DECIZIA nr. 869 din 26 noiembrie 2020referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3-5 și art. 9 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 202 din 1 martie 2021
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 3-5 și art. 9 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, excepție ridicată de Societatea „APOFIS AGRO“ - S.R.L. din comuna Ciorogârla, județul Ilfov, în Dosarul nr. 1.075/259/2016 al Judecătoriei Mizil. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 624D/2018.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Președintele dispune să se facă apelul și în dosarele Curții Constituționale nr. 1.314D/2018 și nr. 623D/2019, având un obiect similar al excepției de neconstituționalitate, ridicată de Robert Coconea în Dosarul nr. 26.489/281/2011 al Judecătoriei Ploiești - Secția civilă și de către Societatea „Berfilval“ - S.R.L., cu sediul social în comuna Ciumeghiu, județul Bihor, în Dosarul nr. 72/35/2016/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.4. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.5. Magistratul-asistent referă asupra cauzelor și arată că în Dosarul Curții Constituționale nr. 623D/2019 a fost depusă o cerere din partea domnului Valer Michele, administrator al Societății „Berfilval“ - S.R.L., prin care se solicită judecarea cauzei în lipsă. De asemenea, partea Ministerul Apărării Naționale a depus la dosar un înscris intitulat „punct de vedere“ prin care solicită instanței de contencios constituțional respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate invocate.6. Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 624D/2018, nr. 1.314D/2018 și nr. 623D/2019, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.314D/2018 și nr. 623D/2019 la Dosarul nr. 624D/2018, care a fost primul înregistrat.7. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în această materie a Curții Constituționale.
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:8. Prin Încheierea din 18 aprilie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 1.075/259/2016, Judecătoria Mizil a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3-5 și art. 9 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea „APOFIS AGRO“ - S.R.L. din comuna Ciorogârla, județul Ilfov, cu ocazia judecării unei cauze civile prin care s-a solicitat instanței de judecată pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.9. Prin Încheierea din 3 iulie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 26.489/281/2011, Judecătoria Ploiești - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 prin raportare la art. 3, art. 4 și art. 9 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Robert Coconea cu ocazia judecării unei cauze civile prin care s-a solicitat instanței de judecată pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.10. Prin Încheierea din 14 decembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 72/35/2016/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea „Berfilval“ - S.R.L., cu sediul social în comuna Ciumeghiu, județul Bihor, într-o cauză având ca obiect Legea nr. 17/2014, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale.11. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin că aplicarea prevederilor Legii nr. 17/2014 și în cazul antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ duce la desființarea dreptului de creanță al promitentului-cumpărător, dobândit în mod valabil, ceea ce reprezintă o încălcare a principiilor constituționale privind neretroactivitatea legii civile și accesul liber la justiție, precum și a dispozițiilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată și protecția proprietății. În acest sens arată că aplicarea prevederilor art. 5 din actul normativ criticat și antecontractelor încheiate înainte de intrarea acestuia în vigoare creează posibilitatea exercitării dreptului de preempțiune cu privire la același teren, în detrimentul promitentului-cumpărător, ceea ce duce la anihilarea efectelor antecontractului de vânzare-cumpărare și la lipsirea de eficiență juridică a dreptului de creanță născut în mod valabil în patrimoniul promitentului-cumpărător. Astfel, nu se mai poate obține îndeplinirea exactă a obligației asumate de promitentul-vânzător, nefiind posibilă nici executarea silită prin echivalent sau rezoluțiunea antecontractului. În acest mod, promitentul-cumpărător suferă o sancțiune pentru nerespectarea unor obligații care nu erau prevăzute de lege la data încheierii antecontractului. Se mai susține că promitentul-cumpărător nu poate cere în numele său înscrierea terenului în cartea funciară, în condițiile în care acesta nu este înscris, întrucât aceste operațiuni sunt condiționate de dovada dreptului de proprietate. Astfel, neputând fi înscris imobilul în cartea funciară și la rolul fiscal, acțiunea promovată în pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare devine inadmisibilă, fără ca promitentul-cumpărător de bună-credință să fie culpabil în vreun fel pentru această situație, întrucât condițiile care au determinat inadmisibilitatea nu erau prevăzute de lege la data încheierii antecontractului.12. Se invocă, de asemenea, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale referitoare la noțiunile de „bun“, „speranță legitimă“, „drept de creanță“, „ingerință în dreptul de proprietate“, iar în acest context se arată că la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare nu era în vigoare nicio dispoziție legală care să creeze posibilitatea pierderii dreptului promitentului-cumpărător prin exercitarea unui drept de preempțiune. Autorii excepției arată că în virtutea dreptului de creanță pe care îl au, drept de creanță care, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 755 din 16 decembrie 2014, paragraful 24, este considerat un „bun“ căruia îi sunt aplicabile pe deplin dispozițiile constituționale referitoare la dreptul de proprietate privată, pot pretinde că au cel puțin o speranță legitimă de a obține exercițiul efectiv al dreptului de proprietate. Astfel, prevederile Legii nr. 17/2014 și aplicarea acestora antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării ei în vigoare reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate al promitentului-cumpărător. Or, această ingerință nu era prevăzută de lege, nefiind accesibilă și previzibilă. 13. Așa fiind, apreciază că adoptarea Legii nr. 17/2014 și aplicarea ei antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate al promitentului-cumpărător, întrucât eventuala exercitare a dreptului de preempțiune de către oricare dintre titulari duce inevitabil la privarea promitentului-cumpărător de bunul său, dreptul de creanță - „speranța legitimă“, care intră sub protecția art. 44 din Constituție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Arată că, deși antecontractul de vânzare-cumpărare nu are ca efect transmiterea dreptului de proprietate între părți, condițiile de fapt și de drept s-au stabilit la momentul nașterii dreptului reclamantului asupra bunului său, în sensul art. 44 din Constituție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Numai la acest moment reclamantul putea să întreprindă acțiuni de informare și documentare legislativă în vederea adaptării conduitei sale, în acord cu dispozițiile legale de la acel moment. Astfel, la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare și intrării promitentului-cumpărător în stăpânirea bunului, Legea nr. 17/2014 nu era în vigoare și nu era publicată în Monitorul Oficial a României, nefiind în niciun mod accesibilă și, în mod evident, nici previzibilă.14. Autorii excepției susțin că se încalcă și accesul liber la justiție, dat fiind faptul că instanțele judecătorești resping ca inadmisibile acțiunile având ca obiect pronunțarea unor hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 17/2014. Apreciază, astfel, că verificarea de către instanțe a condițiilor prevăzute de Legea nr. 17/2014, la momentul pronunțării hotărârii care ține loc de act de vânzare-cumpărare a unui teren agricol situat în extravilan și în cazul promisiunilor bilaterale de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, indiferent de momentul sesizării instanței, nu face decât să golească de conținut dispozițiile art. 1.669 din Codul civil, referitoare la promisiunea de vânzare și promisiunea de cumpărare, îngrădind în acest mod liberul acces la o instanță independentă și imparțială pentru persoanele care au încheiat anterior apariției Legii nr. 17/2014 antecontracte de vânzare-cumpărare a terenurilor în extravilan. În acest sens arată că impunerea prin lege a unor exigențe sau condiții pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv, chiar dacă acestea constituie îngrădiri ale accesului liber la justiție, trebuie să aibă o justificare, prin prisma finalității urmărite, dar exigențele astfel instituite să fie rezonabile, astfel încât să nu antreneze o restrângere excesivă a dreptului, de natură a pune sub semnul întrebării însăși existența acestuia. Prin urmare, apreciază că aplicarea Legii nr. 17/2014 în cazul antecontractelor încheiate anterior apariției acestui act normativ îngrădește accesul titularilor unor astfel de antecontracte la o instanță independentă și imparțială, contrar principiului accesului liber la justiție prevăzut de art. 21 din Constituție.15. De asemenea, raportat la situația din speță, se susține că prevederile art. 3 din Legea nr. 17/2014 sunt neconstituționale deoarece nu condiționează în mod expres emiterea avizelor negative de existența unui interes public al Ministerului Apărării Naționale (M.Ap.N.), privind achiziționarea terenurilor proprietate privată, oferite spre vânzare. Arată că legiuitorul a prevăzut în art. 3 din lege poziția procedurală logică, prin care - în lipsa unui interes public - M.Ap.N. fie să nu răspundă ofertanților privind vânzarea de terenuri, fie să emită aviz favorabil. Or, în contextul în care M.Ap.N. nu are intenția și interesul de a dobândi terenuri proprietate privată, solicitarea unor acte despre identitatea ofertanților și despre terenuri apare inutilă, iar avizele negative privind înstrăinarea terenurilor apar abuzive și neconstituționale. Așa fiind, apreciază că avizele negative care nu au justificarea interesului public al M.Ap.N. privind achiziționarea de terenuri extravilane reprezintă acte administrative abuzive și neconstituționale, atât datorită lipsei unei juste cauze, cât și sub aspectul efectelor pe care le produc în privința exercitării prerogativelor dreptului de proprietate de către proprietari, întrucât astfel de acte administrative conduc la o interzicere perpetuă în ceea ce privește vânzarea terenurilor în cauză.16. În Dosarul Curții Constituționale nr. 624D/2018, Judecătoria Mizil apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. În acest sens, instanța de judecată arată că, neputând fi efectuate formalitățile referitoare la dreptul de preempțiune, acțiunea promovată în pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare devine inadmisibilă, fără ca promitentul-cumpărător de bună-credință să fie culpabil în vreun fel pentru această situație, întrucât condițiile care au determinat inadmisibilitatea nu erau prevăzute de lege la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare. Se mai arată că prin aplicarea art. 5 din Legea nr. 17/2014 la situația în care promitentul-cumpărător care și-a respectat întocmai toate obligațiile sale contractuale este silit să sufere o sancțiune pentru nerespectarea unor obligații care nu erau prevăzute de lege la data încheierii antecontractului și care, potrivit legii, oricum nu sunt în sarcina sa, ci a proprietarului, promitent-vânzător de rea-credință, se încalcă principiul tempus regit actum, prin aplicarea retroactivă a prevederilor art. 5 din lege. Se apreciază că aplicarea condițiilor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 17/2014 antecontractelor încheiate sub semnătură privată, anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, poate conduce în definitiv la desființarea dreptului de creanță al promitentului-cumpărător, dobândit în mod valabil, și la desființarea totală a antecontractului de vânzare-cumpărare, cu toate consecințele păgubitoare pentru părți și pentru stabilitatea circuitului civil, dar în mod special pentru promitentul-cumpărător, care foarte adesea se află și în posesia terenului extravilan. 17. În esență, instanța de judecată consideră că aplicarea prevederilor art. 3, 4, 5 și 9 ale Legii nr. 17/2014 în cazul antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate final al promitentului-cumpărător, întrucât eventuala exercitare a dreptului de preempțiune de către titulari duce inevitabil la privarea promitentului-cumpărător de bunul său - dreptul de creanță - „speranța legitimă“, care intră sub protecția art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și, deci, la privarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului extravilan, asupra căruia deseori exercită o posesie efectivă și îndelungată. De asemenea, aplicarea dispozițiilor art. 3, 4, 5 și 9 ale Legii nr. 17/2014 în cazul antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi va conduce la desființarea dreptului de creanță al promitentului-cumpărător dobândit în mod valabil, ceea ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 44 din Constituție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Așa fiind, instanța consideră că prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 17/2014 și antecontractelor încheiate anterior intrării sale în vigoare a fost compromis justul echilibru care trebuie să fie menținut de către stat între interesele generale și individuale (dar numai pentru aceste antecontracte, nu și pentru cele încheiate ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 17/2014.)18. În Dosarul Curții Constituționale nr. 1.314D/2018, Judecătoria Ploiești - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, având în vedere că legea ce se aplică contractului de vânzare-cumpărare este legea în vigoare la data realizării transferului dreptului de proprietate, prin urmare aceasta fiind și legea ce se aplică la data pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unor terenuri agricole extravilane, respectiv Legea nr. 17/2014. De asemenea, raportat la considerentele Deciziei nr. 24 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de judecată arată că există pârghiile legale prin care reclamantul are posibilitatea de a îndeplini condițiile de validitate speciale prevăzute de art. 5 din Legea nr. 17/2014.19. În Dosarul Curții Constituționale nr. 623D/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest context, instanța de judecată arată că, de altfel, autoarea excepției nici măcar nu a invocat vreo dispoziție constituțională pretins a fi încălcată prin prevederile de lege criticate.20. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.21. În Dosarul Curții Constituționale nr. 1.314D/2018, Avocatul Poporului învederează faptul că a mai transmis punctul său de vedere referitor la prevederile art. 3-5 și art. 9 din Legea nr. 17/2014, în sensul conformității acestora cu Legea fundamentală, punct de vedere ce a fost reținut în cuprinsul Deciziei Curții Constituționale nr. 746 din 3 noiembrie 2015 și pe care îl menține și în prezenta cauză.22. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:23. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.24. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 3-5 și art. 9 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 178 din 12 martie 2014, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul conținut normativ:– Art. 3:(1) Terenurile agricole situate în extravilan pe o adâncime de 30 km față de frontiera de stat și țărmul Mării Negre, către interior, precum și cele situate în extravilan la o distanță de până la 2.400 m față de obiectivele speciale pot fi înstrăinate prin vânzare-cumpărare doar cu avizul specific al Ministerului Apărării Naționale, eliberat în urma consultării cu organele de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, prin structurile interne specializate menționate la art. 6 alin. 1 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, cu modificările și completările ulterioare.(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică preemptorilor.(3) Avizele prevăzute la alin. (1) vor fi comunicate în termen de 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de solicitare de către vânzător. Procedura și alte elemente privind obținerea avizului specific al Ministerului Apărării Naționale se reglementează prin normele metodologice de aplicare a legii. În cazul neîndeplinirii acestei obligații de a emite avizul, se consideră ca fiind favorabil.(4) Terenurile agricole situate în extravilan, în care se află situri arheologice, în care au fost instituite zone cu patrimoniu arheologic reperat sau zone cu potențial arheologic evidențiat întâmplător, pot fi înstrăinate prin vânzare doar cu avizul specific al Ministerului Culturii, respectiv al serviciilor publice deconcentrate ale acestuia, după caz, emis în termen de 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de solicitare de către vânzător. Procedura și alte elemente privind obținerea avizului specific al Ministerului Culturii se reglementează prin normele metodologice de aplicare a legii. În cazul neîndeplinirii acestei obligații, avizul se consideră ca fiind favorabil.“;– Art. 4:(1) Înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, și a dreptului de preempțiune al coproprietarilor, arendașilor, proprietarilor vecini, precum și al statului român, prin Agenția Domeniilor Statului, în această ordine, la preț și în condiții egale.(2) Prin excepție de la dispozițiile alin. (1), înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan pe care sunt situate situri arheologice clasate se face potrivit prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare.(3) Solicitarea și utilizarea certificatului de carte funciară în contractele translative de proprietate privind bunurile imobile și alte drepturi reale fac pe deplin dovada bunei-credințe atât a părților din contract, cât și pentru profesionistul instrumentator, cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului asupra imobilului supus vânzării conform descrierii din cartea funciară.“;– Art. 5:(1) În toate cazurile în care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare-cumpărare, acțiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, și ale legislației în materie, precum și dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 3, 4 și 9 din prezenta lege, iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal și în cartea funciară.(2) Cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate se respinge dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de prezenta lege.“;– Art. 9: „Avizul final necesar încheierii contractului de vânzare în formă autentică de către notarul public sau pronunțării de către instanță a unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare se emite de către structurile teritoriale pentru terenurile cu suprafața de până la 30 de hectare inclusiv, iar pentru terenurile cu suprafața de peste 30 de hectare, de către structura centrală.“25. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitoare la claritatea legii, ale art. 15 - Universalitatea, ale art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1), (2) și (3) referitoare la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și ale art. 44 alin. (1) și (2) privind dreptul de proprietate privată și garantarea și ocrotirea proprietății private. De asemenea, sunt invocate și prevederile art. 1 - Protecția proprietății, cuprinse în Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.26. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține faptul că prevederile art. 3-5 și art. 9 din Legea nr. 17/2014 au mai constituit în numeroase rânduri obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare celor formulate în prezentele cauze, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 38 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 19 martie 2015, Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, Decizia nr. 670 din 17 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 7 martie 2017, Decizia nr. 545 din 18 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.075 din 19 decembrie 2018, Decizia nr. 752 din 22 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 12 martie 2019, Decizia nr. 175 din 26 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 28 iunie 2019, sau Decizia nr. 758 din 28 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 2 martie 2020, prin care Curtea a constatat că prevederile de lege criticate sunt constituționale în raport cu criticile formulate.27. În acest sens, prin jurisprudența amintită, Curtea a reținut că, potrivit Legii nr. 17/2014, înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de Codul civil și a dreptului de preempțiune al coproprietarilor, arendașilor, proprietarilor vecini, precum și al statului român, prin Agenția Domeniilor Statului, în această ordine, la preț și în condiții egale [art. 4 alin. (1) din Legea nr. 17/2014], precum și dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 3, 4 și 9 din această lege. Scopul acestei legi îl constituie asigurarea securității alimentare, protejarea intereselor naționale și exploatarea resurselor naturale, în concordanță cu interesul național; stabilirea unor măsuri privind reglementarea vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan; comasarea terenurilor agricole în vederea creșterii dimensiunii fermelor agricole și constituirea exploatațiilor viabile economic. În aceste condiții, astfel cum s-a reținut în jurisprudența Curții Constituționale în materie, în ceea ce privește transferul dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole extravilane, se creează în sarcina vânzătorilor și a cumpărătorilor obligația de a respecta cadrul legal în vigoare la data transferului dreptului de proprietate.28. Curtea a reținut că, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 17/2014, în toate cazurile în care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare, acțiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Codului civil și ale legislației în materie, precum și dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 3, 4 și 9 din Legea nr. 17/2014 (privind existența avizelor specifice eliberate de Ministerul Apărării Naționale (M.Ap.N.) și de Ministerul Culturii și a avizului final care atestă parcurgerea procedurii de exercitare a dreptului de preempțiune reglementat prin legea specială, eliberat de structurile teritoriale sau de structura centrală din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale), iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal și în cartea funciară. Totodată, potrivit art. 16 din lege, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 68/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 13 mai 2014, „Înstrăinarea prin vânzare-cumpărare a terenurilor agricole situate în extravilan fără respectarea dreptului de preempțiune, potrivit art. 4, sau fără obținerea avizelor prevăzute la art. 3 și 9 este interzisă și se sancționează cu nulitatea relativă“.29. Din perspectiva criticilor de neconstituționalitate invocate, prin Decizia nr. 670 din 17 noiembrie 2016, precitată, Curtea a statuat că aplicarea prevederilor Legii nr. 17/2014, în vigoare la data realizării transferului dreptului de proprietate, respectiv la data pronunțării hotărârii judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare, nu echivalează cu încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, ci este în concordanță cu principiul activității legii civile. Întrucât promisiunea de vânzare nu este translativă de proprietate, nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, având în vedere că legea nu retroactivează, ci vizează doar condițiile privind transferul dreptului de proprietate a terenurilor agricole situate în extravilan după intrarea în vigoare a Legii nr. 17/2014.30. De asemenea, prin Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, precitată, paragraful 20, Curtea a statuat că beneficiarul unei promisiuni neexecutate de vânzare este titularul unui drept de creanță, corelativ obligației de a vinde asumate de promitent în temeiul antecontractului, iar nu titularul unui drept de proprietate. Transferul acestuia nu s-a realizat în momentul perfectării antecontractului, ci se va realiza în viitor, la momentul încheierii contractului de vânzare, respectiv al pronunțării hotărârii judecătorești care să țină locul acordului de voință nerealizat. Cu alte cuvinte, valabilitatea antecontractului de vânzare este supusă legii în vigoare la data încheierii sale, iar efectul specific al acestuia, referitor la transmiterea în viitor a dreptului de proprietate, respectiv la momentul încheierii contractului de vânzare, este supus legii în vigoare la data încheierii acestui din urmă contract. Așadar, îndeplinirea condițiilor legale pentru încheierea contractului de vânzare, respectiv pentru pronunțarea hotărârii judecătorești care să țină loc de contract nu poate fi raportată la un moment anterior, încheierea antecontractului de vânzare, având în vedere că acesta din urmă nu este translativ de proprietate, ci la momentul realizării transferului dreptului de proprietate, moment care este supus legii în vigoare, potrivit principiului tempus regit actum.31. Totodată, prin Decizia nr. 83 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 196 din 24 martie 2015, paragraful 22, Curtea a reținut că art. 5 din Legea nr. 17/2014 stabilește atribuțiile de natură procedurală ale instanței de judecată de a verifica, pe lângă îndeplinirea condițiilor de validitate ale antecontractului, și condițiile reglementate de art. 3, 4 și 9 din Legea nr. 17/2014, cu modificările și completările ulterioare, după caz. Așadar, de aplicare imediată în domeniul temporal propriu al Legii nr. 17/2014 sunt condițiile necesar a fi întrunite pentru transferul dreptului de proprietate, art. 5 stabilind în sarcina instanței de judecată obligația verificării îndeplinirii acestora la momentul pronunțării hotărârii judecătorești care să țină loc de act autentic.32. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate referitoare la art. 44 privind dreptul de proprietate privată și la art. 1 privind protecția proprietății private din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea a observat, pe de o parte, că, potrivit dispozițiilor constituționale, dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului sunt garantate, însă conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege. Pe de altă parte, problema garantării și ocrotirii constituționale a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ce face obiectul promisiunii de vânzare nu se poate invoca în favoarea unei persoane care nu este titularul acestui drept, ce ar urma să se nască ulterior (Decizia nr. 36 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 25 martie 2015). Or, autorii excepției de neconstituționalitate se află în această ipoteză, întrucât promisiunea de vânzare nu este translativă de proprietate.33. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și ale art. 20 privind tratatele internaționale privind drepturile omului, prin raportare la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil, Curtea a reținut că principiul fundamental al accesului liber la justiție permite oricărei persoane să se adreseze justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Or, în prezentele cauze, autorii excepției s-au adresat instanței solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract de vânzare, în temeiul art. 1.669 din Codul civil, având, așadar, posibilitatea efectivă de a-și apăra dreptul de creanță. De altfel, așa cum a reținut Curtea prin Decizia nr. 480 din 18 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 12 august 2015, paragraful 16, dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție, presupune respectarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea, dreptul de apărare, egalitatea procesuală, cu toate consecințele ce decurg din aceasta, iar prevederile art. 5 din Legea nr. 17/2014 reglementează o condiție de admisibilitate a unei acțiuni în justiție.34. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauzele de față.35. În ceea ce privește susținerile potrivit cărora prevederile art. 3 din Legea nr. 17/2014 sunt neconstituționale deoarece nu condiționează în mod expres emiterea avizelor negative de existența unui interes public al M.Ap.N. privind achiziționarea terenurilor proprietate privată, oferite spre vânzare, Curtea apreciază că acestea sunt neîntemeiate, întrucât, astfel cum reiese din art. 3 alin. (1) din Legea nr. 17/2014, înstrăinarea, prin vânzare, a terenurile agricole situate în extravilan pe o adâncime de 30 km față de frontiera de stat și țărmul Mării Negre, către interior, precum și a celor situate în extravilan la o distanță de până la 2.400 m față de obiectivele speciale se poate realiza, din rațiuni evidente, doar cu avizul specific al M.Ap.N., eliberat în urma consultării cu organele de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, prin structurile interne specializate menționate la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României. Această obligație nu se aplică preemptorilor, adică titularilor dreptului de preempțiune, care pot să cumpere cu prioritate un teren agricol situat în extravilan, față de care deține calitatea de coproprietar, arendaș, proprietar vecin sau statul român prin Agenția Domeniilor Statului, în ordinea stabilită de lege. De asemenea, procedura și alte elemente privind obținerea avizului specific al M.Ap.N. se reglementează prin normele metodologice de aplicare a legii, iar în cazul neîndeplinirii acestei obligații de a emite avizul, se consideră ca fiind favorabil.36. De altfel, astfel cum s-a statuat în Decizia nr. 24 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, „după criteriul conduitei prescrise, prevederile art. 3, art. 4 și art. 9 din Legea nr. 17/2014, cu modificările și completările ulterioare, sunt norme de drept imperative, în sensul că părțile nu pot deroga de la ele. După natura interesului ocrotit sunt norme stabilite în interes privat, deoarece, așa cum s-a arătat în doctrină, părțile nu pot deroga de la ele în momentul încheierii actului juridic, însă, ulterior acestui moment, derogarea este permisă în sensul că partea interesată poate renunța la dreptul de a invoca nulitatea relativă a actului juridic încheiat cu nerespectarea unei norme imperative de ordine privată“. Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat că „instanța de judecată, în considerarea normelor imperative menționate, este obligată să verifice ca la momentul pronunțării hotărârii care ține loc de act de vânzare-cumpărare a unui teren agricol situat în extravilan să fie obținute avizele prevăzute de art. 3 și art. 9 din Legea nr. 17/2014, cu modificările și completările ulterioare, și să fie respectate prevederile art. 4 din același act normativ“, în sensul că înstrăinarea prin vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, și a dreptului de preempțiune. Conchizând, s-a reținut că „în principiu, instanța de judecată poate dispune îndeplinirea formalităților în vederea obținerii avizelor prevăzute la art. 3 și art. 9 din Legea nr. 17/2014, cu modificările și completările ulterioare, de la autoritățile competente și parcurgerii procedurii privind respectarea dreptului de preempțiune prevăzut de art. 4 din același act normativ, în cursul judecății“.37. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea „APOFIS AGRO“ - S.R.L. din comuna Ciorogârla, județul Ilfov, în Dosarul nr. 1.075/259/2016 al Judecătoriei Mizil, de Robert Coconea în Dosarul nr. 26.489/281/2011 al Judecătoriei Ploiești - Secția civilă, precum și de către Societatea „Berfilval“ - S.R.L., cu sediul social în comuna Ciumeghiu, județul Bihor, în Dosarul nr. 72/35/2016/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 3-5 și art. 9 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Mizil, Judecătoriei Ploiești - Secția civilă, precum și Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 26 noiembrie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora----
| EMITENT |
| Valer Dorneanu | - președinte |
| Cristian Deliorga | - judecător |
| Marian Enache | - judecător |
| Daniel Marius Morar | - judecător |
| Mona-Maria Pivniceru | - judecător |
| Gheorghe Stan | - judecător |
| Elena-Simina Tănăsescu | - judecător |
| Varga Attila | - judecător |
| Ingrid Alina Tudora | - magistrat-asistent |
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:8. Prin Încheierea din 18 aprilie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 1.075/259/2016, Judecătoria Mizil a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3-5 și art. 9 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea „APOFIS AGRO“ - S.R.L. din comuna Ciorogârla, județul Ilfov, cu ocazia judecării unei cauze civile prin care s-a solicitat instanței de judecată pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.9. Prin Încheierea din 3 iulie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 26.489/281/2011, Judecătoria Ploiești - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 prin raportare la art. 3, art. 4 și art. 9 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Robert Coconea cu ocazia judecării unei cauze civile prin care s-a solicitat instanței de judecată pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.10. Prin Încheierea din 14 decembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 72/35/2016/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea „Berfilval“ - S.R.L., cu sediul social în comuna Ciumeghiu, județul Bihor, într-o cauză având ca obiect Legea nr. 17/2014, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale.11. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin că aplicarea prevederilor Legii nr. 17/2014 și în cazul antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ duce la desființarea dreptului de creanță al promitentului-cumpărător, dobândit în mod valabil, ceea ce reprezintă o încălcare a principiilor constituționale privind neretroactivitatea legii civile și accesul liber la justiție, precum și a dispozițiilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată și protecția proprietății. În acest sens arată că aplicarea prevederilor art. 5 din actul normativ criticat și antecontractelor încheiate înainte de intrarea acestuia în vigoare creează posibilitatea exercitării dreptului de preempțiune cu privire la același teren, în detrimentul promitentului-cumpărător, ceea ce duce la anihilarea efectelor antecontractului de vânzare-cumpărare și la lipsirea de eficiență juridică a dreptului de creanță născut în mod valabil în patrimoniul promitentului-cumpărător. Astfel, nu se mai poate obține îndeplinirea exactă a obligației asumate de promitentul-vânzător, nefiind posibilă nici executarea silită prin echivalent sau rezoluțiunea antecontractului. În acest mod, promitentul-cumpărător suferă o sancțiune pentru nerespectarea unor obligații care nu erau prevăzute de lege la data încheierii antecontractului. Se mai susține că promitentul-cumpărător nu poate cere în numele său înscrierea terenului în cartea funciară, în condițiile în care acesta nu este înscris, întrucât aceste operațiuni sunt condiționate de dovada dreptului de proprietate. Astfel, neputând fi înscris imobilul în cartea funciară și la rolul fiscal, acțiunea promovată în pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare devine inadmisibilă, fără ca promitentul-cumpărător de bună-credință să fie culpabil în vreun fel pentru această situație, întrucât condițiile care au determinat inadmisibilitatea nu erau prevăzute de lege la data încheierii antecontractului.12. Se invocă, de asemenea, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale referitoare la noțiunile de „bun“, „speranță legitimă“, „drept de creanță“, „ingerință în dreptul de proprietate“, iar în acest context se arată că la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare nu era în vigoare nicio dispoziție legală care să creeze posibilitatea pierderii dreptului promitentului-cumpărător prin exercitarea unui drept de preempțiune. Autorii excepției arată că în virtutea dreptului de creanță pe care îl au, drept de creanță care, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 755 din 16 decembrie 2014, paragraful 24, este considerat un „bun“ căruia îi sunt aplicabile pe deplin dispozițiile constituționale referitoare la dreptul de proprietate privată, pot pretinde că au cel puțin o speranță legitimă de a obține exercițiul efectiv al dreptului de proprietate. Astfel, prevederile Legii nr. 17/2014 și aplicarea acestora antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării ei în vigoare reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate al promitentului-cumpărător. Or, această ingerință nu era prevăzută de lege, nefiind accesibilă și previzibilă. 13. Așa fiind, apreciază că adoptarea Legii nr. 17/2014 și aplicarea ei antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate al promitentului-cumpărător, întrucât eventuala exercitare a dreptului de preempțiune de către oricare dintre titulari duce inevitabil la privarea promitentului-cumpărător de bunul său, dreptul de creanță - „speranța legitimă“, care intră sub protecția art. 44 din Constituție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Arată că, deși antecontractul de vânzare-cumpărare nu are ca efect transmiterea dreptului de proprietate între părți, condițiile de fapt și de drept s-au stabilit la momentul nașterii dreptului reclamantului asupra bunului său, în sensul art. 44 din Constituție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Numai la acest moment reclamantul putea să întreprindă acțiuni de informare și documentare legislativă în vederea adaptării conduitei sale, în acord cu dispozițiile legale de la acel moment. Astfel, la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare și intrării promitentului-cumpărător în stăpânirea bunului, Legea nr. 17/2014 nu era în vigoare și nu era publicată în Monitorul Oficial a României, nefiind în niciun mod accesibilă și, în mod evident, nici previzibilă.14. Autorii excepției susțin că se încalcă și accesul liber la justiție, dat fiind faptul că instanțele judecătorești resping ca inadmisibile acțiunile având ca obiect pronunțarea unor hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 17/2014. Apreciază, astfel, că verificarea de către instanțe a condițiilor prevăzute de Legea nr. 17/2014, la momentul pronunțării hotărârii care ține loc de act de vânzare-cumpărare a unui teren agricol situat în extravilan și în cazul promisiunilor bilaterale de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, indiferent de momentul sesizării instanței, nu face decât să golească de conținut dispozițiile art. 1.669 din Codul civil, referitoare la promisiunea de vânzare și promisiunea de cumpărare, îngrădind în acest mod liberul acces la o instanță independentă și imparțială pentru persoanele care au încheiat anterior apariției Legii nr. 17/2014 antecontracte de vânzare-cumpărare a terenurilor în extravilan. În acest sens arată că impunerea prin lege a unor exigențe sau condiții pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv, chiar dacă acestea constituie îngrădiri ale accesului liber la justiție, trebuie să aibă o justificare, prin prisma finalității urmărite, dar exigențele astfel instituite să fie rezonabile, astfel încât să nu antreneze o restrângere excesivă a dreptului, de natură a pune sub semnul întrebării însăși existența acestuia. Prin urmare, apreciază că aplicarea Legii nr. 17/2014 în cazul antecontractelor încheiate anterior apariției acestui act normativ îngrădește accesul titularilor unor astfel de antecontracte la o instanță independentă și imparțială, contrar principiului accesului liber la justiție prevăzut de art. 21 din Constituție.15. De asemenea, raportat la situația din speță, se susține că prevederile art. 3 din Legea nr. 17/2014 sunt neconstituționale deoarece nu condiționează în mod expres emiterea avizelor negative de existența unui interes public al Ministerului Apărării Naționale (M.Ap.N.), privind achiziționarea terenurilor proprietate privată, oferite spre vânzare. Arată că legiuitorul a prevăzut în art. 3 din lege poziția procedurală logică, prin care - în lipsa unui interes public - M.Ap.N. fie să nu răspundă ofertanților privind vânzarea de terenuri, fie să emită aviz favorabil. Or, în contextul în care M.Ap.N. nu are intenția și interesul de a dobândi terenuri proprietate privată, solicitarea unor acte despre identitatea ofertanților și despre terenuri apare inutilă, iar avizele negative privind înstrăinarea terenurilor apar abuzive și neconstituționale. Așa fiind, apreciază că avizele negative care nu au justificarea interesului public al M.Ap.N. privind achiziționarea de terenuri extravilane reprezintă acte administrative abuzive și neconstituționale, atât datorită lipsei unei juste cauze, cât și sub aspectul efectelor pe care le produc în privința exercitării prerogativelor dreptului de proprietate de către proprietari, întrucât astfel de acte administrative conduc la o interzicere perpetuă în ceea ce privește vânzarea terenurilor în cauză.16. În Dosarul Curții Constituționale nr. 624D/2018, Judecătoria Mizil apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. În acest sens, instanța de judecată arată că, neputând fi efectuate formalitățile referitoare la dreptul de preempțiune, acțiunea promovată în pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare devine inadmisibilă, fără ca promitentul-cumpărător de bună-credință să fie culpabil în vreun fel pentru această situație, întrucât condițiile care au determinat inadmisibilitatea nu erau prevăzute de lege la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare. Se mai arată că prin aplicarea art. 5 din Legea nr. 17/2014 la situația în care promitentul-cumpărător care și-a respectat întocmai toate obligațiile sale contractuale este silit să sufere o sancțiune pentru nerespectarea unor obligații care nu erau prevăzute de lege la data încheierii antecontractului și care, potrivit legii, oricum nu sunt în sarcina sa, ci a proprietarului, promitent-vânzător de rea-credință, se încalcă principiul tempus regit actum, prin aplicarea retroactivă a prevederilor art. 5 din lege. Se apreciază că aplicarea condițiilor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 17/2014 antecontractelor încheiate sub semnătură privată, anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, poate conduce în definitiv la desființarea dreptului de creanță al promitentului-cumpărător, dobândit în mod valabil, și la desființarea totală a antecontractului de vânzare-cumpărare, cu toate consecințele păgubitoare pentru părți și pentru stabilitatea circuitului civil, dar în mod special pentru promitentul-cumpărător, care foarte adesea se află și în posesia terenului extravilan. 17. În esență, instanța de judecată consideră că aplicarea prevederilor art. 3, 4, 5 și 9 ale Legii nr. 17/2014 în cazul antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate final al promitentului-cumpărător, întrucât eventuala exercitare a dreptului de preempțiune de către titulari duce inevitabil la privarea promitentului-cumpărător de bunul său - dreptul de creanță - „speranța legitimă“, care intră sub protecția art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și, deci, la privarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului extravilan, asupra căruia deseori exercită o posesie efectivă și îndelungată. De asemenea, aplicarea dispozițiilor art. 3, 4, 5 și 9 ale Legii nr. 17/2014 în cazul antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi va conduce la desființarea dreptului de creanță al promitentului-cumpărător dobândit în mod valabil, ceea ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 44 din Constituție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Așa fiind, instanța consideră că prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 17/2014 și antecontractelor încheiate anterior intrării sale în vigoare a fost compromis justul echilibru care trebuie să fie menținut de către stat între interesele generale și individuale (dar numai pentru aceste antecontracte, nu și pentru cele încheiate ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 17/2014.)18. În Dosarul Curții Constituționale nr. 1.314D/2018, Judecătoria Ploiești - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, având în vedere că legea ce se aplică contractului de vânzare-cumpărare este legea în vigoare la data realizării transferului dreptului de proprietate, prin urmare aceasta fiind și legea ce se aplică la data pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unor terenuri agricole extravilane, respectiv Legea nr. 17/2014. De asemenea, raportat la considerentele Deciziei nr. 24 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de judecată arată că există pârghiile legale prin care reclamantul are posibilitatea de a îndeplini condițiile de validitate speciale prevăzute de art. 5 din Legea nr. 17/2014.19. În Dosarul Curții Constituționale nr. 623D/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest context, instanța de judecată arată că, de altfel, autoarea excepției nici măcar nu a invocat vreo dispoziție constituțională pretins a fi încălcată prin prevederile de lege criticate.20. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.21. În Dosarul Curții Constituționale nr. 1.314D/2018, Avocatul Poporului învederează faptul că a mai transmis punctul său de vedere referitor la prevederile art. 3-5 și art. 9 din Legea nr. 17/2014, în sensul conformității acestora cu Legea fundamentală, punct de vedere ce a fost reținut în cuprinsul Deciziei Curții Constituționale nr. 746 din 3 noiembrie 2015 și pe care îl menține și în prezenta cauză.22. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:23. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.24. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 3-5 și art. 9 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 178 din 12 martie 2014, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul conținut normativ:– Art. 3:(1) Terenurile agricole situate în extravilan pe o adâncime de 30 km față de frontiera de stat și țărmul Mării Negre, către interior, precum și cele situate în extravilan la o distanță de până la 2.400 m față de obiectivele speciale pot fi înstrăinate prin vânzare-cumpărare doar cu avizul specific al Ministerului Apărării Naționale, eliberat în urma consultării cu organele de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, prin structurile interne specializate menționate la art. 6 alin. 1 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, cu modificările și completările ulterioare.(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică preemptorilor.(3) Avizele prevăzute la alin. (1) vor fi comunicate în termen de 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de solicitare de către vânzător. Procedura și alte elemente privind obținerea avizului specific al Ministerului Apărării Naționale se reglementează prin normele metodologice de aplicare a legii. În cazul neîndeplinirii acestei obligații de a emite avizul, se consideră ca fiind favorabil.(4) Terenurile agricole situate în extravilan, în care se află situri arheologice, în care au fost instituite zone cu patrimoniu arheologic reperat sau zone cu potențial arheologic evidențiat întâmplător, pot fi înstrăinate prin vânzare doar cu avizul specific al Ministerului Culturii, respectiv al serviciilor publice deconcentrate ale acestuia, după caz, emis în termen de 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de solicitare de către vânzător. Procedura și alte elemente privind obținerea avizului specific al Ministerului Culturii se reglementează prin normele metodologice de aplicare a legii. În cazul neîndeplinirii acestei obligații, avizul se consideră ca fiind favorabil.“;– Art. 4:(1) Înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, și a dreptului de preempțiune al coproprietarilor, arendașilor, proprietarilor vecini, precum și al statului român, prin Agenția Domeniilor Statului, în această ordine, la preț și în condiții egale.(2) Prin excepție de la dispozițiile alin. (1), înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan pe care sunt situate situri arheologice clasate se face potrivit prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare.(3) Solicitarea și utilizarea certificatului de carte funciară în contractele translative de proprietate privind bunurile imobile și alte drepturi reale fac pe deplin dovada bunei-credințe atât a părților din contract, cât și pentru profesionistul instrumentator, cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului asupra imobilului supus vânzării conform descrierii din cartea funciară.“;– Art. 5:(1) În toate cazurile în care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare-cumpărare, acțiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, și ale legislației în materie, precum și dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 3, 4 și 9 din prezenta lege, iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal și în cartea funciară.(2) Cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate se respinge dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de prezenta lege.“;– Art. 9: „Avizul final necesar încheierii contractului de vânzare în formă autentică de către notarul public sau pronunțării de către instanță a unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare se emite de către structurile teritoriale pentru terenurile cu suprafața de până la 30 de hectare inclusiv, iar pentru terenurile cu suprafața de peste 30 de hectare, de către structura centrală.“25. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitoare la claritatea legii, ale art. 15 - Universalitatea, ale art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1), (2) și (3) referitoare la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și ale art. 44 alin. (1) și (2) privind dreptul de proprietate privată și garantarea și ocrotirea proprietății private. De asemenea, sunt invocate și prevederile art. 1 - Protecția proprietății, cuprinse în Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.26. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține faptul că prevederile art. 3-5 și art. 9 din Legea nr. 17/2014 au mai constituit în numeroase rânduri obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare celor formulate în prezentele cauze, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 38 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 19 martie 2015, Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, Decizia nr. 670 din 17 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 7 martie 2017, Decizia nr. 545 din 18 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.075 din 19 decembrie 2018, Decizia nr. 752 din 22 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 12 martie 2019, Decizia nr. 175 din 26 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 28 iunie 2019, sau Decizia nr. 758 din 28 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 2 martie 2020, prin care Curtea a constatat că prevederile de lege criticate sunt constituționale în raport cu criticile formulate.27. În acest sens, prin jurisprudența amintită, Curtea a reținut că, potrivit Legii nr. 17/2014, înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de Codul civil și a dreptului de preempțiune al coproprietarilor, arendașilor, proprietarilor vecini, precum și al statului român, prin Agenția Domeniilor Statului, în această ordine, la preț și în condiții egale [art. 4 alin. (1) din Legea nr. 17/2014], precum și dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 3, 4 și 9 din această lege. Scopul acestei legi îl constituie asigurarea securității alimentare, protejarea intereselor naționale și exploatarea resurselor naturale, în concordanță cu interesul național; stabilirea unor măsuri privind reglementarea vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan; comasarea terenurilor agricole în vederea creșterii dimensiunii fermelor agricole și constituirea exploatațiilor viabile economic. În aceste condiții, astfel cum s-a reținut în jurisprudența Curții Constituționale în materie, în ceea ce privește transferul dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole extravilane, se creează în sarcina vânzătorilor și a cumpărătorilor obligația de a respecta cadrul legal în vigoare la data transferului dreptului de proprietate.28. Curtea a reținut că, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 17/2014, în toate cazurile în care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare, acțiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Codului civil și ale legislației în materie, precum și dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 3, 4 și 9 din Legea nr. 17/2014 (privind existența avizelor specifice eliberate de Ministerul Apărării Naționale (M.Ap.N.) și de Ministerul Culturii și a avizului final care atestă parcurgerea procedurii de exercitare a dreptului de preempțiune reglementat prin legea specială, eliberat de structurile teritoriale sau de structura centrală din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale), iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal și în cartea funciară. Totodată, potrivit art. 16 din lege, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 68/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 13 mai 2014, „Înstrăinarea prin vânzare-cumpărare a terenurilor agricole situate în extravilan fără respectarea dreptului de preempțiune, potrivit art. 4, sau fără obținerea avizelor prevăzute la art. 3 și 9 este interzisă și se sancționează cu nulitatea relativă“.29. Din perspectiva criticilor de neconstituționalitate invocate, prin Decizia nr. 670 din 17 noiembrie 2016, precitată, Curtea a statuat că aplicarea prevederilor Legii nr. 17/2014, în vigoare la data realizării transferului dreptului de proprietate, respectiv la data pronunțării hotărârii judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare, nu echivalează cu încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, ci este în concordanță cu principiul activității legii civile. Întrucât promisiunea de vânzare nu este translativă de proprietate, nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, având în vedere că legea nu retroactivează, ci vizează doar condițiile privind transferul dreptului de proprietate a terenurilor agricole situate în extravilan după intrarea în vigoare a Legii nr. 17/2014.30. De asemenea, prin Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, precitată, paragraful 20, Curtea a statuat că beneficiarul unei promisiuni neexecutate de vânzare este titularul unui drept de creanță, corelativ obligației de a vinde asumate de promitent în temeiul antecontractului, iar nu titularul unui drept de proprietate. Transferul acestuia nu s-a realizat în momentul perfectării antecontractului, ci se va realiza în viitor, la momentul încheierii contractului de vânzare, respectiv al pronunțării hotărârii judecătorești care să țină locul acordului de voință nerealizat. Cu alte cuvinte, valabilitatea antecontractului de vânzare este supusă legii în vigoare la data încheierii sale, iar efectul specific al acestuia, referitor la transmiterea în viitor a dreptului de proprietate, respectiv la momentul încheierii contractului de vânzare, este supus legii în vigoare la data încheierii acestui din urmă contract. Așadar, îndeplinirea condițiilor legale pentru încheierea contractului de vânzare, respectiv pentru pronunțarea hotărârii judecătorești care să țină loc de contract nu poate fi raportată la un moment anterior, încheierea antecontractului de vânzare, având în vedere că acesta din urmă nu este translativ de proprietate, ci la momentul realizării transferului dreptului de proprietate, moment care este supus legii în vigoare, potrivit principiului tempus regit actum.31. Totodată, prin Decizia nr. 83 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 196 din 24 martie 2015, paragraful 22, Curtea a reținut că art. 5 din Legea nr. 17/2014 stabilește atribuțiile de natură procedurală ale instanței de judecată de a verifica, pe lângă îndeplinirea condițiilor de validitate ale antecontractului, și condițiile reglementate de art. 3, 4 și 9 din Legea nr. 17/2014, cu modificările și completările ulterioare, după caz. Așadar, de aplicare imediată în domeniul temporal propriu al Legii nr. 17/2014 sunt condițiile necesar a fi întrunite pentru transferul dreptului de proprietate, art. 5 stabilind în sarcina instanței de judecată obligația verificării îndeplinirii acestora la momentul pronunțării hotărârii judecătorești care să țină loc de act autentic.32. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate referitoare la art. 44 privind dreptul de proprietate privată și la art. 1 privind protecția proprietății private din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea a observat, pe de o parte, că, potrivit dispozițiilor constituționale, dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului sunt garantate, însă conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege. Pe de altă parte, problema garantării și ocrotirii constituționale a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ce face obiectul promisiunii de vânzare nu se poate invoca în favoarea unei persoane care nu este titularul acestui drept, ce ar urma să se nască ulterior (Decizia nr. 36 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 25 martie 2015). Or, autorii excepției de neconstituționalitate se află în această ipoteză, întrucât promisiunea de vânzare nu este translativă de proprietate.33. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și ale art. 20 privind tratatele internaționale privind drepturile omului, prin raportare la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil, Curtea a reținut că principiul fundamental al accesului liber la justiție permite oricărei persoane să se adreseze justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Or, în prezentele cauze, autorii excepției s-au adresat instanței solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract de vânzare, în temeiul art. 1.669 din Codul civil, având, așadar, posibilitatea efectivă de a-și apăra dreptul de creanță. De altfel, așa cum a reținut Curtea prin Decizia nr. 480 din 18 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 12 august 2015, paragraful 16, dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție, presupune respectarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea, dreptul de apărare, egalitatea procesuală, cu toate consecințele ce decurg din aceasta, iar prevederile art. 5 din Legea nr. 17/2014 reglementează o condiție de admisibilitate a unei acțiuni în justiție.34. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauzele de față.35. În ceea ce privește susținerile potrivit cărora prevederile art. 3 din Legea nr. 17/2014 sunt neconstituționale deoarece nu condiționează în mod expres emiterea avizelor negative de existența unui interes public al M.Ap.N. privind achiziționarea terenurilor proprietate privată, oferite spre vânzare, Curtea apreciază că acestea sunt neîntemeiate, întrucât, astfel cum reiese din art. 3 alin. (1) din Legea nr. 17/2014, înstrăinarea, prin vânzare, a terenurile agricole situate în extravilan pe o adâncime de 30 km față de frontiera de stat și țărmul Mării Negre, către interior, precum și a celor situate în extravilan la o distanță de până la 2.400 m față de obiectivele speciale se poate realiza, din rațiuni evidente, doar cu avizul specific al M.Ap.N., eliberat în urma consultării cu organele de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, prin structurile interne specializate menționate la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României. Această obligație nu se aplică preemptorilor, adică titularilor dreptului de preempțiune, care pot să cumpere cu prioritate un teren agricol situat în extravilan, față de care deține calitatea de coproprietar, arendaș, proprietar vecin sau statul român prin Agenția Domeniilor Statului, în ordinea stabilită de lege. De asemenea, procedura și alte elemente privind obținerea avizului specific al M.Ap.N. se reglementează prin normele metodologice de aplicare a legii, iar în cazul neîndeplinirii acestei obligații de a emite avizul, se consideră ca fiind favorabil.36. De altfel, astfel cum s-a statuat în Decizia nr. 24 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, „după criteriul conduitei prescrise, prevederile art. 3, art. 4 și art. 9 din Legea nr. 17/2014, cu modificările și completările ulterioare, sunt norme de drept imperative, în sensul că părțile nu pot deroga de la ele. După natura interesului ocrotit sunt norme stabilite în interes privat, deoarece, așa cum s-a arătat în doctrină, părțile nu pot deroga de la ele în momentul încheierii actului juridic, însă, ulterior acestui moment, derogarea este permisă în sensul că partea interesată poate renunța la dreptul de a invoca nulitatea relativă a actului juridic încheiat cu nerespectarea unei norme imperative de ordine privată“. Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat că „instanța de judecată, în considerarea normelor imperative menționate, este obligată să verifice ca la momentul pronunțării hotărârii care ține loc de act de vânzare-cumpărare a unui teren agricol situat în extravilan să fie obținute avizele prevăzute de art. 3 și art. 9 din Legea nr. 17/2014, cu modificările și completările ulterioare, și să fie respectate prevederile art. 4 din același act normativ“, în sensul că înstrăinarea prin vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, și a dreptului de preempțiune. Conchizând, s-a reținut că „în principiu, instanța de judecată poate dispune îndeplinirea formalităților în vederea obținerii avizelor prevăzute la art. 3 și art. 9 din Legea nr. 17/2014, cu modificările și completările ulterioare, de la autoritățile competente și parcurgerii procedurii privind respectarea dreptului de preempțiune prevăzut de art. 4 din același act normativ, în cursul judecății“.37. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea „APOFIS AGRO“ - S.R.L. din comuna Ciorogârla, județul Ilfov, în Dosarul nr. 1.075/259/2016 al Judecătoriei Mizil, de Robert Coconea în Dosarul nr. 26.489/281/2011 al Judecătoriei Ploiești - Secția civilă, precum și de către Societatea „Berfilval“ - S.R.L., cu sediul social în comuna Ciumeghiu, județul Bihor, în Dosarul nr. 72/35/2016/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 3-5 și art. 9 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Mizil, Judecătoriei Ploiești - Secția civilă, precum și Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 26 noiembrie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora----
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari