DECIZIA nr. 1 din 18 ianuarie 2021referitoare la interpretarea articolului 2.539 alin (2) din Codul civil
EMITENT
  • ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 306 din 26 martie 2021



    Dosar nr. 2.648/1/2020
    Corina-Alina Corbu- președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului
    Laura-Mihaela Ivanovici- președintele Secției I civile
    Marian Budă- președintele Secției a II-a civile
    Denisa Angelica Stănișor- președintele Secției de contencios administrativ și fiscal
    Georgeta Stegaru- judecător la Secția I civilă
    Carmen Georgeta Negrilă- judecător la Secția I civilă
    Lavinia Dascălu- judecător la Secția I civilă
    Sorinela Alina Macavei- judecător la Secția I civilă
    Mioara Iolanda Grecu- judecător la Secția I civilă
    Mirela Polițeanu- judecător la Secția a II-a civilă
    George Bogdan Florescu- judecător la Secția a II-a civilă
    Roxana Popa- judecător la Secția a II-a civilă
    Iulia Manuela Cîrnu- judecător la Secția a II-a civilă
    Ianina Blandiana Grădinaru- judecător la Secția a II-a civilă
    Luiza Maria Păun- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
    Virginia Filipescu- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
    Ionel Barbă- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
    Florentina Dinu- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
    Veronica Năstasie - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
    Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.648/1/2020 este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 37 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare.Ședința este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.La ședința de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare.Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Galați - Secția a II-a civilă în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:Articolul 2.539 alin (2) din Codul civil poate fi interpretat în sensul că:1. efectul de întrerupere a prescripției extinctive se produce chiar dacă în noua cerere de chemare în judecată sau de arbitrare nu se întâlnește tripla identitate (de părți, obiect și cauză) în raport cu prima cerere?;2. dacă răspunsul la prima întrebare este negativ, atunci în judecarea noii cereri de chemare în judecată sau de arbitrare poate fi reanalizată o chestiune litigioasă soluționată definitiv în primul proces?În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a rămas în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării1. Curtea de Apel Galați - Secția a II-a civilă a dispus, prin Încheierea din 16 septembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 595/196/2017, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menționată.II. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile2. Codul civil din 2009, cu modificările ulterioare, denumit în continuare Codul civil  +  Articolul 2.537 Cazurile de întrerupere a prescripțieiPrescripția se întrerupe: [...] 2. prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare, prin înscrierea creanței la masa credală în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererii de intervenție în cadrul urmăririi silite pornite de alți creditori ori prin invocarea, pe cale de excepție, a dreptului a cărui acțiune se prescrie;  +  Articolul 2.539 Cererea de chemare în judecată sau de arbitrare(1) În cazurile prevăzute la art. 2.537 pct. 2 și 3, prescripția este întreruptă chiar dacă sesizarea a fost făcută la un organ de jurisdicție ori de urmărire penală necompetent sau chiar dacă este nulă pentru lipsă de formă.(2) Prescripția nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată sau de arbitrare ori de intervenție în procedura insolvenței sau a urmăririi silite a renunțat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă. Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripția este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiția însă ca noua cerere să fie admisă.(3) Prescripția nu este întreruptă nici dacă hotărârea judecătorească sau arbitrală și-a pierdut puterea executorie prin împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită. În acest caz, însă, dacă dreptul de a obține obligarea pârâtului este imprescriptibil sau nu s-a prescris încă, se va putea face o nouă cerere de chemare în judecată ori de arbitrare, fără a se putea opune excepția autorității de lucru judecat. [...]3. Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 71/2011  +  Articolul 205^1Dispozițiile art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil sunt aplicabile inclusiv în cazul în care prin hotărârea rămasă definitivă s-a luat act de renunțarea la judecată ori s-a constatat perimarea.III. Expunerea succintă a procesului4. Judecătoria Brăila, prin Sentința civilă nr. 331 din 28 ianuarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 595/196/2017, a admis cererea formulată de reclamanta A, a obligat pârâta B la plata către reclamantă a sumei de 157.831,85 lei reprezentând materiale și producție neterminată potrivit facturilor fiscale nr. 3522729 din 30 aprilie 2012 și nr. 352728 din 30 aprilie 2012, precum și la plata dobânzii legale de la scadența fiecărei facturi și până la plata efectivă. 5. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că, la 14 noiembrie 2012, în Dosarul înregistrat cu nr. 15.381/96/2012, reclamanta A a chemat-o în judecată pe pârâta B, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la restituirea sumei de 166.892,03 lei reprezentând materiale și producție neterminată potrivit facturilor fiscale nr. 3522729 din 30 aprilie 2012, nr. 352728 din 30 aprilie 2012, nr. 352795 din 17 septembrie 2012 și nr. 352793 din 17 septembrie 2012, restituirea sumei de 1.046,95 lei reprezentând refacturare utilități Ferma 5 Vădeni și plata dobânzii legale în cuantum de 3.500 lei, de la data punerii în întârziere până la plata efectivă.6. Prin Sentința civilă nr. 4.548 din 9 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Brăila s-a respins excepția inadmisibilității cererii, s-a admis în parte acțiunea și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 157.831,85 lei reprezentând materiale și producție neterminată, suma de 1.058,11 lei reprezentând refacturare utilități Ferma 5 Vădeni și dobânda legală aferentă acestor sume începând cu 4 iulie 2012 până la achitarea efectivă a debitului. Apelul declarat a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 98 din 30 aprilie 2015 a Tribunalului Brăila.7. Curtea de Apel Galați, prin Decizia civilă nr. 311/R din 9 decembrie 2015, a admis recursul declarat de pârâta B, a casat decizia anterior menționată și, în rejudecare, a admis apelul declarat de pârâtă, a anulat Sentința civilă nr. 4.548 din 9 octombrie 2014 a Judecătoriei Brăila și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.8. În rejudecare, prin Sentința civilă nr. 1.752 din 17 martie 2016 pronunțată în Dosarul nr. 15.381/196/2012*, Judecătoria Brăila a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă, a admis în parte cererea precizată formulată de reclamantă și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.058,11 lei reprezentând refacturare utilități Ferma 5 Vădeni, dobânda legală aferentă acestei sume începând cu 14 noiembrie 2012 și până la achitarea efectivă a debitului; această hotărâre a fost menținută prin Decizia nr. 176 din 7 iulie 2016 pronunțată de Tribunalul Brăila, prin respingerea apelurilor, iar Decizia civilă nr. 234/R din 21 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați a modificat hotărârea Tribunalului Brăila doar sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată.9. În raport cu prevederile art. 2.539 alin. (3) din Codul civil, instanța a reținut că Hotărârea nr. 1.752 din 17 martie 2016 a rămas definitivă la 7 iulie 2016, iar prezenta cerere a fost formulată la 9 ianuarie 2017, data plicului.10. Conform art. 181 alin. (1) pct. 3 raportat la alin. (2) din Codul de procedură civilă, data de 7 ianuarie 2017, când s-a împlinit termenul, a căzut într-o zi nelucrătoare, astfel că termenul s-a prelungit până în prima zi lucrătoare care a urmat, respectiv 9 ianuarie 2017.11. Prin urmare, instanța a constatat că cererea de chemare în judecată din prezenta cauză a fost depusă înăuntrul termenului de 6 luni, fiind întrerupt termenul de prescripție, astfel că excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei este nefondată.12. Prin Decizia nr. 520/Aciv/2019 din 11 decembrie 2019, Tribunalul Brăila - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins apelul declarat de pârâta B, reținând că, în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, întrucât prezenta cerere a fost formulată la 9 ianuarie 2017, data poștei, în termenul legal de 6 luni de la rămânerea definitivă a Sentinței nr. 1.752 din 17 martie 2016, în mod întemeiat s-a reținut incidența dispozițiilor art. 2.539 alin. (2) din Codul civil, prin admiterea acțiunii formulate de reclamantă fiind întrerupt termenul de prescripție, motivul de apel invocat de pârâtă fiind apreciat ca neîntemeiat cu referire la această excepție.13. Analizarea excepției autorității de lucru judecat reprezintă un aspect distinct în cauză, nefiind o condiție pentru verificarea efectului întreruptiv al prescripției prin admiterea noii acțiuni formulate în termenul legal de 6 luni prevăzut de art. 2.539 alin. (2) din Codul civil, așa cum a susținut eronat apelanta.14. În acest sens, tribunalul a constatat că excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă este neîntemeiată, fiind în mod corect respinsă de prima instanță, deoarece nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză între acțiunea soluționată în cadrul Dosarului nr. 15.381/196/2012*, întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, și prezenta acțiune, întemeiată pe răspunderea contractuală, nefiind incidente dispozițiile art. 430-431 din Codul de procedură civilă.15. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, iar în cadrul soluționării acestei căi de atac s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și s-a suspendat judecata cauzei, în conformitate cu prevederile art. 520 din Codul de procedură civilă.IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării16. Instanța de sesizare a constatat admisibilitatea sesizării, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de faptul că:a) de lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 2.539 alin. (2) din Codul civil depinde soluționarea pe fond a cauzei.Astfel, prin cererea de chemare în judecată depusă la Judecătoria Brăila la 9 ianuarie 2017 (data poștei), reclamanta A a formulat acțiune în răspundere contractuală în contradictoriu cu pârâta B.În motivare s-a arătat că, drept urmare a unor transferuri de active (de la reclamantă la societatea C, care s-a divizat ulterior), un bun imobil („Ferma 5 Vădeni“) a ajuns în proprietatea pârâtei, împreună cu producția agricolă neterminată, care fusese începută de reclamantă. Reclamanta A a facturat pârâtei suma de 157.831,85 lei, reprezentând contravaloarea acesteia, dar pârâta B a refuzat plata facturilor.Pârâta B a invocat, printre altele, excepția autorității de lucru judecat și excepția prescripției dreptului material la acțiune, susținând că suma de 157.831,85 lei a mai fost solicitată de reclamantă într-un alt proces (ca parte a unei pretenții mai mari), înregistrat tot la Judecătoria Brăila, în temeiul îmbogățirii fără justă cauză, litigiu ce a parcurs două cicluri procesuale (în dosarele nr. 15.381/196/2012 și, respectiv, nr. 15.381/196/2012*), iar prin Sentința civilă nr. 1.752 din 17 martie 2016 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin Decizia nr. 176 din 7 iulie 2016 a Tribunalului Brăila și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 234/R din 21 noiembrie 2016 a Curții de Apel Galați, s-a stabilit că cererea de obligare a pârâtei la plata sumei respective nu poate fi fundamentată pe îmbogățirea fără justă cauză, întrucât între părți există un contract valabil încheiat.În prezenta cauză, prin Sentința civilă nr. 331 din 28 ianuarie 2019, Judecătoria Brăila a respins cele două excepții, soluția fiind menținută de către Tribunalul Brăila prin decizia nr. 520 din 11 decembrie 2019, care a analizat detaliat excepțiile. Astfel, cu privire la excepția autorității de lucru judecat, s-a reținut diferența de cauză între prima solicitare în instanță a sumei de 157.831,85 lei (în temeiul îmbogățirii fără justă cauză) și cea de-a doua (în temeiul răspunderii contractuale), astfel că nu este îndeplinită condiția triplei identități (de părți, obiect și cauză) între procese, și, referitor la excepția prescripției, s-a arătat că a doua cerere (din prezenta cauză) a fost formulată la 9 ianuarie 2017, adică în termenul de 6 luni de la rămânerea definitivă a sentinței din primul proces (nr. 1.752 din 17 martie 2016), prin Decizia nr. 176 din 7 iulie 2016 a Tribunalului Brăila, astfel că s-a produs efectul întreruptiv de prescripție reglementat de art. 2.539 alin. (2) din Codul civil.Decizia nr. 520 din 11 decembrie 2019 a Tribunalului Brăila a fost recurată, inclusiv în ceea ce privește soluția dată asupra excepțiilor autorității de lucru judecat și, respectiv, a prescripției dreptului material la acțiune. Așadar, de modul de soluționare a celor două excepții, care se face raportat la dispozițiile art. 2.539 alin. (2) din Codul civil, depinde soluționarea pe fond a cauzei.b) problema de drept enunțată este nouă, textul fiind cuprins într-o lege adoptată relativ recent (Legea nr. 287/2009 privind Codul civil a intrat în vigoare la 1 octombrie 2011), iar soluția legislativă din art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil a fost introdusă tocmai prin acest act normativ. De altfel, legislația relevantă anterioară [art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă] cuprindea și ea numai o parte din soluția legislativă cuprinsă în teza I (nu reglementa situația unei cereri de intervenție în procedura insolvenței).c) problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, consultate la 16 septembrie 2020.V. Punctul de vedere al titularului sesizării17. Instanța de sesizare a apreciat că problema de drept necesită lămurire sub două aspecte.18. Astfel, o primă chestiune privește raportul dintre cele două cereri. Legea face referire la „cerere“ [art. 2.537 pct. 2 și art. 2.539 alin. (2) teza I] și, respectiv, la „noua cerere“ [art. 2.539 alin. (2) teza a II-a], fără a preciza în vreun fel relația dintre acestea, ceea ce permite două interpretări.19. Într-o interpretare, noua cerere (a doua cerere) trebuie să aibă același obiect, aceeași cauză și să privească aceleași părți ca cererea inițială (prima cerere), altfel spus să fie reproducerea fidelă a acesteia. În acest caz, tripla identitate, specifică autorității de lucru judecat (art. 430-432 din Codul de procedură civilă) are anumite efecte care se reflectă în soluționarea noii cereri, fie sub forma limitării judecății în cazul acesteia din urmă, fie sub forma limitării condițiilor de invocare a excepției autorității de lucru judecat.20. În favoarea acestei interpretări există un argument de text, respectiv art. 2.539 alin. (3) din Codul civil, care exclude posibilitatea de invocare a autorității de lucru judecat - în al doilea proces în raport cu soluția dată primei cereri - atunci când hotărârea judecătorească sau arbitrală și-a pierdut puterea executorie prin împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, însă dreptul de a obține obligarea pârâtului este imprescriptibil sau nu s-a prescris încă. Or, invocarea autorității de lucru judecat nu s-ar putea face decât în cazul în care ambele cereri ar fi identice.21. Într-o altă interpretare, a doua cerere poate suferi modificări în raport cu prima, fie sub aspectul cauzei (așa cum este situația în litigiul ce a determinat formularea prezentei cereri către Înalta Curte de Casație și Justiție), fie sub cel al obiectului, fie sub cel al părților.22. Într-un astfel de caz apare riscul ca efectul specific al prescripției extinctive (mai ales în ce privește termenul) să fie înfrânt dacă între cele două cereri de chemare în judecată există doar o legătură vagă. De exemplu:– reclamantul ar putea introduce o nouă cerere de chemare în judecată împotriva aceluiași pârât, dar având un alt obiect și altă cauză, sub cuvânt că în prima cerere au fost aceleași părți, chiar dacă termenul de prescripție pentru cea de-a doua pretenție ar fi, în mod obișnuit, împlinit;– reclamantul ar putea introduce o nouă cerere împotriva unui al doilea pârât (cea formulată împotriva primului a fost, prin definiție, respinsă), apoi împotriva unui al treilea (dacă și a doua cerere se respinge) etc. cu păstrarea obiectului și cauzei, indiferent de termenul scurs de la încheierea actului juridic sau săvârșirea faptului juridic pretins generator al raportului juridic invocat.23. După cum se observă, în această a doua interpretare a art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil s-ar ajunge în situația în care termenul de prescripție ar fi, pur și simplu, ignorat. Așadar, este necesar ca Înalta Curte de Casație și Justiție să stabilească dacă efectul de întrerupere a prescripției extinctive se produce chiar dacă în noua cerere de chemare în judecată nu se întâlnește tripla identitate (de părți, obiect și cauză) în raport cu prima cerere.24. A doua chestiune se ivește numai dacă răspunsul la prima întrebare este negativ, adică numai dacă efectul de întrerupere a prescripției extinctive se produce exclusiv atunci când în noua cerere de chemare în judecată se întâlnește tripla identitate (de părți, obiect și cauză) în raport cu prima cerere. 25. Altfel, în lipsa triplei identități, elementele judecate definitiv în primul proces pot avea, cel mult, valoare de probă în cel de-al doilea proces [potrivit art. 434 și art. 435 alin. (2) din Codul de procedură civilă].26. În schimb, în cazul triplei identități între cele două cereri de chemare în judecată, chestiunea este dacă, în judecarea cererii noi, poate fi reanalizată o chestiune litigioasă soluționată definitiv în primul proces. Soluțiile din primul proces, la care se raportează a doua cerere, potrivit art. 2.539 alin. (2) din Codul civil, sunt cele de:– renunțare la judecată;– anulare a cererii;– perimare a cererii și– respingere a cererii.27. Dacă în primele trei cazuri nu sunt probleme deosebite, soluționarea pe fond a noii cereri nefiind influențată de hotărârea definitivă din primul proces, în cel de-al patrulea sunt mai multe situații care trebuie avute în vedere.28. Astfel, dacă primul proces a fost și el soluționat pe fond (prima cerere a fost respinsă ca neîntemeiată), atunci introducerea unei noi cereri de chemare în judecată - cu aceleași părți, obiect și cauză - tinde la a repune în discuție cele judecate definitiv în primul proces. Or, în acest fel sunt ignorate, evident, efectele lucrului judecat, astfel cum sunt ele reglementate de art. 431 din Codul de procedură civilă (nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect și, respectiv, oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă). Concluzia este cu atât mai evidentă cu cât, prin definiție, soluția din cel de-al doilea proces diferă radical de cea din primul (astfel, prima cerere trebuie să fie respinsă, iar cea de-a doua să fie admisă).29. Dacă primul proces a fost soluționat în baza anumitor excepții de fond, cum ar fi excepția prescripției extinctive, excepția imunității de jurisdicție etc., atunci considerentele anterior expuse sunt pe deplin aplicabile. De exemplu, dacă prima cerere este prescrisă, atunci situația de fapt nu are cum să se modifice într-o a doua cerere de chemare în judecată care, prin definiție, este ulterioară.30. În schimb, dacă primul proces a fost soluționat în temeiul celorlalte excepții de procedură sau de fond, cum ar fi excepția lipsei procedurii prealabile, excepția lipsei de calitate procesuală, excepția autorității de lucru judecat, excepția de necompetență, excepția de prematuritate etc., este posibil ca, între momentul soluționării definitive a primei cereri și momentul introducerii celei de-a doua, să se fi modificat situația de fapt (de exemplu, a fost îndeplinită între timp procedura prealabilă, partea chemată în judecată a dobândit calitate procesuală printr-un act sau fapt juridic ulterior soluționării, hotărârea purtătoare de autoritate de lucru judecat a fost desființată, iar procesul se rejudecă, astfel că s-ar putea pune în discuție o eventuală litispendență etc.). În aceste cazuri, autoritatea de lucru judecat a primei soluții nu mai produce efecte în soluționarea noii cereri.31. Rezultă că Înalta Curte de Casație și Justiție trebuie să stabilească, sub un al doilea aspect, dacă art. 2.539 alin. (2) din Codul civil constituie, și în ce măsură, o excepție de la art. 431 din Codul de procedură civilă (respectiv de la efectele autorității de lucru judecat).32. În concluzie, s-a arătat că art. 2.539 alin. (2) din Codul civil permite următoarele interpretări:a) fie între prima cerere și cea nouă există identitate de părți, obiect și cauză, situație în care:• ori textul constituie o excepție deplină de la regulile autorității de lucru judecat, reglementate de art. 431 din Codul de procedură civilă, deci în noua cerere pot fi repuse în discuție toate problemele tranșate definitiv în primul proces;• ori textul nu instituie nicio derogare de la regulile autorității de lucru judecat, astfel că noua cerere poate privi numai acele probleme care nu au fost tranșate definitiv în primul proces;b) fie între cereri nu trebuie să existe tripla identitate, situație în care textul poate constitui o derogare de la regulile referitoare la prescripția extinctivă (în special în ceea ce privește termenul).VI. Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept33. Reclamanta A a nu a formulat un punct de vedere scris, iar la termenul de judecată din 16 septembrie 2020 a arătat că lasă chestiunea la aprecierea instanței.34. Pârâta B a apreciat că problema de drept vizează incidența instituției prescripției dreptului la acțiune, raportat la modalitatea de soluționare a acțiunii anterioare, respectiv respingerea ei ca nefondată sau ca urmare a admiterii unei excepții invocate de partea adversă. Partea subliniază că o nouă acțiune introdusă în termenul special de 6 luni prevăzut de art. 2.539 alin. (2) din Codul civil se poate face numai în condițiile în care prima acțiune a fost respinsă definitiv prin soluționarea unei excepții, iar nu pe fond, în caz contrar fiind încălcate mai multe principii fundamentale de drept (în special principiul securității juridice).VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie35. Curțile de Apel Pitești și Ploiești au comunicat că nu au identificat practică judiciară relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.36. Curțile de apel Alba Iulia, Bacău, Brașov, București, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara au comunicat punctele de vedere ale judecătorilor din care au rezultat două opinii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.37. Într-o primă opinie s-a apreciat că trebuie să existe identitate de părți, obiect și cauză în cele două cereri, fiind necesar totodată ca cererea de chemare în judecată anterioară să fie respinsă doar pentru motive formale, fără analiza fondului dreptului dedus judecății. În ceea ce privește a doua chestiune de drept semnalată s-a exprimat opinia conform căreia, în ipoteza respingerii cererii ca neîntemeiată, sunt aplicabile regulile autorității de lucru judecat, astfel că noua cerere poate privi numai acele probleme care nu au fost tranșate definitiv în primul proces (Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Sibiu, Curtea de Apel Bacău - Secția I civilă, Judecătoria Piatra-Neamț, Curtea de Apel Brașov - o parte a judecătorilor, Curtea de Apel București - Secțiile a III-a și a V-a civilă, Tribunalul București și judecătoriile din circumscripția acestuia, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Buftea, Judecătoria Cornetu, Judecătoria Roșiorii de Vede, Judecătoria Videle, Judecătoria Zimnicea, Judecătoria Șimleu Silvaniei, Tribunalul Cluj - Secția civilă, Tribunalul Specializat Cluj, Curtea de Apel Cluj - Secția a II-a Civilă, Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Craiova, Judecătoria Caracal, Judecătoria Corabia, Judecătoria Galați, Curtea de Apel Iași, Judecătoria Iași, Tribunalul Vaslui, Tribunalul Satu Mare - Secția I civilă, Judecătoria Satu Mare, Tribunalul Suceava - Secția a II-a civilă, Curtea de Apel Târgu Mureș și o parte dintre judecătorii Tribunalului Mureș).38. Principalele argumente aduse în sprijinul opiniei au fost că alin. (3) al art. 2.539 din Codul civil exclude posibilitatea de invocare a excepției autorității de lucru judecat în al doilea proces atunci când s-a împlinit termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită. De asemenea, deși art. 2.539 alin. (2) teza a II-a se referă la soluția de respingere a cererii, textul trebuie interpretat în sensul în care soluția de respingere a cererii se dispune pe considerente formale sau subsecvent admiterii unei excepții care nu implică soluționarea pe fond a acțiunii și permite un nou demers întemeiat pe aceeași cauză, care să nu se lovească de autoritatea de lucru judecat a primei acțiuni soluționate definitiv. O interpretare în sens contrar este de natură să conducă la înfrângerea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive anterioare și, implicit, a securității raporturilor juridice, ceea ce nu poate fi admis.S-a mai susținut că, dacă s-ar accepta teza că nu ar trebui îndeplinită condiția triplei identități între cele două cereri, atunci instituția prescripției extinctive ar fi lipsită de conținut în cazul în care între cele două cereri nu ar exista o legătură clară. S-a apreciat că opțiunea legiuitorului este de a valoriza efectul întreruptiv de prescripție al primei cereri de chemare în judecată, care nu a fost analizată pe fond, dacă o nouă cerere vizând același drept substanțial este introdusă în termen de 6 luni și este admisă - condiție esențială. În cazul în care noua cerere este admisă, pe fond, cursul prescripției va fi întrerupt prin efectul cererii anterioare.39. În opinia judecătorilor Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă s-a apreciat de asemenea că trebuie să existe identitate de părți, obiect și cauză între cele două cereri, însă, în judecarea noii cereri de chemare în judecată, poate fi reanalizată o chestiune litigioasă soluționată definitiv în primul proces, întrucât legiuitorul a consacrat în mod expres posibilitatea promovării unei noi cereri de chemare în judecată, în acest sens dispozițiile art. 2.539 alin. (2) din Codul civil reprezentând o veritabilă excepție de la dispozițiile art. 430 alin. (1) din Codul de procedură civilă referitor la efectele autorității de lucru judecat.40. Într-o a doua opinie s-a apreciat că efectul de întrerupere a prescripției extinctive se poate produce chiar dacă în noua cerere de chemare în judecată sau de arbitrare nu se întâlnește tripla identitate de părți, obiect și cauză în raport cu prima cerere (Judecătoria Onești, Judecătoria Bacău, Tribunalul Neamț - Secția I civilă și Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, o parte dintre judecătorii Curții de Apel Brașov, Curtea de Apel București - Secția a VI-a civilă, Judecătoria Bolintin-Vale, Judecătoria Slobozia, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Alexandria - în opinie majoritară, Judecătoria Turnu Măgurele, Tribunalul Olt, Tribunalul Galați, Judecătoria Tecuci, Judecătoria Brăila, Judecătoria Fălticeni, Judecătoria Darabani, Judecătoria Reghin - în opinie majoritară și Curtea de Apel Timișoara), iar cu privire la a doua chestiune de drept semnalată, judecătoriile Onești și Bacău au opinat în sensul că în al doilea litigiu poate fi reanalizată o chestiune litigioasă.41. În susținerea acestei opinii intervine, ca argument principal, rațiunea reglementării prescripției ca instituție a dreptului civil, respectiv sancționarea creditorului neglijent care manifestă pasivitate cu privire la exercitarea dreptului la acțiune. Or, având în vedere că prin introducerea cererii de chemare în judecată ori de arbitraj creditorul iese din starea de pasivitate și își exprimă interesul în ceea ce privește exercitarea dreptului său, rezultă că nu este justificată sancționarea sa. Prin urmare, efectul întreruptiv al prescripției extinctive ar trebui să opereze chiar dacă, în situația reglementată de art. 2.539 alin. (2) din Codul civil, nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză.42. Curțile de Apel Bacău, Brașov, București, Cluj și Craiova au comunicat că au identificat practică judiciară relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.43. În sensul primei opinii au fost pronunțate următoarele hotărâri judecătorești:– Decizia civilă nr. 1.685/Ap/10 decembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 4.165/62/2017, în care s-a reținut efectul întreruptiv al prescripției într-o a doua cerere identică;– Sentința civilă nr. 142/2018, pronunțată în Dosarul nr. 12.036/211/2017, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 380/2018 a Curții de Apel Cluj, prin care s-a reținut că, deși art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil se referă la soluția de respingere a cererii, textul trebuie interpretat în sensul în care soluția de respingere a cererii se dispune pe considerente formale, care nu implică soluționarea pe fond a acțiunii, o interpretare în sens contrar fiind de natură să conducă la înfrângerea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive anterioare și, implicit, a securității raporturilor juridice, ceea ce ar constitui o încălcare a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului;– Decizia civilă nr. 901 din 3 octombrie 2020 a Curții de Apel Craiova, prin care s-a reținut că formularea unei cereri de chemare în judecată împotriva unor pârâți de către un reclamant, cerere care s-a respins pentru lipsa calității procesual active a reclamantului, nu are ca efect întreruperea curgerii prescripției în ce privește formularea unei noi cereri împotriva acelorași pârâți, însă de un alt reclamant;– Decizia civilă nr. 629 din 1 octombrie 2020 a Curții de Apel Craiova, prin care s-a statuat că introducerea unei cereri de chemare în judecată are caracter întreruptiv de prescripție în sensul art. 2.539 din Codul civil numai atunci când prin intermediul ei sunt solicitate pretențiile cu privire la care s-a ridicat excepția prescripției;– Decizia civilă nr. 3.296 din 16 septembrie 2014 a reținut că partea formulase într-un dosar anterior o contestație cu același obiect, însă în procedura prevăzută de art. 200 din Codul de procedură civilă contestația sa a fost anulată. S-a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 2.539 alin. (2) din Codul civil, în sensul că această contestație anulată a întrerupt cursul prescripției, ceea ce impunea analizarea pe fond a celei de a doua contestații care avea același obiect, aceeași cauză și privea aceleași părți.44. În sensul celei de-a doua opinii a fost pronunțată Decizia civilă nr. 1.313 din 9 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă, prin care s-a reținut că dispozițiile art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil nu impun ca a doua cerere să fie identică cu prima.45. Ministerul Public, prin Adresa nr. 1.829/C/3.371/III-5/2020 din 26 octombrie 2020, a arătat că la nivelul Secției Judiciare - Serviciul Judiciar Civil nu se verifică practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul sesizării formulate de Curtea de Apel Galați - Secția a II-a civilă.VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale46. La nivelul Curții Constituționale și al Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost identificată jurisprudență relevantă.IX. Raportul asupra chestiunii de drept47. Prin raportul întocmit conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă s-a apreciat că sesizarea nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege.X. Înalta Curte de Casație și JustițieX.1. Asupra admisibilității sesizării48. Pronunțarea unei decizii interpretative de principiu, în scopul preîntâmpinării apariției unei practici neunitare la nivel național, condiționează admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile de îndeplinirea unor condiții extrase din dispozițiile legale redate în cele ce urmează.49. Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.50. Conform art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată și al părților“.51. Analiza textelor citate relevă concluzia că atât art. 519, cât și prima teză a art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă condiționează admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile de îndeplinirea unor cerințe ce trebuie întrunite cumulativ, și anume:– să existe o cauză aflată în curs de judecată;– cauza să fie soluționată în ultimă instanță;– cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului;– lămurirea chestiunii de drept să fie esențială pentru soluționarea pe fond a cauzei;– chestiunea de drept să prezinte caracter de noutate, asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.52. Verificarea circumstanțelor sub care Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată denotă îndeplinirea primelor trei cerințe, în ceea ce privește existența unei cauze aflate în curs de judecată și calitatea instanței de sesizare, adică titularul sesizării să fie legal învestit cu judecarea cauzei în ultimă instanță.53. Din datele prezentate în motivarea încheierii de sesizare rezultă că litigiul în legătură cu care a fost formulată sesizarea este în curs de judecată, titularul sesizării, Curtea de Apel Galați - Secția a II-a civilă, fiind învestit cu soluționarea căii de atac a recursului, nefiind pronunțată până la acest moment o hotărâre definitivă, iar litigiul principal are ca obiect o acțiune evaluabilă în bani, apelul fiind soluționat la 11 decembrie 2019, respectiv ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017 a Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a sintagmei „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“ cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, astfel încât curtea de apel care a înaintat sesizarea judecă pricina în recurs, în ultimă instanță.54. Cu referire la condiția de admisibilitate privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, se reține că art. 519 din Codul de procedură civilă nu definește noțiunea de „chestiune de drept“. În doctrină s-a arătat însă că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară. Altfel spus, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare.55. De asemenea, prin Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, s-a statuat, cu valoare de principiu, că: „pentru ca mecanismul procedural reglementat prin art. 519 din Codul de procedură civilă să nu fie deturnat de la scopul firesc al unificării practicii judiciare și utilizat pentru tranșarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanței de trimitere, instanța supremă trebuie chemată să dea chestiunii de drept o rezolvare de principiu. Altfel spus, în sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății.“56. Prin urmare, chestiunea de drept trebuie să fie aptă să suscite interpretări diferite care, fie doar prefigurate, fie deja afirmate pe plan doctrinar, trebuie arătate în sesizare. Această cerință rezultă din dispozițiile art. 520 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă, conform cărora încheierea de sesizare trebuie să cuprindă și punctul de vedere al completului de judecată, care astfel este ținut în primul rând să stabilească dacă există o problemă de interpretare ce implică riscul unor dezlegări diferite ulterioare în practică și, totodată, dacă respectiva dezlegare este aptă a duce la soluționarea cauzei.57. Din perspectiva celor anterior menționate, în cazul de față, titularul sesizării solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept cu privire la următorul aspect:Articolul 2.539 alin (2) din Codul civil poate fi interpretat în sensul că:1. efectul de întrerupere a prescripției extinctive se produce chiar dacă în noua cerere de chemare în judecată sau de arbitrare nu se întâlnește tripla identitate (de părți, obiect și cauză) în raport cu prima cerere?;2. dacă răspunsul la prima întrebare este negativ, atunci în judecarea noii cereri de chemare în judecată sau de arbitrare poate fi reanalizată o chestiune litigioasă soluționată definitiv în primul proces?58. În punctul de vedere al instanței de trimitere se invocă o pretinsă complexitate a textului de lege, fără a se arăta în concret argumentele justificative de natură a evidenția care ar fi gradul de dificultate al întrebării și în ce măsură acesta depășește obligația ordinară a instanței de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării litigiului cu care a fost învestită.59. În cauza de față, prin cererea de chemare în judecată inițială s-a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună:a) obligarea debitoarei la restituirea sumei de 166.892,03 lei reprezentând materiale și producție neterminată, potrivit facturilor fiscale nr. 3522729/30.04.2012, nr. 352728/30.04.2012, nr. 352795/17.09.2012 și nr. 352793/17.09.2012, care nu au fost achitate până la data înaintării prezentei cereri;b) obligarea la restituirea sumei de 1.046,95 lei reprezentând refacturare utilități Ferma 5 Vădeni;c) plata dobânzii legale în cuantum de 3.500 lei, estimată în vederea taxării de la data punerii în întârziere și până la plata efectivă;d) obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.Reclamanta a precizat că se află în prezența unui fapt juridic licit, și anume îmbogățirea fără justă cauză, indicând ca temei de drept al cererii art. 1.345-1.348 din Codul civil.În primul ciclu procesual (Dosar nr. 15.381/196/2012):– prin Sentința civilă nr. 4.548 din 9 octombrie 2014 a Judecătoriei Brăila s-a respins excepția inadmisibilității cererii, s-a admis în parte acțiunea și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 157.831,85 lei reprezentând materiale și producție neterminată, suma de 1.058,11 lei reprezentând refacturare utilități Ferma 5 Vădeni și dobânda legală aferentă acestor sume începând cu 4 iulie 2012 până la achitarea efectivă a debitului;– prin Decizia nr. 98 din 30 aprilie 2015, Tribunalul Brăila a respins apelul declarat de pârâta B ca nefondat;– Curtea de Apel Galați, prin Decizia civilă nr. 311/R din 9 decembrie 2015, a admis recursul declarat de pârâta B, a casat decizia anterior menționată și, în rejudecare, a admis apelul declarat de pârâtă, a anulat Sentința civilă nr. 4.548 din 9 octombrie 2014 a Judecătoriei Brăila și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. În motivare s-a reținut că recalificarea de către judecătorul fondului a temeiului de drept al cererii deduse judecății a fost făcută, în mod evident, în virtutea principiului reglementat prin dispozițiile art. 129 din Codul de procedură civilă. Ceea ce a greșit însă instanța de fond a fost faptul că nu a pus în discuție acest aspect și nu a dat posibilitatea părților să își pregătească o apărare fundamentată pe noul temei de drept.În cel de al doilea ciclu procesual (Dosar nr. 15.381/196/2012*):– prin Sentința civilă nr. 1.752 din 17 martie 2016, Judecătoria Brăila a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă, a admis în parte cererea precizată formulată de reclamantă și a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 1.058,11 lei reprezentând refacturare utilități Ferma 5 Vădeni, dobânda legală aferentă acestei sume începând cu 14 noiembrie 2012 și până la achitarea efectivă a debitului. În sentință s-a arătat că, la termenul din 10 martie 2016, instanța a pus în discuție calificarea juridică a cererii și a apreciat că este vorba despre o evidentă modificare a cererii de chemare în judecată, respectiv a temeiului juridic al acesteia, și, având în vedere dispozițiile art. 132 alin. (1) din Codul de procedură civilă de la 1865 și opoziția manifestată în mod expres de pârâtă, a constatat decăderea reclamantei din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată;– prin Decizia nr. 176 din 7 iulie 2016, Tribunalul Brăila a respins apelurile ca nefondate;– Curtea de Apel Galați, prin Decizia civilă nr. 234/R din 21 noiembrie 2016, a modificat hotărârea Tribunalului Brăila doar sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată, menținând celelalte dispoziții. În cuprinsul acestei decizii s-a reținut irevocabil că: „Pornind de la definiția îmbogățirii fără justă cauză instanța de fond a analizat condițiile materiale și juridice de admisibilitate ale acțiunii în restituire promovată de reclamantă reținând că acestea nu sunt îndeplinite pentru capătul de cerere vizând producția neterminată și cheltuielile cu materialele pentru înființare culturi până la data de 30.04.2012, întrucât reclamanta are la dispoziție un alt mijloc juridic pentru recuperarea pagubei pricinuite. (...) Instanța a avut în vedere doar faptul că existența facturilor exclude posibilitatea valorificării pretențiilor reclamantei în temeiul îmbogățirii fără justă cauză, reclamanta având posibilitatea de a promova o altă acțiune în justiție pentru a obține dreptul la reparațiune.“60. Cea de a doua cerere de chemare în judecată a fost formulată la 9 ianuarie 2017, data plicului, cu respectarea termenului de 6 luni calculat de la data pronunțării deciziei tribunalului (7 iulie 2016). Prin această acțiune, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 157.831,85 lei reprezentând materiale și producție neterminată, potrivit facturilor fiscale nr. 3522729/30.04.2012 și nr. 352728/30.04.2012, la plata dobânzii legale în cuantum de 5.000 lei până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.În drept reclamanta a invocat dispozițiile art. 1.166, art. 1.167, art. 1.171, art. 1.172 alin. (1), art. 1.174 alin. (2), art. 1.178, art. 1.182 alin. (1) și (2), art. 1.240, art. 1.266, art. 1.270 alin. (1) și (2), art. 1.272, art. 1.516 alin. (1) și (2) pct. 1 și 3, art. 1.523 alin. (1) lit. c), art. 1.530, art. 1.531 alin. (1) și (2), art. 1.533, art. 1.489, art. 1.657, art. 1.660, art. 1.666 alin. (3), art. 1.673-1.674, art. 1.679, art. 1.719, art. 1.720 alin. (1), art. 1.724 și art. 1.725 alin. (1) din Codul civil.Cu privire la această acțiune:– prin Sentința civilă nr. 331 din 28 ianuarie 2019, Judecătoria Brăila a admis acțiunea și a obligat pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 157.831,85 lei reprezentând materiale și producție neterminată, potrivit facturilor fiscale nr. 3522729/30.04.2012 și nr. 352728/30.04.2012, precum și la plata dobânzii legale de la scadența fiecărei facturi și până la plata efectivă;– Tribunalul Brăila, prin Decizia nr. 520 din 11 decembrie 2019, a respins ca nefondat apelul pârâtei, reținând că prima instanță a respins în mod corect excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și autorității de lucru judecat invocate de pârâtă în fața Judecătoriei Brăila;– în recursul aflat pe rolul Curții de Apel Galați sunt formulate critici cu privire la modul de soluționare al acestor excepții.61. În acest context procesual, se solicită a răspunde, în principal, la întrebarea: „art. 2539 alin. (2) din Codul civil poate fi interpretat în sensul că efectul de întrerupere a prescripției extinctive se produce chiar dacă în noua cerere de chemare în judecată sau de arbitrare nu se întâlnește tripla identitate (de părți, obiect și cauză) în raport cu prima cerere?“62. Se observă că, în cuprinsul dispozițiilor art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil, atunci când se face referire la o „nouă cerere“, legiuitorul nu face nicio distincție, astfel că nici interpretul nu trebuie să facă vreo distincție, conform principiului ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, impunându-se soluționarea cauzei în funcție de fiecare situație care poate interveni:– în cazul existenței triplei identități, analizând și condițiile impuse de art. 430 din Codul de Procedură Civilă, instanța va soluționa excepția autorității de lucru judecat, care are prioritate în soluționare față de excepția prescripției, motiv pentru care nu se va putea reține nicio încălcare a normelor în materie de prescripție;– în cazul în care nu există tripla identitate (de părți, obiect și cauză), instanța va respinge excepția autorității de lucru judecat și va trece la soluționarea excepției prescripției, urmând a se aprecia, în raport cu particularitățile fiecărei cauze, dacă există sau nu legătură cu cauza anterioară, în condițiile în care art. 2.539 alin. (2) din Codul civil nu indică niciun criteriu după care să se realizeze o atare evaluare.63. Determinant în analiza acestei probleme de drept este ca, prin ambele cereri, să se tindă la o recunoaștere, chiar indirectă, a dreptului supus prescripției extinctive.64. Mai mult decât atât, prin decizii de speță, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, în situația în care noua acțiune a fost introdusă înăuntrul acestui termen de 6 luni, instanța de judecată va proceda la examinarea cauzei pe fond. Dacă, în urma acestei examinări, pretențiile reclamantului sunt apreciate ca fiind fondate, prescripția dreptului la acțiune se consideră că este întreruptă. Dimpotrivă, în situația în care acțiunea nu este întemeiată, aceasta nu va fi respinsă pe fond, ci, ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune, ca prescrisă, apreciindu-se că cererea anterioară de chemare în judecată nu a întrerupt cursul prescripției. Prin urmare, noul Cod civil propune o abordare diferită a modului de examinare a excepției prescripției dreptului la acțiune care, în concepția anterioară intrării în vigoare a acestui act normativ, împiedica examinarea fondului pricinii“ (a se vedea în acest sens Decizia civilă nr. 2.288 din 6 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă, publicată în Buletinul Casației nr. 1/2014).65. Astfel fiind, textele legale a căror interpretare o solicită instanța de trimitere sunt redactate cu suficientă claritate, iar interpretarea sistematică, logică și gramaticală nu comportă o reală și serioasă dificultate, de natură a fi dedusă dezlegării în cadrul procedurii prealabile.66. Rezultă din cele ce preced că instanța de trimitere dispune de suficiente repere de analiză care să îi îngăduie interpretarea corectă a chestiunii de drept care face obiectul sesizării, nefiind vorba, în mod real, despre dispoziții neclare sau incomplete, care să se constituie într-un veritabil obstacol pentru judecătorii recursului.67. Prin urmare, rămâne atributul exclusiv al instanței de trimitere să soluționeze cauza cu judecarea căreia a fost învestită, operațiunea de interpretare și de aplicare a unor dispoziții legale la diferite circumstanțe, care caracterizează fiecare litigiu, făcând parte din activitatea curentă a instanței de judecată, obligație ridicată la rang de principiu fundamental ce își găsește consacrarea în prevederile cuprinse în art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă“.68. Cum interpretarea normelor de către judecător implică tocmai acel procedeu logico-juridic de stabilire a conținutului și sensului acestor norme, chestiunea de drept trebuie să suscite serioase dificultăți care ar împiedica pronunțarea soluției, deci nu simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflecție mai aprofundată a judecătorului cauzei, deoarece această condiție a dificultății serioase a chestiunii prealabile permite judecătorului să fie lămurit asupra unei întrebări importante, fără a-l libera de obligația sa de a judeca cauza și fără a se întârzia în mod inutil procesul în favoarea uneia dintre părți.69. Întrucât cea de a doua întrebare: „dacă răspunsul la prima întrebare este negativ, atunci în judecarea noii cereri de chemare în judecată sau de arbitrare poate fi reanalizată o chestiune litigioasă soluționată definitiv în primul proces?“, a completului de recurs care a dispus sesizarea, este subsidiară primei întrebări adresate, nu se mai impune analizarea acesteia.70. În considerarea argumentelor expuse, se constată că sesizarea nu este admisibilă, deoarece mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă poate fi uzitat doar ca urmare a întrunirii condițiilor restrictive de admisibilitate evocate, rolul său unificator putând fi exercitat numai în privința chestiunilor de drept noi, care se impun cu pregnanță a fi lămurite și care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme.Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,
    ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Galați - Secția a II-a civilă în Dosarul nr. 595/196/2017, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:Articolul 2539 alin (2) din Codul civil poate fi interpretat în sensul că:1. efectul de întrerupere a prescripției extinctive se produce chiar dacă în noua cerere de chemare în judecată sau de arbitrare nu se întâlnește tripla identitate (de părți, obiect și cauză) în raport cu prima cerere?2. dacă răspunsul la prima întrebare este negativ, atunci în judecarea noii cereri de chemare în judecată sau de arbitrare poate fi reanalizată o chestiune litigioasă soluționată definitiv în primul proces?Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 ianuarie 2021.
    PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
    CORINA-ALINA CORBU
    Magistrat-asistent,
    Ileana Peligrad
    ----