 09-04-2021, Alineatul (1) din Articolul 4 a fost modificat de Punctul 2^1, Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 59 din 6 aprilie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 352 din 06 aprilie 2021 ) (1^1) Fac excepție de la prevederile alin. (1) familiile monoparentale, care pot opta fie pentru acordarea de zile libere conform dispozițiilor art. 1, fie pentru acordarea majorării drepturilor salariale cuvenite potrivit dispozițiilor alin. (3), fără ca aceste drepturi să poată fi cumulate pentru aceeași perioadă. (la 09-04-2021, Articolul 4 a fost completat de Punctul 2^2, Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 59 din 6 aprilie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 352 din 06 aprilie 2021 ) (2) Drepturile bănești aferente zilelor libere acordate în condițiile art. 1 familiilor monoparentale, ca urmare a opțiunii exprimate în conformitate cu dispozițiile alin. (1^1), se calculează și se plătesc astfel: (la 09-04-2021, Partea introductivă a alineatului (2) din Articolul 4 a fost modificată de Punctul 2^3, Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 59 din 6 aprilie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 352 din 06 aprilie 2021 ) a) conform prevederilor legale specifice ce reglementează acordarea învoirilor/permisiilor/zilelor libere plătite, pentru angajații sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională și angajații din penitenciare, și se suportă din bugetul de stat, prin bugetele ministerelor și instituțiilor din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională;b) conform prevederilor art. 3 alin. (1), pentru personalul din unitățile sanitare publice.(3) În situația în care unul dintre părinți își desfășoară activitatea în unul dintre domeniile prevăzute la alin. (1), acesta are dreptul la o majorare acordată suplimentar drepturilor salariale cuvenite, în cuantum de 75% din salariul de bază/salariul de funcție/solda de funcție corespunzătoare unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, corespunzător numărului de zile lucrătoare din perioada prevăzută la art. 1 alin. (1), numai în cazul în care angajatorul nu a aprobat cererea de acordare de zile libere și cu condiția respectării de către celălalt părinte a prevederilor art. 1 alin. (2) lit. b) și c). În cazul în care ambii părinți își desfășoară activitatea în unul dintre domeniile prevăzute la alin. (1), doar unul dintre aceștia are dreptul la acordarea de zile libere, cu aprobarea angajatorului, sau, în cazul în care angajatorul nu a aprobat cererea de acordare de zile libere, la majorarea acordată suplimentar drepturilor salariale cuvenite, potrivit prezentului alineat. (la 09-04-2021, Alineatul (3) din Articolul 4 a fost modificat de Punctul 2^3, Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 59 din 6 aprilie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 352 din 06 aprilie 2021 ) (4) Majorarea prevăzută la alin. (3) se acordă pe baza cererii părintelui definit la art. 1 alin. (3), însoțită de declarația celuilalt părinte că nu beneficiază de acest drept și nici nu se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 1 alin. (6). În situația prevăzută la alin. (1^1), majorarea prevăzută la alin. (3) se acordă pe baza cererii părintelui însoțite de declarația pe propria răspundere a acestuia că se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 3 din Legea nr. 277/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și că nu se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 1 alin. (6). Cererea și declarația se depun la angajator în luna curentă pentru luna anterioară. (la 09-04-2021, Alineatul (4) din Articolul 4 a fost modificat de Punctul 2^3, Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 59 din 6 aprilie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 352 din 06 aprilie 2021 ) (5) Pentru personalul prevăzut la alin. (1), majorarea prevăzută la alin. (3) se acordă obligatoriu odată cu drepturile salariale și se suportă din bugetele din care se suportă drepturile salariale de bază.(6) Prin excepție de la prevederile alin. (5), pentru personalul din unitățile sanitare publice, majorarea prevăzută la alin. (3) se suportă prin transferuri din bugetul Fondului național unic de sănătate, de la titlul VI - Transferuri între unități ale administrației publice.(7) Pentru personalul instituțiilor și autorităților publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, majorarea prevăzută la alin. (3) nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.(8) Majorarea prevăzută la alin. (3) nu se cuprinde în baza de calcul prevăzută la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare.(9) Majorarea prevăzută la alin. (3) reprezintă venit care se supune calculării, virării și declarării impozitului și contribuțiilor sociale obligatorii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.(10) Instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională pot emite norme specifice privind condițiile de acordare a majorării prevăzute la alin. (3), care se aprobă prin ordin al ordonatorului principal de credite. Notă
    Conform articolului II din LEGEA nr. 59 din 6 aprilie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 352 din 6 aprilie 2021, în cazul familiilor monoparentale, indemnizația acordată corespunzător zilelor libere, precum și majorarea acordată suplimentar drepturilor salariale cuvenite, în condițiile art. 2-4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinți în vederea supravegherii copiilor, în situația limitării sau suspendării activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile de învățământ și în unitățile de educație timpurie antepreșcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 278/2020, cu modificările ulterioare, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, nu constituie debit și nici nu se recuperează.
     +  Articolul 5(1) Pentru decontarea sumelor pentru plata indemnizației prevăzute la art. 3, angajatorul depune cerere la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București în a cărei rază teritorială își desfășoară activitatea angajatorul sau sucursala/punctul de lucru al acestuia, după caz, însoțită de documente justificative privind îndeplinirea condițiilor de decontare a indemnizației. (2) Cererea și documentele justificative se transmit electronic sau în format letric la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București, în cel mult 30 de zile de la data efectuării plății contribuțiilor și impozitelor aferente indemnizației.(3) Decontarea sumelor plătite cu titlu de indemnizație potrivit art. 3 se face în termen de 15 zile calendaristice de la data înregistrării documentelor prevăzute la alin. (1).(4) Procedura de decontare, documentele justificative și modelul acestora se stabilesc prin ordin al președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.(5) Pentru depunerea în format electronic a cererilor și a documentelor justificative prevăzute la alin. (1) se pot folosi modele de cereri și formulare electronice publicate pe platforma Punctul de contact unic electronic prevăzut în Hotărârea Guvernului nr. 922/2010 privind organizarea și funcționarea Punctului de contact unic electronic sau pe pagina de internet aici.gov.ro.  +  Articolul 6(1) Pentru verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 1 alin. (1), (4) și (5), instituțiile publice în a căror coordonare sau subordine se află unitățile de învățământ sau serviciile de zi au obligația să transmită, în format electronic, la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București, în termen de maximum 10 zile de la decizia de limitare sau suspendare a cursurilor în unitatea de învățământ sau a activităților din serviciile de zi, listele nominale cu copiii, respectiv cu persoanele evidențiate pe unități de educație timpurie antepreșcolară, de învățământ sau servicii de zi, astfel:a) inspectoratele școlare județene, respectiv al municipiului București, pentru copiii preșcolari și școlari de până la 12 ani inclusiv, precum și pentru copiii cu handicap înscriși în unitățile de învățământ special;b) primăriile, pentru copiii înscriși în unitățile de educație timpurie antepreșcolară și pentru serviciile de zi, aflate în administrarea acestora, destinate persoanelor cu handicap prevăzute la art. 1 alin. (4) și (5);c) direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului, pentru serviciile de zi, aflate în administrare, destinate persoanelor cu handicap prevăzute la art. 1 alin. (4) și (5).(2) Listele prevăzute la alin. (1) se transmit și instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională, la solicitarea acestora.(3) Listele prevăzute la alin. (1) conțin obligatoriu denumirea unității de învățământ sau, după caz, a serviciului de zi, precum și numele și prenumele copiilor înscriși, respectiv ale persoanelor adulte cu handicap.(4) Datele prevăzute în listele menționate la alin. (1) lit. a) se preiau din Sistemul informatic integrat al învățământului din România (SIIR) pentru activitățile din domeniul preuniversitar, organizat în baza Ordinului ministrului educației naționale nr. 4.371/2017. Mecanismele de transmitere a datelor sunt stabilite conform protocolului încheiat între Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și Ministerul Educației și Cercetării. (la 27-10-2020, Articolul 6 a fost completat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 182 din 22 octombrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 993 din 27 octombrie 2020 )  +  Articolul 7(1) Constituie contravenție nerespectarea prevederilor art. 2 alin. (5) și angajatorul se sancționează cu amendă între 1.000 și 2.000 lei pentru fiecare persoană pentru care refuză acordarea zilelor libere, fără a depăși valoarea cumulată de 20.000 lei.(2) Contravenției prevăzute la alin. (1) îi sunt aplicabile prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.(3) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor potrivit prevederilor alin. (1) se efectuează de către inspectorii de muncă.  +  Articolul 8Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică tuturor angajaților din sectorul public și privat, pe toată perioada de limitare sau suspendare a cursurilor în unitatea de învățământ sau a activității serviciilor de zi destinate persoanelor cu handicap, pe perioada stării de alertă și după încetarea acesteia, dar nu mai târziu de finalizarea cursurilor anului școlar 2020-2021.  +  Articolul 8^1(1) Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică și în cazul limitării sau suspendării activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile de învățământ și în unitățile de educație timpurie antepreșcolară, în situațiile reglementate prin ordin comun al ministrului educației și al ministrului sănătății emis în temeiul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 141/2020 privind instituirea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ și pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, pentru stabilirea unor măsuri de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ, în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.(2) În situațiile prevăzute la alin. (1), numărul zilelor libere se stabilește în funcție de perioada prevăzută:a) de hotărârea comitetului județean pentru situații de urgență/Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, în cazul în care limitarea sau suspendarea activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile/instituțiile de învățământ se stabilește prin hotărâre a comitetului județean pentru situații de urgență/Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, la propunerea consiliului de administrație al unității de învățământ/de educație timpurie antepreșcolară, pe baza criteriului epidemiologic privind rata incidenței cumulate la nivelul localității;b) de decizia conducerii unității/instituției de învățământ, în cazul în care limitarea sau suspendarea activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitatea/instituția de învățământ se stabilește ca urmare a apariției cazurilor de îmbolnăvire în unitatea de învățământ/de educație timpurie antepreșcolară.(3) Pentru situația prevăzută la alin. (2) lit. b) părintele va depune la angajator, pe lângă actele prevăzute la art. 2 alin. (3), și o copie a deciziei conducerii unității/instituției de învățământ.(4) Pentru situațiile prevăzute la alin. (1), zilele libere se acordă numai după aplicarea de către angajator a reglementărilor legale în vigoare pentru desfășurarea activității prin telemuncă sau munca la domiciliu, dacă locul de muncă al părintelui permite acest lucru.(5) Unitatea/Instituția de învățământ comunică părinților decizia prevăzută la alin. (2) lit. b) în termen de maximum 24 de ore de la emiterea acesteia, inclusiv prin mijloace electronice de comunicare și prin afișare pe pagina de internet a unității/instituției de învățământ și a inspectoratului școlar județean. (la 09-04-2021, Articolul 8^1 a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 59 din 6 aprilie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 352 din 06 aprilie 2021 )  +  Articolul 8^2(1) Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică până la 30 iunie 2021 și în situația în care prin ordin al ministrului educației se dispune suspendarea activităților care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și continuarea activităților didactice în sistem on-line. (la 31-12-2020, Alineatul (1) din Articolul 8^2 a fost modificat de Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 220 din 30 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1326 din 31 decembrie 2020 ) (2) În situația prevăzută la alin. (1), zilele libere se acordă pe perioada stabilită în ordinul ministrului educației și cercetării, cu respectarea condiției prevăzute la art. 8^1 alin. (4). (la 19-11-2020, Actul a fost completat de ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 198 din 18 noiembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1108 din 19 noiembrie 2020 )  +  Articolul 9Prevederile art. 7 intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării prezentei ordonanțe de urgență în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    PRIM-MINISTRU
    LUDOVIC ORBAN
    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru,
    Raluca Turcan
    Ministrul muncii și protecției sociale,
    Victoria Violeta Alexandru
    Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației,
    Ion Ștefan
    Ministrul educației și cercetării,
    Cristina Monica Anisie
    p. Ministrul sănătății,
    Nicoleta Rusu,
    secretar general
    Ministrul afacerilor interne,
    Marcel Ion Vela
    Ministrul economiei, energiei și mediului de afaceri,
    Virgil-Daniel Popescu
    Ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor,
    Lucian Nicolae Bode
    p. Ministrul apărării naționale,
    Simona Cojocaru,
    secretar de stat
    Ministrul culturii,
    Bogdan Gheorghiu
    Ministrul finanțelor publice,
    Vasile-Florin Cîțu
    București, 27 august 2020.Nr. 147.