DECIZIA nr. 75 din 7 decembrie 2020referitoare la interpretarea și aplicarea art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 224/2019, raportat la art. 1.531 și 1.535 din Codul civil, art. 166 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-3 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 152 din 15 februarie 2021
Dosar nr. 2.568/1/2020
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.568/1/2020, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).2. Ședința este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. 3. La ședința de judecată participă domnul magistrat-asistent Cristian Balacciu, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulament.4. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 1.879/89/2019, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că: la dosar au fost depuse rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, fiind comunicate părților, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
ÎNALTA CURTE,deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:I. Titularul și obiectul sesizării7. Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 15 septembrie 2020, în Dosarul nr. 1.879/89/2019, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 224/2019, alături de dobânda remuneratorie prevăzută de textul menționat, se pot acorda dobânzi penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al actului normativ sau doar diferența dintre dobânda penalizatoare și cea remuneratorie, pentru perioada anterioară emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, respectiv pentru perioada ulterioară emiterii acelorași ordine sau decizii?II. Dispozițiile legale ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile8. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 224/2019 (O.U.G. nr. 3/2019) + Articolul 1(1) Plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției prevăzut la art. 2 prin acte administrative ale ordonatorilor de credite aferente perioadei 9 aprilie 2015 -30 iunie 2018 se va realiza după cum urmează:a) în anul 2019 se plătește 5% din totalul sumei cuvenite;b) în anul 2020 se plătește 10% din totalul sumei cuvenite;c) în anul 2021 se plătește 25% din totalul sumei cuvenite;d) în anul 2022 se plătește 25% din totalul sumei cuvenite;e) în anul 2023 se plătește 35% din totalul sumei cuvenite.(2) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică.(3) La sumele actualizate în condițiile alin. (2) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale. (...) + Articolul 2Prezenta ordonanță de urgență se aplică personalului din sistemul justiției ale cărui indemnizații de încadrare/salarii de bază se stabileau în perioada prevăzută la art. 1 alin. (1) pe baza valorii de referință sectorială din cadrul: curților de apel, tribunalelor, judecătoriilor, al celorlalte instituții pentru care ministrul justiției este ordonator principal de credite, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al parchetelor de pe lângă curțile de apel, de pe lângă tribunale și de pe lângă judecătorii.9. Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare (O.G. nr. 13/2011) + Articolul 1(1) Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești.(2) Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie.(3) Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare. (...) + Articolul 2În cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea. + Articolul 3(1) Rata dobânzii legale remuneratorii se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României.(2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale. (...)10. Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii) + Articolul 166(1) Salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz. (...)(4) Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.11. Codul civil + Articolul 1.412(1) Termenul este suspensiv atunci când, până la împlinirea lui, este amânată scadența obligației (...). + Articolul 1.531(1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.(2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea întinderii prejudiciului se ține seama și de cheltuielile pe care creditorul le-a făcut, într-o limită rezonabilă, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului (...). + Articolul 1.535(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic (...).III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept12. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la data de 12 septembrie 2019, cu nr. 1.879/89/2019, mai mulți reclamanți au solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției la plata de daune-interese constând în dobânda legală penalizatoare aferentă sumelor acordate prin Ordinul ministrului justiției nr. 2.883/C/2018 (O.M.J. nr. 2.883/C/2018), achitate cu întârziere și a celor neachitate, de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății, pentru sumele datorate cu trei ani înainte de formularea cererii.13. În motivare, reclamanții au arătat că sunt consilieri de probațiune în cadrul Serviciului de Probațiune Vaslui, angajați în cadrul Ministerului Justiției - Direcția Națională de Probațiune.14. Până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), salarizarea reclamanților s-a realizat prin înmulțirea valorii de referință sectorială din domeniul justiției cu un coeficient de ierarhizare în funcție de gradul consilierului, la care s-au adăugat sporurile prevăzute de lege.15. În privința personalului din probațiune, această valoare de referință sectorială la care s-a raportat angajatorul, începând cu 9 aprilie 2015, nu a fost cea aplicată pentru întreaga familie ocupațională din justiție.16. Ulterior, prin O.M.J. nr. 2.883/C/2018, s-a stabilit pentru personalul de probațiune o valoare de referință sectorială de 421,36 lei, începând cu 9 aprilie 2015, și apoi una de 463,5 lei, începând cu 1 decembrie 2015, plus o majorare de 25%, începând din luna august 2016.17. Deși pârâții sunt obligați, în temeiul O.U.G. nr. 3/2019, să plătească dobânda legală remuneratorie de la data emiterii O.M.J. nr. 2.883/C/2018, respectiva ordonanță nu face nicio referire la dobânda legală penalizatoare la care reclamanții ar avea dreptul în temeiul O.G. nr. 13/2011.18. După evocarea diferențelor dintre cele două tipuri de dobândă, reclamanții au conchis că pârâții datorează dobândă legală penalizatoare de la data scadenței fiecărei indemnizații lunare și până la data plății.19. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 3/2019, art. 1-3 și art. 10 din O.G. nr. 13/2011, art. 166 și 170 din Codul muncii, art. 1.489, art. 1.531 alin. (1)-(2) și art. 1.535 din Codul civil.20. Pârâtul Ministerul Justiției a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, având în vedere că nu are atribuții în legătură cu plata drepturilor salariale ale personalului Direcției Naționale de Probațiune.21. Pârâta Direcția Națională de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, arătând că situația creșterii etapizate a valorii de referință sectorială, ca urmare a pronunțării unor hotărâri judecătorești pentru angajați din alte instituții și aparținând altor categorii profesionale, poate fi asimilată cazului fortuit prevăzut de art. 1.351 din Codul civil. Aceeași parte a susținut că nu avea posibilitatea și nici obligația legală de a cunoaște modul de soluționare a proceselor judecate în materia salarizării pentru categoriile profesionale din cadrul altor instituții publice.22. Prin Sentința civilă nr. 1.305/2019 din 12 decembrie 2019, Tribunalul Vaslui - Secția civilă a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției pentru lipsa calității procesuale pasive și a admis acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Direcția Națională de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției, pe care a obligat-o la plata către reclamanți a dobânzii legale penalizatoare aferente sumelor achitate cu întârziere, calculată de la data exigibilității diferențelor salariale lunare cuvenite acestora, începând cu luna septembrie 2016 și până la data plății.23. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții sunt consilieri de probațiune în cadrul Serviciului de Probațiune Vaslui, fiind angajați ai Direcției Naționale de Probațiune. Din interpretarea coroborată a art. 1.531 și 1.535 din Codul civil rezultă că dobânda legală este datorată indiferent de motivul pentru care creanța nu este plătită la scadență și de existența sau nu a unei culpe a debitorului, chiar dacă dobânda nu este prevăzută în vreun contract, nefiind necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale.24. În cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual sau delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează fără a fi necesară dovedirea unui prejudiciu.25. Dobânda datorată de debitor pentru neîndeplinirea obligației la scadență poartă denumirea de dobândă penalizatoare, potrivit art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, aceasta având un rol sancționator pentru executarea obligației cu întârziere.26. Prin raportare la aceste considerații, s-a reținut că pârâta este un reprezentant al statului și, în calitate de instituție bugetară implicată în plata drepturilor salariale, îi este imputabilă, din punct de vedere delictual, executarea cu întârziere a creanțelor.27. În acest context, tribunalul a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți să obțină de la pârâtă daune-interese constând în dobânda legală penalizatoare aferentă sumelor achitate cu întârziere, începând cu luna septembrie 2016 și până la data plății.28. Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii.29. În motivarea căii de atac, a susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la condițiile de acordare a dobânzii legale penalizatoare și a normelor care reglementează cazul fortuit.30. În acest sens, apelanta a arătat că s-a aflat într-o situație circumscrisă unui caz fortuit cu privire la plata diferențelor salariale rezultate în urma creșterii valorii de referință sectorială prin asimilare cu alte categorii profesionale.31. În aceste condiții, a subliniat că nu i se poate imputa neplata la scadență ori plata cu întârziere a drepturilor salariale datorate, deoarece, la presupusa dată scadentă, drepturile respective nu existau, ele fiind acordate abia la data de 19 iulie 2018, prin O.M.J. nr. 2.883/C/2018.32. Astfel, majorarea succesivă a valorii de referință sectorială, ca urmare a pronunțării unor hotărâri judecătorești pentru angajații altor instituții și aparținând altor categorii profesionale, poate fi asimilată unui caz fortuit.33. Prin urmare, apelanta a învederat că prima instanță a aplicat în mod mecanic prevederile referitoare la acordarea dobânzii legale penalizatoare în caz de neplată la scadență a unei obligații bănești, deoarece nu a ținut seama de modul în care s-a născut obligația respectivă.34. Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.35. În apărare, au susținut că drepturile salariale le-au fost recunoscute, prin O.M.J. nr. 2.883/C/2018, începând cu luna aprilie 2015, fiind acordate prin lege, și nu prin bunăvoința angajatorului. Prejudiciul suferit prin eșalonarea succesivă a plății drepturilor salariale nu poate fi considerat acoperit integral prin actualizarea creanțelor cu rata inflației și prin plata dobânzii remuneratorii.36. De asemenea, pronunțarea unor hotărâri judecătorești favorabile angajaților din justiție și adoptarea de către guvern a unei ordonanțe de eșalonare a drepturilor salariale restante nu reprezintă cazuri fortuite care ar înlătura prezumția de culpă a angajatorului în executarea obligației de plată a drepturilor salariale restante, întrucât acestor împrejurări le lipsesc caracteristicile esențiale ale cazului fortuit.37. Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a susținut că soluția de admitere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive a intrat în autoritate de lucru judecat, deoarece nu a fost criticată prin cererea de apel.IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii38. Asupra admisibilității sesizării, instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.39. În acest sens, a arătat că de lămurirea chestiunii referitoare la interpretarea și aplicarea art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 3/2019 depinde soluționarea apelului declarat în cauză.40. Astfel, este necesar a se stabili dacă se poate acorda dobânda penalizatoare sau doar diferența dintre dobânda penalizatoare și cea remuneratorie pentru perioada anterioară emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, respectiv pentru perioada ulterioară emiterii acelorași ordine sau decizii, calculate pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale restante.41. Chestiunea de drept enunțată este nouă, deoarece Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra acestei chestiuni printr-o altă hotărâre.42. Cu privire la condiția noutății, instanța de trimitere a menționat că, deși prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, Decizia nr. 7 din 27 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 26 iunie 2015, și Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 5 octombrie 2015, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a fost analizată chestiunea acordării de daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale penalizatoare, pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii, totuși soluția normativă instituită de O.U.G. nr. 3/2019 este nouă și diferită față de prevederile dezlegate prin respectivele decizii.43. În consecință, este necesară unificarea, pe cale interpretativă, a aplicării unor dispoziții normative noi.44. Totodată, s-a arătat că practica judiciară nu s-a cristalizat în privința aplicării dispozițiilor O.U.G. nr. 3/2019, având în vedere că acest act normativ a intrat în vigoare în februarie 2019 și a produs efecte începând cu decembrie 2019.45. Sesizarea vizează modalitatea de stabilire a daunelor-interese aferente sumelor datorate de ordonatorii de credite, cu impact direct asupra fondului bugetar, fiind astfel necesară intervenția instanței supreme pentru evitarea unor abordări jurisdicționale diferite.46. Chestiunea de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție.V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept47. Apelanta a apreciat că nu se poate acorda dobânda penalizatoare pentru perioada anterioară emiterii ordinelor de stabilire a drepturilor salariale și nici pentru perioada ulterioară emiterii acelorași ordine.48. În argumentarea acestei opinii, a arătat că O.M.J. nr. 2.883/C/2018 produce efecte pentru perioada cuprinsă între 9 aprilie 2015 și 30 iunie 2018, în sensul că plata drepturilor salariale aferente perioadei respective se va efectua după asigurarea fondurilor necesare la bugetul Direcției Naționale de Probațiune.49. În raport cu prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 3/2019, din punct de vedere cronologic, se pot identifica trei fracțiuni de timp, și anume:– perioada cuprinsă între 9 aprilie 2015 și 30 iunie 2018, prevăzută în O.M.J. nr. 2.883/C/2018 și O.U.G. nr. 3/2019;– data de 19 iulie 2018, când a fost emis O.M.J. nr. 2.883/C/2018 și în raport cu care se calculează dobânda remuneratorie;– data de 12 februarie 2019, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 3/2019 și raporturile juridice dintre părți au fost modificate.50. Întrucât O.U.G. nr. 3/2019 se referă la situațiile juridice născute anterior adoptării sale, efectele acestui act normativ se produc în ordinea inversă menționată mai sus. Ca atare, raporturile juridice aferente perioadei cuprinse între 9 aprilie 2015 și 30 iunie 2018, cu privire la drepturile constatate prin O.M.J. nr. 2.883/C/2018, intră sub incidența O.U.G. nr. 3/2019, cu toate consecințele care decurg din regimul derogatoriu de la dreptul comun.51. Efectele produse de acest act normativ se reflectă asupra scadenței obligației și, implicit, asupra dreptului la plata dobânzii penalizatoare. Astfel, acordarea prin O.U.G. nr. 3/2019 a dobânzii remuneratorii echivalează cu amânarea termenelor de scadență, cel mai târziu la data de 31 decembrie a fiecăruia dintre anii 2019-2023.52. În aceste condiții, dobânda remuneratorie se acordă pentru perioada anterioară termenelor de scadență prevăzute pentru fiecare an din intervalul 2019-2023 și se calculează retroactiv până la data emiterii actului administrativ, potrivit art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 3/2019.53. Stabilirea unei scadențe ulterioare prin O.U.G. nr. 3/2019 constă în faptul că dreptul de acces la instanță atât pentru plata diferențelor salariale, cât și pentru plata dobânzii penalizatoare poate fi exercitat doar după împlinirea termenelor prevăzute în art. 1 alin. (1) din același act normativ.54. Ca atare, dobânda penalizatoare nu poate fi acordată pentru perioada cuprinsă între 9 aprilie 2015 și 30 iunie 2018 și nici pentru perioada ulterioară, până la împlinirea termenelor de scadență reglementate de O.U.G. nr. 3/2019.55. Dobânda remuneratorie poate fi cumulată cu dobânda penalizatoare doar în situația nerespectării termenelor de scadență instituite prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 3/2019. Or, drepturile aferente anului 2019 au fost achitate în termen, iar cele aferente anilor 2020-2023 vor fi scadente cel mai târziu la datele de 31 decembrie a fiecăruia dintre acești ani.56. Intimații-reclamanți au arătat că nu este admisibilă sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, întrucât dispozițiile legale referitoare la acordarea dobânzii penalizatoare și remuneratorii nu sunt susceptibile de interpretări diferite.57. În acest sens au menționat că cele două tipuri de dobânzi se pot cumula. Astfel, din conținutul art. 2 al O.G. nr. 13/2011 rezultă că dobânda penalizatoare se acordă și atunci când creanța este purtătoare de dobânzi în temeiul unor dispoziții legale, cum sunt cele ale O.U.G. nr. 3/2019.58. Chiar dacă chestiunea de drept invocată are legătură cu dezlegarea cauzei, aceasta nu îndeplinește cerința de a fi o veritabilă și reală problemă de drept, născută dintr-un text de lege incomplet sau neclar, susceptibil de interpretări diferite.59. De asemenea, nu este îndeplinită nici cerința noutății chestiunii de drept. Astfel, aceleași părți au subliniat că noutatea chestiunii de drept invocate s-a pierdut pe măsură ce chestiuni de drept similare au primit dezlegări din partea instanțelor în urma unei interpretări a dispozițiilor legale incidente, opiniile jurisprudențiale izolate sau cele pur subiective neputând constitui temei declanșator al mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile.60. Referitor la dificultatea chestiunii de drept, respectiv a clarității textului legal pe care este întemeiată acțiunea, s-a arătat că solicitarea de acordare a dobânzii penalizatoare este întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 13/2011, ca urmare a neîndeplinirii obligației de plată a salariului cuvenit la scadență.61. Dispozițiile O.U.G. nr. 3/2019 conferă dreptul la acordarea dobânzii remuneratorii, fără a face vreo referire la dobânda penalizatoare reglementată de O.U.G. nr. 13/2011. Scadența sumelor provenite din diferențele salariale este la data de 10 a fiecărei luni pentru luna precedentă, începând din luna mai 2015, conform O.M.J. nr. 2.883/C/2018. Astfel, de la data împlinirii termenului scadenței și până la data plății fiecărei sume, angajatorul datorează dobândă penalizatoare, conform O.G. nr. 13/2011.62. Chiar dacă obligația de plată a drepturilor salariale restante a fost eșalonată, aceasta este scadentă prin raportare la art. 170 din Codul muncii. Acceptarea unei părți din drepturile salariale restante nu are semnificația renunțării la drepturile ce se cuvin în integralitatea lor, dobânda penalizatoare fiind asimilată veniturilor salariale și impozitată ca atare. Așadar, acordarea dobânzii penalizatoare depinde de momentul scadenței, iar nu de termenele de eșalonare la plată.63. Prin urmare, normele care reglementează modul de acordare a dobânzii penalizatoare sunt clare, nefiind astfel necesară sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept64. Completul de judecată al instanței de sesizare a apreciat că, în sistemul de clasificare a actelor normative, O.U.G. nr. 3/2019 reprezintă o normă derogatorie, instituind o reglementare particulară pentru o situație determinată.65. În consecință, O.U.G. nr. 3/2019 trebuie supusă unei interpretări restrictive, în sensul că vizează exclusiv plata drepturilor salariale restante, stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției prin acte administrative ale ordonatorilor de credite, aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018.66. În cazul acțiunilor având ca obiect obligarea angajatorului din sistemul de justiție la asigurarea salarizării la nivelul maxim, în raport cu valoarea de referință sectorială recunoscută prin hotărâri judecătorești, practica judiciară recunoaște salariaților dreptul la plata daunelor-interese constând în dobânda penalizatoare, de la data de când erau datorate diferențele, în temeiul art. 166 din Codul muncii.67. Faptul că, după emiterea ordinelor de recunoaștere a drepturilor salariale restante, orice acțiune judiciară a salariaților de obligare a angajatorului la plată ar fi prematură nu trebuie să conducă la privarea acestora de dreptul la o dezdăunare completă, inclusiv în privința beneficiului de care au fost lipsiți (lucrum cessans).68. În această interpretare, dobânda penalizatoare este raportată la scadența lunară a obligației de plată a salariului, astfel încât eșalonarea la plată instituită de O.U.G. nr. 3/2019 nu poate înlătura dreptul la daune-interese prevăzut de art. 166 din Codul muncii.69. Cu toate acestea, divergența în cadrul completului de judecată al instanței de sesizare vizează întinderea temporală a dobânzii penalizatoare și consecințele recunoașterii prin O.U.G. nr. 3/2019 exclusiv a dreptului la dobândă remuneratorie.70. Astfel, într-o opinie, s-a apreciat că O.U.G. nr. 3/2019 a operat o eșalonare la plată și, totodată, a instituit un termen suspensiv de plată, în sensul art. 1.412 din Codul civil, prin impunerea legală a dobânzii remuneratorii, conform art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 3/2019. În consecință, dobânda accesorie creanței principale nu poate opera decât în temeiul dreptului comun și numai în afara sferei de acțiune a actului normativ derogatoriu.71. În condițiile în care O.U.G. nr. 3/2019 a reglementat situația juridică a plății creanțelor salariale, precum și natura și întinderea dobânzii datorate doar pentru perioada ulterioară emiterii ordinelor de acordare a drepturilor salariale restante, pentru perioada anterioară rămâne aplicabil dreptul comun, respectiv art. 166 din Codul muncii, art. 1.531 și 1.535 din Codul civil și O.G. nr. 13/2011.72. Deși O.U.G. nr. 3/2019 a intrat în vigoare la data de 12 februarie 2019, acest act normativ reglementează situațiile juridice în curs de desfășurare (facta pendentia), respectiv plata drepturilor salariale restante începând cu data emiterii ordinelor de acordare a acestor drepturi, fără a acoperi perioada în care produce efecte actul recognitiv, cuprinsă între 9 aprilie 2015 și 19 iulie 2018.73. Având în vedere că dreptul recunoscut este unul salarial, acesta este guvernat de regulile aplicabile dreptului muncii, fiind astfel purtător de dobânzi penalizatoare de la data scadenței lunare și până la data de 18 iulie 2018.74. Începând cu data de 19 iulie 2018 devin aplicabile exclusiv prevederile O.U.G. nr. 3/2019, astfel încât reclamanții sunt îndreptățiți de la această dată numai la plata dobânzii remuneratorii instituite de art. 1 alin. (3) din același act normativ.75. Într-o altă opinie, s-a apreciat că O.U.G. nr. 3/2019 reglementează modalitatea de executare benevolă a obligației de plată a drepturilor salariale restante, respectiv amânarea executării obligațiilor scadente până la termenele stabilite prin acest act normativ, fără însă a afecta caracterul exigibil al creanțelor.76. În consecință, ca efect al intrării în vigoare a O.U.G. nr. 3/2019, creditorii nu mai pot solicita executarea obligației de plată a drepturilor salariale restante, însă acestea, fiind scadente lunar, produc dobânzi penalizatoare pe toată perioada cuprinsă între scadență și plata efectivă.77. Reglementarea modalității de executare a obligației de plată prin intermediul unui act normativ nu înlătură per se dreptul salariatului de a fi despăgubit pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale. Astfel, de vreme ce obligația de plată a salariului este scadentă lunar, odată împlinit termenul nu mai este posibilă suspendarea sau amânarea acestuia.78. Prin urmare, art. 1 din O.U.G. nr. 3/2019 nu instituie un nou termen de scadență a obligației de plată a salariului și nici nu înlătură de la aplicare dispozițiile art. 166 alin. (4) din Codul muncii, art. 1.531 și 1.535 din Codul civil.79. În condițiile în care sumele eșalonate la plată sunt restante, scadența fiind depășită, daunele-interese sub forma dobânzii penalizatoare sunt datorate, fără a fi necesară dovedirea vreunui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie80. Curțile de apel Bacău, București, Constanța, Iași, Oradea, Suceava și Timișoara au comunicat că nu au identificat practică judiciară relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.81. Curțile de apel Alba Iulia, Brașov, Cluj, Craiova, Galați, Pitești, Ploiești și Târgu Mureș au comunicat că au identificat practică judiciară relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.82. Curțile de apel Brașov, București, Cluj, Craiova, Galați, Ploiești și Suceava au comunicat punctele de vedere ale judecătorilor cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.83. Din răspunsurile primite au rezultat patru opinii.84. Într-o primă opinie s-a apreciat că angajatorul poate fi obligat la plata dobânzii penalizatoare aferente drepturilor salariale restante pentru perioada anterioară emiterii ordinelor de acordare a acestor drepturi și a diferenței dintre dobânda penalizatoare și dobânda remuneratorie pentru perioada ulterioară emiterii acestor ordine (Curtea de Apel Brașov - Secția civilă, Curtea de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale și Tribunalul Ialomița).85. În fundamentarea primei opinii s-a arătat că O.U.G. nr. 3/2019 reglementează modalitatea de executare benevolă a obligației de plată a drepturilor salariale restante, fără a afecta caracterul exigibil al creanțelor. Astfel, conform art. 166 alin. (4) din Codul muncii, art. 1.531 și 1.535 din Codul civil, dobânda penalizatoare se acordă de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății. Însă, întrucât art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 3/2019 prevede acordarea dobânzii remuneratorii de la data emiterii ordinelor de stabilire a drepturilor salariale restante, iar cuantumul acesteia este mai mic decât cel al dobânzii penalizatoare, rezultă că de la data respectivă se acordă diferența dintre dobânda penalizatoare și dobânda remuneratorie.86. Într-o a doua opinie s-a apreciat că, alături de dobânda remuneratorie prevăzută de O.U.G. nr. 3/2019, se poate acorda dobânda penalizatoare aferentă drepturilor salariale restante atât pentru perioada anterioară emiterii ordinelor de acordare a acestor drepturi, cât și pentru perioada ulterioară emiterii ordinelor respective (Curtea de Apel Galați - Secția de contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Prahova - Secția I civilă și Tribunalul Suceava - Secția I civilă și Secția de contencios administrativ și fiscal).87. În fundamentarea celei de-a doua opinii s-a arătat că prejudiciul suferit de creditorul dreptului salarial restant vizează atât neexecutarea la scadență, cât și neexecutarea uno ictu a obligației de plată. În aceste condiții, repararea prejudiciului trebuie realizată integral prin acordarea atât a dobânzii remuneratorii, cât și a celei penalizatoare. În timp ce dobânda remuneratorie are natura juridică a dobânzii prevăzute de art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, fiind acordată în considerarea termenului de plată eșalonat, dobânda penalizatoare trebuie acordată pentru acoperirea beneficiului nerealizat. În plus, O.U.G. nr. 3/2019 nu interzice acordarea dobânzii penalizatoare, iar O.G. nr. 13/2011 permite cumulul celor două tipuri de dobândă.88. Într-o a treia opinie s-a apreciat că angajatorul poate fi obligat la plata dobânzii penalizatoare aferente drepturilor salariale restante pentru perioada anterioară emiterii ordinelor de acordare a acestor drepturi și a dobânzii remuneratorii pentru perioada ulterioară emiterii ordinelor respective (Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale - în opinie majoritară, Tribunalul Giurgiu și Tribunalul Gorj).89. În fundamentarea celei de-a treia opinii s-a arătat că O.U.G. nr. 3/2019 a operat o eșalonare la plată și a instituit, în mod indirect, un termen suspensiv legal de plată, în sensul art. 1.412 din Codul civil, prin impunerea dobânzii remuneratorii. În consecință, dobânda accesorie creanței principale nu poate opera decât în temeiul dreptului comun și numai în afara sferei de aplicare a actului normativ derogatoriu. În condițiile în care O.U.G. nr. 3/2019 a reglementat regimul juridic al plății drepturilor salariale restante, precum și natura și întinderea dobânzii datorate doar pentru perioada ulterioară emiterii ordinelor de acordare a acestor drepturi, pentru perioada anterioară emiterii lor este aplicabil dreptul comun reprezentat de dispozițiile art. 166 din Codul muncii, art. 1.531 și 1.535 din Codul civil.90. Într-o a patra opinie, consacrată exclusiv pe cale jurisprudențială, s-a apreciat că angajatorul poate fi obligat numai la plata dobânzii remuneratorii, datorată pentru perioada ulterioară emiterii ordinelor de acordare a drepturilor salariale restante.91. În sensul primei opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătorești definitive:– Sentința nr. 440/2019 din 1 octombrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 234/101/2019 (definitivă prin neapelare), prin care Tribunalul Mehedinți - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale l-a obligat pe pârât la plata dobânzii penalizatoare aferente drepturilor salariale restante, începând cu data 4 februarie 2016 și până la data emiterii ordinului de acordare a acestor drepturi, precum și a diferenței dintre dobânda penalizatoare și dobânda remuneratorie pentru perioada ulterioară emiterii ordinului respectiv;– Decizia civilă nr. 384/A/2020 din 9 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 3.053/117/2019, prin care Curtea de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale a admis apelul declarat împotriva sentinței atacate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata dobânzii legale penalizatoare aferente drepturilor salariale restante de la data de 10 septembrie 2016 și până la data de 18 iulie 2018, respectiv a diferenței dintre dobânda legală penalizatoare și cea remuneratorie, începând cu data de 19 iulie 2018 și până la data plății;– Decizia civilă nr. 717/2020 din 8 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 1.698/107/2019, prin care Curtea de Apel Alba Iulia - Secția I civilă a respins ca nefondat apelul, reținând că, de vreme ce dispozițiile O.U.G. nr. 3/2019 au fost puse în executare și cu privire la plata dobânzii remuneratorii, reclamanții sunt îndreptățiți numai la plata diferenței dintre dobânda penalizatoare și dobânda remuneratorie, iar nu la cumulul celor două dobânzi;– Decizia civilă nr. 644/A/2020 din 20 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 3.051/117/2019, prin care Curtea de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale a admis apelul declarat împotriva sentinței atacate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata diferenței dintre dobânda penalizatoare și dobânda remuneratorie, de la data de 19 iulie 2018 și până la data plății;– Decizia civilă nr. 777/AP din 29 septembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 3.405/62/2019, prin care Curtea de Apel Brașov - Secția civilă a admis apelul declarat împotriva sentinței atacate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâtă la plata dobânzii legale penalizatoare aferente drepturilor salariale restante, de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data de 18 iulie 2018, respectiv a diferenței dintre dobânda legală penalizatoare și cea remuneratorie, începând cu data de 19 iulie 2018 și până la data plății.92. În sensul celei de-a doua opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătorești definitive:– Sentința civilă nr. 597 din 15 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 2.711/120/2019 (definitivă prin neapelare), prin care Tribunalul Dâmbovița - Secția I civilă i-a obligat pe pârâți la plata dobânzii penalizatoare aferente drepturilor salariale restante de la data scadenței fiecărui venit lunar și până la data plății, reținând că aplicarea O.U.G. nr. 3/2019 nu înlătură obligația de plată a dobânzii penalizatoare prevăzute de O.G. nr. 13/2011 pentru neachitarea debitului principal la scadență;– Decizia civilă nr. 357/2020 din 25 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 3.656/120/2019, prin care Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinței prin care pârâtul a fost obligat la plata drepturilor salariale restante, actualizate cu indicele de inflație, precum și a dobânzii penalizatoare de la scadența fiecărei obligații lunare și până la data plății, apreciind că soluția primei instanțe este legală, întrucât se întemeiază pe principiul reparării integrale a prejudiciului, inclusiv sub forma beneficiului nerealizat ca urmare a neexecutării la scadență a unei obligații bănești;– Decizia civilă nr. 2.221/2020 din 16 septembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 1.569/90/2019, prin care Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă a admis apelul incident declarat împotriva sentinței atacate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că obligația de plată a dobânzii penalizatoare subzistă până la plata efectivă a diferențelor salariale;– Decizia nr. 420/A din 17 septembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 811/102/2019, prin care Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinței prin care pârâții au fost obligați la plata dobânzii penalizatoare aferente drepturilor salariale restante, începând cu data de 17 aprilie 2016 și până la data plății, reținând că principiul reparării integrale a prejudiciului include atât pierderea efectivă, cât și beneficiul nerealizat sub forma acordării daunelor-interese moratorii.93. În sensul celei de-a treia opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătorești definitive:– Decizia nr. 2.957 din 13 noiembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 1.293/95/2018, prin care Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă a admis apelul declarat împotriva sentinței atacate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata dobânzii penalizatoare aferente drepturilor salariale restante de la data scadenței fiecărui venit lunar și până la data emiterii Deciziei nr. 34 din 4 iulie 2018 a președintelui Curții de Apel Craiova, reținând că pentru perioada ulterioară emiterii deciziei de acordare a drepturilor salariale restante se acordă numai dobânda remuneratorie prevăzută de O.U.G. nr. 3/2019;– Decizia civilă nr. 455 din 17 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 1.557/91/2019, prin care Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinței prin care pârâta a fost obligată la plata dobânzii penalizatoare aferente drepturilor salariale restante, începând cu data de la care aceste drepturi ar fi trebuit plătite și până la data de 19 iulie 2018.94. În sensul celei de-a patra opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătorești definitive:– Sentința civilă nr. 64/2020 din 19 februarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 2.628/85/2019 (definitivă prin neapelare), prin care Tribunalul Sibiu - Secția I civilă a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând că pârâții nu datorează dobândă penalizatoare, întrucât nu a fost dovedită neexecutarea obligațiilor lor, în cuantumul și la termenele prevăzute de O.U.G. nr. 3/2019;– Decizia nr. 438/A din 29 septembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 1.349/102/2019, prin care Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția I civilă a admis apelurile declarate împotriva sentinței atacate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins pretențiile vizând obligarea pârâților la plata dobânzii penalizatoare aferente drepturilor salariale restante, reținând că reclamanții nu au dovedit că sumele reprezentate de drepturile salariale restante au fost plătite cu depășirea termenelor prevăzute de O.U.G. nr. 3/2019.95. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în chestiunea de drept care formează obiectul prezentei sesizări.VIII. Jurisprudența Curții Constituționale96. Prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016, Curtea Constituțională: a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3^1 alin. (1^4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare (O.U.G. nr. 57/2015); a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3^1 alin. (1^2) din O.U.G. nr. 57/2015; a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3^1 alin. (1^1) și (1^3) din O.U.G. nr. 57/2015.IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție97. Prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că: „În aplicarea dispozițiilor art. 1.082 și 1.088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.“98. Prin Decizia nr. 7 din 27 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 26 iunie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă în Dosarul nr. 635/90/2014 și, în consecință, a stabilit că: „Plățile voluntare eșalonate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu, nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele-interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare.“99. Prin Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 5 octombrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă în Dosarul nr. 9.994/118/2013, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și, în consecință, a stabilit că: „În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1.079 alin. 2 pct. 3 din Codul civil de la 1864 și art. 1.523 alin. (2) lit. d) din Codul civil raportat la art. 166 alin. (1) și (4) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare [art. 161 alin. (1) și (4) din Codul muncii în forma anterioară republicării] și art. 1.088 din Codul civil de la 1864, art. 2 din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1.535 din Codul civil, dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii.“X. Opiniile specialiștilor consultați100. Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică a Înaltei Curți de Casație și Justiție a apreciat că nu se poate acorda dobândă penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare a O.U.G. nr. 3/2019 pentru perioada anterioară emiterii ordinelor de acordare a acestor drepturi, iar pentru perioada ulterioară emiterii ordinelor respective poate fi acordată diferența dintre dobânda penalizatoare și cea remuneratorie.101. În fundamentarea acestei opinii, s-a arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat posibilitatea acordării de dobânzi, în cazul eșalonării plății drepturilor salariale câștigate prin hotărâri judecătorești în vederea reparării prejudiciului rezultat din executarea cu întârziere a titlurilor executorii, precum și data de la care se datorează respectivele dobânzi. În acest sens au fost evocate Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.102. S-a arătat că, de vreme ce măsurile dispuse prin O.U.G. nr. 3/2019 produc efectul suspendării legale a executării ordinelor de acordare a drepturilor salariale restante, considerentele celor două decizii ale instanței supreme sunt aplicabile mutatis mutandis chestiunii de drept suspuse dezlegării.103. Analiza art. 1 din O.U.G. nr. 3/2019 relevă că legiuitorul a intenționat ca, pe lângă actualizarea drepturilor salariale restante cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică, să fie acordată și dobânda remuneratorie.104. S-a subliniat că dobânda penalizatoare este datorată de debitorul obligației bănești pentru perioada ulterioară scadenței, în timp ce dobânda remuneratorie este datorată pentru perioada anterioară scadenței, conform art. 1 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 13/2011. Așadar, diferența dintre cele două tipuri de dobândă vizează momentul de la care acestea sunt datorate.105. În cazul în care drepturile salariale restante au fost recunoscute printr-un act administrativ al ordonatorului de credite, data scadenței obligației nu se raportează la momentul la care era datorată fiecare indemnizație salarială în parte, ci la cel al emiterii actului, de la acest moment beneficiarii actului având un drept de executare uno ictu.106. În condițiile în care prin O.U.G. nr. 3/2019 a fost stabilită modalitatea de executare a drepturilor salariale restante, iar obligația de plată se naște la momentul emiterii ordinelor de recunoaștere a acestor drepturi, dobânda penalizatoare nu poate fi acordată pentru perioada anterioară emiterii lor. Aceasta, deoarece dobânda penalizatoare se datorează pentru perioada ulterioară scadenței obligației.107. Chestiunea vizând acordarea dobânzii penalizatoare pentru perioada anterioară emiterii ordinelor prin care au fost recunoscute drepturile salariale restante scapă domeniului de reglementare al O.U.G. nr. 3/2019 și, prin urmare, nu poate fi analizată prin prisma dispozițiilor a căror interpretare se solicită prin sesizarea de față.108. În condițiile în care beneficiarii actului administrativ aveau dreptul, la data emiterii acestuia, la executarea integrală a creanței a cărei plată a fost eșalonată prin voința legiuitorului, în vederea reparării integrale a prejudiciului suferit prin fapta statului, creditorii sunt îndreptățiți la acordarea dobânzii penalizatoare pentru neplata creanței la scadență (data emiterii actului administrativ).109. De vreme ce legiuitorul a optat prin O.U.G. nr. 3/2019 pentru acordarea numai a dobânzii remuneratorii - care constituie o reparație parțială - aferente perioadei cuprinse între momentul emiterii ordinului și data eșalonării plății, repararea integrală a prejudiciului suferit presupune acordarea și a diferenței dintre dobânda penalizatoare și cea remuneratorie.110. Universitatea de Vest din Timișoara - Facultatea de Drept a apreciat că pentru drepturile salariale aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018 se poate acorda dobânda penalizatoare, calculată de la data scadenței și până la data emiterii ordinelor de acordare a drepturilor salariale restante, iar pentru perioada ulterioară emiterii ordinelor respective și până la data plății se poate acorda dobânda remuneratorie, la care se adaugă diferența dintre dobânda penalizatoare și cea remuneratorie.111. În argumentarea acestei opinii s-a arătat că O.U.G. nr. 3/2019 a recunoscut existența și întinderea drepturilor salariale începând cu data de 9 aprilie 2015 și a stabilit o modalitate de executare eșalonată a obligațiilor de plată instituite de O.M.J. nr. 2.883/C/2018 pentru perioada 9 aprilie 2015-30 iunie 2018, inclusiv prin raportare la nivelul dobânzii remuneratorii.112. Prin O.U.G. nr. 3/2019 nu s-au negat existența și întinderea drepturilor salariale restante și nici nu s-a refuzat punerea acestora în executare, ci s-a stabilit o modalitate de executare eșalonată a drepturilor salariale restante.113. Chestiunea naturii juridice a dobânzilor de tipul celor solicitate în cauza pendinte a fost rezolvată prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.114. De asemenea, prin Decizia nr. 7 din 27 aprilie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a lămurit chestiunea referitoare la prescripția dreptului de a solicita aceste dobânzi, iar de autoritatea de lucru interpretat de care se bucură această decizie trebuie să se țină seama și în rezolvarea problemei de drept rămase în dezbatere, respectiv data de la care curg dobânzile.115. În același sens, prin Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că: dacă eșalonarea a presupus fixarea unui alt termen pentru executarea parțială a obligației de plată și o astfel de plată parțială nu întrerupe cursul prescripției dreptului de a solicita aceste dobânzi înseamnă că obligația principală, respectiv dreptul la executarea silită a titlurilor executorii, nu s-a prescris, iar dobânda percepută debitorului pentru neexecutare curge, pentru tranșele achitate, de la data pronunțării hotărârii până la data plății tranșelor, iar pentru sumele neachitate curge în continuare până la data plății efective.116. S-a arătat că regimul juridic al dobânzilor în cazul obligațiilor bănești este reglementat de O.G. nr. 13/2011. Astfel, conform art. 1 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 13/2011, dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie, iar dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.117. Dobânda remuneratorie se aplică pentru perioada cuprinsă între momentul încheierii valabile a contractului și momentul stabilit de părți ca reprezentând scadența. În schimb, dobânda penalizatoare se aplică pentru perioada ulterioară datei scadenței, calculându-se pe zile de întârziere.118. Pornind de la principiul că repararea integrală a prejudiciului presupune atât acoperirea pierderii efectiv suferite de creditor (actualizarea sumelor stabilite cu indicele prețurilor de consum), cât și acordarea beneficiului de care a fost lipsit creditorul (daunele-interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare), rezultă că poate fi acordată dobânda penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al O.U.G. nr. 3/2019 pe perioada din 9 aprilie 2015 și până la data plății sumelor restante.XI. Raportul asupra chestiunii de drept119. Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este admisibilă, iar asupra fondului sesizării au expus două opinii argumentate. Astfel, într-o opinie s-a apreciat că se pot acorda dobânzi penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al O.U.G. nr. 3/2019 pentru perioada anterioară emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, respectiv diferența dintre dobânda penalizatoare și cea remuneratorie, pentru perioada ulterioară emiterii acelorași ordine sau decizii. Într-o altă opinie s-a apreciat că, alături de dobânda remuneratorie prevăzută de art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 3/2019, se pot acorda dobânzi penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al acestui act normativ atât pentru perioada anterioară emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, cât și pentru perioada ulterioară emiterii acelorași ordine/decizii.XII. Înalta Curte de Casație și JustițieXII.1. Asupra admisibilității sesizării120. Examinând admisibilitatea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.121. Din cuprinsul acestei prevederi legale rezultă că trebuie îndeplinite următoarele condiții de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile:– existența unei chestiuni de drept care să fie ridicată în cursul judecății în fața unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță;– chestiunea de drept pusă în discuție trebuie să fie una veritabilă, norma legală fiind susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite;– chestiunea de drept să fie nouă;– chestiunea de drept să fie esențială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluționarea pe fond a cauzei;– chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, iar Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat deja asupra problemei de drept printr-o jurisprudență constantă proprie ori printr-o hotărâre obligatorie pentru toate instanțele.122. În speță, sesizarea a fost formulată de un complet al unei curți de apel învestit cu soluționarea pricinii în ultimă instanță.123. Sesizarea se referă la o problemă de drept reală, în condițiile în care prin actul normativ supus interpretării se precizează că drepturile salariale restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției prin acte administrative ale ordonatorilor de credite aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018 se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică, iar la sumele actualizate se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale. Dificultatea problemei de drept este legată de modalitatea în care această normă trebuie coroborată cu cele referitoare la acordarea dobânzii legale penalizatoare pentru plata după scadență a unei obligații.124. Chestiunea de drept este nouă, fiind generată de adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 224/2019.125. În privința condiției noutății, așa cum a arătat și instanța de trimitere, se constată că, deși prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și prin Decizia nr. 7 din 27 aprilie 2015 și Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a analizat problematica acordării de daune-interese moratorii sub forma de dobânzi legale, pentru plata eșalonată a unor sume prevăzute în hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, totuși soluția normativă instituită de dispozițiile O.U.G. nr. 3/2019 este diferită în mai multe privințe de cea din Ordonanța de urgență Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011 (O.U.G. nr. 71/2009), astfel încât soluțiile anterioare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție oferă doar o rezolvare parțială a chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării.126. Practica judiciară cu privire la această chestiune de drept se află într-un stadiu incipient, așa cum rezultă din punctele de vedere comunicate de instanțele consultate. O serie de curți de apel au comunicat faptul că nu au fost identificate încă soluții cu privire la această problemă de drept, opinia exprimată de aceste instanțe fiind una teoretică, iar la alte instanțe a fost identificat un număr relativ redus de hotărâri, o parte dintre acestea nefiind încă definitive.127. De lămurirea chestiunii de drept depinde soluționarea apelului cu care este învestită instanța de trimitere, în condițiile în care prin hotărârea atacată cu apel a fost recunoscut dreptul reclamanților, consilieri de probațiune în cadrul Serviciului de Probațiune Vaslui, la dobânzi penalizatoare începând cu luna septembrie 2016 și până la plata efectivă pentru sumele acordate prin O.M.J. nr. 2.883/C/2018 și achitate cu întârziere ca urmare a eșalonării operate de O.U.G. nr. 3/2019.128. Chestiunea de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii și nici nu a fost dezlegată printr-o altă hotărâre cu valoare obligatorie, în cadrul mecanismelor de unificare a jurisprudenței instanțelor. De asemenea, la nivelul secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție nu există jurisprudență cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, întrucât această chestiune a fost invocată într-un litigiu de muncă, care se judecă în ultimă instanță de o curte de apel.XII.2. Asupra fondului sesizării129. Formal, sesizarea se referă exclusiv la interpretarea prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 3/2019, însă, în esență, ceea ce se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție este să stabilească modalitatea în care această normă legală se coroborează cu prevederile generale referitoare la dobânzile ce se cuvin creditorului unei obligații de natură salarială, impunându-se luarea în discuție și a prevederilor art. 1.531 și 1.535 din Codul civil, art. 166 din Codul muncii și art. 1-3 din O.G. nr. 13/2011.130. Astfel, în ceea ce privește sancțiunile care intervin în situația în care drepturile salariale se achită cu întârziere trebuie avute în vedere următoarele prevederi legale:Potrivit art. 1.531 alin. (1) și (2) din Codul civil:(1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.(2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea întinderii prejudiciului se ține seama și de cheltuielile pe care creditorul le-a făcut, într-o limită rezonabilă, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.131. De asemenea, art. 1.535 alin. (1) din Codul civil prevede că: „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.“132. Aceste prevederi legale sunt aplicabile și în materia raporturilor de muncă, inclusiv în situația în care nu este încheiat un contract de muncă, în conformitate cu art. 278 din Codul muncii, potrivit căruia:(1) Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile.(2) Prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.133. De altfel, art. 166 alin. (4) din Codul muncii prevede că: „Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.“134. În ceea ce privește dobânda legală, O.G. nr. 13/2011 prevede la art. 1 următoarele:(1) Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești.(2) Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie.(3) Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare. (...)Articolul 2 din O.G. nr. 13/2011 prevede următoarele:În cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.Articolul 3 alin (1) și (2) din O.G. nr. 13/2011 statuează următoarele:(1) Rata dobânzii legale remuneratorii se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României.(2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.135. Din analiza acestor prevederi legale se poate concluziona că, de principiu, pentru întârzierea nejustificată în plata unor drepturi salariale se datorează dobândă penalizatoare. Prejudiciul este evaluat legal, nu trebuie dovedit de creditor, iar debitorul nu are posibilitatea să facă dovada că prejudiciul real ar fi mai mic.136. Pe de altă parte, art. 1 din O.U.G. nr. 3/2019 prevede următoarele:(1) Plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției prevăzut la art. 2 prin acte administrative ale ordonatorilor de credite aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018 se va realiza după cum urmează:a) în anul 2019 se plătește 5% din totalul sumei cuvenite;b) în anul 2020 se plătește 10% din totalul sumei cuvenite;c) în anul 2021 se plătește 25% din totalul sumei cuvenite;d) în anul 2022 se plătește 25% din totalul sumei cuvenite;e) în anul 2023 se plătește 35% din totalul sumei cuvenite.(2) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică.(3) La sumele actualizate în condițiile alin. (2) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale.(4) Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plății sumelor restante, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1).137. O primă problemă care se pune în cauză este aceea de a stabili dacă achitarea diferențelor salariale conform eșalonării stabilite prin O.U.G. nr. 3/2019 reprezintă o achitare cu întârziere sau, dimpotrivă, o achitare la scadență a respectivelor sume.138. În ceea ce privește data la care se achită salariul, art. 166 alin. (1) din Codul muncii prevede că: „Salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz.“139. Art. 1 alin. (1) din Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 86/2005 pentru reglementarea datei plății salariilor la instituțiile publice, cu modificările și completările ulterioare (Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 86/2005), prevede că: „Începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2005, ordonatorii principali de credite și instituțiile publice și serviciile publice din subordinea acestora achită salariile într-o singură tranșă lunară, în perioada 5-15 a lunii curente pentru luna precedentă“.140. Așadar, de principiu, drepturile salariale sunt datorate lună de lună, existând diferențe doar în ceea ce privește ziua sau perioada lunii în care se realizează plata acestora.141. În speță însă, drepturile salariale pentru care se solicită plata de dobânzi au fost recunoscute la o dată ulterioară, printr-un ordin al ministrului justiției emis în concordanță cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare (O.U.G. nr. 20/2016), punându-se problema dacă principiul general enunțat mai sus este aplicabil și într-o astfel de situație.142. Prin art. 3^1 alin. (1), introdus în O.U.G. nr. 57/2015 prin O.U.G. nr. 20/2016, s-a prevăzut că „(...) începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții“.143. Inițial s-a refuzat salarizarea întregului personal la nivel maxim prin luarea în considerare a drepturilor câștigate de alte persoane de pe funcții similare prin hotărâri judecătorești, invocându-se prevederile art. 3^1 alin. (1^2) din O.U.G. nr. 57/2015, așa cum a fost reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru aplicarea unitară a dispozițiilor legale, cu modificările ulterioare (O.U.G. nr. 43/2016), potrivit căruia: „În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești.“ Ulterior constatării neconstituționalității acestui text de lege, prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, au fost recunoscute și hotărârile judecătorești ca temei al stabilirii salariului la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice, fiind emise, în acest sens, ordine/decizii ale ordonatorilor de credite pentru recunoașterea valorii de referință sectorială la nivelul maxim în plată pentru personalul aflat în aceeași situație.144. De asemenea, invocându-se o serie de constrângeri de ordin bugetar, a fost adoptată O.U.G. nr. 3/2019.145. În cauza în care s-a formulat sesizarea pentru dezlegarea chestiunii de drept s-a susținut teza că O.U.G. nr. 3/2019 a produs efecte cu privire la scadența drepturilor salariale recunoscute prin ordinele supuse executării, amânând această scadență până cel târziu la data de 31 decembrie a fiecărui an din perioada de eșalonare. Acest lucru ar rezulta din faptul acordării unei dobânzi remuneratorii pentru sumele plătite cu întârziere, această dobândă fiind specifică perioadei anterioare scadenței.146. Acest punct de vedere nu poate fi primit.147. Se constată, în primul rând, că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a mai pronunțat într-o situație similară, cu ocazia adoptării O.U.G. nr. 71/2009.148. Potrivit art. 1 alin. (1)-(3) din acest act normativ:(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.(2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.(3) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică.149. Prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a stabilit că: „Natura juridică a măsurilor dispuse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 este aceea de suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare care decurge din însuși conținutul art. 1 alin. (2) din ordonanța de urgență, potrivit căruia, în cursul termenului în care are loc plata eșalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.“150. Problematica actualei sesizări prezintă anumite diferențe în sensul că, spre deosebire de contextul în care a fost adoptată O.U.G. nr. 71/2009, când existau hotărâri judecătorești definitive susceptibile de executare silită, în prezent drepturile restante sunt recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite, acte care nu sunt susceptibile de executare silită.151. Totuși, această diferență nu este una de esență și nu poate conduce la adoptarea unei soluții interpretative diametral opuse cu privire la efectele O.U.G. nr. 3/2019. Există un paralelism evident între cele două acte normative care conduce la concluzia că, în ambele situații, ceea ce s-a reglementat a fost modalitatea de executare a obligațiilor bănești, fără o modificare a regimului general al acestora. Dacă în cazul O.U.G. nr. 71/2009 existau deja titluri executorii, ceea ce a condus la soluția suspendării executărilor silite, în cazul O.U.G. nr. 3/2019 nu sunt avute în vedere acte care să aibă valoare de titluri executorii și, în aceste condiții, nu există o prevedere similară de suspendare a executărilor silite. Ordinele/Deciziile ordonatorilor de credite prin care se recunosc drepturile salariale restante nu sunt însă lipsite de forța executorie care însoțește orice act al unei autorități publice, emitentul fiind ținut să le pună în executare de îndată, iar scopul O.U.G. nr. 3/2019 a fost acela de reglementare a acestei executări.152. Textul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 3/2019 este edificator cu privire la efectele actului normativ, legiuitorul prevăzând că: „Plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției prevăzut la art. 2 prin acte administrative ale ordonatorilor de credite aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018 se va realiza după cum urmează: (...)“. Este așadar evident, din modalitatea de redactare a normei juridice, că legiuitorul a dorit să reglementeze plata (executarea) unor drepturi salariale pe care el însuși le consideră restante, fiind aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018.153. Expunerea de motive din preambulul O.U.G. nr. 3/2019 similară, în esență, celei din O.U.G. nr. 71/2009 confirmă, o dată în plus, faptul că ceea ce s-a urmărit să se reglementeze a fost executarea unor datorii considerate restante de către legiuitor, dar pentru care nu existau la buget resurse suficiente în cursul anului 2019.154. Teza potrivit căreia prin O.U.G. nr. 3/2019 se instituie o amânare a scadenței obligației de plată a drepturilor salariale, acest fapt rezultând din reglementarea unei dobânzi remuneratorii, care este specifică perioadei anterioare scadenței, nu poate fi primită, efectele unui astfel de act neputând fi deduse exclusiv din daunele-interese pe care legiuitorul a înțeles să le instituie. Prin această teză, se propune, de fapt, un raționament circular, apreciindu-se că din faptul reglementării unei dobânzi remuneratorii rezultă că scadența nu este împlinită, iar din faptul că nu este încă împlinită scadența rezultă că nu se poate acorda decât dobândă remuneratorie, nu și dobândă penalizatoare.155. Nu s-ar putea considera că sumele restante ar fi datorate doar de la data emiterii ordinelor/deciziilor prin care acestea au fost recunoscute, întrucât aceste acte emise de fiecare ordonator de credite nu pot avea decât un efect declarativ, referindu-se la contraprestația datorată de angajator pentru munca depusă lună de lună de persoanele beneficiare. Ar fi și inechitabil să fie lăsată la latitudinea ordonatorului de credite data de la care înțelege să acorde unele drepturi de natură salarială aferente unei munci prestate în trecut.156. În plus, trebuie avute în vedere și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016. În cuprinsul acestei decizii, instanța de contencios constituțional a subliniat faptul că hotărârile judecătorești în raport cu care se impune stabilirea salariului sau indemnizației la nivel maxim se bucură de „prezumția că dezlegarea problemei de drept izvorăște din normele legale“ (paragraful 23). În paragraful 26 din aceeași decizie se arată următoarele: „Curtea reține că hotărârea judecătorească, chiar dacă are efecte inter partes, interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală. În procesul de aplicare a legii, scopul interpretării unei norme juridice constă în a stabili care este sfera situațiilor de fapt concrete, la care norma juridică respectivă se referă, și în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme, interpretarea fiind necesară pentru a clarifica și a limpezi sensul exact al normei, și pentru a defini, cu toată precizia, voința legiuitorului. (...)“157. În aceste condiții, operațiunea de stabilire a salariilor și indemnizațiilor la nivelul maxim nu face altceva decât să recunoască un drept pe care o persoană îl avea deja în temeiul normelor care au făcut obiectul interpretării în cadrul hotărârilor judecătorești în raport cu care se face egalizarea. Drepturile recunoscute în acest mod preexistă, așadar, actului de recunoaștere emis de ordonatorul de credite.158. Se poate ridica, pe de altă parte, problema dacă sumele erau datorate anterior pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016.159. Din analiza evoluției legislației în materie rezultă că răspunsul la această întrebare nu poate fi decât unul pozitiv.160. În primul rând, se observă că restricția privind luarea în considerare a hotărârilor judecătorești pronunțate în favoarea altor persoane pentru stabilirea indemnizației la nivel maxim a fost introdusă în O.U.G. nr. 57/2015 prin O.U.G. nr. 43/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 31 august 2016, deci ulterior recunoașterii prin O.U.G. nr. 20/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 9 iunie 2016, a dreptului la egalizarea indemnizațiilor.161. De asemenea, se constată că obligația de egalizare la nivel maxim a indemnizațiilor, inclusiv pentru personalul din cadrul familiei ocupaționale Justiție, exista chiar anterior adoptării O.U.G. nr. 20/2016, fiind reglementată prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cu modificările ulterioare (Legea nr. 71/2015). Potrivit art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr. 83/2014): „Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.“ S-a propus o interpretare în sensul că art. 1 alin. (5^1) din O.U.G. nr. 83/2014 nu se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar, dar această interpretare a fost înlăturată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, unde s-a stabilit că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma «salarizat la același nivel» are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.“ Acest aspect este subliniat și de Curtea Constituțională în Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, unde se arată, în finalul paragrafului 21, că: „(...) chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeași soluție legislativă, a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim.“162. În aceste condiții, persoanele vizate de ordinele a căror executare a fost eșalonată prin O.U.G. nr. 3/2019 erau îndreptățite la un salariu la valoarea maximă în plată încă de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015. Faptul că ulterior statul, care are calitatea de debitor, a adoptat norme prin care a tins la negarea acestor drepturi, norme care au înfrânt prevederi constituționale, așa cum rezultă din Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, nu poate conduce la modificarea datei de la care sunt datorate aceste drepturi.163. În raport cu toate aceste considerente, în privința scadenței drepturilor salariale a căror plată a fost eșalonată prin O.U.G. nr. 3/2019, este pe deplin aplicabilă norma generală, drepturile fiind datorate lună de lună, așa cum prevede Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 86/2005.164. Întârzierea în plata acestor drepturi este nejustificată în sensul art. 166 alin. (4) din Codul muncii, întrucât este consecința unei interpretări eronate a prevederilor legale de către autoritățile statului și, la un moment dat, a adoptării unor norme care au fost declarate neconstituționale. Statul nu poate invoca în scopul exonerării sale de răspundere constrângerile bugetare care au determinat adoptarea O.U.G. nr. 3/2019, întrucât la această situație s-a ajuns tocmai din cauza neplății lună de lună a acestor drepturi, statul ajungând să fie obligat să achite într-o perioadă scurtă de timp datorii aferente unei perioade foarte lungi. Or, este evident că dacă salariile ar fi fost acordate lunar în cuantumul legal nu ar fi existat dificultățile bugetare invocate în preambulul O.U.G. nr. 3/2019.165. Este relevant, în acest sens, faptul că, în legătură cu situația similară generată de adoptarea O.U.G. nr. 71/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a arătat, în Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, că: „nu se poate reține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esențiale, și anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului [care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita așteptată a debitorului care trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât debitor este chiar statul, prin instituțiile sale, iar, conform art. 44 alin. (1) din Constituție, «creanțele asupra statului sunt garantate»] și faptul că măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț“. Același raționament este valabil și în ceea ce privește O.U.G. nr. 3/2019. Este adevărat că în Decizia nr. 2/2014 citată mai sus se analiza o răspundere civilă delictuală (ce decurgea din neexecutarea în termen a unor hotărâri judecătorești) în timp ce în speță este vorba de o răspundere contractuală, dar această diferență este lipsită de relevanță, corectitudinea raționamentului evocat anterior nedepinzând de izvorul obligației neexecutate în termen.166. În condițiile în care datoria eșalonată prin O.U.G. nr. 3/2019 este plătită după scadență, debitorul datorează, după această dată și până la plata efectivă, dobânzi penalizatoare, așa cum prevede art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011. Doar în acest mod se poate realiza o deplină și legală reparare a prejudiciului suferit de salariat. Evaluarea prejudiciului constând în beneficiul nerealizat (lucrum cessans) decurge din lege, fiind opțiunea legiuitorului să stabilească valori diferite pentru perioada anterioară scadenței și, respectiv, pentru perioada ulterioară acesteia.167. O ultimă problemă care se pune în speță se referă la posibilitatea cumulării celor două dobânzi, în condițiile în care O.U.G. nr. 3/2019 reglementează posibilitatea plății unei dobânzi remuneratorii de la data emiterii actului ordonatorului de credite până la data plății datoriei.168. Având a se pronunța cu privire la cumularea actualizării cu dobânda legală, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a statuat, prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, că actualizarea reprezintă o reparație parțială menită să repare prejudiciul efectiv suferit (damnum emergens), „însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale“.169. În cauza de față însă, în discuție este posibilitatea cumulării a două dobânzi care au, deopotrivă, menirea de a acoperi beneficiul de care a fost lipsit creditorul prin neplata drepturilor salariale la scadență. Acordarea cumulată a acestora ar constitui, în mod evident, o dublă reparație, statul ajungând să plătească pentru întârziere dublul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României plus 4 puncte procentuale.170. Imposibilitatea cumulării celor două dobânzi decurge în mod clar din prevederile O.G. nr. 13/2011, art. 1 din acest act normativ definind cele două noțiuni de o manieră care conduce la concluzia că pentru un interval determinat de timp se poate acorda o singură dobândă, aceasta purtând denumiri diferite (remuneratorie, respectiv penalizatoare) și având un mod de calcul diferit în funcție de perioada pentru care se acordă, care poate să fie anterioară, respectiv ulterioară scadenței. Dobânda calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației este denumită dobândă remuneratorie și este egală cu rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, în timp ce dobânda datorată de debitorul obligației bănești după data scadenței este denumită dobândă penalizatoare și are o valoare superioară (rata dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale).171. Art. 2 din O.G. nr. 13/2011 nu poate conduce la o concluzie contrară. Potrivit acestui text de lege: „În cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.“ Conjuncția „și“ din acest text de lege se justifică prin posibilitatea cumulării celor două dobânzi, dar calculate pentru perioade diferite, nu pentru aceeași perioadă de timp. Dacă legiuitorul ar fi avut în vedere posibilitatea ca pentru aceeași perioadă de timp să fie calculate atât dobânzi remuneratorii, cât și dobânzi penalizatoare ar fi dat, cu certitudine, o altă definiție acestor noțiuni în cuprinsul art. 1 din O.G. nr. 13/2011.172. În consecință, pentru perioada pentru care este recunoscută plata unei dobânzi remuneratorii în condițiile O.U.G. nr. 3/2019, cuantumul acesteia se va deduce din dobânda penalizatoare la care este îndreptățit creditorul datoriei achitate cu întârziere.173. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 raportat la art. 519 din Codul de procedură civilă,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 1.879/89/2019, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că:În interpretarea și aplicarea art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 224/2019, raportat la art. 1.531 și 1.535 din Codul civil, art. 166 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-3 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, alături de dobânda remuneratorie prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2019, se pot acorda dobânzi penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al aceluiași act normativ pentru perioada anterioară emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, respectiv diferența dintre dobânda penalizatoare și cea remuneratorie, pentru perioada ulterioară emiterii acelorași ordine sau decizii.Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 decembrie 2020.
PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
CORINA-ALINA CORBU
Magistrat-asistent,
Cristian Balacciu----
| EMITENT |
Dosar nr. 2.568/1/2020
| Corina-Alina Corbu | - președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului |
| Laura-Mihaela Ivanovici | - președintele Secției I civile |
| Marian Budă | - președintele Secției a II-a civile |
| Denisa Angelica Stănișor | - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal |
| Eugenia Pușcașiu | - judecător la Secția I civilă |
| Lavinia Dascălu | - judecător la Secția I civilă |
| Simona Lala Cristescu | - judecător la Secția I civilă |
| Bianca Elena Țăndărescu | - judecător la Secția I civilă |
| Lavinia Curelea | - judecător la Secția I civilă |
| Mărioara Isailă | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Ruxandra Monica Duță | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Virginia Florentina Duminecă | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Petronela Iulia Nițu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Valentina Vrabie | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Adrian Remus Ghiculescu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Carmen Maria Ilie | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Daniel Gheorghe Severin | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Ana Roxana Tudose | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Gheza Attila Farmathy | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
ÎNALTA CURTE,deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:I. Titularul și obiectul sesizării7. Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 15 septembrie 2020, în Dosarul nr. 1.879/89/2019, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 224/2019, alături de dobânda remuneratorie prevăzută de textul menționat, se pot acorda dobânzi penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al actului normativ sau doar diferența dintre dobânda penalizatoare și cea remuneratorie, pentru perioada anterioară emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, respectiv pentru perioada ulterioară emiterii acelorași ordine sau decizii?II. Dispozițiile legale ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile8. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 224/2019 (O.U.G. nr. 3/2019) + Articolul 1(1) Plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției prevăzut la art. 2 prin acte administrative ale ordonatorilor de credite aferente perioadei 9 aprilie 2015 -30 iunie 2018 se va realiza după cum urmează:a) în anul 2019 se plătește 5% din totalul sumei cuvenite;b) în anul 2020 se plătește 10% din totalul sumei cuvenite;c) în anul 2021 se plătește 25% din totalul sumei cuvenite;d) în anul 2022 se plătește 25% din totalul sumei cuvenite;e) în anul 2023 se plătește 35% din totalul sumei cuvenite.(2) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică.(3) La sumele actualizate în condițiile alin. (2) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale. (...) + Articolul 2Prezenta ordonanță de urgență se aplică personalului din sistemul justiției ale cărui indemnizații de încadrare/salarii de bază se stabileau în perioada prevăzută la art. 1 alin. (1) pe baza valorii de referință sectorială din cadrul: curților de apel, tribunalelor, judecătoriilor, al celorlalte instituții pentru care ministrul justiției este ordonator principal de credite, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al parchetelor de pe lângă curțile de apel, de pe lângă tribunale și de pe lângă judecătorii.9. Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare (O.G. nr. 13/2011) + Articolul 1(1) Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești.(2) Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie.(3) Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare. (...) + Articolul 2În cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea. + Articolul 3(1) Rata dobânzii legale remuneratorii se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României.(2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale. (...)10. Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii) + Articolul 166(1) Salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz. (...)(4) Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.11. Codul civil + Articolul 1.412(1) Termenul este suspensiv atunci când, până la împlinirea lui, este amânată scadența obligației (...). + Articolul 1.531(1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.(2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea întinderii prejudiciului se ține seama și de cheltuielile pe care creditorul le-a făcut, într-o limită rezonabilă, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului (...). + Articolul 1.535(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic (...).III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept12. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la data de 12 septembrie 2019, cu nr. 1.879/89/2019, mai mulți reclamanți au solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției la plata de daune-interese constând în dobânda legală penalizatoare aferentă sumelor acordate prin Ordinul ministrului justiției nr. 2.883/C/2018 (O.M.J. nr. 2.883/C/2018), achitate cu întârziere și a celor neachitate, de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății, pentru sumele datorate cu trei ani înainte de formularea cererii.13. În motivare, reclamanții au arătat că sunt consilieri de probațiune în cadrul Serviciului de Probațiune Vaslui, angajați în cadrul Ministerului Justiției - Direcția Națională de Probațiune.14. Până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), salarizarea reclamanților s-a realizat prin înmulțirea valorii de referință sectorială din domeniul justiției cu un coeficient de ierarhizare în funcție de gradul consilierului, la care s-au adăugat sporurile prevăzute de lege.15. În privința personalului din probațiune, această valoare de referință sectorială la care s-a raportat angajatorul, începând cu 9 aprilie 2015, nu a fost cea aplicată pentru întreaga familie ocupațională din justiție.16. Ulterior, prin O.M.J. nr. 2.883/C/2018, s-a stabilit pentru personalul de probațiune o valoare de referință sectorială de 421,36 lei, începând cu 9 aprilie 2015, și apoi una de 463,5 lei, începând cu 1 decembrie 2015, plus o majorare de 25%, începând din luna august 2016.17. Deși pârâții sunt obligați, în temeiul O.U.G. nr. 3/2019, să plătească dobânda legală remuneratorie de la data emiterii O.M.J. nr. 2.883/C/2018, respectiva ordonanță nu face nicio referire la dobânda legală penalizatoare la care reclamanții ar avea dreptul în temeiul O.G. nr. 13/2011.18. După evocarea diferențelor dintre cele două tipuri de dobândă, reclamanții au conchis că pârâții datorează dobândă legală penalizatoare de la data scadenței fiecărei indemnizații lunare și până la data plății.19. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 3/2019, art. 1-3 și art. 10 din O.G. nr. 13/2011, art. 166 și 170 din Codul muncii, art. 1.489, art. 1.531 alin. (1)-(2) și art. 1.535 din Codul civil.20. Pârâtul Ministerul Justiției a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, având în vedere că nu are atribuții în legătură cu plata drepturilor salariale ale personalului Direcției Naționale de Probațiune.21. Pârâta Direcția Națională de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, arătând că situația creșterii etapizate a valorii de referință sectorială, ca urmare a pronunțării unor hotărâri judecătorești pentru angajați din alte instituții și aparținând altor categorii profesionale, poate fi asimilată cazului fortuit prevăzut de art. 1.351 din Codul civil. Aceeași parte a susținut că nu avea posibilitatea și nici obligația legală de a cunoaște modul de soluționare a proceselor judecate în materia salarizării pentru categoriile profesionale din cadrul altor instituții publice.22. Prin Sentința civilă nr. 1.305/2019 din 12 decembrie 2019, Tribunalul Vaslui - Secția civilă a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției pentru lipsa calității procesuale pasive și a admis acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Direcția Națională de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției, pe care a obligat-o la plata către reclamanți a dobânzii legale penalizatoare aferente sumelor achitate cu întârziere, calculată de la data exigibilității diferențelor salariale lunare cuvenite acestora, începând cu luna septembrie 2016 și până la data plății.23. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții sunt consilieri de probațiune în cadrul Serviciului de Probațiune Vaslui, fiind angajați ai Direcției Naționale de Probațiune. Din interpretarea coroborată a art. 1.531 și 1.535 din Codul civil rezultă că dobânda legală este datorată indiferent de motivul pentru care creanța nu este plătită la scadență și de existența sau nu a unei culpe a debitorului, chiar dacă dobânda nu este prevăzută în vreun contract, nefiind necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale.24. În cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual sau delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează fără a fi necesară dovedirea unui prejudiciu.25. Dobânda datorată de debitor pentru neîndeplinirea obligației la scadență poartă denumirea de dobândă penalizatoare, potrivit art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, aceasta având un rol sancționator pentru executarea obligației cu întârziere.26. Prin raportare la aceste considerații, s-a reținut că pârâta este un reprezentant al statului și, în calitate de instituție bugetară implicată în plata drepturilor salariale, îi este imputabilă, din punct de vedere delictual, executarea cu întârziere a creanțelor.27. În acest context, tribunalul a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți să obțină de la pârâtă daune-interese constând în dobânda legală penalizatoare aferentă sumelor achitate cu întârziere, începând cu luna septembrie 2016 și până la data plății.28. Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii.29. În motivarea căii de atac, a susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la condițiile de acordare a dobânzii legale penalizatoare și a normelor care reglementează cazul fortuit.30. În acest sens, apelanta a arătat că s-a aflat într-o situație circumscrisă unui caz fortuit cu privire la plata diferențelor salariale rezultate în urma creșterii valorii de referință sectorială prin asimilare cu alte categorii profesionale.31. În aceste condiții, a subliniat că nu i se poate imputa neplata la scadență ori plata cu întârziere a drepturilor salariale datorate, deoarece, la presupusa dată scadentă, drepturile respective nu existau, ele fiind acordate abia la data de 19 iulie 2018, prin O.M.J. nr. 2.883/C/2018.32. Astfel, majorarea succesivă a valorii de referință sectorială, ca urmare a pronunțării unor hotărâri judecătorești pentru angajații altor instituții și aparținând altor categorii profesionale, poate fi asimilată unui caz fortuit.33. Prin urmare, apelanta a învederat că prima instanță a aplicat în mod mecanic prevederile referitoare la acordarea dobânzii legale penalizatoare în caz de neplată la scadență a unei obligații bănești, deoarece nu a ținut seama de modul în care s-a născut obligația respectivă.34. Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.35. În apărare, au susținut că drepturile salariale le-au fost recunoscute, prin O.M.J. nr. 2.883/C/2018, începând cu luna aprilie 2015, fiind acordate prin lege, și nu prin bunăvoința angajatorului. Prejudiciul suferit prin eșalonarea succesivă a plății drepturilor salariale nu poate fi considerat acoperit integral prin actualizarea creanțelor cu rata inflației și prin plata dobânzii remuneratorii.36. De asemenea, pronunțarea unor hotărâri judecătorești favorabile angajaților din justiție și adoptarea de către guvern a unei ordonanțe de eșalonare a drepturilor salariale restante nu reprezintă cazuri fortuite care ar înlătura prezumția de culpă a angajatorului în executarea obligației de plată a drepturilor salariale restante, întrucât acestor împrejurări le lipsesc caracteristicile esențiale ale cazului fortuit.37. Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a susținut că soluția de admitere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive a intrat în autoritate de lucru judecat, deoarece nu a fost criticată prin cererea de apel.IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii38. Asupra admisibilității sesizării, instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.39. În acest sens, a arătat că de lămurirea chestiunii referitoare la interpretarea și aplicarea art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 3/2019 depinde soluționarea apelului declarat în cauză.40. Astfel, este necesar a se stabili dacă se poate acorda dobânda penalizatoare sau doar diferența dintre dobânda penalizatoare și cea remuneratorie pentru perioada anterioară emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, respectiv pentru perioada ulterioară emiterii acelorași ordine sau decizii, calculate pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale restante.41. Chestiunea de drept enunțată este nouă, deoarece Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra acestei chestiuni printr-o altă hotărâre.42. Cu privire la condiția noutății, instanța de trimitere a menționat că, deși prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, Decizia nr. 7 din 27 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 26 iunie 2015, și Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 5 octombrie 2015, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a fost analizată chestiunea acordării de daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale penalizatoare, pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii, totuși soluția normativă instituită de O.U.G. nr. 3/2019 este nouă și diferită față de prevederile dezlegate prin respectivele decizii.43. În consecință, este necesară unificarea, pe cale interpretativă, a aplicării unor dispoziții normative noi.44. Totodată, s-a arătat că practica judiciară nu s-a cristalizat în privința aplicării dispozițiilor O.U.G. nr. 3/2019, având în vedere că acest act normativ a intrat în vigoare în februarie 2019 și a produs efecte începând cu decembrie 2019.45. Sesizarea vizează modalitatea de stabilire a daunelor-interese aferente sumelor datorate de ordonatorii de credite, cu impact direct asupra fondului bugetar, fiind astfel necesară intervenția instanței supreme pentru evitarea unor abordări jurisdicționale diferite.46. Chestiunea de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție.V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept47. Apelanta a apreciat că nu se poate acorda dobânda penalizatoare pentru perioada anterioară emiterii ordinelor de stabilire a drepturilor salariale și nici pentru perioada ulterioară emiterii acelorași ordine.48. În argumentarea acestei opinii, a arătat că O.M.J. nr. 2.883/C/2018 produce efecte pentru perioada cuprinsă între 9 aprilie 2015 și 30 iunie 2018, în sensul că plata drepturilor salariale aferente perioadei respective se va efectua după asigurarea fondurilor necesare la bugetul Direcției Naționale de Probațiune.49. În raport cu prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 3/2019, din punct de vedere cronologic, se pot identifica trei fracțiuni de timp, și anume:– perioada cuprinsă între 9 aprilie 2015 și 30 iunie 2018, prevăzută în O.M.J. nr. 2.883/C/2018 și O.U.G. nr. 3/2019;– data de 19 iulie 2018, când a fost emis O.M.J. nr. 2.883/C/2018 și în raport cu care se calculează dobânda remuneratorie;– data de 12 februarie 2019, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 3/2019 și raporturile juridice dintre părți au fost modificate.50. Întrucât O.U.G. nr. 3/2019 se referă la situațiile juridice născute anterior adoptării sale, efectele acestui act normativ se produc în ordinea inversă menționată mai sus. Ca atare, raporturile juridice aferente perioadei cuprinse între 9 aprilie 2015 și 30 iunie 2018, cu privire la drepturile constatate prin O.M.J. nr. 2.883/C/2018, intră sub incidența O.U.G. nr. 3/2019, cu toate consecințele care decurg din regimul derogatoriu de la dreptul comun.51. Efectele produse de acest act normativ se reflectă asupra scadenței obligației și, implicit, asupra dreptului la plata dobânzii penalizatoare. Astfel, acordarea prin O.U.G. nr. 3/2019 a dobânzii remuneratorii echivalează cu amânarea termenelor de scadență, cel mai târziu la data de 31 decembrie a fiecăruia dintre anii 2019-2023.52. În aceste condiții, dobânda remuneratorie se acordă pentru perioada anterioară termenelor de scadență prevăzute pentru fiecare an din intervalul 2019-2023 și se calculează retroactiv până la data emiterii actului administrativ, potrivit art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 3/2019.53. Stabilirea unei scadențe ulterioare prin O.U.G. nr. 3/2019 constă în faptul că dreptul de acces la instanță atât pentru plata diferențelor salariale, cât și pentru plata dobânzii penalizatoare poate fi exercitat doar după împlinirea termenelor prevăzute în art. 1 alin. (1) din același act normativ.54. Ca atare, dobânda penalizatoare nu poate fi acordată pentru perioada cuprinsă între 9 aprilie 2015 și 30 iunie 2018 și nici pentru perioada ulterioară, până la împlinirea termenelor de scadență reglementate de O.U.G. nr. 3/2019.55. Dobânda remuneratorie poate fi cumulată cu dobânda penalizatoare doar în situația nerespectării termenelor de scadență instituite prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 3/2019. Or, drepturile aferente anului 2019 au fost achitate în termen, iar cele aferente anilor 2020-2023 vor fi scadente cel mai târziu la datele de 31 decembrie a fiecăruia dintre acești ani.56. Intimații-reclamanți au arătat că nu este admisibilă sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, întrucât dispozițiile legale referitoare la acordarea dobânzii penalizatoare și remuneratorii nu sunt susceptibile de interpretări diferite.57. În acest sens au menționat că cele două tipuri de dobânzi se pot cumula. Astfel, din conținutul art. 2 al O.G. nr. 13/2011 rezultă că dobânda penalizatoare se acordă și atunci când creanța este purtătoare de dobânzi în temeiul unor dispoziții legale, cum sunt cele ale O.U.G. nr. 3/2019.58. Chiar dacă chestiunea de drept invocată are legătură cu dezlegarea cauzei, aceasta nu îndeplinește cerința de a fi o veritabilă și reală problemă de drept, născută dintr-un text de lege incomplet sau neclar, susceptibil de interpretări diferite.59. De asemenea, nu este îndeplinită nici cerința noutății chestiunii de drept. Astfel, aceleași părți au subliniat că noutatea chestiunii de drept invocate s-a pierdut pe măsură ce chestiuni de drept similare au primit dezlegări din partea instanțelor în urma unei interpretări a dispozițiilor legale incidente, opiniile jurisprudențiale izolate sau cele pur subiective neputând constitui temei declanșator al mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile.60. Referitor la dificultatea chestiunii de drept, respectiv a clarității textului legal pe care este întemeiată acțiunea, s-a arătat că solicitarea de acordare a dobânzii penalizatoare este întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 13/2011, ca urmare a neîndeplinirii obligației de plată a salariului cuvenit la scadență.61. Dispozițiile O.U.G. nr. 3/2019 conferă dreptul la acordarea dobânzii remuneratorii, fără a face vreo referire la dobânda penalizatoare reglementată de O.U.G. nr. 13/2011. Scadența sumelor provenite din diferențele salariale este la data de 10 a fiecărei luni pentru luna precedentă, începând din luna mai 2015, conform O.M.J. nr. 2.883/C/2018. Astfel, de la data împlinirii termenului scadenței și până la data plății fiecărei sume, angajatorul datorează dobândă penalizatoare, conform O.G. nr. 13/2011.62. Chiar dacă obligația de plată a drepturilor salariale restante a fost eșalonată, aceasta este scadentă prin raportare la art. 170 din Codul muncii. Acceptarea unei părți din drepturile salariale restante nu are semnificația renunțării la drepturile ce se cuvin în integralitatea lor, dobânda penalizatoare fiind asimilată veniturilor salariale și impozitată ca atare. Așadar, acordarea dobânzii penalizatoare depinde de momentul scadenței, iar nu de termenele de eșalonare la plată.63. Prin urmare, normele care reglementează modul de acordare a dobânzii penalizatoare sunt clare, nefiind astfel necesară sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept64. Completul de judecată al instanței de sesizare a apreciat că, în sistemul de clasificare a actelor normative, O.U.G. nr. 3/2019 reprezintă o normă derogatorie, instituind o reglementare particulară pentru o situație determinată.65. În consecință, O.U.G. nr. 3/2019 trebuie supusă unei interpretări restrictive, în sensul că vizează exclusiv plata drepturilor salariale restante, stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției prin acte administrative ale ordonatorilor de credite, aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018.66. În cazul acțiunilor având ca obiect obligarea angajatorului din sistemul de justiție la asigurarea salarizării la nivelul maxim, în raport cu valoarea de referință sectorială recunoscută prin hotărâri judecătorești, practica judiciară recunoaște salariaților dreptul la plata daunelor-interese constând în dobânda penalizatoare, de la data de când erau datorate diferențele, în temeiul art. 166 din Codul muncii.67. Faptul că, după emiterea ordinelor de recunoaștere a drepturilor salariale restante, orice acțiune judiciară a salariaților de obligare a angajatorului la plată ar fi prematură nu trebuie să conducă la privarea acestora de dreptul la o dezdăunare completă, inclusiv în privința beneficiului de care au fost lipsiți (lucrum cessans).68. În această interpretare, dobânda penalizatoare este raportată la scadența lunară a obligației de plată a salariului, astfel încât eșalonarea la plată instituită de O.U.G. nr. 3/2019 nu poate înlătura dreptul la daune-interese prevăzut de art. 166 din Codul muncii.69. Cu toate acestea, divergența în cadrul completului de judecată al instanței de sesizare vizează întinderea temporală a dobânzii penalizatoare și consecințele recunoașterii prin O.U.G. nr. 3/2019 exclusiv a dreptului la dobândă remuneratorie.70. Astfel, într-o opinie, s-a apreciat că O.U.G. nr. 3/2019 a operat o eșalonare la plată și, totodată, a instituit un termen suspensiv de plată, în sensul art. 1.412 din Codul civil, prin impunerea legală a dobânzii remuneratorii, conform art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 3/2019. În consecință, dobânda accesorie creanței principale nu poate opera decât în temeiul dreptului comun și numai în afara sferei de acțiune a actului normativ derogatoriu.71. În condițiile în care O.U.G. nr. 3/2019 a reglementat situația juridică a plății creanțelor salariale, precum și natura și întinderea dobânzii datorate doar pentru perioada ulterioară emiterii ordinelor de acordare a drepturilor salariale restante, pentru perioada anterioară rămâne aplicabil dreptul comun, respectiv art. 166 din Codul muncii, art. 1.531 și 1.535 din Codul civil și O.G. nr. 13/2011.72. Deși O.U.G. nr. 3/2019 a intrat în vigoare la data de 12 februarie 2019, acest act normativ reglementează situațiile juridice în curs de desfășurare (facta pendentia), respectiv plata drepturilor salariale restante începând cu data emiterii ordinelor de acordare a acestor drepturi, fără a acoperi perioada în care produce efecte actul recognitiv, cuprinsă între 9 aprilie 2015 și 19 iulie 2018.73. Având în vedere că dreptul recunoscut este unul salarial, acesta este guvernat de regulile aplicabile dreptului muncii, fiind astfel purtător de dobânzi penalizatoare de la data scadenței lunare și până la data de 18 iulie 2018.74. Începând cu data de 19 iulie 2018 devin aplicabile exclusiv prevederile O.U.G. nr. 3/2019, astfel încât reclamanții sunt îndreptățiți de la această dată numai la plata dobânzii remuneratorii instituite de art. 1 alin. (3) din același act normativ.75. Într-o altă opinie, s-a apreciat că O.U.G. nr. 3/2019 reglementează modalitatea de executare benevolă a obligației de plată a drepturilor salariale restante, respectiv amânarea executării obligațiilor scadente până la termenele stabilite prin acest act normativ, fără însă a afecta caracterul exigibil al creanțelor.76. În consecință, ca efect al intrării în vigoare a O.U.G. nr. 3/2019, creditorii nu mai pot solicita executarea obligației de plată a drepturilor salariale restante, însă acestea, fiind scadente lunar, produc dobânzi penalizatoare pe toată perioada cuprinsă între scadență și plata efectivă.77. Reglementarea modalității de executare a obligației de plată prin intermediul unui act normativ nu înlătură per se dreptul salariatului de a fi despăgubit pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale. Astfel, de vreme ce obligația de plată a salariului este scadentă lunar, odată împlinit termenul nu mai este posibilă suspendarea sau amânarea acestuia.78. Prin urmare, art. 1 din O.U.G. nr. 3/2019 nu instituie un nou termen de scadență a obligației de plată a salariului și nici nu înlătură de la aplicare dispozițiile art. 166 alin. (4) din Codul muncii, art. 1.531 și 1.535 din Codul civil.79. În condițiile în care sumele eșalonate la plată sunt restante, scadența fiind depășită, daunele-interese sub forma dobânzii penalizatoare sunt datorate, fără a fi necesară dovedirea vreunui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie80. Curțile de apel Bacău, București, Constanța, Iași, Oradea, Suceava și Timișoara au comunicat că nu au identificat practică judiciară relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.81. Curțile de apel Alba Iulia, Brașov, Cluj, Craiova, Galați, Pitești, Ploiești și Târgu Mureș au comunicat că au identificat practică judiciară relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.82. Curțile de apel Brașov, București, Cluj, Craiova, Galați, Ploiești și Suceava au comunicat punctele de vedere ale judecătorilor cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.83. Din răspunsurile primite au rezultat patru opinii.84. Într-o primă opinie s-a apreciat că angajatorul poate fi obligat la plata dobânzii penalizatoare aferente drepturilor salariale restante pentru perioada anterioară emiterii ordinelor de acordare a acestor drepturi și a diferenței dintre dobânda penalizatoare și dobânda remuneratorie pentru perioada ulterioară emiterii acestor ordine (Curtea de Apel Brașov - Secția civilă, Curtea de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale și Tribunalul Ialomița).85. În fundamentarea primei opinii s-a arătat că O.U.G. nr. 3/2019 reglementează modalitatea de executare benevolă a obligației de plată a drepturilor salariale restante, fără a afecta caracterul exigibil al creanțelor. Astfel, conform art. 166 alin. (4) din Codul muncii, art. 1.531 și 1.535 din Codul civil, dobânda penalizatoare se acordă de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății. Însă, întrucât art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 3/2019 prevede acordarea dobânzii remuneratorii de la data emiterii ordinelor de stabilire a drepturilor salariale restante, iar cuantumul acesteia este mai mic decât cel al dobânzii penalizatoare, rezultă că de la data respectivă se acordă diferența dintre dobânda penalizatoare și dobânda remuneratorie.86. Într-o a doua opinie s-a apreciat că, alături de dobânda remuneratorie prevăzută de O.U.G. nr. 3/2019, se poate acorda dobânda penalizatoare aferentă drepturilor salariale restante atât pentru perioada anterioară emiterii ordinelor de acordare a acestor drepturi, cât și pentru perioada ulterioară emiterii ordinelor respective (Curtea de Apel Galați - Secția de contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Prahova - Secția I civilă și Tribunalul Suceava - Secția I civilă și Secția de contencios administrativ și fiscal).87. În fundamentarea celei de-a doua opinii s-a arătat că prejudiciul suferit de creditorul dreptului salarial restant vizează atât neexecutarea la scadență, cât și neexecutarea uno ictu a obligației de plată. În aceste condiții, repararea prejudiciului trebuie realizată integral prin acordarea atât a dobânzii remuneratorii, cât și a celei penalizatoare. În timp ce dobânda remuneratorie are natura juridică a dobânzii prevăzute de art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, fiind acordată în considerarea termenului de plată eșalonat, dobânda penalizatoare trebuie acordată pentru acoperirea beneficiului nerealizat. În plus, O.U.G. nr. 3/2019 nu interzice acordarea dobânzii penalizatoare, iar O.G. nr. 13/2011 permite cumulul celor două tipuri de dobândă.88. Într-o a treia opinie s-a apreciat că angajatorul poate fi obligat la plata dobânzii penalizatoare aferente drepturilor salariale restante pentru perioada anterioară emiterii ordinelor de acordare a acestor drepturi și a dobânzii remuneratorii pentru perioada ulterioară emiterii ordinelor respective (Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale - în opinie majoritară, Tribunalul Giurgiu și Tribunalul Gorj).89. În fundamentarea celei de-a treia opinii s-a arătat că O.U.G. nr. 3/2019 a operat o eșalonare la plată și a instituit, în mod indirect, un termen suspensiv legal de plată, în sensul art. 1.412 din Codul civil, prin impunerea dobânzii remuneratorii. În consecință, dobânda accesorie creanței principale nu poate opera decât în temeiul dreptului comun și numai în afara sferei de aplicare a actului normativ derogatoriu. În condițiile în care O.U.G. nr. 3/2019 a reglementat regimul juridic al plății drepturilor salariale restante, precum și natura și întinderea dobânzii datorate doar pentru perioada ulterioară emiterii ordinelor de acordare a acestor drepturi, pentru perioada anterioară emiterii lor este aplicabil dreptul comun reprezentat de dispozițiile art. 166 din Codul muncii, art. 1.531 și 1.535 din Codul civil.90. Într-o a patra opinie, consacrată exclusiv pe cale jurisprudențială, s-a apreciat că angajatorul poate fi obligat numai la plata dobânzii remuneratorii, datorată pentru perioada ulterioară emiterii ordinelor de acordare a drepturilor salariale restante.91. În sensul primei opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătorești definitive:– Sentința nr. 440/2019 din 1 octombrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 234/101/2019 (definitivă prin neapelare), prin care Tribunalul Mehedinți - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale l-a obligat pe pârât la plata dobânzii penalizatoare aferente drepturilor salariale restante, începând cu data 4 februarie 2016 și până la data emiterii ordinului de acordare a acestor drepturi, precum și a diferenței dintre dobânda penalizatoare și dobânda remuneratorie pentru perioada ulterioară emiterii ordinului respectiv;– Decizia civilă nr. 384/A/2020 din 9 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 3.053/117/2019, prin care Curtea de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale a admis apelul declarat împotriva sentinței atacate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata dobânzii legale penalizatoare aferente drepturilor salariale restante de la data de 10 septembrie 2016 și până la data de 18 iulie 2018, respectiv a diferenței dintre dobânda legală penalizatoare și cea remuneratorie, începând cu data de 19 iulie 2018 și până la data plății;– Decizia civilă nr. 717/2020 din 8 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 1.698/107/2019, prin care Curtea de Apel Alba Iulia - Secția I civilă a respins ca nefondat apelul, reținând că, de vreme ce dispozițiile O.U.G. nr. 3/2019 au fost puse în executare și cu privire la plata dobânzii remuneratorii, reclamanții sunt îndreptățiți numai la plata diferenței dintre dobânda penalizatoare și dobânda remuneratorie, iar nu la cumulul celor două dobânzi;– Decizia civilă nr. 644/A/2020 din 20 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 3.051/117/2019, prin care Curtea de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale a admis apelul declarat împotriva sentinței atacate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata diferenței dintre dobânda penalizatoare și dobânda remuneratorie, de la data de 19 iulie 2018 și până la data plății;– Decizia civilă nr. 777/AP din 29 septembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 3.405/62/2019, prin care Curtea de Apel Brașov - Secția civilă a admis apelul declarat împotriva sentinței atacate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâtă la plata dobânzii legale penalizatoare aferente drepturilor salariale restante, de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data de 18 iulie 2018, respectiv a diferenței dintre dobânda legală penalizatoare și cea remuneratorie, începând cu data de 19 iulie 2018 și până la data plății.92. În sensul celei de-a doua opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătorești definitive:– Sentința civilă nr. 597 din 15 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 2.711/120/2019 (definitivă prin neapelare), prin care Tribunalul Dâmbovița - Secția I civilă i-a obligat pe pârâți la plata dobânzii penalizatoare aferente drepturilor salariale restante de la data scadenței fiecărui venit lunar și până la data plății, reținând că aplicarea O.U.G. nr. 3/2019 nu înlătură obligația de plată a dobânzii penalizatoare prevăzute de O.G. nr. 13/2011 pentru neachitarea debitului principal la scadență;– Decizia civilă nr. 357/2020 din 25 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 3.656/120/2019, prin care Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinței prin care pârâtul a fost obligat la plata drepturilor salariale restante, actualizate cu indicele de inflație, precum și a dobânzii penalizatoare de la scadența fiecărei obligații lunare și până la data plății, apreciind că soluția primei instanțe este legală, întrucât se întemeiază pe principiul reparării integrale a prejudiciului, inclusiv sub forma beneficiului nerealizat ca urmare a neexecutării la scadență a unei obligații bănești;– Decizia civilă nr. 2.221/2020 din 16 septembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 1.569/90/2019, prin care Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă a admis apelul incident declarat împotriva sentinței atacate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că obligația de plată a dobânzii penalizatoare subzistă până la plata efectivă a diferențelor salariale;– Decizia nr. 420/A din 17 septembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 811/102/2019, prin care Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinței prin care pârâții au fost obligați la plata dobânzii penalizatoare aferente drepturilor salariale restante, începând cu data de 17 aprilie 2016 și până la data plății, reținând că principiul reparării integrale a prejudiciului include atât pierderea efectivă, cât și beneficiul nerealizat sub forma acordării daunelor-interese moratorii.93. În sensul celei de-a treia opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătorești definitive:– Decizia nr. 2.957 din 13 noiembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 1.293/95/2018, prin care Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă a admis apelul declarat împotriva sentinței atacate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata dobânzii penalizatoare aferente drepturilor salariale restante de la data scadenței fiecărui venit lunar și până la data emiterii Deciziei nr. 34 din 4 iulie 2018 a președintelui Curții de Apel Craiova, reținând că pentru perioada ulterioară emiterii deciziei de acordare a drepturilor salariale restante se acordă numai dobânda remuneratorie prevăzută de O.U.G. nr. 3/2019;– Decizia civilă nr. 455 din 17 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 1.557/91/2019, prin care Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinței prin care pârâta a fost obligată la plata dobânzii penalizatoare aferente drepturilor salariale restante, începând cu data de la care aceste drepturi ar fi trebuit plătite și până la data de 19 iulie 2018.94. În sensul celei de-a patra opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătorești definitive:– Sentința civilă nr. 64/2020 din 19 februarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 2.628/85/2019 (definitivă prin neapelare), prin care Tribunalul Sibiu - Secția I civilă a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând că pârâții nu datorează dobândă penalizatoare, întrucât nu a fost dovedită neexecutarea obligațiilor lor, în cuantumul și la termenele prevăzute de O.U.G. nr. 3/2019;– Decizia nr. 438/A din 29 septembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 1.349/102/2019, prin care Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția I civilă a admis apelurile declarate împotriva sentinței atacate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins pretențiile vizând obligarea pârâților la plata dobânzii penalizatoare aferente drepturilor salariale restante, reținând că reclamanții nu au dovedit că sumele reprezentate de drepturile salariale restante au fost plătite cu depășirea termenelor prevăzute de O.U.G. nr. 3/2019.95. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în chestiunea de drept care formează obiectul prezentei sesizări.VIII. Jurisprudența Curții Constituționale96. Prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016, Curtea Constituțională: a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3^1 alin. (1^4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare (O.U.G. nr. 57/2015); a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3^1 alin. (1^2) din O.U.G. nr. 57/2015; a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3^1 alin. (1^1) și (1^3) din O.U.G. nr. 57/2015.IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție97. Prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că: „În aplicarea dispozițiilor art. 1.082 și 1.088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.“98. Prin Decizia nr. 7 din 27 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 26 iunie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă în Dosarul nr. 635/90/2014 și, în consecință, a stabilit că: „Plățile voluntare eșalonate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu, nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele-interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare.“99. Prin Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 5 octombrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă în Dosarul nr. 9.994/118/2013, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și, în consecință, a stabilit că: „În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1.079 alin. 2 pct. 3 din Codul civil de la 1864 și art. 1.523 alin. (2) lit. d) din Codul civil raportat la art. 166 alin. (1) și (4) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare [art. 161 alin. (1) și (4) din Codul muncii în forma anterioară republicării] și art. 1.088 din Codul civil de la 1864, art. 2 din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1.535 din Codul civil, dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii.“X. Opiniile specialiștilor consultați100. Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică a Înaltei Curți de Casație și Justiție a apreciat că nu se poate acorda dobândă penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare a O.U.G. nr. 3/2019 pentru perioada anterioară emiterii ordinelor de acordare a acestor drepturi, iar pentru perioada ulterioară emiterii ordinelor respective poate fi acordată diferența dintre dobânda penalizatoare și cea remuneratorie.101. În fundamentarea acestei opinii, s-a arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat posibilitatea acordării de dobânzi, în cazul eșalonării plății drepturilor salariale câștigate prin hotărâri judecătorești în vederea reparării prejudiciului rezultat din executarea cu întârziere a titlurilor executorii, precum și data de la care se datorează respectivele dobânzi. În acest sens au fost evocate Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.102. S-a arătat că, de vreme ce măsurile dispuse prin O.U.G. nr. 3/2019 produc efectul suspendării legale a executării ordinelor de acordare a drepturilor salariale restante, considerentele celor două decizii ale instanței supreme sunt aplicabile mutatis mutandis chestiunii de drept suspuse dezlegării.103. Analiza art. 1 din O.U.G. nr. 3/2019 relevă că legiuitorul a intenționat ca, pe lângă actualizarea drepturilor salariale restante cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică, să fie acordată și dobânda remuneratorie.104. S-a subliniat că dobânda penalizatoare este datorată de debitorul obligației bănești pentru perioada ulterioară scadenței, în timp ce dobânda remuneratorie este datorată pentru perioada anterioară scadenței, conform art. 1 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 13/2011. Așadar, diferența dintre cele două tipuri de dobândă vizează momentul de la care acestea sunt datorate.105. În cazul în care drepturile salariale restante au fost recunoscute printr-un act administrativ al ordonatorului de credite, data scadenței obligației nu se raportează la momentul la care era datorată fiecare indemnizație salarială în parte, ci la cel al emiterii actului, de la acest moment beneficiarii actului având un drept de executare uno ictu.106. În condițiile în care prin O.U.G. nr. 3/2019 a fost stabilită modalitatea de executare a drepturilor salariale restante, iar obligația de plată se naște la momentul emiterii ordinelor de recunoaștere a acestor drepturi, dobânda penalizatoare nu poate fi acordată pentru perioada anterioară emiterii lor. Aceasta, deoarece dobânda penalizatoare se datorează pentru perioada ulterioară scadenței obligației.107. Chestiunea vizând acordarea dobânzii penalizatoare pentru perioada anterioară emiterii ordinelor prin care au fost recunoscute drepturile salariale restante scapă domeniului de reglementare al O.U.G. nr. 3/2019 și, prin urmare, nu poate fi analizată prin prisma dispozițiilor a căror interpretare se solicită prin sesizarea de față.108. În condițiile în care beneficiarii actului administrativ aveau dreptul, la data emiterii acestuia, la executarea integrală a creanței a cărei plată a fost eșalonată prin voința legiuitorului, în vederea reparării integrale a prejudiciului suferit prin fapta statului, creditorii sunt îndreptățiți la acordarea dobânzii penalizatoare pentru neplata creanței la scadență (data emiterii actului administrativ).109. De vreme ce legiuitorul a optat prin O.U.G. nr. 3/2019 pentru acordarea numai a dobânzii remuneratorii - care constituie o reparație parțială - aferente perioadei cuprinse între momentul emiterii ordinului și data eșalonării plății, repararea integrală a prejudiciului suferit presupune acordarea și a diferenței dintre dobânda penalizatoare și cea remuneratorie.110. Universitatea de Vest din Timișoara - Facultatea de Drept a apreciat că pentru drepturile salariale aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018 se poate acorda dobânda penalizatoare, calculată de la data scadenței și până la data emiterii ordinelor de acordare a drepturilor salariale restante, iar pentru perioada ulterioară emiterii ordinelor respective și până la data plății se poate acorda dobânda remuneratorie, la care se adaugă diferența dintre dobânda penalizatoare și cea remuneratorie.111. În argumentarea acestei opinii s-a arătat că O.U.G. nr. 3/2019 a recunoscut existența și întinderea drepturilor salariale începând cu data de 9 aprilie 2015 și a stabilit o modalitate de executare eșalonată a obligațiilor de plată instituite de O.M.J. nr. 2.883/C/2018 pentru perioada 9 aprilie 2015-30 iunie 2018, inclusiv prin raportare la nivelul dobânzii remuneratorii.112. Prin O.U.G. nr. 3/2019 nu s-au negat existența și întinderea drepturilor salariale restante și nici nu s-a refuzat punerea acestora în executare, ci s-a stabilit o modalitate de executare eșalonată a drepturilor salariale restante.113. Chestiunea naturii juridice a dobânzilor de tipul celor solicitate în cauza pendinte a fost rezolvată prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.114. De asemenea, prin Decizia nr. 7 din 27 aprilie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a lămurit chestiunea referitoare la prescripția dreptului de a solicita aceste dobânzi, iar de autoritatea de lucru interpretat de care se bucură această decizie trebuie să se țină seama și în rezolvarea problemei de drept rămase în dezbatere, respectiv data de la care curg dobânzile.115. În același sens, prin Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că: dacă eșalonarea a presupus fixarea unui alt termen pentru executarea parțială a obligației de plată și o astfel de plată parțială nu întrerupe cursul prescripției dreptului de a solicita aceste dobânzi înseamnă că obligația principală, respectiv dreptul la executarea silită a titlurilor executorii, nu s-a prescris, iar dobânda percepută debitorului pentru neexecutare curge, pentru tranșele achitate, de la data pronunțării hotărârii până la data plății tranșelor, iar pentru sumele neachitate curge în continuare până la data plății efective.116. S-a arătat că regimul juridic al dobânzilor în cazul obligațiilor bănești este reglementat de O.G. nr. 13/2011. Astfel, conform art. 1 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 13/2011, dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie, iar dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.117. Dobânda remuneratorie se aplică pentru perioada cuprinsă între momentul încheierii valabile a contractului și momentul stabilit de părți ca reprezentând scadența. În schimb, dobânda penalizatoare se aplică pentru perioada ulterioară datei scadenței, calculându-se pe zile de întârziere.118. Pornind de la principiul că repararea integrală a prejudiciului presupune atât acoperirea pierderii efectiv suferite de creditor (actualizarea sumelor stabilite cu indicele prețurilor de consum), cât și acordarea beneficiului de care a fost lipsit creditorul (daunele-interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare), rezultă că poate fi acordată dobânda penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al O.U.G. nr. 3/2019 pe perioada din 9 aprilie 2015 și până la data plății sumelor restante.XI. Raportul asupra chestiunii de drept119. Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este admisibilă, iar asupra fondului sesizării au expus două opinii argumentate. Astfel, într-o opinie s-a apreciat că se pot acorda dobânzi penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al O.U.G. nr. 3/2019 pentru perioada anterioară emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, respectiv diferența dintre dobânda penalizatoare și cea remuneratorie, pentru perioada ulterioară emiterii acelorași ordine sau decizii. Într-o altă opinie s-a apreciat că, alături de dobânda remuneratorie prevăzută de art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 3/2019, se pot acorda dobânzi penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al acestui act normativ atât pentru perioada anterioară emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, cât și pentru perioada ulterioară emiterii acelorași ordine/decizii.XII. Înalta Curte de Casație și JustițieXII.1. Asupra admisibilității sesizării120. Examinând admisibilitatea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.121. Din cuprinsul acestei prevederi legale rezultă că trebuie îndeplinite următoarele condiții de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile:– existența unei chestiuni de drept care să fie ridicată în cursul judecății în fața unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță;– chestiunea de drept pusă în discuție trebuie să fie una veritabilă, norma legală fiind susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite;– chestiunea de drept să fie nouă;– chestiunea de drept să fie esențială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluționarea pe fond a cauzei;– chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, iar Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat deja asupra problemei de drept printr-o jurisprudență constantă proprie ori printr-o hotărâre obligatorie pentru toate instanțele.122. În speță, sesizarea a fost formulată de un complet al unei curți de apel învestit cu soluționarea pricinii în ultimă instanță.123. Sesizarea se referă la o problemă de drept reală, în condițiile în care prin actul normativ supus interpretării se precizează că drepturile salariale restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției prin acte administrative ale ordonatorilor de credite aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018 se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică, iar la sumele actualizate se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale. Dificultatea problemei de drept este legată de modalitatea în care această normă trebuie coroborată cu cele referitoare la acordarea dobânzii legale penalizatoare pentru plata după scadență a unei obligații.124. Chestiunea de drept este nouă, fiind generată de adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 224/2019.125. În privința condiției noutății, așa cum a arătat și instanța de trimitere, se constată că, deși prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și prin Decizia nr. 7 din 27 aprilie 2015 și Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a analizat problematica acordării de daune-interese moratorii sub forma de dobânzi legale, pentru plata eșalonată a unor sume prevăzute în hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, totuși soluția normativă instituită de dispozițiile O.U.G. nr. 3/2019 este diferită în mai multe privințe de cea din Ordonanța de urgență Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011 (O.U.G. nr. 71/2009), astfel încât soluțiile anterioare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție oferă doar o rezolvare parțială a chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării.126. Practica judiciară cu privire la această chestiune de drept se află într-un stadiu incipient, așa cum rezultă din punctele de vedere comunicate de instanțele consultate. O serie de curți de apel au comunicat faptul că nu au fost identificate încă soluții cu privire la această problemă de drept, opinia exprimată de aceste instanțe fiind una teoretică, iar la alte instanțe a fost identificat un număr relativ redus de hotărâri, o parte dintre acestea nefiind încă definitive.127. De lămurirea chestiunii de drept depinde soluționarea apelului cu care este învestită instanța de trimitere, în condițiile în care prin hotărârea atacată cu apel a fost recunoscut dreptul reclamanților, consilieri de probațiune în cadrul Serviciului de Probațiune Vaslui, la dobânzi penalizatoare începând cu luna septembrie 2016 și până la plata efectivă pentru sumele acordate prin O.M.J. nr. 2.883/C/2018 și achitate cu întârziere ca urmare a eșalonării operate de O.U.G. nr. 3/2019.128. Chestiunea de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii și nici nu a fost dezlegată printr-o altă hotărâre cu valoare obligatorie, în cadrul mecanismelor de unificare a jurisprudenței instanțelor. De asemenea, la nivelul secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție nu există jurisprudență cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, întrucât această chestiune a fost invocată într-un litigiu de muncă, care se judecă în ultimă instanță de o curte de apel.XII.2. Asupra fondului sesizării129. Formal, sesizarea se referă exclusiv la interpretarea prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 3/2019, însă, în esență, ceea ce se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție este să stabilească modalitatea în care această normă legală se coroborează cu prevederile generale referitoare la dobânzile ce se cuvin creditorului unei obligații de natură salarială, impunându-se luarea în discuție și a prevederilor art. 1.531 și 1.535 din Codul civil, art. 166 din Codul muncii și art. 1-3 din O.G. nr. 13/2011.130. Astfel, în ceea ce privește sancțiunile care intervin în situația în care drepturile salariale se achită cu întârziere trebuie avute în vedere următoarele prevederi legale:Potrivit art. 1.531 alin. (1) și (2) din Codul civil:(1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.(2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea întinderii prejudiciului se ține seama și de cheltuielile pe care creditorul le-a făcut, într-o limită rezonabilă, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.131. De asemenea, art. 1.535 alin. (1) din Codul civil prevede că: „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.“132. Aceste prevederi legale sunt aplicabile și în materia raporturilor de muncă, inclusiv în situația în care nu este încheiat un contract de muncă, în conformitate cu art. 278 din Codul muncii, potrivit căruia:(1) Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile.(2) Prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.133. De altfel, art. 166 alin. (4) din Codul muncii prevede că: „Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.“134. În ceea ce privește dobânda legală, O.G. nr. 13/2011 prevede la art. 1 următoarele:(1) Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești.(2) Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie.(3) Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare. (...)Articolul 2 din O.G. nr. 13/2011 prevede următoarele:În cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.Articolul 3 alin (1) și (2) din O.G. nr. 13/2011 statuează următoarele:(1) Rata dobânzii legale remuneratorii se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României.(2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.135. Din analiza acestor prevederi legale se poate concluziona că, de principiu, pentru întârzierea nejustificată în plata unor drepturi salariale se datorează dobândă penalizatoare. Prejudiciul este evaluat legal, nu trebuie dovedit de creditor, iar debitorul nu are posibilitatea să facă dovada că prejudiciul real ar fi mai mic.136. Pe de altă parte, art. 1 din O.U.G. nr. 3/2019 prevede următoarele:(1) Plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției prevăzut la art. 2 prin acte administrative ale ordonatorilor de credite aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018 se va realiza după cum urmează:a) în anul 2019 se plătește 5% din totalul sumei cuvenite;b) în anul 2020 se plătește 10% din totalul sumei cuvenite;c) în anul 2021 se plătește 25% din totalul sumei cuvenite;d) în anul 2022 se plătește 25% din totalul sumei cuvenite;e) în anul 2023 se plătește 35% din totalul sumei cuvenite.(2) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică.(3) La sumele actualizate în condițiile alin. (2) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale.(4) Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plății sumelor restante, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1).137. O primă problemă care se pune în cauză este aceea de a stabili dacă achitarea diferențelor salariale conform eșalonării stabilite prin O.U.G. nr. 3/2019 reprezintă o achitare cu întârziere sau, dimpotrivă, o achitare la scadență a respectivelor sume.138. În ceea ce privește data la care se achită salariul, art. 166 alin. (1) din Codul muncii prevede că: „Salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz.“139. Art. 1 alin. (1) din Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 86/2005 pentru reglementarea datei plății salariilor la instituțiile publice, cu modificările și completările ulterioare (Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 86/2005), prevede că: „Începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2005, ordonatorii principali de credite și instituțiile publice și serviciile publice din subordinea acestora achită salariile într-o singură tranșă lunară, în perioada 5-15 a lunii curente pentru luna precedentă“.140. Așadar, de principiu, drepturile salariale sunt datorate lună de lună, existând diferențe doar în ceea ce privește ziua sau perioada lunii în care se realizează plata acestora.141. În speță însă, drepturile salariale pentru care se solicită plata de dobânzi au fost recunoscute la o dată ulterioară, printr-un ordin al ministrului justiției emis în concordanță cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare (O.U.G. nr. 20/2016), punându-se problema dacă principiul general enunțat mai sus este aplicabil și într-o astfel de situație.142. Prin art. 3^1 alin. (1), introdus în O.U.G. nr. 57/2015 prin O.U.G. nr. 20/2016, s-a prevăzut că „(...) începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții“.143. Inițial s-a refuzat salarizarea întregului personal la nivel maxim prin luarea în considerare a drepturilor câștigate de alte persoane de pe funcții similare prin hotărâri judecătorești, invocându-se prevederile art. 3^1 alin. (1^2) din O.U.G. nr. 57/2015, așa cum a fost reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru aplicarea unitară a dispozițiilor legale, cu modificările ulterioare (O.U.G. nr. 43/2016), potrivit căruia: „În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești.“ Ulterior constatării neconstituționalității acestui text de lege, prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, au fost recunoscute și hotărârile judecătorești ca temei al stabilirii salariului la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice, fiind emise, în acest sens, ordine/decizii ale ordonatorilor de credite pentru recunoașterea valorii de referință sectorială la nivelul maxim în plată pentru personalul aflat în aceeași situație.144. De asemenea, invocându-se o serie de constrângeri de ordin bugetar, a fost adoptată O.U.G. nr. 3/2019.145. În cauza în care s-a formulat sesizarea pentru dezlegarea chestiunii de drept s-a susținut teza că O.U.G. nr. 3/2019 a produs efecte cu privire la scadența drepturilor salariale recunoscute prin ordinele supuse executării, amânând această scadență până cel târziu la data de 31 decembrie a fiecărui an din perioada de eșalonare. Acest lucru ar rezulta din faptul acordării unei dobânzi remuneratorii pentru sumele plătite cu întârziere, această dobândă fiind specifică perioadei anterioare scadenței.146. Acest punct de vedere nu poate fi primit.147. Se constată, în primul rând, că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a mai pronunțat într-o situație similară, cu ocazia adoptării O.U.G. nr. 71/2009.148. Potrivit art. 1 alin. (1)-(3) din acest act normativ:(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.(2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.(3) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică.149. Prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a stabilit că: „Natura juridică a măsurilor dispuse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 este aceea de suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare care decurge din însuși conținutul art. 1 alin. (2) din ordonanța de urgență, potrivit căruia, în cursul termenului în care are loc plata eșalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.“150. Problematica actualei sesizări prezintă anumite diferențe în sensul că, spre deosebire de contextul în care a fost adoptată O.U.G. nr. 71/2009, când existau hotărâri judecătorești definitive susceptibile de executare silită, în prezent drepturile restante sunt recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite, acte care nu sunt susceptibile de executare silită.151. Totuși, această diferență nu este una de esență și nu poate conduce la adoptarea unei soluții interpretative diametral opuse cu privire la efectele O.U.G. nr. 3/2019. Există un paralelism evident între cele două acte normative care conduce la concluzia că, în ambele situații, ceea ce s-a reglementat a fost modalitatea de executare a obligațiilor bănești, fără o modificare a regimului general al acestora. Dacă în cazul O.U.G. nr. 71/2009 existau deja titluri executorii, ceea ce a condus la soluția suspendării executărilor silite, în cazul O.U.G. nr. 3/2019 nu sunt avute în vedere acte care să aibă valoare de titluri executorii și, în aceste condiții, nu există o prevedere similară de suspendare a executărilor silite. Ordinele/Deciziile ordonatorilor de credite prin care se recunosc drepturile salariale restante nu sunt însă lipsite de forța executorie care însoțește orice act al unei autorități publice, emitentul fiind ținut să le pună în executare de îndată, iar scopul O.U.G. nr. 3/2019 a fost acela de reglementare a acestei executări.152. Textul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 3/2019 este edificator cu privire la efectele actului normativ, legiuitorul prevăzând că: „Plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției prevăzut la art. 2 prin acte administrative ale ordonatorilor de credite aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018 se va realiza după cum urmează: (...)“. Este așadar evident, din modalitatea de redactare a normei juridice, că legiuitorul a dorit să reglementeze plata (executarea) unor drepturi salariale pe care el însuși le consideră restante, fiind aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018.153. Expunerea de motive din preambulul O.U.G. nr. 3/2019 similară, în esență, celei din O.U.G. nr. 71/2009 confirmă, o dată în plus, faptul că ceea ce s-a urmărit să se reglementeze a fost executarea unor datorii considerate restante de către legiuitor, dar pentru care nu existau la buget resurse suficiente în cursul anului 2019.154. Teza potrivit căreia prin O.U.G. nr. 3/2019 se instituie o amânare a scadenței obligației de plată a drepturilor salariale, acest fapt rezultând din reglementarea unei dobânzi remuneratorii, care este specifică perioadei anterioare scadenței, nu poate fi primită, efectele unui astfel de act neputând fi deduse exclusiv din daunele-interese pe care legiuitorul a înțeles să le instituie. Prin această teză, se propune, de fapt, un raționament circular, apreciindu-se că din faptul reglementării unei dobânzi remuneratorii rezultă că scadența nu este împlinită, iar din faptul că nu este încă împlinită scadența rezultă că nu se poate acorda decât dobândă remuneratorie, nu și dobândă penalizatoare.155. Nu s-ar putea considera că sumele restante ar fi datorate doar de la data emiterii ordinelor/deciziilor prin care acestea au fost recunoscute, întrucât aceste acte emise de fiecare ordonator de credite nu pot avea decât un efect declarativ, referindu-se la contraprestația datorată de angajator pentru munca depusă lună de lună de persoanele beneficiare. Ar fi și inechitabil să fie lăsată la latitudinea ordonatorului de credite data de la care înțelege să acorde unele drepturi de natură salarială aferente unei munci prestate în trecut.156. În plus, trebuie avute în vedere și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016. În cuprinsul acestei decizii, instanța de contencios constituțional a subliniat faptul că hotărârile judecătorești în raport cu care se impune stabilirea salariului sau indemnizației la nivel maxim se bucură de „prezumția că dezlegarea problemei de drept izvorăște din normele legale“ (paragraful 23). În paragraful 26 din aceeași decizie se arată următoarele: „Curtea reține că hotărârea judecătorească, chiar dacă are efecte inter partes, interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală. În procesul de aplicare a legii, scopul interpretării unei norme juridice constă în a stabili care este sfera situațiilor de fapt concrete, la care norma juridică respectivă se referă, și în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme, interpretarea fiind necesară pentru a clarifica și a limpezi sensul exact al normei, și pentru a defini, cu toată precizia, voința legiuitorului. (...)“157. În aceste condiții, operațiunea de stabilire a salariilor și indemnizațiilor la nivelul maxim nu face altceva decât să recunoască un drept pe care o persoană îl avea deja în temeiul normelor care au făcut obiectul interpretării în cadrul hotărârilor judecătorești în raport cu care se face egalizarea. Drepturile recunoscute în acest mod preexistă, așadar, actului de recunoaștere emis de ordonatorul de credite.158. Se poate ridica, pe de altă parte, problema dacă sumele erau datorate anterior pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016.159. Din analiza evoluției legislației în materie rezultă că răspunsul la această întrebare nu poate fi decât unul pozitiv.160. În primul rând, se observă că restricția privind luarea în considerare a hotărârilor judecătorești pronunțate în favoarea altor persoane pentru stabilirea indemnizației la nivel maxim a fost introdusă în O.U.G. nr. 57/2015 prin O.U.G. nr. 43/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 31 august 2016, deci ulterior recunoașterii prin O.U.G. nr. 20/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 9 iunie 2016, a dreptului la egalizarea indemnizațiilor.161. De asemenea, se constată că obligația de egalizare la nivel maxim a indemnizațiilor, inclusiv pentru personalul din cadrul familiei ocupaționale Justiție, exista chiar anterior adoptării O.U.G. nr. 20/2016, fiind reglementată prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cu modificările ulterioare (Legea nr. 71/2015). Potrivit art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr. 83/2014): „Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.“ S-a propus o interpretare în sensul că art. 1 alin. (5^1) din O.U.G. nr. 83/2014 nu se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar, dar această interpretare a fost înlăturată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, unde s-a stabilit că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma «salarizat la același nivel» are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.“ Acest aspect este subliniat și de Curtea Constituțională în Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, unde se arată, în finalul paragrafului 21, că: „(...) chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeași soluție legislativă, a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim.“162. În aceste condiții, persoanele vizate de ordinele a căror executare a fost eșalonată prin O.U.G. nr. 3/2019 erau îndreptățite la un salariu la valoarea maximă în plată încă de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015. Faptul că ulterior statul, care are calitatea de debitor, a adoptat norme prin care a tins la negarea acestor drepturi, norme care au înfrânt prevederi constituționale, așa cum rezultă din Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, nu poate conduce la modificarea datei de la care sunt datorate aceste drepturi.163. În raport cu toate aceste considerente, în privința scadenței drepturilor salariale a căror plată a fost eșalonată prin O.U.G. nr. 3/2019, este pe deplin aplicabilă norma generală, drepturile fiind datorate lună de lună, așa cum prevede Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 86/2005.164. Întârzierea în plata acestor drepturi este nejustificată în sensul art. 166 alin. (4) din Codul muncii, întrucât este consecința unei interpretări eronate a prevederilor legale de către autoritățile statului și, la un moment dat, a adoptării unor norme care au fost declarate neconstituționale. Statul nu poate invoca în scopul exonerării sale de răspundere constrângerile bugetare care au determinat adoptarea O.U.G. nr. 3/2019, întrucât la această situație s-a ajuns tocmai din cauza neplății lună de lună a acestor drepturi, statul ajungând să fie obligat să achite într-o perioadă scurtă de timp datorii aferente unei perioade foarte lungi. Or, este evident că dacă salariile ar fi fost acordate lunar în cuantumul legal nu ar fi existat dificultățile bugetare invocate în preambulul O.U.G. nr. 3/2019.165. Este relevant, în acest sens, faptul că, în legătură cu situația similară generată de adoptarea O.U.G. nr. 71/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a arătat, în Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, că: „nu se poate reține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esențiale, și anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului [care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita așteptată a debitorului care trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât debitor este chiar statul, prin instituțiile sale, iar, conform art. 44 alin. (1) din Constituție, «creanțele asupra statului sunt garantate»] și faptul că măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț“. Același raționament este valabil și în ceea ce privește O.U.G. nr. 3/2019. Este adevărat că în Decizia nr. 2/2014 citată mai sus se analiza o răspundere civilă delictuală (ce decurgea din neexecutarea în termen a unor hotărâri judecătorești) în timp ce în speță este vorba de o răspundere contractuală, dar această diferență este lipsită de relevanță, corectitudinea raționamentului evocat anterior nedepinzând de izvorul obligației neexecutate în termen.166. În condițiile în care datoria eșalonată prin O.U.G. nr. 3/2019 este plătită după scadență, debitorul datorează, după această dată și până la plata efectivă, dobânzi penalizatoare, așa cum prevede art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011. Doar în acest mod se poate realiza o deplină și legală reparare a prejudiciului suferit de salariat. Evaluarea prejudiciului constând în beneficiul nerealizat (lucrum cessans) decurge din lege, fiind opțiunea legiuitorului să stabilească valori diferite pentru perioada anterioară scadenței și, respectiv, pentru perioada ulterioară acesteia.167. O ultimă problemă care se pune în speță se referă la posibilitatea cumulării celor două dobânzi, în condițiile în care O.U.G. nr. 3/2019 reglementează posibilitatea plății unei dobânzi remuneratorii de la data emiterii actului ordonatorului de credite până la data plății datoriei.168. Având a se pronunța cu privire la cumularea actualizării cu dobânda legală, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a statuat, prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, că actualizarea reprezintă o reparație parțială menită să repare prejudiciul efectiv suferit (damnum emergens), „însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale“.169. În cauza de față însă, în discuție este posibilitatea cumulării a două dobânzi care au, deopotrivă, menirea de a acoperi beneficiul de care a fost lipsit creditorul prin neplata drepturilor salariale la scadență. Acordarea cumulată a acestora ar constitui, în mod evident, o dublă reparație, statul ajungând să plătească pentru întârziere dublul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României plus 4 puncte procentuale.170. Imposibilitatea cumulării celor două dobânzi decurge în mod clar din prevederile O.G. nr. 13/2011, art. 1 din acest act normativ definind cele două noțiuni de o manieră care conduce la concluzia că pentru un interval determinat de timp se poate acorda o singură dobândă, aceasta purtând denumiri diferite (remuneratorie, respectiv penalizatoare) și având un mod de calcul diferit în funcție de perioada pentru care se acordă, care poate să fie anterioară, respectiv ulterioară scadenței. Dobânda calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației este denumită dobândă remuneratorie și este egală cu rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, în timp ce dobânda datorată de debitorul obligației bănești după data scadenței este denumită dobândă penalizatoare și are o valoare superioară (rata dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale).171. Art. 2 din O.G. nr. 13/2011 nu poate conduce la o concluzie contrară. Potrivit acestui text de lege: „În cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.“ Conjuncția „și“ din acest text de lege se justifică prin posibilitatea cumulării celor două dobânzi, dar calculate pentru perioade diferite, nu pentru aceeași perioadă de timp. Dacă legiuitorul ar fi avut în vedere posibilitatea ca pentru aceeași perioadă de timp să fie calculate atât dobânzi remuneratorii, cât și dobânzi penalizatoare ar fi dat, cu certitudine, o altă definiție acestor noțiuni în cuprinsul art. 1 din O.G. nr. 13/2011.172. În consecință, pentru perioada pentru care este recunoscută plata unei dobânzi remuneratorii în condițiile O.U.G. nr. 3/2019, cuantumul acesteia se va deduce din dobânda penalizatoare la care este îndreptățit creditorul datoriei achitate cu întârziere.173. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 raportat la art. 519 din Codul de procedură civilă,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 1.879/89/2019, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că:În interpretarea și aplicarea art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 224/2019, raportat la art. 1.531 și 1.535 din Codul civil, art. 166 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-3 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, alături de dobânda remuneratorie prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2019, se pot acorda dobânzi penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al aceluiași act normativ pentru perioada anterioară emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, respectiv diferența dintre dobânda penalizatoare și cea remuneratorie, pentru perioada ulterioară emiterii acelorași ordine sau decizii.Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 decembrie 2020.
PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
CORINA-ALINA CORBU
Magistrat-asistent,
Cristian Balacciu----
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari