DECIZIA nr. 898 din 15 decembrie 2020referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3^1 alin. (1^3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 338 din 2 aprilie 2021



    Valer Dorneanu- președinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Cosmin-Marian Văduva- magistrat-asistent
    1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3^1 alin. (1^3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepție ridicată de Nicoleta Kriszta Nisipașu, de Cristian Mărdășan, de Anca Moldovan, de Lenuța Nistor și de Cătălina Damian în dosarele nr. 3.466/85/2017, nr. 3.463/85/2017, nr. 3.464/85/2017, nr. 3.468/85/2017 și nr. 630/57/2018 ale Curții de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal, care formează obiectul dosarelor Curții Constituționale nr. 362D/2019, nr. 363D/2019, nr. 381D/2019, nr. 451D/2019 și nr. 459D/2019.2. Dezbaterile au avut loc la data de 10 noiembrie 2020, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi, când Curtea a conexat dosarele nr. 363D/2019, nr. 381D/2019, nr. 451D/2019 și nr. 459D/2019 la Dosarul nr. 362D/2019, iar, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, coroborate cu cele ale art. 222 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 17 noiembrie 2020, în vederea depunerii de concluzii scrise. La acea dată, Curtea a dispus, potrivit art. 57 și art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, amânarea pronunțării pentru data de 15 decembrie 2020, când a pronunțat prezenta decizie.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:3. Prin încheierile din 21 ianuarie 2019, pronunțate în dosarele nr. 3.466/85/2017 și nr. 3.463/85/2017, prin Încheierea din 23 ianuarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 3.468/85/2017, precum și prin Decizia nr. 158 din 13 februarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 630/57/2018, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3^1 alin. (1^3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscalbugetare, în forma modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Excepțiile constituie obiectul dosarelor Curții nr. 362D/2019, nr. 363D/2019, nr. 451D/2019 și nr. 459D/2019.4. Prin Încheierea din 21 decembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 3.464/85/2017, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3^1 alin. (1^3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 19 din 19 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Excepția constituie obiectul Dosarului Curții nr. 381D/2019.5. Excepțiile au fost ridicate în faza recursului de Nicoleta Kriszta Nisipașu, de Cristian Mărdășan, de Anca Moldovan, de Lenuța Nistor, intimați-reclamanți în litigii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale. În Dosarul Curții nr. 459D/2019, excepția a fost ridicată de către Cătălina Damian într-o contestație în anulare a unei decizii pronunțate în recurs prin care s-a casat o sentință având ca obiect stabilirea drepturilor salariale și, în rejudecare, a fost respinsă cererea având ca obiect acordarea drepturilor salariale.6. În motivarea excepției de neconstituționalitate , autorii formulează, inițial, următoarele observații: (i) la nivelul fiecărui județ, respectiv consiliu județean, funcționează o singură direcție generală de asistență socială și protecția copilului (denumită în continuare direcție); (ii) toate direcțiile funcționează în subordinea Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități; (iii) activitatea și atribuțiile funcționarilor din direcții sunt stabilite și coordonate la nivel național de către Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități, fără nicio legătură structurală cu consiliile județene, care sunt doar ordonatorii secundari de credite; (iv) funcționarii publici din cadrul direcțiilor desfășoară activitate similară raportat la fiecare funcție pe care o îndeplinesc și (v) plata salariilor ar trebui să se realizeze unitar la nivel național, raportându-se la funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, pentru a se respecta echitatea și coerența prevăzute de Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.7. Autorii precizează că dispozițiile criticate discriminează funcționarii publici în raport cu alți funcționari care îndeplinesc atribuții similare. Aceasta deoarece, ca efect al Deciziei nr. 49 din 18 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, devin inaplicabile pentru funcționarii publici care lucrează în cadrul direcțiilor considerentele Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016, prin care Curtea Constituțională a statuat că „personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică“.8. Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția este neîntemeiată, deoarece modul în care Înalta Curte de Casație și Justiție a interpretat dispozițiile criticate nu ar aduce atingere dispozițiilor constituționale invocate. Astfel, dispoziția atacată reprezintă o opțiune exclusivă a legiuitorului, care instituie criteriile în funcție de care urmează să fie stabilit nivelul maxim de salarizare în cazul instituțiilor sau autorităților aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, criterii aplicabile pentru toate persoanele aflate în aceeași situație.9. În dosarele Curții nr. 451D/2019 și 459D/2019, instanța apreciază că excepția de neconstituționalitate este nefondată, deoarece este criticată interpretarea presupus greșită a legii de către instanțele judecătorești, mai exact interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând actele de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.13. Cu referire la obiectul excepției de neconstituționalitate din Dosarul Curții nr. 381D/2019, Curtea observă că în încheierea de sesizare, în mod eronat, se face referire la Decizia nr. 19 din 19 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, și nu la Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, cum ar fi trebuit și cum rezultă în mod neîndoielnic din conținutul motivării excepției și al considerentelor încheierii de sesizare. Ca atare, având în vedere și motivarea din celelalte cauze în care a fost ridicată prezenta excepție, obiectul acesteia îl constituie prevederile art. 3^1 alin. (1^3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscalbugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 2 octombrie 2018.14. Prevederile art. 3^1 alin. (1^3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 au următorul conținut: „În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituție sau autoritate publică se înțelege acea instituție sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri și cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. În cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate“.15. Potrivit art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015: „Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții“. Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, „În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare“.16. Prin Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis că stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare pentru personalul încadrat în direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului se raportează la nivelul aceluiași ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, și nu la nivel național.17. Ulterior introducerii cererilor de chemare în judecată în cauzele în care au fost ridicate excepțiile și anterior sesizării Curții Constituționale, dispozițiile criticate din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 au fost abrogate prin Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. De asemenea, Curtea reține că, în Dosarul Curții nr. 459D/2019, contestația în anulare a fost introdusă ulterior abrogării dispozițiilor criticate. Cu toate acestea, Curtea este legal învestită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor criticate, având în vedere că, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, sunt supuse controlului de constituționalitate și dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare.18. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, precum și Protocolului nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.19. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține, în prealabil, că, potrivit interpretării date de către instanța supremă prin Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018 dispozițiilor art. 31 alin. (1), raportat la art. 31 alin. (13) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, criticată de către autorii prezentei excepții, stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare pentru personalul din cadrul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului se raportează la nivelul aceluiași ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, și nu la nivel național.20. În sprijinul acestei soluții, Înalta Curte de Casație și Justiție, în paragraful 129 al deciziei amintite, a evocat jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene care consacră principiul remunerării egale pentru muncă egală, dar doar atunci când aceasta este realizată în aceeași instituție sau în același serviciu, privat sau public, deci când obligația există în sarcina aceluiași angajator sau chiar în cazul unor angajatori diferiți, dar se poate identifica o sursă unică la baza stabilirii mărimii plății [Curtea a menționat, în paragraful 129 al deciziei antereferite, cauzele C-43/75 Defrenne II c Sabena (1976); C-129/79 Macarthys (1980); C-96/80 Jenkins (1981); C-320/00 Lawrence (2002); C-256/01 Allonby (2004)]. De asemenea, instanța supremă a invocat și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiile egalității și nediscriminării, consacrate de dispozițiile convenționale - art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 al Protocolului nr. 12 adițional la Convenție (paragraful 128).21. De asemenea, instanța supremă a invocat Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, reținând în paragraful 127 următoarele: „Prin referire la întreaga categorie profesională, respectiv familie ocupațională, indiferent de instituție sau autoritate publică, instanța de contencios constituțional nu face decât să stabilească sfera destinatarilor acestui text de lege, statuând că egalizarea la nivelul hotărârilor judecătorești se aplică pentru toate categoriile de instituții și autorități publice, care au angajați care se regăsesc în clasificările prevăzute de anexele la legeacadru a salarizării, neputându-se aprecia că, pe această cale, Curtea Constituțională înlătură, de o manieră implicită, criteriul subordonării financiare prevăzut de textul de lege, cu privire la care a respins excepția de neconstituționalitate“. Curtea reține că aceste considerente nu intră în contradicție cu considerentele din paragraful 34 al Deciziei Curții nr. 794 din 15 decembrie 2016, așa cum se arată în motivarea excepției de neconstituționalitate, astfel încât, în cauză, nu sunt încălcate dispozițiile art. 147 alin. (4) teza a doua din Constituție, care instituie obligativitatea deciziilor Curții Constituționale inclusiv pentru instanța supremă.22. De altfel, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate pot fi diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții similare în aparatul propriu al unor autorități ale administrației publice diferite (Decizia nr. 834 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 6 aprilie 2020, paragraful 29, sau Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019, paragraful 33). Cu alte cuvinte, faptul că două categorii de personal, deși încadrate pe funcții similare, lucrează în autorități ale administrației publice diferite justifică un tratament juridic diferit, inclusiv sub aspectul salarizării.23. Curtea și-a întemeiat această soluție pe considerentul, statuat în jurisprudența sa și în acord și cu jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunțată în Cauza Marckx împotriva Belgiei), că principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferențiat, instituit în considerarea unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări (a se vedea paragraful 32 al Deciziei nr. 310 din 7 mai 2019, precitată).24. Curtea a făcut trimitere la art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017 care instituie principiul ierarhizării sistemului de salarizare, atât pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate, precum și la art. 6 lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017 care consacră principiul sustenabilității financiare, în sensul stabilirii nivelului de salarizare pentru personalul bugetar, astfel încât să se asigure respectarea plafoanelor cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat. De asemenea, art. 8 din Legea-cadru nr. 153/2017 stabilește criteriile generale pe baza cărora are loc ierarhizarea posturilor în vederea stabilirii salariilor de bază, atât între domeniile de activitate, cât și în cadrul aceluiași domeniu.25. În aplicarea acestor considerente la situația din cauza soluționată prin Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, Curtea a statuat că o asemenea reglementare permite, în raport cu criterii obiective, realizarea unor diferențieri în stabilirea salariului de bază/salariului lunar al personalului bugetar din aparatul propriu al consiliilor județene, primării, consilii locale, din instituțiile și serviciile publice de interes local și județean din subordinea acestora, fără ca aceasta să fie contrară dispozițiilor constituționale privind egalitatea în drepturi (a se vedea paragraful 34 din decizia amintită).26. În plus, Curtea a mai reținut, referitor la existența unor diferențe de venit lunar între angajații care prestează aceeași activitate și au aceeași vechime în muncă și în funcție, dar care își desfășoară activitatea în instituții publice diferite, că nu se încalcă egalitatea în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabilește diferențe în ceea ce privește salariile de bază/indemnizațiile de încadrare, iar, pe de altă pare, atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate pot fi diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții identice sau asemănătoare, dar la autorități sau instituții publice diferite (a se vedea Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 15 ianuarie 2020, paragraful 16).27. Această jurisprudență a Curții este pe deplin aplicabilă și în prezenta cauză în care se invocă discriminarea între salariați din aceeași categorie profesională, respectiv funcționari din cadrul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului, deoarece salariile acestora sunt diferite, de la caz la caz, în funcție de angajator.28. Salarizarea diferențiată a celor două categorii de salariați care pot avea chiar și funcții identice se justifică, ținând seama de diferențele privind ordonatorul de credite care realizează plata, atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate. Tocmai pentru a se adapta acestei diversități de situații care se pot ivi ulterior adoptării legilor, legiuitorul, așa cum a subliniat și Curtea Constituțională în Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, nu stabilește el însuși diferențe în ceea ce privește salariile de bază/indemnizațiile de încadrare, dar lasă deschisă această posibilitate ordonatorilor de credite.29. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Nicoleta Kriszta Nisipașu, de Cristian Mărdășan, de Anca Moldovan, de Lenuța Nistor și de Cătălina Damian în dosarele nr. 3.466/85/2017, nr. 3.463/85/2017, nr. 3.464/85/2017, nr. 3.468/85/2017 și nr. 630/57/2018 ale Curții de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 3^1 alin. (1^3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 15 decembrie 2020.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Cosmin-Marian Văduva
    -----